sâmbătă, 11 decembrie 2010

Executivul transferă gratuit 25 imobile în proprietatea BOR

Romania trebuie salvata!

Guvernul a decis ca 25 de imobile, printre care şi complexul hotelier Tismana, incluzând terenuri în suprafaţă de peste 533.000 metri pătraţi, să fie transferate, fără plată, în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române (BOR).



Potrivit Mediafax, imobilele s-au aflat până în prezent în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, a unor ministere sau consilii judeţene, fiind date în folosinţă gratuită unităţilor de cult.

Deja din luna octombrie se aflase că Guvernul intenţionează să treacă aceste imobile, fără plată, în proprietatea BOR. În anexa proiectului pregătit atunci de Guvern spre a fi transferat în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române figura şi clădirea fostului Parlament al României, din Dealul Mitropoliei, cu un teren aferent în suprafaţă de 17.690 metri pătraţi, precum şi un nivel din blocul P5B, aflat în Piaţa Unirii din Bucureşti, având o suprafaţă desfăşurată de 9.117 metri pătraţi.

Aceste imobile nu se mai regăsesc însă şi în actul normativ aprobat de Guvern.

În documentele prin care este justificat transferul imobilelor se arată că, după anul 1990, din dorinţa de a repara în parte abuzurile regimului comunist şi pentru a veni în sprijinul activităţii sociale, culturale, spirituale şi educaţionale a cultelor, o serie de imobile au fost transmise în folosinţa gratuită a unităţilor de cult.

"Experienţa ultimilor ani a dovedit faptul că respectivele bunuri imobile, aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, nu numai că au fost folosite conform destinaţiei pentru care au fost transmise, dar au şi stat la baza unor proiecte de o deosebită importanţă pentru comunităţile care le deservesc", arată Guvernul.

Secretariatul de Stat pentru Culte a preluat de la Ministerul Culturii sarcina aprobării cererilor de transmitere a imobilelor respective în proprietatea unităţilor de cult.

"În analizarea acestor cereri s-a urmărit verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, precum şi respectarea destinaţiei pentru care imobilul a fost primit în folosinţă gratuită, situaţia juridică a acestor imobile, titlul cu care sunt deţinute de către unităţile de cult, precum şi identificarea exactă a acestor bunuri", se mai arată în documente.

Potrivit sursei citate, imobilele respective nu fac obiectul unor cereri de restituire.



Publicat acum 5 ore Cristian Gheţu

Statul calic împotriva statului social

Romania trebuie salvata!

Hotărât lucru, preşedintele României se încăpăţânează să demonstreze că el nu dă nici măcar o ceapă degerată pe Constituţie şi pe cetăţenii acestei ţări.

Aflat la Covasna, la Congresul Mişcării Creştin-Democrate Maghiare din România, Traian Băsescu a declarat că "se încearcă acreditarea ideii că statul este responsabil pentru fiecare cetăţean, ceea ce nu este adevărat". "Acesta este comunismul exprimat în fiecare dimineaţă în mijloacele mass-media, şi anume că statul este responsabil, ceea ce nu este adevărat. Statul nu mai are resursele comunismului", a mai spus Băsescu. Atotştiutorul preşedinte-jucător a explicat că România "nu este stat social întrucât numai în vremea comunismului toate proprietăţile erau ale statului, toate veniturile veneau la stat şi atunci statul şi-a asumat responsabilitatea pentru fiecare cetăţean".

Afirmaţiile lui Băsescu sunt din nou în flagrantă contradicţie cu prevederile Constituţiei României, al cărei garant ar trebui să fie. Cel puţin teoretic, întrucât, în practică, Traian Băsescu arată de şase ani încoace că pentru el Constituţia nu există. Preşedintele Traian Băsescu ignoră cu bună ştiinţă faptul că responsabilitatea statului pentru fiecare cetăţean în parte nu este o "idee acreditată" de opoziţie sau de presa neaservită Cotrocenilor, ci este o prevedere constituţională. Este vorba chiar despre articolul 1, alineatul 3 din Constituţia României: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate".

Orice manual de drept constituţional din România spune că "statul social este acel stat care poate şi trebuie să imprime tuturor acţiunilor economice, politice, culturale un conţinut social bazat pe principii şi valori etice şi umane. Statul social oferă egalitate de şanse şi posibilitatea exprimării reale a personalităţii cetăţenilor, a drepturilor şi libertăţilor lor. Statul social joacă un rol activ în realizarea binelui comun, trebuie să intervină pentru a-i proteja pe cei dezavantajaţi şi trebuie să asigure funcţionarea unor sectoare publice de protecţie şi intervenţie socială".

Dacă ar fi să ne luăm după Traian Băsescu, care spune că "statul nu este responsabil pentru fiecare cetăţean", ar trebui să concluzionăm că statul nu e responsabil pentru niciun cetăţean. Păi dacă e aşa, atunci de ce trebuie să mai plătim salariile, maşinile şi protecţia de la SPP preşedintelui şi miniştrilor săi?!


Publicat Vineri, 10 decembrie 2010 Cristina Horvat

Interesele imobiliare bat protecţia naturii

Romania trebuie salvata!

Interesele imobiliare sunt mai presus de protecţia naturii în judeţul Constanţa. Liziera de plopi din zona Hanul Piraţilor a fost transformată în teren privat, iar alte zone protejate sunt ameninţate de proiecte de infrastructură sau de alte afaceri.

Programul european Natura 2000 este singura speranţă a ecologiştilor constănţeni de conservare a zonelor protejate. În lipsa unor autorităţi care să se poată opune grupurilor de interese preocupate doar de stoarcerea banilor din afacerile imobiliare, programul de protecţie a siturilor naturale a rămas unica modalitate prin care pădurile şi alte arii protejate pot fi ţinute departe de prădătorii imobiliari. În judeţul Constanţa există 38 de arii protejate cu o suprafaţă totală de circa 20.000 de hectare, din care 21 sunt rezervaţii ale naturii şi cinci, rezervaţii ştiinţifice. Acestora li se adaugă încă 50.000 de hectare de pădure care au intrat sub incidenţa prevederilor Programului Natura 2000.

Liziera de plopi, afacere de două milioane de euro

Direcţia Silvică Constanţa se luptă de doi ani în instanţă să recupereze două hectare de teren de la Primăria Năvodari. Terenul este situat în vecinătatea Hanului Piraţilor, iar pe el a fost plantată în anii trecuţi o lizieră de plopi. „Pentru că plopii erau bătrâni şi ar fi pus în pericol circulaţia (liziera era poziţionată chiar lângă drumul care leagă staţiunea Mamaia de Năvodari - n.n.), am luat decizia de tăiere a arborilor, urmând să refacem plantaţia. Ulterior, am aflat că printr-o hotărâre a Consiliului Local Năvodari acest teren a intrat în proprietatea privată a acestui oraş. Se tot dau hotărâri ilegale de trecere a pădurilor în proprietatea publică. Am solicitat Primăriei Năvodari să ne întâlnim şi să confruntăm actele, dar ni se refuză orice formă de dialog", a declarat directorul Direcţiei Silvice, Valentin Neagu. Lucrările de pregătire a terenului pentru noua generaţie de plopi s-au făcut sub protecţia poliţiei, pentru că autoritatea locală a încercat să împiedice accesul utilajelor. De cealaltă parte, primarul din Năvodari nici nu vrea să audă că ar trebui să le acorde silvicultorilor un alt teren în compensaţie şi cu atât mai puţin să dea cele două hectare înapoi. „Ce să dau la schimb? Nu am ce şi nu am de ce. Cele două hectare de la han nu sunt ale lor. Romsilva nu figurează nicăieri cu titlu de proprietate pe ele. Am cerut juristei să facă o plângere penală că au intrat cu tractoarele pe terenul nostru, ca să are, şi au distrus spaţiul verde", susţine Nicolae Matei, primarul din Năvodari. Acesta spune că terenul unde a fost pădurea de plopi va servi ca extensie a străzii care duce spre Năvodari. „Se vor face patru benzi de circulaţie. Cât despre restul de teren, acesta rămâne în domeniul privat al oraşului", a conchis edilul Năvodariului. Zona Hanul Piraţilor, denumită pe piaţa imobiliară şi Mamaia Sat, este unul dintre principalele puncte de atracţie pentru investitorii de pe litoral. Preţul unui metru pătrat poate ajunge până la 120 euro, situaţie în care este de înţeles dorinţa primăriei de a pune mâna pe un teren cu o valoare de peste două milioane de euro.

„Casa Vinului": 3.000 de metri de pădure au dispărut

Romsilva s-a confruntat cu o situaţie similară în localitatea Făclia, lângă Cernavodă. Spre deosebire de conflictul de la Năvodari, „cazul" Făclia are toate premisele de a fi rezolvat pe cale amiabilă. Direcţia Silvică Constanţa reclamă 3.000 de metri pătraţi de teren la intrarea în localitatea Făclia, unde funcţionează obiectivul turistic „Casa Vinului". „Terenul a fost intabulat de Primăria Saligny şi vândut ulterior, deşi se vede cu ochiul liber că obiectivul funcţionează în pădure. Nu ştiu cum a fost făcută intabularea. În cadrul Comisiei de fond funciar s-a decis efectuarea unui schimb de terenuri. În locul celor 3.000 de metri pătraţi vom primi în administrare două hectare în imediata apropiere", a declarat directorul Direcţiei Silvice, Valentin Neagu. Diferendul a fost aplanat după ani buni în care proprietarul obiectivului turistic a refuzat să accepte schimbul de terenuri.

ÎPS Teodosie râvneşte la lemn




Arhiepiscopia Tomisului a vrut, la rândul ei, să pună mâna pe 220 de hectare de pădure la malul mării. Invocând acte din 1937, instituţia condusă de ÎPS Teodosie a solicitat Romsilva acordarea întregii suprafeţe. „Au primit doar 27 de hectare în zona Mănăstirii Dervent. Restul terenurilor revendicate sunt în Ialomiţa şi în cele două judeţe care formau Cadrilaterul (actualmente pe teritoriul Bulgariei - n.n.)", a mai precizat directorul Romsilva. Deşi legea este destul de strictă cu activităţile economice în pădure, mai ales dacă aceasta este considerată sit natural, exploatarea lemnului la malul mării poate aduce bani frumoşi. Potrivit Direcţiei Romsilva, întreaga producţie de plop din judeţul Constanţa pleacă în Bulgaria şi de aici mai departe.

Lista neagră

Romsilva este custodele a şapte arii protejate din judeţul Constanţa, cu o suprafaţă totală de 77.000 de hectare. Din aceasta, 39.000 de hectare reprezintă fondul forestier, iar restul sunt arii protejate. Toate cele şapte regiuni protejate prin Natura 2000 fac sau vor face obiectul unor investiţii cu impact asupra mediului. Pădurea Hagieni-Cotul Văii se află în apropierea litoralului şi este una dintre cele mai afectate rezervaţii din punctul de vedere al deşeurilor aruncate de turişti. Pădurea Esechioi şi Lacul Bugeac suferă de pe urma activităţilor de braconaj, iar Cheile Dobrogei sunt bine cunoscute pentru scandalul construcţiilor ilegale şi pentru cel al altor amenajări care nu respectă legea. Pe „lista neagră" urmează Dumbrăveni-Vederoasa, aproape de cursul Dunării, Canaraua Fetii, în apropierea oraşului Băneasa, una dintre cele mai importante rezervaţii de plante din ţară, pădurea Fântâniţa din apropierea localităţii Murfatlar, rezervaţie frecventată de amatorii de grătare şi petreceri în aer liber, precum şi Canaralele Dunării (Hârșova-Aliman), zonă în care autorităţile judeţene vor să construiască un port de agrement. De altfel, după implementarea programului de protecţie Natura 2000, mai mulţi primari şi-au arătat public nemulţumirea faţă de regulile ecologiste europene, pe care le consideră o piedică în calea dezvoltării comunităţilor locale. În realitate, programul european nu îngrădeşte decât parţial activităţile economice în zonele protejate, însă blochează afacerile imobiliare foarte profitabile. Cum nimeni nu se încumetă să încalce prevederile europene, aranjamentele la nivel local şi atacurile asupra ariilor protejate au devenit greu de pus în practică, lucru care îi nemulţumeşte profund pe primari.

Criza a protejat natura




Siturile de Importanţă Comunitară şi Ariile de Protecţie Specială incluse în reţeaua Natura 2000 acoperă 17% din suprafaţa României. Nu mai puţin de 20 de zone din judeţul Constanţa au fost declarate situri de importanţă comunitară prin Ordinul 776/2007 al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile. Astfel, la malul mării există comune unde suprafeţele protejate reprezintă peste 50% din totalul terenurilor aflate în administrare. Cel puţin din punctul de vedere al protecţiei mediului, criza a avut un efect pozitiv, în sensul în care lipsa lichidităţilor a determinat întreruperea sau chiar abandonarea unor proiecte investiţionale care aduceau atingere prevederilor europene Natura 2000. Recent, autorităţile din judeţele Tulcea şi Constanţa au solicitat Ministerului Mediului revizuirea listei cu situri în sensul diminuării suprafeţelor protejate, pentru ca investiţiile mai mult sau mai puţin necesare comunităţilor locale, dar strict indispensabile primarilor, să poată fi reluate.

Agenţia-fantomă

Coaliţia ONG Natura 2000 România a atras atenţia încă de anul trecut că amânarea punerii în funcţiune a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANAP) a condus la gestionarea necorespunzătoare a multor situri protejate, iar faptul că România nu şi-a îndeplinit obligaţiile ar putea atrage sancţiuni de la UE. Organizaţia semnalează că mai multe arii protejate şi-au pierdut custozii, nemaifiind gestionate aşa cum prevede legea, iar siturile propuse pentru reţeaua Natura 2000, conform obligaţiilor ce revin României ca membră a UE, pot fi considerate doar ca arii protejate declarate pe hârtie, fără un management eficient. Înfiinţată pe ultima sută de metri de mandat de către guvernul Tăriceanu, ANAP a funcţionat într-un total anonimat până anul trecut, când a fost reorganizată. Agenţia avea sediul la Braşov şi doar trei angajaţi. „ANAP a funcţionat doar pe hârtie", confirmă Mihaela Cândea, directorul executiv Mare Nostrum. Agenţia era responsabilă cu atribuirea în administrare sau în custodie a ariilor protejate, precum şi de coordonarea, supravegherea şi avizarea planurilor de management ale acestor zone.

(Preluare din "Ziarul Timpul")

Marius Pop


Publicat acum 7 ore si 14 minute

Banii de la mame şi pensionari ajung la firmele PDL prin pixul Elenei Udrea

Romania trebuie salvata!

Deputatul PSD Marian Neacşu acuză, într-un comunicat postat pe site-ul partidului, că "guvernul obraznico-faraonic" ia banii de la bebeluși, mame și pensionari pentru a-i transfera către firmele PDL. Redăm în continuare integral comunicatul deputatului PSD:

"Actualul guvern a hotărât să oprească 5,5% din pensiile românilor cu titlul de contribuţie la asigurările de sănătate. De asemenea, a hotărât că sunt prea mulţi banii acordaţi ca sprijin femeilor românce care nasc copii. Actualul guvern s-a gândit că medicii din mediul rural nu mai merită să fie stimulaţi. În acelaşi timp, banii astfel „economisiţi" sunt dirijaţi de guvernul Boc-Udrea-Băsescu, către proiecte gigantice de construire de săli sportive polivalente, în care se cheltuiesc sume enorme, de sute de milioane de euro, din banii publici, care trebuie să ajungă în buzunarele firmelor PDL. Aceasta este o veritabilă deturnare a banilor pensionarilor şi mamelor românce către clientela politică pedelistă.

După ce i-a acuzat de fraudă pe toţi pensionarii români, acum guvernul Boc-Udrea-Băsescu a decis că o pensie care depăşeşte 160 de euro este prea mare pentru românii care au muncit o viaţă întreagă şi a decis să le ia 5,5% chiar şi din aceste pensii mizere.
Este de-a dreptul revoltător acest mod amator de a guverna o ţară, nu prin programe de guvernare transparente, ci prin măsuri luate după ureche şi vădit orientate spre satisfacerea unor interese economice private.

Este revoltător faptul că ministrul Elena Udrea, susţinută de preşedintele Băsescu plănuieşte pe ascuns devalizarea bugetului de stat, alocând o sumă enormă de bani pur şi simplu după voinţa proprie, către localităţi şi obiective alese după bunul plac al unei persoane şi nu după studii fundamentate ştiinţific şi economic. Adică orice primar poate să îşi dorească o sală de sport în localitatea sa, dar numai cei agreaţi de ministrul Udrea vor primi fondurile publice pentru asta.

În condiţiile în care serviciile medicale şi educaţia şcolară au devenit în ultimii ani din ce în ce mai scumpe, iar din anul viitor preţul acestora va fi prohibitiv pentru marea masă a populaţiei, dubioşii analişti economici ai regimului Băsescu reclamă pe la posturile TV că „statul român nu mai trebuie să finanţeze înmulţirea familiilor sărace, care trebuie descurajate să procreeze". Iar preşedintele ţării – Traian Băsescu – fără să îi pese cât de puţin de nivelul de trai al cetăţenilor, tratează cu aroganţă şi ironie mamele românce, spunând că s-a umplut ţara de ele.

Atitudinea cinică şi misogină a acestuia iese la suprafaţă din ce în ce mai pregnant în ultimul timp, iar măsurile guvernului impus de Traian Băsescu reflectă cu fidelitate această atitudine sfidătoare faţă de români. După ce în 2009 a promis în mod mincinos românilor că vor trăi mai bine, ascunzând existenţa crizei economice mondiale, ca să mai înhaţe încă un mandat în fruntea ţării, acum preşedintele Traian Băsescu râde în nas alegătorilor. Actualul regim obraznico-faraonic instituit de Traian Băsescu este pus pe spolierea ţării şi este imun la împotrivirea şi protestele românilor, el fiind, se pare, un regim imposibil de oprit prin mijloacele civice, democratice şi constituţionale existente.

Deputat PSD Marian Neacşu, Colegiul uninominal nr. 2 Slobozia"



Publicat acum 3 ore si 10 minute Cristian Gheţu

Unde dorm parlamentarii pe banii nostrii? Luxul lor, in schimbul saraciei noastre

Romania trebuie salvata!

11 Decembrie 2010 10:05:23

Aproximativ 159 de deputati locuiesc in hoteluri de lux din Capitala, acolo unde chiria unui apartament incepe de la 2.200 de euro si ajunge la 4.000 de euro.

Secretarul general al Camerei Deputatilor, Gheorghe Barbu, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca tariful maxim platit de Camera Deputatilor pentru cazarea unui deputat la hotel este de 257 lei pe zi, incluzand TVA si taxele hoteliere.

Locul preferat de deputatii nostrii este complexul hotelier Centre Ville, situate in central Bucurestiului, unde cazarea platita , din banii publici, pentru fiecare demnitar, este de 257 de lei pe zi.

Cu toate astea, altii cu gusturi mai “rafinate” prefera sa locuiasca la Marriot sau Royal, insa Gheroghe Barbu ne asigura ca tarifele de cazare pentru acestia nu depasesc suma de 257 de RON pe zi.

"Se platesc 257 RON pe zi, incluzand TVA si taxa hoteliera, la Centre Ville si se plateste acelasi pret pentru cazarea la Marriott, iar la alte hoteluri, sub acest nivel - 240 RON, 230 RON sau 220 RON pe zi", a explicat Gheorghe Barbu.
“E mai ieftin ca in 2009”

Potrivit lui Barbu, aceste tarife sunt conforme cu legislatia si sunt mult mai scazute decat ceea ce se platea in anul 2009. El a spus ca atunci cand a preluat functia de secretar general pretul cazarii era de 300 lei pe zi, iar prin negocieri succesive a reusit ca acest tarif sa scada pana la 257 lei, cat este in prezent.

"De cand sunt eu secretar general si Roberta Anastase presedinte, prin negocieri succesive din 2009, am adus acest tarif de la 300 RON la 257 RON cu TVA si taxa hoteliera", a precizat Gheorghe Barbu.

"Au fost negocieri dure, este vorba de hotel de patru stele (complexul Centre Ville), parlamentarii stau de 20 de ani aici, este vorba de demnitari ai statului", a adaugat Barbu.

In complexul hotelier Centre Ville sunt cazati 100 de deputati, iar costul unei camere, pentru o luna de 31 de zile, la un curs valutar de 4,3 lei/euro, este de 1.857 de euro/luna, a precizat Camera Deputatilor.
“Noi nu stim cat se cheltuie…ca plateste Camera”

Deputatul PDL de Arad Iustin Cionca Arghir a spus ca este cazat intr-un apartament in actualul Centre Ville, dar nu stie cat costa deoarece plateste Camera Deputatilor. "Am dreptul conform legii sa fiu cazat la hotel ca parlamentar", a adaugat el.

Deputatul PDL de Giurgiu Victor Boiangiu a spus si el ca este cazat la Centre Ville, aratand ca aici a fost repartizat de la Camera Deputatilor, la fel ca si deputatul PDL Doinita Chircu.

Deputatul PDL de Iasi Daniel Oajdea a aratat ca a fost repartizat la Centre Ville, unde are o camera si nu stie cat se plateste pentru ea de la Camera Deputatilor.

Oajdea a apreciat ca solutia cea mai buna pentru cazarea deputatilor ar fi amenajarea si modernizarea unor blocuri aflate langa Palatul Parlamentului. "Solutia ar fi locuinte de serviciu pentru parlamentari, ar costa mult mai putin decat cazarea la hotel. Investitia in amenajarea celor doua blocuri ar fi amortizata in 2-3 ani", a apreciat Oajdea.

El a aratat ca nu este o solutie cazarea deputatilor cu chirie. "Nu putem fi cazati chiar oriunde, pentru ca nu putem sa stam cu grija de a plati intretinerea, cablu tv, sa ne asiguram curatenia, securitate, in loc sa lucram la un proiect de lege", a explicat Daniel Oajdea.
“Bunii samariteni”

In schimb, deputatii PDL Mihai Boldea (Galati) si Adrian Badulescu (Teleorman) au precizat ca au inchiriat in Bucuresti cate un apartament deoarece nu erau multumiti de cazarea la hotel.

"Dupa scandalul ca se cheltuiesc un miliard de lei vechi pentru cazarea deputatilor, am inchiriat un apartament cu doua camere in Bucuresti si am plecat de la hotelul Royal, unde se plateau, in 2009, 90 de milioane de lei vechi (9.000 RON) pe luna. Acum platesc pentru chirie 25 de milioane de lei vechi (2.500 RON) pe luna", a afirmat Mihail Boldea.

Nu avem de unde sa stim ce apartament si-a inchiriat deputatul Boldea sau in ce locatie, insa ceea ce stim este ca un apartament de doua camera, decomandat, confor 1, chiar si mobilat frumos il poti, aflat in central Capitalei, il poti inchiria foarte usor la 300 - 350 de euro pe luna, adica aproximativ 1.500 de RON.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Percheziţionarea calculatoarelor fostului MTS, blocată din nou

Romania trebuie salvata!

Percheziţionarea calculatoarelor fostului MTS, blocată din nou
PDL şi UNPR o protejează pe Monica Iacob-Ridzi


Deşi în urmă cu o săptămână se anunţase ferm că în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va fi discutată pe 16 noiembrie solicitarea procurorilor de acceptare a percheziţiei calculatoarelor utilizate în fostul MTS de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi, acest lucru nu s-a întâmplat marţi.

Surpriză de proporţii - dar numai pentru neavizaţi - marţi în şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. De pe ordinea de zi au dispărut pur şi simplu dezbaterea şi votarea cererii procurorilor de percheziţionare a calculatorului utilizat de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi în primăvara anului 2009 la MTS. După ce reprezentanţii PNL în comisie au cerut discutarea cazului, vădit încurcat, preşedintele comisiei, Daniel Buda (PDL), a anunţat că subiectul respectiv nu a fost trecut pe ordinea de zi din cauză că Monica Iacob-Ridzi s-ar afla la Viena. Cum însă deputata PDL a depus înscrisuri în ceea ce priveşte poziţia sa, solicitarea procurorilor putea fi discutată. Buda s-a opus şi a supus votului amânarea cu două săptămâni a cazului. La numărarea voturilor a reieşit că 13 deputaţi s-au pronunţat pentru amânare, 12 pentru dezbatere şi unul s-a abţinut. Reprezentanţii Opoziţiei au contestat - fără succes - numărarea voturilor, menţionând că deputatul UDMR Mate Andras Levente nu se afla în sală în momentul votului, deci nu exista posibilitatea ca Puterea să însumeze 13 voturi. De menţionat că urmărirea penală împotriva Monicăi Iacob-Ridzi a fost anterior aprobată de Parlament - este vorba de dosarul privind cheltuielile fantomă pentru evenimentele din 2 mai 2009 -, dar cererea privind percheziţionarea calculatorului zace la comisie de aproape un an. În primă instanţă s-a motivat de către preşedintele comisiei că Ridzi este în concediu prenatal, iar de 6-7 luni se invocă concediul post-natal. Cu toate acestea, Ridzi a fost prezentă în plenul Camerei în ultimele luni la o serie de voturi-cheie pentru PDL, dar Daniel Buda nu a catadicsit să o cheme la comisie.

Amânare şi în cazurile Păsat şi Anastase

La cererea unor deputaţi din arcul guvernamental, tot în şedinţa de marţi a Comisiei juridice s-a amânat cu 30 de zile (!!!) discutarea cererii procurorului general de aprobare a reţinerii preventive a deputatului PDL de Giurgiu, Dan Păsat. S-a invocat de către cei care au cerut amânarea faptul că nu au avut posibilitatea să studieze dosarul. De menţionat că dosarul a zăcut o lună în biroul Robertei Anastase şi abia după ce presa a semnalat acest lucru a fost direcţionat spre Comisia juridică. Tot în şedinţa de marţi s-a cerut discutarea sesizării PNL şi PSD privind încălcarea regulamentului de către preşedinta Camerei, Roberta Anastase, cu ocazia votării Legii pensiilor pe 15 septembrie a.c. Deşi reprezentanţii PNL în comisie au cerut ca dezbaterea să aibă loc în şedinţa de miercuri, preşedintele comisiei a propus amânarea cu o săptămână pentru ca Roberta Anastase să fie înştiinţată şi să se poată prezenta la comisie. O propunere de domeniul absurdului. Sala de şedinţă a Comisiei juridice se află la 12 metri de cabinetul Robertei Anastase. De ce este necesară o săptămână pentru anunţarea Robertei Anastase, doar Daniel Buda poate să explice.

Unde sunt ONG-urile şi "deontologii"?

În legislatura trecută, când au existat o serie de amânări - mai mult sau mai puţin justificate - în aprobarea la comisiile juridice a cererilor procurorilor în dosarele lui Adrian Năstase, Miron Mitrea sau Şerban Mihăilescu, presa pro Cotroceni, ONG-urile din diferite coaliţii mai mult sau mai puţin „curate" şi autoproclamaţii deontologi Mircea Marian, Sabina Fati, Sever Voinescu, Andreea Pora, Sorin Ioniţă, Cristian Ghinea, Radu Moraru, Cristian Pătrăşconiu şi alţii din aceeaşi categorie ţipau ca din gură de şarpe, susţinând că se obstrucţionează justiţia, iar Traian Băsescu şi PDL susţineau că bilele negre din rapoartele de ţară se datorau respectivelor tergiversări din parlament. Acum, în cazurile Ridzi, Păsat şi Anastase, tăcerea este totală din partea celor de mai sus. Nu mai există nici o obstrucţionare a justiţiei.


Publicat Marţi, 16 noiembrie 2010 Lucian Gheorghiu

Elena Udrea vorbeşte ca să se afle în treabă

Romania trebuie salvata!

Elena Udrea vorbeşte ca să se afle în treabă
Ministerul Dezvoltării dă un drept la replică supt din degete


Aşa-zisul drept la replică al Ministerului Dezvoltării referitor la articolul nostru a fost aruncat pe piaţă cu un sigur scop: acela de a arunca o perdea de fum peste dezvăluirile şi documentele publicate ieri de cotidianul.ro. Publicăm acest aşa-zis drept la replică doar pentru a demonta punctual explicaţiile mincinoase, confuze şi inutile ale Elenei Udrea.

Precizări - Ministerul Dezvoltării

Materialul publicat astăzi de cotidianul.ro sub titlul „Udrea dă contracte cu dedicaţie pentru anihilarea unui senator PSD" conţine o serie de informaţii false şi afirmaţii mincinoase cu privire la serviciile de asistenţă juridică achiziţionate de minister.

Pentru o corectă informare publică, vă transmitem alăturat informaţiile reale cu privire la situaţia acestor contracte:

O primă afirmaţie mincinoasă este aceea că „Udrea dă contracte cu dedicaţie", făcându-se referire la faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ar fi formulat documentaţia de achiziţie a serviciilor de asistenţă juridică „cu dedicaţie pentru senatorul Şova".

In realitate, acordul-cadru referitor la serviciile de asistenţă juridică a fost încheiat în 2008 de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor cu trei societăţi de avocatură. Toate cele trei societăţi îndeplineau criteriile de selecţie, aşadar nu poate fi vorba de „condiţii la care răspundea doar CV-ul avocatului Dan Şova", aşa cum eronat se prezintă în articol.

Subliniem că acordul-cadru a fost încheiat în decembrie 2008, dată la care Elena Udrea nu era ministru al dezvoltării. Legislaţia prevede că toate contractele subsecvente încheiate în baza respectivului acord-cadru se atribuie după criteriile de selecţie avute în vedere la semnarea acordului cadru, ceea ce s-a şi întâmplat.

Documente perfect legale, emise de MDRT, au fost prezentate de site-ul cotidianul.ro într-un context aberant, în care se vorbeşte de „mită şi şantaj", deşi respectivele documente nu demonstrează decât îndeplinirea, de către MDRT, a prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice.

În articol se vorbeşte despre o „ofertă de contract" adresată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cabinetului de avocatură al senatorului Dan Şova. Precizăm că nu este vorba de un astfel de document, ci de o invitaţie de reluare a competiţiei pentru un contract subsecvent, în baza acordului cadru de care am amintit. Aceeaşi invitaţie a fost adresată de MDRT şi celorlalte două societăţi semnatare ale acordului-cadru, conform procedurii standard.

În schimb, invitaţia, emisă de MDRT pe 28 iunie 2010, este publicată de cotidianul.ro ca fiind înregistrată o lună mai devreme, pe 28 mai 2010 la societatea „Enescu, Panait, Pop şi Asociaţii", deşi ministerul nu i-a adresat acestei societăţi respectivul document.

O altă informaţie falsă publicată de cotidianul.ro este aceea conform căreia „după cum se poate observa citind oferta de la Ministerul Dezvoltării, valoarea minimă estimată a contractului pe o singură lună, pentru o casă de avocatură este de 300.000 euro". Niciun document din cele prezentate de cotidianul.ro nu prevede o astfel de valoare minimă lunară. În consecinţă, nici concluzia din articol, conform căreia suma pe care MDRT „se pregătea să o risipească pe asistenţă juridică asigurată de societăţi de avocatură ajunge la valori ameţitoare, de zeci de milioane de euro" nu se susţine, fiind pură dezinformare.

În articol se invocă, de altfel, cifre publicate de Curtea de Conturi care nu au nicio legătură cu MDRT.

Referitor la aprecierile conform cărora MDRT achiziţionează servicii de asistenţă juridică în condiţiile în care are angajaţi consilieri juridici, facem precizarea că, în prezent, firma de avocatură cu care MDRT are contract reprezintă interesele ministerului exclusiv în cauze aflate pe rolul instanţelor şi organismelor internaţionale. Astfel de cauze au ca obiect contracte de o complexitate deosebită şi de valoare ridicată şi se derlulează după proceduri specifice acestor instanţe.

De altfel, legislaţia în vigoare nu prevede că „acele autorităţi ale statului care au angajaţi jurisconsulţi nu mai au dreptul de a solicita servicii de asistenţă juridică firmelor de avocatură", aşa cum eronat se afirmă în articol.

1. Angajaţii de la Ministerul Dezvoltării care au scris acest document nu sunt doar diletanţi, ci au şi niscaiva probleme oculare, din moment ce, în mod absolut inutil, au găsit de cuviinţă să vorbească despre acordul-cadrul niciodată derulat, pe care avocatul Dan Şova l-a încheiat în 2008 cu Ministerul Dezvoltării şi la care a renunţat tot în 2008, imediat după ce a fost ales senator al României. Cotidianul.ro a scris acest lucru, chiar în explicaţia foto a ultimului document, din articolul de ieri, numai scribii de la Ministerul Dezvoltării nu au văzut.

2. Elena Udrea şi subordonaţii săi ne aruncă praf în ochi cramponându-se de cuvintele folosite în articol. Ne spun aceşti domni de la minister că nu era vorba despre o "ofertă de contract", ci despre "o invitaţie de reluare a unui contract-cadru" pentru firma de avocatură a senatorului PSD şi în că în orice caz nu era adresată doar firmei lui Dan Şova. Păi, şi noi ce am spus?! Acelaşi lucru, cu alte cuvinte însă. Ba mai mult, în documentele publicate de noi se poate vedea clar care sunt celelalte două societăţi de avocatură cărora Ministerul Dezvoltării le-a expediat "invitaţia de reluare".

3. Cei de la Ministerul Dezvoltării neagă neconvingător chestiunea referitoare la criteriile de selecţie la care răspundea doar CV-ul avocatului Dan Şova. Noi am demonstrat cu proba indubitabilă a CV-ului lui Şova că aşa este. În plus, este de notorietate publică faptul că nici unul din ceilalţi avocaţi de la celelalte două case de avocatură nu are calificările universitare cerute de Ministerul Dezvoltării în ofertă.

4. Penibil şi trucul aruncării în discuţie a unei alte firme de avocatură despre care cotidianul.ro nu a scris nici măcar un rând, întrucât nu avea niciun fel de relevanţă în cazul în discuţie. Este vorba despre ceea ce apare pe prima pagină a ofertei ministerului. Ministerul a trimis oferta la vechea adresă a casei de avocatură a lui Dan Şova, iar în acel imobil are sediul o altă firmă de avocatură, mai exact aceea pe care, la derută, diversioniştii amatori din subordinea Elenei Udrea au aruncat-o în acest aşa-zis drept la replică.

5. Nu le-a reuşit celor din Ministerul Dezvoltării nici încercarea de a nega cifrele publicate de cotidianul.ro, reprezentând sumele uriaşe pe care acest minister le cheltuie pe contracte de asistenţă juridică. Elena Udrea spune că nu e vorba despre valoarea minimă estimată a contractului pe o singură lună, care pentru o casă de avocatură este de 300.000 euro, şi că cifrele din explozivul raport Curţii de Conturi (n.red: cotidianul.ro va publica acest raport) nu ar avea nicio legătură cu ministerul condus de ea. Ministrul Udrea şi titularii celorlalte două case de avocatură care au acceptat "invitaţia de reluare a contractului cu Ministerului Dezvoltării" ştiu foarte bine că sumele primite de aceste două firme au depăşit, cel puţin în ultimele două luni, valoarea de 300.000 euro/ lună/casă de avocatură.

Mai scrie sănătoasă, cucoană, dar ai grijă de unghii, că te pasc accidente de muncă!


Publicat acum o ora si 49 minute Cristina Horvat