miercuri, 26 august 2009

Udrea a plătit 10.000 de euro ca să joace tenis cu Ilie Năstase

Romania trebuie salvata!

Cotidianul.ro
25 Aug 2009 Lucian Gheorghiu

Ca şi în cazul concertului Bregovic de la Mangalia, Ministerul Turismului a plătit la Paris o prestaţie de care putea să beneficieze fără nici un efort financiar. La audierea de ieri din Comisia „Udrea“, Amalia Năstase i-a tratat cu dispreţ pe deputaţi.
Ministerul Turismului i-a plătit lui Ilie Năstase 10.000 de euro pentru a participa la lansarea programului de promovare turistică „Romania - Land of Choice“, care a avut loc pe 5 iunie a.c. la Paris. Pentru aceşti bani, Ilie Năstase a susţinut, pe un teren special amenajat în faţa primăriei din capitala Franţei, un meci demonstrativ cu americanul Peter McNamara, a avut un schimb de mingi cu ministrul Elena Udrea şi a participat la o sesiune de autografe. Plata a fost legală, dar, se pare, inutilă. Cotidianul a descoperit că meciul demonstrativ dintre Năstase şi McNamara era de mai multă vreme programat să se desfăşoare, în cadrul acţiunii de promovare a Federaţiei Franceze de Tenis (FFT), „Roland Garros dans la ville“, acţiune aflată la cea de-a doua ediţie.

La această acţiune, care are drept scop promovarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros, au participat jucători înscrişi în turnelul veteranilor, precum şi jucători în activitate, participanţi la cunoscutul turneu de tenis.
Conform site-ului FFT, data de 5 iunie chiar era denumită „Ziua Ilie Năstase“. Cu alte cuvinte, indiferent dacă Ministerul Turismului îl antama sau nu pe Ilie Năstase, acesta oricum ar fi evoluat în ziua respectivă în meciul demonstrativ de pe terenul din faţa primăriei Parisului, pentru că era programat cu mult timp înainte şi, probabil, prestaţia sa figura şi în vreun contract cu federaţia franceză. Cu toate acestea, Ministerul Turismului i-a plătit 10.000 de euro lui Ilie Năstase.

Această plată făcută de Ministerul Turismului nu a scăpat deputaţilor din Comisia „Udrea“, care ieri au audiat-o pe Amalia Năstase (şi pe asociatul ei) în calitate de manager al firmei SC Eventures Concept Solution, firmă care a câştigat contractul pentru acţiunea de la Paris. Cu acest prilej
s-a constatat că lansarea de la Paris a programului „Romania - Land of Choice“ nu a reprezentat un eveniment organizat 100% de Ministerul Turismului (într-un comunicat oficial din 4 iunie a.c. scria negru pe alb: „Evenimentele organizate de Ministerul Turismului pentru a marca acest moment se vor derula în intervalul 12.00-17.00, pe esplanada primăriei Parisului, în prezenţa Nadiei Comăneci şi a lui Ilie Năstase“ - n.a.). Practic, Ministerul Turismului s-a „lipit“ de o manifestare organizată de francezi, a pus câteva bannere, a împărţit materiale promoţionale, a prezentat-o pe Elena Udrea în postură de jucătoare de tenis şi a prezentat un scurt program folcloric susţinut de un ansamblu format din 14 persoane.

Reţeta nu a fost una deloc nouă. Cu doar o lună înainte, de 1 şi 2 mai, şi Monica Iacob-Ridzi anunţa cu surle şi trâmbiţe organizarea la Costineşti de către MTS a Zilelor Tineretului. În realitate, MTS s-a „lipit“ cu câteva bannere şi materiale promoţionale de un eveniment al MediaPro Pictures.

Pe parcursul audierii, deputaţii din comisie au atras atenţia asupra faptului că sunt foarte multe asemănări între caietul de sarcini elaborat de MT şi propunerea creativă - făcută cu o lună înainte - a firmei Eventures. Amalia Năstase nu numai că a admis posibilitatea ca MT să se fi inspirat din propunerea creativă la elaborarea caietului de sarcini, dar a menţionat că în situaţia în care Eventures ar fi pierdut contractul ar fi dat în judecată ministerul pentru drepturi de proprietate intelectuală. Din declaraţiile Amaliei Năstase mai este de menţionat că firma Eventures a făcut cu multe zile înainte reţinerea locurilor pentru Paris la Tarom şi chiar a pregătit materialele promoţionale care ulterior s-au regăsit în caietul de sarcini. „Este normal să procedăm aşa, pentru că noi ne pregătim întotdeauna să câştigăm licitaţia“, a spus Amalia Năstase, deşi până în prezent firma ei (înfiinţată în toamna anului trecut) nu a mai avut contracte cu statul.

Cheltuielile MT de la Paris

• Transport aerian ansamblu folcloric - 2.288 de euro
• Servicii transport agenţie - 648 de euro
• Transport terestru - 1.075 de euro
• Cazare grup folcloric - 1.200 de euro
• Cazare agenţi - 2.400 de euro
• Materiale promoţionale - 6.000 de euro
• Roll-up, bannere, spider - 5.000 de euro
• Inserţie publicitară în revistă de specialitate - 3.500 de euro
• Invitaţii - 1.000 de euro
• Ilie Năstase - 10.000 de euro
• Nadia Comăneci - 8.550 de euro
• Grup folcloric - 2.800 de euro
• Hostese şi promoteri - 2.300 de euro

Investiţii de zeci de milioane de euro în băncuţe din lemn de esenţă nobilă şi coşuri de gunoi

Romania trebuie salvata!

Cotidianul.ro
25 Aug 2009 Izabela Niculescu

Ministerul Mediului alocă 50 de milioane de euro pentru reabilitarea parcurilor, iar Primăria Sectorului 3 cumpără de 22,3 milioane de euro bănci şi coşuri de gunoi din lemn de esenţă nobilă.
Ministerul Mediului va organiza între 1 şi 15 septembrie o sesiune de depunere a proiectelor pentru amenajarea sau reabilitarea parcurilor din localităţi, iar finanţarea totală alocată în 2009 este de 200 de milioane de lei (50 de milioane de euro), au spus marţi, pentru NewsIn, reprezentanţii ministerului. Potrivit programului ministerului, autorităţile locale din oraşele cu peste 100.000 de locuitori pot solicita de la fondul de mediu finanţări de până la două milioane de lei pentru amenajarea unui parc nou, de cel mult 1,5 milioane de lei în cazul reabilitării şi extinderii unui parc, respectiv de maximum un milion de lei pentru reabilitarea unui parc.
Fondurile scad la maximum 1,5 milioane de lei pentru amenajarea unui parc nou în oraşele care au între 20.000 şi 100.000 de persoane, respectiv la 750.000 de lei pentru reabilitarea şi extinderea unui parc şi la 550.000 de lei, dacă este vorba doar despre reabilitare. Chiar şi comunele cu mai puţin de 3.000 de locuitori pot accesa fonduri prin acest program. Suma maximă pentru realizarea unui parc nou este de 500.000 de lei, care se înjumătăţeşte în cazul reabilitării şi extinderii unui parc existent şi ajunge la 200.000 de lei pentru reabilitarea unuia.

Solicitanţii pot beneficia de finanţarea cheltuielilor eligibile aferente a cel mult două proiecte pe sesiune, cu excepţia municipiilor desemnate a fi poli naţionali de creştere. Acestea pot depune în cadrul unei sesiuni mai multe proiecte, iar valoarea totală însumată poate fi de cel mult 6 milioane de lei/sesiune.


„Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a calităţii vieţii în localităţi. Obiectivele programului sunt creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi din localităţi şi apropierea mărimii acestora, pe cap de locuitor, de standardele europene prin dezvoltarea şi modernizarea spaţiilor verzi din localităţi şi înfiinţarea de noi parcuri, scuaruri şi aliniamente plantate ori reabilitarea celor existente“, precizează Ministerul Mediului.

Programul va fi finanţat de la Fondul pentru Mediu, din sumele virate de către organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule. Şi Primăria Sectorului 3 va da 93,95 milioane de lei, aproximativ 22,3 milioane de euro, pentru a cumpăra bănci şi coşuri de gunoi, cu lemn de esenţă nobilă în componenţă, de la AA Marketing and Management SRL, firmă care a mai câştigat, în ultimii doi ani, alte cinci licitaţii pentru achiziţiile din sector, informează Realitatea.net. Conform site-ului Realitatea TV, firma AA Marketing and Management SRL a fost singura care a participat la licitaţia privind livrarea către Primăria Sectorului 3 de bănci din lemn şi metal, coşuri de gunoi, tomberoane colectoare, scrumiere cu container, suport pentru parcare biciclete şi ghivece pentru flori.
Potrivit anunţului publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice, lemnul de esenţă nobilă a fost ales pentru ca băncile şi coşurile de gunoi să fie rezistente la raze ultraviolete, gheaţă, zăpadă, soare, dar şi la vandalism. Elementele din metal trebuie să fie din oţel galvanizat, iar ghivecele, din beton rezistent la îngheţ. Primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, a refuzat să ne explice de ce a organizat licitaţia doar cu o singură firmă şi ne-a trimis la biroul de presă, de unde am primit acelaşi refuz.

În 2007, AA Marketing and Management SRL a câştigat, tot în sectorul 3, o licitaţie pentru furnizarea de echipamente pentru terenuri de joacă, în valoare de 2,24 milioane de lei (fără TVA). În 2008, aceeaşi firmă a obţinut un contract de 70 de milioane de lei (fără TVA), pentru furnizarea de echipamente pentru parcuri şi locuri de joacă. Tot în 2008, AA Marketing and Management SRL a câştigat trei licitaţii pentru achiziţii asemănătoare în valoare totală de 5,31 milioane de lei (fără TVA). La ultimele trei licitaţii, firma a fost singurul concurent.

Firma AA Marketing and Management SRL este deţinută de Gruia Florin Mihaela, are un capital social de 200 de lei şi şi-a declarat ca obiect principal de activitate consultanţa în management.