Guvernul Năstase, destinaţie logică a şpăgii Imprimeriei Franceze

Romania trebuie salvata!

Catavencu.ro
02 Sep 2009 | Biroul de Investigatii

Probabil că deja aţi aflat de prin presă: Imprimeria Franceză a dat, zic procurorii de la Paris, 300.000 de euro şpagă pentru un contract de 20 de milioane de euro în România în timpul guvernarii Năstase. Care guvernare a emis hotărîri special pentru încheierea acestui contract, prin derogare de la legile achiziţiilor publice în vigoare la acea vreme. Cum ar veni, dacă aplicăm clasicul principiul follow the money (rugăm francofonii de pe site să-şi traducă singuri în franceză expresia), e logic că şpaga nu se putea duce decît la cei care au decis achiziţia directă de la francezi. Cine şi cum, mai jos.


Să vă trăiască procuratura franţuzoaică!

Contractul câştigat de Imprimeria Franceză era unul care viza introducerea unui sistem electronic de achitare a taxelor şi impozitelor, modernizarea fiind o condiţie a pregătirii aderării României la UE.
Conform procurorilor francezi, urmărirea penală în cazul mai multor persoane a fost declanşată la 1 iulie 2009, ancheta fiind “suficient de complexă” pentru a justifica cercetări la nivel internaţional. Deocamdată, în Franţa, au fost luaţi la ochi de către procurori următorii: Loic de la Cochetiere, fostul şef al Imprimeriei Naţionale Franceze, Julien Turczynski, avocatul care a intermediat negocierile cu România, Pascal Pluchard, şeful unei companii elveţiene, bănuit de a fi intermediat oareşce comisioane, precum şi un anume Bruno Guez, pe post de consultant. Un al cincilea nume care apare în anchetă este cel al istoricului român Mihnea Berindei, fără însă a se preciza care ar fi rolul său.


Cine-mparte hotărîri de Guvern, parte de şpagă-şi face

Ceea ce nu spune ziarul francez, este cine ar putea fi muschetarii români din poveste. Un posibil indiciu vi-l dăm noi, aşa cum rezultă din actele care au stat la baza contractului dintre Imprimeria Naţională Franceză şi statul român.

În 2003, guvernul Năstase dă hotărîrea de guvern 675, prin care se constituie o comisie interministerială, al cărei scop era să analizeze şi să stabilească condiţiile tehnice şi financiare necesare implementării sistemului informatic propus Ministerului Finanţelor Publice de către Groupe Imprimerie Nationale din Franţa. În această comisie avea un reprezentant şi Secretariatul General al Guvernului, condus pe vremea aceea de Micky Şpagă, cunoscut sub numele de Şerban Mihăilescu. Hotărârea a fost semnată de Adrian Năstase, ca premier, de Dan Nica, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi de Mihai Tănăsescu, ministrul de Finanţe. O lună mai târziu, comisia îşi încheie raportul, iar Adrian Năstase semnează o ordonanţă de urgenţă prin care specifică faptul că achiziţia sistemului informatic de care vorbirăm până acum să fie făcută cu derogare de la actele normative care reglementau achiziţiile publice.


Să nu vorbim de mită în casa lui Micky Şpagă

Apropierea dintre un personaj ca Şerban Mihăilescu şi un istoric precum Mihnea Berindei este justificată de un articol apărut în septembrie 2006 în Cotidianul, când unul din reporterii ziarului a dat nas în nas cu cei doi, la un bistro din Bucureşti. Un al treilea personaj prezent la acea masă, Vladimir Tismăneanu, a declarat la momentul respectiv că Mihnea Berindei a fost cel care a insistat ca el să se vadă cu Micky Şpagă, deoarece acesta ar fi vrut să îi povestească detalii istorice, de pe vremea când era şeful Secretariatului Consiliul de Miniştri al ultimului guvern comunist, condus de Constantin Dăscălescu.

Pentru cei care nu mai ţin minte de ce este Mihăilescu numit Miky Şpagă, facem apel la cronicile istorice ale Academiei Caţavencu, unde putem găsi referinţe tot asupra unui contract de informatizare, numai că era vorba de administraţia publică. Suma vehiculată drept şpagă: 30 de milioane de dolari, dintr-un contract de 54 de milioane. Cât despre afinităţile franţuzeşti, nu vorbim de opere de artă şi de vinuri vechi, ci despre modul “subtil” în care, conform ziarului Adevărul, Mihăilescu recomanda Taromului, în 2002, după o vizită a lui Adrian Năstase în Franţa, să investească în achiziţia unor avioane franţuzeşti, tocmai bune să zboare pe jumătate goale pe rutele neperformante.