miercuri, 28 aprilie 2010

Lacuri, parcuri şi-o gaură de 7 milioane de euroi

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 28 Apr 2010 | Alexandru Cristorian


Bucureşti este codaşa capitalelor europene în ceea ce priveşte suprafaţa spaţiilor verzi raportate la numărul de locuitori. În plus, suprafaţa acestor spaţii scade de la an de an, în ciuda faptului că sumele cheltuite pentru spaţiile verzi sînt în continuă creştere. Dacă privim însă modul în care se fac aceste cheltuieli, paradoxul sume cheltuite – rezultate obţinute dispare în totalitate. Spre exemplu, numai în 2009, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a aruncat vreo şapte milioane de euroi în zeci de contracte păguboase, toate prin voinţa şi intermediul directorului instituţiei, Radu Dan Septimiu Popa. Şi, normal, fără vreo licitaţie, că doar atribuirea directă e mama profitului din ban public.

Cheltuirea banului public ca formă de agrement

La finele lui 2009, în noiembrie, ALPAB a semnat un contract cu SC Soluţii Urbane SRL, în valoare de 5,2 milioane de lei.
În contul sumei, firma trebuia să reabiliteze două locuri de joacă în parcurile Herăstrău şi Carol. Iar firma chiar a reabilitat locurile de joacă, numai că, în locul unor mici Disneyland-uri, ce ar fi trebuit să iasă la banii ăştia, copiii ce ies la joacă în cele două parcuri au ocazia să folosească cele cîteva lea­găne. Că doar de atît au ajuns banii.

Iar dacă treaba cu locurile de joacă a fost rezolvată, conducerea ALPAB a mai semnat vreo 30 de contracte, toate prin atribuire directă, prin care vreo 2,4 milioane de lei au fost cheltuiţi pentru reabilitarea spaţiilor verzi din cele două parcuri, plus Parcul Tineretului. Şi, ca nu cumva cei care se plimbă prin parcurile din Bucureşti să fie deranjaţi de vreo creangă crescută mai mult, directorul Ra­du Popa a decis că arborii trebuie toaletaţi, aşa că a achitat firmei Eurolex A.G. Consult SRL nu mai puţin de 1,27 milioane de lei pentru ac­ţiune. Başca, în final n-au fost coafaţi decît vreo 170 de arbori şi nicidecum 2.500, cîţi erau prevăzuţi în acte.

Şi, pentru că avea prea mulţi bani la dispoziţie, conducerea ALPAB s-a gîndit că ar fi frumos să cheltuiască nişte sume şi pe lucrări ce nu intră în atribuţiile instituţiei şi, dacă se poate, să fie şi nişte lucrări inexistente. Aşa se face că ALPAB a plătit firmei Someco SA suma de 1,8 milioane de lei pentru reabilitarea locuinţelor sociale pentru persoanele fără domiciliu. Cu toa­te că ALPAB nu are treabă cu respectivele locuinţe, cu atît mai mult cu cît lucrările n-au fost executate.

Pentru ca cetăţenii ce-şi petrec timpul în parcurile din Bucureşti să ştie totuşi cît timp se plimbă, directorul ALPAB a decis că trebuie montate ceasuri în fiecare parc. Şi nu orice fel de ceasuri, ci orologii placate cu aur de 24 k, prevăzute cu geamuri de cristal, fiecare la un preţ de 339.957 de lei bucata. Ce mai, un chilipir. Iar ca treaba să fie completă, ALPAB a plătit zece astfel de ceasuri firmei Soluţii Urbane SRL, deşi pînă acum au fost re­cepţionate doar două.

La toate acestea se mai adaugă şi plăţile de 2,6 milioane de lei pentru lucrările inexistente de la fîntînile din zona Unirii sau peste ju­mă­tate de milion de lei plătiţi pentru reparaţiile inexistente de la Ştrandul Crîngaşi ori mai multe reparaţii ale unor terase închiriate către firme private sau mai multe contracte de reparaţii în care lucrarea a fost plătită de mai multe ori, către agenţi economici diferiţi. Aşa că, putem spune că ALPAB are o conducere extrem de eficientă. Mai ales cînd vine vor­ba de semnat contracte păguboase şi de spart peste 27 de milioane de lei din ba­nii publici, totul pentru ca cetăţenii să se poată relaxa în cele cîteva spaţii verzi şi să respire aerul infect al Bucureştilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu