miercuri, 17 noiembrie 2010

Percheziţionarea calculatoarelor fostului MTS, blocată din nou

Romania trebuie salvata!

Percheziţionarea calculatoarelor fostului MTS, blocată din nou
PDL şi UNPR o protejează pe Monica Iacob-Ridzi


Deşi în urmă cu o săptămână se anunţase ferm că în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va fi discutată pe 16 noiembrie solicitarea procurorilor de acceptare a percheziţiei calculatoarelor utilizate în fostul MTS de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi, acest lucru nu s-a întâmplat marţi.

Surpriză de proporţii - dar numai pentru neavizaţi - marţi în şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. De pe ordinea de zi au dispărut pur şi simplu dezbaterea şi votarea cererii procurorilor de percheziţionare a calculatorului utilizat de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi în primăvara anului 2009 la MTS. După ce reprezentanţii PNL în comisie au cerut discutarea cazului, vădit încurcat, preşedintele comisiei, Daniel Buda (PDL), a anunţat că subiectul respectiv nu a fost trecut pe ordinea de zi din cauză că Monica Iacob-Ridzi s-ar afla la Viena. Cum însă deputata PDL a depus înscrisuri în ceea ce priveşte poziţia sa, solicitarea procurorilor putea fi discutată. Buda s-a opus şi a supus votului amânarea cu două săptămâni a cazului. La numărarea voturilor a reieşit că 13 deputaţi s-au pronunţat pentru amânare, 12 pentru dezbatere şi unul s-a abţinut. Reprezentanţii Opoziţiei au contestat - fără succes - numărarea voturilor, menţionând că deputatul UDMR Mate Andras Levente nu se afla în sală în momentul votului, deci nu exista posibilitatea ca Puterea să însumeze 13 voturi. De menţionat că urmărirea penală împotriva Monicăi Iacob-Ridzi a fost anterior aprobată de Parlament - este vorba de dosarul privind cheltuielile fantomă pentru evenimentele din 2 mai 2009 -, dar cererea privind percheziţionarea calculatorului zace la comisie de aproape un an. În primă instanţă s-a motivat de către preşedintele comisiei că Ridzi este în concediu prenatal, iar de 6-7 luni se invocă concediul post-natal. Cu toate acestea, Ridzi a fost prezentă în plenul Camerei în ultimele luni la o serie de voturi-cheie pentru PDL, dar Daniel Buda nu a catadicsit să o cheme la comisie.

Amânare şi în cazurile Păsat şi Anastase

La cererea unor deputaţi din arcul guvernamental, tot în şedinţa de marţi a Comisiei juridice s-a amânat cu 30 de zile (!!!) discutarea cererii procurorului general de aprobare a reţinerii preventive a deputatului PDL de Giurgiu, Dan Păsat. S-a invocat de către cei care au cerut amânarea faptul că nu au avut posibilitatea să studieze dosarul. De menţionat că dosarul a zăcut o lună în biroul Robertei Anastase şi abia după ce presa a semnalat acest lucru a fost direcţionat spre Comisia juridică. Tot în şedinţa de marţi s-a cerut discutarea sesizării PNL şi PSD privind încălcarea regulamentului de către preşedinta Camerei, Roberta Anastase, cu ocazia votării Legii pensiilor pe 15 septembrie a.c. Deşi reprezentanţii PNL în comisie au cerut ca dezbaterea să aibă loc în şedinţa de miercuri, preşedintele comisiei a propus amânarea cu o săptămână pentru ca Roberta Anastase să fie înştiinţată şi să se poată prezenta la comisie. O propunere de domeniul absurdului. Sala de şedinţă a Comisiei juridice se află la 12 metri de cabinetul Robertei Anastase. De ce este necesară o săptămână pentru anunţarea Robertei Anastase, doar Daniel Buda poate să explice.

Unde sunt ONG-urile şi "deontologii"?

În legislatura trecută, când au existat o serie de amânări - mai mult sau mai puţin justificate - în aprobarea la comisiile juridice a cererilor procurorilor în dosarele lui Adrian Năstase, Miron Mitrea sau Şerban Mihăilescu, presa pro Cotroceni, ONG-urile din diferite coaliţii mai mult sau mai puţin „curate" şi autoproclamaţii deontologi Mircea Marian, Sabina Fati, Sever Voinescu, Andreea Pora, Sorin Ioniţă, Cristian Ghinea, Radu Moraru, Cristian Pătrăşconiu şi alţii din aceeaşi categorie ţipau ca din gură de şarpe, susţinând că se obstrucţionează justiţia, iar Traian Băsescu şi PDL susţineau că bilele negre din rapoartele de ţară se datorau respectivelor tergiversări din parlament. Acum, în cazurile Ridzi, Păsat şi Anastase, tăcerea este totală din partea celor de mai sus. Nu mai există nici o obstrucţionare a justiţiei.


Publicat Marţi, 16 noiembrie 2010 Lucian Gheorghiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu