marți, 24 noiembrie 2009

Geoana si Basescu - exemple graitoare ale supravieturii dictaturii comuniste, potrivit Deutsche Welle

 Romania trebuie salvata!
ziaruldeiasi.ro


Geoana si Basescu - exemple graitoare ale supravieturii dictaturii comuniste, potrivit Deutsche Welle




Traian Basescu si Mircea Geoana, despre care se spune ca au colaborat cu Securitatea, sunt exemple graitoare pentru modul in care in Romania elita comunista a reusi sa supravietuiasca si sa se infiltreze in functii importante in politica, afaceri si mass-media, scrie portalul german Deutsche Welle.



"In Romania, fostii ofiteri de securitate nu lucreaza acum numai in serviciile secrete. Ii gasim in politica, economie si in presa, iar o dezbatere despre aceasta problema aproape ca nici nu exista", atrage atentia portalul german intr-un articol intitulat "Dictatorul a disparut, dar acolitii lui au ramas".



Deutsche Welle (DW) arata cu degetul mai intai inspre Basescu si Geoana. "In putine foste tari comuniste din Europa Centrala si de Est a reusit elita dictaturii sa supravietuiasca atat de bine ca in Romania. Un exemplu foarte graitor in acest sens sunt cei doi candidati pentru cea mai inalta functie in stat, care urmeaza sa se intalneasca in turul doi al prezidentialelor", se arata in articol.



"Actualul presedinte Traian Basescu a condus inainte de 1989 reprezentanta companiei romane navale de stat in Anvers, post similar unui ambasador important. Cel de-al doilea candidat clasat, Mircea Geoana, seful partidului comunist reformat PSD, este fiul unui general de rang inalt de pe timpul lui Ceausescu, Ioan Geoana, care a condus comandamentul suprem al apararii civile. Ambii, si Basescu si Geoana, ar fi colaborat inainte de 1989 cu Securitatea, cel mai de temut aparat represiv al lui Ceausescu", noteaza Deutsche Welle.



Pe de alta parte, DW avertizeaza ca cei doi sunt "numai varfuri inofensive ale aisbergului" comparativ cu altii. "Este vorba despre numerosii fosti ofiteri de securitate, care s-au instalat foarte bine in sistemul postcomunist - sunt acum in functii politice, afaceristi cu greutate sau pensionari avuti", scrie portalul.



In cadrul articolului, reporterii DW au vorbit si cu Dumitru Burlan, in varsta de 70 de ani, care a fost timp de treizeci de ani ofiter de securitate. "Firme foarte puternice sunt acum conduse de fosti ofiteri de securitate", sustine Burlan, care avea rolul supravegherii membrilor de partid, in care Ceausescu nu mai avea incredere. Mai tarziu, el a devenit garda personala de corp a dictatorului, avand acum la dispozitie o pensie generoasa, precizeaza DW. Acesta mai spune ca fosti colegi de ai lui sunt acum la putere. "Si daca ofiterul nu e insusi la guvernare, atunci sigur e fiul sau", accentueaza Burlan razand.



"Asadar, fostii securisti nu lucreaza in Romania numai ca functionari ai serviciilor secrete ale statului. Ei sunt demnitari ai Parlamentului roman sau european, ministri sau membri de conducere ai partidelor de toate culorile. Sunt rectori universitari, investitori bogati sau manageri, de multe ori implicati in afaceri dubioase si ilegale", comenteaza DW.



In acest sens, portalul german critica faptul ca "in Romania nu exista o dezbatere deschisa despre acest subiect, din moment ce fostii securisti controleaza si o mare parte a presei romane".



"Prin intermediul acestor canale mediatice, fostii colaboratori ai lui Ceauseascu se pot prezenta singuri intr-o lumina favorabila, vorbind despre activitatile lor in folosul poporului", evidentiaza publicatia.



Un alt exemplu oferit ede DW este Ilie Merce, in varsta de 70 de ani, un colonel in rezerva care in anii '80 a condus operatiunile de urmarire si opresiune impotriva intelectualilor si artistilor. Dupa 1989 el a devenit membru al PRM si pana in 2008 a fost membru al Parlamentului.

"O cariera usor diferita, dar la fel de uluitoare a avut Gheorghe Ratiu, colonel in rezerva acum. Din 1985 pana in 1989 acesta a condus temuta Directie I a Securitatii, departament care organiza represiunea impotriva opozantilor. Dupa caderea regimului comumist, Ratiu a devenit consultant de afaceri. El respinge zonurile privind faptul ca ar lucra in cadrul unor retele ilegale, care ar fi preluat averea de atunci a Securitatii. In ceea ce priveste faptul ca de la conducerea Securitatii a ajuns consilier de afaceri, lui Ratiu nu i se pare nimic scandalos in acest sens", conchide DW.

http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/geoana-si-basescu-exemple-graitoare-ale-supravieturii-dictaturii-comuniste-potrivit-deutsche-welle~ni5v0u

azi 24.11.2009

luni, 23 noiembrie 2009

EXCLUSIV: Interlopul Domn’ Costel revine langa Radu Berceanu

Romania trebuie salvata!
Qmagazine.ro
Cristian Vasilcoiu 20 Noiembrie 2009

Costel Iancu, fostul sef al Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare, urmarit penal pentru constituirea unui grup de crima organizata, lipsire de libertate si santaj isi vede linistit, in continuare, de treaba si de afaceri, in judetul Dolj.


Desi a fost exclus din PD-L dupa aparitia in presa a cvului sau infractional, delimitarea partidului de interlopul Iancu, se pare c-a fost facuta doar de fatada.


Desi, la data de 15 august 2009, Costel Iancu fusese exclus din PD-L, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, nu s-a sfiit sa se afiseze impreuna cu acesta, in vizita pe care a intreprins-o de Ziua Marinei, in portul Bechet, din judetul Dolj.

Cele doua fotografii, intrate in posesia revistei Q magazine, demonstreaza ca Iancu este foarte fericit si atitudinea sa este a unui om sigur pe el, care stie cati bani a donat PD-L-ului.

Ministrul Transporturilor ne-a declarat, printr-un consilier, ca Iancu face parte din mai multe asociatii locale si ca asa s-a explicat prezenta lui acolo.

Culmea fraudelor electorale

Romania trebuie salvata!

In fiecare an electoral avem parte de "surprize", de la turism electoral, mita si vot multiplu la tot felul de proteste si manifestari inedite. Ei bine, nici 2009 nu s-a lasat mai prejos la acest capitol.




Pe langa "banalele" deja cazuri de frauda electorala, aceste alegeri prezidentiale au adus cu sine si o avalansa de inspiratie in privinta furtulu ide voturi. Astfel, partidele politice si autoritatile locale, dar si simplii cetateni s-au intrecut pe sine in a gasi metode inedite de a frauda alegerea noului sef al statului. Va propunem o scurta trecere in revista a celor mai penibile momente inregistrate in primul tur al alegerilor prezidentiale.







■Cu mortul la vot - S-a petrecut in Bistrita, unde un barbat din satul bistritean Reteag care a murit in urma cu 13 ani aparea pe listele electorale permanente ale sectiei de votare, situatia fiind observata de fratele lui, care a sunat la 112.



■Autocarele cu romi - Cu toate ca membrii comunitatii rome declarasera dinainte ca il vor sustine pe Traian Basescu la alegerile prezidentiale, nu ne asteptam ca frauda sa fie atat de evidenta. Astfel, potrivit unei sesizari PSD, 200 de romi asteptau duminica, la un sediu al PD-L, autobuze care sa-i transporte la vot.

■Presa la bataie - Greu de crezut, dar un cameraman din Targoviste a fost lovit cu pumnul in fata de proprietarul unei societati comerciale din Gaesti, dupa ce l-a intrebat daca a oferit bani unor oameni pentru a vota. Cameramanul de la Dambovita Tv coborase din masina pentru a filma la un bar. Acesta a fost lovit in fata de proprietarul societatii din Gaesti. Jurnalistii aveau informatii ca barbatul oferea bani si bauturi alcoolice pentru a convinge oamenii sa voteze intr-un anume mod.

■Fotografiile din cabinele de vot - Un barbat care a votat intr-o sectie de votare din municipiul Oradea a fost amendat de politisti in urma unui apel primit la 112, in jurul orei 14.20, prin care se sesiza faptul ca acesta a fotografiat cu telefonul mobil buletinul de vot, in timp ce se afla in cabina de votare.



■"Pasiunea" electorala - Incidentul a avut loc in sectia de votare numarul 221 din Filiasi. Ion R., in varsta de 40 ani, s-a prezentat la sectia de votare impreuna cu iubita sa, Nicoleta C., in varsta de 18 ani. Dupa ce au primit buletinele de vot pentru alegerea presedintelui si pentru referendum, cei doi au intrat in cabinele de vot. Dupa ce a votat, Ion R. a intrat in cabina de vot unde se afla concubina sa, sustinand ca vrea sa o ajute sa voteze din cauza ca aceasta nu stie sa citeasca. "Observand acest fapt, presedintele sectiei de votare a intervenit si i-a adus la cunostinta ca este interzis ca doua persoane sa intre in aceeasi cabina de vot. Barbatul a luat cele trei buletine de vot din mana concubinei si le-a rupt. Imediat, presedintele biroului electoral al sectiei de votare a solicitat sprijinul jandarmului de serviciu, a informat BEJ Dolj, care a recomandat anularea buletinelor de vot rupte si retinerea acestora de catre presedintele sectiei", a declarat comisarul de politie Adrian Capraru, purtator de cuvant al IPJ Dolj.

■Criza, resimtita pe toate planurile - Daca in anii trecuti un vot costa in jur de 100-150 de lei, anul acesta criza financiara s-a simtit si in cazul mitei electorale. Astfel, pretul voturilor a scazut vertiginos ajungand la suma de 20 pana la 50 de lei pe vot, potivit rapoartelor MAI. In unele cazuri voturile au fost cumparate si cu tuica, vin, paine, paturi, sau alte bunuri. In localitatea Racova din judetul Bacau a fost identificat un autoturism ai carui ocupanti au declarat ca soferul le-a dat cate 20 de lei si le-a promis paturi si vin pentru voturi. Un alt caz de frauda penibilo-electorala s-a semnalat la Timis unde reprezentantii PNL si PDL distribuiau bilete gratuite la meciul dintre FC Timisoara-Dinamo Bucuresti, iar cei ai PSD si PNL pachete de faina de la UE.

■Bataie pentru voturi - Un alt incident a fost inregistrat in Bucuresti, unde doua grupuri de simpatizanti ai unor partide s-au luat la bataie, acuzandu-se reciproc ca dau bani pentru voturi, fiind dusi la Sectia 2 Politie.

■Protest inedit anti-Gigi - Suporterii echipei Steaua au postat, duminica, pe site-ul oficial al fanilor, mai multe poze cu buletine de vot pentru alegerile prezidentiale pe care erau scrise mesaje impotriva patronului echipei din Ghencea, informeaza site-ul FCSteaua.ro. Suporterii Stelei au decis sa-l conteste pe Gigi Becali intr-un mod mai putin obisnuit, iar duminica, dupa ce au mers la vot, au postat pe site-ul oficial al fanilor ros-albastri mai multe poze cu buletine de vot pe care erau mesaje anti-Becali. Astfel, pe buletine se puteau citi mesaje precum "Vinde, pleaca, mori" sau "Pleaca din Ghencea", dar si mesaje obsecene la adresa patronului din Ghencea. De asemenea, pe acelasi site, suporterii ironizeaza numele partidului pe care il conduce Gigi Becali si spun ca vor merge la vot pentru a vota PNG, insa au adaptat denumirea formatiunii politice care nu se mai numeste Partidul Noua Generatie, ci "Pleaca Naiba din Ghencea" sau "Pleaca-N Groapa".

■Masina personalizata - Politia Municipiului Cluj-Napoca a amendat duminica un barbat de 31 de ani din judetul Alba pentru ca flutura din masina sa un steag electoral al candidatului sustinut de PDL. “In 22 noiembrie 2009, agentii rutieri din cadrul Politiei Municipiului Cluj-Napoca au depistat in trafic un autoturism care circula pe Calea Turzii din localitate, un autoturism care avea arborat un stegulet electoral pe geamul unei portiere. Conducatorul autoturismului este un barbat de 31 ani din municipiul Blaj, judetul Alba, Politistii din cadrul Sectiei 6 Politie au sanctionat contraventional conducatorul autoturismului cu amenda de 1.500 lei.”, se arata intr-un comunicat de presa de duminica al Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Cluj.

■Tradatorul din ograda -PNL a precizat duminica ca un fost membru al filialei PNL Brasov, Gabriel Andronescu, ar folosi baza de date pentru a trimite membrilor si simpatizantilor SMS-uri denigratoare la adresa prezidentiabilului liberal. "PNL Brasov sesizeaza toti membrii si simpatizantii PNL sa ignore cu desavarsire mesajul primit pe telefoanele mobile prin care sunt in mod fals informati sa nu participe la vot si prin care presedintele PNL Crin Antonescu este calomniat. PNL Brasov se dezice categoric de continutul sms-urilor transmise si neaga implicarea sa si a presedintelui filialei, domnul Aristotel Cancescu", se arata in comunicatul PNL.

■Votam, votam...da' sa stim si noi - S-a petrecut in judetul Covasna unde 18 persoane care figurau pe lista persoanelor la care urmau sa se deplaseze cu urna nu au solicitat acest lucru. Purtatorul de cuvant al Centrului De Comunicare Judetean, Andrea Buzsi, sustine ca respectivele solicitari au fost intocmite in fals de H. Lajos, de 57 de ani, domiciliat in comuna Brates, si de H. Agnes, de 25 de ani, domiciliata in statiunea Covasna. Pentru acestia a fost inregistrat dosar penal si politistii continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de falsificarea prin orice mijloace a inscrisurilor de la birourile electorale, fapta care se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

■De dragul inchisorii - Un barbat din Bucuresti a votat de doua ori pentru a ajunge la inchisoare. Acesta pretinde ca nu are ce manca si nu are unde sa doarma, iar din acest motiv a comis infractiunea - pentru "un acoperis de-asupra capului"...chiar daca acesta vine cu tot tu gratii la geamuri, transmite Antena 3.


Publicat: astazi

Autor: Alexandra Grindean

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Pentru a scapa de controale, afaceristii timisoreni îl trimiteau în excursii pe seful Garzii Financiare

Romania trebuie salvata!
Gardianul.ro

Prin faptele de coruptie savârsite de seful Garzii Financiare Timis, Ionel Gheorghe Olari, acesta a concurat indirect la producerea consecintelor deosebit de grave ale infractiunilor de înselaciune, în forma continuata, comise de catre Andreas Nadasdy si Ciprian Nistor, reprezentanti ai unor firme din Timisoara, fiind vorba despre cauzarea unui prejudiciu de peste 2,9 milioane de euro, au retinut magistratii Tribunalului Bucuresti în motivarea deciziei de arestare preventiva. Potrivit documentului, Ionel Gheorghe Olari, arestat preventiv în data de 18 noiembrie pentru luare de mita, cunostea din anul 2006 ilegalitatile comise de administratorii firmei Radisson din Timisoara, în legatura cu constructia unor blocuri de locuinte.




Click AICI pentru document



Procurorii au retinut ca pentru a nu-si îndeplini obligatiile de serviciu, reprezentantii firmelor Radisson îl trimiteau în excursii în strainatate pe seful Garzii Financiare. „Inculpatul Ionel Olari a beneficiat în perioada 3-10 iulie 2007, împreuna cu sotia sa, Doina Olari, de un sejur în localitatea Nice din Franta, la Hotelul Negresco, pentru care inculpatul Ciprian Nistor a achitat suma de 10.254 lei (diferenta, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 1.000 de euro fiind platita de inculpat), precum si de contravaloarea unei excursii în Barcelona, Spania, pentru care acelasi inculpat, Ciprian Nistor, a achitat suma de 1.015 lei, reprezentând cheltuielile de cazare”, au retinut magistratii. Conform motivarii deciziei, Ionel Gheorghe Olari a mai beneficiat, indirect, de astfel de „servicii”, pentru ca acelasi Ciprian Nistor a platit 5.120 de lei pentru excursia fiului sefului Garzii Financiare în Bangkok, Thailanda.



Ionel Olari ignora sesizarile primite

„Documentele ridicate de la Garda Financiara, inclusiv sesizarile formulate de partile vatamate Doina Botez si Maria Magdalena Lipovan, la data de 28 aprilie 2006 si, respectiv, 13 iunie 2007, prin care acestea solicitau institutiei pe care o conducea Gheorghe Olari, efectuarea de controale la firmele Radisson Invest si Radisson Investment Group, sunt dovada, pe de-o parte, ca Olari cunostea înca din anul 2006 activitatea infractionala a reprezentantilor societatilor Radisson, în legatura cu vânzarea unor locuinte despre care spuneau ca le vor construi în Timisoara”, au aratat magistratii Tribunalului Bucuresti în motivarea deciziei de arestare preventiva. Judecatorii au retinut ca, desi Ionel Gheorghe Olari a primit sesizari care sesizau savârsirea unor infractiuni economice, acesta nu a efectuat nici un control la societatile respective. „În urma sesizarilor nu s-a efectuat niciodata un control care sa permita verificarea tuturor aspectelor semnalate si nici nu s-au putut aplica în consecinta sanctiuni în mod corespunzator sau, cel putin, descoperi la timp si stopa activitatea infractionala, desi se reclamau infractiuni precum delapidarea, spalarea de bani, deturnarea de fonduri, evaziunea fiscala, fals intelectual la Legea contabilitatii, atitudine care a permis celorlalti inculpati sa continue savârsirea infractiunilor de înselaciune, cauzând un prejudiciu total de peste 2,9 milioane de euro pentru mai mult de 100 de parti vatamate”, au retinut magistratii în motivarea deciziei.



Subordonatii erau mustrati daca mergeau în control

Mai mult, seful Garzii Financiare Timis îsi mustra subordonatii care „îndrazneau” sa efectueze vreun control la firmele „protejate” de acesta sau sa aplice sanctiuni. „Referitor la controlul efectuat de comisarii Dan Ioan si Ioan Muresan la societatea Radisson Investment Group, pe linia respectarii prevederilor Legii 656/2002, control în urma caruia au sanctionat societatea cu amenda contraventionala de 25.000 de lei, când s-au întors la sediul Garzii Financiare le-au fost cerute explicatii de catre Gheorghe Olari, în legatura cu temeiurile care au generat efectuarea controlului, acesta întrebându-i daca nu au fost trimisi de un anume Sorin Edgar Altmayer, proprietar al unui teren, cu care Nistor si Nadasdy aveau încheiat o promisiune de vânzare-cumparare, dovada ca Olari era la curent cu activitatile societatilor Radisson”, mai noteaza Tribunalul Bucuresti în decizia de arestare a lui Olari.



Firmele Radisson au înselat peste 100 de timisoreni

Directorul coordonator al Directiei Generale a Finantelor Publice Timis, Ionel Olari, a fost arestat preventiv, în data de 18 noiembrie, de Tribunalul Bucuresti pentru ca, în schimbul a peste 50.000 de lei, nu si-a îndeplinit obligatiile de serviciu privind verificarea unor firme. Procurorii au stabilit ca, în perioada 2006-noiembrie 2007, Ionel Gheorghe Olari, în calitate de comisar-sef al Garzii Financiare - Sectia Timis, a primit de la Ciprian Nistor, în mod repetat, foloase în suma totala de aproximativ 52.815 de lei (reprezentând contravaloarea unor excursii în strainatate) pentru a nu-si îndeplini obligatiile de serviciu. Astfel, în schimbul acestor avantaje, Olari trebuia sa nu verifice activitatea a trei firme - SC Radisson Invest SRL, SC Radisson Investement Group SRL si SC Radisson Building SRL - si sa nu aplice sanctiuni. În acelasi dosar, Ciprian Nistor - asociatul firmelor Radisson Invest si Radisson Investment Group - si Andreas Nadasdy - asociat si administrator al acelorasi firme - arestati preventiv în 7 octombrie, sunt acuzati de înselaciune în conventii si fals în declaratii, pentru ca, dupa ce au pretins ca sunt dezvoltatori imobiliari, au înselat peste o suta de persoane, de la care au luat în total aproximativ doua milioane de euro pentru construirea unor apartamente în Timisoara.



Ionut Muresan

În loc de spitale, şcoli şi autostrăzi, plătim 100 de milioane dobânzi pentru împrumuturile din noiembrie-martie

Romania trebuie salvata!
cotidianul.ro
20 Noi 2009 Dan Odagiu, Doru Cireasa

Acestea sunt costurile împrumuturilor angajate de stat în perioada menţionată, pentru acoperirea deficitului bugetar cifrat la 6,4 miliarde euro.

Până la primirea celei de-a treia tranşe din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) din 15 martie 2010, pentru a supravieţui, statul român va trebui să se împrumute de la băncile comerciale de 6,4 miliarde de euro. Practic, supravieţuirea statului costă 5 miliarde de euro până la finalul anului 2009 şi încă 1,4 miliarde de euro în perioada ianuarie-15 martie 2010. Aceasta deoarece potrivit declaraţiilor anterioare făcute de Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, avem nevoie de 5 miliarde de euro până la finele anului pentru achitarea obligaţiilor care revin bugetului şi de alte 1,4 miliarde de euro pentru acoperirea găurilor din primele trei luni ale anului viitor.
Socoteala ia în calcul deficitul bugetar din primele două luni ale anului curent, respectiv 1,15% din PIB, presupunându-se că deficitul va fi acelaşi în perioada corespunzătoare din 2010.




“România are nevoie de 5 miliarde de euro până la sfârşitul anului cu care să îşi achite obligaţiile, suma crescând odată cu amânarea tranşelor de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană”, a declarat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, săptămâna trecută. Asta înseamnă că la o dobândă a titlurilor de stat de 5,25% pe an la cele 5 miliarde de euro România va plăti până la primirea celei de-a treia tranşe de la FMI (care e anunţată să vină în jurul datei de 15 martie 2010) o dobândă de 87,50 milioane de euro. De asemenea, dacă istoria din 2009 se repetă, în perioada ianuarie-mijlocul lunii martie 2010, România ar putea înregistra un deficit bugetar de 1,15%, care raportat la bugetul anunţat pentru 2010 face 1,4 miliarde de euro. Bani care şi ei trebuie împrumutaţi tot cu o dobândă minimă de 5,25% pe an, care costă pentru primele două luni şi jumătate bugetul de stat suma de 12,25 milioane de euro. În total, dobânzile vor fi, deci, de 99,75 milioane euro.



“Dacă reformele cheltuielilor publice s-ar fi derulat la timp, conform programului fiscal pe anul 2009, statul român ar fi avut nevoie de doar 3,5 miliarde de euro până la sfârşitul acestui an, adică pentru mai puţin de două luni”, a mai anunţat consilierul guvernatorului BNR. Cu alte cuvinte, statul în aceste condiţii ar fi plătit doar 61,25 milioane de euro pentru cele 3,5 miliarde de euro, respectiv încă 12,25 milioane de euro pentru deficitul bugetar pe cele două luni şi jumătate din 2010. Deci în total, suma plătită pentru dobânzi la împrumuturile contractate de stat ar fi scăzut cu 26,25 milioane de euro, faţă de cele 99,75 milioane de euro. Dacă finanţarea deficitului pe 2009 s-ar fi făcut cu ajutorul tranşei de 1,5 miliarde de euro de la FMI şi al celei de un miliard de euro de la CE, economiile rezultate din plata unor dobânzi de doar 3,1-3,5% pe an (faţă de cele bancare de 5,25%) ar fi fost de încă aproximativ 17 milioane de euro.

Rădoi de la metrou: are vilău sau şpăgălău?

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
20 Nov 2009

Alina Moscalu
 
Să ridice mîna cei dintre voi care nu l-aţi înjurat pe Ion Rădoi, sindicalistul închipuit de la Metrorex. Da, e vorba de nenea ăla care a încercat să ne convingă săptămîna aceasta că e musai să li se mărească salariile angajaţilor Metrorex, deşi au nişte lefuri mai mult decît decente pentru România anului 2009. Başca, societatea în numele căreia vociferează pesedistul nu este una profitabilă. Are pierderi şi primeşte bani grei, sub formă de subvenţii, de la bugetul de stat. Anul acesta suma se ridică la 328 de milioane RON. Şi asta pentru ca şi cele care vînd cartele de metrou să primească un salariu mai mare decît cea mai mare parte a cadrelor didactice din ţara asta de rupţi în cur.
Pe un cu totul alt front, liderul sindical Rădoi este de o mare durere în cot atunci cînd vine vorba de bunuri obţinute ori însuşite.Nenea Rădoi a fost parlamentar, două mandate chiar. N-aţi spune, după cum discută, după cum îi e portul. Din 2000 a fost pentru 4 (patru) ani deputat din partea PSD, iar în 2004 devine senator al aceluiaşi partid. În cei opt ani de parlamentărit, Rădoi a învăţat să facă bani. Astfel, în 2005, declara că a obţinut o casă de vacanţă de 150 de metri pătraţi în Sinaia. Casa o declara că venită la pachet cu una bucată soţie obţinută în urma actului intim de căsătorie. Care act se consumase în 2004. În declaraţia din 2009, lideul sindical dă la o parte abureala şi spune lucrurile ceva mai simplu. Îşi aduce aminte de un teren cu o suprafaţă de 1,2 hectare în Dîmboviţa. Şi declară despre acest teren că e obţinut în perioada 2000-2004. Carevasăzică, trebuia să apară şi în declaraţia din 2005. Mare fîsîială! Invidia o stîrneşte însă cînd ajunge la rubrica imobile.
Dacă în 2004 se căsătorea, în 2009 declară că a şi divorţat. De rămas în urma căsătoriei a rămas cu vila din Sinaia pentru care încasează vreo 5.000 de euro chirie. Primo: ori Rădoi s-a fîsticit în 2004 la căsătorie şi nu a vrut să spună că şi-a luat o soţie fără zestre şi de aia a trecut că a obţinut acea casă de vacanţă de la femeie. Ori, varianta doi, femeia a ajuns să îşi dorească doar să scape de sindicalist şi nu a mai interesat-o nici casă, nici masă, nici chirie, numai să plece. Ori, varianta trei, fostul parlamentar s-a cam încurcat şi a uitat că în declaraţia anterioară notase că nu e casa lui, ci prin cumularea bunurilor cu soţia. E ca şi cum şi-ar fi divulgat singur o şpagă care a acoperit construirea unei case de vacanţă în Sinaia.

Săracii de la metrou, sărbătoriţi de bogaţi cu X5, Q7 şi A8

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
20 Nov 2009

Biroul de Investigatii
 
Ieri dimineaţă, la McMoni's, Metrorex a dat o petrecere pentru a sărbători 30 de ani de la punerea în circulaţie a primei garnituri de metrou. Pentru cititorii noştri din afara Bucureştiului, Metrorex e compania aia de stat ai cărei angajaţi au fost în grevă pînă miercuri pentru că voiau salarii mai mari.
Salariul mediu net al angajaţilor de la metrou este de aproximativ 2600 de lei. Însă, la cheful dat de Metrorex ieri n-am văzut la mese nici un amărît de-ăsta cu venituri de 600 de euro pe lună. Am văzut, totuşi, o grămadă de baştani veniţi cu limuzine care, dacă ar fi vîndute, ar acoperi lejer cîteva măriri de salariu.
D-aia nu prea înţelegem cum vine chestia asta. Cîteva mii de oameni, angajaţi ai Metrorex, au protestat timp de cîteva zile pentru că au salarii mici.
La sărbătoarea companiei, însă, amărîţii ăştia munceau în subteran, iar şefii şi sindicaliştii lor petreceau la McMoni's, în timp ce în parcare îi aşteptau maşini pe care aceiaşi amărîţi nu şi le vor permite trei vieţi de-aici încolo. Parcul auto de lux îl puteţi admira în fotografii. Cît de bine s-au distrat oamenii la petrecere puteţi vedea AICI.