Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Iun 2009 | Alexandru Varzaru
Recent, pe strada Sevastopol din sectorul 1 s-au apucat să schimbe bordurile, prilejuind întrebările cunoscute: „Iarăşi? De ce? Acelaşi vechi coşmar? Chiliman, băiatul liberal bun, să facă tocmai ceea ce i s-a reproşat lui Videanu în campania electorală?“. Problema e că locuiesc în zonă şi bordurile mi se păreau a nu avea nici o problemă. Sigur, într-o perioadă rezonabilă, în vreo trei-patru ani, poate că bordurile se toceau periculos şi puteau cauza trecătorilor boli foarte grave sau chiar moartea, dar acum păreau în stare bună.
Întrucît, cum ziceam, stau în apropiere, m-a interesat să aflu cine a luat decizia că aceste borduri sînt proaste şi trebuie schimbate.
Ce om din administraţie a trecut pe stradă şi a fost siderat de calitatea proastă a bordurilor? Sau poate că un locuitor, un cetăţean, o fi sunat şi a cerut schimbarea bordurilor. Am vrut să-l întîlnesc şi să-l felicit.
Am sunat la ADP şi surpriză: la Serviciul Drumuri, strada Sevastopol nu era înscrisă în nici un plan de reparaţii pe 2009. Fata de la telefon, de treabă, a căutat şi planul din 2008, în ideea că schimbarea bordurilor era poate vreo restanţă mai veche de care se apucaseră brusc nişte drumari. Nu era nici în planul pe 2008.
Apoi am mers la Eugen Milea, directorul ADP. Aici am aflat tot ce voiam să aflu, adică nimic. L-am întrebat cine a luat decizia de schimbare a bordurilor. „Noi, eu, ADP-ul. Avem nişte inspectori de specialitate care merg pe străzi şi observă. Poate că inspectorii noştri au trecut prin zonă.“
„OK, vreau să vorbesc cu unul din inspectorii dumneavoastră, poate îmi spune cum a ajuns la concluzia că…“
Aici, drumurile noastre, ale mele şi ale directorului Milea, s-au despărţit.
„Nu pot“, mi-a zis dumnealui. „Eu sînt directorul ADP şi eu vorbesc în numele angajaţilor mei. Eu răspund pentru ce fac ei.“
„Bun, dar poate există o documentaţie justificativă, un referat, o analiză de la care s-a…“
„Poate chiar eu am trecut prin zonă şi am văzut bordurile.“
„Chiar nu pot să dau de persoana care a stat la baza…?“
„Nu. Dar vă asigur că cele care sînt puse acum sînt de granit şi nu sînt de la Videanu. Dar hai să vorbim pe bune. La capătul dinspre strada Occidentului erau nişte lucrări de şantier care stricaseră trotuarul. Nu sînt de specialitate, dar vă spun că am studiat şi eu problema şi m-am documentat şi adevărul ăsta este: nu poţi să scoţi două borduri într-un aliniament de 100 de metri fără să le disloci pe toate. Şi trebuie să le schimbi.“
Ne-am despărţit prieteni.
miercuri, 3 iunie 2009
Patronul Unirii Urziceni, şmen imobiliar cu Onţanu după modelul Popoviciu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Iun 2009
Pe locul unei foste pieţe din cartierul bucureştean Floreasca, patronul Unirii Urziceni, Dumitru Bucşaru, ridică o clădire de birouri. Ar fi fost de aplaudat, dacă afacerea n-ar fi fost ilegală. Terenul pieţei fiind domeniu public al statului, primarul Onţanu de la sectorul 2 (unde e situată piaţa) nu avea voie să încheie nici un parteneriat cu un privat care să schimbe destinaţia suprafeţei. Modelul, însă, a fost testat cu succes în cazul pieţei Obor, dată de Onţanu cu dedicaţie lui Puiu Popoviciu.
Onţanu face banu' pentru Bambina şi gaşca lui Nassar
În afară de piaţa Aghireş din Floreasca – despre dînsa făceam vorbire mai sus –, Onţanu a încercat privatizarea tuturor celorlalte pieţe din sector.
Dar toate tentativele primarului de la 2 de a se asocia cu privaţi s-au transformat în afaceri catastrofale pentru bugetul sectorului. Adică, în locul pieţelor au apărut supermarketuri, săli de biliard sau chiar cluburi de noapte. Toate astea, prin contracte dezavantajoase pentru Administraţia Pieţelor şi pentru Consiliul Local al sectorului 2. În afara Pieţei Obor, mega-tunul imobiliar supervizat de Onţanu pentru Puiu Popoviciu, şi a celei de la Aghireş, edilul sectorului 2 a mai încercat să scoată la mezat pentru privaţi pieţele Mihai Bravu, Baicului, Morarilor şi Piaţa Latină. Printre clienţi s-au numărat nu numai Bucşaru sau Popoviciu, dar şi Bambina sau Rodica Nassar. Practic, din cele şase pieţe transformate în afaceri private, doar una singură este în picioare în momentul de faţă. Atîta că ea e finanţată tot din bugetul local şi e mai tot timpul pustie.
Patronul de la Urziceni, prieten cu preşedintele de la Cotroceni
La fel ca şi în cazul lui Puiu Popoviciu, Dumitru Bucşaru a intrat în graţiile lui Onţanu pe filiera PD-L. Cu recomandarea partidului prezidenţial în buzunar, Bucşaru a primit în folosinţă gratuită un teren de 525 mp în Floreasca. Este de notorietate prietenia dintre Băsescu şi controversatul om de afaceri, pentru care preşedintele a intervenit cu o rezoluţie pe lîngă fostul ministru al Transporturilor, Gheorghe Dobre. Conform acelei rezoluţii, Băsescu îi cerea lui Dobre să-i plătească lui Bucşaru trei milioane de euro pe nişte contracte pline de ilegalităţi între firmele lui Bucşaru şi CFR.
Scandalul a izbucnit odată cu războiul bileţelelor dintre Controceni şi Palatul Victoria, dacă vă mai amintiţi. Bileţelul cu tripleta Băse-Dobre-Bucşaru a fost replica lui Tăriceanu la bileţelul lui Băsescu privind intervenţia fostului premier la Parchet pentru Dinu Patriciu.
Tot ca o coincidenţă, trebuie spus că, pe vremea cînd era primar general Traian Băsescu, una din societăţile lui Bucşaru a primit pe mînă o afacere de cîteva milioane de euro, cu spaţii publicitare amplasate în cele mai bune zone ale Bucureştiului.
Piaţa Aghireş, un Obor mai mic pentru Dumitru Bucşaru
În septembrie 2006, firma lui Bucşaru, Valahorum, cîştigă contractul de parteneriat public-privat pentru piaţa Aghireş, urmînd ca societatea patronului Unirii Urziceni să ridice un complex agro-alimentar şi comercial pe şase niveluri, pe care să-l exploateze timp de 30 de ani.
La fel ca şi în cazul Pieţei Obor, terenul pus la bătaie de Primăria sectorului 2 este proprietate publică a statului. Conform legii, parteneriatele public-privat vizează strict proprietatea privată a statului. Concluzia: fault grosolan asupra legii.
Apoi, deşi contractul s-a semnat în 2006, lucrările au început abia în februarie 2009, cu termen de execuţie un an. Conform angajamentului iniţiar, investitorul se obliga să pregătească proiectul de autorizare a constucţiilor în 45 de zile de la data aprobării contractului sau să finalizeze contrucţia în zece luni. Cît îi revine statului din acest parteneriat? În primii cinci ani, 2.800 euro pe lună, ajungînd abia după 30 de ani pînă la 4.800 euro.
Bucşaru, răsfăţatul urmăritului internaţional Necolaiciuc
Nu avem, însă, nici un dubiu că Bucşaru se va descurca cu acest contract vitreg. Mai ales că situaţia nu e una neobişnuită pentru el, care a fost răsfăţatul multor contracte şi pomeni din bani publici din 2000 încoace. Bucşaru a avut relaţii privilegiate cu lideri ai PSD precum Mihai Necolaiciuc, Sergiu Sechelariu, Miron Mitrea sau Gabriel Oprea. Din istoria contractelor lui, să le amintim pe cele penale cu CFR (din afacerea Astoria Snagov, în care Necolaiciuc i-a marcat nu mai puţin de 18 milioane de euro pentru refacerea complexului), afacerea cu cartierul de vile de lux ANL din spatele Romexpo sau afacerea Comaico (din care Bucşaru s-a ales cu fostele sere ale lui Ceauşescu). Tot PSD i-a ţinut spatele finanţatorului Unirii şi atunci cînd firmele acestuia au reuşit să acumuleze datorii record la bugetul de stat.
Piaţa Mihai Bravu nu e piaţă
Deşi pe o parte a clădirii (în fapt o hală, ridicată în baza unui contract de asociere cu SC Future Star Exim) scrie foarte convingător "Piaţa agroalimentară Mihai Bravu", înăuntru e supermarket toată ziua. Lucru confirmat şi de sigla agăţată la intrare, pe care scrie "Safe Way Supermarket". Ca să perfecteze parteneriatul cu supermarketul, Onţanu nu s-a sfiit să încalce o hotărîre a Consiliului General al municipiului Bucureşti, care în 1997 a trecut terenul cu pricina din administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Fondului Imobiliar în administrarea Consiliului Local Sector 2. Cu condiţia de a i se păstra destinaţia de piaţă volantă. Schimbarea destinaţiei atrage după sine anularea întregii hotărîri, însă PMB nu s-a formalizat şi s-a făcut că nu vede ilegalitatea. Chiar şi în contractul de asociere încheiat în 2003, scrie negru pe alb că imobilul pe care investitorul urmează să-l construiască are destinaţia de piată agroalimentară. Cît priveşte partea economică, contractul stabileşte aportul părţilor ca fiind de 20% pentru Administraţia Pieţelor şi de 80% pentru asociatul Future Star Exim, care are obligaţia să plătească 5% din profitul net realizat din exploatarea pieţei, dar nu mai puţin de 700 de euro pe lună, către Administraţia Pieţelor.
Future Star Exim aparţine lui Foaud Boutros Karam, un membru al grupului oamenilor de afaceri arabi care derulează afaceri prospere în sectorul 2 sub aripa ocrotitoare a deputatului Rodica Nassar. Legăturile lui Onţanu cu colega sa de partid, care printre altele este şi şefa PSD sector 2, au evoluat aşa: de la un teren pentru vila lu' madam Nassar, trecut din proprietatea municipalităţii în cea a Primăriei Sector 2, pentru a rezolva problema lipsei de locuinţe a bucureştenilor, pînă la năşit. Soţii Nassar, adică, au cununat-o pe fata lui Onţanu.
Piaţa Latină: supermarket, biliard şi club de noapte
Terenul destinat Pieţei Latine, situat pe Bulevardul Carol, a fost preluat de SC Millenium Euro, aparţinînd lui Costel Georgescu, nimeni altul decît fiul binecunoscutei florărese Bambina. Familia Georgescu s-a remarcat pe afişele electorale de susţinere a candidaturii lui Onţanu la alegerile locale de anul trecut, iar edilul s-a remarcat la nunta fiicei lui Georgescu, prinţesa Bambina.
Contractul de asociere dintre Millenium şi Pieţe a fost semnat în 2003 şi prevede în mod expres destinaţia de piaţă agroalimentară. Aportul părţilor este de 15% pentru Administraţia Pieţelor şi 85% pentru asociat, care se obligă să plătească lunar 15% din profitul net realizat din exploatarea Pieţei, dar numai puţin de 2.000 de euro pe lună. 2.000 de euro pentru o clădire de cinci etaje în buricul tîrgului, la parterul căreia s-au trîntit un Mega Image şi un club de noapte, iar la etajul 2 un club de biliard.
Investiţii de 6 milioane de lei pentru trei tarabagii
În noiembrie 2006, Consiliului Local Sector 2 a aprobat două contracte de parteneriat public privat pentru ce se dorea să devină Piaţa Baicului şi Piaţa Morarilor, tot cu transmitere în folosinţă gratuită a terenului către investitori.
Pentru Baicului, contractul s-a semnat cu SC Cospet Com Obor pentru o perioadă de 35 de ani. Firma urma să ridice pe un teren de 868 mp o clădire de trei niveluri, investiţia ridicîndu-se la 688.000 euro. Lucrările nici măcar nu au început, pentru că s-a descoperit recent că pe sub terenul aferent trec reţele de apă, gaze şi telefonie care trebuie deviate. O altă dovadă a geniului în afaceri a lui Onţanu este că firma Cospet are datorii numai către stat de 134.000 RON, pentru care a început procedura executării silite.
În cazul Pieţei Morarilor, compania Jules Verne Imobiliare (care a cîştigat licitaţia) nu a mai vrut să semneze contractul, după ce acesta fusese aprobat de Consiliul Local. Pînă la urmă, piaţa s-a făcut, dar pe bani publici. Aşa că Primăria 2 a scos de la buget 6,2 milioane de RON, iar constructorul ales a fost societatea Recon & Doje, una din firmele de casă ale lui Onţanu. Investiţia se confruntă, însă, cu o mare problemă: piaţă deja dată în folosinţă e aproape pustie. În fiecare zi vin doar trei-patru comercianţi să-şi vîndă marfa la tarabă, cînd în mod normal ar fi loc de cam o sută.
Onţanu, trei case şi două terenuri în oraş
Recent, Neculai Onţanu a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, care verifica averea nejustificată a edilului sectorului 2. Cu venituri numai din salariu, dom' primar a reuşit să pună deoparte pentru el şi pentru copilaşi două terenuri intravilane şi două case de locuit în comuna Voluntari, un apartament în Bucureşti, bijuterii şi obiecte de artă (pe care le-a aproximat la 15.000-25.000 euro), a vîndut în 2004 un Volkswagen Passat cu 57.400 de RON şi s-a îndatorat la BCR cu 77.500 de lei noi şi la o persoană fizică cu 35.000 de euro. Deşi nu a declarat alte venituri în afara salariului de 67.000 de RON anual, Onţanu s-a arătat suprins de vestea intrării sale în colimatorul ANI.
Pe locul unei foste pieţe din cartierul bucureştean Floreasca, patronul Unirii Urziceni, Dumitru Bucşaru, ridică o clădire de birouri. Ar fi fost de aplaudat, dacă afacerea n-ar fi fost ilegală. Terenul pieţei fiind domeniu public al statului, primarul Onţanu de la sectorul 2 (unde e situată piaţa) nu avea voie să încheie nici un parteneriat cu un privat care să schimbe destinaţia suprafeţei. Modelul, însă, a fost testat cu succes în cazul pieţei Obor, dată de Onţanu cu dedicaţie lui Puiu Popoviciu.
Onţanu face banu' pentru Bambina şi gaşca lui Nassar
În afară de piaţa Aghireş din Floreasca – despre dînsa făceam vorbire mai sus –, Onţanu a încercat privatizarea tuturor celorlalte pieţe din sector.
Dar toate tentativele primarului de la 2 de a se asocia cu privaţi s-au transformat în afaceri catastrofale pentru bugetul sectorului. Adică, în locul pieţelor au apărut supermarketuri, săli de biliard sau chiar cluburi de noapte. Toate astea, prin contracte dezavantajoase pentru Administraţia Pieţelor şi pentru Consiliul Local al sectorului 2. În afara Pieţei Obor, mega-tunul imobiliar supervizat de Onţanu pentru Puiu Popoviciu, şi a celei de la Aghireş, edilul sectorului 2 a mai încercat să scoată la mezat pentru privaţi pieţele Mihai Bravu, Baicului, Morarilor şi Piaţa Latină. Printre clienţi s-au numărat nu numai Bucşaru sau Popoviciu, dar şi Bambina sau Rodica Nassar. Practic, din cele şase pieţe transformate în afaceri private, doar una singură este în picioare în momentul de faţă. Atîta că ea e finanţată tot din bugetul local şi e mai tot timpul pustie.
Patronul de la Urziceni, prieten cu preşedintele de la Cotroceni
La fel ca şi în cazul lui Puiu Popoviciu, Dumitru Bucşaru a intrat în graţiile lui Onţanu pe filiera PD-L. Cu recomandarea partidului prezidenţial în buzunar, Bucşaru a primit în folosinţă gratuită un teren de 525 mp în Floreasca. Este de notorietate prietenia dintre Băsescu şi controversatul om de afaceri, pentru care preşedintele a intervenit cu o rezoluţie pe lîngă fostul ministru al Transporturilor, Gheorghe Dobre. Conform acelei rezoluţii, Băsescu îi cerea lui Dobre să-i plătească lui Bucşaru trei milioane de euro pe nişte contracte pline de ilegalităţi între firmele lui Bucşaru şi CFR.
Scandalul a izbucnit odată cu războiul bileţelelor dintre Controceni şi Palatul Victoria, dacă vă mai amintiţi. Bileţelul cu tripleta Băse-Dobre-Bucşaru a fost replica lui Tăriceanu la bileţelul lui Băsescu privind intervenţia fostului premier la Parchet pentru Dinu Patriciu.
Tot ca o coincidenţă, trebuie spus că, pe vremea cînd era primar general Traian Băsescu, una din societăţile lui Bucşaru a primit pe mînă o afacere de cîteva milioane de euro, cu spaţii publicitare amplasate în cele mai bune zone ale Bucureştiului.
Piaţa Aghireş, un Obor mai mic pentru Dumitru Bucşaru
În septembrie 2006, firma lui Bucşaru, Valahorum, cîştigă contractul de parteneriat public-privat pentru piaţa Aghireş, urmînd ca societatea patronului Unirii Urziceni să ridice un complex agro-alimentar şi comercial pe şase niveluri, pe care să-l exploateze timp de 30 de ani.
La fel ca şi în cazul Pieţei Obor, terenul pus la bătaie de Primăria sectorului 2 este proprietate publică a statului. Conform legii, parteneriatele public-privat vizează strict proprietatea privată a statului. Concluzia: fault grosolan asupra legii.
Apoi, deşi contractul s-a semnat în 2006, lucrările au început abia în februarie 2009, cu termen de execuţie un an. Conform angajamentului iniţiar, investitorul se obliga să pregătească proiectul de autorizare a constucţiilor în 45 de zile de la data aprobării contractului sau să finalizeze contrucţia în zece luni. Cît îi revine statului din acest parteneriat? În primii cinci ani, 2.800 euro pe lună, ajungînd abia după 30 de ani pînă la 4.800 euro.
Bucşaru, răsfăţatul urmăritului internaţional Necolaiciuc
Nu avem, însă, nici un dubiu că Bucşaru se va descurca cu acest contract vitreg. Mai ales că situaţia nu e una neobişnuită pentru el, care a fost răsfăţatul multor contracte şi pomeni din bani publici din 2000 încoace. Bucşaru a avut relaţii privilegiate cu lideri ai PSD precum Mihai Necolaiciuc, Sergiu Sechelariu, Miron Mitrea sau Gabriel Oprea. Din istoria contractelor lui, să le amintim pe cele penale cu CFR (din afacerea Astoria Snagov, în care Necolaiciuc i-a marcat nu mai puţin de 18 milioane de euro pentru refacerea complexului), afacerea cu cartierul de vile de lux ANL din spatele Romexpo sau afacerea Comaico (din care Bucşaru s-a ales cu fostele sere ale lui Ceauşescu). Tot PSD i-a ţinut spatele finanţatorului Unirii şi atunci cînd firmele acestuia au reuşit să acumuleze datorii record la bugetul de stat.
Piaţa Mihai Bravu nu e piaţă
Deşi pe o parte a clădirii (în fapt o hală, ridicată în baza unui contract de asociere cu SC Future Star Exim) scrie foarte convingător "Piaţa agroalimentară Mihai Bravu", înăuntru e supermarket toată ziua. Lucru confirmat şi de sigla agăţată la intrare, pe care scrie "Safe Way Supermarket". Ca să perfecteze parteneriatul cu supermarketul, Onţanu nu s-a sfiit să încalce o hotărîre a Consiliului General al municipiului Bucureşti, care în 1997 a trecut terenul cu pricina din administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Fondului Imobiliar în administrarea Consiliului Local Sector 2. Cu condiţia de a i se păstra destinaţia de piaţă volantă. Schimbarea destinaţiei atrage după sine anularea întregii hotărîri, însă PMB nu s-a formalizat şi s-a făcut că nu vede ilegalitatea. Chiar şi în contractul de asociere încheiat în 2003, scrie negru pe alb că imobilul pe care investitorul urmează să-l construiască are destinaţia de piată agroalimentară. Cît priveşte partea economică, contractul stabileşte aportul părţilor ca fiind de 20% pentru Administraţia Pieţelor şi de 80% pentru asociatul Future Star Exim, care are obligaţia să plătească 5% din profitul net realizat din exploatarea pieţei, dar nu mai puţin de 700 de euro pe lună, către Administraţia Pieţelor.
Future Star Exim aparţine lui Foaud Boutros Karam, un membru al grupului oamenilor de afaceri arabi care derulează afaceri prospere în sectorul 2 sub aripa ocrotitoare a deputatului Rodica Nassar. Legăturile lui Onţanu cu colega sa de partid, care printre altele este şi şefa PSD sector 2, au evoluat aşa: de la un teren pentru vila lu' madam Nassar, trecut din proprietatea municipalităţii în cea a Primăriei Sector 2, pentru a rezolva problema lipsei de locuinţe a bucureştenilor, pînă la năşit. Soţii Nassar, adică, au cununat-o pe fata lui Onţanu.
Piaţa Latină: supermarket, biliard şi club de noapte
Terenul destinat Pieţei Latine, situat pe Bulevardul Carol, a fost preluat de SC Millenium Euro, aparţinînd lui Costel Georgescu, nimeni altul decît fiul binecunoscutei florărese Bambina. Familia Georgescu s-a remarcat pe afişele electorale de susţinere a candidaturii lui Onţanu la alegerile locale de anul trecut, iar edilul s-a remarcat la nunta fiicei lui Georgescu, prinţesa Bambina.
Contractul de asociere dintre Millenium şi Pieţe a fost semnat în 2003 şi prevede în mod expres destinaţia de piaţă agroalimentară. Aportul părţilor este de 15% pentru Administraţia Pieţelor şi 85% pentru asociat, care se obligă să plătească lunar 15% din profitul net realizat din exploatarea Pieţei, dar numai puţin de 2.000 de euro pe lună. 2.000 de euro pentru o clădire de cinci etaje în buricul tîrgului, la parterul căreia s-au trîntit un Mega Image şi un club de noapte, iar la etajul 2 un club de biliard.
Investiţii de 6 milioane de lei pentru trei tarabagii
În noiembrie 2006, Consiliului Local Sector 2 a aprobat două contracte de parteneriat public privat pentru ce se dorea să devină Piaţa Baicului şi Piaţa Morarilor, tot cu transmitere în folosinţă gratuită a terenului către investitori.
Pentru Baicului, contractul s-a semnat cu SC Cospet Com Obor pentru o perioadă de 35 de ani. Firma urma să ridice pe un teren de 868 mp o clădire de trei niveluri, investiţia ridicîndu-se la 688.000 euro. Lucrările nici măcar nu au început, pentru că s-a descoperit recent că pe sub terenul aferent trec reţele de apă, gaze şi telefonie care trebuie deviate. O altă dovadă a geniului în afaceri a lui Onţanu este că firma Cospet are datorii numai către stat de 134.000 RON, pentru care a început procedura executării silite.
În cazul Pieţei Morarilor, compania Jules Verne Imobiliare (care a cîştigat licitaţia) nu a mai vrut să semneze contractul, după ce acesta fusese aprobat de Consiliul Local. Pînă la urmă, piaţa s-a făcut, dar pe bani publici. Aşa că Primăria 2 a scos de la buget 6,2 milioane de RON, iar constructorul ales a fost societatea Recon & Doje, una din firmele de casă ale lui Onţanu. Investiţia se confruntă, însă, cu o mare problemă: piaţă deja dată în folosinţă e aproape pustie. În fiecare zi vin doar trei-patru comercianţi să-şi vîndă marfa la tarabă, cînd în mod normal ar fi loc de cam o sută.
Onţanu, trei case şi două terenuri în oraş
Recent, Neculai Onţanu a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, care verifica averea nejustificată a edilului sectorului 2. Cu venituri numai din salariu, dom' primar a reuşit să pună deoparte pentru el şi pentru copilaşi două terenuri intravilane şi două case de locuit în comuna Voluntari, un apartament în Bucureşti, bijuterii şi obiecte de artă (pe care le-a aproximat la 15.000-25.000 euro), a vîndut în 2004 un Volkswagen Passat cu 57.400 de RON şi s-a îndatorat la BCR cu 77.500 de lei noi şi la o persoană fizică cu 35.000 de euro. Deşi nu a declarat alte venituri în afara salariului de 67.000 de RON anual, Onţanu s-a arătat suprins de vestea intrării sale în colimatorul ANI.
marți, 2 iunie 2009
Am asta de mult!
Chiar ca ne meritam soarta, toata lumea o spune.
Sunt clare atatea cazuri de coruptie si noi mai credem in justitie. Cand un proces dureaza o vesnicie sau vinovatul nu este "vinovat".
In alte state poporul nu accepta asa ceva.
Bafta la lingusit marlani cu bani din politica.
Sunt clare atatea cazuri de coruptie si noi mai credem in justitie. Cand un proces dureaza o vesnicie sau vinovatul nu este "vinovat".
In alte state poporul nu accepta asa ceva.
Bafta la lingusit marlani cu bani din politica.
Bucurestiul la 20 de ani dupa Revolutie, analizat de o jurnalista britanica: 'Romanii accepta pasiv toate lucrurile rele care li se intampla'
Intr-un reportaj publicat in “The Independent”, Tessa Dunlop observa cum s-a schimbat Romania si ce a mai ramas aici din trecutul comunist. Ea povesteste insa pentru cotidianul.ro ca iubeste tara noastra si planuieste sa stea mai mult aici.
Tonele de asfalt, beton si marmura reprezinta mostenirea arhitectonica ceausista pe care Bucurestiul trebuie s-o poarte in spate ca pe o povara, descrie jurnalista britanica Tessa Dunlop arhitectura capitalei Romaniei, intr-un reportaj publicat in “The Independent”.
Desi Bucurestiul se regenereaza continuu, bunul-gust mai are de asteptat, mai subliniaza jurnalista. Dunlop marturiseste ca fantanile fara apa de pe Bulevardul Unirii si Monumentul Eroilor Revolutiei, supranumit “Cartoful tras in teapa” sau “Maslina din scobitoare”, nu i-au produs o impresie chiar placuta.
“Iubesc Romania, insa exista multe aspecte frustrante legate de ea”, explica jurnalista pentru cotidianul.ro, “planuiesc sa vin pentru sase luni in Romania, pentru a lucra la cartea autobiografica pe care o scriu”.
Ea are in plan o serie de articole: despre Delta Dunarii, despre Vlad Tepes si despre Bucurestiul “cool”.
“Deoarece Romania nu este privita drept o destinatie turistica importanta, este insa dificil sa publici articole despre aceasta tara in presa britanica”, se plange Dunlop.
Problema toaletelor din Casa Poporului si a consumatorilor pasivi
“Palatul Parlamentului reprezinta cea mai mare atractie turistica din Bucuresti si nu este promovata corespunzator. Eram cu niste prieteni din Newcastle si am reusit sa gasim cu greu intrarea, iar cand am intrat intr-un sfarsit a trebuit sa asteptam trei sferturi de ora pentru un ghid. N-am gasit nici o toaleta, n-am avut de unde sa ne cumparam cafele. Totul ar putea fi schimbat foarte usor. Spre exemplu, la Buckingham Palace te intampina o multime de zambete, e o agitatie continua, toata lumea e pregatita sa faca bani intr-o maniera onesta. La Palatul Parlamentului n-am avut pe ce sa-mi cheltuiesc banii. Mi s-a spus sa astept pana la jumatatea turului pentru a ma duce la toaleta.”
“In plus, se construieste haotic, hoteluri stralucitoare rasar peste noapte langa comori ridicate la inceputul secolului XX”, a mai adaugat Dunlop pentru cotidianul.ro.
De altfel, jurnalista are cateva critici si la adresa mentalitatii romanesti: “Una dintre consecintele comunismului a fost ca romanii nu actioneaza impreuna si accepta pasiv toate lucrurile rele care li se intampla. Tolerati ineficienta, coruptia, iar in calitate de consumatori nu sunteti destul de exigenti, in conditiile in care aveti acum o piata libera si sunteti membri UE. Spre exemplu, am cumparat in Iasi un alt dictionar decat cel care imi trebuia, iar cand i-am spus cumnatului meu ca aveam de gand sa ma intorc la librarie si sa-l schimb, mi-a raspuns ca nu voi putea face asta. Mi s-a permis totusi sa imi schimb dictionarul”.
Dunlop ofera si o explicatie pentru aceste defecte: “N-ati avut o cultura a consumerismului timp de 30-40 de ani, astfel ca nu aveti prea multe asteptari. In Anglia pretindem anumite standarde, onestitate si unele drepturi ale consumatorului. Din moment ce nu ati fost incurajati sa consumati, cum v-ati fi putut da seama peste noapte care va sunt drepturile de consumatori? Nu cred ca in Romania consumatorii sunt tratati asa cum ar trebui”, spune britanica pentru cotidianul.ro.
Citeste articolul "Bucurestiul la 20 de ani dupa Revolutie, analizat de o jurnalista britanica: 'Romanii accepta pasiv toate lucrurile rele care li se intampla'" integral in Cotidianul
Sursa: Cotidianul, 2 Iunie 2009
Tonele de asfalt, beton si marmura reprezinta mostenirea arhitectonica ceausista pe care Bucurestiul trebuie s-o poarte in spate ca pe o povara, descrie jurnalista britanica Tessa Dunlop arhitectura capitalei Romaniei, intr-un reportaj publicat in “The Independent”.
Desi Bucurestiul se regenereaza continuu, bunul-gust mai are de asteptat, mai subliniaza jurnalista. Dunlop marturiseste ca fantanile fara apa de pe Bulevardul Unirii si Monumentul Eroilor Revolutiei, supranumit “Cartoful tras in teapa” sau “Maslina din scobitoare”, nu i-au produs o impresie chiar placuta.
“Iubesc Romania, insa exista multe aspecte frustrante legate de ea”, explica jurnalista pentru cotidianul.ro, “planuiesc sa vin pentru sase luni in Romania, pentru a lucra la cartea autobiografica pe care o scriu”.
Ea are in plan o serie de articole: despre Delta Dunarii, despre Vlad Tepes si despre Bucurestiul “cool”.
“Deoarece Romania nu este privita drept o destinatie turistica importanta, este insa dificil sa publici articole despre aceasta tara in presa britanica”, se plange Dunlop.
Problema toaletelor din Casa Poporului si a consumatorilor pasivi
“Palatul Parlamentului reprezinta cea mai mare atractie turistica din Bucuresti si nu este promovata corespunzator. Eram cu niste prieteni din Newcastle si am reusit sa gasim cu greu intrarea, iar cand am intrat intr-un sfarsit a trebuit sa asteptam trei sferturi de ora pentru un ghid. N-am gasit nici o toaleta, n-am avut de unde sa ne cumparam cafele. Totul ar putea fi schimbat foarte usor. Spre exemplu, la Buckingham Palace te intampina o multime de zambete, e o agitatie continua, toata lumea e pregatita sa faca bani intr-o maniera onesta. La Palatul Parlamentului n-am avut pe ce sa-mi cheltuiesc banii. Mi s-a spus sa astept pana la jumatatea turului pentru a ma duce la toaleta.”
“In plus, se construieste haotic, hoteluri stralucitoare rasar peste noapte langa comori ridicate la inceputul secolului XX”, a mai adaugat Dunlop pentru cotidianul.ro.
De altfel, jurnalista are cateva critici si la adresa mentalitatii romanesti: “Una dintre consecintele comunismului a fost ca romanii nu actioneaza impreuna si accepta pasiv toate lucrurile rele care li se intampla. Tolerati ineficienta, coruptia, iar in calitate de consumatori nu sunteti destul de exigenti, in conditiile in care aveti acum o piata libera si sunteti membri UE. Spre exemplu, am cumparat in Iasi un alt dictionar decat cel care imi trebuia, iar cand i-am spus cumnatului meu ca aveam de gand sa ma intorc la librarie si sa-l schimb, mi-a raspuns ca nu voi putea face asta. Mi s-a permis totusi sa imi schimb dictionarul”.
Dunlop ofera si o explicatie pentru aceste defecte: “N-ati avut o cultura a consumerismului timp de 30-40 de ani, astfel ca nu aveti prea multe asteptari. In Anglia pretindem anumite standarde, onestitate si unele drepturi ale consumatorului. Din moment ce nu ati fost incurajati sa consumati, cum v-ati fi putut da seama peste noapte care va sunt drepturile de consumatori? Nu cred ca in Romania consumatorii sunt tratati asa cum ar trebui”, spune britanica pentru cotidianul.ro.
Citeste articolul "Bucurestiul la 20 de ani dupa Revolutie, analizat de o jurnalista britanica: 'Romanii accepta pasiv toate lucrurile rele care li se intampla'" integral in Cotidianul
Sursa: Cotidianul, 2 Iunie 2009
luni, 1 iunie 2009
"Asa se fac bani legal"
Daca ne aducem aminte si cu scoalile de soferi la fel era, si mai sunt niste institutii care au asemenea practici.
Daca nu deschidem ochii ce pretentii sa mai avem?
Daca nu deschidem ochii ce pretentii sa mai avem?
Angajaţii de la Transporturi şi-au privatizat fişa postului
31 Mai 2009 Doru Cireasa
Cotidianul
Ministerul Transporturilor permite câteva zeci de angajaţi să câştige mii de euro lunar prin transformarea obligaţiilor de serviciu în afaceri private. Ei câştigă din testarea şoferilor profesionişti, banii care ar reveni, altfel, statului.
Pregătirea şoferilor care transportă persoane, mărfuri periculoase sau agabaritice a devenit o afacere în floare pentru zeci de funcţionari publici şi angajaţi ai Ministerului Transporturilor. Mulţi dintre aceştia au ajuns să câştige până câteva mii bune de euro pe lună, mult mai mult decât câştigau directorii generali ai unor companii din minister, destituiţi la finele anului trecut de către ministrul Radu Berceanu pe motiv de salarii mari. Asta pentru că au transformat o afacere din care să câştige statul într-o afacere din care să câştige ei.
Potrivit legii, pentru a efectua un transport din categoriile enumerate mai sus, şoferii au nevoie de certificate de pregătire speciale.
Acestea se obţin după cursuri de calificare şi pregătire continuă, la unul dintre zecile de centre de pregătire profesională (societăţi private) atestate de către Ministerul Transporturilor. Cursul are o durată de câteva zile şi îi costă pe cursanţi, în funcţie de obiectul lui, în jur de 600 de lei. Acesta se finalizează cu un examen teoretic, tip grilă, şi, în anumite situaţii, cu un altul practic. Odată promovat, Autoritatea Rutieră Română (ARR), instituţie subordonată Ministerului Transporturilor şi responsabilă de verificarea şoferilor, eliberează conducătorului auto certificatul de pregătire. Legea care stabileşte statutul ARR arată că instituţia este obligată să „efectueze verificarea şi atestarea profesională periodică a instructorilor şi profesorilor din cadrul procesului de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere“. Comisiile care-i pregătesc şi-i testează pe şoferi sunt formate din trei examinatori, doi desemnaţi de ARR, care trebuie să aibă atestate de formatori, şi unul desemnat de către Ministerul Transporturilor, mai precis de către direcţia rutieră din cadrul acestuia. Examinările au loc în zilele de sâmbătă şi duminică, centralizat, pe judeţe.
Absenţa unei prevederi clare legale, referitoare la persoanele sau la instituţia în măsură să încaseze taxele de examinare, permite comisiilor de examinare să bage ele în buzunar aceşti bani. În loc ca aceste centre de pregătire să verse taxele de examinare la ARR, iar aceasta să plătească suplimentar examinatorii, centrele plătesc direct examinatorii, iar instituţia de stat nu vede nici un ban. Taxele de examinare sunt însumează în total câteva milioane de euro. Centrele, care nu au nici un contract cu ARR, preferă să întocmească în nume personal convenţii civile cu examinatorii, care sunt plătiţi cu o sumă cuprinsă între 7 şi 10 lei pentru fiecare elev examinat. Deoarece la anumite centre se înregistrează 1.000 de cursanţi pe zi, media zilnică fiind de 150-500 de cursanţi, iar un examinator poate participa până la opt examene lunare, există luni în care un examinator câştigă şi 40.000 de lei, adică 10.000 de euro. Potrivit fostului director general al ARR, Sorin Supuran, în Bucureşti, în fiecare săptămână, examenele sunt susţinute de 3.000-5.000 de cursanţi ai centrelor. În plus, pentru că centrele de pregătire pot alege să cheme la examen ce examinatori vor, ele ajung să ceară acestora un procent minim de promovare. Altfel, inspectorul prea aspru cu viitorii şoferi profesionişti rămâne fără contract cu centrul şi nu îşi mai poate rotunji veniturile.
Consecinţa: pregătirea necorespunzătoare a şoferilor care transportă persoane sau mărfuri periculoase, spune Virgil Cucliciu, director al centrului Setcar, acreditat de către Uniunea Internaţională pentru Transporturi Rutiere (IRU). Potrivit acestuia, deseori centrele de pregătire plătesc chiar cazarea examinatorilor. „Dacă examinările ar avea loc serios, doar 5% le-ar promova“, spune el. Sorin Supuran, fost director general al ARR, la rândul lui fost examinator, recunoaşte practica. „Au fost luni în care nu am luat nici un ban, pentru că centrele au refuzat să mă plătească din cauză că am fost prea dur cu cursanţii“, susţine acesta.
Pe lista fericiţilor examinatori se găseşte Sorina Ţone, angajată la cabinetul secretarului de stat din MTI, Eusebiu Pistru, şi totodată referent în cadrul ARR, poziţie care necesită doar studii medii. În perioada aprilie-mai, aceasta a participat la nu mai puţin de 11 examinări, existând zile în care a participat chiar la câte două. Întrebat de studiile doamnei Ţone, secretarul de stat Pistru răspunde că ea ar avea studii superioare, dar a fost încadrată la ARR cu studii medii deoarece nu erau locuri disponibile. Sorina Ţone a fost reţinută în 2004 de către procurorii Secţiei de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din Parchetul ÎCCJ, în urma prinderii în flagrant delict de corupţie. Ea a fost atunci acuzată că a primit mită pentru a facilita eliberarea unor documente de transport unei firme private.
O a doua persoană prezentă la verificările organizate pe bani frumoşi de centrele de pregătire este Lorena Stroe, responsabilă cu presa din partea ARR. Femeia, care are studii superioare, dar nu de specialitate, mai figurează ca angajată la cabinetul secretarului de stat Pistru şi se mai ocupă şi de editarea revistei autorităţii. Cu toate aceste obligaţii, Lorena Stroe găseşte timp să examineze sute de şoferi pe săptămână, iar verificările nu sunt uşoare. „Nu aş vrea să ştiţi cât de greu este să examinezi aceşti oameni, care vă închipuiţi cam cum sunt. Au fost zile în care examinările au durat de la şapte dimineaţa până seara târziu“, se plânge aceasta.
Examinatoarea, delegată din partea Ministerului Transporturilor în comisii, susţine că, în cei nouă ani în care a fost responsabila ARR cu presa, a învăţat suficient de multe încât să poată examina şoferii. Mai mult, o bună perioadă a stat pe lângă inspectorii ARR din comisii şi a învăţat ce este de făcut. Cât priveşte sumele de mii de euro care ar fi încasate de examinatori lunar, spune că sunt „exagerate“. „Totul este legal, banii sunt încasaţi pe bază de convenţii civile şi se plătesc impozite pentru ei“, spune Stroe. Întrebată dacă nu ar fi mai bine ca aceste centre să plătească ARR, iar aceasta să îşi plătească examinatorii, pentru a evita astfel conflictul de interese (a fi concomitent plătit de un centru care are interesul să îşi promoveze elevii, dar să şi examineze elevii), Lorena Stroe ne-a trimis pentru răspunsuri la ARR.
Haiducie la ARR
Domeniul examinărilor auto este bântuit şi de alte conflicte de interese. Pistru, fost şef al agenţiei ARR Arad, recunoaşte conflictele din domeniu şi va propune măsuri, promite el. „La ARR Arad erau două centre de pregătire cu sediul chiar în agenţie şi care erau conduse de rude de gradul I ale fostului director de acolo“, spune secretarul de stat. Cazuri similare există şi la Constanţa. Potrivit secretarului de stat, mulţi inspectori ai ARR şi-au deschis centre de pregătire, şcoli de şoferi sau firme de transport. Conflicte de interese de acest fel vor fi interzise odată cu semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivelul ARR. „Va fi interzisă implicarea personalului ARR şi a rudelor de până la gradul 3 în activităţi private din domeniul transporturilor“, promite acesta.
Cât priveşte profitul făcut de inspectorii ARR în relaţia lor cu centrele, Pistru susţine că este vorba despre o activitate privată a inspectorilor, că nimeni nu obligă centrele să îi plătească şi că aceştia nu pot fi constrânşi să participe la examinări, deoarece ele au loc în special în weekend. Mai mult, în loc să lase banii la ARR, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a reluat un proiect de act normativ respins în toamna anului trecut de fostul ministru Ludovic Orban care prevedea înfiinţarea unei fundaţii private colectoare a acestor bani, condusă de şefi din Ministerul Transporturilor.
Cotidianul
Ministerul Transporturilor permite câteva zeci de angajaţi să câştige mii de euro lunar prin transformarea obligaţiilor de serviciu în afaceri private. Ei câştigă din testarea şoferilor profesionişti, banii care ar reveni, altfel, statului.
Pregătirea şoferilor care transportă persoane, mărfuri periculoase sau agabaritice a devenit o afacere în floare pentru zeci de funcţionari publici şi angajaţi ai Ministerului Transporturilor. Mulţi dintre aceştia au ajuns să câştige până câteva mii bune de euro pe lună, mult mai mult decât câştigau directorii generali ai unor companii din minister, destituiţi la finele anului trecut de către ministrul Radu Berceanu pe motiv de salarii mari. Asta pentru că au transformat o afacere din care să câştige statul într-o afacere din care să câştige ei.
Potrivit legii, pentru a efectua un transport din categoriile enumerate mai sus, şoferii au nevoie de certificate de pregătire speciale.
Acestea se obţin după cursuri de calificare şi pregătire continuă, la unul dintre zecile de centre de pregătire profesională (societăţi private) atestate de către Ministerul Transporturilor. Cursul are o durată de câteva zile şi îi costă pe cursanţi, în funcţie de obiectul lui, în jur de 600 de lei. Acesta se finalizează cu un examen teoretic, tip grilă, şi, în anumite situaţii, cu un altul practic. Odată promovat, Autoritatea Rutieră Română (ARR), instituţie subordonată Ministerului Transporturilor şi responsabilă de verificarea şoferilor, eliberează conducătorului auto certificatul de pregătire. Legea care stabileşte statutul ARR arată că instituţia este obligată să „efectueze verificarea şi atestarea profesională periodică a instructorilor şi profesorilor din cadrul procesului de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere“. Comisiile care-i pregătesc şi-i testează pe şoferi sunt formate din trei examinatori, doi desemnaţi de ARR, care trebuie să aibă atestate de formatori, şi unul desemnat de către Ministerul Transporturilor, mai precis de către direcţia rutieră din cadrul acestuia. Examinările au loc în zilele de sâmbătă şi duminică, centralizat, pe judeţe.
Absenţa unei prevederi clare legale, referitoare la persoanele sau la instituţia în măsură să încaseze taxele de examinare, permite comisiilor de examinare să bage ele în buzunar aceşti bani. În loc ca aceste centre de pregătire să verse taxele de examinare la ARR, iar aceasta să plătească suplimentar examinatorii, centrele plătesc direct examinatorii, iar instituţia de stat nu vede nici un ban. Taxele de examinare sunt însumează în total câteva milioane de euro. Centrele, care nu au nici un contract cu ARR, preferă să întocmească în nume personal convenţii civile cu examinatorii, care sunt plătiţi cu o sumă cuprinsă între 7 şi 10 lei pentru fiecare elev examinat. Deoarece la anumite centre se înregistrează 1.000 de cursanţi pe zi, media zilnică fiind de 150-500 de cursanţi, iar un examinator poate participa până la opt examene lunare, există luni în care un examinator câştigă şi 40.000 de lei, adică 10.000 de euro. Potrivit fostului director general al ARR, Sorin Supuran, în Bucureşti, în fiecare săptămână, examenele sunt susţinute de 3.000-5.000 de cursanţi ai centrelor. În plus, pentru că centrele de pregătire pot alege să cheme la examen ce examinatori vor, ele ajung să ceară acestora un procent minim de promovare. Altfel, inspectorul prea aspru cu viitorii şoferi profesionişti rămâne fără contract cu centrul şi nu îşi mai poate rotunji veniturile.
Consecinţa: pregătirea necorespunzătoare a şoferilor care transportă persoane sau mărfuri periculoase, spune Virgil Cucliciu, director al centrului Setcar, acreditat de către Uniunea Internaţională pentru Transporturi Rutiere (IRU). Potrivit acestuia, deseori centrele de pregătire plătesc chiar cazarea examinatorilor. „Dacă examinările ar avea loc serios, doar 5% le-ar promova“, spune el. Sorin Supuran, fost director general al ARR, la rândul lui fost examinator, recunoaşte practica. „Au fost luni în care nu am luat nici un ban, pentru că centrele au refuzat să mă plătească din cauză că am fost prea dur cu cursanţii“, susţine acesta.
Pe lista fericiţilor examinatori se găseşte Sorina Ţone, angajată la cabinetul secretarului de stat din MTI, Eusebiu Pistru, şi totodată referent în cadrul ARR, poziţie care necesită doar studii medii. În perioada aprilie-mai, aceasta a participat la nu mai puţin de 11 examinări, existând zile în care a participat chiar la câte două. Întrebat de studiile doamnei Ţone, secretarul de stat Pistru răspunde că ea ar avea studii superioare, dar a fost încadrată la ARR cu studii medii deoarece nu erau locuri disponibile. Sorina Ţone a fost reţinută în 2004 de către procurorii Secţiei de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din Parchetul ÎCCJ, în urma prinderii în flagrant delict de corupţie. Ea a fost atunci acuzată că a primit mită pentru a facilita eliberarea unor documente de transport unei firme private.
O a doua persoană prezentă la verificările organizate pe bani frumoşi de centrele de pregătire este Lorena Stroe, responsabilă cu presa din partea ARR. Femeia, care are studii superioare, dar nu de specialitate, mai figurează ca angajată la cabinetul secretarului de stat Pistru şi se mai ocupă şi de editarea revistei autorităţii. Cu toate aceste obligaţii, Lorena Stroe găseşte timp să examineze sute de şoferi pe săptămână, iar verificările nu sunt uşoare. „Nu aş vrea să ştiţi cât de greu este să examinezi aceşti oameni, care vă închipuiţi cam cum sunt. Au fost zile în care examinările au durat de la şapte dimineaţa până seara târziu“, se plânge aceasta.
Examinatoarea, delegată din partea Ministerului Transporturilor în comisii, susţine că, în cei nouă ani în care a fost responsabila ARR cu presa, a învăţat suficient de multe încât să poată examina şoferii. Mai mult, o bună perioadă a stat pe lângă inspectorii ARR din comisii şi a învăţat ce este de făcut. Cât priveşte sumele de mii de euro care ar fi încasate de examinatori lunar, spune că sunt „exagerate“. „Totul este legal, banii sunt încasaţi pe bază de convenţii civile şi se plătesc impozite pentru ei“, spune Stroe. Întrebată dacă nu ar fi mai bine ca aceste centre să plătească ARR, iar aceasta să îşi plătească examinatorii, pentru a evita astfel conflictul de interese (a fi concomitent plătit de un centru care are interesul să îşi promoveze elevii, dar să şi examineze elevii), Lorena Stroe ne-a trimis pentru răspunsuri la ARR.
Haiducie la ARR
Domeniul examinărilor auto este bântuit şi de alte conflicte de interese. Pistru, fost şef al agenţiei ARR Arad, recunoaşte conflictele din domeniu şi va propune măsuri, promite el. „La ARR Arad erau două centre de pregătire cu sediul chiar în agenţie şi care erau conduse de rude de gradul I ale fostului director de acolo“, spune secretarul de stat. Cazuri similare există şi la Constanţa. Potrivit secretarului de stat, mulţi inspectori ai ARR şi-au deschis centre de pregătire, şcoli de şoferi sau firme de transport. Conflicte de interese de acest fel vor fi interzise odată cu semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivelul ARR. „Va fi interzisă implicarea personalului ARR şi a rudelor de până la gradul 3 în activităţi private din domeniul transporturilor“, promite acesta.
Cât priveşte profitul făcut de inspectorii ARR în relaţia lor cu centrele, Pistru susţine că este vorba despre o activitate privată a inspectorilor, că nimeni nu obligă centrele să îi plătească şi că aceştia nu pot fi constrânşi să participe la examinări, deoarece ele au loc în special în weekend. Mai mult, în loc să lase banii la ARR, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a reluat un proiect de act normativ respins în toamna anului trecut de fostul ministru Ludovic Orban care prevedea înfiinţarea unei fundaţii private colectoare a acestor bani, condusă de şefi din Ministerul Transporturilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)