Tom GallagherLuni, 16 Februarie 2009
Raportul intermediar al Comisiei Europene despre (non)performantele sistemului judiciar romanesc puncteaza cat se poate de raspicat aportul Parlamentului tarii, dar si al unui numar impresionant de magistrati la blocarea dosarelor de mare coruptie si, implicit, la transformarea justitiei romane intr-o farsa macabra. Raportul Comisiei nu ofera indicii despre viitoarele ei recomandari cu privire la sistarea sau prelungirea monitorizarii pe justitie sau chiar a aplicarii clauzei de salvgardare. Totusi, anterior prezentarii raportului, cateva voci influente din UE s-au aratat dispuse a agrea ideea incheierii monitorizarii pe justitie daca Legislativul de la Bucuresti va cobori scutul ridicat in jurul lui Nastase. In cazul acestuia, opinia UE a fost si ramane intransigenta: trebuie sa compara in fata unei Curti, sa ia la cunostinta acuzele si sa se disculpe apoi cu ajutorul intregului instrumentar de care dispune in baza reglementarilor legale aflate in vigoare.
Spectacolul determinarii sale de a ramane pe picior de libertate si de a se bucura in extenso de privilegiile ce revin breslei politicienilor autohtoni devine
insa nu doar gretos, ci si inspaimantator.
Ultradezvoltatul sau instinct de supravietuire pare a-l salva din tot soiul de situatii catastrofale, astfel ca in eventualitatea unei calamitati de genul celei care a dus la disparitia dinozaurilor ma astept ca Nastase sa ramana unicul supravietuitor al speciei homo sapiens pe pamant. Este prins intr-un puhoi de activitati – scrie, preda, se linguseste pe langa personalitati straine de genul imprudentului Dominique Strauss-Kahn, seful FMI, depune eforturi pentru a cuceri simpatia tinerilor care mai posteaza cate un comentariu pe blogul sau, dar gaseste si timp in vederea exercitarii unor presiuni asupra partidului sau pentru a-si asigura sprijinul acestuia in vremuri de restriste personala. Cunoaste, desigur, toate tainele PSD, drept care pana in prezent nu a avut probleme sa-si convinga colegii in privinta sustinerii sale. De altfel, nu cred ca a trebuit sa duca prea multa munca de lamurire – sprijinul acordat unui tovaras de frunte al partidului li se va fi parut celor mai multi dintre pesedisti o chestiune "de onoare", in viziunea acestora functia servind, oricum, mai cu seama parvenirii.
Nastase actioneaza abil: isi individualizeaza problemele, prezentate de ceva vreme drept facaturi ale lui Traian Basescu, decis sa-l distruga. Din cauza egocentrismului implicit, asertiunea are o rezonanta ridicola – ca si cum presedintele n-ar avea nimic mai bun de facut decat sa ticluiasca, zi si noapte, varii strategii vindicative ce-l vizeaza pe Nastase. Se va crede domnia sa un Croesus al Mizilului, dar dincolo de ogoarele prafuitei urbe a ajuns sa conteze infim de putin. Basescu a adoptat o atitudine pragmatica fata de PSD, aspect demonstrat nu o data pe parcursul ultimelor saptamani – calmand, bunaoara, destule spirite nelinistite din PSD atunci cand a declarat ca isi doreste la fel de mult scoaterea Romaniei de sub monitorizarea UE. Odata atins acest obiectiv, este limpede ca ar scadea si presiunea externa in vederea identificarii altor si altor "pesti mari"… in timp ce presedintele ar scapa, incidental, de vechiul sau as din maneca – combaterea coruptiei –, odinioara element-cheie al campaniei sale prezidentiale, dar aparent devenit de-acum o carte de joc incomoda.
Adrian Nastase poate sa stea absolut linistit – in cazul sau, presiunile vin de la Bruxelles, nicidecum de la Cotroceni. Aidoma unui rege medieval, sclivisita entitate moderna considera ca paradigma pedepsirii unui faptas de notorietate ajunge atat pentru a-i mai imbunatati intrucatva propria imagine sifonata, cat si pentru a putea uita apoi linistita de Romania.
UE si Basescu se dovedesc insa neintelepti atunci cand isi doresc demantelarea unui angrenaj anticoruptie destinat preponderent strunirii poftelor politicului. Chiar daca Nastase va ajunge sa faca penitenta, vor aparea alti politicieni si mai sfidatori la adresa legilor si a bunului-simt. Fenomenul poate fi observat deja intr-o serie de fiefuri baroniale, iar UE este, indubitabil, in cunostinta de cauza. Eurocratii de varf ar trebui sa se concentreze mai putin pe Nastase si mai mult pe reformele lipsa, insistand cu predilectie pe tema relansarii acestora. Cu cat vor fi mai insistenti, cu atat vor creste sansele unei justitii independente in Romania, iar politicienii se vor gandi de doua ori inainte de a mai devaliza statul. Dar UE prefera calea usoara – ajunge, vezi Doamne, o invatatura, fie si una bazata pe un personaj a carui conduita reprezinta insasi antiteza procesului de europenizare la care aspira cetatenii romani.
Poate ca Nastase si-ar mai spala ceva din pacate dand fuga la Bruxelles pentru a le propune eurocratilor un deal: daca procurorii ii dau pace, s-ar putea dedica implementarii unui alt obiectiv major al UE – problema romilor. Date fiind incidentele din Italia si tensiunile din ultimele luni, aceasta minoritate etnica a ajuns sa dea, in prezent, mai multa bataie de cap Bruxelles-ului decat puzderia de politicieni corupti ai tarii. Daca Adrian Nastase ar promite ca in urmatorul deceniu se va dedica trup si suflet implementarii programelor de educare sociala a membrilor refractari ai acestei minoritati etnice in vederea integrarii lor in mainstream-ul societatii, eu unul ma declar multumit de un asemenea troc.
Sursa Romania Libera
luni, 16 februarie 2009
vineri, 13 februarie 2009
Miliardar de Stat: decapotabila si vila la lac
Un angajat de la cfr sta mai bine ca multi dintre cei mai bogati 300 de ROMANI
Cu toate ca Berceanu a amenintat cu decapitari in masa la CFR, unul dintre cei mai bogati functionari publici din Romania, Liviu Bobar, s-a pripasit pe un post de adjunct, platit si asa regeste, post din care conduce ca si pana acum! Liviu Bobar, bogatasul de la CFR Marfa, a cazut in picioare, dupa ce ministrul Transporturilor Radu Berceanu l-a demis de ochii lumii din functia de director general! CANCAN a aflat ca Bobar a fost mutat, la nivelul doi, pe o functie de adjunct, pe un salariu consistent si unde continua sa aiba facilitati de director general, dar nu mai atrage atentia.
Adrian NicolaeInainte sa fie numit sef peste CFR Marfa, acesta a fost consilier municipal la Arad. Detinea o avere discreta. Dupa ce a venit la Bucuresti insa, averea lui a explodat. Bobar a ocupat imediat un apartament de lux, pe doua etaje, in blocul SNCFR din zona bulevardului Turda si a primit mai multe limuzine de lux in folosinta. Intre timp, directorul general - al carui salariu oficial era de aproape 190 de milioane de lei vechi/luna (dar, potrivit unor surse din interiorul ministerului, cu tot cu indemnizatii de conducere depasea 610 de milioane de lei vechi!) - si-a cumparat apoi o vila fastuoasa pe malul lacului de la Mogosoaia, intr-o zona la acea vreme extrem de scumpa. Semn ca i-a priit din plin conducerea SNCFR Marfa. Mai mult, renovarea vilei a facut-o cu muncitorii din subordine, dupa cum reiese si din fotografia alaturata. De luxul uluitor s-a bucurat si sotia lui Bobar, care este usor excentrica. Femeia conduce un Audi TT decapotabil galben si, culmea, cand iese prin Bucuresti are ca antemergator un sofer cu masina de la CFR Marfa. Si nu e totul. De cumparaturile curente, de plata facturilor, de alte treburi gospodaresti se ocupa tot diferiti subordonati ai sotului. De fapt, se ocupau pana nu demult pentru ca, de cand Ministerul Transporturilor a fost preluat de Radu Berceanu, nababul a mers pe burta, fiind tras strategic in linia a doua! "Cruciada" pornita de ministru impotriva directorilor cu salarii uriase din CFR nu l-a afectat si pe Bobar decat in aparenta. El a fost trecut in esalonul doi, unde a primit o functie de director adjunct. Salariul e tot unul consistent, iar majoritatea facilitatilor s-au pastrat, probabil pentru ca "acomodarea" cu noul statut sa se faca mai usor!
Adrian NicolaeInainte sa fie numit sef peste CFR Marfa, acesta a fost consilier municipal la Arad. Detinea o avere discreta. Dupa ce a venit la Bucuresti insa, averea lui a explodat. Bobar a ocupat imediat un apartament de lux, pe doua etaje, in blocul SNCFR din zona bulevardului Turda si a primit mai multe limuzine de lux in folosinta. Intre timp, directorul general - al carui salariu oficial era de aproape 190 de milioane de lei vechi/luna (dar, potrivit unor surse din interiorul ministerului, cu tot cu indemnizatii de conducere depasea 610 de milioane de lei vechi!) - si-a cumparat apoi o vila fastuoasa pe malul lacului de la Mogosoaia, intr-o zona la acea vreme extrem de scumpa. Semn ca i-a priit din plin conducerea SNCFR Marfa. Mai mult, renovarea vilei a facut-o cu muncitorii din subordine, dupa cum reiese si din fotografia alaturata. De luxul uluitor s-a bucurat si sotia lui Bobar, care este usor excentrica. Femeia conduce un Audi TT decapotabil galben si, culmea, cand iese prin Bucuresti are ca antemergator un sofer cu masina de la CFR Marfa. Si nu e totul. De cumparaturile curente, de plata facturilor, de alte treburi gospodaresti se ocupa tot diferiti subordonati ai sotului. De fapt, se ocupau pana nu demult pentru ca, de cand Ministerul Transporturilor a fost preluat de Radu Berceanu, nababul a mers pe burta, fiind tras strategic in linia a doua! "Cruciada" pornita de ministru impotriva directorilor cu salarii uriase din CFR nu l-a afectat si pe Bobar decat in aparenta. El a fost trecut in esalonul doi, unde a primit o functie de director adjunct. Salariul e tot unul consistent, iar majoritatea facilitatilor s-au pastrat, probabil pentru ca "acomodarea" cu noul statut sa se faca mai usor!
vineri, 13 februarie 2009 Cancan
joi, 12 februarie 2009
Dragnea a făcut cale întoarsă la drumurile sale nebătute de DNA
Aşadar, Liviu Dragnea şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Interne, ca să se întoarcă la funcţia lui mai veche, pe care cică o execută impecabil, ca Antonio Stradivari viori. La fel ca celebrul lutier, Dragnea s-a remarcat prin creaţii de milioane de euro, drumurile judeţene din Teleorman. Încă nu sînt atît de celebre precum viorile, dar ar putea deveni dacă nişte maeştri de la DNA le-ar studia un pic şi ar interpreta legea în sensul ei cel mai clasic.
Drumurile făcute de Dragnea în dublul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman au o calitate constantă.
Sînt făcute de firma Tel-Drum, despre care unii parlamentari PD-L susţin că este chiar a lui Liviu Dragnea, după cum v-am povestit săptămîna trecută. Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean condus de Dragnea aprobă fondurile pentru firma de asfaltat drumurile judeţene a lui Dragnea. Să vedem cum arată un drum la care Dragnea, preşedinte de consiliu, a aprobat fonduri pe baza cărora să lucreze firma la care Dragnea este baci.
DC 9, drumul care leagă comunele Viişoara şi Vînători, cu o lungime de trei kilometri, a fost asfaltat printr-un program SAPARD, pe baza unei licitaţii publice organizate în 2003. În caietul de sarcini, în studiul de fezabilitate, dar mai ales în legislaţia în vigoare se specifică clar că în cazul unui astfel de drum „lăţimea platformei va avea 7 metri“. Firma Tel-Drum a cîştigat licitaţia şi a executat drumul. Recepţia proaspăt asfaltatei şosele a fost făcută în prezenţa şi cu girul a doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean. Aceştia aveau sarcina să verifice dacă lucrările au fost executate conform studiului de fezabilitate şi caietului de sarcini. Au pus aparatele, au măsurat, au luat probe de asfalt, care, ştiţi cum e, la ţară mai prezintă şi probe de balegă, şi le-a ieşit că totul este în ordine. Firma Tel-Drum s-a achitat de obligaţiile din contract, iar caii care circulă prin zonă au mîncat ovăz bun. Reprezentanţilor Consiliului lui Dragnea le-a scăpat un amănunt minor, poate din cauza miresmei de ovăz: drumul nu avea şi nu are lăţimea de 7 metri, ci doar de 5 metri şi ceva. Vă daţi seama, oricît de performante ar fi sistemele de măsurat actuale, un metru şi jumătate lipsă din lăţimea unui drum de trei kilometri poate să treacă neobservat. Se cheamă marjă de eroare de firmă de preşedinte de consiliu judeţean.
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Feb 2009 | Alexandru Cautis
Drumurile făcute de Dragnea în dublul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman au o calitate constantă.
Sînt făcute de firma Tel-Drum, despre care unii parlamentari PD-L susţin că este chiar a lui Liviu Dragnea, după cum v-am povestit săptămîna trecută. Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean condus de Dragnea aprobă fondurile pentru firma de asfaltat drumurile judeţene a lui Dragnea. Să vedem cum arată un drum la care Dragnea, preşedinte de consiliu, a aprobat fonduri pe baza cărora să lucreze firma la care Dragnea este baci.
DC 9, drumul care leagă comunele Viişoara şi Vînători, cu o lungime de trei kilometri, a fost asfaltat printr-un program SAPARD, pe baza unei licitaţii publice organizate în 2003. În caietul de sarcini, în studiul de fezabilitate, dar mai ales în legislaţia în vigoare se specifică clar că în cazul unui astfel de drum „lăţimea platformei va avea 7 metri“. Firma Tel-Drum a cîştigat licitaţia şi a executat drumul. Recepţia proaspăt asfaltatei şosele a fost făcută în prezenţa şi cu girul a doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean. Aceştia aveau sarcina să verifice dacă lucrările au fost executate conform studiului de fezabilitate şi caietului de sarcini. Au pus aparatele, au măsurat, au luat probe de asfalt, care, ştiţi cum e, la ţară mai prezintă şi probe de balegă, şi le-a ieşit că totul este în ordine. Firma Tel-Drum s-a achitat de obligaţiile din contract, iar caii care circulă prin zonă au mîncat ovăz bun. Reprezentanţilor Consiliului lui Dragnea le-a scăpat un amănunt minor, poate din cauza miresmei de ovăz: drumul nu avea şi nu are lăţimea de 7 metri, ci doar de 5 metri şi ceva. Vă daţi seama, oricît de performante ar fi sistemele de măsurat actuale, un metru şi jumătate lipsă din lăţimea unui drum de trei kilometri poate să treacă neobservat. Se cheamă marjă de eroare de firmă de preşedinte de consiliu judeţean.
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Feb 2009 | Alexandru Cautis
„România-ţară bogată“, închiriată pe mărunţiş
După redevenţele plătite statului român pentru resursele scoase din pământ - doar 270 milioane euro pe an - rezultă că bogăţia României este un mit.
Scandalul concesiunilor din Marea Neagră a adus în atenţia opiniei publice modalitatea prin care statul foloseşte bogăţiile naturale ale României în interesul cetăţenilor ţării. Principala hibă a poveştii Sterling se referă exact la schimbarea tipului de acord: iniţial, statul avea un contract de împărţire a producţiei, ulterior transformat într-un contract de concesiune exclusivă pentru investitor, statul primind doar redevenţe din producţia realizată.
Cât primeşte însă statul pe bogăţiile subsolului, pe care le folosesc firmele, private sau de stat? Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în 2007, totalul taxelor şi redevenţelor s-a ridicat la 900 de milioane de lei - adică doar 270 de milioane de euro.
Din această sumă, grosul a revenit din redevenţele din ţiţei şi gaze (797 de milioane) şi doar 89 de milioane din redevenţele pe Legea minelor, adică din taxele pe cărbuni, minereuri feroase, neferoase, aluminiu, metale nobile, ape geotermale, ape minerale, sare etc.
E mult sau e puţin? „Dacă dvs. vi se pare puţin, celor care le plătesc li se pare mult. În următoarele două luni vom propune o nouă modalitate de calcul, ca să asigurăm încasări mai mari. Pe minerale solide putem să găsim o redevenţă mai mare”, ne-a declarat noul preşedinte al ANRM, Gelu Mărăcineanu. Însă, în privinţa celei mai importante surse de bani, adică redevenţa plătită de Petrom, singura companie care extrage momentan ţiţei din România, nu se poate face nimic. „Este stipulat în contract un nivel al redevenţei care se menţine până în 2014. Abia atunci vor intra pe noile prevederi”, ne-a spus Mărăcineanu.
Petrom plăteşte o redevenţă de 5,6 euro pe tona de ţiţei extras, deşi preţul petrolului a crescut în perioada 2007-2008 de trei ori până la valoarea istorică de 147 de dolari barilul (o tonă are circa 8 barili de ţiţei). Poate şi din această cauză, Petrom a avut, în 2007, un profit net de 1,77 miliarde de lei (530 de milioane de euro). În afara acestei situaţii speciale, pe ultima lege a petrolului, redevenţa ajunge până la 13% pentru producţia de ţiţei şi gaze, situată mai apropiată de cea normală - pentru exploatările din Golful Mexic se percepe o redevenţă de 16%. Romgaz, cel mai mare producător de gaze, plătind această redevenţă, a raportat un profit de 509 milioane de lei, adică 150 de milioane de euro. Unul dintre cei mai mari îmbuteliatori de apă minerală, Romaqua Group Borsec, a înregistrat anul trecut un profit de 24,4 milioane de lei (circa 7,5 milioane de euro). Potrivit legii, redevenţa plătită pentru apă minerală este de 4 euro la 1.000 de litri - la cursul de azi, asta înseamnă 160 de lei vechi pe litrul de apă.
Anul Redevenţă totală Redevenţă ţiţei şi gaze
2005 749 mil. lei 718 mil. lei
2006 846 mil. lei 782 mil. lei
2007 900 mil. lei 797 mil. lei
2008 (9 luni) 952 819 mil.lei
Sursa: Cotidianul
11 Feb 2009 Mihai Nicut
Scandalul concesiunilor din Marea Neagră a adus în atenţia opiniei publice modalitatea prin care statul foloseşte bogăţiile naturale ale României în interesul cetăţenilor ţării. Principala hibă a poveştii Sterling se referă exact la schimbarea tipului de acord: iniţial, statul avea un contract de împărţire a producţiei, ulterior transformat într-un contract de concesiune exclusivă pentru investitor, statul primind doar redevenţe din producţia realizată.
Cât primeşte însă statul pe bogăţiile subsolului, pe care le folosesc firmele, private sau de stat? Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în 2007, totalul taxelor şi redevenţelor s-a ridicat la 900 de milioane de lei - adică doar 270 de milioane de euro.
Din această sumă, grosul a revenit din redevenţele din ţiţei şi gaze (797 de milioane) şi doar 89 de milioane din redevenţele pe Legea minelor, adică din taxele pe cărbuni, minereuri feroase, neferoase, aluminiu, metale nobile, ape geotermale, ape minerale, sare etc.
E mult sau e puţin? „Dacă dvs. vi se pare puţin, celor care le plătesc li se pare mult. În următoarele două luni vom propune o nouă modalitate de calcul, ca să asigurăm încasări mai mari. Pe minerale solide putem să găsim o redevenţă mai mare”, ne-a declarat noul preşedinte al ANRM, Gelu Mărăcineanu. Însă, în privinţa celei mai importante surse de bani, adică redevenţa plătită de Petrom, singura companie care extrage momentan ţiţei din România, nu se poate face nimic. „Este stipulat în contract un nivel al redevenţei care se menţine până în 2014. Abia atunci vor intra pe noile prevederi”, ne-a spus Mărăcineanu.
Petrom plăteşte o redevenţă de 5,6 euro pe tona de ţiţei extras, deşi preţul petrolului a crescut în perioada 2007-2008 de trei ori până la valoarea istorică de 147 de dolari barilul (o tonă are circa 8 barili de ţiţei). Poate şi din această cauză, Petrom a avut, în 2007, un profit net de 1,77 miliarde de lei (530 de milioane de euro). În afara acestei situaţii speciale, pe ultima lege a petrolului, redevenţa ajunge până la 13% pentru producţia de ţiţei şi gaze, situată mai apropiată de cea normală - pentru exploatările din Golful Mexic se percepe o redevenţă de 16%. Romgaz, cel mai mare producător de gaze, plătind această redevenţă, a raportat un profit de 509 milioane de lei, adică 150 de milioane de euro. Unul dintre cei mai mari îmbuteliatori de apă minerală, Romaqua Group Borsec, a înregistrat anul trecut un profit de 24,4 milioane de lei (circa 7,5 milioane de euro). Potrivit legii, redevenţa plătită pentru apă minerală este de 4 euro la 1.000 de litri - la cursul de azi, asta înseamnă 160 de lei vechi pe litrul de apă.
Anul Redevenţă totală Redevenţă ţiţei şi gaze
2005 749 mil. lei 718 mil. lei
2006 846 mil. lei 782 mil. lei
2007 900 mil. lei 797 mil. lei
2008 (9 luni) 952 819 mil.lei
Sursa: Cotidianul
11 Feb 2009 Mihai Nicut
miercuri, 11 februarie 2009
Cum a încălcat Tăriceanu legea pentru Sterling
Transformarea contractului de explorare dintre Sterling Resources şi statul român în contract de concesiune a diminuat drastic beneficiile României. În 1991, sub guvernare FSN, contractul prevedea că 55% din resursele exploatate îi revin automat României. În 2008, sub guvern PNL, statul mai cîştigă doar (cel mult) 13% din producţie (prin redevenţe plătite de Sterling). Ca să reducă de mai mult de patru ori cîştigul României, guvernarea liberală nu a avut nevoie doar de o nesimţire soră cu sabotajul, ci şi de un tupeu penal: a încălcat legea. Cu bună ştiinţă şi cu voioşie.
Fostul fesenist (actual liberal) Petre Roman dădea 55% din resurse statului
Actul fondator al contractelor de exploatare de resurse din Marea Neagră a fost Hotărîrea de Guvern 919 din 1990. Nu ne cereţi să v-o enunţăm, că e secretă. Prin hotărîrea asta, nepublicată, s-au aprobat perimetrele de exploatare de petrol şi gaze din bucata românească de Mare Neagră (sau, mă rog, ce se afla atunci în bucata românească de mare). Un an mai tîrziu, în 1991, se face un nou pas pentru exploatarea resurselor: se emite Hotărîrea de Guvern 508, semnată de premierul Petre Roman. Care spunea aşa: „Se autorizează Rompetrol (societate de stat, la acea vreme – n.r.) să negocieze şi să încheie cu parteneri străini contracte de concesionare, în vederea explorării, a perimetrelor aprobate prin HG 919/1990, exploatării şi împărţirii producţiei de petrol şi gaze ce se va obţine din aceste perimetre“.
Nu insistăm asupra explorării şi exploatării, vă cam prindeţi ce înseamnă asta. Dar ţinem neapărat să vă explicăm ce înseamnă „împărţirea producţiei de petrol şi gaze“. Păi, înseamnă că, din resursele descoperite în Marea Neagră, 55% se ducea direct la statul român, restul de 45% urmînd a fi beneficiul companiei private care deţinea licenţa de explorare. Deci, atenţie, că repetăm: conform HG-ului lui Roman din 1991, 55% din producţie venea direct la statul român.
Tăriceanu, împuşcat la televizor cu gloanţe oarbe despre exploatare
În 1992, o altă hotărîre de guvern arată ce efect a avut HG-ul lui Roman, care autoriza Rompetrol să negocieze cu parteneri străini. E vorba de HG 570/1992, semnată de premierul Theodor Stolojan. Prin care, printre altele, „se aprobă contractele de explorare şi împărţire a producţiei de hidrocarburi din perimetrele nr. 13 (Pelican) şi 15 (Midia)“ (alea cîştigate de România la Haga şi de care se vorbeşte incontinent la televizor – n.r.). Titularul licenţei de explorare era, atunci, compania Enterprise Oil (ulterior, licenţa a ajuns la Sterling Resources, prin vînzări succesive şi legale). Poate aţi observat că, deşi HG-ul lui Roman, din 1991, autoriza Rompetrol să negocieze contracte inclusiv de exploatare, hotărîrea lui Stolojan, din 1992, se referă doar la contracte de explorare. Ceea ce, de altfel (contrar isteriei de la televizor din ultima săptămînă, care făcea o întreagă poveste din aceea că Sterling ar fi avut numai drept de explorare, nu şi de exploatare), nu are nici o importanţă. Explică Theodor Stolojan: „Titularul licenţei de explorare avea ca beneficiu, dacă zăcămîntul de hidrocarburi explorat se dovedea eficient din punct de vedere comercial, 45% din resursele exploatate. Iar de exploatare se putea ocupa orice firmă, plătită pentru serviciul de exploatare“. Sau, cu vorbele lui Petre Roman: „Compania care primea dreptul de explorare putea să angajeze o altă companie pentru exploatare, avea dreptul de a negocia“. V-aţi prins, deci, că marele cîştigător e cel care deţine licenţa de explorare. Aşa că cei care l-au împuşcat pe Tăriceanu cu falsul subiect „explorare versus exploatare“ au tras cu gloanţe oarbe.
Gaura: 3 miliarde de dolari
Conform jurnaliştilor de la Cotidianul, prin diminuarea masivă a beneficiilor României (din cauza transformării contractului dintre Sterling şi ANRM din acord de explorare în concesiune), statul pierde în jur de 3 miliarde de dolari. Cele două perimetre concesionate deja către Sterling şi Petrom ar valora, tot după calculele Cotidianului, aproape 11 miliarde de dolari. În afară, însă, de banii pierduţi de România pe mîna Sterling, fostul premier Petre Roman a acuzat (într-o declaraţie pentru Academia Caţavencu) şi politica statului român în privinţa relaţiilor cu Petrom. „Cel mai grav e că s-au dat resursele la OMV doar pe baza redevenţei, că nu s-a împărţit producţia“, a spus Roman. Din punctul de vedere al fostului premier, inclusiv privatizarea fostei societăţi petroliere româneşti de stat cu o altă societate de stat (dar austriacă, OMV) reprezintă o anomalie.
PDSR a redus cîştigul statului de la 55% la 13%
Însă ce nu se schimbă nici în HG-ul lui Stolojan, din 1992, e formula „împărţirea producţiei de hidrocarburi“. Cu alte cuvinte, cum cereau insistent şi sloganurile din anii ’90, nu ne vindeam ţara. Sau nu integral, măcar, ci doar în proporţie de 45% din resursele de petrol şi gaze. Formula asta de „împărţire“ a resurselor nu s-a păstrat decît pînă în 1995. Cînd, sub mandat PDSR, Parlamentul a scos Legea petrolului (sau 134/1995, pe numele ei din buletinul legislativ). Conform acestei legi, chiar ne vindeam ţara. Adică actul prevedea că, în cazul concesiunilor de resurse, statul nu mai primea 55% din acestea, pe baza unei „împărţiri“, ci doar maximum 13,5%, prin redevenţe. Legea poartă semnătura a doi pedeserişti de frunte: Oliviu Gherman, ca preşedinte al Senatului, şi Adrian Năstase, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Aşadar, acestor doi mari oameni de stat (şi partidului lor) trebuie să le mulţumim că resursele statului român s-au dus, prin lege, la privaţi.
Vînt legislativ puternic în 1995, contractul Sterling rezistă în condiţiile iniţiale
În acest moment, sîntem convinşi că liberalii au răsuflat uşuraţi: hai, mă, că ne-am scos, PDSR a dat legea prin care companiile private care au concesionate resursele de petrol şi gaze plătesc doar redevenţă, nu împart cu statul! Ei, Tăricene, uşor, că nu ai scăpat! Pe cît de proastă pentru România e legea asta a petrolului, pe atît de proastă e şi pentru tine. Stai să vezi de ce: la articolul 42 se spune destul de clar că „prevederile acordurilor petroliere, încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate de Guvern, rămîn valabile în condiţiile în care au fost încheiate pe întreaga lor durată“. Hopaaa! Ce înseamnă asta? Păi, să recapitulăm: contractul cu Enterprise Oil (preluat, ulterior, de Sterling) a fost încheiat înainte de 1995, cînd s-a dat legea petrolului? Da, în 1992. Contractul a fost aprobat de Guvern? Desigur, de Guvernul Stolojan. Acel contract prevedea că producţia de hidrocarburi se împarte cu statul român, nu că firma străină plăteşte redevenţă? Corect: 55% primeşte România, 45% compania privată. Prin urmare, contractul din 1992 rămîne valabil şi după 1995? Rămîne!
Furtună legală în 2004, contractul Sterling nu are nici pe naiba!
În acest moment, pariem, juriştii PNL răsfoiesc nervoşi prin legi şi exclamă: dar legea petrolului din 1995 a fost abrogată! Corect, nimic mai adevărat: Legea 134/1995 a fost abrogată de noua lege a petrolului, acum în vigoare, votată de Parlament în mandat PSD, în 2004. Noii legi îi zice 238. Şi, ghinionul liberalilor, la articolul 61, alin. 1, se spune ceva asemănător cu ce se spunea în vechea lege a petrolului. Şi anume că „prevederile acordurilor petroliere aprobate de Guvern rămîn valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate“. Ceea ce înseamnă, dragi liberali şi măi Tăricene, amator de motoare care funcţionează pe bază de petrol, că şi contractul dintre Sterling şi România (aprobat de Guvernul Stolojan) rămîne valabil. Da, cu tot cu prevederile care spun că producţia de hidrocarburi se împarte cu patria noastră mamă, pe care matale, Tăricene, ai reprezentat-o din poziţia de premier spilcuit şi poliglot timp de patru ani. A, că uitam: nu dumneata, Tăricene, ai fost şi ministru al Industriilor în guvernarea CDR? Păi, se face că tocmai excelenţa voastră, ditamai ministru şi premier, să nu ştiţi ce zice Legea petrolului?
Apocalipsa PNL: contractul încă rezistă, cîştigurile României sînt făcute praf
Practic, ce s-a întîmplat sub guvernarea Tăriceanu? Păi, mai întîi, în 2007, între Sterling Resources (care a preluat licenţa de explorare de la Enterprise Oil, care o obţinuse în 1992) şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (care a preluat rolul Rompetrol, societate de stat privatizată în 1993) s-a încheiat un contract de concesiune. Care prevedea, contrar contractului iniţial aprobat de guvern în 1992, că Sterling nu mai împarte producţia cu statul român, ci plăteşte doar redevenţe. Adică Sterling nu mai dă 55% din petrolul şi gazele scoase din Marea Neagră României, ci plăteşte doar o redevenţă de cel mult 13%. Pe 12 noiembrie 2008 – cînd era destul de evident că 1) guvernarea PNL e pe făraş; 2) decizia de la Haga îi va fi favorabilă României –, premierul Tăriceanu decide să aprobe prin hotărîre de guvern acest contract de concesiune între ANRM şi Sterling. Adică să armonizeze, sanchi, contractul cu Legea petrolului, deşi aceasta prevedea cît se poate de clar că orice contract anterior legii petrolului şi aprobat de guvern rămîne valabil în condiţiile în care a fost încheiat. Or, Tăriceanu tocmai asta n-a respectat.
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Feb 2009 | Catalin Prisacariu
Fostul fesenist (actual liberal) Petre Roman dădea 55% din resurse statului
Actul fondator al contractelor de exploatare de resurse din Marea Neagră a fost Hotărîrea de Guvern 919 din 1990. Nu ne cereţi să v-o enunţăm, că e secretă. Prin hotărîrea asta, nepublicată, s-au aprobat perimetrele de exploatare de petrol şi gaze din bucata românească de Mare Neagră (sau, mă rog, ce se afla atunci în bucata românească de mare). Un an mai tîrziu, în 1991, se face un nou pas pentru exploatarea resurselor: se emite Hotărîrea de Guvern 508, semnată de premierul Petre Roman. Care spunea aşa: „Se autorizează Rompetrol (societate de stat, la acea vreme – n.r.) să negocieze şi să încheie cu parteneri străini contracte de concesionare, în vederea explorării, a perimetrelor aprobate prin HG 919/1990, exploatării şi împărţirii producţiei de petrol şi gaze ce se va obţine din aceste perimetre“.
Nu insistăm asupra explorării şi exploatării, vă cam prindeţi ce înseamnă asta. Dar ţinem neapărat să vă explicăm ce înseamnă „împărţirea producţiei de petrol şi gaze“. Păi, înseamnă că, din resursele descoperite în Marea Neagră, 55% se ducea direct la statul român, restul de 45% urmînd a fi beneficiul companiei private care deţinea licenţa de explorare. Deci, atenţie, că repetăm: conform HG-ului lui Roman din 1991, 55% din producţie venea direct la statul român.
Tăriceanu, împuşcat la televizor cu gloanţe oarbe despre exploatare
În 1992, o altă hotărîre de guvern arată ce efect a avut HG-ul lui Roman, care autoriza Rompetrol să negocieze cu parteneri străini. E vorba de HG 570/1992, semnată de premierul Theodor Stolojan. Prin care, printre altele, „se aprobă contractele de explorare şi împărţire a producţiei de hidrocarburi din perimetrele nr. 13 (Pelican) şi 15 (Midia)“ (alea cîştigate de România la Haga şi de care se vorbeşte incontinent la televizor – n.r.). Titularul licenţei de explorare era, atunci, compania Enterprise Oil (ulterior, licenţa a ajuns la Sterling Resources, prin vînzări succesive şi legale). Poate aţi observat că, deşi HG-ul lui Roman, din 1991, autoriza Rompetrol să negocieze contracte inclusiv de exploatare, hotărîrea lui Stolojan, din 1992, se referă doar la contracte de explorare. Ceea ce, de altfel (contrar isteriei de la televizor din ultima săptămînă, care făcea o întreagă poveste din aceea că Sterling ar fi avut numai drept de explorare, nu şi de exploatare), nu are nici o importanţă. Explică Theodor Stolojan: „Titularul licenţei de explorare avea ca beneficiu, dacă zăcămîntul de hidrocarburi explorat se dovedea eficient din punct de vedere comercial, 45% din resursele exploatate. Iar de exploatare se putea ocupa orice firmă, plătită pentru serviciul de exploatare“. Sau, cu vorbele lui Petre Roman: „Compania care primea dreptul de explorare putea să angajeze o altă companie pentru exploatare, avea dreptul de a negocia“. V-aţi prins, deci, că marele cîştigător e cel care deţine licenţa de explorare. Aşa că cei care l-au împuşcat pe Tăriceanu cu falsul subiect „explorare versus exploatare“ au tras cu gloanţe oarbe.
Gaura: 3 miliarde de dolari
Conform jurnaliştilor de la Cotidianul, prin diminuarea masivă a beneficiilor României (din cauza transformării contractului dintre Sterling şi ANRM din acord de explorare în concesiune), statul pierde în jur de 3 miliarde de dolari. Cele două perimetre concesionate deja către Sterling şi Petrom ar valora, tot după calculele Cotidianului, aproape 11 miliarde de dolari. În afară, însă, de banii pierduţi de România pe mîna Sterling, fostul premier Petre Roman a acuzat (într-o declaraţie pentru Academia Caţavencu) şi politica statului român în privinţa relaţiilor cu Petrom. „Cel mai grav e că s-au dat resursele la OMV doar pe baza redevenţei, că nu s-a împărţit producţia“, a spus Roman. Din punctul de vedere al fostului premier, inclusiv privatizarea fostei societăţi petroliere româneşti de stat cu o altă societate de stat (dar austriacă, OMV) reprezintă o anomalie.
PDSR a redus cîştigul statului de la 55% la 13%
Însă ce nu se schimbă nici în HG-ul lui Stolojan, din 1992, e formula „împărţirea producţiei de hidrocarburi“. Cu alte cuvinte, cum cereau insistent şi sloganurile din anii ’90, nu ne vindeam ţara. Sau nu integral, măcar, ci doar în proporţie de 45% din resursele de petrol şi gaze. Formula asta de „împărţire“ a resurselor nu s-a păstrat decît pînă în 1995. Cînd, sub mandat PDSR, Parlamentul a scos Legea petrolului (sau 134/1995, pe numele ei din buletinul legislativ). Conform acestei legi, chiar ne vindeam ţara. Adică actul prevedea că, în cazul concesiunilor de resurse, statul nu mai primea 55% din acestea, pe baza unei „împărţiri“, ci doar maximum 13,5%, prin redevenţe. Legea poartă semnătura a doi pedeserişti de frunte: Oliviu Gherman, ca preşedinte al Senatului, şi Adrian Năstase, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Aşadar, acestor doi mari oameni de stat (şi partidului lor) trebuie să le mulţumim că resursele statului român s-au dus, prin lege, la privaţi.
Vînt legislativ puternic în 1995, contractul Sterling rezistă în condiţiile iniţiale
În acest moment, sîntem convinşi că liberalii au răsuflat uşuraţi: hai, mă, că ne-am scos, PDSR a dat legea prin care companiile private care au concesionate resursele de petrol şi gaze plătesc doar redevenţă, nu împart cu statul! Ei, Tăricene, uşor, că nu ai scăpat! Pe cît de proastă pentru România e legea asta a petrolului, pe atît de proastă e şi pentru tine. Stai să vezi de ce: la articolul 42 se spune destul de clar că „prevederile acordurilor petroliere, încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate de Guvern, rămîn valabile în condiţiile în care au fost încheiate pe întreaga lor durată“. Hopaaa! Ce înseamnă asta? Păi, să recapitulăm: contractul cu Enterprise Oil (preluat, ulterior, de Sterling) a fost încheiat înainte de 1995, cînd s-a dat legea petrolului? Da, în 1992. Contractul a fost aprobat de Guvern? Desigur, de Guvernul Stolojan. Acel contract prevedea că producţia de hidrocarburi se împarte cu statul român, nu că firma străină plăteşte redevenţă? Corect: 55% primeşte România, 45% compania privată. Prin urmare, contractul din 1992 rămîne valabil şi după 1995? Rămîne!
Furtună legală în 2004, contractul Sterling nu are nici pe naiba!
În acest moment, pariem, juriştii PNL răsfoiesc nervoşi prin legi şi exclamă: dar legea petrolului din 1995 a fost abrogată! Corect, nimic mai adevărat: Legea 134/1995 a fost abrogată de noua lege a petrolului, acum în vigoare, votată de Parlament în mandat PSD, în 2004. Noii legi îi zice 238. Şi, ghinionul liberalilor, la articolul 61, alin. 1, se spune ceva asemănător cu ce se spunea în vechea lege a petrolului. Şi anume că „prevederile acordurilor petroliere aprobate de Guvern rămîn valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate“. Ceea ce înseamnă, dragi liberali şi măi Tăricene, amator de motoare care funcţionează pe bază de petrol, că şi contractul dintre Sterling şi România (aprobat de Guvernul Stolojan) rămîne valabil. Da, cu tot cu prevederile care spun că producţia de hidrocarburi se împarte cu patria noastră mamă, pe care matale, Tăricene, ai reprezentat-o din poziţia de premier spilcuit şi poliglot timp de patru ani. A, că uitam: nu dumneata, Tăricene, ai fost şi ministru al Industriilor în guvernarea CDR? Păi, se face că tocmai excelenţa voastră, ditamai ministru şi premier, să nu ştiţi ce zice Legea petrolului?
Apocalipsa PNL: contractul încă rezistă, cîştigurile României sînt făcute praf
Practic, ce s-a întîmplat sub guvernarea Tăriceanu? Păi, mai întîi, în 2007, între Sterling Resources (care a preluat licenţa de explorare de la Enterprise Oil, care o obţinuse în 1992) şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (care a preluat rolul Rompetrol, societate de stat privatizată în 1993) s-a încheiat un contract de concesiune. Care prevedea, contrar contractului iniţial aprobat de guvern în 1992, că Sterling nu mai împarte producţia cu statul român, ci plăteşte doar redevenţe. Adică Sterling nu mai dă 55% din petrolul şi gazele scoase din Marea Neagră României, ci plăteşte doar o redevenţă de cel mult 13%. Pe 12 noiembrie 2008 – cînd era destul de evident că 1) guvernarea PNL e pe făraş; 2) decizia de la Haga îi va fi favorabilă României –, premierul Tăriceanu decide să aprobe prin hotărîre de guvern acest contract de concesiune între ANRM şi Sterling. Adică să armonizeze, sanchi, contractul cu Legea petrolului, deşi aceasta prevedea cît se poate de clar că orice contract anterior legii petrolului şi aprobat de guvern rămîne valabil în condiţiile în care a fost încheiat. Or, Tăriceanu tocmai asta n-a respectat.
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Feb 2009 | Catalin Prisacariu
marți, 10 februarie 2009
Tăriceanu ne-a lăsat fără sursele de resurse
Pe cînd Tăriceanu era doar Moliceanu, băiatul ăla elegant şi poliglot cu care ştergea Băse pe jos, nu ne-am fi închipuit niciodată că premirul minoritar al României poate să facă şi altă vitejie în afara celei de a-şi rupe piciorul. După aia, însă, s-a stricat şi ăsta: a început să înjure (în special în direcţia preşedintelui), să dea cu mucii în freză (mai ales în aia a lui Boureanu) şi, da, chiar să facă prostii de alea, de băieţi mari din politică. Adică să mai încalce şi el cîte o lege.
Din fericire, asta cu încălcatul legilor l-a luat pe final de mandat, deci nu a avut timp decît de una (din cîte ştim noi; pentru eventualele celelalte, îl aşteptăm pe Boc să ne spună).
Din nefericire, a fost groasă: fostul premier a redus de vreo patru ori resursele de petrol şi gaze ale României din Marea Neagră. Nu, nu le-a dus acasă la el, ci a semnat ca resursele astea să se ducă acasă la ei, la ăia cu firme străine care au contracte de concesiune pentru zăcămintele cîştigate de stat la Haga. Pentru amănunte, treceţi şi mîine- poimîine pe aici, cînd o să apară revista.
10 Feb 2009 | Biroul de Investigatii,
Academia Catavencu
Din fericire, asta cu încălcatul legilor l-a luat pe final de mandat, deci nu a avut timp decît de una (din cîte ştim noi; pentru eventualele celelalte, îl aşteptăm pe Boc să ne spună).
Din nefericire, a fost groasă: fostul premier a redus de vreo patru ori resursele de petrol şi gaze ale României din Marea Neagră. Nu, nu le-a dus acasă la el, ci a semnat ca resursele astea să se ducă acasă la ei, la ăia cu firme străine care au contracte de concesiune pentru zăcămintele cîştigate de stat la Haga. Pentru amănunte, treceţi şi mîine- poimîine pe aici, cînd o să apară revista.
10 Feb 2009 | Biroul de Investigatii,
Academia Catavencu
luni, 9 februarie 2009
Pe Dragnea l-au demis Doi şi-un sfert. Şi şmenurile proprii
Dar să revenim la Dragnea: dacă ar fi rămas pe post, acesta, din postura de Ministru de Interne, ar fi avut ocazia să-l aresteze pe Liviu Dragnea, fost şef al Consiliului Judeţean Teleorman. La acest gest l-ar fi forţat Adrian Bădulescu, Adrian Florescu şi Alexandru Mocanu, trei parlamentari PDL de Teleorman, care săptămîna trecută au cerut să se facă public cum s-a cheltuit bugetul pe 2008 al CJ-ul condus de Dragnea şi ce firme au cîştigat licitaţiile publice pentru respectivii bani. O informaţie de bun simţ, normală într-un stat normal! Numai că la raport ar fi ieşit la iveală încrengătura afacerilor de milioane de euro ale baronului PSD. Decît să se afle ce şmenuri a gestionat, Dragnea a preferat să renunţe la ministeriat şi să revină la şefia CJ Teleorman, să-şi continue afacerile şi să şi le acopere. În momentul de faţă, cu demisia sa, Dragnea l-a concurat puternic pe Geoană la poziţia de Prostănac al partidului. Dar măcar rămîne un prostănac liber, ceea ce nu se ştie dacă se întîmpla în cazul în care contractele de licitaţii ale CJ Teleorman deveneau publice. O parte din trecutul dubios al lui Dragnea, puteţi vedea mai jos.
În 2004, deputatul PD Alexandru Mocanu a avut o interpelare în Camera Deputaţilor intitulată "Premeditată gestionare frauduloasă a banului public de către Liviu Dragnea, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman". Pe scurt, situaţia gestionată de Dragnea, la care făcea referire Mocanu, se prezintă aşa: Consiliul Judeţean Teleorman avea în ogradă în 2001 o mare societate de construcţii, Tel -Drum S.A. Acţionar unic la această societate care stăpînea aurul gri din judeţ era CJ Teleorman. Pe 25.05.2001, Liviu Dragnea, preşedintele CJ, sună din corn şi îi cheamă la o şedinţă extraordinară pe toţi consilierii, ca să aprobe contractarea unui credit de 15,4 miliarde lei de la BRD, bani cu care să se cumpere un "tren reciclator", utilaj care urma să folosească la refacerea drumurilor judeţene.
Consilierii au aprobat propunerea şi utilajul a fost cumpărat cu 30,9 miliarde de lei. Aici apare prima şmecherie de viitor capabil ministru. Trenul reciclator n-a fost trecut în scriptele firmei judeţene Tel-Drum S.A., singura instituţie care-l putea folosi, ci a fost băgat în patrimoniul Consiliului Judeţean. Reţineţi aspectul, e important mai încolo.La şase luni de la această hotărîre de consiliu, Dragnea cere adunarea pentru o nouă şedinţă extraordinară. Pe 20.12.2001, în ultima întrunire a anului, au fost puse pe ordinea de zi 26 de proiecte de hotărîri. Consilierii au avut la dispoziţie o oră ca să se prindă despre ce este vorba în cele 26 de proiecte. Ceea ce înseamnă în jur de două minute de analiză pe fiecare hotărîre în parte. În amalgamul de propuneri date la răsfoit cu viteza vîntului s-au aflat şi două chestiuni de maximă importanţă pentru societatea judeţeană Tel-Drum. O dată, s-a propus ca CJ Teleorman să obţină un împrumut de 10 milioane de dolari, garantat de stat, pentru reabilitarea drumurilor judeţene. Şi, în al doilea rînd, s-a propus privatizarea societăţii Tel-Drum. Puse cap la cap cele două decizii, rezultă că urma să se privatizeze o afacere care din start avea asigurată finanţare de 10 milioane cocari. La acest dublu atentat la banul public, consilierii au mai fost puşi să aprobe în grabă două detalii de subtilitate financiară. Anume, faptul ca evaluarea societăţii să o facă evaluatorul care se oferă să execute lucrarea la cel mai mic preţ, iar la baza ei să stea balanţa contabilă valabilă în luna a unsprezecea a anului 2001. Tradus în fapte, prin aceste mici chiţibuşuri, Dragnea a gestionat fără probleme o proastă evaluare a societăţii care putea să repare drumurile judeţene pentru 10 milioane de dolari, garantat.Deşi acţiunile Tel-Drum erau cotate la 25.000 de lei bucata, evaluatorul a recomandat să fie vîndute la un preţ de 6.369 lei acţiunea, adică pe sfert. Ceea ce a făcut ca firma judeţeană de reparat drumuri, cu un activ net la acea vreme de vreo 20 miliarde de lei, să se vîndă cu numai 4 miliarde de lei. Cel care a cumpărat cu preţ redus firma Tel-Drum, cu ajutorul Consiliului Judeţean, este Fişcuci Marian, prieten de-o viaţă tocmai cu preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea. Ce coincidenţă frumoasă!O nouă surpriză vine după trei luni de la trecerea în proprietatea lui Fişcuci a tuturor acţiunilor deţinute de Consiliul Judeţean la Tel-Drum. CJ Teleorman redevine acţionar la aceeaşi societate, cu un număr de 5.490 de acţiuni, însemnînd o pondere de 0,86%. Dar, conform lui Teodor Niţulescu, prefect al judeţului la acea dată, în cazul acesta acţiunea a fost cotată la 25.000 de lei. Vă daţi seama, în trei luni de la privatizare, afacerile au mers atît de bine că valoarea societăţii a crescut cică de patru ori, ajungînd la preţul corect din momentul privatizării. După alte trei luni, CJ Teleorman îi vinde lui Fişcuci şi aceste 5.490 de acţiuni. Dacă DNA-ul ar lua la puricat acest schimb dubios de acţiuni la preţuri diferite, s-ar putea să asistăm în premieră în România la arestarea unui Ministru de Interne, fost preşedinte de consiliu la vremea parafării vînzării.Dar să revenim un pic la trenul reciclator, care, cum spuneam, a rămas în custodia Consiliului Judeţean. Nemaiavînd societate de reparat drumuri, CJ Teleorman s-a trezit că are un utilaj scump garat în obor, cu care n-are ce face. Dacă utilajul ar fi fost trecut de la achiziţionare ca activ al Tel-Drum, că doar această societate a Consiliului Judeţean urma să-l folosească, nu s-ar mai fi putut diminua atît de drastic preţul acţiunilor. Deci pierdea prietenul lui Dragnea, cumpărătorul Marian Fişcuci. Aşa, rămînînd cu un utilaj imposibil de folosit, nu pierdea decît CJ Teleorman, cu care Dragnea nu era în relaţie de prietenie, ci de şefie. Ca să iasă din penibila situaţie, Dragnea şi consilierii lui n-au avut ce face şi a trebuit să închirieze trenul reciclator unei firme de asfaltat drumuri judeţene în Teleorman. Adică firmei Tel-Drum. Iar dacă am zis Tel-Drum, am zis prietenie şi dacă e prietenie, am zis preţuri pe cinste. Un utilaj plătit cu 30 miliarde de lei, care repara drumuri de aproximativ 80 miliarde de lei pe an, a ajuns astfel să fie închiriat cu juma' de miliard pe an. O dată cu acest utilaj, Tel-Drum a primit monopolul pe drumurile din judeţ. Avea anvergură să acopere întreg judeţul, că deh, era fosta firmă de stat care deservea tot Teleormanul. Şi avea şi unicul tren reciclator din zonă. Ceea ce a făcut net departajarea la licitaţiile cîştigate mai apoi şi în care condiţia de eligibilitate era fix utilajul cu pricina. Succint, un utilaj plătit din bani publici, a halit milioane de euro bani publici, în favoarea prietenului lui Liviu Dragnea. Profitul brut declarat pe 2006 a fost de 6.191.284 RON (aproximativ două milioane de euro), iar pe 2007 de 16.974.684 RON (aproximativ cinci milioane de euro). În ciuda cîştigurilor mari, în 2006 Fişcuci vinde majoritatea acţiunilor altor două persoane. Ce l-o fi apucat să dea mina de aur gri din mînă? O explicaţie ar fi faptul că acţiunile vîndute nu sînt nominale, ci la purtător. Cu alte cuvinte, pot fi ale oricui, persoanele trecute oficial în scripte fiind doar de paravan. Spre exemplu, ar putea fi chiar ale lui Dragnea, că chiar ar merita omul, la ce rol a jucat în dezvoltarea Tel-Drumului ca firmă privată, de la privatizare, trecînd prin utilarea cu tren reciclator, pînă la cîştigarea de licitaţii.Pentru că domnul Dragnea e un om ocupat, după cum aţi văzut mai sus, ne-am gîndit să-i dăm o mînă de ajutor la completarea declaraţiei de avere, care încă n-a văzut lumina site-ului Ministerului de Interne în forma sa reactualizată. Mai mult decît atît, noi ştim că domnul ministru devine puţin dislexic cînd începe să-şi numere casele şi terenurile din Alexandria, aşa că ne-am dus la faţa locului să facem noi socotelile, luînd ca punct de reper ultimele declaraţii de avere completate de domnul ministru în fosta sa calitate de preşedinte al CJ Teleorman. Imperiul imobiliar al baronului stă lungit între două străzi paralele din centrul Alexandriei, la umbra unui conac impunător, în jurul căuia moşia s-a tot extins pe măsură ce domnul Dragnea a reuşit să-şi convingă mai toţi vechini să se mute şi să-i vîndă lui. Uite aşa, în martie 2007 declaraţia de avere lista patru terenuri, numai în Alexandria, cu o suprafaţă totală de 3.150 mp. Pornirile latifundiare ale baronului Dragnea nu s-au oprit însă aici dacă consultăm şi ultima declataţie de avere, datată iulie 2008. La prima vedere apare un sigur teren în Alexandria, în dreptul căuria a menţionat la modul de dobîndire "act de alipire din 2007". Înţelegem deci că a alipit cele patru terenuri din care a rezultat un întreg, însă nu ne explicăm cum din 3.150 de mp adunaţi au rezultat aproape 6.000 de mp.Să trece în revistă şi capitolul imobile. Consultăm declaraţia şi ne înfiinţăm pe strada Ion Creangă la numărul 103 cu ochii după "o casă în construcţie". Ridicăm privirea şi deasupra noastră dăm cu ochii de mîndreţea de conac, finisat şi aranjat. Imediat lîngă, la 105A, adresă la care a fost declarat în proprietate numai un teren, am mai găsit o casă. Fiind vorba de o casă bătrînească, ne gîndim că poate domnul Dragnea a refuzat să califice aşa ceva drept clădire. Ne mutăm şi pe strada Tudor Vladimirescu, mai exact în spatele moşiei. Aici găsim şi celelalte două terenuri acoperite de case, dintre numai una singură apare în declaraţia de avere din 2007. Nu şi în 2008, unde singura casă recunoscută în Alexandria este conacul în construcţie.Acestea fiind zise, vă urăm lectură plăcută despre isprăvile lui Dragnea în ediţiile viitoare şi vă invităm la film. Un film despre un drum făcut sub şefia lui Dragnea, de firma prietenului lui Dragnea, care drum a cam intrat la apă. Mai multe nu vă zic, să lăsăm imaginile să vorbească. Filmul va fi postat în curînd pe acest site. Intrarea gratis.
Academia Catavencu
Alexandru CĂUTIŞ
Roxana JIPA
În 2004, deputatul PD Alexandru Mocanu a avut o interpelare în Camera Deputaţilor intitulată "Premeditată gestionare frauduloasă a banului public de către Liviu Dragnea, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman". Pe scurt, situaţia gestionată de Dragnea, la care făcea referire Mocanu, se prezintă aşa: Consiliul Judeţean Teleorman avea în ogradă în 2001 o mare societate de construcţii, Tel -Drum S.A. Acţionar unic la această societate care stăpînea aurul gri din judeţ era CJ Teleorman. Pe 25.05.2001, Liviu Dragnea, preşedintele CJ, sună din corn şi îi cheamă la o şedinţă extraordinară pe toţi consilierii, ca să aprobe contractarea unui credit de 15,4 miliarde lei de la BRD, bani cu care să se cumpere un "tren reciclator", utilaj care urma să folosească la refacerea drumurilor judeţene.
Consilierii au aprobat propunerea şi utilajul a fost cumpărat cu 30,9 miliarde de lei. Aici apare prima şmecherie de viitor capabil ministru. Trenul reciclator n-a fost trecut în scriptele firmei judeţene Tel-Drum S.A., singura instituţie care-l putea folosi, ci a fost băgat în patrimoniul Consiliului Judeţean. Reţineţi aspectul, e important mai încolo.La şase luni de la această hotărîre de consiliu, Dragnea cere adunarea pentru o nouă şedinţă extraordinară. Pe 20.12.2001, în ultima întrunire a anului, au fost puse pe ordinea de zi 26 de proiecte de hotărîri. Consilierii au avut la dispoziţie o oră ca să se prindă despre ce este vorba în cele 26 de proiecte. Ceea ce înseamnă în jur de două minute de analiză pe fiecare hotărîre în parte. În amalgamul de propuneri date la răsfoit cu viteza vîntului s-au aflat şi două chestiuni de maximă importanţă pentru societatea judeţeană Tel-Drum. O dată, s-a propus ca CJ Teleorman să obţină un împrumut de 10 milioane de dolari, garantat de stat, pentru reabilitarea drumurilor judeţene. Şi, în al doilea rînd, s-a propus privatizarea societăţii Tel-Drum. Puse cap la cap cele două decizii, rezultă că urma să se privatizeze o afacere care din start avea asigurată finanţare de 10 milioane cocari. La acest dublu atentat la banul public, consilierii au mai fost puşi să aprobe în grabă două detalii de subtilitate financiară. Anume, faptul ca evaluarea societăţii să o facă evaluatorul care se oferă să execute lucrarea la cel mai mic preţ, iar la baza ei să stea balanţa contabilă valabilă în luna a unsprezecea a anului 2001. Tradus în fapte, prin aceste mici chiţibuşuri, Dragnea a gestionat fără probleme o proastă evaluare a societăţii care putea să repare drumurile judeţene pentru 10 milioane de dolari, garantat.Deşi acţiunile Tel-Drum erau cotate la 25.000 de lei bucata, evaluatorul a recomandat să fie vîndute la un preţ de 6.369 lei acţiunea, adică pe sfert. Ceea ce a făcut ca firma judeţeană de reparat drumuri, cu un activ net la acea vreme de vreo 20 miliarde de lei, să se vîndă cu numai 4 miliarde de lei. Cel care a cumpărat cu preţ redus firma Tel-Drum, cu ajutorul Consiliului Judeţean, este Fişcuci Marian, prieten de-o viaţă tocmai cu preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea. Ce coincidenţă frumoasă!O nouă surpriză vine după trei luni de la trecerea în proprietatea lui Fişcuci a tuturor acţiunilor deţinute de Consiliul Judeţean la Tel-Drum. CJ Teleorman redevine acţionar la aceeaşi societate, cu un număr de 5.490 de acţiuni, însemnînd o pondere de 0,86%. Dar, conform lui Teodor Niţulescu, prefect al judeţului la acea dată, în cazul acesta acţiunea a fost cotată la 25.000 de lei. Vă daţi seama, în trei luni de la privatizare, afacerile au mers atît de bine că valoarea societăţii a crescut cică de patru ori, ajungînd la preţul corect din momentul privatizării. După alte trei luni, CJ Teleorman îi vinde lui Fişcuci şi aceste 5.490 de acţiuni. Dacă DNA-ul ar lua la puricat acest schimb dubios de acţiuni la preţuri diferite, s-ar putea să asistăm în premieră în România la arestarea unui Ministru de Interne, fost preşedinte de consiliu la vremea parafării vînzării.Dar să revenim un pic la trenul reciclator, care, cum spuneam, a rămas în custodia Consiliului Judeţean. Nemaiavînd societate de reparat drumuri, CJ Teleorman s-a trezit că are un utilaj scump garat în obor, cu care n-are ce face. Dacă utilajul ar fi fost trecut de la achiziţionare ca activ al Tel-Drum, că doar această societate a Consiliului Judeţean urma să-l folosească, nu s-ar mai fi putut diminua atît de drastic preţul acţiunilor. Deci pierdea prietenul lui Dragnea, cumpărătorul Marian Fişcuci. Aşa, rămînînd cu un utilaj imposibil de folosit, nu pierdea decît CJ Teleorman, cu care Dragnea nu era în relaţie de prietenie, ci de şefie. Ca să iasă din penibila situaţie, Dragnea şi consilierii lui n-au avut ce face şi a trebuit să închirieze trenul reciclator unei firme de asfaltat drumuri judeţene în Teleorman. Adică firmei Tel-Drum. Iar dacă am zis Tel-Drum, am zis prietenie şi dacă e prietenie, am zis preţuri pe cinste. Un utilaj plătit cu 30 miliarde de lei, care repara drumuri de aproximativ 80 miliarde de lei pe an, a ajuns astfel să fie închiriat cu juma' de miliard pe an. O dată cu acest utilaj, Tel-Drum a primit monopolul pe drumurile din judeţ. Avea anvergură să acopere întreg judeţul, că deh, era fosta firmă de stat care deservea tot Teleormanul. Şi avea şi unicul tren reciclator din zonă. Ceea ce a făcut net departajarea la licitaţiile cîştigate mai apoi şi în care condiţia de eligibilitate era fix utilajul cu pricina. Succint, un utilaj plătit din bani publici, a halit milioane de euro bani publici, în favoarea prietenului lui Liviu Dragnea. Profitul brut declarat pe 2006 a fost de 6.191.284 RON (aproximativ două milioane de euro), iar pe 2007 de 16.974.684 RON (aproximativ cinci milioane de euro). În ciuda cîştigurilor mari, în 2006 Fişcuci vinde majoritatea acţiunilor altor două persoane. Ce l-o fi apucat să dea mina de aur gri din mînă? O explicaţie ar fi faptul că acţiunile vîndute nu sînt nominale, ci la purtător. Cu alte cuvinte, pot fi ale oricui, persoanele trecute oficial în scripte fiind doar de paravan. Spre exemplu, ar putea fi chiar ale lui Dragnea, că chiar ar merita omul, la ce rol a jucat în dezvoltarea Tel-Drumului ca firmă privată, de la privatizare, trecînd prin utilarea cu tren reciclator, pînă la cîştigarea de licitaţii.Pentru că domnul Dragnea e un om ocupat, după cum aţi văzut mai sus, ne-am gîndit să-i dăm o mînă de ajutor la completarea declaraţiei de avere, care încă n-a văzut lumina site-ului Ministerului de Interne în forma sa reactualizată. Mai mult decît atît, noi ştim că domnul ministru devine puţin dislexic cînd începe să-şi numere casele şi terenurile din Alexandria, aşa că ne-am dus la faţa locului să facem noi socotelile, luînd ca punct de reper ultimele declaraţii de avere completate de domnul ministru în fosta sa calitate de preşedinte al CJ Teleorman. Imperiul imobiliar al baronului stă lungit între două străzi paralele din centrul Alexandriei, la umbra unui conac impunător, în jurul căuia moşia s-a tot extins pe măsură ce domnul Dragnea a reuşit să-şi convingă mai toţi vechini să se mute şi să-i vîndă lui. Uite aşa, în martie 2007 declaraţia de avere lista patru terenuri, numai în Alexandria, cu o suprafaţă totală de 3.150 mp. Pornirile latifundiare ale baronului Dragnea nu s-au oprit însă aici dacă consultăm şi ultima declataţie de avere, datată iulie 2008. La prima vedere apare un sigur teren în Alexandria, în dreptul căuria a menţionat la modul de dobîndire "act de alipire din 2007". Înţelegem deci că a alipit cele patru terenuri din care a rezultat un întreg, însă nu ne explicăm cum din 3.150 de mp adunaţi au rezultat aproape 6.000 de mp.Să trece în revistă şi capitolul imobile. Consultăm declaraţia şi ne înfiinţăm pe strada Ion Creangă la numărul 103 cu ochii după "o casă în construcţie". Ridicăm privirea şi deasupra noastră dăm cu ochii de mîndreţea de conac, finisat şi aranjat. Imediat lîngă, la 105A, adresă la care a fost declarat în proprietate numai un teren, am mai găsit o casă. Fiind vorba de o casă bătrînească, ne gîndim că poate domnul Dragnea a refuzat să califice aşa ceva drept clădire. Ne mutăm şi pe strada Tudor Vladimirescu, mai exact în spatele moşiei. Aici găsim şi celelalte două terenuri acoperite de case, dintre numai una singură apare în declaraţia de avere din 2007. Nu şi în 2008, unde singura casă recunoscută în Alexandria este conacul în construcţie.Acestea fiind zise, vă urăm lectură plăcută despre isprăvile lui Dragnea în ediţiile viitoare şi vă invităm la film. Un film despre un drum făcut sub şefia lui Dragnea, de firma prietenului lui Dragnea, care drum a cam intrat la apă. Mai multe nu vă zic, să lăsăm imaginile să vorbească. Filmul va fi postat în curînd pe acest site. Intrarea gratis.
Academia Catavencu
Alexandru CĂUTIŞ
Roxana JIPA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)