28 Apr 2009 Razvan Mihai Vintilescu, Oana Craciun
Cotidianul
Piloţii şi instructorii de paraşutism au făcut din greu ore suplimentare în ultimele luni de muncă pentru a primi pensii de sute de milioane de lei vechi.
„În anul 2008 au ieşit la pensie 35 de piloţi şi instructori de paraşutism”, spune George Rotaru, directorul Aeroclubului Român. Graba aparentă e justificată de faptul că unii dintre ei beneficiază acum de venituri de până la 30.000 de lei pe lună, deoarece au profitat de o lege specială, care prevede că pensia lor se calculează după venitul obţinut în ultimele trei luni de lucru. Ceea ce înseamnă că vara trecută au zburat zi şi noapte, pentru a câştiga sute de milioane de lei vechi. Unul dintre aceştia este chiar fostul director al Aeroclubului, Constantin Voicu, cu o pensie de 300 milioane de lei vechi.
Cât timp se află în câmpul muncii, un astfel de pilot sau de instructor din cadrul Aeroclubului este plătit cu un salariu de bază cuprins între 900 şi 1.300 de lei, pentru ca în cele şase-şapte luni în care poate zbura să primească 65 de lei pentru fiecare oră petrecută la manşă.
Un „tur de pistă” îi aduce 20 de lei, fiind clar surclasat de acrobaţiile aeriene, taxate cu 130 de lei ora. Cum un pilot poate zbura şi 80 de ore pe lună, iar numărul turelor de pistă efectuate poate ajunge la 300, veniturile lor ajung de multe ori să se ridice la câteva sute bune de milioane de lei vechi, acestora adăugându-li-se sporurile psihic, tehnic şi de inspecţie. Mai mult decât piloţii ajung să câştige instructorii de paraşutism. Ministerul Transporturilor ne-a comunicat că topul pensiilor din Aeroclub este condus de un astfel de instructor, Valerica Popescu, a cărei pensie este de 315 de milioane de lei vechi. „Salturile lor sunt mult mai bine plătite, iar înainte să iasă la pensie pot figura şi cu câte un salt pe zi”, ne-au spus surse din domeniul aviatic. Ministerul Muncii a notificat Ministerul Transporturilor că piloţii sportivi au pensii exagerate, iar ministrul Radu Berceanu a decis să limiteze în prezent indemnizaţiile instructorilor. „Am stabilit nişte criterii care limitează la aproximativ şase, şapte mii de lei pe lună venitul unui instructor. Şi asta doar pentru cineva cu o vechime de 20 de ani de zbor şi cu specializări în domeniu”, a precizat directorul Rotaru. Pentru instruirea unei noi generaţii de piloţi, Aeroclubul trebuie să scoată acum din buzunar 750.000 de euro.