Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
03 Aug 2009 | Biroul de Investigatii
În nimicnicia lui măzăriană, ministrul Nemirschi de la Mediu şi-a ascuns casa de vacanţă. Un mizilic, pînă la urmă, de maxim o sută de mii de euro. Mai nasol, însă, e că tupeistul dobrogean crescut la Primăria şulfei modist-naziste ascunde un proiect prin care Românica e de acord să plătească zeci de milioane de euro către SUA. Adică, da, către Statele Unite ale Americii. Mai exact, către Lockheed Martin, companie care ar urma să doteze statul nostru cu niscaiva echipamente de prevăzut ploi şi preîntîmpinat inundaţii.
Ei, şi, de ce sîntem fiii ploii la faza asta? Pentru că, în loc să le plătim americanilor zecile de milioane de euro (plus dobînda aferentă, că banii se plătesc dintr-un credit pe care ni-l dau tot americanii), am putea să facem acelaşi proiect pe banii moca ai UE.
Adică ar putea să-l facă ministerul lui Nemirschi, că noi în ţara asta putem doar să plătim taxe şi să nu votăm. De ce nu vrea Nemirschi să ne ţinem pantalonii pe noi, banii la buget şi ţiglele pe casă, în loc să sărăcim ca proştii ca să facă americanii un dil bun? Amănunte, numai în Caţavencul care urmează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu