Romania trebuie salvata!
Jurnalul National.ro
de Gabi Golea
23/04/2010
Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, este unul dintre principalii aliaţi politici ai preşedintelui Băsescu şi ai PD-L. Gabriel Oprea nu a fost întotdeauna un prieten al fostului primar şi al foştilor pedişti. Trecerea sa cu arme şi bagaje în tabăra prezidenţială a ridicat destul de multe semne de întrebare şi a generat nedumeriri.
Iată ce spunea recent un fost coleg de partid al lui Gabriel Oprea, Dan Mihalache: "Gabi Oprea a fost înainte de a intra în relaţii foarte bune cu un influent grup de afaceri - şi îl cunoaştem amândoi foarte bine - un ofiţer de intendenţă. Se ocupa de conserve şi chiloţi. După ce şi-a găsit prietenii potriviţi, din patron de cârciumă de pe Trafic Greu a devenit şef de agenţie (sigur la Rezervele Statului, că era interesant), prefect, ministru al Administraţiei Publice şi Internelor.
Corelativ a luat multe stele de general fără să fi fost niciodată pe un teatru de operaţiuni, a devenit şi profesor universitar doctor, conducător de doctorat, un fel de lumină a ştiinţei militare româneşti. Despre Onţanu n-am foarte multe lucruri a comenta. Legătura lui cu armata este ca cea dintre Sulla şi prefectură (...) într-o ţară normală, cu o armată care se vrea respectată, nu poate fi general orice şmecher care a făcut o tranzacţie politică mai bună sau mai proastă".
Dar oare ce grup de afaceri "binecunoscut" să fie cel care stă în spatele apropierii atât de strânse a lui Gabriel Oprea de Traian Băsescu şi PD-L?
S-a speculat mult pe seama faptului că liantul apropierii dintre Gabriel Oprea şi PD-L ar fi fost Elena Udrea. Dincolo de orice zvonuri, Oprea şi Udrea au o relaţie apropiată construită cu ajutorul lui Dorin Cocoş, soţul ministrului Dezvoltării şi Turismului, cel care a fost partener de afaceri cu ministrul Apărării la începutul anilor 2000. Ascensiunea lui Gabriel Oprea de la plutonier de intendenţă - numărător de conserve, chiloţi, ciorapi şi bocanci la omul politic şi de afaceri prefect, ministru, profesor universitar, conducător de doctorate - a fost una fulminantă.
Intendentul care a cochetat şi cu "funcţia" de patron de cârciumă în zona Trafic Greu din Sectorul 5 al Capitalei a fost avansat de Traian Băsescu la cel mai înalt grad din Armata Română, cel de general. Talentele sale de "intelectual" menţionate într-o impresionantă carte de vizită pot fi recunoscute doar din câteva rânduri scrise în declaraţia de avere. Cârdăşia Oprea, Cocoş şi Băsescu a adus bani frumoşi celor trei. Oprea, fost profesor la Colegiul Naţional de Apărare, s-a împrietenit cu Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, pe băncile Colegiului de Apărare Naţională.
Cei doi au devenit asociaţi în firma "Trei Cocoşi". Aceasta a cumpărat cu nici 100.000 de euro de la municipalitate, în Parcul Herăstrău, un teren cu active care azi valorează zeci de milioane de euro. Rolul lui Traian Băsescu, primar general pe atunci, a fost să blocheze cererea de retrocedare a moştenitorilor legali până la perfectarea tranzacţiei. Tunul imobiliar cu pecetea Băsescu-Cocoş-Oprea a constat în cumpărarea unui imobil şi mai apoi a terenului aferent la un preţ de zece ori mai mic decât al pieţei.
De asemenea, complicitatea generalului cu familia Udrea-Cocoş a făcut ca această gaşcă să pună mâna pe suprafeţe uriaşe de teren în jurul Capitalei. Oprea este şi cel care l-a decapitat, cu sprijinul unor grei din SRI de la şefia Ilfov pe baronul pesedist Constantin Bebe Ivanovici.
VENITURI DIN ÎNCHIRIERI
Gabriel Oprea nu are în acest moment nici o afacere concretă, însă are venituri substanţiale, de peste 200.000 de euro anual, din închirierea celor 11 apartamente, case sau spaţii comerciale pe care le deţine. La asemenea venit, la care se mai adaugă salariul de deputat, cel de profesor univesitar şi de conducător de doctorat, dar şi pensia militară, conturile din bancă ale lui Oprea arată pe măsură.
Ministrul Apărării are 408.000 de euro şi 90.000 de lei puşi la păstrare în bancă.
Totuşi, numele lui Gabriel Oprea este legat de cel puţin nouă societăţi comerciale în care a fost trecut asociat sau administrator. Gabriel Oprea s-a apucat de afaceri încă din 1991, când s-a asociat cu alte 13 persoane cu care a înfiinţat firma Riceti SRL, care se ocupa de comerţ "cu amănuntul". În 2001, societatea a fost dizolvată. Tot în 1991, Oprea a devenit asociat în firma Nicola's Impex SRL, alături de alte şase persoane, însă şi această firmă a intrat în dizolvare tot în 2001, an în care începe ascensiunea sa politică prin numirea ca preşedinte pentru Rezervele Statului în guvernul Năstase.
Potrivit CV-ului, în perioada 1990-2000, Gabriel Oprea a fost ofiţer de justiţie militară. În toată această perioadă, Oprea s-a implicat şi în afaceri, având în vedere că legea societăţilor comerciale nu prevedea nici un fel de restricţii. Iar legea incompatibilităţilor nu exista. În 1992, actualul ministru a înfiinţat două firme cu denumiri asemănătoare: Gageda Impex SRL şi Gage Impex SRL, ambele implicate în activităţi de comerţ.
Anul 1989 a fost unul de rascruce pentru Republica Socialista Romana. Din iarna lui '89, s-a schimbat toata istoria est-europeana. De atunci, poporul roman a ramas prins intre securistii si oamenii destepti(ex: Familia Becali, Iliescu, Nastase, Vanghelie, Patriciu, Tariceanu,Basescu, etc). Am trecut de la comunism la democratie. Acestia ne-au subjugat si au vandut tara, practic am ajuns sclavii lor. Oare, cand o sa scapam si de sclavagism?
vineri, 23 aprilie 2010
Directorul Petromin: „S-a deturnat o grămadă de bani”
Romania trebuie salvata!
EVZ.ro
Autor: Feri Predescu
Vineri, 23 Aprilie 2010
Florin Chiforeanu, numit în funcţie de o lună, îi acuză pe foştii şefi ai companiei că au îngropat societatea în datorii. Situaţia Petromin va fi discutată azi, în adunarea generală a acţionarilor.
Sursa: Feri PredescuPetromin, ultima societate de navigaţie care mai aparţine statului român şi care, în urmă cu 20 ani, era mândria flotei româneşti, cu aproape 100 nave petrolier şi vrachiere, este astăzi înglodată în datorii de aproape 40 de milioane de lei, are toate activele puse sub sechestru şi se află în procedură de executare silită.
Actualul director, Florin Chiforeanu, spune că a descoperit numai nereguli lăsate de fosta conducere. Astăzi este programată o şedinţă a adunării generale a acţionarilor, la care vor par ticipa şi reprezentanţi ai Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). În plus, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a demarat o anchetă în cazul Petromin.
„Ce să se cumpere, datorii?”
Activele Petromin înseamnă, de fapt, sediul administrativ din incinta Portului Constanţa, un remorcher fluvial, 140 de locuri de cazare, pe un teren de 5.000 de metri pătraţi în staţiunea Saturn cu câteva spaţii comerciale în zona Stadionului Farul Constanţa şi două nave vachier, din care doar una în stare fun cţională.
„Nu s-a plătit nimic, s-au deturnat o mulţime de bani, iar fosta conducere a dat dovadă, deliberat, de un management prost. Nu sunt cuvinte care să explice această golăneală, mai ales în ultimii doi ani, nu a fost nicio secundă de legalitate”, susţine Florentin Chiforeanu, numit în urmă cu o lună în funcţia de director al Petromin.
De-a lungul timpului, AVAS, care deţine peste 70% din acţiunile Petromin, a încercat în mai multe rânduri să privatizeze compania.
„Ce să mai privatizeze la ea şi ce să se cumpere, datorii? Am dat peste o mulţime de nereguli despre care nici măcar AVAS nu avea cunoştinţă. Am ajuns o societate paria, în care s-a prădat tot şi care, în mod deliberat, nu şi-a plătit datoriile şi dările la stat”, afirmă Chiforeanu.
Deşi a fost numit în funcţie acum o lună, înregistrarea lui Florin Chiforeanu ca director a fost respinsă de Registrul Comerţului, iar singurul director înregistrat este Mihai Andrei, care a fost înlocuit anul trecut de Andrei Caraiani, acesta având încă drept de semnătură. „E o bulibăşeală totală pe care încercăm să o lămurim în şedinţa AGA, când va veni şi conducerea AVAS”, mai spune noul director.
Anchetă DNA
Luna aceasta, situaţia companiei Petromin a intrat în vizorul DNA. „Sunt iniţiate acum nişte acţiuni împotriva foştilor directori, se fac expertize, audituri. Când le-am comunicat celor de la AVAS, au rămas cu gura căscată: unde s-a mai pomenit ca actele constitutive să fie înregistrate fără ştirea lor?”, afirmă Florin Chiforeanu.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, ar fi vorba despre acuzaţii de abuz în serviciu şi fraude de milioane de euro. Miza ar fi cele două nave vrachier, „Carmen Sylva” şi „Ileana”, care aparţin unor societăţi de unică navă, unde Petromin deţine toate acţiunile. Dar din cauză că sunt înregistrate la Registrul Comerţului din Malta, ANAF nu le poate pune sub sechestru şi nici nu se ştie cine poate lua decizia de a le scoate la vânzare.
REACŢII
„O epavă, asta a ajuns Petromin”
Acţionarii care deţin restul de 30% din Petromin cred că nici privatizarea nu mai poate rezolva situaţia companiei. „Cine să mai cumpere Petrominul în afară de cei care pot cumpăra bunurile puse sub sechestru. Acţionarul minoritar e perdant de mult pentru că acţionarul majoritar a gestionat incorect compania, în funcţie de interesele politice”, consideră Ion Tiţa Călin, unul dintre acţionarii minoritari. Şi mai păgubiţi sunt marinarii români.
„O epavă, asta a ajuns Petromin. Am ajuns să cerşim de muncă până şi în ţările care nu au ieşire la mare, dar au vapoare”, spune un marinar. „Petromin e, la ora actuală, doar un nume bazat pe scandalul cu acelaşi nume şi acea «afacere » Flota, care într-adevăr a fost regizată pe hârtie”, consideră liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălciou.
FOSTA CONDUCERE
Cheltuielile de reparaţii, nejustificat de mari
La rândul său, fostul director Andrei Caraiani, spune că privatizarea Petromin este singura soluţie. „Prin vânzare încasează şi statul ceva, prin executare nu se mai obţine nimic, banii se duc toţi pe datorii”, afirmă Caraiani, care încă se consideră directorul companiei, având de altfel şi drept de semnătură.
Caraiani spune că s-a întors la Petromin anul trecut, la rugămintea fostului preşedinte al AVAS Mircea Ursache.
„Am mai fost director în anii ’90 şi la plecarea mea, în 1997, am lăsat compania cu aproape 100 de nave. După schimbarea lui Mircea Ursache, am făcut trei-patru intervenţii la AVAS pentru instituire de administrare speciala la Petromin. În acest fel nu mai creşteau datoriile, dar nu am primit niciun răspuns”, afirmă Caraiani.
Fostul director spune că, după ce a preluat funcţia, DNA i-a cerut contractul de reparaţii al navei „Carmen Sylva” cu firma austriacă Voest Alpine. „Cheltuielile de reparaţii au fost nejustificate, suma e exagerată, şi din împrumutul de 11,5 milioane euro s-au plătit doar 500.000 de euro. Finanţatorul poate oricând să-şi execute garanţiile în valoare de 11 milioane de euro în defavoarea Voest Alpine, un contractor serios care a închiriat nava pe 4 ani”, mai spune Caraiani.
Referitor la şedinţa de astăzi, Caraiani ameninţă că se va retrage dacă AGA va lua vreo măsură împotriva sa: „Să vedem atunci cine va mai semna actele pentru că eu sunt înregistrat la Registrul Comerţului din Malta ca director pe cele două societăţi de navă (care deţin navele „Ileana” şi „Carmen Sylva” - n.r.)”.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)