marți, 27 octombrie 2009

Se apropie Turul I. Români, jucati la 6/49! Dar lasati ceva maruntis si pentru Turul II

Romania trebuie salvata!
Gardianul.ro

Jucatorii la Loto 6/49 par sa aiba, cu adevarat, ghinion in acest an electoral. Compania Nationala Loteria Româna nu a acordat nici la extragerea de duminica marele premiu pus in joc la categoria I. Sansele ca acest câstig sa fie acordat chiar in duminica alegerilor din 22 noiembrie cresc vertiginos. Marele premiu la categoria I nu a mai fost câstigat de 37 de extrageri, ultimul fiind câstigat in duminica alegerilor pentru Parlamentul European.

♦ Pâna in duminica din 22 noiembrie 2009, când va fi organizat primul tur de scrutin al alegerilor pentru Presedintia României, Compania Nationala Loteria Româna va organiza fix opt extrageri. Atunci, marele premiu va ajunge la valoarea de aproximativ 29 milioane RON (6,9 milioane euro). Daca premiul va fi reportat in duminica celui de-al doilea tur, pe 6 decembrie potul va ajunge sa creasca la aproximativ 30,5 milioane RON (adica 7,62 milioane de euro).

♦ Premiul astfel acumulat va reprezenta un bun motiv pentru ca, in duminica alegerilor, fie ea cea din 22 noiembrie sau cea din 6 decembrie, românii sa faca un efort si sa iasa din case. Reamintim ca ultima data au fost câstigate 11 milioane de euro la Loto 6/49 in duminica alegerilor europarlamentare din data de 7 iunie 2009. Anterior, marele premiu la categoria I, in valoare de 5 milioane de euro, a fost câstigat cu trei saptamâni inaintea alegerilor parlamentare de anul trecut.


Pâna in prezent, scenariul prezentat de ziarul “Gardianul” pare sa fie urmat intocmai de catre hazard in ceea ce priveste jocul Loto 6/49. Duminica ce tocmai a trecut, respectiv pe 25 octombrie, reportul acumulat la categoria I a ajuns la frumoasa suma de 22.906.705,08 RON, adica aproximativ 5,3 milioane de euro. S-au reportat, astfel, 1.042.751,48 RON jucate duminica de catre populatie. In zadar, cele sase numere norocoase nefiind ghicite de absolut nici un jucator. Astfel, din data de 7 iunie 2009, respectiv din duminica alegerilor pentru Parlamentul European, au avut loc 37 de extrageri consecutive fara câstigator al marelui premiu. Asa cum tot “Gardianul” a preconizat, având in vedere datele statistice, reportul la categoria I a crescut exponential cu 1.250.000 RON saptamânal. Astfel, la data de 15 septembrie, când ziarul nostru a publicat articolul “Inca nu este 22 noiembrie. Loteria nu a acordat marele premiu la Loto 6/49 nici la extragerea aniversara”, reportul ajunsese la suma de 15.426,775,48 RON. Au urmat extragerile din datele de 17, 20, 24, 27 septembrie, cele din 1, 4, 8, 11, 15, 18, 22 si 25 octombrie, in fiecare joi acumulânduse un report mediu de 250.000 RON, in timp ce in fiecare duminica acumulându-se un report mediu de un milion RON. Astfel, in prezent, reportul de la categoria I a ajuns la suma de 22.906.705,08 RON.

In primul tur, premiul scontat va fi de 6,9 milioane de euro

Pâna in duminica din 22 noiembrie 2009, când va fi organizat primul tur de scrutin al alegerilor pentru Presedintia României, Compania Nationala Loteria Româna va organiza fix opt extrageri, dintre care patru in zilele de joi 29 octombrie, 5, 13 si 19 noiembrie, respectiv duminica, in zilele de 1, 8, 15 si 22 noiembrie. Conform statisticii ultimelor 37 de extrageri, in aceste patru extrageri de joia se vor mai reporta in total doua milioane de RON, iar in celelalte patru extrageri duminicale se vor reporta alte 4 miloane RON, totalizându-se astfel 6 milioane RON care se vor adauga celor aproximativ 23 milioane RON cât valoreaza astazi câstigul de la categoria I. In aceasta maniera, putem sconta ca, in duminica turului I al alegerilor prezidentiale, marele premiu la Loto 6/49 sa ajunga la valoarea de 29 milioane RON, ceea ce inseamna aproximativ 6,9 milioane euro.

Turul al doilea ar ridica potul la 7,2 milioane de euro

Exista insa probabilitatea ca marele premiu la jocul Loto 6/49 sa nu fie acordat nici pe data de 22 noiembrie, ci sa se reporteze pâna in duminica turului al doilea al alegerilor prezidentiale. Din 22 noiembrie pâna pe 6 decembrie, când românii se vor prezenta din nou la vot, mai curg alte patru extrageri, respectiv prima joi 26 noiembrie, a doua duminica 29 noiembrie, a treia joi 3 decembrie si a patra duminica 6 decembrie 2009. Plecând de la aceeasi statistica, in cele doua joi ale acestui interval se vor juca alte 500.000 RON, in timp ce duminicile vor acumula alte 2 milioane RON, ceea ce, adunat cu cele 29 milioane RON, vor stabili un premiu de 30,5 milioane RON in duminica Sfântului Nicolae si a turului al doilea al alegerilor prezidentiale. Transformati in valuta, acesti bani reprezinta un prezumtiv premiu de 7,26 milioane de euro.

Acest premiu va avea toate sansele sa prinda consistenta necesara atragerii atentiei nu numai impatimitilor acestui joc, cât si a celorlalte categorii ale populatiei. Si, totodata, va reprezenta un bun motiv pentru ca, in duminica alegerilor, fie ea cea din 22 noiembrie, sau cea din 6 decembrie, românii sa faca un efort si sa iasa din case.


La Galati, coincidenta demna de «Guinness Book»

Ultimul câstigator al marelui premiu la Loto 6/49, de duminica 7 iunie, adica de alegerile europarlamentare, în valoare de aproximativ 11 milioane de euro, lucreaza în cadrul unei unitati a Ministerului Administratiei si Internelor, persoana respectiva cerând însa superiorilor sai discretie si solicitând ca numele sau sa nu fie dezvaluit. “Este vorba despre un lucrator al unei unitati a Ministerului Administratiei si Internelor. Stiu ca informatia este destul de vaga, dar omul doreste discretie si este si normal sa fie asa. Are 50 de ani si este necasatorit. Mai multe nu va pot declara, persoana nu vrea sa îsi faca identitatea cunoscuta”, a declarat, in luna iulie, pentru Mediafax, Viorel Zaharia, comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Galati. Dupa sapte luni, marele premiu la Loto 6 din 49 a fost câstigat fix pe 7 iunie, in duminica alegerilor europarlamentare. Aproximativ 470 miliarde de lei au intrat in contul unui pompier care a jucat un bilet pentru care a platit 15,7 lei. Numerele au fost jucate la o agentie din municipiul Galati, coincidenta fiind aceea ca la aceasta agentie s-a câstigat si marele premiu din data de 9 noiembrie 2008. Atât premiul de duminica 7 iunie 2009, cât si cel din data de 9 noiembrie 2008 au fost atribuite de Loteria Româna in preajma alegerilor. Premiul de 5 milioane de euro din data de 9 noiembrie 2008 a fost câstigat de doi galateni cu trei saptamâni inaintea alegerilor parlamentare. Unul dintre acestia a jucat la agentia 17-010 Galati. In conditiile in care, intre alegerile parlamentare de anul trecut si cele europarlamentare de pe 7 iunie 2009, marele premiu la categoria I la jocul Loto 6 din 49 nu a mai fost câstigat, de europarlamentare, cu doua ore inaintea inchiderii urnelor, s-au extras cele sase numere jucate pe un bilet inregistrat exact la aceeasi agentie, 17-010 Galati. Numerele jucate si câstigate de respectivul angajat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Galati au fost 15, 44, 19, 07, 37 si 30. Ele au fost notate pe o varianta simpla a unui bilet inregistrat la Agentia nr. 17-010 din Galati. Marele premiu la categoria I nu s-a mai câstigat inca dinaintea alegerilor parlamentare din toamna anului trecut. Atunci, premiul atinsese valoarea de 5 milioane de euro si a fost câstigat de doua persoane din… Galati. Astfel, hazardul a facut ca doua mari câstiguri consecutive sa fie câstigate cu bilete jucate la aceeasi agentie. Marele premiu in valoare de 5 milioane de euro din data de 9 noiembrie 2008 a fost câstigat de doi galateni. Unul dintre acestia a jucat la agentia… 17-010, iar al doilea, la agentia 17.032. Potrivit Companiei Nationale Loteria Româna SA, care a comunicat aceste informatii la vremea respectiva, pe primul bilet s-au jucat doua variante simple (adica doua variante a câte sase numere – dintre care una a fost cea câstigatoare), pentru care fericitul posesor a platit suma de 8,9 lei. Pe al doilea bilet s-a jucat o singura varianta simpla si câstigatoare, la care se adauga un numar la jocul Noroc, pentru care posesorul a platit suma de 6,9 lei. Fiecare dintre cei doi jucatori a câstigat, in acest fel, câte 2,5 milioane de euro, la care se adauga mai multe câstiguri la categoriile a II-a (cinci numere din sase) si a III-a (patru numere din sase). Cei doi galateni au devenit milionari in euro cu trei saptamâni inaintea alegerilor pentru Parlamentul României, care au avut loc pe data de 30 noiembrie 2008.

Ion Alexandru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu