sâmbătă, 11 decembrie 2010

Banii de la mame şi pensionari ajung la firmele PDL prin pixul Elenei Udrea

Romania trebuie salvata!

Deputatul PSD Marian Neacşu acuză, într-un comunicat postat pe site-ul partidului, că "guvernul obraznico-faraonic" ia banii de la bebeluși, mame și pensionari pentru a-i transfera către firmele PDL. Redăm în continuare integral comunicatul deputatului PSD:

"Actualul guvern a hotărât să oprească 5,5% din pensiile românilor cu titlul de contribuţie la asigurările de sănătate. De asemenea, a hotărât că sunt prea mulţi banii acordaţi ca sprijin femeilor românce care nasc copii. Actualul guvern s-a gândit că medicii din mediul rural nu mai merită să fie stimulaţi. În acelaşi timp, banii astfel „economisiţi" sunt dirijaţi de guvernul Boc-Udrea-Băsescu, către proiecte gigantice de construire de săli sportive polivalente, în care se cheltuiesc sume enorme, de sute de milioane de euro, din banii publici, care trebuie să ajungă în buzunarele firmelor PDL. Aceasta este o veritabilă deturnare a banilor pensionarilor şi mamelor românce către clientela politică pedelistă.

După ce i-a acuzat de fraudă pe toţi pensionarii români, acum guvernul Boc-Udrea-Băsescu a decis că o pensie care depăşeşte 160 de euro este prea mare pentru românii care au muncit o viaţă întreagă şi a decis să le ia 5,5% chiar şi din aceste pensii mizere.
Este de-a dreptul revoltător acest mod amator de a guverna o ţară, nu prin programe de guvernare transparente, ci prin măsuri luate după ureche şi vădit orientate spre satisfacerea unor interese economice private.

Este revoltător faptul că ministrul Elena Udrea, susţinută de preşedintele Băsescu plănuieşte pe ascuns devalizarea bugetului de stat, alocând o sumă enormă de bani pur şi simplu după voinţa proprie, către localităţi şi obiective alese după bunul plac al unei persoane şi nu după studii fundamentate ştiinţific şi economic. Adică orice primar poate să îşi dorească o sală de sport în localitatea sa, dar numai cei agreaţi de ministrul Udrea vor primi fondurile publice pentru asta.

În condiţiile în care serviciile medicale şi educaţia şcolară au devenit în ultimii ani din ce în ce mai scumpe, iar din anul viitor preţul acestora va fi prohibitiv pentru marea masă a populaţiei, dubioşii analişti economici ai regimului Băsescu reclamă pe la posturile TV că „statul român nu mai trebuie să finanţeze înmulţirea familiilor sărace, care trebuie descurajate să procreeze". Iar preşedintele ţării – Traian Băsescu – fără să îi pese cât de puţin de nivelul de trai al cetăţenilor, tratează cu aroganţă şi ironie mamele românce, spunând că s-a umplut ţara de ele.

Atitudinea cinică şi misogină a acestuia iese la suprafaţă din ce în ce mai pregnant în ultimul timp, iar măsurile guvernului impus de Traian Băsescu reflectă cu fidelitate această atitudine sfidătoare faţă de români. După ce în 2009 a promis în mod mincinos românilor că vor trăi mai bine, ascunzând existenţa crizei economice mondiale, ca să mai înhaţe încă un mandat în fruntea ţării, acum preşedintele Traian Băsescu râde în nas alegătorilor. Actualul regim obraznico-faraonic instituit de Traian Băsescu este pus pe spolierea ţării şi este imun la împotrivirea şi protestele românilor, el fiind, se pare, un regim imposibil de oprit prin mijloacele civice, democratice şi constituţionale existente.

Deputat PSD Marian Neacşu, Colegiul uninominal nr. 2 Slobozia"



Publicat acum 3 ore si 10 minute Cristian Gheţu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu