Cel mai scump kilometru de drum a fost construit în Capitală
Autor: Florel Manu
Data: 28 nov 2008
Un kilometru construit la Pasajul Basarab costă peste 100 milioane de euro, iar unul de drum naţional, la şase milioane de euro. Bucureştiul conduce în topul celor mai scumpe drumuri din România, şi poate chiar din lume. Un kilometru din Pasajul Basarab costă 117 milioane de euro.
Preţul Pasajului Basarab din Bucureşti a crescut în două mandate de primar general de trei ori, iar constructorii mai cer bani municipalităţii.
Finanţările din credite externe, cât şi banii de la bugetul de stat alocaţi pentru lucrările de infrastructură au contribuit la bunăstarea firmelor de construcţii, fie ele româneşti sau străine. „Mâna largă” a autorităţilor, atunci când a fost vorba de banul public, a făcut din reabilitarea şi construcţia de drumuri una dintre cele mai benefice afaceri. Una dintre cele mai costisitoare lucrări ale ultimilor ani este de departe Pasajul Basarab, din Capitală, care pentru o lungime de 1,9 kilometri înghite 222,4 milioane de euro, cu o medie de 117 milioane de euro pe kilometru construit. Centurile Bucureşti şi Ploieşti, în topLucrările de lărgire a şoselelor de centură la patru benzi variază şi ele între 6 şi 2,5 milioane de euro kilometrul. Închiderea centurii Bucureştiului în zona Mogoşoaia-Chitila a fost adjudecată de o asociere româno-elenă formată din Vivacons SA şi Aktor SA. Pentru 3,1 kilometri de drum, Compania Naţională de Autostrăzi şi drumuri (CNDAR) va plăti 19,54 milioane de euro, adică 6,3 milioane de euro pentru un kilometru construit. Firma Pa&Co a omului de afaceri Costel Căşuneanu beneficiază şi ea de o lucrare pe cinste. Centura de vest a Ploieştiului, care este şi ea lărgită la profil de drum naţional, costă 5,9 milioane de euro kilometrul. O altă porţiune de peste 7 kilometri din centura Capitalei, situată între Otopeni şi Mogoşoaia, este evaluată la 4,2 euro pe kilometru, fiind adjudecată de consorţiul de firme SC Alpine Myreder&FCC Construccion. Fostul director juridic al CNADR, Alin Goga, susţine că multe dintre reabilitările din ultimii ani au avut efect „0”. „Prin programele de reabilitare se aruncă bani pe fereastră. Din 1999 s-au cheltuit miliarde de lei fără a fi văzute efectele acestor reabilitări”, a declarat Goga. DN 66, scump şi neterminat O altă exagerare a ultimilor nouă ani a fost DN 66 de la Uricani la Herculane. Este cunoscut sub numele de „drumul lui Băsescu”, fiind susţinut de actualul preşedinte în 1999, când era ministru la Transporturi. Potrivit CNADR, costul acestui drum este de 50,2 milioane de euro. Până acum sunt recepţionaţi 10 kilometri, costul mediu fiind de 6,3 milioane euro pe kilometrul construit. DN 66 este singurul drum naţional nou care a intrat în construcţie după 1989. Până acum au fost făcute numai reabilitări, iar de trei ani au început lărgirile centurilor marilor oraşe la profil de drum naţional. Bulevarde la preţ de autostrăziTopul celor mai costisitoare lucrări îl deţine Pasajul de la Basarab din Bucureşti. Cu o lungime de 1,9 kilometri, acesta a fost bugetat în 2007 cu 222,4 milioane euro, adică peste 100 de milioane de euro pe kilometru. Pasajul s-a scumpit de trei ori în trei aniProiectul iniţial, aprobat în 2004 pe timpul mandatului de primar al lui Traian Băsescu, era de 74.012.000 de euro pentru execuţia lucrării. După un an, proiectul se modifică radical, pasajul va măsura 1.900 m şi va costa 178.175.489 euro. Se abandonează proiectul iniţial pentru care s-a plătit aproximativ un milion de euro, pentru că firmele care au câştigat licitaţia, Astaldi din Italia şi FCC din Spania, au venit cu propriul proiect. După venirea lui Videanu, constructorii cer o nouă sumă: 222.475.263 euro. Surse din Primărie spun că cele două companii care construiesc pasajul se pregătesc să mai ceară încă 100 de milioane de euro pentru finalizarea pasajului. Bulevarde la preţ de autostrăziÎn 2006, Consiliul General a aprobat câteva zeci de documentaţii pentru reabilitări de drumuri în Capitală. Printre ele, Calea Moşilor, pentru care i s-a plătit firmei Tehnologica Radion 39,2 milioane de euro pentru 2,57 de kilometri de drum reabilitat, cu o medie de 15,6 euro pe kilometru. O altă firmă abonată la borcanul cu miere al municipalităţii a fost Mari Vilacare, care a încasat 39,5 milioane de euro pentru reabilitarea a 3,2 kilometri din bulevardul 1 Decembrie, cu o medie de 13,1 euro pe kilometru.Pe şoseaua Ştefan cel Mare a lucrat un consorţiu din care a făcut parte şi firma fostului parlamentar democrat Dan Cazacu, el renunţând la politică în favoarea afacerilor. Valoarea celor 2,2 kilometri de pe Ştefan cel Mare a fost de 27,8 milioane euro, adică 12,6 milioane euro pe kilometru. Top 5: cei mai scumpi kilometri din Bucureşti1. 117 milioane €/km Pasaj Basarab 2. 15,6 milioane €/km Calea Moşilor3. 13,1 milioane €/km Bd. 1 Decembrie4. 12,6 milioane €/km Şos. Ştefan cel Mare5. 10 milioane €/km Şos. ColentinaTop 5: cei mai scumpi kilometri de drum naţional1. 6,3 milioane €/kmCentura Bucureşti (între DN7 şi DN1A) 2. 5,9 milioane €/km Centura Ploieşti Vest3. 4,2 milioane €/km Centura Bucureşti (între DN1 şi DN1A)4. 2,9 milioane €/km Centura Bucureşti (între DN1 şi DN2)5. 12,6 milioane €/km Centura Bucureşti Sud (sectorul 2, între A1 şi A2)Autostrada vestului, la tribunalLucrările pe sectorul de autostradă Arad-Timişoara nu pot începe conform planificărilor Ministerului Transporturilor din cauza unui litigiu. Casa de avocatură „Boştină şi Asociaţii” a atacat în instanţă licitaţia organizată pentru asistenţa juridică pentru exproprierile terenurilor de pe traseul autostrăzii. Potrivit directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDPTM), Ioan Maliţa, până nu se termină procesul terenurile nu pot fi expropriate, iar constructorul nu poate începe lucrările. „Avem un termen de judecare a cauzei în 3 decembrie la Curtea de Apel Timişoara, instanţă la care casa de avocatură a făcut recurs faţă de decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a dat dreptate DRDPTM după ce licitaţia a fost contestată”, a spus Maliţa.Reprezentanţii „Boştină şi Asociaţii” au transmis redacţiei „Adevărul“ că nu vor să comenteze această problemă „atâta timp cât ea este pe rolul unei instanţe şi nu s-a dat o hotărâre definitivă şi irevocabilă”. Din cauza acestui litigiu, proiectul de aproape 300 de milioane de euro al autostrăzii Arad-Timişoara este blocat. Nicoleta Tudor

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu