marți, 4 mai 2010

Cum a ajuns lotul „Voicu” din arest în libertate

Romania trebuie salvata!
evz.ro
Autor: Raluca Dan


Magistraţii Curţii Supreme au apreciat că atât judecătorul Costiniu, cât şi afaceriştii Căşuneanu şi Locic nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică.

Sursa: LIBERTATEA1 /2.
FLORIN COSTINIU, COSTEL CĂȘUNEANU ŞI MARIUS LOCIC„În dosar există probe şi indicii temeinice ce nasc bănuiala plauzibilă şi rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv că inculpaţii (judecătorul Florin Costiniu şi afaceriştii Marius Locic şi Costel Căşuneanu) au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.” Aşa susţin cei nouă magistraţi ai Curţii Supreme, care, pe 12 aprilie, au decis să-i pună totuşi în libertate pe cei trei pe motiv că aceştia nu reprezintă „un pericol concret pentru ordinea publică”.

Judecătorii au admis însă că procurorii au respectat procedura penală pe toată perioada anchetei, că interceptările din dosar au fost făcute legal şi că au va loare de probă pentru modul în care inculpaţii ar fi comis infracţiunile de corupţie de care sunt acuzaţi.



Potrivit documentelor, decizia Curţii Supreme a fost luată cu votul a opt dintre cei nouă magistraţi din complet, judecătorul Vasile Alixandri - care a formulat o opinie separată - susţinând că cei trei ar trebui să rămână după gratii pentru 29 de zile.

Şpaga plătită de Locic: articole favorabile lui Geoană

Concret, judecătorii au respins toate criticile aduse de a vocaţii celor trei la adresa modului în care procurorii au instrumentat dosarul „Voicu” şi au reţinut, în motivare, o serie de probe strânse de anchetatori, care „conduc la presupunerea rezonabilă” că, în vara lui 2009, Costel Căşuneanu i-a cerut ajutorul senatorului Voicu pentru a obţine o soluţie favorabilă în procesul intentat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pentru câştigarea unei licitaţii.

Mai departe, arată magistra ţii, Voicu „a pretins şi primit, în schimbul intervenţiilor sale, sumele de 200.000 de euro şi de 60.000 de euro”. Şi, pentru a duce până la capăt traficul de influenţă, senatorul PSD l-a contactat pe judecătorul Florin Costiniu căruia, în schimbul unor foloase materiale, i-a cerut să intervină pe lângă colegii săi pentru a-i obţine lui Căşuneanu o soluţie favorabilă.

Şi în ceea ce-l priveşte pe Marius Locic, lucrurile sunt extrem de clare pentru judecători.

„Referitor la inculpatul Locic Marius, din actele dosarului au rezultat probe şi indicii temeinice ce au justificat presupunerea plauzibilă de comitere a infracţiunilor pentru care este cercetat, constând în aceea că, la 30 august 2009, a solicitat sprijinul inculpatului Voicu pentru a interveni în dosarul penal întocmit de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Capitalei”, subliniază judecătorii.

Cât despre şpaga plătită de Locic, aceasta s-ar fi concretizat nu doar în cei 119.000 de lei - viraţi în conturile Cabinetului de avocatură „Voicu Cătălin”, în baza unui contract de asistenţă juridică -, ci şi în publicarea gratuită a unor articole de presă.

„Tot odată, Voicu Cătălin a mai pretins de la inculpatul Locic Marius foloase materiale constând în publicarea cu titlu gratuit în cotidianul «Interesul public» a unor articole cu con ţinut defavorabil candidatului PDL la Preşedinţia României (Traian Băsescu) şi favorabile candidatului PSD la aceeaşi funcţie (Mircea Geoană)”, se arată în documentele instanţei.

„Comiterea unei infracţiuni, chiar de o gravitate deosebită, nu constituie însă temei pentru privarea de libertate a învinuiţilor”, au conchis judecătorii.



AUDIERI ÎN DOSARUL „VOICU”

Geoană, „sectant” în martorii lui DNA

Mircea Geoană a intrat în rândul liderilor PSD care „au vizitat” DNA. Deocamdată doar ca martor în dosarul colegului său Cătălin Voicu.

„Am avut o discuţie foarte succintă în care am declarat chestiuni legate de întrebările care mi-au fost adresate”, a spus ieri preşedintele Senatului, la ieşirea din sediul DNA.

Numele lui Mircea Geoană a fost invocat de Cătălin Voicu într-o discuţie cu senatorul PSD Alexandru Mazăre. Ce zicea Voicu: „Băga-mi-aş p.... în Geoană şi cu toţi americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Supremă, că mulţi au dosare. Şi cu toate golăncile, cu şeful organizaţiei PSD de la Dolj. Şuţa (Maria Schutz, lider PSD Dolj - n.r.) aia cu serele, cu tot... Păi, şefa doamna Cristea de la Dâmboviţa, la fel şi nu-ţi mai dau nume, că nu-i frumos. Mulţi! Dom’ne, i-am rezolvat pe toţi, dom’ne, că unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat cu puşcărie, alţii le-a dat 10 ani (...)”.

Din vorbele lui Voicu se poate deduce că a intervenit în justiţie pentru persoane recomandate de Mircea Geoană.

Potrivit EVZ, la ajutorul lui Voicu ar fi apelat şi Margareta Costea, soacra lui Geoană, în procesele legate de certificatul de revoluţionar. (Florin Ciornei)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu