05 Mai 2009 Oana Craciun, Dorin Petrisor, Lucian Gheorghiu
Cotidianul
Majoritatea instituţiilor şi-au trimis propunerile pentru legea de salarizare unitară a bugetarilor. Încăpăţânaţii au fost ameninţaţi de premierul Boc cu demiterea. CSM pare să rămână cea mai arogantă dintre instituţii.
Primul-ministru Emil Boc le-a transmis secretarilor de stat din Guvern că, dacă nu vor colabora în grupul de lucru pentru realizarea legii unitare de salarizare a bugetarilor, „vor rămâne acasă, cu slujbe cu tot“. Premierul a venit la întâlnirea de la Ministerul Muncii de marţi pentru a-i soma, din nou, pe reprezentanţii ministerelor care au declarat în ultima perioadă că nu sunt de acord să fie parte dintr-o lege unitară de salarizare, că „cine nu este de acord cu această lege să îşi dea demisia“. Boc a dat asigurări că „această lege se va realiza în România“ şi că va fi pusă în aplicare la 1 ianuarie 2010.
Însă există instituţii care nu sunt atinse de ameninţările premierului.
Este cazul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care nu a avut nici marţi vreun reprezentant la discutii şi care se vede tot într-o lege specială. CSM a transmis că „Adunările Generale ale judecătorilor au mandatat CSM să nu participe la elaborarea proiectului Guvernului, ci să elaboreze un proiect distinct de lege a salarizării în sistemul judiciar, în acord cu normele europene referitoare la independenţa justiţiei”, ne-a declarat judecătoarea Cecilia Moraru, purtător de cuvânt al CSM. Totuşi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că secretarul de stat Octavian Ojog a înaintat acum două săptămâni propunerile de echivalare pentru personalul auxiliar din sistemul judiciar, iar acum o săptămână pentru magistraţi. „În cazul acestora din urmă, propunerea noastră este ca funcţiile respective, dat fiind faptul că reprezintă una dintre cele trei puteri ale statului, să fie echivalate cu cele ale demnitarilor aleşi sau numiţi, respectiv parlamentari sau miniştri”, a explicat Predoiu.
Ministrul Internelor, Dan Nica, a declarat că, pentru definitivarea legii unice de salarizare, Ministerul Administraţiei şi Internelor va folosi modelul existent în Germania - pe care însă nu l-a detaliat - şi care a dovedit un echilibru în acest domeniu şi este conform normelor UE. Nica a mai spus că, pe lângă grila de salarizare, va trimite la Ministerul Muncii şi echivalenţele folosite în sistemul german.
Tot din viitoarea lege unică ar trebui să facă parte şi parlamentarii, dar şi angajaţii din agenţiile statului care au şi fonduri publice, unde au fost înregistrate venituri de sute de milioane. Pentru aceste categorii, singura ameninţare este că vor fi introduse forţat în lege, chiar dacă nu vor veni cu propunerile de echivalare de funcţii până joi (n.r.- mâine), spune Valentin Mocanu, secretar de stat pe dialog social în Ministerul Muncii.
La nivelul conducerii Parlamentului nu se ştia de ce nu a fost nimeni până acum la discuţiile de la Ministerul Muncii. „Nu ştiu de ce nu s-a discutat nimic până acum şi de ce nu s-a decis să fie cineva delegat la negocieri. Bănuiesc însă că, la nivelul secretariatului general al Camerei, va negocia cineva pentru modul în care va fi salarizat personalul instituţiei. Nu cred că parlamentarii se vor opune să intre sub prevederile respectivei legi”, a declarat vicepreşedintele Camerei, Bogdan Olteanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu