Romania trebuie salvata!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencudin 23 Dec 2009 Silviu Apostol
În cele ce urmează, vă propunem un scurt exerciţiu de imaginaţie. Deşi e ceva cu zbor şi avioane, nu e numai pentru cei care voiau să ajungă piloţi cînd erau mici. Sînteţi administrator al unei companii aviatice şi aflaţi că la un moment dat veţi rămîne fără un sfert dintre piloţi, care ies la pensie, iar legislaţia nu vă mai permite să le prelungiţi contractele de muncă.Ce faceţi în această situaţie? A) începeţi să căutaţi din timp piloţi tineri ca să nu vă daţi singuri la gioalele afacerii; B) vă doare la bască şi vă vedeţi liniştiţi de treabă, orice altă treabă; C) spargeţi 300.000 de euro pe un contract cu firma unui descurcăreţ, care nici măcar nu vă aduce piloţi mai buni, mai moderni, mai frumoşi, ci tot pe-ăia vechi, pe care dumneavoastră înşivă i-aţi pensionat, dar care acum sînt sub contract cu sereleul descurcăreţului.
Dacă aţi răspuns cu varianta A, felicitări, n-aveţi ce căuta să lucraţi la stat, adică la Tarom. Cei care au oferit celelalte două variante de răspuns sînt invitaţi să-şi ridice premiul de la casierie. Normal, n-o să vă lăsăm curiozitatea nesatisfăcută şi o să vă răspundem şi la cîteva întrebări pe care le puneţi voi. Bănuim deja că vreţi să ştiţi cine este descurcăreţul cu firma de la punctul C. Este nimeni altul decît Geică Florea, fost director al Autorităţii Aeronautice, cel despre care tot noi vă spuneam anul trecut că este românul cu cea mai mare pensie de la stat, de 40.000 de lei. Tot cam atît încasează de la Tarom un pilot-comandant ajuns la vîrsta pensionării. Secundul său ajunge şi el pînă la maximum 30.000 RON. Ceea ce înseamnă că n-ar fi trebuit să le fie foarte greu să aducă nişte piloţi tineri, dornici de performanţă, în condiţiile în care plătesc mai bine decît Blue Air, de exemplu. Geică este acţionar al societăţii Aero Consult Services, societate pe care Tarom a angajat-o să-i aducă înapoi cei 48 de piloţi care au ieşit la pensie la începutul lunii decembrie. Aceştia se aflau sub incidenţa Legii 329/2009, care interzice cumulul pensiei cu salariul. De acum încolo ei vor putea cumula pensia cu oricîte salarii vor dori ei, întrucît nu vor fi angajaţi ai Tarom, ci ai firmei lui Geică, deci 329 nu li se aplică. Şi uite aşa, statul l-a ajutat din nou pe omul cu cea mai mare pensie din România să mai strîngă nişte bani, pentru nepoţei şi nepoţele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu