Romania trebuie salvata!
Realitatea.net
04 iun 2010, 10:32 |
Andreea Dincă
N-ai carte, dar ai parte. În instituţiile publice din România se pot câştiga peste 4.000 de lei lunar chiar şi fără studii superioare. Au dovedit-o veniturile înregistrate în aprilie de unii şoferi din cadrul ministerelor. Nouă din cele zece cele mai mari venituri primite de angajaţi care ocupă posturi pentru care nu ai nevoie de studii superioare sunt din cadrul Ministerului de Finanţe.
Cine împarte, parte-şi face! Cel puţin în cadrul Ministerului Finanţelor, această regulă funcţionează. Majoritatea angajaţilor din posturile care nu necesită studii superioare, au înregistrat, în aprilie, venituri chiar şi de peste două ori mai mari decât salariul mediu pe economie.
Un şofer din cadrul Ministerului Finanţelor a primit în aprilie, nu mai puţin de 4.210 lei. Acesta a fost cel mai mare venit înregistrat în acea lună de un angajat care ocupă o funcţie pentru care nu sunt necesare studii superioare, de la nivelul tuturor celor 14 ministere care au postat veniturile pe site-urile proprii. Iar acesta nu este un caz izolat în cadrul Ministerului Finanţelor. Foarte mulţi şoferi din cadrul acestei instituţii au salarii de peste 2.000 de lei. De un venit asemănător au parte chiar şi unii bufetieri sau îngrijitori .
Asta, în timp ce probabil, foarte mulţi proaspeţi absolvenţi de universităţi se chinuie în privat pe aproximativ 1.000 lei.
Top 10 venituri ale angajaţilor din posturile care nu necesită studii superioare în cadrul Ministerelor
1. Şofer din cadrul Ministerului Finanţelor - 4.210 lei net
2. Şofer din cadrul Ministerului Muncii - 4.050 lei net
3. Şofer din cadrul Ministerului Finanţelor - 3.859 lei net
4. Şofer din cadrul Ministerului Finanţelor - 3.088 lei net
5. Şofer din cadrul Ministerului Finanţelor - 3.057 lei net
6. Şofer din cadrul Ministerului Finanţelor . 2.456 lei net
7. Bufetier din cadrul Ministerului Finanţelor - 2.370 lei net
8. Îngrijitor din cadrul Minsiterului Finanţelor - 2.370 lei net
9. Şofer din cadrul Ministerului Finanţelor - 2.358 lei net
10. Secretar dactilograf al Direcţiei Generale de Ajutor de Stat, practici Neloiale din cadrul Ministerului Finanţelor - 2.149 lei net
Un tichinigiu de la Metrorex a avut în aprilie un venit de aproape 3.000 de lei
Dacă în cadrul Ministerului Finanţelor, este ceva normal ca angajaţii din posturile pentru care nu ai nevoie de studii superioare să primească într-o lună venituri peste 2.000 de lei, în cadrul Ministerului Muncii, unul singur dintre şoferii instituţiei beneficiază de astfel de "tratamente". Restul, ca de altfel, majoritatea celor care ocupă astfel de funcţii în ministere, au înregistrat, în aprilie venituri de aproximativ 1.000 - 1.500 de lei fiecare.
Acestea sunt însă numai veniturile de la nivelul ministerelor. Anomalii la fel de mari au fost înregistrate şi la companiile de stat. De exemplu, la Metrorex, cel mai mic venit încasat de un dispecer în luna aprilie este de 3.407 lei, iar cel mai mare de 5.119 de lei. De asemenea, un sudor din cadrul aceleiaşi companii a primit în aprilie un venit net de 3.064 de lei, un strungar 2.909 de lei, iar un tichinigiu 2.959 de lei.
Nici veniturile angajaţilor de pe posturile care nu necesită studii superioare din cadrul Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii, nu sunt mai mici. O femeie de serviciu, din această instituţie a realizat, în aprilie, venituri de 3.249 de lei pe lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu