Romania trebuie salvata!
Atat liberalii cat si social democrat sunt de accord ca ceva nu este tocmai in regula cu Autoritatea Nationala de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice, si propun infiintarea unei comisii de ancheta privind activitatea de monitorizare a contractelor incheiate de catre institutiilor statului.
Primii care au sesizat “neregulile” au fost liberalii Comisiei Udrea care au declarat ca ANRMAP nu a trimis forului documentele solicitate in legatura cu Ministerul Turismului deoarece institutia si-a modificat regulamentul de functionare, motiv pentru care deputatii vor solicita premierului sa cheme "la ordine Autoritatea" .
Membrii Comisiei au luat, in unanimitate, decizia de a sesiza premierul in legatura cu Autoritatea Nationala pentru Reglemantarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), dupa ce au constatat ca presedintele Autoritatii a dat ordinul 107/2009, care ar modifica ilegal regulamentul institutiei si care prevede ca dosarul de supraveghere, solicitat de parlamentari, se prezinta doar instantelor de judecata si celorlalte organe competente, adica nu premierului, si nici Parlamentului.
De asemenea, si deputatul PSD Mircea Dusa, presedintele Comisiei Nemirschi, a anuntat ca este necesara o Comisie parlamentara de ancheta privind modul in care isi desfasoara activitatea institutiile cu rol in monitorizarea si verificarea achizitiilor publice.
Mircea Dusa a afirmat ca intentioneaza sa propuna grupului parlamentar din care face parte sa sprijine infiintarea, la inceputul sesiunii parlamentare, a unei Comisii de ancheta privind activitatea de monitorizare a contractelor incheiate de catre institutiilor statului, social-democratul precizand ca ideea i-a venit in urma audierilor de la Comisia de ancheta pe care o conduce. "Sunt institutii supuse controlului parlamentar si nu-i lipsit de importanta sa vedem cum functioneaza", a spus Dusa.
Autoritatea Nationala de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice si Unitatea de Coordonare si Verificare a Achizitiilor Publice au avut puncte de vedere diferite referitor la contractul incheiat intre Ministerul Mediului si Ars Advertising in aprilie 2009. "Nu cred ca doua institutii care au atributii in baza OUG 34 pot avea puncte de vedere total diferite. Pot avea opinii si pozitii diferite, dar nu cu 180 de grade pentru acelasi contract", a explicat Dusa, transmite NewsIn.
Ministrul Mediului Nicolae Nemirschi a anuntat ca a declansat procedurile de contestare a amenzilor primite de la ANRMAP in urma controlului efectuat la minister, Nemirschi invocand faptul ca rezultatele raportului Autoritatii vin in contradictie cu raportul UCVAP.
Nicolae Nemirschi a invocat, in cadrul audierii sale in Comisia de ancheta, faptul ca "ANRMAP si UCVAP au puncte de vedere diametral opuse" si a mentionat faptul ca intre minister si cele doua institutii exista un protocol de colaborare conform caruia "partile se vor abtine de la activitati ce pot afecta competentele si activitatile celorlalte parti". Nemirschi sustine ca Autoritatea a incalcat acest protocol deoarece era obligata sa informeze ministerul si Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice (UCVAP) referitor la obiectiile pe care le are si sa decida de comun acord ce este de facut.
"Din punctul meu de vedere, inainte sa va spun ca nu sunt de acord cu contraventiile ANRMAP pe care le contest, doua autoritati ale statului se contrazic si incearca sa-si gaseasca mediator intr-o Comisie parlamentara", a apreciat Nemirschi. O alta obiectie pe care o are ministrul vizeaza faptul ca presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice, Cristina Traila, a apreciat ca modul in care a fost incheiat contractul poate duce la sanctiuni financiare din partea Comisiei Europene. "A face afirmatii in nume propriu ca acest lucru poate duce la coercitii din partea Comisiei Europene mi se pare exagerat si duce la decredibilizare. A face chestiunea asta in mod public mi se pare absolut deplasat", a declarat Nemirschi.
Au fost probleme cu agentia si la Ridzi
Comisia de ancheta Udrea a fost informata de deputatul UDMR Petru Lakatos, care a declarat ca, dupa anchetarea de catre parlamentari a fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Rdizi, ANRMAP a trimis o adresa prin care anunta modificarea regulamentului. "Aflu cu stupoare ca s-a publicat pe 9 iunie un nou regulament al ANRMAP. Am cautat febril, dar nu am gasit niciun act normativ care sa schimbe regulamentul Autoritatii", a spus Lakatos. Reprezentantul UDMR a aratat ca noul ordin mai stipuleaza si ca raportul de control asupra activitatii institutiei se intocmeste in termen de 30 zile de cand acesta este solicitat, si nu in termen de 7 zile, perioada ce era prevazuta in perioada in care a fost anchetat fostul ministru Monica Iacob Ridzi. Deputatul a adaugat ca, daca ar fi fost in locul premierului, ar fi demis conducerea ANRMAP.
La randul sau, social-democrata Aura Vasile a declarat ca ANRMAP impiedica desfasurarea anchetei parlamentare. "Sa facem o adresa catre premier prin care sa chemam la ordine Autoritatea. Cum isi permite sa elaboreze un ordin care sa schimbe un act normativ", a spus deputatul PSD.
In final, presedintele Comisiei, Ludovic Orban, a supus la vot transmiterea catre premierul Emil Boc a unei adrese prin care se solicita o informare cu privire la constatarea "continutul ilegal al prevederilor ordinului 107/2009"
Membrii Comisiei au stabilit, pe 4 august, sa trimita o adresa catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice, prin care solicita Autoritatii detalii cu privire la numarul de controale care s-au executat in acest an la Minister, dar si copii ale dosarelor de supraveghere.
Publicat: astazi
Autor: A.G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu