miercuri, 8 iulie 2009

Ministrul Nemirschi îşi ascunde o casă de vacanţă sub moloz imaginar

Romania trebuie salvata!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 08 Iul 2009

Alexandru Cristorian
 
Parchetul General îl cercetează pe ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, pentru fals în declaraţii, după ce acesta a omis să treacă în declaraţia de avere o casă de vacanţă aflată în comuna constănţeană Topalu. Ca să scape de Parchet, demnitarul nostru a minţit apoi încă o dată. A scris în următoarea declaraţie de avere, document oficial, supus rigorilor legii, că imobilul din Topalu este „în curs de construire“. Nici pe departe! Academia Caţavencu a fost la Topalu şi vă poate furniza, în exclusivitate, fotografii cu casa de vacanţă a lui Nemirschi. Imobilul este cît se poate de finalizat, locuibil şi, conform vecinilor, chiar a fost utilizat în mai multe rînduri.
Căsuţa noastră de vacanţă, şantier fictiv de nebunii
Comuna Topalu se află undeva pe malul drept al Dunării, după Cernavodă, la 70 de kilomeri de litoral şi la vreo sută de Deltă, la o aruncătură de undiţă de autostrada A2.
Iar dacă Nicolae Nemirschi nu şi-ar fi tras o casă de vacanţă (foto 1) acolo, n-am fi aflat nici în ziua de azi ce mişto e zona. De fapt, putea să-şi facă liniştit respectiva casă, că nu-i vreun social-democrat sărac şi cinstit, dar să o menţioneze în declaraţia de avere, şi tot nu ne-am fi obosit prea tare să facem turism de investigaţii la Topalu. Cum, însă, în declaraţia de avere a ministrului casa respectivă a răsărit doar acum, cu ocazia completării declaraţiei din 15 iunie, ne-am deplasat pînă acolo să vedem despre ce este vorba. Concluzii: după cum se vede din imagini, casa nu e nici pe departe tradiţionalul, deja, viloi de neam prost, dar e totuşi o casă de vacanţă în adevăratul sens al cuvîntului, cu o mică grădină amenajată atent, aşezată frumos pe o culme de deal, chiar la malul Dunării. Micuţa casă de vacanţă a ministrului este terminată, arbuştii şi trandafirii au crescut bine, pot merge la şcoală. Imobilul este racordat la reţeaua de curent electric şi e ornat chiar şi c-o parabolică mică. Cînd am fost noi în excursie, pe terasă zăcea şi un mic şezlong. Concluzii. În ianuarie, la instalarea în post, cînd a menţionat în declaraţia de avere doar un teren în Topalu, ministrul Nemirschi a minţit. În 15 iunie, cu ocazia ultimei declaraţii, cînd a precizat că deţine în Topalu un imobil „în curs de construire“, a minţit din nou.

Povestea terenului care era, de fapt, o casă bătrînească
Conform declaraţiilor de avere ale lui Nemirschi (atît din perioada în care era viceprimar de Constanţa, cît şi din mandatul de membru al Guvernului), terenul de la Topalu a fost achiziţionat de Camelia, soţia ministrului, în anul 2006. Bucata de pămînt de aproape 600 mp era, de fapt, o casă bătrînească, în locul căreia ministrul şi-a tras mica vilă de vacanţă. În traducere liberă, asta înseamnă că, în realitate, casa în sine era locuibilă încă din 2006, fapt confirmat şi de locuitorii din Topalu, vecini cu Nemirschi. Aceiaşi locuitori care îşi aduc aminte şi de petrecerea de Revelion de la finele lui 2007, pe vremea cînd actualul ministru era viceprimar al Constanţei, la care au participat mai mulţi amici, colegi şi alte specii din Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa. Ori de week-end-urile în care ministrul venea pe acolo, alături de alţi pesedişti de frunte din Constanţa. De altfel, întreaga comună este roşie cu trei trandafiri în frunte şi, începînd cu anul 2004, găzduieşte, de la an la an, tot mai mulţi pesedişti de marcă, atraşi de frumuseţea locului, dar mai ales de posibilităţile extinse de manevre imobiliare oferite de conducerea comunei.


Topalu, satul de vacanţă al PSD Constanţa
Din 2004, comuna Topalu este condusă de pesedistul Gheorghe Morar. Ambii viceprimari sînt pesedişti, la fel ca şi opt din cei unsprezece consilieri. Adică tot ce mişcă în comună mişcă după cum adie trandafirii. Imediat după alegerile din 2004, după ce comuna a prins culoarea roşie a social-democraţiei, în zonă şi-a făcut apariţia primul pesedist cu ştaif, care şi-a luat o casă chiar pe malul Dunării, pe aceeaşi stradă unde urma să-şi cumpere căsuţa şi ministrul Nemirschi. Este vorba despre Constantin Babuş (casa lui, în foto 2), directorul Direcţiei Administraţiei Domeniului Public şi Privat din Primăria Constanţa. Apropiat al primarului Radu Mazăre şi al viceprimarului, la acea vreme, Nicolae Nemirschi, dar şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Acesta l-a pus pe fiul lui Constantin Babuş, Radu, în postul de director al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa. Constantin Babuş este un priceput în imobiliare, fiind chiar cercetat de DNA pentru luare de mită într-un dosar ce are la bază afaceri cu terenuri publice, şi a acţionat ca un deschizător de drumuri pentru elita pesedistă din judeţ. În 2006, an în care ministrul Nicolae Nemirschi şi-a achiziţionat casa din Topalu, şi-a achiziţionat un imobil acolo şi Temur Ibrain, consilier PSD în Consiliul Local Constanţa. Tot în 2006, pe aceeaşi stradă cu ministrul Nemirschi şi cu directorul ADP Constanţa, Constantin Babuş, şi-a tras un imobil şi Gheorghe Cristian Darie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Iar casa acestuia este, în fapt, o ditamai vila (foto 3). Darie şi-a mai construit o casă în Topalu, care lipseşte din declaraţia de avere, dar stă bine-mersi, chiar pe marginea unei stînci, cu scări amenajate pînă la malul apei. Unde se află un mic ponton.
Comuna mică cu pesedişti mari merită investiţii de la buget
Odată cu mutarea personalităţilor de Constanţa la Topalu, comuna a cunoscut o adevărată explozie de bunăstare. Brusc, a fost cuprinsă în planurile de dezvoltare ale Consiliului Judeţean, care intenţionează să ridice acolo un miniport la Dunăre. Că tot veni vorba de dezvoltare – primarul Gheorghe Morar s-a gîndit să dea o mînă de ajutor şi a scos spre vînzare mai multe terenuri, numai bune pentru semănat vile de vacanţă. A organizat în 2008 o licitaţie prin care mai multe parcele de teren din „zona bună“, chiar pe malul apei, şi-au găsit, fericite, proprietari. Normal că terenurile astea au ajuns, prin „licitaţie“, tot în mîinile unor pesedişti, că doar nu era să vină Emil Boc cu democrat-liberalii de la Cluj să-şi facă vile la Topalu. Spre exemplu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Cristian Darie, a cumpărat două astfel de parcele. Una de 1.500 mp şi alta de 2.100 mp, fără să precizeze în declaraţia de avere postată pe site-ul CJ şi valoarea la care au fost cumpărate ori valoarea de impozitare. Şi, pe undeva, chiar îl înţelegem: nu e frumos să stîrneşti invidia nefericiţilor care au cumpărat suprafeţe la fel de mari ca ale tale cu peste 600 de milioane de lei vechi, în timp ce tu abia dacă ai plătit o sută de milioane.

Copiii lui Nemirschi, plătiţi de Mazăre & Co.
În propria cercetare privind declaraţia de avere a lui Nemirschi şi în plîngerea depusă la Parchetul General pe acest subiect, Agenţia Naţională de Integritate nu s-a referit doar la casa de vacanţă nedeclarată. ANI are în vedere şi nişte venituri fictive ale ministrului. Este vorba despre faptul că Nemirschi a declarat sume mai mari cu 160.000 de lei noi decît cele obţinute, în realitate, de firmele sale. În ultima declaraţie de avere, spre deosebire de toate celelalte declaraţii precedente, copiii ministrului nu mai apar ca angajaţi ai firmelor deţinute de domnia sa. Ci ca angajaţi/colaboratori ai SC Soti Cable Neptun, o firmă ce-i are printre acţionari pe Radu Mazăre, pe micii moguli de presă locală Gabriel Strutinsky, Mihail Cîrciog şi Radu Eugen Preda. Şi care, în istoria ei, l-a avut acţionar şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu