Razboiul de langa Guvern

O să ziceţi că folosesc cu prea multă uşurinţă cuvântul război. Într-un război, există părţi în conflict şi victime – oameni şi bunuri, îndeobşte clădiri. Păi, dacă toate condiţiile aste sunt întrunite, ce porumbelu’ păcii vreţi de la mine? Lângă Guvern a ars o clădire şi au fost răniţi oameni. Vorbesc despre Casa Oromolu, monument istoric (construit în 1827 – vezi textul lui Andrei Pippidi din Dilema veche), care a luat foc în urmă cu două săptămâni. Pompierii au stins, Salvările au transportat la spital aurolacii răniţi în casa părăsită, iar poporul a aflat de la televizor încă un fapt divers.
Linia întâi a frontului se află la colţul Guvernului României, între strada Paris şi bulevardul Aviatorilor. Fagurele de miere pe care se încaieră forţele imobiliariştilor e compus dintr-un teren, o casă (Oromolu) şi parcarea dintre casa incendiată şi clădirea Guvernului. Terenul a fost prima ţintă a atacurilor: după ce a fost retrocedat, în 1996, proprietarii au încercat să-l valorifice cum se cuvine, adică printr-un turn de 86 de metri din care să se poată respira aerul curat de deasupra sediului Executivului. Nasol, planurile de urbanism existente nu permiteau o înălţime mai mare de 16 metri. Campania a fost aproape de victorie când arhitectul-şef al Capitalei – Sorin Gabrea – a acordat avizul pentru o clădire care ar fi redus Guvernul la o gheretă de portar. Trădarea lui Gabrea a fost reparată de cel care i-a urmat în funcţie, Peter Derer, care a anulat avizul. De partea cealaltă, sunt atrase forţe proaspete, proprietarii se aliază cu o firmă redutabilă – Strabag. Între timp, pe baricada Primăriei a apărut un nou arhitect-şef, Adrian Bold. Care şi el se împotriveşte proiectului de turn. Un moment interesant în epocă a fost cel în care viceprimarul de atunci al Capitalei, Paul Radu Popovăţ, l-a trimis pe Bold la o conferinţă în străinătate şi, în cele trei zile în care încăpăţânatul a lipsit, a produs un aviz de urbanism adevărat, adică pentru înălţime nelimitată. N-a ţinut, s-au împotrivit, la revenire, Bold şi ministrul de atunci (am ajuns în 1999) al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Nicolae Noica.Debarcarea americanului. Strabag renunţă şi-i vinde prin 2002 terenul actualului deţinător, Alexander Hergan, om de afaceri american. American, dar nu de rând, ci unul care a copilărit unde trebuia, în cartierul Primăverii, de-şi mai amintesc de dânsul foşti generali de Securitate ai cartierului. Hergan are aproximativ 30 de firme, deţine proprietăţi în toată ţara şi în Bucureşti; între cele mai vizibile „monumente“ îmbrăcate în cortină de sticlă vă sunt bine cunoscute turnul din Piaţa De Gaulle şi cel de pe bulevardul Mihalache, lângă spitalul Filantropia – ambele de peste 30 de etaje. El câştigă, din poziţia de chiriaş, şi casa-monument: avea, acolo, sediul propriei firme (s-a judecat cu proprietarii până i-a determinat să-i vândă proprietatea). Casa este o miză importantă, pentru că, având statut de monument, creează mari probleme oricărei construcţii cu care s-ar învecina, deci ar fi fost mult mai bine să nu existe. Or, o asemenea soluţie e mai la îndemână dacă devii proprietar. Patriciu atacă frontal. Culmea, până să apuce să elimine măseaua asta putrezită, surpriză, a apărut un alt inamic: Dinu Patriciu. Cel mai înstărit cetăţean român a decis în 2005 că locul cel mai potrivit pentru sediul Rompetrol ar fi în coasta Guvernului (suntem deja în sezonul Tăriceanu), anume fix în locul parcării care desparte casa care a ars de clădirea Executivului. Parcarea fiind proprietate publică, se cereau niscaiva eforturi din partea administraţiei, eforturi pe care domnul Adriean Videanu a părut dispus să şi le asume. Când Hergan a aflat că între turnul pe care şi-l dorea el şi Guvern domnul Patriciu proiectase propriul turn, a declanşat un tir de artilerie asupra poziţiilor agresorului din parcare. Tirul a făcut zgomot suficient de mare (credem că o scrisoare de protest semnată Hergan mai există în arhiva Primăriei) cât să audă Zeus de la Cotroceni. Iar Zeus nu putea accepta un ditamai business-ul între Primarul Lui şi Duşmanul Lui.Atacul cu bomba incendiară. După ce a pacificat parcarea, Hergan s-a pus pe treabă. Incendiul este parte din proiect. Conform legii, proprietarul unui monument istoric este obligat să-l protejeze de distrugere. Precizăm că numai din vânzarea turnului din Piaţa De Gaulle el a încasat 140 de milioane de euro, deci ideea că-şi lasă o vilă invadată de aurolaci, fără ferestre şi, până în preziua incendiului, fără o firmă de pază nu poate însemna decât intenţia de a o distruge. În urma atacului asupra clădirii, Primăria sectorului 1 a cerut formal declanşarea unei cercetări penale împotriva lui Hergan şi a cerut Ministerului Culturii să demareze procedura legală de expropriere (vezi facsimil). Ceea ce ar însemna o premieră absolută în România.

Sursa: Academia Catavencu/ Mircea Toma