sâmbătă, 10 aprilie 2010

România a pierdut 540 de milioane de euro pe mâna lui Videanu

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
09 Apr 2010 Dan Odagiu

Gazprom îi dă cu tifla României în proiectul South Stream. Banii care trebuiau să vină din acest proiect se duc la bulgari
Statul român va câştiga 540 de milioane de euro dacă South Stream va tranzita România. Asta spuneau specialiștii Ministerului Economiei acum două luni, când Adriean Videanu anunța că Gazprom a invitat oficial România în proiectul gazoductului South Stream şi a propus autorităţilor române să colaboreze cu Romgaz Mediaş în domeniul explorării şi dezvoltării de zăcăminte de gaze în afara ţării, inclusiv în Federaţia Rusă. “Vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, mi-a înmânat invitaţia să participăm la South Stream, pe care a dat-o şi la Transgaz. Vom analiza cu interes această iniţiativă. Am pus la dispoziţia Gazprom toate datele solicitate, astfel încât partea rusă să-şi poată finaliza studiile", declara Adriean Videanu într-o conferinţă de presă.
La două luni distanță de la declarațiile lui Videanu aflăm că lucrurile stau altfel.



Home » Bani & Afaceri » România a pierdut 540 de milioane de euro pe mâna lui Videanu

România a pierdut 540 de milioane de euro pe mâna lui Videanu

09 Apr 2010 Dan Odagiu
6 comentarii
1219 vizualizari

Rating: 5 voturi

foto(1)

Gazprom îi dă cu tifla României în proiectul South Stream. Banii care trebuiau să vină din acest proiect se duc la bulgari.

09 Apr 2010 Videanu







Statul român va câştiga 540 de milioane de euro dacă South Stream va tranzita România. Asta spuneau specialiștii Ministerului Economiei acum două luni, când Adriean Videanu anunța că Gazprom a invitat oficial România în proiectul gazoductului South Stream şi a propus autorităţilor române să colaboreze cu Romgaz Mediaş în domeniul explorării şi dezvoltării de zăcăminte de gaze în afara ţării, inclusiv în Federaţia Rusă. “Vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, mi-a înmânat invitaţia să participăm la South Stream, pe care a dat-o şi la Transgaz. Vom analiza cu interes această iniţiativă. Am pus la dispoziţia Gazprom toate datele solicitate, astfel încât partea rusă să-şi poată finaliza studiile", declara Adriean Videanu într-o conferinţă de presă.
La două luni distanță de la declarațiile lui Videanu aflăm că lucrurile stau altfel.
România nu mai poate lua locul Bulgariei în proiectul South Stream, dar ar putea fi construit un tronson către aceasta, fie pe sub Marea Neagră, fie pe teritoriul bulgăresc, a declarat vineri directorul general al grupului rus Gazprom, Alexei Miller. „Poate fi construit un tronson maritim sau pe teritorul Bulgariei (care să lege South Stream de România - n.r.). Deocamdată este vorba doar despre idei”, a arătat Miller. El a subliniat că România şi-a arătat interesul faţă de acest proiect şi că discuţiile cu Bulgaria au avut succes, iar proiectul evoluează conform programului.



Conducta South Stream, cu o lungime de circa 900 de kilometri, va trece pe sub Marea Neagră, din Novorosisk până la Varna, în Bulgaria, urmând să transporte gaze ruseşti către Europa, ocolind Ucraina. Prin această conductă, a cărei capacitate va fi de 31 de miliarde de metri cubi şi care ar putea ajunge la 63 de miliarde de metri cubi, ar urma să fie transportat 35% din volumul total de gaze destinate Europei. Miller a apreciat că South Stream urmează să intre în exploatare la sfârşitul anului 2015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu