miercuri, 27 mai 2009

Oprescu are BMW de 100.000 de euro, nedeclarat

Primarul Capitalei a fost prezent la emisiunea “Pro Motor”, unde s-a lăudat cu maşina sa proprietate personală, un BMW 745d. Jurnaliştii de la Caţavencu au verificat, iar bolidul de 330 de cai-putere nu apare în declaraţia de avere a lui Oprescu.

MEDIAFAX pe 20 mai: “Sorin Oprescu vine la «Pro Motor» pentru a povesti amintiri din copilărie şi «amintiri din viitor». Amintirile din copilărie ale lui Oprescu sunt legate de primele sale maşini şi de începuturile primarului ca şofer. Fan al mărcii BMW şi posesorul unui impozant 730i...”.

La partea cu 730i au zbârcit-o un pic, căci după cum puteţi vedea din imagini e vorba de un 745d. Asta înseamnă un motor de 4,5 litri diesel care produce nu mai puţin de 330 CP. Cel mai important este, însă, că Oprescu a binevoit să se dea singur de gol că este posesorul unei limuzine ce ajunge lejer la o sută de mii de euro.
Altfel, nu am fi aflat asta pe căi oficiale. După cum vă spuneam şi la început, din declaraţia sa de avere (postată pe site-ul Primăriei Capitalei) nu reiese că ar deţine această maşină. De altfel, potrivit aceluiaşi document, nici bani să şi-o cumpere nu prea a câştigat anul trecut.

Cotidianul
25 Mai 2009

Nastase?

Au reusit in sfarsit sa-i numere ouale?

Nu cred, asta scapa orice ar fi, pentru ca daca ajunge dupa gratii ii trage si pe altii.

Dar dece vorbesc astia doar despre niste chinezarii?
Unde sunt dosarele privatizarilor?

Acolo e buba, daca ar fi justitia asta cinstita, cred ca ar trebui sa mai construim cateva inchisori pentru astia.

Adrian Nastase, pus sub invinuire in dosarul chinezariilor

Procurorii DNA l-au pus sub invinuire pe Adrian Nastase pentru luare de mita in dosarul chinezariilor, in care era cercetat pentru primirea mai multor obiecte aduse din Hong Kong prin intermediul Irinei Jianu.

Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, s-a prezentat marti dimineata la DNA insotit de avocatii sai pentru a lua cunostinta de acuzatiile care i se aduc, transmite NewsIn, citand surse judiciare.

Potrivit site-ului Romania Curata, in acest dosar Adrian Nastase este acuzat de luare de mita, obtinerea unor foloase necuvenite si santaj, fiind vorba de chinezariile in valoare de 1.370.324,69 euro pe care liderul PSD le-a procurat prin intermediul Irinei Jianu, fost sef al Inspectoratului de Stat in Constructii.

La data de 7 februarie 2006, DNA anunta ca a inceput urmarirea penala fata de fostul prim- ministru si fata de alte cinci persoane, „pentru savarsirea unor fapte de coruptie”.

Dupa o saptamana, fostului presedinte al PSD i s-au adus la cunostinta invinuirile: savarsirea infractiunii de luare de mita si obtinerea de foloase necuvenite. Ulterior s-a adaugat in sarcina lui Nastase si savarsirea infractiunii de santaj.

Dupa trei termene de judecata care s-au amanat din motive de procedura, la a patra infatisare, avocatul lui Nastase a ridicat doua exceptii de neconstitutionalitate, pe motiv ca numai Camera Deputatilor, Senatul sau presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor guvernului.

Pe 19 mai, procurorul general al Romaniei, Laura Kovesi, a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputatilor in care solicita repunerea in analiza a dosarului Zambaccian 1.

Pe 25 mai, deputatii PSD, PNL, UDMR si cel al minoritatilor nationale au sustinut inadmisibilitatea cererii procurorului general Laura Codruta Kovesi, aratand ca motivul de reluare a votului oferit de Kovesi, anume declararea drept neconstitutionala a Regulamentului pe baza caruia deputatii au acordat primul vot in dosarul Zambaccian 1, nu este in concordanta cu prevederile legii de functionare a CCR. Acestia au subliniat ca deciziile Curtii Constitutionale au efect doar pentru viitor.

Publicat: astazi
Autor: Alexandra Grindean

luni, 25 mai 2009

Eu despre aceasta "capusa" am mai auzit acum ceva timp.

Sa publicat despre aceasta mafie acum ceva timp, dar vad ca nu se poate lua nicio masura. Dar cine sa i-a masuri impotriva prietenilor, sau chiar la ei se duc banii. Da la ei, politicieni nostri iubiti.

O firma de apartament a castigat, din nou, o licitatie pentru energie cu RATB

O firma de apartament, cu datorii la buget, Transenergo SRL, a castigat, conform anuntului publicat pe site-ul guvernamental de licitatii publice, un contract de furnizare a energiei electrice cu RATB de 6,45 milioane lei, pentru aprilie-iunie 2009, in fata unor competitori importanti.

Reprezentantii RATB au declarat pentru NewsIn ca licitatia a fost organizata conform procedurilor legale, in cadrul unei licitatii la Bursa Romana de Marfuri. Criteriul de atribuire a fost pretul cel mai scazut, mai precizeaza RATB. La licitatie au participat patru firme, printre care CEZ Vanzare, parte a grupului CEZ, unul dintre producatorii, furnizorii si distribuitorii importanti de energie din Europa.

Transenergo a mai castigat licitatii pentru furnizarea de energie catre RATB. In mai 2008, regia bucuresteana a cumparat 19.160 MWh de energie electrica pentru perioada iulie-septembrie a anului trecut de la Transenergo Com, cu 5,04 milioane lei, printr-o licitatie organizata tot de BRM, in competitie fiind si doi ofertanti de calibru, CEZ Vanzare si Electrica.

Tot Transenergo a vandut RATB, tot pe BRM, pentru perioada octombrie-decembrie 2008, 30.518 MWh cu 8,352 milioane lei. Transenergo vinde energie regiei bucurestene nu numai prin intermediul bursei specializate, ci si direct prin negociere. Pentru perioada 29-31 aprilie, sub pretextul unei situatii de urgenta, regia bucuresteana a cumparat de la Transenergo 910 MWH cu 247.182 lei.

Transenergo este o firma cu sediul intr-un apartament in Bucuresti si are printre actionari pe Rada Oprica cu 51% si pe o femeie in varsta de 75 ani din Simleul Silvaniei, Ileana Olah, care detine 41% din capitalul social de 790.020 lei. Firma a avut un profit net de 1,49 milioane lei in 2007, dar are datorii la buget de 37,44 milioane lei si creante de 21,76 milioane lei.




Publicat: astazi 9am.ro

vineri, 22 mai 2009

Asa isi ascund oameni favoriti!

Ma refer la cei din politica.
Astia din fotbal nu au putere legislativa precum cei din politica. Sa-si ajute colegii sa le astupe ilegalitatile.

Fostul presedinte al CA al FC Arges, Gheorghita Pieca, retinut pentru dare de mita

Fostul presedinte al Consiliului de Administratie al FC Arges, Gheorghita Pieca, a fost retinut, vineri, de procurorii DNA, pentru implicare in scandalul de coruptie din arbitraj declansat in urma cu o luna la Pitesti.

Avocatul lui Pieca, Laurentiu Constantin, a declarat, vineri, ca acesta este acuzat de complicitate la dare de mita in forma continuata, transmite corespondentul NewsIn.

Pieca a fost luat si dus in arestul IPJ Arges.

Gheorghta Pieca a mai fost audiat la DNA Pitesti pe 8 mai, cand a plecat fara a face declaratii.




Publicat: astazi