Romania trebuie salvata!
Gardianul
Scandalul izbucnit in coalitie a deturnat atentia de la subiectele “fierbinti” din ograda PD-L. Rapoartele comisiilor Udrea si Ridzi asteapta, din varii motive, sa fie supuse votului plenului Camerei Deputatilor.
Raportul comisiei de ancheta a ministrului turismului Elena Udrea a fost scos la inceputul acestei saptamåni de pe ordinea de zi a plenului prin bunavointa presedintei acestui for, democrat-liberala Roberta Anastase. Aceeasi soarta a avut-o, ieri, si Raportul Comisiei juridice, care solicita plenului inceperea urmaririi penale pentru delapidare pentru fostul ministru al tineretului Monica Iacob Ridzi.
Rapoartele Comisiei de ancheta Udrea si al Comisiei juridice in cazul Ridzi asteapta prin sertarele Camerei Deputatilor sa fie supuse votului plenului, implicit sa li se dea o finalitate. Raportul comisiei parlamentare de ancheta în cazul Udrea a fost amanat de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor, de Roberta Anastase din “motive procedurale”. Prin documentul in cauza se solicita începerea urmaririi penale pentru ministrul turismului pentru mai multe infractiuni, printre care cea de abuz în serviciu si pentru încalcarea unor prevederi din legea raspunderii ministeriale. De asemenea, deputatii din aceasta comisie de ancheta au solicitat plenului Camerei Deputatilor sa ceara revocarea din functie a ministrului turismului, Elena Udrea. Fata de decizia Robertei Anastase, presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a facut un comentariu pe blogul personal, in care insinueaza ca adevarata miza a scandalului din coalitie ar fi legat de acelasi Raport. “(..) am aflat ca pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputatilor ar fi trebuit sa se afle luni raportul Comisiei Udrea si scrisoarea transmisa in numele acesteia. In realitate, sedinta a venit si a trecut fara ca aceste subiecte sa fie discutate. De ce? Pentru ca raportul se afla inca la Roberta. Intr-un sertar al biroului sau, ori poate chiar deschis, rasfirat pe masa ei de lucru, sub lumina unei veioze puternice, care dezvaluie fara mila fiecare detaliu. Iar fara vointa sa si, mai ales, fara semnatura sa, raportul nu poate fi inscris pe ordinea de zi pentru ca, dupa 15 zile, sa poata fi dezbatut in plen”, scrie Adrian Nastase. El continua ironic: “Se vede treaba ca Roberta inca il mai studiaza. Nu e rau deloc: filosofii romani spuneau ca exista mai multi oameni innobilati de studiu decat de natura. Si, in orice caz, oricat de talentati si invatati am fi, studiul ne ajuta sa ne luminam si sa devenim si mai intelepti. Dar nu ma pot opri sa-i adresez Robertei – impreuna cu voi, sunt convins – un indemn sincer: Roberta,
nu-ti fie teama, semneaza! Ai tot sprijinul nostru! Suntem alaturi de tine!”. Liderul PSD isi incheie postarea pe blog cu o insinuare:”Acum intelegeti mai bine adevarata miza a gestului de mare curaj al gloriosului om politic Emil Boc?”
Ridzi, acuzata de delapidare de Comisia juridica
Raportul Comisiei juridice în care se cere avizarea cercetarii penale pentru delapidare în cazul fostului ministru al tineretului Monica Iacob Ridzi a fost scos ieri de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor, tot din motive procedurale. “Raportul Comisiei juridice a fost trecut în Biroul Permanent pe pozitia a treia pe ordinea de zi a plenului, dar raportul nu a venit, si nici proiectul de hotarâre, asa ca amân acest punct de pe ordinea de azi”, a precizat, în plen, presedintele de sedinta, Daniela Popa. Deputatii din Comisia juridica s-au reunit, ieri dimineata, în sedinta, pentru a finaliza raportul, în timp ce, în paralel, avea loc sedinta de plen a Camerei Deputatilor. Comisia juridica nu a reusit sa prezinte raportul sau pe tema fostului ministru al tineretului în timp util pentru a fi luat în discutie în plenul Camerei. Comisia insa a avizat acest raport prin care propune procedura de începere a urmaririi penale pentru delapidare în cazul fostului ministru al tineretului si sportului Monica Iacob Ridzi. Comisia a mai avizat negativ cercetarea acesteia pentru abuz în serviciu - fapta pe care o ancheteaza Directia Nationala Anticoruptie (DNA). Desi a fost invitata la audieri, fostul ministru PDL Monica Iacob Ridzi nu a fost prezenta la lucrarile comisiei. Ulterior, Monica Iacob Ridzi a declarat ca îi pare rau ca plenul nu a luat în discutie raportul Comisiei de ancheta, mentionând ca împreuna cu avocatii cauta solutii împotriva juristilor de la Camera, care, în opinia sa, ar trebui sanctionati.
“Îmi pare rau ca s-a amânat. Trebuia în mod normal sa discutam chiar astazi. Nu vad de ce a fost amânata discutia de astazi, dar pe fond nu asta e problema si, legat de votul din Comisia juridica, am ramas cu un gust amar. Acum doua luni de zile, eu personal am solicitat colegilor sa voteze pentru a se ridica imunitatea în cazul meu, tocmai pentru ca nu m-am ascuns ca alti parlamentari din PSD si PNL”, a sustinut Ridzi.
Vrea sa-i dea in judecata si pe deputatii juristi
Întrebata de ce nu a venit la Comisia juridica, Ridzi a mentionat ca a depus un punct de vedere în scris, din care puteau sa-si formeze o opinie. "Eu am facut o plângere penala împotriva tuturor parlamentarilor PNL si PSD din Comisia de ancheta. Am sesizat conducerea Camerei Deputatilor si Comisia juridica, pentru a fi sanctionati acei parlamentari care au savârsit un abuz. Ma voi consulta cu avocatii mei, sa vad cum voi proceda cu deputatii juristi din cadrul Comisiei juridice, care au facut un abuz votând practic pentru începerea urmaririi penale pentru delapidare, lucru care nu se justifica, se stie foarte clar ca nu am semnat ordonantele de plata”, a spus Ridzi.
Cornelia Draghici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu