miercuri, 10 iunie 2009

Uite dovada!

Ce mai vrem?
Ce mai asteptam?

Chiar ca suntem prosti si fara vlaga.

Asa am ajuns unde suntem, am lasat totul in seama lor.

Degeaba mai canta imnul ala, cum se chema?

O scrisoare pierdută, o tablă neştearsă!


O scrisoare pierdută, o tablă neştearsă!

de Gabriela Mladin
Jurnalul National

O tablă neştearsă uitată într-un colţ al unui sediu de partid, în care au fost scrise instrucţiunile pentru liderii de organizaţii, confirmă faptul că Partidul Democrat Liberal a făcut turism electoral şi a asigurat voturile Elenei Băsescu.
Confirmarea că EBA primeşte zece voturi pe secţie trebuia efectuată chiar în ziua scrutinului până la ora 12,00, iar de această sarcină se ocupau membri Biroului Permanent Judeţean al Partidului Democrat-Liberal. De asemenea, turismul electoral a făcut parte din strategia de campanie creată în laboratoarele democrate.

Teacher-ul strategiei puse pe tablă este Ionel Manţog, un om cu probleme penale, dar cu multe idei electorale. Nu ştim cine este "elevul de serviciu" care nu şi-a făcut treaba, să şteargă tabla cu buretele.

Ales şef de campanie la Gorj pentru alegerile europarlamentare desfăşurate duminică, Ionel Manţog şi-a luat în serios rolul şi a început să creeze strategii de câştigare a voturilor. Nu numai pentru partid, la fel ca alţi lideri de organizaţie din ţară, Manţog a avut şi rolul de a-i asigura voturile necesare candidatei independente, Elena Băsescu, mezina preşedintelui.

Şi ca un om responsabil, şeful de campanie din Gorj şi-a luat la sediul partidului o tablă modernă, a chemat liderii de organizaţie din judeţ şi le-a "predat" strategia de câştigare a alegerilor. Pentru că unii dintre lideri chiar îşi luau notiţe de pe tablă, nimeni nu s-a grăbit să şteargă, in final, instrucţiunile.

"S-AU REPEZIT CA ULII LA TABLĂ!"
Cum s-a aflat, însă, de notiţele scrise pe tablă de Manţog? "Am mers ieri (n.r. luni) să obţinem un punct de vedere de la liderii PD-L din Gorj faţă de acuzaţiile care le erau aduse de către social-democraţi, cum că ar fi fraudat alegerile, prin practicarea turismului electoral.

La partid erau doar doi membri care se uitau la un televizor în sala de conferinţe. Erau atenţi la ceea ce se spunea la televizor. Când am intrat am văzut tabla, iar operatorul nu a apucat să ia decât un cadru, pentru că cei doi au sărit ca arşi când au constata prezenţa noastră şi au şters tabla. S-au repezit ca ulii la acea tablă", povesteşte reporterul televiziunii locale RTV, Alina Iordăchescu, cea care a reuşit să obţină imaginea.

La redacţie şi-au dat seama ce au pe bandă, exact strategia secretă a PD-L Gorj, iar printre instrucţiuni se aflau şi câteva aspecte de fraudare a alegerilor sau confirmări ale suspiciunilor apărute în ultimele zile legate de susţinerea PD-L a candidatei independente EBA.

REZOLVAŢI PROBLEMA... DIN PRIMELE VOTURI!
Aşa sună una dintre instrucţiunile lui Manţog faţă de liderii de organizaţii. "Rezolvaţi problema... din primele voturi (zece pe secţie) Responsabilii BP verifică personal lista cu cei zece, prezenţa la vot a acestora.

Justitia si banii!

Declaratiile de avere ale astora din justitie cine le verifica?
Au asa ceva?

Procurori și judecători votează cu falsificatorii alegerilor

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Iun 2009 | Mircea Toma


Pe www.catavencu.ro a fost postată o înregistrare video în care un tânăr, îmbrăcat cu tricou PSD, într-un sediu PSD, promite câte 50 de lei fiecărui student care va proba că a votat în cu PSD la o secție din sectorul 1. Am citit reacțiile cititorilor la filmulețul cu pârâciunea. Vreo doi dintre ei își manifestă îndoiala că situația ar fi autentică, pentru că li se pare absurd ca o persoană, fie ea cu ochelari și tricou psd, să fie atât iresponsabilă încât să se lase filmată în timp ce comite o faptă penală. Un răspuns la îndemână ar putea fi că omul nu ştia că e filmat – studenții au fost dotați de ziariști cu o cameră ascunsă.
Ei bine, pe mine nici răspunsul ăsta nu mă mulțumește: chiar dacă penalul – acum ştim că-l cheamă Laurențiu Viorel Badea – nu vedea camera, fapta lui era comisă în fața unui grup de persoane pe care nu le cunoștea și care pot oricând să depună mărturie în fața unui judecător. Ori asta tot inconștiență se numește. Pe de altă parte, așa cum l-am văzut, tânărul infractor nu pare să fie afectat de nici un handicap intelectual; el este pur și simplu liniștit că nu I se poate întâmpla nimic. Oare așa să fie?


Ce s-a prins în năvodul Pro Democrația: Am solicitat Asociației Pro Democrația (APD) informații despre fraude pe care observatorii lor le-au depistat și susținut cu probe și, respective, despre consecințele legale ale sesizărilor. La referendumul pentru Constituție, în 2003, APD împreună cu Agenția de Monitorizare a Presei și Grupul de Dialog Social au depus câteva zeci de sesizări cu privire la încălcări ale legii (vezi AICI); poate că unii dintre voi vă mai amintiți despre fugărirea cetățenilor cu urne volante prin mall-uri, de tombole cu premii în televizoare organizate în incinta unor secții de votare, despre lemnele promise cadou primăriilor cu număr mare de voturi etc. Toate, absolut toate sesizările au fost infirmate la nivelul parchetelor. În 2005, după alegerile parlamentare, APD a reușit să stabilească identitățile a 397 de persoane din cele peste 9900 care au votat de mai multe ori în județul Ilfov, pe liste suplimentare. Votul multiplu era și în 2004 infracțiune, se pedepsea cu închisoare de la câteva luni la 5 ani. În 2008 fraudele au luat proporții spectaculoase, iar cazurile vedetă au fost cele din comunele limitrofe Bucureștiului unde valoarea terenurilor a făcut să crească prețul pentru voturi la sume de basm – sunt evocate valori care ajung la câteva sute de euro; din tot scandalul, cu toate probele și cu toate sesizările cu care se băteau în piept șefii poliției, tot ce s-a întâmplat a fost că s-au anulat alegerile din Ștefănești și Sintești – ambele din Ilfov; un alt primar a fost prins că forțat modificarea rezultatelor alegerilor pentru a obține victoria din primul tur – deși faptele au fost dovedite, BEC a validat rezultatul așa falsificat cum era.


Procurorii complici la fraude electorale.

Ei bine, din toate aceste situații - și asta nu este decât o selecție sumară - singurii pe care justiția i-a găsit vinovați de-a lungul acestor ultimi ani electorali, au fost vreo doi-trei alegători prinși cu vot multiplu. Unul dintre ei a fost ditamai primarul Liviu Postolache din Măluțeni, prins (ha ha, chiar de contracandicatul lui) în flagrant în timp ce vota a doua oară pentru sine; a fost condamnat la amendă administrativă. Ceilalți sunt, evident, niște necăjiți rurali, cu pedepse convertite în amenzi.

În concluzie, de ce-și permite tânărul PSD-ist din povestea Academiei Cațavencu să încalce cu seninătate legea? Pentru că nimeni nu o aplică. Iar dacă există vreun magistrat care se simte jignit de acest enunț simplu, îl invităm aici să ne convingă de contrariu.


O soluţie juridică de succes pentru a răsturna raportul dintre numărul prea mare de sesizări de fraude electorale şi numărul zero de consecinţe juridice a fost eliminarea libertăţii de mişcare a observatorilor alegerilor: o decizie BEC din 2008, susţinută complice de justiţie, a interzis observatorilor să se deplaseze în secţia de vot, ei urmând a sta cuminţi într-un ţărculeţ special desemnat de preşedintele secţiei de vot. Imagini de la unul dintre protestele asociaţiilor Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei, în faţa BEC.