Ce s-a ales din promisiunile preşedintelui Traian Băsescu

Romania trebuie salvata!

Cotidianul.ro
13 Aug 2009 Cristian Oprea

Ce se întâmplă cu promisiunile electorale şi unde se duc ele când se duc? La această întrebare vom încerca să răspundem în cele ce urmează luând drept studiu de caz campania pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Cele mai multe dintre promisiunile lansate de preşedintele României, Traian Băsescu, în campania electorală din primăvara anului 2007 nu s-au materializat. Aceea în care s-a zbătut să obţină o nouă reînvestire în funcţia supremă în stat, din partea românilor, după ce fusese suspendat prin voinţa majorităţii Parlamentului României. Reforma Constituţiei, cea a sistemului de vot, adoptarea Legii lustraţiei, alocarea a şase la sută din PIB pentru educaţie, combaterea marilor acte de corupţie şi o sumedenie de multe altele au rămas doar cuvinte pe o foaie de hârtie şi vorbe aruncate alegătorilor.

Uninominalul în două tururi
Când vorbea de „reforma sistemului politic“, Traian Băsescu propunea, în 2007, „modificarea legii electorale pentru introducerea votului uninominal, ca instrument de îmbunătăţire a calităţii vieţii democratice şi responsabilizare a politicienilor în faţa cetăţeanului”.
Un an mai târziu, sistemul de vot uninominal avea să fie adoptat. Dar cum? În orice caz, nu cum ar fi vrut Traian Băsescu. „Sistemul de vot pe care eu îl propun românilor este vot uninominal în două tururi. Altfel spus, senatorii şi deputaţii să fie aleşi aşa cum sunt aleşi primarii. Întâi, candidează o listă de 18, 16, câţi reprezentanţi au partidele. După care, după turul 1 rămân primii doi şi intră în turul 2, iar electoratul alege dintre cei doi pe cel mai bun, pe cel pe care-l consideră mai bun”, spunea Băsescu în campania din 2007, atunci când s-au votat la pachet europarlamentarele şi referendumul pentru uninominal.

Preşedintele României nu a reuşit să-i convingă pe români de utilitatea modelului său de vot uninominal. Abia peste un an, prin ordonanţă de urgenţă a guvernului liberal al lui Călin Popescu Tăriceanu, era introdusă o variantă de vot uninominal care nu era însă pe placul lui Traian Băsescu, pentru că nu era „conform variantei dorite de cetăţeni la referendumul din noiembrie 2007”.

Revizuirea Constituţiei
Tot atunci când le cerea românilor să-l readucă la Palatul Cotroceni, după suspendarea decisă de cei 322 de parlamentari, Traian Băsescu promitea şi „revizuirea Constituţiei”. Avea şi un argument: „Pentru a forma cadrul instituţional capabil să garanteze funcţionarea Statului român la standardele Uniunii Europene”. A dispus înfiinţarea unei comisii prezidenţiale în acest sens. Comisia a elaborat şi un raport. Din ianuarie 2009, de la prezentarea publică a raportului, şi până în prezent nu s-a mişcat încă nimic. Deşi are majoritatea parlamentară atât de mult visată - conform propriilor declaraţii -, şeful statului român nu a mai făcut vreun demers pe lângă Guvern pentru a prelua raportul şi a-l transforma în propunere legislativă.

Legea lustraţiei
O altă temă cu care s-a jucat de-a lungul timpului a fost cea a Legii lustraţiei. În cadrul aceloraşi promisiuni din mai 2007, Traian Băsescu susţinea „adoptarea legii lustraţiei, ca urmare firească a gestului de condamnare a crimelor comunismului şi desecretizare a arhivelor fostei Securităţi”. În 18 martie 2005, întrebat de ziarul „Ziua” dacă va susţine un proiect de lege a lustraţiei, Traian Băsescu a răspuns: „Să-l facă odată”. Se referea, probabil, la Parlament. La doar câteva zile distanţă, întrebat dacă sprijină o lege a lustraţiei, şeful statului a precizat, senin, pentru „Magyar Nemzet”: „Am anumite rezerve, în sensul că după cincisprezece ani o asemenea lege a lustraţiei nu ar fi de mare folos. Dacă o astfel de lege ar fi apărut pe vremea Proclamaţiei de la Timişoara, ar fi ajutat la o dezvoltare mai rapidă a societăţii româneşti”. O lună după aceea, în aprilie 2005, la Mix FM, preşedintele ţării îşi schimba atitudinea spunând că dezbaterea despre legea lustraţiei „poate deveni o dezbatere importantă dacă ea va ajunge şi în Parlament. Dacă nu, va rămâne doar un vehicul prin care câte un politician «decedat» mai scoate capul din pământ şi spune «mai exist şi eu!»“. Traian Băsescu dădea cu acelaşi prilej asigurări: „Voi susţine o astfel de lege. Cu toate implicaţiile ei”.

Un an mai târziu, în aprilie 2006, la „Marius Tucă Show“, rămânea în acelaşi registru: „În mod categoric o lege a lustraţiei trebuie făcută. (...) Da, sunt de acord că trebuie făcută o lege a lustraţiei, s-a întârziat prea mult”. Şeful statului venea însă şi cu o precizare importantă şi extrem de interesantă: „Pentru ca o astfel de lege să fie credibilă, ea trebuie să-şi poată atinge obiectivul”. Peste un alt an, în ianuarie 2007, Traian Băsescu - acelaşi care şi-a râs de nenumărate ori de Emil Constantinescu din cauză că s-a declarat „înfrânt de structuri” - introducea în ecuaţie, pentru săptămânalul austriac „Profil”, tocmai „structurile”, luându-le apărarea: „Lustraţia este posibilă dacă are loc un an după revoluţie. Dar au trecut deja 16 ani. Mulţi angajaţi ai Securităţii sunt de mult în pensie. În actualul serviciu de informaţii al României nu mai sunt activi, mai degrabă sunt în economie sau în politică“. Ulterior, la Realitatea TV, întrebat dacă Legea lustraţiei îl interesează, a răspuns „Da”. Şi a urmat o explicaţie stranie: „Nu este prea târziu. Nu cred că cei care au făcut poliţie politică, spre exemplu ofiţeri ai fostei Securităţi care au făcut poliţie politică, nu cred că oameni care au deţinut funcţii în Partidul Comunist Român, având posibilitatea să ia decizii, sau oamenii care să ia decizii care au influenţat în rău viaţa de zi cu zi”.

6% pentru educaţie
La referendumul destinat suspendării, Traian Băsescu era adeptul „extinderii reformei în sistemul de educaţie“. El făgăduia „alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, începând cu anul 2008, potrivit angajamentului electoral din 2004”. Încă o promisiune neonorată. Educaţia a beneficiat pentru anul în curs de un indice cu puţin peste 5% din PIB, după cum arată statisticile oficiale. Va rămâne însă în arhive discursul său din Parlament, pe 30 mai 2007, când spunea: „Poporul român va avea un viitor prosper numai dacă vom construi un sistem de educaţie competitiv, pe deplin adaptat cerinţelor unei economii în plină expansiune, iar asta înseamnă reforma curriculară, descentralizarea controlului administrativ al şcolilor şi alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie începând cu anul 2008”.

Reforma în justiţie
Traian Băsescu a făcut adevărate spectacole de sunet şi lumină, în cei aproape cinci ani ai mandatului său, din tema sa favorită: reforma în justiţie. Şeful statului a susţinut „ameliorarea sistemului judiciar prin introducerea noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, precum şi prin continua perfecţionare profesională a magistraţilor”. În cadrul unui discurs în Parlament se declara adeptul garantării „unui sistem juridic independent şi eficient, care să ducă la diminuarea corupţiei şi la dispariţia definitivă a stării de impunitate de care nomenclatura tranziţiei s-a bucurat în mod nedrept”. Codul penal a fost adoptat recent, prin asumarea răspunderii guvernului Boc, iar Codul de procedură penală încă aşteaptă să fie băgat în seamă.

Pensii mai mari
Pensionarii - şi nu doar ei - sunt cei care pot aprecia făgăduinţa privind „sistemul de pensii şi de protecţie socială”. Traian Băsescu le cerea în 2007 votul românilor pentru a reveni la Palatul Cotroceni, promiţând: „Ridicarea gradului de protecţie socială a pensionarilor, prin raportarea pensiei medii la salariul mediu pe economie şi creşterea pensiei medii de la 32%, cât este în prezent - după patru majorări - până la circa 40% din salariul mediu, în etape succesive, dintre care prima vizează atingerea pragului de 35% din salariul mediu pe economie, în 2008-2009”. Şi la ceremonia de învestitură, pe 21 decembrie 2004, vorbea despre pensii mai mari: „Nu avem voie să mascăm sărăcia sub statistici. Prea mulţi pensionari au pensii mai mici decât factura la încălzire pe timp de iarnă”.

În mesajul adresat Parlamentului pe 24 septembrie 2008, şeful statului se îndepărta de acele promisiuni, plângându-se de faptul că „vârsta de pensionare este prea redusă” şi că „persistă îndoieli majore cu privire la sustenabilitatea sistemelor de pensii”.

În octombrie 2008, Băsescu era speriat că „România are 4,5 milioane de pensionari şi 1,5 milioane de funcţionari” şi punea o întrebare retorică. „Păi, cele două milioane de oameni care produc cât pot duce în spate?!”

O nouă lege a securităţii naţionale
Promisiune neonorată a fost şi cea din capitolul „Securitatea naţională” cu privire la „elaborarea noii legislaţii a siguranţei naţionale, în măsură să antreneze demilitarizarea rapidă a serviciilor de informaţii, să garanteze diminuarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale şi a cetăţenilor, paralel cu instituirea unui control parlamentar sever, menit să garanteze drepturile şi libertăţile civile”. Şi în acest caz, Traian Băsescu aducea argumente mişcătoare în faţa Parlamentului: „Avem nevoie de legi pentru structurile de securitate naţională care să pună la dispoziţia acestora instrumente şi mijloace pentru a le face eficiente în lupta împotriva traficului de droguri, a traficului de carne vie, a corupţiei la nivel înalt, a prevenirii actelor de terorism îndreptate împotriva populaţiei, a luptei împotriva reţelelor crimei organizate transfrontaliere. Nu prin interdicţii care accentuează ineficienţa structurilor de securitate a statului în aceste domenii vom proteja libertăţile cetăţenilor, ci prin demilitarizarea acestor instituţii şi prin întărirea severă a controlului parlamentar asupra lor”.

Pachetul de legi privind securitatea naţională zace şi acum prin sertarele Parlamentului, după un ping-pong nesfârşit cu proiectul de lege între Cotroceni, Guvern şi Parlament.