miercuri, 4 noiembrie 2009

Deszapezirea - cadou pentru baietii destepti

Romania trebuie salvata!
Qmagazin.ro
Alexandru Barsoianu
30 Octombrie 2009


Deszapezirea autostrazilor A 1 si A 2 va fi atribuita inainte de alegerile prezidentiale. Favoritii sunt cunoscutii asfaltatori Casuneanu, Besciu si Nelu Iordache. Contractul este prevazut pentru perioada 2010-2012.

Licitatia pentru deszapezirea si intretinerea autostrazilor Bucuresti - Pitesti (A 1) si Bucuresti - Cernavoda (A 2) in perioada 2010 - 2012, mult-asteptata de companiile de constructii, va fi atribuita, surpriza, chiar inainte de alegerile prezidentiale, potrivit informatiilor oferite Q Magazine de Ministerul Transporturilor.Avand in vedere companiile care au depus oferte, PA&CO International, detinuta de omul de afaceri Costel Casuneanu, Euro Construct Trading, a oamenilor de afaceri apropiati ai presedintelui, Dan Besciu si Sorin Vulpescu, si Romstrade, a lui Nelu Iordache, se pare ca din nou firme consacrate lucrarilor de constructii de drumuri vor castiga licitatiile.
Pentru Autostrada Bucuresti - Pitesti au depus oferte PA&CO International, in joint venture cu Euro Construct Trading 98, si doua firme de paza, care au cerut 26 milioane de euro, asocierea Delta - Straco si Romstrade, care au oferit 23 milioane de euro si EMG Professional - Astra Eco, 25 milioane de euro.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a primit doua oferte pentru intretinerea Autostrazii Bucuresti - Cernavoda, aceeasi asociere PA&CO - Euroconstruct , cu o oferta de 34 milioane de euro, si Romstrade - Straco, cu 28 milioane de euro pentru trei ani.
Compania Nationala de Drumuri a atribuit deja, in graba, contractul pentru deszapezirea autostrazilor in iarna acestui an companiilor Argecom si Gecor, apropiate de PD-L, mai exact de Adriean Videanu.
Argecom va deszapezi Autostrada Bucuresti - Pitesti in aceasta iarna, iar Gecor - autostrada Bucuresti - Cernavoda, pana la kilometrul 60, de la kilometrul 60 pana la Cernavoda urmand sa fie selectata compania de Directia Regionala de Drumuri si Poduri Constanta. In total, Ministerul Transporturilor va aloca pentru intretinerea autostrazilor in perioada 2009 - 2012 circa 331 milioane lei, fara TVA. Valorile maxime estimate pentru intretinerea A1 (Bucuresti - Pitesti) sunt pentru anul 2009 de 5,40 milioane lei, pentru anul 2010 de 67,96 milioane lei, pentru anul 2011 de 47,43 milioane lei, iar pentru anul 2012 de 14,06 milioane lei.
Incepand cu al doilea an de contract, incheierea contractelor subsecvente se va face cu o eventuala ajustare a pretului, in functie de indicii statistici elaborati de Institutul National de Statistica. Potrivit MTI, costul estimat pentru intretinerea autostrazii A 2 (Bucuresti - Cernavoda) in perioada 2009 - 2012 este de 195,51 milioane lei, fara TVA, iar costul estimat pentru Autostrada Bucuresti - Pitesti, este de 134,87 milioane lei, fara TVA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu