Marius Oprea, învins de Securitate

11 Iun 2009 Mirela Corlatan
Cotidianul

Aproape 10.000 de oameni executaţi de Securitate şi nici un vinovat băgat după gratii din cauza lacunelor legislative. Acesta este bilanţul trist făcut de istoricul Marius Oprea, şeful Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.
„Am descoperit recent că s-au jucat cu noi”, a declamat ieri Marius Oprea la o dezbatere despre crimele comunismului şi aplicarea dreptului internaţional, referindu-se la eşecul condamnării foştilor torţionari, la care au pus umărul oamenii din vechiul sistem păstraţi în funcţii-cheie, în special în Justiţie. Acesta a exemplificat cu cazul căpitanului Nicolae Briceag, fost şef al Securităţii Dej în anii ’50, despre care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR), condus de Oprea, a găsit dovezi că a ucis personal 16 persoane şi care a rămas necondamnat.

„Probele adunate au constituit trei dosare, iar rudele au primit o rezoluţie care arată că dosarul a fost încă de la început direcţionat către soluţia neurmăririi penale”, a spus Oprea, care susţine că sub regimul comunist au fost omorâţi între 8.000 şi 10.000 de oameni.
„Sunt oameni care au dispărut din familiile lor şi au fost executaţi, însă există încă refuzul de a considera crimele comunismului pe aceeaşi treaptă a judecăţii cu crimele săvârşite în numele nazismului”, a acuzat Oprea.

Încercarea de a face condamnabile aceste crime prin Codul penal a fost zădărnicită de Ministerul Justiţiei, a arătat şi Raluca Grosescu, şefa Serviciului de Documentare-Cercetare a IICCR. Institutul a solicitat în 2007 Ministerului Justiţiei să transpună integral în Codul penal Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii, pe care România a semnat-o în 1969. „IICCR cerea atât sancţionarea crimelor împotriva umanităţii, cât şi includerea prevederii «sunt imprescriptibile, indiferent de data la care au fost comise».

La o discuţie informală cu un responsabil din Ministerul Justiţiei care lucra la modificarea Codului, acesta a spus «pe noi nu ne interesează dreptul internaţional»“, a acuzat Raluca Grosescu. Oficial, motivul pentru care Ministerul Justiţiei a respins propunerea IICCR a fost acela că ar încălca principiul neretroactivităţii. „S-a ratat astfel singura soluţie de a crea o breşă în acest principiu. Încadrarea juridică a crimelor comunismului în categoria crimelor imprescriptibile este, aşadar, imposibilă şi, astfel, ofiţeri de Securitate care au torturat oameni trăiesc liniştiţi cu pensii de cinci ori mai mari decât salariul minim în România”, a spus Raluca Grosescu.

Ulterior, IICCR a încercat să sensibilizeze Ministerul Justiţiei şi cu alte argumente, sperând să obţină declanşarea termenelor pentru imprescriptibilitate, fie din 1999, de la înfiinţarea CNSAS, instituţie care deţine documentele ce pot fi aduse probe în astfel de procese, fie din 2005, anul înfiinţării IICCR, desemnat să investigheze crimele comunismului. „În Polonia, aceasta a fost soluţia de a condamna crimele comunismului: termenele pentru imprescriptibilitate au început să curgă din 1999, când s-a înfiinţat Institutul Memoriei Naţionale”, a exemplificat Raluca Ursachi, cercetător la Universite Paris I Pantheon Sorbonne.