Aglomeraţie mare în campania electorală a Partidului Social-Democrat din Vrancea. Pe lîngă mititei şi bere, şi numărul de autoturisme de fiţe pe cap de locuitor al judeţului a crescut spectaculos. Responsabil pentru asta este baronul PSD Marian Oprişan, care a strîns toate maşinile prietenilor, rudelor şi chiar maşina sa de serviciu şi le-a pus la dispoziţia candidaţilor PSD la alegerile pentru Parlament din această perioadă. Vorba vine "ale rudelor şi prietenilor". Academia Caţavencu v-a dezvăluit într-un articol din 15 octombrie anul acesta 2008 că Marian Oprişan are o grămadă de maşini scumpe, însă nici una înmatriculată pe numele lui, motiv pentru care declaraţia sa de avere îl descrie ca fiind un sărăntoc cît se poate de cinstit.
Stimaţi votanţi, băi, cetăţeni, nu vă lăsaţi însă păcăliţi de pesedeu. De exemplu, prin Focşani se plimbă acum un Nissan Navara împachetat în autocolant roşu cu sigla PSD, care poartă pe parbriz chiar numele stăpînului: „Oprişan“. Acesta este unul dintre autoturismele şefului Consiliului Judeţean, el fiind înmatriculat pe numele fratelui secretarei acestuia. De asemenea, din colecţia baronului mai fac parte şi un Audi A8, un Mercedes GL şi o Toyota Landcruiser, două dintre acestea fiind, pe hîrtie, ale mamei sale. În total, pesedistul care îi pune pe „vrînceni pe primul loc“ – sperăm să nu fie vorba de „locul mortului“, cel din dreapta – deţine autoturisme în valoare de 210.000 de euro. Tot pentru campania electorală a candidaţilor PSD din Vrancea este folosită şi maşina Consiliului Judeţean, un Volkswagen Touareg, pentru că, evident, numai cu gipanul poţi să îi convingi pe oameni să voteze ce-i mai bun pentru ei. Alt 4x4 folosit în campania PSD este Mitsubishi-ul directoarei publicaţiei Monitorul de Vrancea, ziar de casă al partidului lui Geoană, aflată în relaţii foarte bune cu baronul Oprişan. Deputatul social-democrat Cristian Dumitrescu contribuie şi el la colecţia de gipane de campanie ale PSD cu un Jeep Grand Cherokee, învelit cu autocolante de partid. Mai multe informaţii despre candidaţii din Vrancea pentru alegerile parlamentare puteţi găsi şi în "Lista candidaţilor pătaţi" pentru judeţul Vrancea. Iar fotografii cu autoturismele – furnizate de colegii noştri de la Jurnal de gherilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu