Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010 Alina Moscalu
Pînă în momentul în care citiţi voi acest text, România a plătit peste 70 de milioane de lei noi ca să se apere de gripa porcină. Din banii ăştia, 85% puteau fi bine-mersi economisiţi sau cheltuiţi pe altceva. Din următoarele simple motive: pînă acum nu s-au administrat nici 10% din antiviralele cumpărate şi cu greu s-au folosit 5% din vaccinurile produse. Antivirale pentru 90.000 de pacienţi, nici 7.000 de bolnavi Defalcat, cele peste 70 de milioane RON au fost cheltuite aşa: s-au cumpărat antivirale în valoare de 22,5 milioane RON, s-au produs zece milioane de doze de vaccin (la Institutul „Cantacuzino“) în valoare de 42 de milioane RON, alte aproape zece milioane de lei noi s-au dus pe patru milioane de măşti de protecţie şi 25.000 de litri de dezinfectant.
Toate cheltuielile astea s-au făcut după ce, în iunie 2009, OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a anunţat trecerea la faza 6 (şase) de alertă pandemică în ceea ce priveşte răspîndirea cazurilor de gripă A/H1N1. Care va să zică, îmbolnăvirea cu gripă porcină în masă era inevitabilă. Dar să vedem cît de inevitabilă era: pe 25 mai 2009, a fost înregistrat primul caz de gripă porcină în România. În aceeaşi zi, Ministerul Sănătăţii (MS) era pe baricade, pregătit de lupta cea grea şi nemiloasă cu gripa porcină, şi semna două atribuiri de contracte prin negociere fără anunţ de participare. Astfel, 22,5 milioane RON au fost plătite pentru achiziţia de Oseltamivir, respectiv Zanamivir. Cele două medicamente antivirale produse de SC Roche România SRL, respectiv SC GlaxoSmithKline (GSK) SRL, sînt antivirale pentru tratarea celor care se îmbolnăvesc de gripă porcină. Au fost achiziţionate 450.000 de doze care ajung pentru tratarea a 90.000 de români. Pînă la ora cînd a plecat acest articol la tipar, au fost semnalate 6.597 de îmbolnăviri. Aşa că mai e nevoie de voluntari, nu vă sfiiţi, dragi români, trebuie să vă mai îmbolnăviţi de 12 ori mai mulţi decît pînă acum ca să folosim tot stocul de antivirale. Zece milioane de vaccinuri, jumătate de milion de vaccinaţi Culmea culmilor pandemiei, MS a mai încercat puţin marea cu unghia de la degetul mic: în octombrie 2009, era planificată achiziţia a încă 1,3 milioane de doze din antiviralele menţionate, pentru care fuseseră alocate peste 72 de milioane RON. Adică se prevedea că vor exista ÎNCĂ 260.000 de pacienţi. Achiziţia nu a mai fost finalizată (din fericire), Institutul „Cantacuzino“ reuşind să iasă pe piaţă cu vaccinul miraculos. Dar oamenii de bine din Sănătate au încercat. Nici nu e de mirare: trei membri ai Comitetului Naţional de Vaccinologie au încasat bani de la GSK, pentru diverse activităţi prestate. Iar GSK este, oricum, abonată la contractele de la Sănătate. Cît despre vaccinare, cît mai puţină informaţie, să nu ne ia cu dureri de cap. Pe 5 ianuarie, a murit actorul Toni Tecuceanu, suspect de gripă porcină, iar în săptămîna următoare s-au vaccinat 300.000 de persoane. În total, vaccinaţi cu acte în regulă sînt 500.000 de români. Cam asta este strategia ministerului care se ocupă de sănătatea populaţiei. Pînă la epuizarea stocului de zece milioane de doze nu mai sînt decît 9,5 milioane de braţe de înţepat.
marți, 19 ianuarie 2010
Romsilva doarme lemn cînd e vorba să-l sancţioneze pe pădurarul lui Oprişan
Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Ian 2010 Alexandru Cristorian
În vremuri de criză, pînă şi veştile circulă mai greu. Altfel s-ar fi auzit şi în Focşani că PSD nu mai e la guvernare. Şi mai ales s-ar fi dus vestea pînă la urechile fostului secretar de stat în Ministerul Agriculturii, şef peste păduri, Gicu Duţă. Pentru că, deşi omul a fost retras din funcţie înainte chiar ca PSD să părăsească Guvernul şi să piardă Geoană alegerile, încă ocupă un loc călduţ, ba chiar fierbinte, de şef al Ocolului Silvic Focşani. Şi nici n-ar fi atît de grav că un pe-sedist e încă şef în vremuri pedeliste, dar omul ocupă postul într-un mod cam ilegal.
Adică este proprietar peste vreo 300 de hectare de pădure, pe care le tot exploatează din greu, că doar politica asta nu se face aşa, pe gratis. Or, conducerea Romsilva a cam omis că în chiar statutul personalului silvic se zice, negru pe alb, la articolul 40, că „(1) Personalului silvic aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu îi este interzis să execute lucrări sau să desfăşoare activităţi care contravin regimului silvic“ şi „(3) Calitatea de personal silvic angajat al unei unităţi silvice care administrează fond forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate concurenţială sau cu care sînt stabilite relaţii contractuale“. Cu alte cuvinte, pe Duţă nu l-a afectat nici carnetul de pesedist şi nici măcar un regulament al instituţiei unde activează ca şef. Culmea, omul a fost scos din Guvern tot pentru o măgărie: a vrut să pună mîna cu japca pe 1.500 de hectare de pădure, printr-un sumar proces de achiziţie a unor drepturi litigioase şmenuite. Dacă, deci, după trei măgării cît o casă de munte, din bîrne, cineva acolo la Romsilva încă stă de lemn Tănase şi-l creditează pe Duţă cu funcţie de şef, trebuie că omul ori e mare specialist (în tras ţepe lungi, din lemn bine fasonat), ori are o proptea şi mai lungă, de esenţă tare, din pădurea plină de uscături a politicii. Pe care e încrustat numele lui Marian Oprişan.
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Ian 2010 Alexandru Cristorian
În vremuri de criză, pînă şi veştile circulă mai greu. Altfel s-ar fi auzit şi în Focşani că PSD nu mai e la guvernare. Şi mai ales s-ar fi dus vestea pînă la urechile fostului secretar de stat în Ministerul Agriculturii, şef peste păduri, Gicu Duţă. Pentru că, deşi omul a fost retras din funcţie înainte chiar ca PSD să părăsească Guvernul şi să piardă Geoană alegerile, încă ocupă un loc călduţ, ba chiar fierbinte, de şef al Ocolului Silvic Focşani. Şi nici n-ar fi atît de grav că un pe-sedist e încă şef în vremuri pedeliste, dar omul ocupă postul într-un mod cam ilegal.
Adică este proprietar peste vreo 300 de hectare de pădure, pe care le tot exploatează din greu, că doar politica asta nu se face aşa, pe gratis. Or, conducerea Romsilva a cam omis că în chiar statutul personalului silvic se zice, negru pe alb, la articolul 40, că „(1) Personalului silvic aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu îi este interzis să execute lucrări sau să desfăşoare activităţi care contravin regimului silvic“ şi „(3) Calitatea de personal silvic angajat al unei unităţi silvice care administrează fond forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate concurenţială sau cu care sînt stabilite relaţii contractuale“. Cu alte cuvinte, pe Duţă nu l-a afectat nici carnetul de pesedist şi nici măcar un regulament al instituţiei unde activează ca şef. Culmea, omul a fost scos din Guvern tot pentru o măgărie: a vrut să pună mîna cu japca pe 1.500 de hectare de pădure, printr-un sumar proces de achiziţie a unor drepturi litigioase şmenuite. Dacă, deci, după trei măgării cît o casă de munte, din bîrne, cineva acolo la Romsilva încă stă de lemn Tănase şi-l creditează pe Duţă cu funcţie de şef, trebuie că omul ori e mare specialist (în tras ţepe lungi, din lemn bine fasonat), ori are o proptea şi mai lungă, de esenţă tare, din pădurea plină de uscături a politicii. Pe care e încrustat numele lui Marian Oprişan.
Şobolanilor de la metrou le place numai Brînza pedelistă
Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencudin 16 Dec 2009 Alexandru Cristorian
De n-ar fi fost alegerile pentru preşedinte, William Brînză ar fi rămas în memoria noastră ca un accident politico-onomastic. Aşa, a devenit un accident politico-onomastic telenovelistic, dar unul eficient, avînd în vedere cîte voturi i-a adus lui Băsescu din Spania şi Italia (pe care le reprezintă ca deputat ales într-un colegiu din diaspora). Şi cum frate, frate, da’ Brînza pedelistă-i pe bani (ca şi voturile), William s-a descurcat şi la făcut bani, şi la adunat voturi, şi la ţinut aproape de fraţii pedelişti. O situaţie de politică subterană, fără îndoială, exemplificată cel mai bine de ultimul contract încheiat de Metrorex.
Ei, nu vă mai faceţi că nu ştiţi (mai ales voi, bucureştenii care mergeţi cu metroul): în iulie curent v-am spus că Metrorex a decis să arunce un milion de lei în conturile SC Alrod Consult SRL (firmă deţinută de Nouvell Investments Corp, din Delaware, Newmark, Statele Unite, societate aflată în proprietatea lui Brînză). Pentru deratizare. Fără vreo licitaţie publică, ci doar printr-o sumară negociere directă. Că, sanchi, era o situaţie de extremă urgenţă: există şobolani în subteranele metroului. Păi, nu? Acum, în prag de sărbători, chiar de Moş Nicolae (mă rog, cu o întîrziere de două zile, pe 8 decembrie), surpriză: Metrorex mai semnează un contract pentru servicii de dezinfecţie şi deratizare, tot prin negociere directă şi tot cu firma lui Brînză. Suma, o nimica toată: 1.755.783 RON fără TVA. Cînd te gîndeşti că Metrorex e condus de un pedelist (Gheorghe Udrişte), te întrebi: da’ cîtă Brînză consumă şobolanii ăia, dom’le? Păi, cîtă e nevoie în campanie şi după, normal. Mai ales după, că nici campaniile nu-s ieftine. De data asta, motivul pentru care nu s-a făcut licitaţie este că bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex a fost adoptat cu întîrziere şi nu mai era timp pentru organizarea unei licitaţii. Dacă nu vă convine, faceţi contestaţie la Curtea Constituţională.
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencudin 16 Dec 2009 Alexandru Cristorian
De n-ar fi fost alegerile pentru preşedinte, William Brînză ar fi rămas în memoria noastră ca un accident politico-onomastic. Aşa, a devenit un accident politico-onomastic telenovelistic, dar unul eficient, avînd în vedere cîte voturi i-a adus lui Băsescu din Spania şi Italia (pe care le reprezintă ca deputat ales într-un colegiu din diaspora). Şi cum frate, frate, da’ Brînza pedelistă-i pe bani (ca şi voturile), William s-a descurcat şi la făcut bani, şi la adunat voturi, şi la ţinut aproape de fraţii pedelişti. O situaţie de politică subterană, fără îndoială, exemplificată cel mai bine de ultimul contract încheiat de Metrorex.
Ei, nu vă mai faceţi că nu ştiţi (mai ales voi, bucureştenii care mergeţi cu metroul): în iulie curent v-am spus că Metrorex a decis să arunce un milion de lei în conturile SC Alrod Consult SRL (firmă deţinută de Nouvell Investments Corp, din Delaware, Newmark, Statele Unite, societate aflată în proprietatea lui Brînză). Pentru deratizare. Fără vreo licitaţie publică, ci doar printr-o sumară negociere directă. Că, sanchi, era o situaţie de extremă urgenţă: există şobolani în subteranele metroului. Păi, nu? Acum, în prag de sărbători, chiar de Moş Nicolae (mă rog, cu o întîrziere de două zile, pe 8 decembrie), surpriză: Metrorex mai semnează un contract pentru servicii de dezinfecţie şi deratizare, tot prin negociere directă şi tot cu firma lui Brînză. Suma, o nimica toată: 1.755.783 RON fără TVA. Cînd te gîndeşti că Metrorex e condus de un pedelist (Gheorghe Udrişte), te întrebi: da’ cîtă Brînză consumă şobolanii ăia, dom’le? Păi, cîtă e nevoie în campanie şi după, normal. Mai ales după, că nici campaniile nu-s ieftine. De data asta, motivul pentru care nu s-a făcut licitaţie este că bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex a fost adoptat cu întîrziere şi nu mai era timp pentru organizarea unei licitaţii. Dacă nu vă convine, faceţi contestaţie la Curtea Constituţională.
Revoluţionarii-fantomă produc o gaură de 400 de milioane de euro în buget
Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010 Alexandru Cristorian
Posesorii de carnet de „luptător remarcat în cadrul revoluţiei din decembrie 1989“ beneficiază de o pensie reparatorie de 1,1 salarii medii pe economie, dacă au venituri sub salariul mediu brut pe economie (conform Legii 431/2004). Nu mai puţin de 17.000 de persoane deţin un astfel de carnet şi alte mii aşteaptă să primească certificatele de revoluţionar. Majoritatea acestora urmează să încaseze, retroactiv, pensia reparatorie calculată începînd cu intrarea în vigoare a legii. În total, e vorba de aproximativ 400 de milioane de euro, care vor zbura din buget spre conturile revoluţionarilor. Cu toate că cea mai mare parte dintre aceştia au certificate emise la normă.
Singura soluţie, înc-o retribuţie În cazul în care mai există persoane care se îndoiesc de faptul că în decembrie 1989, în România, a avut loc o revoluţie, le transmitem tradiţionalul „ciocu’ mic“. Pentru că, din bugetul de stat, o întreagă armată de revoluţionari primeşte bani – o pensie reparatorie plătită lunar, în valoare de 1,1 salarii medii pe economie. Asta pe lîngă celelalte beneficii, cum ar fi terenuri gratuite, spaţii comerciale gratuite, transport public gratuit, reduceri de taxe şi impozite ori vacanţe şi tratamente, tot gratuite. Povestea acestei armate de revoluţionari începe între anii 1990 şi 1992, cînd, ca urmare a înfiinţării Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, trei mii de persoane primesc acte prin care li se atestă calitatea de luptător pentru victoria revoluţiei. Tot atunci se stabilesc şi primele drepturi de care beneficiază acestea – reduceri de taxe sau împroprietăriri cu terenuri. Atunci iau fiinţă şi asociaţiile de revoluţionari, 12 înfiinţate în 1990 şi alte 24 în următorii doi ani. Cum se duc 400 de milioane de euro pe revoluţionari În acest moment, fiecare revoluţionar dintre cei 17.000 cu certificate preschimbate primeşte lunar 1.800 de lei dacă are un venit lunar sub cel mediu pe economie. Cum revoluţionarul aflat în situaţia descrisă mai sus are de primit, de fapt, 1.800 de lei lunar retroactiv pe ultimii cinci ani (de la data la care a fost promulgată legea care prevede acordarea acestei sume), suma totală e mult mai mare. Practic, dacă fiecare dintre cei 17.000 de revoluţionari ar avea venitul lunar sub salariul mediu pe economie, bugetul ar trebui să plătească, retroactiv, aproape 450 de milioane de euro. Conform surselor noastre însă, numai 90% din cei 17.000 de revoluţionari cu certificate preschimbate au acest drept, astfel că suma care ar trebui plătită acestora este de cam 400 de milioane de euro.După ce, timp de patru ani, eliberarea de certificate de revoluţionar a fost sistată, în 1996 se ia decizia acordării de certificate revoluţionarilor din Sibiu. Şi asta pentru simplul motiv că nimeni din judeţ nu beneficiase de vreo recunoaştere a acestei calităţi. Această decizie s-a dovedit a fi un precedent ce a condus la eliberarea a peste 7.000 de astfel de certificate în toată ţara, multe dintre ele fiind iniţial certificate de „participant“, transformate ulterior în certificate de „luptător“. Puţini au fost, mulţi au rămas Prin 2004, existau 26-27 de mii de revoluţionari. Cam mult, s-au gîndit nişte băieţi de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) şi din Parlament, în frunte cu Emilian Cutean, fostul deputat şi secretar de stat pe probleme de revoluţionari. Astfel, a apărut o nouă lege, 341/2004, care îşi propunea să facă puţină curăţenie în rîndul miilor de revoluţionari. Mai ales că cea mai mare parte deveniseră revoluţionari la mai bine de zece ani de la revoluţie, cînd s-au prins că e bine să beneficiezi de toate avantajele oferite de acest statut. Astfel, după ce ani de zile s-au tot eliberat certificate, s-a decis că acestea trebuie preschimbate, iar preschimbarea să se facă, pentru fiecare caz în parte, în baza unor dovezi irefutabile. În plus, noua lege prevedea preschimbarea dosarelor de revoluţionar obţinute pînă în 1997. Adică să rămînă cu carnet doar revoluţionarii adevăraţi, iar aceştia să primească, în plus faţă de beneficiile precedente, şi o pensie repatorie de 1,1 salarii medii pe economie. Numai că tentaţia acestor bani, previzibil, a făcut ca numărul revoluţionarilor să crească.Campaniile electorale au născut noi revoluţionari După ce, în ’92 şi ’96, în pragul campaniilor electorale, au fost eliberate ceva mai bine de 10.000 de certificate de revoluţionar, în anul de graţie 2000, la mai bine de zece ani de la evenimentele din ’89, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor întocmeşte o listă cu nu mai puţin de 17.000 de noi revoluţionari. Pe care o trimite Administraţiei Prezidenţiale pentru a fi publicată în decret prezidenţial, cu toate că numai 7.000 dintre revoluţionari primiseră avizul Comisiei Parlamentare (cerut de lege). După ce, în primă fază, se cere o verificare a listei, ea este, totuşi, publicată, în urma presiunilor SSPR, dar şi ale campaniei electorale ce bătea la uşă. Şi iată cum, după un deceniu, numărul total al revoluţionarionarilor trece brusc de 27.000. În plus, decretul prezidenţial semnat în 2000 este urmat de o serie de erate transmise de SSPR către Monitorul Oficial, prin care sînt modificate sau adăugate noi nume listei de revoluţionari. În 2004, alt an electoral, apare Legea 341. Al cărei scop este să separe falşii revoluţionari de cei adevăraţi. Conform legii, urmau să fie preschimbate toate certificatele de revoluţionar, iar prin acest proces urmau să fie acceptate doar certificatele obţinute pînă în 1997. Timp de patru ani s-au tot verificat dosare. Aşa s-a ajuns la un total de aproape 11.000 de dosare validate, alte peste 5.000 fiind reţinute spre verificare. În anul 2009, încă un an electoral, au trecut de SSPR alte 6.000 de dosare, în aşteptare fiind încă peste 7.000. Cu alte cuvinte, noua lege mai degrabă a validat armate de fantome ale revoluţiei: din cele aproximativ 10.000 de dosare, eliberate pînă în 1997, ne-am trezit în anul 2010 cu 17.000 de dosare. Plus încă nişte mii care aşteaptă verdictul. Ce înseamnă, de fapt, „revoluţionar“ Oficial, participarea la revoluţia din decembrie 1989 este statuată prin mai multe titluri: „Erou martir“ – titlu acordat celor decedaţi în 1989 sau care au decedat ca urmare a participării la evenimentele din decembrie 1989; „Luptător pentru victoria revoluţiei“ – titlu cu trei categorii: „Luptător rănit“, „Luptător reţinut“ şi „Luptător remarcat“; „Participant la victoria revoluţiei“ – titlu onorific. Primele două categorii beneficiază, conform legii, de mai multe drepturi, începînd cu gratuităţi şi scutiri de taxe, pînă la terenuri şi acea pensie reparatorie. Normal şi deloc firesc, cea mai mare parte a revoluţionarilor fac parte din categoria luptătorilor remarcaţi şi, în consecinţă, beneficiază de drepturile materiale. Cu toate că mare parte dintre certificatele de luptător, preschimbate, au fost cîndva simple certificate de participant, onorifice, fiind deja celebru modul în care, în perioada în care Bebe Ivanovici se ocupa de destinele SSPR, certificatele se eliberau pe bandă rulantă. În plus, titlul de „Luptător remarcat“ nu presupune o simplă participare la evenimentele din decembrie 1989. Ci asumarea conştientă a unor riscuri ce l-ar fi transformat pe respectivul luptător, în cazul în care revoluţia ar fi eşuat, în viitoare victimă a repercusiunilor regimului comunist. Cei mai mulţi posesori de astfel de carnete, însă, nu au demonstrat, cu dovezi, asumarea acestor riscuri.Unde-i lege, nu-i tocmeală, da’ e loc de interpretare Cum s-a ajuns în situaţia asta? Păi, destul de simplu: prin interpretarea greşită a legii. În primul rînd, pentru că este mai mult decît evident că nu s-a respectat anul eliberării certificatelor în momentul preschimbării, de unde şi un număr mai mare acum decît cel din 1997. Mai apoi, cele peste 6.000 de certificate eliberate în 2009, conform raportului prezentat de senatorul liberal Raymond Luca, preşedintele Comisiei pentru revoluţionari din Parlament, nu poartă semnătura secretarului de stat din fruntea SSPR (cum ar trebui, conform legii), postul fiind de multă vreme vacant, iar instituţia condusă de un secretar general. Mai apoi, validarea finală a acestor certificate ar trebui făcută prin decret prezidenţial. Or, Traian Băsescu nu a emis un astfel de decret. Iar Ion Iliescu, în finalul mandatului din 2004, a emis un decret ce cuprindea doar în jur de 1.500 de revoluţionari. Şi uite aşa, în 2010 plătim retroactiv sute de milioane sub formă de pensii reparatorii pentru o sumedenie de revoluţionari făcuţi la normă şi fără respectarea legilor. O revoluţie făcută cu vedete politice În cazul în care vă întrebaţi cum de s-a ajuns ca Parlamentul să emită astfel de legi care acordă beneficii şi plăţi reparatorii revoluţionarilor ori de ce există un interes atît de scăzut în rezolvarea problemei numărului de revoluţionari şi curăţării acestui sistem de falsuri şi certificate tipărite la normă, e bine să ştiţi că o sumedenie de revoluţionari se află chiar în forul legislativ ori sînt foşti parlamentari. Printre ei se regăsesc nume precum Vasile Blaga, Radu Berceanu, Ion Vasile, Alexandru Sassu, Sorin Frunzăverde, Mircea Miclea sau Daniela Buruiană. De asemenea, printre revoluţionarii cu ştaif se regăsesc şi Helmuth Duckadam, Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, Adrian Tărăcilă, fiul fostului ministru Doru Ioan Tărăcilă, sau Ionel Haşotti, fratele senatorului liberal Puiu Haşotti. Conform site-ului portalulrevolutiei.ro, multe dintre „vedetele“ revoluţionarilor au beneficiat deja de terenuri în zone bune, scutiri de impozite sau spaţii comerciale.
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010 Alexandru Cristorian
Posesorii de carnet de „luptător remarcat în cadrul revoluţiei din decembrie 1989“ beneficiază de o pensie reparatorie de 1,1 salarii medii pe economie, dacă au venituri sub salariul mediu brut pe economie (conform Legii 431/2004). Nu mai puţin de 17.000 de persoane deţin un astfel de carnet şi alte mii aşteaptă să primească certificatele de revoluţionar. Majoritatea acestora urmează să încaseze, retroactiv, pensia reparatorie calculată începînd cu intrarea în vigoare a legii. În total, e vorba de aproximativ 400 de milioane de euro, care vor zbura din buget spre conturile revoluţionarilor. Cu toate că cea mai mare parte dintre aceştia au certificate emise la normă.
Singura soluţie, înc-o retribuţie În cazul în care mai există persoane care se îndoiesc de faptul că în decembrie 1989, în România, a avut loc o revoluţie, le transmitem tradiţionalul „ciocu’ mic“. Pentru că, din bugetul de stat, o întreagă armată de revoluţionari primeşte bani – o pensie reparatorie plătită lunar, în valoare de 1,1 salarii medii pe economie. Asta pe lîngă celelalte beneficii, cum ar fi terenuri gratuite, spaţii comerciale gratuite, transport public gratuit, reduceri de taxe şi impozite ori vacanţe şi tratamente, tot gratuite. Povestea acestei armate de revoluţionari începe între anii 1990 şi 1992, cînd, ca urmare a înfiinţării Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, trei mii de persoane primesc acte prin care li se atestă calitatea de luptător pentru victoria revoluţiei. Tot atunci se stabilesc şi primele drepturi de care beneficiază acestea – reduceri de taxe sau împroprietăriri cu terenuri. Atunci iau fiinţă şi asociaţiile de revoluţionari, 12 înfiinţate în 1990 şi alte 24 în următorii doi ani. Cum se duc 400 de milioane de euro pe revoluţionari În acest moment, fiecare revoluţionar dintre cei 17.000 cu certificate preschimbate primeşte lunar 1.800 de lei dacă are un venit lunar sub cel mediu pe economie. Cum revoluţionarul aflat în situaţia descrisă mai sus are de primit, de fapt, 1.800 de lei lunar retroactiv pe ultimii cinci ani (de la data la care a fost promulgată legea care prevede acordarea acestei sume), suma totală e mult mai mare. Practic, dacă fiecare dintre cei 17.000 de revoluţionari ar avea venitul lunar sub salariul mediu pe economie, bugetul ar trebui să plătească, retroactiv, aproape 450 de milioane de euro. Conform surselor noastre însă, numai 90% din cei 17.000 de revoluţionari cu certificate preschimbate au acest drept, astfel că suma care ar trebui plătită acestora este de cam 400 de milioane de euro.După ce, timp de patru ani, eliberarea de certificate de revoluţionar a fost sistată, în 1996 se ia decizia acordării de certificate revoluţionarilor din Sibiu. Şi asta pentru simplul motiv că nimeni din judeţ nu beneficiase de vreo recunoaştere a acestei calităţi. Această decizie s-a dovedit a fi un precedent ce a condus la eliberarea a peste 7.000 de astfel de certificate în toată ţara, multe dintre ele fiind iniţial certificate de „participant“, transformate ulterior în certificate de „luptător“. Puţini au fost, mulţi au rămas Prin 2004, existau 26-27 de mii de revoluţionari. Cam mult, s-au gîndit nişte băieţi de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) şi din Parlament, în frunte cu Emilian Cutean, fostul deputat şi secretar de stat pe probleme de revoluţionari. Astfel, a apărut o nouă lege, 341/2004, care îşi propunea să facă puţină curăţenie în rîndul miilor de revoluţionari. Mai ales că cea mai mare parte deveniseră revoluţionari la mai bine de zece ani de la revoluţie, cînd s-au prins că e bine să beneficiezi de toate avantajele oferite de acest statut. Astfel, după ce ani de zile s-au tot eliberat certificate, s-a decis că acestea trebuie preschimbate, iar preschimbarea să se facă, pentru fiecare caz în parte, în baza unor dovezi irefutabile. În plus, noua lege prevedea preschimbarea dosarelor de revoluţionar obţinute pînă în 1997. Adică să rămînă cu carnet doar revoluţionarii adevăraţi, iar aceştia să primească, în plus faţă de beneficiile precedente, şi o pensie repatorie de 1,1 salarii medii pe economie. Numai că tentaţia acestor bani, previzibil, a făcut ca numărul revoluţionarilor să crească.Campaniile electorale au născut noi revoluţionari După ce, în ’92 şi ’96, în pragul campaniilor electorale, au fost eliberate ceva mai bine de 10.000 de certificate de revoluţionar, în anul de graţie 2000, la mai bine de zece ani de la evenimentele din ’89, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor întocmeşte o listă cu nu mai puţin de 17.000 de noi revoluţionari. Pe care o trimite Administraţiei Prezidenţiale pentru a fi publicată în decret prezidenţial, cu toate că numai 7.000 dintre revoluţionari primiseră avizul Comisiei Parlamentare (cerut de lege). După ce, în primă fază, se cere o verificare a listei, ea este, totuşi, publicată, în urma presiunilor SSPR, dar şi ale campaniei electorale ce bătea la uşă. Şi iată cum, după un deceniu, numărul total al revoluţionarionarilor trece brusc de 27.000. În plus, decretul prezidenţial semnat în 2000 este urmat de o serie de erate transmise de SSPR către Monitorul Oficial, prin care sînt modificate sau adăugate noi nume listei de revoluţionari. În 2004, alt an electoral, apare Legea 341. Al cărei scop este să separe falşii revoluţionari de cei adevăraţi. Conform legii, urmau să fie preschimbate toate certificatele de revoluţionar, iar prin acest proces urmau să fie acceptate doar certificatele obţinute pînă în 1997. Timp de patru ani s-au tot verificat dosare. Aşa s-a ajuns la un total de aproape 11.000 de dosare validate, alte peste 5.000 fiind reţinute spre verificare. În anul 2009, încă un an electoral, au trecut de SSPR alte 6.000 de dosare, în aşteptare fiind încă peste 7.000. Cu alte cuvinte, noua lege mai degrabă a validat armate de fantome ale revoluţiei: din cele aproximativ 10.000 de dosare, eliberate pînă în 1997, ne-am trezit în anul 2010 cu 17.000 de dosare. Plus încă nişte mii care aşteaptă verdictul. Ce înseamnă, de fapt, „revoluţionar“ Oficial, participarea la revoluţia din decembrie 1989 este statuată prin mai multe titluri: „Erou martir“ – titlu acordat celor decedaţi în 1989 sau care au decedat ca urmare a participării la evenimentele din decembrie 1989; „Luptător pentru victoria revoluţiei“ – titlu cu trei categorii: „Luptător rănit“, „Luptător reţinut“ şi „Luptător remarcat“; „Participant la victoria revoluţiei“ – titlu onorific. Primele două categorii beneficiază, conform legii, de mai multe drepturi, începînd cu gratuităţi şi scutiri de taxe, pînă la terenuri şi acea pensie reparatorie. Normal şi deloc firesc, cea mai mare parte a revoluţionarilor fac parte din categoria luptătorilor remarcaţi şi, în consecinţă, beneficiază de drepturile materiale. Cu toate că mare parte dintre certificatele de luptător, preschimbate, au fost cîndva simple certificate de participant, onorifice, fiind deja celebru modul în care, în perioada în care Bebe Ivanovici se ocupa de destinele SSPR, certificatele se eliberau pe bandă rulantă. În plus, titlul de „Luptător remarcat“ nu presupune o simplă participare la evenimentele din decembrie 1989. Ci asumarea conştientă a unor riscuri ce l-ar fi transformat pe respectivul luptător, în cazul în care revoluţia ar fi eşuat, în viitoare victimă a repercusiunilor regimului comunist. Cei mai mulţi posesori de astfel de carnete, însă, nu au demonstrat, cu dovezi, asumarea acestor riscuri.Unde-i lege, nu-i tocmeală, da’ e loc de interpretare Cum s-a ajuns în situaţia asta? Păi, destul de simplu: prin interpretarea greşită a legii. În primul rînd, pentru că este mai mult decît evident că nu s-a respectat anul eliberării certificatelor în momentul preschimbării, de unde şi un număr mai mare acum decît cel din 1997. Mai apoi, cele peste 6.000 de certificate eliberate în 2009, conform raportului prezentat de senatorul liberal Raymond Luca, preşedintele Comisiei pentru revoluţionari din Parlament, nu poartă semnătura secretarului de stat din fruntea SSPR (cum ar trebui, conform legii), postul fiind de multă vreme vacant, iar instituţia condusă de un secretar general. Mai apoi, validarea finală a acestor certificate ar trebui făcută prin decret prezidenţial. Or, Traian Băsescu nu a emis un astfel de decret. Iar Ion Iliescu, în finalul mandatului din 2004, a emis un decret ce cuprindea doar în jur de 1.500 de revoluţionari. Şi uite aşa, în 2010 plătim retroactiv sute de milioane sub formă de pensii reparatorii pentru o sumedenie de revoluţionari făcuţi la normă şi fără respectarea legilor. O revoluţie făcută cu vedete politice În cazul în care vă întrebaţi cum de s-a ajuns ca Parlamentul să emită astfel de legi care acordă beneficii şi plăţi reparatorii revoluţionarilor ori de ce există un interes atît de scăzut în rezolvarea problemei numărului de revoluţionari şi curăţării acestui sistem de falsuri şi certificate tipărite la normă, e bine să ştiţi că o sumedenie de revoluţionari se află chiar în forul legislativ ori sînt foşti parlamentari. Printre ei se regăsesc nume precum Vasile Blaga, Radu Berceanu, Ion Vasile, Alexandru Sassu, Sorin Frunzăverde, Mircea Miclea sau Daniela Buruiană. De asemenea, printre revoluţionarii cu ştaif se regăsesc şi Helmuth Duckadam, Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, Adrian Tărăcilă, fiul fostului ministru Doru Ioan Tărăcilă, sau Ionel Haşotti, fratele senatorului liberal Puiu Haşotti. Conform site-ului portalulrevolutiei.ro, multe dintre „vedetele“ revoluţionarilor au beneficiat deja de terenuri în zone bune, scutiri de impozite sau spaţii comerciale.
Ţeapă RCA cu sprijin de la Parlament (II)
Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010
Alexandru Cautis
Săptămîna trecută, v-am povestit cum Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), arondată Parlamentului, a scăzut toate obligaţiile de plată ale societăţilor de asigurări. Şi, cu toate astea, tarifele RCA au crescut enorm. Se vede treaba că în loc să-i protejeze pe clienţii care-şi fac asigurarea obligatorie, că asta-i menirea legală a CSA, Comisia face hatîruri cu nemiluita societăţilor de asigurări. Din calculele noastre, cadoul făcut acestor societăţi e de peste 10.000.000 de euro.
Dar nu e tot, avem altele şi mai groase. Şefa CSA este Angela Toncescu, am mai pomenit-o cu altă ocazie, cînd v-am prezentat ce prime de mii de euro şi-a acordat singură de-a lungul unui an.
Madama a intrat la şefia comisiei în iunie 2006. La o lună de la numirea ei, societatea de asigurări Ar. (nu-i dăm numele ca să nu-i facem reclamă) a intrat în procedură de redresare financiară prin administrare specială, care e penultimul pas dinaintea falimentului. Pe 28.11.2006, prin Ordinul CSA 113133, s-a stabilit că societăţile care sînt într-o astfel de situaţie nu pot elibera poliţe RCA.
Pe 21.12.2006, CSA revine cu un alt ordin, nr. 113138, care aduce o modificare: pot face asigurări de răspundere civilă auto şi acele societăţi aflate în redresare financiară, cu condiţia să îşi reasigure sumele 100% la altă societate. Adicătelea, dacă dă faliment, clienţii ei să beneficieze de despăgubiri din partea reasiguratorului.
Însă din raportul pe 2007 al CSA rezultă că societatea Ar. a încasat peste 74.000.000 RON din contracte de RCA, dar la capitolul reasigurări n-o găsim decît cu vreo 15.000.000 RON. Ce rezultă de aici? Că dacă respectiva societate dădea faliment, clienţii care au încheiat poliţe RCA la ea aveau, de fapt, în torpedou nişte hîrtii fără valoare. Asta cu sprijinul CSA şi cu ştiinţa CSA, fiindcă şi ordinele care au permis manevra, şi raportul de final de an au fost făcute de comisia respectivă. Din ce motive personale nu a sesizat preşedinta Toncescu abuzul acesta, vă spunem în numărul viitor.
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010
Alexandru Cautis
Săptămîna trecută, v-am povestit cum Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), arondată Parlamentului, a scăzut toate obligaţiile de plată ale societăţilor de asigurări. Şi, cu toate astea, tarifele RCA au crescut enorm. Se vede treaba că în loc să-i protejeze pe clienţii care-şi fac asigurarea obligatorie, că asta-i menirea legală a CSA, Comisia face hatîruri cu nemiluita societăţilor de asigurări. Din calculele noastre, cadoul făcut acestor societăţi e de peste 10.000.000 de euro.
Dar nu e tot, avem altele şi mai groase. Şefa CSA este Angela Toncescu, am mai pomenit-o cu altă ocazie, cînd v-am prezentat ce prime de mii de euro şi-a acordat singură de-a lungul unui an.
Madama a intrat la şefia comisiei în iunie 2006. La o lună de la numirea ei, societatea de asigurări Ar. (nu-i dăm numele ca să nu-i facem reclamă) a intrat în procedură de redresare financiară prin administrare specială, care e penultimul pas dinaintea falimentului. Pe 28.11.2006, prin Ordinul CSA 113133, s-a stabilit că societăţile care sînt într-o astfel de situaţie nu pot elibera poliţe RCA.
Pe 21.12.2006, CSA revine cu un alt ordin, nr. 113138, care aduce o modificare: pot face asigurări de răspundere civilă auto şi acele societăţi aflate în redresare financiară, cu condiţia să îşi reasigure sumele 100% la altă societate. Adicătelea, dacă dă faliment, clienţii ei să beneficieze de despăgubiri din partea reasiguratorului.
Însă din raportul pe 2007 al CSA rezultă că societatea Ar. a încasat peste 74.000.000 RON din contracte de RCA, dar la capitolul reasigurări n-o găsim decît cu vreo 15.000.000 RON. Ce rezultă de aici? Că dacă respectiva societate dădea faliment, clienţii care au încheiat poliţe RCA la ea aveau, de fapt, în torpedou nişte hîrtii fără valoare. Asta cu sprijinul CSA şi cu ştiinţa CSA, fiindcă şi ordinele care au permis manevra, şi raportul de final de an au fost făcute de comisia respectivă. Din ce motive personale nu a sesizat preşedinta Toncescu abuzul acesta, vă spunem în numărul viitor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)