Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, cel care în public dă asigurări militarilor că nu li se vor diminua pensiile, utilizează bani publici - banii Ministerului Apărării - pentru a efectua deplasări la acţiuni ale partidului, UNPR, pe care l-a înfiinţat cu transfugi de la alte formaţiuni politice. În weekendul trecut, Oprea s-a deplasat cu o aeronavă militară la Satu Mare, unde a participat la o reuniune a UNPR. Solicităm premierului Emil Boc să-l demită de urgenţă pe ministrul Gabriel Oprea.
Sâmbătă, 9 octombrie, la Satu Mare a avut loc conferinţa de alegeri a filialei judeţene a UNPR. Din partea conducerii centrale a partidului au participat ministrul Gabriel Oprea, deputatul Marian Sârbu şi senatorul Cristian Diaconescu. Evenimentul a fost intens mediatizat, pentru a se induce opiniei publice faptul că UNPR are în această parte a ţării o organizaţie puternică. În aceeaşi zi, liderii UNPR în frunte cu Gabriel Oprea au participat şi la conferinţa judeţeană de alegeri a filialei din Sălaj. Nu întrunirile judeţene ale UNPR reprezintă însă evenimentul zilei de sâmbătă, ci modalitatea prin care ministrul Gabriel Oprea s-a deplasat de la Bucureşti la Satu Mare. Cum în zilele de la sfârşitul unei săptămâni, compania TAROM nu operează zboruri spre Satu Mare şi Baia Mare, ministrul Gabriel Oprea nu s-a sfiit şi a apelat la un avion aparţinând Armatei.
Un comunicat dubios al MApN: "Vizită de lucru" pentru acoperirea acţiunilor UNPR
Într-un comunicat de presă emis sâmbătă 9 octombrie de către MApN se arată că "Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a efectuat sâmbătă, 9 octombrie, o vizită de lucru planificată la Batalionul 52 Geniu «Tisa» din Satu Mare, unde s-a întâlnit cu comandanţii unităţilor militare din judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, cu personalul batalionului de geniu, precum şi cu reprezentanţi ai militarilor din categoriile de forţe care îşi desfăşoară activitatea în aceste garnizoane". Trecem peste "coincidenţa" privind faptul că "planificarea" acţiunii MApN a fost făcută exact în perioada în care se desfăşurau conferinţele de alegeri ale UNPR Satu Mare şi Sălaj. Comunicatul este însă dubios. Conform presei locale, vizita la Batalionul 52 a avut loc vineri, 8 octombrie, după-amiaza, în timp ce ziua de sâmbătă, 9 octombrie, a fost exclusiv rezervată acţiunilor UNPR. Cine a emis acest comunicat trebuie să lămurească "eroarea" privind ziua vizitei de lucru.
Sârbu şi Diaconescu sunt militari?
Reuşind să refacem filmul evenimentelor din weekendul trecut, rezultă că în ziua de sâmbătă avionul MApN a stat la dispoziţia ministrului doar pentru acţiunile politice ale acestuia pe linie de partid. Reuniunea UNPR Satu Mare s-a desfăşurat cu începere de la ora 10.30 la un restaurant din localitate (presa nu a avut acces!!!), iar cea a UNPR Sălaj a început la ora 15.00. La plecarea din Satu Mare, conform informaţiilor primite de la senatorul PSD, Valer Marian, în avionul militar au urcat şi ceilalţi doi lideri din troika de conducerea a UNPR, deputatul Marian Sârbu şi senatorul Cristian Diaconescu. Ce au căutat cei doi membri UNPR într-un avion care a făcut un zvor pe cheltuiala MAN trebuie să aflăm de la minister. De asemenea, de ce ministrul de resort s-a folosit de un aparat de zbor al armatei în ziua în care a avut doar acţiuni pe linie de partid iarăşi trebuie lămurit. În plus, conform unor informaţii din zonă, delegaţia UNPR a beneficiat pe perioada stagiului din nordul ţării şi de antemergător al poliţiei militare.
Poliţia Militară şi agenţi ai DIA l-au ferit pe ministru de ochii presei
Vă prezentăm o relatare din presa locală (Informaţia Zilei Satu Mare) privind sosirea ministrului Apărării la Satu Mare.
"Iniţial, aeronava Armatei, un AN 26, trebuia să aterizeze în jurul orei 14, după cum ne-a comunicat preşedinta Organizaţiei judeţene a UNPR, Anca Petran, apoi ni s-a spus că va ateriza la ora 13.20, iar la final, aceasta a pus roţile pe pista Aeroportului internaţional Satu Mare în jurul orei 16.25. (...) Înainte cu peste o oră de aterizarea aeronavei militare, membri ai Poliţiei Militare şi ai DIA au împânzit curtea şi Sala de aşteptare a aeroportului şi, în afara angajaţilor acestuia, nimănui nu i s-a permis accesul în zonele în care s-ar fi putut afla ministrul. Apoi, cu câteva minute înainte de aterizarea acesteia, trei maşini, din care două cu geamuri fumurii, au intrat în parcarea aeroportului şi, după aterizare, au tras lângă uşa avionului. La aeroport, general - cu patru stele în rezervă - Gabriel Oprea a fost întâmpinat numai de colonelul Alexandru Păun, comandantul Batalionului 52 Geniu şi al Garnizoanei Satu Mare, şi de Anca Petran. (...) La aproximativ 5 minute după aterizare, cele 4 maşini din convoiul său, printre care şi cea în care era ministrul, având în faţă o maşină a Poliţiei Militare, au ieşit pe poarta aeroportului. (...) Aeronava cu care a venit a rămas în parcarea aeroportului până sâmbătă, la prânz, când va decola avându-l la bord pe ministru, către Bucureşti".
După cum se poate observa din această relatare, deşi din "programul" aterizării au fost excluşi toţi civili, preşedinta UNPR Satu Mare, Anca Petran, a avut acces peste tot, inclusiv "în zona zero".
Pentru o situaţie relativ similară, Adomniţei a fost demis
Mare scandal mare, exact acum doi ani, mai precis pe 6 octombrie 2008, când ministrul Educaţiei de atunci, Cristian Adomniţei, PNL, a fost acuzat că a zburat cu un elicopoter al Ministerului de Interne ca să nu întârzie la propria sa nuntă la Suceava. Deşi a fost apărat de ministrul de Interne de atunci, Cristian David, care a afirmat că el era titularul zborului într-o misiune la graniţa cu Republica Moldova şi că Adomniţei a fost luat "pentru că tot eram în zonă", premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a demis a doua zi pe Adomniţei.
Un gest similar ar trebui să-l facă şi Emil Boca acum cu Gabriel Oprea. Gestul său este mai grav decât al lui Adomniţei.
Publicat Miercuri, 13 octombrie 2010 Lucian Gheorghiu
Anul 1989 a fost unul de rascruce pentru Republica Socialista Romana. Din iarna lui '89, s-a schimbat toata istoria est-europeana. De atunci, poporul roman a ramas prins intre securistii si oamenii destepti(ex: Familia Becali, Iliescu, Nastase, Vanghelie, Patriciu, Tariceanu,Basescu, etc). Am trecut de la comunism la democratie. Acestia ne-au subjugat si au vandut tara, practic am ajuns sclavii lor. Oare, cand o sa scapam si de sclavagism?
joi, 14 octombrie 2010
Şi micuţii îşi fac partea lor Ca prin minune, 200 milioane de euro zboară la Cluj
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
Sală de sport de 25 milioane de euro şi troleibuze de circa opt milioane de euro sunt doar două dintre investiţiile din acest an ale municipiului Cluj-Napoca. Investiţii care, alături de alte câteva, însumează peste 200 de milioane de euro, sfidând astfel austeritatea bugetară mult trâmbiţată şi aplicată doar pentru zonele fără nuanţe portocalii. De unde are Clujul atâţia bani? Răspunsul este simplu: investiţiile se direcţionează de la centru, unde stă cocoţat chiar fostul primar al municipiului Emil Boc, devenit şi el un mic stăpân peste ţară. Revenind la investiţiile din Cluj-Napoca, ele merită puţin detaliate. Astfel, cea mai nouă achiziţie a localităţii, condusă de urmaşul lui Boc, pedelistul Sorin Apostu, este reprezentată de cele 20 de troleibuze, pentru care edilul a plătit 7.725.000 de euro, fără TVA. Licitaţia a fost câştigată de firma Astra Bus SRL, din Arad, acelaşi furnizor al troleibuzelor din Capitală cumpărate în 2006 de fostul primar Adriean Videanu, la preţ de 270.580 euro/bucata, faţă de 386.250 euro pe troleibuz, preţul plătit de Cluj-Napoca. Cea mai „grea" investiţie a oraşului lui Boc este însă sala de sport multifuncţională, pentru care se vor plăti 105.159.876 lei, adică circa 25 milioane de euro. Caietul de sarcini prevede, printre altele, ca sala polivalentă să aibă un minim de 7.070 de locuri, cu anexele sportive şi tehnice aferente, cu dotări de alimentaţie publică, spaţii comerciale închiriabile, un parking pe un nivel şi un spaţiu public exterior de detentă pe dală. Tot în Cluj-Napoca se vor construi, de data aceasta prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, un complex sportiv şcolar, o sală de sport multifuncţională, un bazin de înot şi sediul Inspectoratului, toate obiectivele în valoare totală de 22.822.913 lei, adică 5,4 milioane de euro, fără TVA.
26 milioane de lei, pentru reabilitarea unui parc
Totodată, anul acesta, Primăria Cluj-Napoca a scos la licitaţie un contract în valoare de 5.435.710 lei, care are ca obiect modernizarea/automatizarea centralelor termice, înlocuire cazane în centrale termice. Un alt contract al primăriei, atribuit deja SC Electrogrup SA, din Cluj-Napoca, este cel pentru servicii de transmisii date la dispeceratul de monitorizare de la sediul primăriei municipiului, în valoare de 3.307.920 lei, fără TVA. În acelaşi domeniu poate intra şi o licitaţie organizată de Primăria Cluj-Napoca pentru achiziţia unui sistem informatic integrat pentru servicii online oferite de municipiu, contract în valoare de 5.612.245 lei. Acesta constă în achiziţia de platforme informatice, echipament de reţea, servere, dispozitive de stocare şi citire, pachete software şi sisteme informatice, servicii de software, servicii de formare în informatică, precum şi servicii de consultanţă privind gestionarea proiectelor.
La toate aceste investiţii realizate în acest an am putea adăuga pavelele şi dalele din granule de cauciuc şi compozit pentru dotarea locurilor de joacă, plătite de Primăria Cluj-Napoca cu 19 milioane de lei, reabilitarea Parcului Simion Bărnuţiu, care a costat 26 milioane de lei, achiziţia de elemente de semnalizare rutieră şi mobilier urban, plătită cu suma de 1.724.120 lei, angajarea unei firme pentru efectuarea de servicii de emitere şi expediere somaţii şi înştiinţări, un contract în valoare de 818.000 lei, precum şi alocarea a peste două milioane de euro pentru florile plantate în Cluj-Napoca.
Nu în ultimul rând, pentru că lista investiţiilor nu este nici pe departe completă, am putea aminti de controversata licitaţie, blocată momentan de contestaţii, licitaţie pentru care Primăria oferă nu mai puţin de 120 milioane de euro pentru repararea străzilor din municipiul Cluj-Napoca.
Publicat acum 2 ore si 27 minute Claudia Marcu

Adevăratele stenograme ale discuţiei dintre Bogdan Chirieac şi Dorin Cocoş
Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
13 Oct 2010
Vă amintiţi de stenogramele discuţiilor dintre Sorin Ovidiu Vântu şi Nicolae Popa? Simpatice nu? “Golănaş mic”, “banditul lu’ tati”, “cisterne de motorină care intră în conturi”, chestii de mare caracter. Ei bine, au apărut pe piaţă nişte stenograme noi care bat la fundul gol discuţiile dintre Nuş şi Viorel. Intitulate generic “Stenogramele discuţiilor dintre Bogdan Chirieac şi Dorin Cocoş” acestea au fost făcute publice astăzi de publicaţia unui mogul, ziarul Adevărul. Din păcate tocmai din această cauză avem motive serioase să ne întrebăm daca stenogramele chiar sînt reale sau nu cumva au fost manipulate în mod grosolan, pentru a discredita absolut gratuit două persoan publice respectabile. Iată deci, cu italic, cum credem noi că a decurs de fapt discuţia:
Dorin Cocoş: Băi comunistule mic!
Salut, bunul meu prieten şi confident, care nu are nici cea mai mică legătură ce regimul comunist sau practicile sale reprobabile!
Bogdan Chirieac: Banditule, mic şi frumos, ce faci, măi borfaşule simpatic?
Te salut la rîndul meu, prieten drag, scund şi încîntător. Ce activităţi întreprinzi, dragă amic onest şi simpatic?
Dorin Cocoş: Ce să fac, mă, uite mă bucur că a ieşit domnu’ Oprescu (n.r. Sorin Oprescu ales primar al Capitalei la 15 iulie 2008), băga-ia-i p... în gură să-i bagi!
Ce să fac, iată îmi plînge inima de fericire la gîndul că Sorin Oprescu, un om cinstit, a fost ales primar al Capitalei, strîngea-i-aş mîna să-i strîng!
Bogdan Chirieac: E pe sufletul meu!
Vestea ta mă încîntă nespus!
Dorin Cocoş: Au f...-te-n gură şi pe tine şi pe el! Ce faci?
Strîngea-v-aş mîinile şi dumitale şi dumnealui? Ce întreprinzi?
Bogdan Chirieac: Golgorine, zilele trecute am primit o citaţie, să mă prezint la Parchet în calitate de martor.
Stimate prieten, poreclit tendenţios Golgorine, zilele trecute am primit o invitaţie, să mă prezint în faţa unei instituţii corecte a statului în calitate de persoană avizată.
Dorin Cocoş: Da’ ce p... mea ai făcut?
Dar care să fie oare motivul acestei invitaţii?
Bogdan Chirieac: Şi am sunat-o şi pe tanti-ta ministru (n.r. Elena Udrea), dar p..., aia e în politică, băga-mi-aş p...
Am apelat-o de asemenea la telefon pe stimata, virtuoasa şi casta dumitale soţie, dar, din păcate, dînsa şi-a sacrificat viaţa poporului român, vai cît regret.
Dorin Cocoş: Aşa!
Astfel!
Bogdan Chirieac: Deci...
Aşadar…
Dorin Cocoş: Dar ce ai făcut, mă nenorocitule, ai furat ceva de te-a prins?
Dar care să fie motivul, dragă prieten scrupulos, ai fost cumva acuzat pe nedrept că ai înstrăinat ceva?
Bogdan Chirieac: Stai, mă, stai! Pe citaţie scria SNN Nuclear Eletrica.
Aşteaptă, domnule, aşteaptă! Pe invitaţie scria SNN Nuclear Electrica.
Dorin Cocoş: Alo.
Alo.
Bogdan Chirieac: Alo. (n.r. discuţia se înterupe)
Alo. (n.r. convorbirea se întrerupe în mod neaşteptat şi brutal)
Bogdan Chirieac: După care, că nu te sunam, mi se rupea p... de chestia asta, mă întreabă, zice: „Îl cunoşti pe Dorin Cocoş?” Zic: „Domnule, din meseria mea, da!”
După care, deoarece nu îmi permiteam să te deranjez în acestă problemă dacă situaţia nu ar fi impus-o, şi as fi simţit o puternică jenă în zona inghinală faţă de întreaga istorisire, spune: “Printre cunoştinţele dumneavoastră onorabile se numără şi domnul Dorian Masculul-Găinii?” Spun: “Stimate domnule, datorită nobilei mele îndeletniciri, răspunsul este da!”
Dorin Cocoş: Şi n-ai zis, p... mea, mă cunoaşte din ’79!
Şi nu ai spus, distins prieten, păcatele mele, că dînsul este una dintre cunoştinţele mele onorabile din anul de graţie 1979.
Bogdan Chirieac: Zic: „Am făcut armata cu borfaşul ăla, cum să spun”.
Am spus: “Am avut privilegiul să-mi satisfac serviciul militar obligatoriu alături de această persoană distinsă”.
Dorin Cocoş: Da, da!
Afirmativ, afirmativ!
Bogdan Chirieac: Mă ştiu cu el de 28 de ani!
Dînsul este o cunoştinţă de-a mea de exact 28 de ani!
Dorin Cocoş: Dar ce treabă am eu cu Nuclear Electrica, că aici e problema?
Dar care să fie implicarea mea în problema Nuclear Electrica, aici se află neînţelegerea?
Bogdan Chirieac: Băi, mânca-ţi-aş, stai să-ţi spun, tot de la nentu’ Băsescu e toată chestia.
Stimat prieten, pe care aş dori să îl gust ca şi cum ar fi un fel rafinat de mîncare, aşteaptă un moment ca să îţi istorisesc, chestiunea depinde în întregime tot de bunul dumitale prieten Traian Băsescu.
Dorin Cocoş: Dute-n p... mea, dacă începi cu astea.
Aş dori, într-un mod total heterosexual, să te deplasezi în zona specific masculină, dacă debutezi cu astfel de afirmaţii.
Bogdan Chirieac: Dute-n p... mea, iarăşi am vorbit la televizor, s-a enervat şi acum mi-a trântit Parchetul pe cap.
Din contră, stimat prieten, eu aş dori, într-un mod total heterosexual, să te deplasezi în zona mea specific masculină, din nou am fost invitat să particip la un program televizat, dînsul şi-a pierdut cumpătul, iar din această cauză am primit invitaţia la distinsa instituţie publică ce asigură menţinerea ordinii publice.
Dorin Cocoş: Băi, dacă începi cu de-astea, f...te-n gură să te f..., îţi închid şi eu telefonul, dacă te iei de preşedinte, fir-ai al dracu’!
Stimat prieten, dacă dumneata debutezi cu astfel de probleme, lucru care mă impulsionează ca într-un mod total heterosexual să te satisfac pe cale orală şi normală, mai mult ca sigur îţi voi întrerupe apelul telefonic, în cazul în care atentezi la onoarea domnului preşedinte.
Bogdan Chirieac: Du-te mă în p... mea, Nastasiu (n.r. Ciprian Nastasiu- procurorul care instrumenta dosarul) nu-i omul lui Băsescu? Lasă-mă în p... mea, măi Golgorane, nu mai veni...
Aş dori să te deplasezi în zona mea specific masculină. Domnul Ciprian Nastasiu nu este una dintre cunoştinţele onorabile ale domnului Traian Băsescu? Aş dori să mă laşi să rămîn în zona mea specific masculină, stimate Golgorane, nu mai debuta cu astfel de...
Dorin Cocoş: Băi prostule, nu e, bă, nu ştii ce vorbeşti!
Stimate prieten naiv, dînsul nu este. Dragă, mă tem că în discursul dumitale s-a strecurat o eroare!
Bogdan Chirieac: E băiat simpatic eu nu ştiu ce găsesşte el la Băsescu?
Într-adevar dînsul este o persoană carismatică, de aceea mă miră faptul că se află printre apropiaţii domnului Băsescu.
Dorin Cocoş: Du-te dracu’ de prost! Hai, zi înainte!
Aş dori să te deplasezi în iad la cît de naiv eşti! Spune te rog în continuare!
Bogdan Chirieac: Şi zice „Pe doamna Udrea o cunoaşteţi?”
Atunci dînsul a declarat: “Distinsa doamnă Elena Udrea se numără printre cunoştinţele dumenavoastră onorabile?”
Dorin Cocoş: Păi nu i-ai zis: „Domnule e nevasta lu’ fraieru’ ăla!”
Şi nu i-ai declarat în acest context că “Dînsa este distinsa soţie a acelui domn naiv!”?
Bogdan Chirieac: Zic: „Domnule, dacă pe Cocoş nu e o mândrie să-l cunoşti, pe doamna chiar e”.
Am declarat: “Stimate domn, dacă pe distinsul domn Dorian Masculul-Găinii nu este un lucru de căpetenie să-l cunoşti, să o cunoşti pe doamna chiar este”
Dorin Cocoş: F...te-n gură, ce-ai zis mă porcule?
Aş dori să te satisfac oral în cazul în care ai declarat acest lucru stimate domn!
Bogdan Chirieac: Nu, mă, am zis: Domnule, am discutat, îi cunosc pe amândoi”.
Nu, domnule, situaţia nu a decurs aşa. Am declarat: “Domnule, am discutat, ambii se numără printre cunoştinţele mele.”
Dorin Cocoş: Aşa.
Astfel.

Licitatiile publice in provincie
Romania trebuie salvata!
de Attila Biro HotNews.ro
Marţi, 12 octombrie 2010, 19:50
Cum s-a dat de gol o primarie din Bistrita-Nasaud: A postat pe internet un caiet de sarcini creat de singura firma participanta la licitatie. Vezi explicatia halucinanta pentru aceasta "coincidenta"
Primaria comunei Magura Ilvei (PDL) din judetul Bistrita-Nasaud a decis sa investeasca 400.000 de euro pentru cadastrul localitatii printr-o licitatie publica. Utilizatorii unui forum de specialitate au descoperit ca documentele licitatiei, postate de Primarie pe site-ul e-licitatie.ro, par create de o companie privata. Aceeasi companie este singura care s-a inscris la licitatie. Primarul localitatii spune ca nu stie nimic si ca a respectat legea. Specialistii din domeniul cadastrului spun ca toata documentatia arata o licitatie cu dedicatie.
Primaria comunei Magura Ilvei din Bistrita-Nasaud a postat pe site-ul e-licitatie.ro in data de 25 septembrie un anunt de licitatie. Obiectul licitatiei publice este “Realizarea Cadastrului General” al comunei, un proiect in valoare de 1,69 milioane de lei, adica 400.000 de euro.
Licitatia, si mai ales conditiile impuse in caietul de sarcini, au suscitat interes in bransa topografilor. Licitatia si conditiile de participare sunt comentate pe forumul de specialitate al topografilor.
Mai multi utilizatori sustin ca cerintele licitatiei si cantitatea de echipamente solicitate firmelor participante sunt exagerate pentru realizarea cadastrului. “Pentru o comparatie, ANCPI cerea pentru 3 UAT, tot cadastru general, 2 ingineri D si 4 C. Iar la angajati? 150!!!!! Curat mistocarie! Cum de reusesc sa-si bata domnii de la Ilva joc de noi? Simplu: si noi ne complacem”, scrie utilizatorul Iromania, care a si deschis subiectul pe forumul de specialitate. Zeci de postari in care utilizatorii explica cum pentru o asemenea lucrare cerintele si cantitatile exprimate in caietul de sarcini al licitatiei sunt exagerate. Vezi discutiile de pe forumul topografilor aici. si aici.
Specialistii din domeniu care au consultat caietul de sarcini au explicat ca majoritatea conditiilor din caietul de sarcini al licitatiei sunt restrictive si ca par a fi create pentru o companie anume. Spre exemplu se cer 50 de licente CAD, or, pentru a realiza cadastrul unei comune de aceasta marime, ar fi suficienti si 5-10. Acelasi caiet de sarcini mai mentioneaza si conditia ca societatea sa aibe 150 de angajati, din nou o conditie despre care specialistii in domeniu spun ca este exclusivista. In schimb in document nu se mentioneaza un termen de finalizare a lucrarilor. “Practic cei care castiga contractul vor face cam ce vor pe bani multi”, au explicat specialistii consultati de HotNews.ro.
In final utilizatorii site-ului au descoperit un fapt extrem de ciudat. Documentele licitatiei, caietul de sarcini in special poarta semnatura electronica a unei companii de topografie. Mai exact caietul de sarcini postat de primaria comunei Magura Ilvei pe e-licitatie.ro a fost creat de compania Blom Romania, una din cele mai mari companii de topografie din tara. Acest lucru este usor de observat deoarece documentul word, la sectiunea proprietati, poarta semnatura Blom Romania, dupa cum se poate observa in imaginea alaturata. Documentul poate fi descarcat aici.
Surpriza! La licitatia deschisa de catre primaria comunei Magura Ilvei singura companie inscrisa este chiar Blom Romania. Alte doua primarii din judetul Bistrita-Nasaud - Ilva Mare si Lunca Ilvei - au scos la licitatie aceleasi servicii de cadastru. La Ilva Mare proiectul are valoarea estimata tot la 400.000 de euro. Caietul de sarcini are aceeasi caracteristica, proprietatile electronice ale documentului aratand ca a fost creat tot de Blom Romania.
Licitatie cu dedicatie?
Primaria din Ilva Mare sustine insa ca nimeni nu s-a inscris inca la licitatie. La Lunca Ilvei documentul postat pe e-licitatie.ro a fost modificat chiar luni, 11 octombrie. Insa pe
Ilva Mare Foto: Hotnews
forumul topografilor a fost postata o captura care arata ca si acest document la capitolul proprietatile elctronice apare numele companiei Blom Romania. Concluzia unuia dintre utilizatorii forumului topografilor este clara: “Sunt licitatii dedicate unor firme, mai lipseste sa spuna ca din cei 150 angajati, minim 26 sa poarte 44 la pantofi.... nesimtire, dar pe de o parte contestabila”.
Nu exista nici un dubiu ca documentul a fost postat pe site-ul e-licitatie de altcineva decat un reprezentant al primariei Magura Ilvei. Potrivit procedurilor de inregistrare pe site-ul de licitatii publice, fiecare autoritate contractanta - in cazul nostru este vorba de primaria Magura Ilvei - primeste un certificat digital, un cont de utilizator si o parola, toate fiind securizate. Cat despre semnatura din documentul word, acesta retine in sectiunea proprietati numele celui care a creat documentul. In cazul acesta, caietul de sarcini apare ca fiind creeat de Blom Romania. La alte licitatii postate de primaria Magura Ilvei la proprietatile electronice ale documentului apare scris: secretar. In cazul altor licitatii organizate de celalalte primarii, la propritatile documentului apare numele localitatii.
Ce spune primarul din Magura Ilvei
Contactat de HotNews.ro, primarul comunei Magura Ilvei sustine ca nu stie nimic despre faptul ca firma care s-a inscris la licitatie este una si aceasi care apare ca a creeat caietul de sarcini. “Eu habar nu am. Am sa verific la achizitii. Noi am discutat despre caietul de sarcini cu primarii de Lunca Ilvei si Ilva Mare. La noi s-a inscris la licitatie doar Blom Romania. Va promit ca ma uit. Dar nu am cunostinta de asa ceva”, a declarat Avram Valer (PDL), primar Magura Ilvei.
Primarul din Ilva Mare spune ca nici el nu stie nimic despre faptul ca Blom Romania apare ca si creator al caietului de sarcini. “Nu stiu ce sa va zic. Am sa verific. Documentele au fost facute la noi au fost verificate. Nu imi dau seama cum a putut sa apara asa. Sincer nici nu ma pricep foarte mult”, a declarat Alexandru Anca, primar (PDL) Ilva Mare.
Iata si cum a explicat directorul Blom Romania, Ionut Savoiu, coincidenta ca documentele licitatiei de la Magura Ilvei sa poarte insemnele companiei pe care o conduce. “Noi avem 500 de specialisti si lucram cu multe primarii. Caietul de sarcini de care vorbiti seamana cu cel aprobat de ANCPI. Stiti astfel de fisiere circula pe internet. Poate l-a copiat cineva. A fost o licitatie publica. Nu s-a ingradit participarea nimanui. Stiti, e o tensiune mare in piata si noi avem multi concurenti”, a declarat Ionut Savoiu.
Compania Blom Romania este o companie specializata in servicii de cadastru care este detinuta de o companie din Danemarca. Blom Romania a fost infiintata in 1999 si in 2009 a avut o cifra de afaceri de 31116946 lei, un profit de 629753 lei si 407 angajati. Administratorul companiei este Ionut Savoiu, despre care presa a relatat ca a detinut si functia de director general adjunct in cadrul Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara ANCPI.
NOTA: Multumim cititorului Ovidiu pentru ca ne-a semnalat cazul licitatiei de la Bistrita-Nasaud

joi, 7 octombrie 2010
O firmă de apartament a încasat milioane de euro pentru dezinsecţia la gripa aviară
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
O firmă de apartament a încasat milioane de euro pentru dezinsecţia la gripa aviară
Afaceri ale "băieţilor deştepţi", descoperite după mai mulţi ani
La cinci ani de la izbucnirea primului focar de gripă aviară, Realitatea TV dezvăluie, în premieră, un raport al Ministerului Transporturilor din 2006, din care reiese, printre altele, că o firmă de apartament, fără specialişti, a încasat milioane de euro pentru dezinsecţia din timpul gripei aviare.
România a fost vizitată în anii 2005, 2006 şi 2007 de trei ori de gripa aviară, o boală care a cerut măsuri noi pentru care instituţiile statului de atunci le luau pentru prima oară. Această "întâlnire cu pericolul" a generat în România nu numai sacrificarea a milioane de găini, despăgubirea proprietarilor, de multe ori inutilă, dar şi dezinfecţia a zeci de mii de gospodării.
Această protecţie s-a transformat în câteva luni într-o grijă deosebită pentru cheltuirea banului public, ceea ce a determinat ca un grup de băieţi deştepţi să se pricopsească cu zeci şi milioane de euro. În 12 septembrie 2005 aveam 23 de focare de gripă aviară. În 15 septembrie, ministrul Transporturilor de atunci, Gheorghe Dobre (PD), dă Ordinul 1732 privind măsurile de prevenire şi combatere a gripei aviare şi în sectorul de drumuri şi căi ferate.
În regim de urgenţă, băieţii de la Transporturi, prevalându-se de o parte din textul ordonanţei 60/2001 care prevedea atribuirea directă, se grăbesc să semneze cu firma Lumi SRL din Iaşi, o firmă de apartament, cel mai mare contract din istoria României pe dezinfecţie. Lumi SRL aparţinea lui Tonel Ursachi, un medic veterinar prieten cu Victor Butean, directorul adjunct al Agenţiei de Sănătate Publică din Ministerul Transporturilor. Pe această filieră a ajuns Lumi SRL să gestioneze valori de milioane de euro, neavând niciun angajat şi niciun fel de CV referitor la gripa aviară.
Interesant este că grija autorităţilor era mereu împachetată în conceptul de grijă maximă faţă de oameni. Deşi noua boală avea o simptomatică complicată care definea riscul îmbolnăvirii numai dacă omul era în contact permanent cu păsările bolnave în mari ferme avicole. Aşa au apărut pe şoselele României şi pe calea ferată celebrele filtre. În isteria creată, posibil intenţionat, România plătea nouă lei pentru stropirea unui autoturism, 20 de lei pentru un microbuz până la 12 tone şi 30 de lei pentru maşinile mai mari. Pe măsură ce costurile creşteau şi Lumi SRL factura zeci de mii de mijloace de transport ca fiind dezinfectate, Ministerul Transporturilor începe să îşi dea seama că a făcut-o gogonată.
Registrul Auto Român a confirmat săptămâna trecută pentru Realitatea TV că printr-un singur filtru într-o lună a fost înregistrat că a trecut întregul parc auto al României, de până la 12 tone, de la vremea respectivă. Controlul ministerului asupra activităţii firmei se făcea pe principiul "nu am văzut, nu am verificat, dar doresc să plătesc". Aşa se face că apărând sume din ce în ce mai mari la decontare, ministrul Dobre dictează un control la finalul lui 2005 finalizat în data de 1 martie 2006.
Rezultatele lui ar fi trebuit să îngrozească pe toată lumea. Prostia, nepriceperea, exagerarea, încălcarea legii, combinate cu indolenţa şi interesul imoral sunt numai câteva din concluziile acestui raport. "La dosarul firmei nu se găsesc autorizaţii referitoare la abilitatea acesteia şi/sau personalului de a efectua acţiuni de dezinsecţie", astfel suna una dintre concluzii.
Ciudat este că dezinsecţia în totalitatea filtrelor din România se făcea pe baza unei ipoteze de lucru sanitar-veterinare şi nu pe constatarea ştiinţifică a faptului că virusul s-ar fi putut răspândi mai întâi pe cauciucuri, şine de cale ferată sau capote.
Nici măcar în 2010 preşedintele ANSVSA nu poate oferi dovada ştiinţifică a aplicării unor măsuri corecte şi, deci, obligatoriu de plătit. " Prin măsurile pe care le-am luat nu am limitat, am evitat apariţia oricărui caz de îmbolnăvire la om", spune Radu Roatiş, preşedinte ANSVSA.
Raportul din 2006 al Ministerului Transporturilor atrage atenţia asupra inutilităţii acestor filtre în combaterea virusului gripei aviare. Aşa-zisele duşuri pe maşini şi trenuri nu au făcut altceva decât să scoată din buzunarul statului român, adică din buzunarele noastre, milioane de euro. Instalarea acestor filtre pe drumurile naţionale a fost o măsură aberantă şi ilegală, aşa cum ne confirmă Directiva Europeană 1992/40, care spune că locaţiunea infectată e definită de la mare exploataţie avicolă până la gospodăria ţărănească fără să facă trimitere la drumuri sau căi ferate. Precizarea se regăseşte şi în legislaţia românească.
De la dezinsecţia spaţiilor pentru păsări şi decontaminarea echipamentelor folosite la transportul acestora s-a ajuns la spălarea cu apă de ploaie a milioane de vehicule la aberaţia cu covoraşele îmbibate cu substanţă, la costumele de protecţie ale lucrătorilor din filtre şi până la agitarea populaţiei într-un mod aproape isteric. Toate aceste pentru ca Lumi SRL a lui Tonel Ursachi să mai prelungească prin acte adiţionale un contract din 18 octombrie 2005 până la 31 martie 2006. Cu alte cuvinte Ministerul Transporturilor a încălcat OUG 60/2001 care prevedea expres în caz de forţă majoră atribuirea directă către o firmă se face de regulă într-o perioadă imediată, nu mai mult de o lună.
Primul avocat al firmei răspunde presei în 2009 pe un obraznic şi lipsit de echivoc că "întreg dosarul este o făcătură". În ciuda concluziilor dosarului, Lumi SRL a executat statul român cu peste patru milioane de euro şi ca să se vadă incapacitatea CNADNR de a avea grijă de statul român, joi, 30 septembrie 2010, Lumi SRL a reuşit să execute silit în instanţă CNADNR pentru alte 1,5 milioane de euro. În timp ce dosarul se mişcă lent la DNA, se pierd bani publici, pentru că acum cinci ani o isterie neprofesională şi imorală au fost plătite cu milioane de euro facturi pentru splălarea autovehiculelor cu apă chioară.
Publicat Luni, 04 octombrie 2010

Adevăratul motiv al mazilirii lui Blaga
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
Adevăratul motiv al mazilirii lui Blaga
152 milioane de euro, bani de buzunar pentru PDL
În ziua în care Vasile Blaga a demisionat, cotidianul.ro a scris despre miza reală a înlocuirii acestuia cu Traian Igaş. Iată că un raport oficial al MAI, intrat în posesia cotidianul.ro, vine să confirme faptul că 152 de milioane de euro care intră în acest minister până la sfârşitul anului reprezintă adevăratul motiv pentru care s-au luptat crâncen cele două grupări din PDL, cea a lui Vasile Blaga şi aceea a lui Traian Băsescu şi Elenei Udrea.
De la mijlocul lunii iunie, aripa Udrea-Băsescu din PDL se tot străduia din răsputeri să îl descăuneze pe Vasile Blaga. Ştiind că Blaga e greu de urnit de la comanda Ministerului de Interne, Traian Băsescu şi pretorienii săi din serviciile secrete au început operaţiunea de demolare a ministrului, prin plasarea în MAI, în special în departamentele unde se fac achiziţiile pentru Schengen, a unor ofiţeri SRI, care, fără a fi angajaţi oficiali ai ministerului, aveau sarcina de a schimba destinaţia unor contracte deja atribuite pe căi legale, în urma unor licitaţii corect organizate, către alte firme, ale clientelei politice portocalii.
Zeci de ofiţeri superiori din MAI cu funcţii importante în departamentul Schengen au avut de suferit de pe urma presiunilor exercitate asupra lor de aceşti ofiţeri SRI, ajunşi în minister pe post de supervisori, trimişi de nu se ştie cine. Chiar Vasile Blaga a fost cel care de multe ori a pus capăt acestor dispute între supraveghetorii din SRI şi ofiţerii superiori ai MAI. Blaga a preferat să-şi apere angajaţii de abuzurile şi ameninţările venite din partea acestor sereişti, şi să nu asculte comanda de la Cotroceni, lăsând contractele din cadrul Programului Schengen Facility să se desfăşoare aşa cum fuseseră atribuite iniţial, şi nu cum ordonau ofiţerii SRI.
Din raportul privind evaluarea activităţilor desfăşurate de MAI în anul 2009 aflăm că Programul Schengen Facility cuprinde 21 de proiecte în valoare totală de 478.657.140 euro. Iar cei trei principali beneficiari ai programului sunt: Ministerul Administraţiei şi Internelor cu 15 proiecte în valoare totală de 367.723.140 euro, Ministerul Afacerilor Externe cu două proiecte în valoare de 55.125.000 euro şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale cu 4 proiecte în valoare de 55.800.000 euro.
Până în data de 31 martie 2010, pentru realizarea obiectivelor sale din Programul Schengen Facility, Ministerul de Interne cheltuise suma 215,9 milioane euro, în baza contractelor semnate. Până la 31 decembrie 2010, ministerul acum condus de Traian Igaş va trebui să cheltuiască şi cele 152 milioane euro rămase de investit în Schengen Facility. Tot în ultima zi a anului se vor efectua şi ultimele plăţi către furnizori.
Fără a-i lua apărarea lui Vasile Blaga, care, în mod cert, avea propriile sale interese în diriguirea muntelui de bani din MAI, nu se poate totuşi să nu observăm că "buldogul PDL" a fost înlocuit de la şefia ministerului cu Traian Igaş, o marionetă a grupării economico-politice din jurul Elenei Udrea şi al lui Traian Băsescu. Igaş, un personaj abulic, mai degrabă cântăreţ de manele decât senator şi şef peste un minister de forţă, are o singură şi foarte clară misiune: aceea de a semna rapid redirecţionarea contractelor imense în valoare de 152 milioane către firmele clientelei PDL, aripa Băsescu-Udrea.
Publicat Luni, 04 octombrie 2010 Cristina Horva

Când toată ţara strânge cureaua
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
Când toată ţara strânge cureaua
SPP, armata foarte bine tratată a lui Traian Băsescu
Medicamente gratuite în cantităţi îndestulătoare, salarii suficient de bune ca să nu fie afişate pe pagina proprie de Internet, deşi cererea prezidenţială a fost una expresă, decorarea întregului aparat cu ordine şi medalii naţionale şi opţiunea preşedintelui României în defavoarea Poliţiei: acesta este Serviciul de Protecţie şi Pază - "Armata" Bine Tratată la dispoziţia lui Traian Băsescu. Cea care e pe cale să înlocuiască Poliţia şi într-o oarecare măsură Jandarmeria. Şi, de ce nu, chiar Armata. Nimic nu mai e exclus. Totul devine interesant cu această Coloană a Cincea în curs de devenire.
Interesant este că, aşa cum arată lista intrată în posesia cotidianul.ro a medicamentelor gratuite achiziţionate în acest an, în SPP - deşi e o instituţie unde sănătatea militarilor este una de fier -, bolile de inimă par pe primul loc. O pondere impresionantă dintre medicamentele necesare SPP este reprezentată de cele pentru tratarea hipertensiunii arteriale şi a bolilor de inimă, aşa cum sunt betablocantele, ori de cele prescrise după infarctul miocardic, iar nu în ultimul rând, de cele care scad nivelul grăsimilor din sânge.
"Inimoşii"
Dar cum arată o parte din "reţeta" în cantităţi de tablete validată de la bugetul de stat pentru SPP, pentru care s-au achitat deja din alocaţia de la bugetul de stat 224.410,19 lei, adică 53.743,22 euro la data cumpărării stocului:
Bisoprolol 5 mg - 3000, Carvedilol 25 mg - 900, Enalapril 10 mg - 8000, Enalapril 20 mg - 5000, Metoprolol succinat 50 mg - 2100, Metoprolol succinat 100 mg - 3000, Metroprolol tartrat 100 mg - 5000, Fosinopril 20 mg - 900, Quinapril 10 mg - 900, Ramipril 5 mg - 800, Perindopril 5 mg - 7500, Perindopril 10 mg - 3000, Trimetazidină 35 mg - 15.000, Noliprel - 1350, Noliprel forte - 1200, Simvastatină 20 mg - 2400, Rosuvastatină 10 mg - 5600, Atrovastatină 20 mg - 10.500, Silibină (protector hepatic) 150 mg - 8000, Fenofibrat 160 mg - 6000, Indapamidă (diuretic) 1,5 mg - 12.000, Rowachol (destinat patologiei hepatobiliare).
Leacuri pentru vezici umflate, arsuri de stomac, probleme de "şezut"
Mai mult, în SPP există şi serioase probleme cu aparatul urinar, având în vedere comanda de Rowatinex - 1500, Uro - Vaxom 6 mg - 300, Uricol - 5 g - 300, Urinex - 720.
Demn de remarcat este faptul că în SPP s-a impus tratarea nici mai mult, nici mai puţin decât a hemoroizilor de gradele I şi II, a erupţiilor anale, precum şi a proceselor inflamatorii din jurul anusului şi rectului, drept care s-a dat comanda de Proctosan (200).
Pentru SPP-iştii nervoşi s-a lansat şi comanda de Extraveral - 1000, pentru cei cu tulburări de somn şi alte probleme din domeniul neuropsihiatric, un hipnotic şi sedativ - Zolpidem 10 mg - 100.
Arsurile gastrice sunt tratate de SPP cu Dicarbocalm - 4000, iar balonările, cu Colebil - 6000.
Răciţi, dar şi vitaminizaţi
Dacă răcesc, SPP-iştii au la dispoziţie Asipirină - 18.000, Oscillococcinum - 600 sau Nurofen Răceală şi Gripă - 8640, Fervex - 4000.
Pentru că trebuie să fie tot timpul serviciului vioi, SPP-iştii sunt serviţi şi cu VITAMAX - 900, Supradyn - 2100, Magne B6 - 4000.
În plus, SPP-iştii îşi pot întări oasele cu Calciu + Vitamina D 3 - Vitamina D 3 comprimate masticabile - 1000, Calciu lactic - 600 şi Calciu Sandoz Forte 500 mg comprimate efervescente - 600.
Cei constipaţi pot apela cu încredere la Bisacodil 5 mg - 300.
SPP, o mare armată secretă la dispoziţia preşedintelui
Preşedintele României, Traian Băsescu, şi-a asigurat fidelitatea deplină din partea Serviciului de Protecţie şi Pază. Pentru sine şi pentru fidelii săi aflaţi în funcţii de demnitate publică. Fostul cancelar al Ordinelor şi Medaliilor de la Palatul Cotroceni, istoricul Floricel Marinescu, spulberă gestul garantului constituţional al statului român şi dezvăluie, în premieră, pentru cotidianul.ro, că împotrivirea sa faţă de manierele decoraţionsite ale lui Traian Băsescu au determinat îndepărtarea sa din funcţie. Băsescu a secretizat tot, inclusiv lista cu civilii din SPP pe care i-a decorat.
Surse din Administraţia Prezidenţială au declarat pentru cotidianul.ro că, în urmă cu o lună, şeful statului român a decorat tot serviciul guvernamental însărcinat cu paza şi protecţia demnitarilor. Lista decoraţilor sepepişti a fost dosită bine, fiind secretizată, în premieră absolută!, pe baza Legii secretului de stat. Gestul militarilor SPP care i-au violentat pe jurnaliştii de la Camera Deputaţilor - cu ocazia venirii lui Emil Boc, marţi, la dezbaterea şi votarea în Parlamentul României a moţiunii de cenzură la adresa guvernării pedeliste - pare să aibă o explicaţie.
Decoraţii la tot SPP-ul
Poate au scăpat de furia decoraţionistă a preşedintelui ţării, conform aceloraşi surse din Administraţia Prezidenţială, doar balamalele şi clanţele de la uşile sediilor SPP. Nu se ştie - până la desecretizarea listelor - dacă au scăpat nedecoraţi şi câinii de serviciu, folosiţi la detectarea posibililor explozibili din locurile pe unde merg înalţii demnitari. SPP nu este un serviciu secret, având în vedere că lucrează cu peste 90 la sută dintre salariaţi „la vedere", cum se spune. Cei mai mulţi dintre „lucrători" apar în public şi pot fi identificaţi ca aparţinând SPP, pentru că poartă uniforma acestei instituţii din sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică, aidoma, de exemplu, Jandarmeriei.
Civilii secreţi
Decretul prezidenţial special numărul 472 din 6 mai 2010 conţine nu mai puţin de 25 de articole-anexă prin care Traian Băsescu a decis să confere un număr similar de ordine naţionale, ordine, cruci naţionale, medalii naţionale şi medalii pentru salaraiţii Serviciului de Protecţie şi Pază.
De remarcat este faptul că nu doar militarii, care alcătuiesc majoritatea covârşitoare a salariaţilor SPP, au fost decoraţi. Cu decoraţii au fost gratulaţi de acelaşi Băsescu şi salariaţii civili ai SPP. Cinci dintre cele 25 de categorii de decoraţii le-au fost conferite unor civili. Civilii din unităţile militare sunt, de obicei, femeile de serviciu, lifitierele, bufetierele, grădinarii. Sau poate şi alţii.
Celor care ar avea de gând să obţină listele şi, mai mult, să le şi publice, Traian Băsescu şi suita sa de la Securitate naţională din Cotroceni le-au pregătit puşcăria. Avertismentul cu pârnaia al Cotrocenilor e fără echivoc: „Anexele conţin informaţii clasificate şi urmează regimul Legii 182 / 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare".
Şi până acum, dar numai şi numai în cazul serviciilor secrete şi mai cu seamă în cazul SIE, se evita publicarea în Monitorul Oficial a decretelor de avansare în grad, de trecere în rezervă sau de decorare a acestora, printr-o găselniţă la limita legii. Din motive lesne de înţeles. Atunci se publica decretul, pentru a-şi exercita efectele, dar nominalizarea celor avansaţi în grad, trecuţi în rezervă ori decoraţi era trecută într-o anexă. Iar secretizarea era una elegantă, folosindu-se formularea: „Anexele se comunică instituţiilor interesate".
Ce decoraţii a distribuit Băsescu pentru cei care îi asigură lui, printre alţii, protecţia zilnică. Şi acasă, şi pe stradă şi la serviciu.
Când a fost să numere greviştii la protestele din vară, Jandarmeriei i-au dat mai puţini manifestanţi decât le dădeau organizatorilor. Acum, după ce a mimat pactizarea cu colegii poliţişti, a ajuns să-i toarne la Parchet pe baza filajului. Târârea Jandarmeriei în astfel de jocuri nu pare a fi străină de Traian Băsescu. Preşedintele României, aşa cum a scris cotidianul.ro, i-a avansat în grad pe şefii acestei instituţii, cu o dărinicie mai mult decât suspectă, exact în campania electorală de anul trecut.
Să mai remarcăm că SPP nu a executat, la fel ca toate celelalte instituţii bugetare, ordinul lui Traian Băsescu de a afişa pe site salariile obţinute. Chiar Cotrocenii au făcut acest lucru şi, culmea!, serviciul secret al MAI. SPP, nu! Prietenii ştiu de ce!
Jandarmeria, orbită la numărătoarea greviştilor de gradele generalilor?

Publicat Luni, 04 octombrie 2010 Izabela Niculescu

Abonați-vă la:
Postări (Atom)