16 Apr 2009 Antoaneta Etves
Cotidianul
O fundaţiepregătită pentru un imobil de cel puţin 10 etaje a apărut, de o jumătate de an, în zona de nord a parcului Herăstrău. Informaţiile duc către firma Domino 94 Impex SRL, controlată de Bartolomeu Finiş, fost client al guvernării Năstase. Primarii Oprescu şi Chiliman se declară revoltaţi, dar iau măsuri anemice.
Două treimi din zona dinspre Şoseaua Nordului a parcului Herăstrău sunt îngrădite, iar pe garduri scrie, din loc în loc: „Proprietate privată. Accesul persoanelor străine interzis”. Îngrădirile s-au făcut pe trei porţiuni. În cea din mijloc a fost turnată o fundaţie a unei viitoare construcţii, cu o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi. Construcţia este ascunsă de un gard de plasă dublat de o pânză verde netransparentă, gard care îngrădeşte aproape un hectar de parc. Gardul vine până în trotuarul de pe marginea lacului.
Potrivit directorului Clubului Nautic Herăstrău, Liviu Doară, acel teren aparţine firmei Domino 94 Impex SRL. „Firma deţine şapte hectare din parc, pe care le-a cumpărat de la Biroul de Turism şi Tranzacţii (BTT).
Pe lângă terenul pe care se află clubul, firma deţine şi acel teren pe care se află fundaţia. Ştiu acest lucru pentru că noi am dat în judecată firma pentru anularea certificatului de proprietate pe care l-a primit BTT de la Ministerul Turismului în ’92-’94”, ne-a declarat directorul clubului nautic, Liviu Doară.
Celelalte două zone împrejmuite au tot o suprafaţă de câte un hectar, fără a exista indicii privindu-i pe proprietari.
Întrebaţi cum s-a putut construi această fundaţie în parcul Herăstrău, administratorii zonei verzi, adică primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi edilul sectorului 1, Andrei Chiliman, susţin că totul s-a făcut ilegal şi că nici unul dintre ei nu a avizat aşa ceva.
„Noi nu am dat autorizaţie pentru acea fundaţie. Noi am vrut să-i amendăm. Când am ajuns acolo am constatat că erau deja amendaţi de inspectorii Primăriei Capitalei. Nu poţi amenda de două ori aceeaşi faptă. Cei care au construit acolo au făcut-o ilegal, pe motiv că în acea zonă nu se poate construi având în vedere că este spaţiu verde. Şi îngrăditul zonei a fost făcut ilegal”, ne-a declarat Andrei Chiliman. La rândul său, edilul-şef al Capitalei spune că ştie de această construcţie: „Fundaţia este pe teren privat, cumpărat în urmă cu 17 ani. Alături de alte construcţii începute în zonă, în acest moment se află în analiza organelor administrative şi de stat”. Oprescu a adăugat că va da informaţii mai multe abia la sfârşitul analizei.
Nici şeful Serviciului Desfiinţări Construcţii Ilegale din Primăria Capitalei, Mihai Stanislav, care se plimba prin parc joi, pentru a inspecta zona, nu ne-a putut da vreo informaţie. Întrebat dacă ştie de acea construcţie, ne-a răspuns: „Da, vom vedea ce este acolo”. Directorul Parcurilor, Gabriel Iosif, spune că nu ştie nimic despre noile construcţii şi că va verifica după sărbători. Surse din Primăria Capitalei ne-au declarat că pe acea fundaţie ar urma să se ridice un hotel cu 12 etaje.
Potrivit informaţiilor de la Registrul Comerţului, principalul acţionar şi administratorul firmei Domino 94 Impex SRL este Carmen Mihaela Finiş, soţia omului de afaceri Bartolomeu Finiş, partener de afaceri cu Alexandru Bittner, Dorin Cocoş şi Adrian Petrache. Întrebată în ce condiţii a obţinut terenul din Herăstrău şi cum a ajuns să înceapă construcţia clădirii, Carmen Mihaela Finiş a recunoscut că deţine terenuri în Herăstrău, dar a negat că ar fi turnat fundaţia vreunei clădiri. „Nu am nici o fundaţie turnată pe terenurile deţinute în Herăstrău”, ne-a declarat ea.
Între cele trei suprafeţe împrejmuite au început să se construiască noi terase, chiar lângă cele demolate toamna trecută de inspectorii Primăriei Capitalei. Joi, în trei zone verzi, muncitorii construiau de zor la trei terase, fiecare cu o suprafaţă aproximativă de 100 de metri pătraţi. Aceştia au refuzat să ofere informaţii privindu-i pe cei care i-au angajat.
În timp ce Andrei Chiliman susţine că nu a eliberat nici o autorizaţie de construcţie pentru acea zonă, edilul-şef al Capitalei a refuzat să ne răspundă.