Romania trebuie salvata!
06 Iul 2010
Catavencu.ro
Pînă de curînd, Anca Daniela Boagiu a fost asigurată că pleacă ministru plenipotenţiar şi extraordinar în Franţa. A făcut însă gafa să anunţe presa că Bogdan Ionescu, zis Syda, urmează să fie trimis pe un post de secretar economic al Ambasadei României la Paris, în urma intervenţiilor făcute de Elena Băsescu pe lîngă ministerul lui Adriean Videanu.
O să mă întrebaţi ce legătură există între Anca Boagiu şi problema trimiterii lui Syda la Paris şi o să vă răspund de îndată. În 1997, Syda a fost, pentru o scurtă perioadă, consilierul personal al ministrului Integrării Europene, Anca Boagiu.
Suficient timp pentru ca idila ministrului cu consilierul ei pe probleme de, ha-ha, integrare, să enerveze conducerea superioară de partid, care i-a pus în vedere Ancăi Boagiu s-o lase mai moale cu cordăceala la locul de muncă şi să scape de consilierul Syda, înainte de a afla presa amănunte, dat fiind faptul că urmează un an electoral dificil.
Momentul coincide cu inexplicabila cădere în dizgraţie a Ancăi Boagiu. Între timp, Syda, amantul portocaliu de serviciu, s-a cam săturat de fosta ministreasă de 39 leat şi s-a cuplat cu mezina de 27 de ani a preşedintelui, EBA. Cuplul urma să-şi pună pirostriile taman luna trecută. Madam Boagiu părea că se resemnase şi a apucat să se laude în stînga şi-n dreapta că pleacă ambasador în Franţa. În prealabil, francezii i-au dat, galanţi, Legiunea de Onoare în grad de cavaler.
De oficiile de preparator al viitorului ambasador s-a ocupat deputatul Mircea Toader, a cărui misiune, printre altele, a fost să recruteze consilierii viitorului ministru extraordinar şi plenipotenţiar Anca Boagiu, absolvent al unei facultăţi de construcţii, specializat în hidrotehnică. În scenă intră Syda, despre care presa află, cu lux de amănunte, că EBA i-a aranjat un post la ambasada noastră de la Paris; că EBA urmează să se cunune cu Syda, în iunie 2010; că tinerii însurăţei intenţionează să-şi achiziţioneze un hogeac la Paris. Boagiu se răzbună ca muierile înşelate din tragedia greacă, lovind cu ambele tăişuri ale securii, atît în amantul trădător, cît şi în rivală. EBA află cine a sifonat şi-i dă şah fostei ministrese a Integrării, uneltind s-o lase fără suflare.
Mai departe, afacerea este preluată de oameni de meserie. În timp ce Anca Boagiu se pregăteşte să fie unsă ambasador, în locul ei este numit Bogdan Mazuru, diplomat de carieră, care săptămîna trecută primeşte avizul favorabil al Parlamentului. EBA se desparte de Syda, convinsă că mica ei lume portocalie e plină de perdanţi cu tone de muşchi pe ei şi creiere de muscă. Privind retrospectiv, este greu de înţeles cum şi-a imaginat EBA că-i va crea post de gigolo lui Syda în ambasada fostei lui amante. Poate că şi creierul EBei are propriile lui limite, nu numai mintea lui Syda.
Lilly Mîrlan
marți, 6 iulie 2010
Boc a băgat românul dator la FMI
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
Boc a băgat românul dator la FMI
Datoria publică a ajuns la aproape 5.000 de euro pe cap de persoană activă
În timpul guvernului Boc, datoria publică a crescut cu 688 de euro pe cap de locuitor. Pe fiecare persoană care poate munci creşterea a fost de 7.128 de lei, adică 1.658 de euro. S-a ajuns ca statul să datoreze la bănci şi la Fondul Monetar Internaţional 4.494 euro pentru fiecare persoană activă.
În luna aprilie, datoria publică a statului român era de 173,903 miliarde de lei, din care 93,85% reprezintă datoria publică guvernamentală, iar restul - datoria publică locală.
Dacă raportăm aceste cifre la populaţia României, care număra aproximativ 21,69 milioane de locuitori, conform rezultatelor ultimului recensământ, reiese că fiecare cetăţean român, indiferent de vârstă sau dacă are un loc de muncă, duce în spate o datorie de circa 8.017 lei, echivalentul a 1.865 de euro. Dacă raportăm însă datoria publică la populaţia activă (9 milioane de locuitori fără şomeri), atunci, pe cap de salariat, valoarea ei este de 19.322 de lei, adică 4.494 euro.
În timpul guvernului Boc, datoria publică a crescut foarte mult comparativ cu mandatele altor prim-miniştri ai României. Astfel, pe 31 decembrie 2008, datoria publică era de 109,75 miliarde de lei şi reprezenta doar 21,78% din PIB. Deci în doar şaisprezece luni datoria publică a crescut cu 64,153 miliarde de lei, cu peste 60%. Cu alte cuvinte, în timpul mandatului guvernului Boc, datoria publică a crescut cu 2.958 de lei pentru fiecare român (adică 688 de euro) sau cu 7.128 de lei pentru fiecare om care poate munci (adică 1.658 de euro).
Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), vorbeşte despre consecinţele viitoare ale acestei îndatorări. „Datoria publică actuală a României nu este foarte mare, însă ritmul ei de creştere este prea rapid. În plus, o mare parte a datoriei publice este pe termen scurt, ceea ce face ca statul să se împrumute din ce în ce mai mult pentru rostogolirea ei. Pe termen lung, atunci când va începe plata datoriei publice, statul va deprecia moneda naţională, fapt care în cele din urmă va afecta cetăţeanul român", spune Liviu Voinea. Din totalul titlurilor emise de stat aflate în derulare, 72% aveau scadenţă pe termen scurt - de mai puţin de un an. Un an mai devreme, ponderea datoriei pe termen scurt era de 44,9%, ceea ce înseamnă că în ultimul an aceasta s-a dublat.
Fostul ministru al Finanţelor Varujan Vosganian susţine că în timpul guvernului Boc datoria publică a României a crescut fără ca nivelul de trai al cetăţeanului să se îmbunătăţească. Ba mai mult, el s-a înrăutăţit. „Datoria publică a României în perioada 2004-2008 a scăzut ca procent din PIB. Odată cu venirea guvernului Boc la putere, valoarea datoriei publice a explodat şi asta numai pentru ca fostul executiv să supravieţuiască. Dacă ar fi luat măsurile care se impuneau, respectiv reducerea cheltuielilor din aparatul de stat, nu s-ar fi ajuns aici", spune Vosganian.
Publicat Marţi, 06 iulie 2010 Dan Odagiu
Cotidianul.ro
Boc a băgat românul dator la FMI
Datoria publică a ajuns la aproape 5.000 de euro pe cap de persoană activă
În timpul guvernului Boc, datoria publică a crescut cu 688 de euro pe cap de locuitor. Pe fiecare persoană care poate munci creşterea a fost de 7.128 de lei, adică 1.658 de euro. S-a ajuns ca statul să datoreze la bănci şi la Fondul Monetar Internaţional 4.494 euro pentru fiecare persoană activă.
În luna aprilie, datoria publică a statului român era de 173,903 miliarde de lei, din care 93,85% reprezintă datoria publică guvernamentală, iar restul - datoria publică locală.
Dacă raportăm aceste cifre la populaţia României, care număra aproximativ 21,69 milioane de locuitori, conform rezultatelor ultimului recensământ, reiese că fiecare cetăţean român, indiferent de vârstă sau dacă are un loc de muncă, duce în spate o datorie de circa 8.017 lei, echivalentul a 1.865 de euro. Dacă raportăm însă datoria publică la populaţia activă (9 milioane de locuitori fără şomeri), atunci, pe cap de salariat, valoarea ei este de 19.322 de lei, adică 4.494 euro.
În timpul guvernului Boc, datoria publică a crescut foarte mult comparativ cu mandatele altor prim-miniştri ai României. Astfel, pe 31 decembrie 2008, datoria publică era de 109,75 miliarde de lei şi reprezenta doar 21,78% din PIB. Deci în doar şaisprezece luni datoria publică a crescut cu 64,153 miliarde de lei, cu peste 60%. Cu alte cuvinte, în timpul mandatului guvernului Boc, datoria publică a crescut cu 2.958 de lei pentru fiecare român (adică 688 de euro) sau cu 7.128 de lei pentru fiecare om care poate munci (adică 1.658 de euro).
Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), vorbeşte despre consecinţele viitoare ale acestei îndatorări. „Datoria publică actuală a României nu este foarte mare, însă ritmul ei de creştere este prea rapid. În plus, o mare parte a datoriei publice este pe termen scurt, ceea ce face ca statul să se împrumute din ce în ce mai mult pentru rostogolirea ei. Pe termen lung, atunci când va începe plata datoriei publice, statul va deprecia moneda naţională, fapt care în cele din urmă va afecta cetăţeanul român", spune Liviu Voinea. Din totalul titlurilor emise de stat aflate în derulare, 72% aveau scadenţă pe termen scurt - de mai puţin de un an. Un an mai devreme, ponderea datoriei pe termen scurt era de 44,9%, ceea ce înseamnă că în ultimul an aceasta s-a dublat.
Fostul ministru al Finanţelor Varujan Vosganian susţine că în timpul guvernului Boc datoria publică a României a crescut fără ca nivelul de trai al cetăţeanului să se îmbunătăţească. Ba mai mult, el s-a înrăutăţit. „Datoria publică a României în perioada 2004-2008 a scăzut ca procent din PIB. Odată cu venirea guvernului Boc la putere, valoarea datoriei publice a explodat şi asta numai pentru ca fostul executiv să supravieţuiască. Dacă ar fi luat măsurile care se impuneau, respectiv reducerea cheltuielilor din aparatul de stat, nu s-ar fi ajuns aici", spune Vosganian.
Publicat Marţi, 06 iulie 2010 Dan Odagiu
Cazarma din Murfatlarul natal al preşedintelui, păzită de bodyguarzi
Romania trebuie salvata!
Armata română şi-a angajat mercenari ca să-i apere unităţile militare. Este cazul Unităţii Militare 01556 Mangalia, care, în urma unei licitaţii electronice, a angajat o firmă privată de bodyguarzi ce va asigura paza a trei unităţi militare.
Este vorba despre UM 01556 Mangalia, UM 02131 Victoria şi cazarma din Murfatlar, care vor beneficia de serviciile de pază oferite de societatea LPS Protecţie SRL din Constanţa. Valoarea contractului încheiat cu această firmă este de 813.484 lei, acesta fiind descris ca achiziţionare de servicii de pază şi intervenţie la obiectivele militare prin societăţi specializate. Fapt care ne duce la ideea că paza şi protecţia nu mai intră în atribuţiile armatei române.
Interesant este că cele trei servicii pe care le oferă firma LPS Protecţie sunt, potrivit site-ului de prezentare al societăţii, cele de transport valori, monitorizare şi gardă de corp. Sloganul firmei LPS Protecţie este „Protecţia dumneavoastră e grija noastră".
„Suntem o echipă de profesionişti, cu experienţă în domeniul pazei şi protecţiei şi dornici de a realiza, eficient şi de calitate, aşteptările clienţilor noştri: de a se manifesta în intimitate şi siguranţă deplină, atât în familie cât şi pe proprietatea lor; de a nu le fi afectată viaţa şi integritatea corporală; de a se putea manifesta în deplină libertate aşa cum fiecare îşi doreşte", se precizează pe site-ul firmei LPS Protecţie SRL, societate care se va ocupa de paza celor trei unităţi militare din Constanţa.
Publicat Marţi, 06 iulie 2010 Claudia Marcu
Armata română şi-a angajat mercenari ca să-i apere unităţile militare. Este cazul Unităţii Militare 01556 Mangalia, care, în urma unei licitaţii electronice, a angajat o firmă privată de bodyguarzi ce va asigura paza a trei unităţi militare.
Este vorba despre UM 01556 Mangalia, UM 02131 Victoria şi cazarma din Murfatlar, care vor beneficia de serviciile de pază oferite de societatea LPS Protecţie SRL din Constanţa. Valoarea contractului încheiat cu această firmă este de 813.484 lei, acesta fiind descris ca achiziţionare de servicii de pază şi intervenţie la obiectivele militare prin societăţi specializate. Fapt care ne duce la ideea că paza şi protecţia nu mai intră în atribuţiile armatei române.
Interesant este că cele trei servicii pe care le oferă firma LPS Protecţie sunt, potrivit site-ului de prezentare al societăţii, cele de transport valori, monitorizare şi gardă de corp. Sloganul firmei LPS Protecţie este „Protecţia dumneavoastră e grija noastră".
„Suntem o echipă de profesionişti, cu experienţă în domeniul pazei şi protecţiei şi dornici de a realiza, eficient şi de calitate, aşteptările clienţilor noştri: de a se manifesta în intimitate şi siguranţă deplină, atât în familie cât şi pe proprietatea lor; de a nu le fi afectată viaţa şi integritatea corporală; de a se putea manifesta în deplină libertate aşa cum fiecare îşi doreşte", se precizează pe site-ul firmei LPS Protecţie SRL, societate care se va ocupa de paza celor trei unităţi militare din Constanţa.
Publicat Marţi, 06 iulie 2010 Claudia Marcu
Bilanţul războiului politic românesc:
Romania trebuie salvata!
Bilanţul războiului politic românesc:
23 de victime şi 298,5 milioane euro irosiţi
Dezvăluirea făcută de cotidianul.ro privind alocarea în 2008 a sumei de 8,5 milioane euro pentru regularizarea cursurilor râurilor Siret şi Prut s-a transformat într-un adevărat tsunami pentru actuala putere, dar şi pentru opoziţie. 8,5 milioane de euro au reprezentat doar primul pilon al anchetei noastre.
După ce duminică refuzase să-şi exprime public poziţia, ieri, Nicolae Nemirschi, fost ministru al Mediului în guvernul PDL-PSD, a declarat pentru Antena 3 că anul trecut ar fi trebuit să fie continuate şi chiar sporite investiţiile începute în august 2008 de guvernul Tăriceanu, dar că Emil Boc şi Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor, au decis să ia acei bani, considerând că proiectele respective nu sunt o prioritate. Nemirschi susţine că premierul Boc a ignorat în permanenţă avertizările privind riscul unor inundaţii grave în Moldova şi i-a luat banii alocaţi în 2008 pentru lucrări de îndiguri şi amenajări împotriva inundaţiilor.
Ba mai mult, spune Nicolae Nemirschi, partea pedelistă a guvernului Boc 1 a hotărât să mute şi sumele enorme provenite din fondurile europene destinate modernizării sistemului de protecţie împotriva inundaţiilor în contul de deficit bugetar al României, de la Ministerul Finanţelor. Lucru total neacceptabil în practicile Uniunii Europene. Declaraţia fostului ministru al Mediului confirmă cât se poate de clar această informaţie publicată de cotidianul.ro încă de luni.
Cotidianul.ro este în măsură să vă ofere şi alte date importante despre măsurile greşite luate de ultimele trei guvernări în privinţa amenajărilor şi modernizărilor de pe râurile principale din România. Aceste politici guvernamentale eronate, laolaltă cu fenomenele naturale de proporţii nemaiîntâlnite, au condus la dezastrul produs de inundaţiile din Moldova.
Ieri aţi putut afla în exclusivitate din ziarul nostru că o parte din banii destinaţi regularizării cursurilor râurilor şi Dunării vin prin programele europene BDCE IV şi BDCE V. În 2009, aceste sume importante s-au dus, în mod nefiresc, la Ministerul Finanţelor, iar de aici erau redistribuite cu pipeta de Gh. Pogea către Ministerul Mediului şi Apele Române - destinatarii de drept ai banilor europeni.
Surse din conducerea Ministerului Mediului ne-au declarat că, în conformitate cu documentele existente, în perioada ianuarie 2009-octombrie 2009, numai pentru amenajările şi modernizările hidrografice au venit peste 100 milioane euro, prin programele BDCE IV şi BDCE V, iar de la bugetul de stat al României au fost alocate circa 60 de milioane de euro.
Din documentele oficiale ale MAE şi Ministerului Mediului am aflat că programul BDCE IV cuprindea 10 obiective de investiţii de amenajări şi modernizări hidrotehnice, şi era întins pe perioada 2006-2009. BDCE V avea perioada de implementare 2009-2012 cu 113 obiective prioritare de construcţii hidrotehnice. Valoarea totală a celor două programe europene BDCE IV şi BDCE V este de 298,5 milioane euro.
Şi pentru renaturarea Luncii Dunării a existat un proiect cu finananţarea aprobată, încă din 2008. Acest lucru a fost confirmat inclusiv de foştii şefi pesedişti din Ministerul Mediului. Proiectul de reamenajare al Dunării, consideră specialiştii în hidrotehnică, este imperios necesar şi deja s-a întârziat mult în demararea lui. Din 2006 s-a constatat din studiile efectuate de Apele Române că pe Dunăre se impun lucrări de creare a unor poldere şi zone umede care să preia apa în cazul creşterii de debite. Astfel de amenajări moderne pe Dunăre ar feri zona dunăreană a României de inundaţii catastrofale.
Tot în 2009, conducerea Ministerului Mediului venise în guvern cu un plan de reorganizare şi eficientizare a personalului angajat al Apelor Române. În planul respectiv se prevedeau mutări de personal specializat din zonele mai ferite de inundaţii şi viituri, în acele regiuni care sunt mereu afectate de revărsarea apelor. Planul de reorganizare a personalului Apelor Române trebuia să fie aprobat în prima şedinţă de guvern din octombrie 2009. Numai că ghinion!, exact pe 1 octombrie 2009 se rupea coaliţia PDL-PSD, iar proiectul nu a mai intrat niciodată pe ordinea de zi a şedinţelor de guvern.
Iată cum războiul de gherilă fără sfârşit şi fără miză pentru populaţie, dintre PDL şi PNL, sau dintre PDL şi PSD sau toate dintre toate trei la un loc, plus UMDR, produce adevărate drame ale românilor. În aceste zile a venit rândul locuitorilor din Moldova să simtă "binefacerile" războiului politic. Şi ale unei administrări mai imbecile decât toate cele de până acum!
Publicat acum 6 ore si 34 minute Cristina Horvat
Bilanţul războiului politic românesc:
23 de victime şi 298,5 milioane euro irosiţi
Dezvăluirea făcută de cotidianul.ro privind alocarea în 2008 a sumei de 8,5 milioane euro pentru regularizarea cursurilor râurilor Siret şi Prut s-a transformat într-un adevărat tsunami pentru actuala putere, dar şi pentru opoziţie. 8,5 milioane de euro au reprezentat doar primul pilon al anchetei noastre.
După ce duminică refuzase să-şi exprime public poziţia, ieri, Nicolae Nemirschi, fost ministru al Mediului în guvernul PDL-PSD, a declarat pentru Antena 3 că anul trecut ar fi trebuit să fie continuate şi chiar sporite investiţiile începute în august 2008 de guvernul Tăriceanu, dar că Emil Boc şi Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor, au decis să ia acei bani, considerând că proiectele respective nu sunt o prioritate. Nemirschi susţine că premierul Boc a ignorat în permanenţă avertizările privind riscul unor inundaţii grave în Moldova şi i-a luat banii alocaţi în 2008 pentru lucrări de îndiguri şi amenajări împotriva inundaţiilor.
Ba mai mult, spune Nicolae Nemirschi, partea pedelistă a guvernului Boc 1 a hotărât să mute şi sumele enorme provenite din fondurile europene destinate modernizării sistemului de protecţie împotriva inundaţiilor în contul de deficit bugetar al României, de la Ministerul Finanţelor. Lucru total neacceptabil în practicile Uniunii Europene. Declaraţia fostului ministru al Mediului confirmă cât se poate de clar această informaţie publicată de cotidianul.ro încă de luni.
Cotidianul.ro este în măsură să vă ofere şi alte date importante despre măsurile greşite luate de ultimele trei guvernări în privinţa amenajărilor şi modernizărilor de pe râurile principale din România. Aceste politici guvernamentale eronate, laolaltă cu fenomenele naturale de proporţii nemaiîntâlnite, au condus la dezastrul produs de inundaţiile din Moldova.
Ieri aţi putut afla în exclusivitate din ziarul nostru că o parte din banii destinaţi regularizării cursurilor râurilor şi Dunării vin prin programele europene BDCE IV şi BDCE V. În 2009, aceste sume importante s-au dus, în mod nefiresc, la Ministerul Finanţelor, iar de aici erau redistribuite cu pipeta de Gh. Pogea către Ministerul Mediului şi Apele Române - destinatarii de drept ai banilor europeni.
Surse din conducerea Ministerului Mediului ne-au declarat că, în conformitate cu documentele existente, în perioada ianuarie 2009-octombrie 2009, numai pentru amenajările şi modernizările hidrografice au venit peste 100 milioane euro, prin programele BDCE IV şi BDCE V, iar de la bugetul de stat al României au fost alocate circa 60 de milioane de euro.
Din documentele oficiale ale MAE şi Ministerului Mediului am aflat că programul BDCE IV cuprindea 10 obiective de investiţii de amenajări şi modernizări hidrotehnice, şi era întins pe perioada 2006-2009. BDCE V avea perioada de implementare 2009-2012 cu 113 obiective prioritare de construcţii hidrotehnice. Valoarea totală a celor două programe europene BDCE IV şi BDCE V este de 298,5 milioane euro.
Şi pentru renaturarea Luncii Dunării a existat un proiect cu finananţarea aprobată, încă din 2008. Acest lucru a fost confirmat inclusiv de foştii şefi pesedişti din Ministerul Mediului. Proiectul de reamenajare al Dunării, consideră specialiştii în hidrotehnică, este imperios necesar şi deja s-a întârziat mult în demararea lui. Din 2006 s-a constatat din studiile efectuate de Apele Române că pe Dunăre se impun lucrări de creare a unor poldere şi zone umede care să preia apa în cazul creşterii de debite. Astfel de amenajări moderne pe Dunăre ar feri zona dunăreană a României de inundaţii catastrofale.
Tot în 2009, conducerea Ministerului Mediului venise în guvern cu un plan de reorganizare şi eficientizare a personalului angajat al Apelor Române. În planul respectiv se prevedeau mutări de personal specializat din zonele mai ferite de inundaţii şi viituri, în acele regiuni care sunt mereu afectate de revărsarea apelor. Planul de reorganizare a personalului Apelor Române trebuia să fie aprobat în prima şedinţă de guvern din octombrie 2009. Numai că ghinion!, exact pe 1 octombrie 2009 se rupea coaliţia PDL-PSD, iar proiectul nu a mai intrat niciodată pe ordinea de zi a şedinţelor de guvern.
Iată cum războiul de gherilă fără sfârşit şi fără miză pentru populaţie, dintre PDL şi PNL, sau dintre PDL şi PSD sau toate dintre toate trei la un loc, plus UMDR, produce adevărate drame ale românilor. În aceste zile a venit rândul locuitorilor din Moldova să simtă "binefacerile" războiului politic. Şi ale unei administrări mai imbecile decât toate cele de până acum!
Publicat acum 6 ore si 34 minute Cristina Horvat
joi, 1 iulie 2010
Hai Romania!
Romania trebuie salvata!
La table, ca nici măcar la fotbal nu mai pot spune ca suntem cineva.
Am vrut sa zic Hai Romania la bagaje și fuga în alta țară!
25% tăieri salariale,
24% TVA,
Coplata!
Mai vreți?
La table, ca nici măcar la fotbal nu mai pot spune ca suntem cineva.
Am vrut sa zic Hai Romania la bagaje și fuga în alta țară!
25% tăieri salariale,
24% TVA,
Coplata!
Mai vreți?
Aventurile mogulilor buni în ţara fraţilor Băsescu
Romania trebuie salvata!
30 Iun 2010 | Alexandru Cristorian, Cornel Ivanciuc
Catavencu.ro
Mama mitocondrială a deşteptăciunii s-a născut în Caracal. La pieptul ei au supt fraţii P+3, Dan Diaconescu în Direct şi Marius Tucă Show. Cei mai dibaci caracaleni dintre deştepţi sînt fraţii P+3, iar cel mai iscusit P dintre P+3 este GCP, adică George Constantin Păunescu. Fost ofiţer al Securităţii externe, acoperit sub însărcinarea de şef al Biroului economic din Milano al Ambasadei RSR în Italia, după Revoluţie, GCP a pus mîna pe 181.000.000 $ şi 3.000.000.000 lei de la Bancorex, pentru firma Poolgec, fără nici o acoperire. După ce a săpat groapa Bancorex, GCP a pus ochii pe Bankcoop, cumpărînd pachetul majoritar al băncii, cu un credit obţinut de la o bancă din străinătate, călcînd legile în picioare.
El a fost trimis în judecată abia în octombrie 1999, pentru acuzaţia că a folosit în interes personal suma de un milion de dolari, din banii firmei GCP (General Consulting Procurement), anume pentru deplasări în străinătate.
La data la care Parchetul General îl trimitea în judecată, GCP fugise deja în Statele Unite, unde şi-a cumpărat un apartament pe East 39th Street, N.Y., la o stradă distanţă de sediul Consulatului General al României din New York. Apartamentul va deveni sediul săptămînalului Zoom, administrat de o cucoană pe nume Sprînceană, avîndu-l ca acţionar unic pe GCP, ziar difuzat preferenţial în reţeaua Tarom. Revista publică mai multe poze ale lui GCP cu Bill Clinton, pentru acei fraieri care nu ştiu că orice persoană se poate fotografia cu preşedintele Americii, contra unei taxe de 5.000 $. Motivaţia oficială a sustragerii de sub urmărirea penală a lui GCP a fost aceea că omul de afaceri a urmat un „tratament medical din cauza unor multiple suferinţe ce nu pot fi monitorizate şi tratate cu succes în România“. Fuga sa nu este cauzată însă de acest banal dosar de încălcare a Legii societăţilor comerciale, ci pentru celelalte dosare deschise de instanţă, de subminare a economiei naţionale, împreună cu Răzvan Temeşan, fostul preşedinte al Bancorex, de fals şi uz de fals în cazul Dac Air sau de achiziţionare în condiţii ilegale a pachetului majoritar al băncii Bankcoop.
Victoria lui Iliescu şi a PSD din 2000 îi vor restitui statutul de investitor strategic. După întoarcerea sa în ţară, pentru a-şi acoperi urmele, va declara falimentul Bankcoop şi al companiei aviatice Dac Air. Gaura dată statului în afacerea Dac Air-BCR este de 15,6 milioane $. Apoi, tot pentru a-şi şterge urmele, va schimba numele companiei General Consulting and Procurement SRL în Investment Support System SA. În 2007, GCP apare pentru prima dată la TV, alături de preşedintele Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România) şi al ACPR (Asociaţia Confederaţiilor Patronale din România). La scurtă vreme anunţă că intenţionează să construiască un ansamblu de 3.000 de apartamente în Aradul primarului Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Băsescu. Deşi datorează statului român sute de milioane de dolari, practic aproape întreaga sa avere, GCP a devenit unul dintre oamenii preşedintelui Băsescu, căruia i-a pus la dispoziţie postul B1 tv. În atacurile preşedintelui îndreptate împotriva mogulilor din presă numele lui GCP nu a fost pomenit niciodată.
Suit pe cai mari, GCP şi-a permis să pronunţe adagiul: „Am riscat enorm mergînd pe mîna actualului preşedinte, dar am cîştigat şi acum am aprobare să iau totul în domeniul reprezentării patronale, şi în ţară, şi în exterior.“ Ce face GCP în domeniul reprezentării patronale în exterior?
30 Iun 2010 | Alexandru Cristorian, Cornel Ivanciuc
Catavencu.ro
Mama mitocondrială a deşteptăciunii s-a născut în Caracal. La pieptul ei au supt fraţii P+3, Dan Diaconescu în Direct şi Marius Tucă Show. Cei mai dibaci caracaleni dintre deştepţi sînt fraţii P+3, iar cel mai iscusit P dintre P+3 este GCP, adică George Constantin Păunescu. Fost ofiţer al Securităţii externe, acoperit sub însărcinarea de şef al Biroului economic din Milano al Ambasadei RSR în Italia, după Revoluţie, GCP a pus mîna pe 181.000.000 $ şi 3.000.000.000 lei de la Bancorex, pentru firma Poolgec, fără nici o acoperire. După ce a săpat groapa Bancorex, GCP a pus ochii pe Bankcoop, cumpărînd pachetul majoritar al băncii, cu un credit obţinut de la o bancă din străinătate, călcînd legile în picioare.
El a fost trimis în judecată abia în octombrie 1999, pentru acuzaţia că a folosit în interes personal suma de un milion de dolari, din banii firmei GCP (General Consulting Procurement), anume pentru deplasări în străinătate.
La data la care Parchetul General îl trimitea în judecată, GCP fugise deja în Statele Unite, unde şi-a cumpărat un apartament pe East 39th Street, N.Y., la o stradă distanţă de sediul Consulatului General al României din New York. Apartamentul va deveni sediul săptămînalului Zoom, administrat de o cucoană pe nume Sprînceană, avîndu-l ca acţionar unic pe GCP, ziar difuzat preferenţial în reţeaua Tarom. Revista publică mai multe poze ale lui GCP cu Bill Clinton, pentru acei fraieri care nu ştiu că orice persoană se poate fotografia cu preşedintele Americii, contra unei taxe de 5.000 $. Motivaţia oficială a sustragerii de sub urmărirea penală a lui GCP a fost aceea că omul de afaceri a urmat un „tratament medical din cauza unor multiple suferinţe ce nu pot fi monitorizate şi tratate cu succes în România“. Fuga sa nu este cauzată însă de acest banal dosar de încălcare a Legii societăţilor comerciale, ci pentru celelalte dosare deschise de instanţă, de subminare a economiei naţionale, împreună cu Răzvan Temeşan, fostul preşedinte al Bancorex, de fals şi uz de fals în cazul Dac Air sau de achiziţionare în condiţii ilegale a pachetului majoritar al băncii Bankcoop.
Victoria lui Iliescu şi a PSD din 2000 îi vor restitui statutul de investitor strategic. După întoarcerea sa în ţară, pentru a-şi acoperi urmele, va declara falimentul Bankcoop şi al companiei aviatice Dac Air. Gaura dată statului în afacerea Dac Air-BCR este de 15,6 milioane $. Apoi, tot pentru a-şi şterge urmele, va schimba numele companiei General Consulting and Procurement SRL în Investment Support System SA. În 2007, GCP apare pentru prima dată la TV, alături de preşedintele Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România) şi al ACPR (Asociaţia Confederaţiilor Patronale din România). La scurtă vreme anunţă că intenţionează să construiască un ansamblu de 3.000 de apartamente în Aradul primarului Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Băsescu. Deşi datorează statului român sute de milioane de dolari, practic aproape întreaga sa avere, GCP a devenit unul dintre oamenii preşedintelui Băsescu, căruia i-a pus la dispoziţie postul B1 tv. În atacurile preşedintelui îndreptate împotriva mogulilor din presă numele lui GCP nu a fost pomenit niciodată.
Suit pe cai mari, GCP şi-a permis să pronunţe adagiul: „Am riscat enorm mergînd pe mîna actualului preşedinte, dar am cîştigat şi acum am aprobare să iau totul în domeniul reprezentării patronale, şi în ţară, şi în exterior.“ Ce face GCP în domeniul reprezentării patronale în exterior?
Cum se vinde aerul României fraiere? Estul sălbatic al certificatelor de emisii de gaze
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
* Peste 5 miliarde de euro frauda anuală la nivel european
* România, paradis fiscal pentru vânzătorii de aer murdar
* Copil de general vinde aer curat
* Ministrul Economiei şi cel al Mediului ascund identitatea negustorilor de certificate de poluare
* Statul român pierde sute de milioane de euro anual pe mâna băieţilor deştepţi
* Europol, pe urma traficanţilor de aer din România
Lipsa transparenţei şi reglementarea insuficientă a pieţei certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din România aduce prejudicii anuale de sute de milioane de euro statului român, aflat în plină criză a deficitului bugetar. Aceste sume sunt încasate, însă, de aşa-numiţii brokeri de certificate, cunoscuţi şi ca "băieţii deştepţi" din energie, care acţionează ca în Vestul Sălbatic, pe o piaţă voit nereglementată, la adăpost de orice consecinţe juridice, fiscale sau etice.
Unde nu-i lege, e tocmeală
Încă din 2008, tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze a fost o afacere profitabilă pentru un restrâns cerc de norocoşi, cu vechi încrengături cu lumea politică, a serviciilor secrete şi cea a afacerilor cu statul. Nu şi pentru statul român însuşi, care nu a încasat nici un leu din miliardele anuale pe care le-ar fi putut primi din impozitarea acestor tranzacţii.
Directiva europeană nu impune statelor membre cum să-şi reglementeze comercializarea certificatelor de emisii. Cele mai multe ţări, mai pragmatice, le-au asimilat instrumentelor financiare, nepurtătoare de TVA. Drept consecinţă, ele se comercializează în mod transparent şi supravegheat, la bursă. Alte ţări, printre care şi România, au asimilat aceste certificate unor mărfuri, deci purtătoare de TVA. La scurt timp, însă, multe dintre aceste state au sesizat fraude fiscale de mari proporţii, prin cererile de rambursare de TVA ale exportatorilor.
Legea spune că exportul este scutit de TVA, adică cei care au cumpărat la intern certificate, cu plata TVA către furnizor, le vând mai departe în oricare altă ţară UE, şi au dreptul legal să ceară returnarea TVA de la statul de reşedinţă. Conform unor estimări Europol, care anchetează aceste fraude cunoscute sub denumirea de "carusel", în 2009 s-au înregistrat pierderi de peste 5 miliarde de euro numai din rambursarea TVA la nivel european. Pentru a combate astfel de fraude, cele mai multe state fie au redus la 0% cota TVA pentru ceritificatele de emisii, fie au introdus taxarea inversă.
România este unul dintre ultimele bastioane unde frauda carusel este legală, TVA fiind, astăzi, de 24%. Nimeni nu ştie exact ce se întâmplă pe piaţă, cine cui vinde, unde, la ce preţ, cu ce comisioane, în ce condiţii. La colţul străzii, la cârciumă sau, dacă e mai scrupulos, la bursă; legiuitorul nu are nici o pretenţie asupra cadrului în care se încheie tranzacţia. Cum aceste certificate, alocate, reamintim, în mod gratuit de către statul român companiilor poluatoare, nu sunt definite în nici un fel din punct de vedere financiar-contabil, ele nu figurează în activele firmelor, iar vânzarea lor nu cade sub incidenţa OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Adică poluatorii de stat le pot vinde prin încredinţare directă, la orice preţ, chiar şi mult sub preţul de referinţă al burselor naţionale sau internaţionale, pe care, altminteri, le pot accesa şi singuri.
Aerul şi fraierul
Neperturbate de vigilenţa autorităţilor, sute de SRL-uri s-au înfiinţat peste noapte, cu scopul precis de a trage foloase de pe urma comercializării de certificate de emisii. De cele mai multe ori, ele fac un export, încasează TVA şi dispar. Altele, cu o putere de negociere de invidiat, reuşesc să cumpere certificate de la poluatori autohtoni, întâmplător sau nu cu capital de stat, la preţuri ridicol de mici, ajungând şi până la 2 eurocenţi bucata, în condiţiile în care preţul mediu este undeva pe la 15-16 euro pe bucată. Aceste informaţii vin chiar de la jucătorii pe piaţa bursieră, care au fost ofertaţi cu astfel de chilipiruri, dar care au sesizat potenţialul lor fraudulent.
Surprinzător este, însă, că autorităţile de reglementare au încercat de mai multe ori o transparentizare a pieţei, dar s-au lovit, paradoxal, de înşişi reprezentanţii ministerelor de resort. În aprilie 2009, Comisia Naţională de Valori Mobiliare (CNVM) a emis un aviz prin care certificatele de emisii de gaze erau asimilate valorilor mobiliare. Drept consecinţă, se impunea comercializarea lor numai prin burse de valori. Această clasificare înseamnă combaterea speculei şi a evaziunii fiscale, asigurarea transparenţei şi a echităţii preţurilor, printr-o strictă supraveghere a numărului de certificate tranzacţionate, a vânzătorilor, cumpărătorilor şi intermediarilor, precum şi plata către stat a unei taxe pe tranzacţie.
Dar, mai ales, înseamă eliminarea TVA, şi astfel, a posibilităţii fraudei carusel. Conform unor surse oficiale, la adăpostul anonimatului, această măsură a fost întâmpinată cu puternice reacţii din partea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, precum şi cel al Mediului şi Pădurilor, prin secretarii lor de stat, care s-au opus vehement unei astfel de clasificări. La scurt timp, avizul a fost suspendat şi s-a hotărât înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, prin care să se ajungă la "clarificări tehnice" ale înregimentării fiscale a certificatelor de emisii de gaze. Grupul a reuşit performanţa să îngroape toată chestiunea, prin evitarea tuturor întrunirilor de lucru. "Practic, a fost un anti-joc", remarcă oficialii autorităţilor de reglementare.
Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră fac parte din schema UE de reducere a poluării, conform Protocolului de la Kyoto. România se numără printre cele 141 de state care au ratificat Protocolul de la Kyoto, luându-şi angajamentul de reducere a emisiilor, în perioada 2008-2012, la 92% din nivelul acestora din anul 1989 (reducere cu 8%).
Fiecare stat membru trebuie să decidă câte certificate de emisie pot fi alocate pentru comercializare într-o anumită perioadă de timp şi câte certificate va primi fiecare combinat sau fabrică. Cantitatea atribuită este proprietatea privată a statului român.
România este într-o poziţie avantajoasă, pentru că, după 1989, a închis multe fabrici care erau poluante şi, astfel, poate vinde aceste certificate pentru emisii. Conform ultimului inventar naţional al emisiilor de gaze transmis Comisiei Europene, nivelul din anul 2008 (145 milioane tone CO2 echivalent) este cu circa 38% mai scăzut decât valoarea ţintă medie prevăzută de Protocolul de la Kyoto în perioada 2008-2012.
În februarie 2010, CNVM a emis un nou aviz, prin care califica certificatele de emisii drept instrumente financiare, dar excepta poluatorii de la tranzacţionarea prin bursă. Poluatorii puteau face schimb de certificate ei între ei, dar, dacă apelau la un mijlocitor, trebuiau să le tranzacţioneze prin bursă. Compania românească KDF Energy, unul dintre SRL-urile cu un volum de tranzacţionare de 10 milioane de certificate, conform propriilor declaraţii, nu a fost de acord cu această calificare.
A dat în judecată CNVM şi a obţinut, în doar 10 zile, suspendarea avizului la Curtea de Apel. Deci, în prezent, nu mai are efecte. În condiţiile în care justiţia română este mereu blamată pentru termenele lungi de judecată, putem considera acest proces un adevărat miracol al împărţirii dreptăţii în România. CNVM ne-a declarat că "va exercita recurs împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării Avizului".
Judecătorul acestei speţe este Victor Hortolomei, cel despre care presa a scris, de curând, că a dat câştig de cauză, la Curtea de Apel, unei companii declarate învinse la licitaţia pentru noul sediu al Bibliotecii Naţionale, pentru că oferea un preţ cu 6 milioane de euro mai mult decât câştigătorul. George Brăiloiu, acţionarul unic al KDF Energy, a declarat că, din punctul său de vedere, "justiţia funcţionează eficient".
Sunt şi jucători pe piaţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră care sunt de acord cu clasificarea lor drept instrumente financiare. Adrian Simionescu, preşedinte al Vienna Investment Trust, o societate de servicii de investiţii financiare autorizată, face apel la o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele BNP Paribas, Michel Pébereau, care afirma că "certificatele vor ajunge să fie considerate instrumente financiare, pentru că ele se comportă ca atare: circulă cu o viteză foarte mare (în secunde de la o ţară la alta), sunt fungibile şi nu necesită dovezi de transport sau de recepţie, ca o marfă obişnuită".
Simionescu apreciază că piaţa din România este "gri, total nereglementată şi netransparentă". El îşi pune speranţa în Comisia Europeană, care lucrează, în prezent, la elaborarea unui regulament (obligatoriu şi universal) care le va clasifica drept instrumente financiare în tot spaţiul UE.
Dar în România acest lucru nu se va întâmpla, probabil, mai devreme de 2012, fiindcă reprezentanţii Guvernului nu par să se grăbească să ia măsuri din proprie iniţiativă. Din contră, se comportă de parcă ar fi acţionari la astfel de SRL-uri, facilitându-le tranzacţii cu potenţial fraudulos, dezastruoase pentru bugetul statului. De altfel, chiar domnul Brăiloiu a ţinut să menţioneze că "avizul CNVM a fost contestat nu numai de către compania noastră, existând autorităţi precum Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei şi cel al Mediului care nu au agreat adoptarea unui astfel de aviz".
Baba-oarba instituţională
În demersul nostru de a afla care este suma exactă a TVA plătită de către stat exportatorilor de certificate de emisii, în raport cu TVA încasată din tranzacţionarea lor, ne-am învârtit până la ameţeală pe întortocheatele căi instituţionale ale autorităţilor abilitate să implementeze schema de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze. Ministerul Finanţelor Publice, prima autoritate contactată, ne-a pasat solicitarea către ANAF. De acolo, am aflat că, întrucât tranzacţionarea de certificate de emisii nu are un cod CAEN desemnat, sumele încasate la buget de pe urma lor nu pot fi urmărite sau calculate. Dar că am putea să încercăm să obţinem lista acestor "firme" de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, care are în atribuţii şi menţinerea unui astfel de registru.
Într-adevăr, Ministerul Mediului administrează Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu efect de seră, care se referă la poluatorii cărora statul le-a alocat iniţial certificatele. Există şi un registru al celor care le comercializează, unde oricine poate solicita să-şi deschidă un cont şi să raporteze periodic dacă a efectuat astfel de tranzacţii. Dar fără nicio obligaţie să declare fiecare tranzacţie în parte şi preţul său aferent, ci doar numărul de certificate de la începutul şi de la sfârşitul perioadei de raportare. Mai mult, există şi opţiunea de confidenţialitate, a cărei utilitate nu ne-a fost explicată.
Ca urmare, în acest registru sunt listaţi nici mai mult, nici mai puţin decât 19 agenţi economici. Printre ei se află SRL-uri remarcabile, precum TEN Transilvania Energy şi AMGAZ din Cluj-Napoca, ambele avându-l acţionar pe Alin Ardelean, fiul fostului şef de la "doi şi un sfert", sau furnizorul de gaz ENEX, tot din Cluj-Napoca, deţinătorul unui contract extrem de profitabil cu Romgaz. Lista mai cuprinde următoarele SRL-uri: Carbon Capital Network, Business Counsulting Parteners, Eco Carbon Consulting, Energyapt SRL, Carbon Energy, Luanchim, Krrus Holdings şi Bipfor Company. Numărul lor total precum şi identitatea acestor societăţi sunt ţinute sub tăinuire de către autorităţi.
Valoarea totală a certificatelor de emisii de carbon care îi revin României este de aproape 2 miliarde de tone de CO2, pentru perioada 2008 - 2012. Cerificatele sunt administrate de Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, administrator al Registrului Naţional de Gaze cu Efect de Seră.
Autorităţile declară că România deţine în prezent un surplus de capacitate de poluare, tradus în aproximativ 350 milioane de certificate de emisii, cu o valoare de până la 2,5 miliarde de euro.
Alocarea certificatelor se face anual, conform schemei întocmite de Ministerul Mediului, companiilor de pe teritoriul României care poluează, conform datelor din 1989. Aşadar, pentru majoritatea acestor companii, certificatele sunt excedentare. Întrucât certificatele de emisii au valoare comercială, ele pot fi folosite ca o sursă excelentă de capital, prin vânzarea lor către companii care au nevoie să polueze mai mult. În România sunt 219 companii poluatoare, cel mai mare poluator fiind ArcelorMittal Galaţi, cu o alocare anuală de 11.335.574 de certificate.
Am vrut să ştim dacă, poate, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri îşi ţine informaţiile mai bine organizate. Răspunsul a fost prompt: "MECMA nu deţine o evidenţă a intermediarilor de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care acţionează în România, neavând atribuţii în acest sens". Şi pentru că Ministerul Economiei, deşi ar fi putut, nu a emis nicio metodologie de aplicare a legii în ceea ce priveşte comercializarea acestor certificate, "operatorii economici pot întreprinde [comercializarea certificatelor de emisii de gaze (n.r.)], conform propriilor evaluări, pe responsabilitatea proprie". Nouă ne sună asta a debandadă totală. Cu alte cuvinte, prinde orbul, scoate-i ochii!
Un simplu calcul arată că, dacă un SRL ar exporta 10 milioane de certificate, la un preţ mediu de 15 euro pe certificat, ar rezulta că a plătit şi i s-a rambursat TVA de către statul român de aproape 30 de milioane de euro, la cota de 19%, şi 36 de milioane de euro, la cota de 24%, cât este în prezent. Din banii contribuabililor. Jucători din piaţă apreciază că pierderea totală pe an ar ajunge, de fapt, la câteva sute bune de milioane de euro, pentru că sunt multe SRL-uri care practică acest carusel cu TVA, care apar şi dispar de pe o zi pe alta, nesupravegheate de autorităţi. Pentru a exporta această "marfă", e nevoie de o simplă conexiune la Internet şi, în câteva secunde, ajunge în partea cealaltă a globului.
Europol, pe urma evazioniştilor de certificate de gaze
Conform unor dezvăluiri ale Europol, în Uniunea Europeană există o reţea ilegală de comercianţi cu astfel de titluri, care profită de diferenţele de reglementare de la o ţară la alta. Infractorii se stabilesc într-un stat membru UE şi îşi deschid un cont la registrul naţional de emisii cu carbon. Apoi cumpără certificate dintr-o altă ţară, ceea ce îi scuteşte de plata TVA. Ulterior, le revând în ţara iniţială, dar cu TVA; această taxă fiind încasată doar de comerciant, nu şi de bugetul statului în cauză. Este clasica fraudă carusel.
Ziarul online belgian EUobserver a informat, la sfârşitul lui mai 2010, despre un raid al autorităţilor britanice la o serie de reşedinţe londoneze, în timpul căruia au capturat 4 persoane suspectate că fac parte din această reţea de crimă organizată, responsabile de o fraudă cu certificate de emisii de 44 milioane de euro. Cantităţi mari de bancnote şi arme au fost găsite în 7 proprietăţi investigate.
În luna decembrie a anului trecut, Europol a emis o atenţionare, conform căreia frauda carusel se ridică la aproape 5 miliarde de euro la nivel european, din returnarea TVA. Mai mult, Europol estimează că aproape 90% din schimburile cu certificate de emisii sunt frauduloase.
Cum România este una dintre ultimele ţări UE, alături de Grecia şi Ungaria, unde certificatele de emisii se tranzacţionează nesupravegheat şi sunt purtătoare de TVA, există o mare probabilitate ca şi ţara noastră să facă obiectul investigaţiei Europol. Poliţia UE ne-a declarat că nu poate nici să ne confirme, nici să ne infirme acest lucru. Însă jucători de pe piaţa din România ne-au confirmat că au fost contactaţi de Europol pentru a afla mai multe informaţii despre SRL-uri româneşti care exportă certificate, inclusiv că le-au solicitat traduceri ale articolelor prin care presa semnala fraude pe această piaţă.
România riscă o grea lovitură de imagine prin faptul că permite pe teritoriul său înflorirea reţelelor internaţionale de infracţiuni cu certificate de emisii de gaze, prin menţinerea unei pieţe gri, care să nu iasă la suprafaţă pentru a nu leza interesele "băieţilor destepţi". Lipsa legislaţiei stricte în domeniul comercializării certificatelor de emisii de gaze face posibilă această scurgere de fonduri de la buget, fără consecinţe penale. Această investigaţie dovedeşte cum statul român plăteşte sume uriaşe din buzunarul contribuabililor, în mod discreţionar, unor companii private, fără nici un beneficiu în interesul public. Mai mult, guvernul îşi sabotează propriile agenţii de reglementare, făcând tot posibilul ca această piaţă să rămână în continuare una insuficient reglementată. În timp ce ţările Uniunii Europene au implementat instrumente juridice care să le aducă sume importante la bugetul de stat, şi aşa decimat de criza financiară, România îşi permite să le arunce, literalmente, în aer.
Publicat acum 10 ore si 37 minute Claudia Ion
Cotidianul.ro
* Peste 5 miliarde de euro frauda anuală la nivel european
* România, paradis fiscal pentru vânzătorii de aer murdar
* Copil de general vinde aer curat
* Ministrul Economiei şi cel al Mediului ascund identitatea negustorilor de certificate de poluare
* Statul român pierde sute de milioane de euro anual pe mâna băieţilor deştepţi
* Europol, pe urma traficanţilor de aer din România
Lipsa transparenţei şi reglementarea insuficientă a pieţei certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din România aduce prejudicii anuale de sute de milioane de euro statului român, aflat în plină criză a deficitului bugetar. Aceste sume sunt încasate, însă, de aşa-numiţii brokeri de certificate, cunoscuţi şi ca "băieţii deştepţi" din energie, care acţionează ca în Vestul Sălbatic, pe o piaţă voit nereglementată, la adăpost de orice consecinţe juridice, fiscale sau etice.
Unde nu-i lege, e tocmeală
Încă din 2008, tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze a fost o afacere profitabilă pentru un restrâns cerc de norocoşi, cu vechi încrengături cu lumea politică, a serviciilor secrete şi cea a afacerilor cu statul. Nu şi pentru statul român însuşi, care nu a încasat nici un leu din miliardele anuale pe care le-ar fi putut primi din impozitarea acestor tranzacţii.
Directiva europeană nu impune statelor membre cum să-şi reglementeze comercializarea certificatelor de emisii. Cele mai multe ţări, mai pragmatice, le-au asimilat instrumentelor financiare, nepurtătoare de TVA. Drept consecinţă, ele se comercializează în mod transparent şi supravegheat, la bursă. Alte ţări, printre care şi România, au asimilat aceste certificate unor mărfuri, deci purtătoare de TVA. La scurt timp, însă, multe dintre aceste state au sesizat fraude fiscale de mari proporţii, prin cererile de rambursare de TVA ale exportatorilor.
Legea spune că exportul este scutit de TVA, adică cei care au cumpărat la intern certificate, cu plata TVA către furnizor, le vând mai departe în oricare altă ţară UE, şi au dreptul legal să ceară returnarea TVA de la statul de reşedinţă. Conform unor estimări Europol, care anchetează aceste fraude cunoscute sub denumirea de "carusel", în 2009 s-au înregistrat pierderi de peste 5 miliarde de euro numai din rambursarea TVA la nivel european. Pentru a combate astfel de fraude, cele mai multe state fie au redus la 0% cota TVA pentru ceritificatele de emisii, fie au introdus taxarea inversă.
România este unul dintre ultimele bastioane unde frauda carusel este legală, TVA fiind, astăzi, de 24%. Nimeni nu ştie exact ce se întâmplă pe piaţă, cine cui vinde, unde, la ce preţ, cu ce comisioane, în ce condiţii. La colţul străzii, la cârciumă sau, dacă e mai scrupulos, la bursă; legiuitorul nu are nici o pretenţie asupra cadrului în care se încheie tranzacţia. Cum aceste certificate, alocate, reamintim, în mod gratuit de către statul român companiilor poluatoare, nu sunt definite în nici un fel din punct de vedere financiar-contabil, ele nu figurează în activele firmelor, iar vânzarea lor nu cade sub incidenţa OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. Adică poluatorii de stat le pot vinde prin încredinţare directă, la orice preţ, chiar şi mult sub preţul de referinţă al burselor naţionale sau internaţionale, pe care, altminteri, le pot accesa şi singuri.
Aerul şi fraierul
Neperturbate de vigilenţa autorităţilor, sute de SRL-uri s-au înfiinţat peste noapte, cu scopul precis de a trage foloase de pe urma comercializării de certificate de emisii. De cele mai multe ori, ele fac un export, încasează TVA şi dispar. Altele, cu o putere de negociere de invidiat, reuşesc să cumpere certificate de la poluatori autohtoni, întâmplător sau nu cu capital de stat, la preţuri ridicol de mici, ajungând şi până la 2 eurocenţi bucata, în condiţiile în care preţul mediu este undeva pe la 15-16 euro pe bucată. Aceste informaţii vin chiar de la jucătorii pe piaţa bursieră, care au fost ofertaţi cu astfel de chilipiruri, dar care au sesizat potenţialul lor fraudulent.
Surprinzător este, însă, că autorităţile de reglementare au încercat de mai multe ori o transparentizare a pieţei, dar s-au lovit, paradoxal, de înşişi reprezentanţii ministerelor de resort. În aprilie 2009, Comisia Naţională de Valori Mobiliare (CNVM) a emis un aviz prin care certificatele de emisii de gaze erau asimilate valorilor mobiliare. Drept consecinţă, se impunea comercializarea lor numai prin burse de valori. Această clasificare înseamnă combaterea speculei şi a evaziunii fiscale, asigurarea transparenţei şi a echităţii preţurilor, printr-o strictă supraveghere a numărului de certificate tranzacţionate, a vânzătorilor, cumpărătorilor şi intermediarilor, precum şi plata către stat a unei taxe pe tranzacţie.
Dar, mai ales, înseamă eliminarea TVA, şi astfel, a posibilităţii fraudei carusel. Conform unor surse oficiale, la adăpostul anonimatului, această măsură a fost întâmpinată cu puternice reacţii din partea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, precum şi cel al Mediului şi Pădurilor, prin secretarii lor de stat, care s-au opus vehement unei astfel de clasificări. La scurt timp, avizul a fost suspendat şi s-a hotărât înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, prin care să se ajungă la "clarificări tehnice" ale înregimentării fiscale a certificatelor de emisii de gaze. Grupul a reuşit performanţa să îngroape toată chestiunea, prin evitarea tuturor întrunirilor de lucru. "Practic, a fost un anti-joc", remarcă oficialii autorităţilor de reglementare.
Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră fac parte din schema UE de reducere a poluării, conform Protocolului de la Kyoto. România se numără printre cele 141 de state care au ratificat Protocolul de la Kyoto, luându-şi angajamentul de reducere a emisiilor, în perioada 2008-2012, la 92% din nivelul acestora din anul 1989 (reducere cu 8%).
Fiecare stat membru trebuie să decidă câte certificate de emisie pot fi alocate pentru comercializare într-o anumită perioadă de timp şi câte certificate va primi fiecare combinat sau fabrică. Cantitatea atribuită este proprietatea privată a statului român.
România este într-o poziţie avantajoasă, pentru că, după 1989, a închis multe fabrici care erau poluante şi, astfel, poate vinde aceste certificate pentru emisii. Conform ultimului inventar naţional al emisiilor de gaze transmis Comisiei Europene, nivelul din anul 2008 (145 milioane tone CO2 echivalent) este cu circa 38% mai scăzut decât valoarea ţintă medie prevăzută de Protocolul de la Kyoto în perioada 2008-2012.
În februarie 2010, CNVM a emis un nou aviz, prin care califica certificatele de emisii drept instrumente financiare, dar excepta poluatorii de la tranzacţionarea prin bursă. Poluatorii puteau face schimb de certificate ei între ei, dar, dacă apelau la un mijlocitor, trebuiau să le tranzacţioneze prin bursă. Compania românească KDF Energy, unul dintre SRL-urile cu un volum de tranzacţionare de 10 milioane de certificate, conform propriilor declaraţii, nu a fost de acord cu această calificare.
A dat în judecată CNVM şi a obţinut, în doar 10 zile, suspendarea avizului la Curtea de Apel. Deci, în prezent, nu mai are efecte. În condiţiile în care justiţia română este mereu blamată pentru termenele lungi de judecată, putem considera acest proces un adevărat miracol al împărţirii dreptăţii în România. CNVM ne-a declarat că "va exercita recurs împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării Avizului".
Judecătorul acestei speţe este Victor Hortolomei, cel despre care presa a scris, de curând, că a dat câştig de cauză, la Curtea de Apel, unei companii declarate învinse la licitaţia pentru noul sediu al Bibliotecii Naţionale, pentru că oferea un preţ cu 6 milioane de euro mai mult decât câştigătorul. George Brăiloiu, acţionarul unic al KDF Energy, a declarat că, din punctul său de vedere, "justiţia funcţionează eficient".
Sunt şi jucători pe piaţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră care sunt de acord cu clasificarea lor drept instrumente financiare. Adrian Simionescu, preşedinte al Vienna Investment Trust, o societate de servicii de investiţii financiare autorizată, face apel la o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele BNP Paribas, Michel Pébereau, care afirma că "certificatele vor ajunge să fie considerate instrumente financiare, pentru că ele se comportă ca atare: circulă cu o viteză foarte mare (în secunde de la o ţară la alta), sunt fungibile şi nu necesită dovezi de transport sau de recepţie, ca o marfă obişnuită".
Simionescu apreciază că piaţa din România este "gri, total nereglementată şi netransparentă". El îşi pune speranţa în Comisia Europeană, care lucrează, în prezent, la elaborarea unui regulament (obligatoriu şi universal) care le va clasifica drept instrumente financiare în tot spaţiul UE.
Dar în România acest lucru nu se va întâmpla, probabil, mai devreme de 2012, fiindcă reprezentanţii Guvernului nu par să se grăbească să ia măsuri din proprie iniţiativă. Din contră, se comportă de parcă ar fi acţionari la astfel de SRL-uri, facilitându-le tranzacţii cu potenţial fraudulos, dezastruoase pentru bugetul statului. De altfel, chiar domnul Brăiloiu a ţinut să menţioneze că "avizul CNVM a fost contestat nu numai de către compania noastră, existând autorităţi precum Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei şi cel al Mediului care nu au agreat adoptarea unui astfel de aviz".
Baba-oarba instituţională
În demersul nostru de a afla care este suma exactă a TVA plătită de către stat exportatorilor de certificate de emisii, în raport cu TVA încasată din tranzacţionarea lor, ne-am învârtit până la ameţeală pe întortocheatele căi instituţionale ale autorităţilor abilitate să implementeze schema de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze. Ministerul Finanţelor Publice, prima autoritate contactată, ne-a pasat solicitarea către ANAF. De acolo, am aflat că, întrucât tranzacţionarea de certificate de emisii nu are un cod CAEN desemnat, sumele încasate la buget de pe urma lor nu pot fi urmărite sau calculate. Dar că am putea să încercăm să obţinem lista acestor "firme" de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, care are în atribuţii şi menţinerea unui astfel de registru.
Într-adevăr, Ministerul Mediului administrează Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu efect de seră, care se referă la poluatorii cărora statul le-a alocat iniţial certificatele. Există şi un registru al celor care le comercializează, unde oricine poate solicita să-şi deschidă un cont şi să raporteze periodic dacă a efectuat astfel de tranzacţii. Dar fără nicio obligaţie să declare fiecare tranzacţie în parte şi preţul său aferent, ci doar numărul de certificate de la începutul şi de la sfârşitul perioadei de raportare. Mai mult, există şi opţiunea de confidenţialitate, a cărei utilitate nu ne-a fost explicată.
Ca urmare, în acest registru sunt listaţi nici mai mult, nici mai puţin decât 19 agenţi economici. Printre ei se află SRL-uri remarcabile, precum TEN Transilvania Energy şi AMGAZ din Cluj-Napoca, ambele avându-l acţionar pe Alin Ardelean, fiul fostului şef de la "doi şi un sfert", sau furnizorul de gaz ENEX, tot din Cluj-Napoca, deţinătorul unui contract extrem de profitabil cu Romgaz. Lista mai cuprinde următoarele SRL-uri: Carbon Capital Network, Business Counsulting Parteners, Eco Carbon Consulting, Energyapt SRL, Carbon Energy, Luanchim, Krrus Holdings şi Bipfor Company. Numărul lor total precum şi identitatea acestor societăţi sunt ţinute sub tăinuire de către autorităţi.
Valoarea totală a certificatelor de emisii de carbon care îi revin României este de aproape 2 miliarde de tone de CO2, pentru perioada 2008 - 2012. Cerificatele sunt administrate de Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, administrator al Registrului Naţional de Gaze cu Efect de Seră.
Autorităţile declară că România deţine în prezent un surplus de capacitate de poluare, tradus în aproximativ 350 milioane de certificate de emisii, cu o valoare de până la 2,5 miliarde de euro.
Alocarea certificatelor se face anual, conform schemei întocmite de Ministerul Mediului, companiilor de pe teritoriul României care poluează, conform datelor din 1989. Aşadar, pentru majoritatea acestor companii, certificatele sunt excedentare. Întrucât certificatele de emisii au valoare comercială, ele pot fi folosite ca o sursă excelentă de capital, prin vânzarea lor către companii care au nevoie să polueze mai mult. În România sunt 219 companii poluatoare, cel mai mare poluator fiind ArcelorMittal Galaţi, cu o alocare anuală de 11.335.574 de certificate.
Am vrut să ştim dacă, poate, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri îşi ţine informaţiile mai bine organizate. Răspunsul a fost prompt: "MECMA nu deţine o evidenţă a intermediarilor de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care acţionează în România, neavând atribuţii în acest sens". Şi pentru că Ministerul Economiei, deşi ar fi putut, nu a emis nicio metodologie de aplicare a legii în ceea ce priveşte comercializarea acestor certificate, "operatorii economici pot întreprinde [comercializarea certificatelor de emisii de gaze (n.r.)], conform propriilor evaluări, pe responsabilitatea proprie". Nouă ne sună asta a debandadă totală. Cu alte cuvinte, prinde orbul, scoate-i ochii!
Un simplu calcul arată că, dacă un SRL ar exporta 10 milioane de certificate, la un preţ mediu de 15 euro pe certificat, ar rezulta că a plătit şi i s-a rambursat TVA de către statul român de aproape 30 de milioane de euro, la cota de 19%, şi 36 de milioane de euro, la cota de 24%, cât este în prezent. Din banii contribuabililor. Jucători din piaţă apreciază că pierderea totală pe an ar ajunge, de fapt, la câteva sute bune de milioane de euro, pentru că sunt multe SRL-uri care practică acest carusel cu TVA, care apar şi dispar de pe o zi pe alta, nesupravegheate de autorităţi. Pentru a exporta această "marfă", e nevoie de o simplă conexiune la Internet şi, în câteva secunde, ajunge în partea cealaltă a globului.
Europol, pe urma evazioniştilor de certificate de gaze
Conform unor dezvăluiri ale Europol, în Uniunea Europeană există o reţea ilegală de comercianţi cu astfel de titluri, care profită de diferenţele de reglementare de la o ţară la alta. Infractorii se stabilesc într-un stat membru UE şi îşi deschid un cont la registrul naţional de emisii cu carbon. Apoi cumpără certificate dintr-o altă ţară, ceea ce îi scuteşte de plata TVA. Ulterior, le revând în ţara iniţială, dar cu TVA; această taxă fiind încasată doar de comerciant, nu şi de bugetul statului în cauză. Este clasica fraudă carusel.
Ziarul online belgian EUobserver a informat, la sfârşitul lui mai 2010, despre un raid al autorităţilor britanice la o serie de reşedinţe londoneze, în timpul căruia au capturat 4 persoane suspectate că fac parte din această reţea de crimă organizată, responsabile de o fraudă cu certificate de emisii de 44 milioane de euro. Cantităţi mari de bancnote şi arme au fost găsite în 7 proprietăţi investigate.
În luna decembrie a anului trecut, Europol a emis o atenţionare, conform căreia frauda carusel se ridică la aproape 5 miliarde de euro la nivel european, din returnarea TVA. Mai mult, Europol estimează că aproape 90% din schimburile cu certificate de emisii sunt frauduloase.
Cum România este una dintre ultimele ţări UE, alături de Grecia şi Ungaria, unde certificatele de emisii se tranzacţionează nesupravegheat şi sunt purtătoare de TVA, există o mare probabilitate ca şi ţara noastră să facă obiectul investigaţiei Europol. Poliţia UE ne-a declarat că nu poate nici să ne confirme, nici să ne infirme acest lucru. Însă jucători de pe piaţa din România ne-au confirmat că au fost contactaţi de Europol pentru a afla mai multe informaţii despre SRL-uri româneşti care exportă certificate, inclusiv că le-au solicitat traduceri ale articolelor prin care presa semnala fraude pe această piaţă.
România riscă o grea lovitură de imagine prin faptul că permite pe teritoriul său înflorirea reţelelor internaţionale de infracţiuni cu certificate de emisii de gaze, prin menţinerea unei pieţe gri, care să nu iasă la suprafaţă pentru a nu leza interesele "băieţilor destepţi". Lipsa legislaţiei stricte în domeniul comercializării certificatelor de emisii de gaze face posibilă această scurgere de fonduri de la buget, fără consecinţe penale. Această investigaţie dovedeşte cum statul român plăteşte sume uriaşe din buzunarul contribuabililor, în mod discreţionar, unor companii private, fără nici un beneficiu în interesul public. Mai mult, guvernul îşi sabotează propriile agenţii de reglementare, făcând tot posibilul ca această piaţă să rămână în continuare una insuficient reglementată. În timp ce ţările Uniunii Europene au implementat instrumente juridice care să le aducă sume importante la bugetul de stat, şi aşa decimat de criza financiară, România îşi permite să le arunce, literalmente, în aer.
Publicat acum 10 ore si 37 minute Claudia Ion
Abonați-vă la:
Postări (Atom)