Costel OpreaVineri, 09 Ianuarie 2009
Baronii locali ai PSD si PDL au continuat ieri sa-si numeasca oamenii in functiile de secretar de stat. Primarul Iasiului, Gheorghe Nechita, si-a trimis directorul de imagine, Cosmin Coman, in postul de secretar de stat in Ministerul Finantelor, condus de democrat-liberalul Gheorghe Pogea. Coman se va ocupa de relatia cu institutiile financiare internationale. Cosmin Coman este omul de casa al lui Nechita, acesta lucrand si la Regia judeteana de apa si canal pe cand edilul era directorul regiei. Dupa ce Gheorghe Nechita a ajuns primar, Coman a ocupat mai multe functii in cadrul acestei institutii. Cosmin Coman a fost ales pentru Finante deoarece este absolvent de facultate economica, fiind chiar doctor in economie.
Nechita a declarat ca omul sau se va ocupa la Finante de negocierile cu FMI si UE. Baronul de Iasi a reusit pana acum sa puna in functie si pe un alt apropiat al sau, Florian Munteanu (fost director al Directiei silvice), la sefia Romsilva. De asemenea, organizatia PSD Iasi are sanse sa-l numeasca pe Gerard Jitareanu, rectorul Universitatii Agronomice Iasi, in postul de secretar de stat in Ministerul Educatiei.
Premierul Emil Boc isi aduce in functia de sef al cancelariei primului-ministru un coleg de catedra, Catalin Baba, mai exact pe decanul Facultatii de stiinte Politice a Universitatii Babes-Bolyai, unde Boc preda dreptul. Baba a fost cooptat in PD in 2004, la insistentele lui Boc, care l-a si promovat in partid. Acesta a mai ocupat si functia de consilier al ministrului Educatiei Andrei Marga, in perioada 1998-2001. Insa Catalin Baba este un personaj controversat, fiind acuzat de rectorul Universitatii Babes-Bolyai ca si-a promovat sotia pentru doctorat, desi aceasta s-a dovedit a fi slab calificata, la o universitate privata.
PDL Ilfov s-a grabit sa-l nominalizeze pe prefectul judetului, in persoana lui Valentin Delcea. Acest judet revine democrat-liberalilor, deoarece presedintele Consiliului judetean, Cristache Radulescu, este de culoare portocolie. Delcea, fost subprefect la Ilfov in perioada 2004-2006, este un controversat om de afaceri, acuzat ca a dat tepe in domeniul imobiliar. O societate privata l-a dat in judecata pe Delcea deoarece acesta ar fi inselat-o cu 34.000 de euro. Fostul subprefect ar fi incasat suma de 380.000 de euro de pe urma unei tranzactii, refuzand totusi sa plateasca intermediarul. De asemenea, Delcea mai este acuzat ca a umflat valoarea unui teren de 1.000 mp, cu ajutorul Primariei Glina. El a mai fost implicat, in calitate de subprefect, intr-o afacere dubioasa, prin care a facilitat ca oameni apropiati primarului din Otopeni sa puna mana pe niste terenuri din apropierea Aeroportului Henry Coanda.
Pentru Prefectura judetului Timis, organizatia PDL l-a votat pe Mircea Bacala, consilierul presedintelui Consiliului judetean, Constantin Ostaficiuc. Organizatia de Timis a mai propus si patru persoane pentru ocuparea functiilor de secretari de stat: Marius Marinescu, fost primar de Lugoj, pentru Ministerul Administratiei si Internelor, Danut Apetrei, pentru Ministerul Agriculturii, Nelu Balas, pentru Ministerul Dezvoltarii, si Cornelia Corescu, pentru Ministerul Muncii. La Arad, tot fief PDL, functia de prefect ar putea sa o ocupe Calin Bibart. Acesta a ocupat functia de sef de ocol la Lipova, iar sotia sa a fost numita de democrat-liberali, in 2004, director al Zonei Libere Curtici-Arad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu