vineri, 13 februarie 2009

Miliardar de Stat: decapotabila si vila la lac


Un angajat de la cfr sta mai bine ca multi dintre cei mai bogati 300 de ROMANI

Cu toate ca Berceanu a amenintat cu decapitari in masa la CFR, unul dintre cei mai bogati functionari publici din Romania, Liviu Bobar, s-a pripasit pe un post de adjunct, platit si asa regeste, post din care conduce ca si pana acum! Liviu Bobar, bogatasul de la CFR Marfa, a cazut in picioare, dupa ce ministrul Transporturilor Radu Berceanu l-a demis de ochii lumii din functia de director general! CANCAN a aflat ca Bobar a fost mutat, la nivelul doi, pe o functie de adjunct, pe un salariu consistent si unde continua sa aiba facilitati de director general, dar nu mai atrage atentia.
Adrian NicolaeInainte sa fie numit sef peste CFR Marfa, acesta a fost consilier municipal la Arad. Detinea o avere discreta. Dupa ce a venit la Bucuresti insa, averea lui a explodat. Bobar a ocupat imediat un apartament de lux, pe doua etaje, in blocul SNCFR din zona bulevardului Turda si a primit mai multe limuzine de lux in folosinta. Intre timp, directorul general - al carui salariu oficial era de aproape 190 de milioane de lei vechi/luna (dar, potrivit unor surse din interiorul ministerului, cu tot cu indemnizatii de conducere depasea 610 de milioane de lei vechi!) - si-a cumparat apoi o vila fastuoasa pe malul lacului de la Mogosoaia, intr-o zona la acea vreme extrem de scumpa. Semn ca i-a priit din plin conducerea SNCFR Marfa. Mai mult, renovarea vilei a facut-o cu muncitorii din subordine, dupa cum reiese si din fotografia alaturata. De luxul uluitor s-a bucurat si sotia lui Bobar, care este usor excentrica. Femeia conduce un Audi TT decapotabil galben si, culmea, cand iese prin Bucuresti are ca antemergator un sofer cu masina de la CFR Marfa. Si nu e totul. De cumparaturile curente, de plata facturilor, de alte treburi gospodaresti se ocupa tot diferiti subordonati ai sotului. De fapt, se ocupau pana nu demult pentru ca, de cand Ministerul Transporturilor a fost preluat de Radu Berceanu, nababul a mers pe burta, fiind tras strategic in linia a doua! "Cruciada" pornita de ministru impotriva directorilor cu salarii uriase din CFR nu l-a afectat si pe Bobar decat in aparenta. El a fost trecut in esalonul doi, unde a primit o functie de director adjunct. Salariul e tot unul consistent, iar majoritatea facilitatilor s-au pastrat, probabil pentru ca "acomodarea" cu noul statut sa se faca mai usor!

vineri, 13 februarie 2009 Cancan