Romania trebuie salvata!
In anii de regim comunist din Romania, nu era bine sa-ti afisezi credinta in Dumnezeu. Acum insa aspirantii la fotoliul de la Cotroceni dau dovada de un spirit religios ostentativ, in aceasta tara majoritar ortodoxa, comenteaza AFP.
Presedintele liberal-democrat Traian Basescu sau principalul sau rival, social-democratul Mircea Geoana, isi fac cruce vizibil, inainte de a intra pe scena la mitingurile electorale. Ei s-au dus de mai multe ori la diverse biserici, ascultand slujba cu o mina grava si primind binecuvantarea preotilor, cel mai adesea, in prezenta camerelor.
"Oamenii politici folosesc acest lucru pentru a castiga capital de imagine, in aceasta tara in care Biserica se bucura de un mare respect", explica sociologul Mircea Chivu.
In conditiile in care aproape 87% dintre romani s-au declarat ortodocsi la ultimul recensamant, ar fi de neconceput ca cineva sa-si afirme ateismul, daca vrea sa obtina voturi. Astfel, la o dezbatere televizata inaintea alegerilor prezidentiale din 1996, candidatul crestin-democrat Emil Constantinescu l-a intrebat pe presedintele in exercitiu, Ion Iliescu, daca el crede in Dumnezeu. Fost responsabil al Partidului Comunist, Iliescu a incercat sa ocoleasca intrebarea, aminteste AFP, potrivit NewsIn.
Potrivit analistilor, stanjeneala evidenta a lui Iliescu a convins multi indecisi sa voteze pentru Constantinescu, acesta castigand in cele din urma scrutinul.
■Institutia Bisericii creste popularitatea politicienilor
De atunci, inaugurarea de biserici sau intronizarea prelatilor, toate au fost ocazii bune pentru politicienii in cautare de popularitate, chiar daca unii credinciosi sunt insa nemultumiti sa vada cum politicienii trec prin fata lor, fara sa stea la coada pentru a intra in biserica.
Criticandu-l din acest punct de vedere pe liderul opozitiei Mircea Geoana, editorialistul de la Gandul, Cristian Tudor Popescu, se intreaba care sunt motivele acestuia. "Oare face asta pentru a-i fi iertate pacatele sau pentru a face un urias semn al crucii, in fata camerelor, stiind ca asta place electoratului?", se intreaba acesta, citat de AFP.
Biserica Ortodoxa isi afirma neutralitatea politica si asigura ca nu poate impiedica niciun credincios sa participe la slujba.
In cazul in care o decizie a Sfantului Sinod autoriezaza preotii sa candideze pentru posturi de consilieri departamentali, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, preotul Constantin Stocia, asigura pentru AFP ca "nu este vorba de a face politica partidelor, ci politica acelor comunitati".
Cu toate acestea, o ancheta realizata cu camera ascunsa, de Realitatea TV, a aratat ca preotii sunt dispusi sa accepte "donatii" in schimbul unei cuvantari in favoarea unui anumit candidat la prezidentiale.
Analistii denunta o confuzie intre stat si Biserica, intretinuta "mai ales de oamenii politici", in pofida statutului laic al tarii.
"In momentul in care presedintele Romaniei, deci al tuturor romanilor, saruta mana Patriarhului ortodox, statul este pus intr-o situatie de subordonare in fata Bisericii", spune politologul Cristian Parvulescu, vorbind espre depunerea juramantului de catre Basescu.
In 2006, o plangere depusa de un profesor, care le cerea autoritatilor sa retraga icoanele din scoli, a provocat o dezbatere fara precedent in Romania. Dupa mai multe decizii judecatoresti contradictorii, Curtea Suprema a decis in mai in favoarea mentinerii simbolurilor religioase.
Publicat: astazi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu