marți, 15 martie 2011

DNA: Politicienii au impus Omerta unor inculpaţi în dosarul de la Vama Halmeu

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro

Procurorul DNA a susţinut în faţa Tribunalului Satu Mare, cu ocazia rejudecării cererilor de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de doi inculpaţi în dosarul mitei de la Vama Halmeu, că "persoane politice le-au cerut unor inculpaţi să păstreze tăcerea şi totul va fi bine".

Surse judiciare au declarat corespondentului Mediafax, că procurorul DNA a susţinut în faţa magistraţilor Tribunalului Satu Mare, cu ocazia rejudecării cererilor de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de Liviu Florian şi Ion Savu în dosarul mitei de la Vama Halmeu, că "a fost impusă Omerta" şi că "persoane politice le-au cerut unor inculpaţi să păstreze tăcerea şi totul va fi bine".

Aceleaşi surse au precizat că persoanele care au refuzat să dea orice fel de declaraţii în dosarul Vămii Halmeu sunt fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, şi Eugeniu Petrescu, cel care ar fi facilitat întâlnirea între şeful ANV şi fostul şef al Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu.

Pe de altă parte, procurorul DNA a spus în faţa instanţei că la dosarul cauzei există o declaraţie din 17 februarie 2011 a inculpatului Ioan Romeo Niţu, potrivit căreia un anume "Adrian" din ANAF a făcut presiuni asupra sa pentru a păstra tăcerea, procurorul precizând că acel "Adrian" se află acum în arest.

Tribunalul Satu Mare a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de Liviu Florian şi Ion Savu.În acest dosar au fost arestaţi, în februarie, oamenii de afaceri Liviu Florian şi Ion Savu şi Ioan Romeo Niţu, fost angajat al unui magazin duty-free, iar fostul şef al Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, este cercetată în stare de libertate.

Omul de afaceri Liviu Florian este acuzat că, în septembrie 2009, a pretins şi a primit de la Nicoleta Dobrescu, inspector vamal la biroul vamal Halmeu, 130.000 de euro, promiţându-i că, în baza influenţei pe care o are asupra şefului Autorităţii Naţionale a Vămilor şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală îl va determina pe acesta să o delege în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.

Cei 130.000 de euro ceruţi ar fi ajuns la Liviu Florian în mai multe tranşe, prin intermediul lui Ion Savu.

Nicoleta Dobrescu a fost delegată la conducerea Biroului Vamal Halmeu în 23 septembrie 2009 şi a ocupat funcţia până în 24 februarie 2010.

Accesari: 1568

Publicat Vineri, 11 martie 2011 Dan Zavaleanu

Politica si afacerile merg impreuna!

Romania trebuie salvata!

PDL-PSD-PNL-ETC

Nu conteaza culoarea politica, EI au Afaceri Cu EI pe carca Noastra!
Ei cu Ei si Ei pe Noi!

Banda Penticostalilor Portocalii (7)

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro

Banda Penticostalilor Portocalii (7)
Echipa lui Michael Chezan: avocaţi, politicieni, contabili şi escroci


Mox Construction SRL este o companie de construcţii, prezentă din 2007 în România. Misiunea declarată a societăţii a fost de a oferi investitorilor şi clienţilor excelenţă în constructii şi să maximizeze performanţele produsului. Structura asociativă: Societetatea Mox Construction SRL este constituită ca societatea comercială cu răspundere limitată avându-l asociat unic pe Virgil Fiastru. Acesta deţine această calitate din 20.10.2008, dată la care a fost semnat contractul de cesiune de părţi sociale de la doamna Mihaela Maria Bărbos (sora lui Chezan Mihai). Cesiunea de părţi sociale a fost înregistrată în evidenţele Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj în baza încheierii judecătorului delegat nr. 16223/28.10.2008. Capitalul social al societăţii subscris şi vărsat a fost de 1.000 lei. Asociatul unic al societăţii avea şi calitatea de administrator al societăţii, având puteri depline.

Barbos Dan, soţul Mihaelei Danielei Barbos (sora lui Mihai Chezan) controlează firma Tower Capital Acquisitions LLC, o societate comercială având sediul social în 1148 W Grand Ave Chicago, IL 60642, înregistrată în Delaware sub nr. 4496599, deţinând 99 părţi sociale, reprezentând 99 % din capitalul social al Societăţii, prin Barbos Dan.

Aurelian Marius Mărginean, cetăţean român, născut la data de 11.03.1973 în Turda, jud. Cluj, domiciliat în Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă nr. 16, ap. 3, jud. Cluj, a controlat Societatea Comercială STERLING BUSINESS CENTER - S.R.L. Cluj-Napoca, judeţul Cluj. HOTĂRÂREA NR. 2 din 9.08.2010 a adunării generale a asociaţilor S.C. STERLING BUSINESS CENTER - S.R.L., Cluj-Napoca, Str. Republicii nr. 103, jud. Cluj, J 12/2425/2008, CUI 23990209, capital social 1.000 RON ("Societatea") ne arată că Aurelian Marius Mărginean, cetăţean român, născut la data de 11.03.1973 în Turda, jud. Cluj, domiciliat în Cluj-Napoca, str. Emil Racoviţă nr. 16, ap. 3, jud. Cluj, 10 (vezi MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 3691/26.VIII.2010 ) identificat cu CI seria KX nr. 131066, emisă de Poliţia Cluj la data de 6 aprilie 2001, C.N.P. 1730311126190, deţinând 1 parte socială, reprezentând 1 % din capitalul social al Societăţii, în calitate de asociat cedent.

MILITARU SORIN MIHAI este avocat definitiv în Baroul Cluj, cel care a efectuat majoritatea modificărilor ameţitoare din firmele controlate de Michael Chezan.

Chase Global Ltd. este o societate comercială legal înfiinţată şi funcţionând în conformitate cu legislaţia din Republica Seychelles, având sediul social în Seychelles, Victoria, Mahe, apartament 204 & 205, Victoria House, înregistrată în Republica Seychelles sub nr. 076958, prin Militaru Sorin-Mihai, în calitate de reprezentant. El apare şi în calitate de asociat cesionar.

Buda Daniel, avocat, parlamentar român, domiciliat în Cluj-Napoca, partener de afaceri cu Mihai Chezan împreuna cu soţia, Buda Daniela.

În 2005-2006, Daniel Buda a cumpărat două apartamente în imobilul în care locuia, după care a vândut întregul imobil firmei Silver Development, reprezentată de Mihaela Bărbos (sora româno americanului Mihai Chezan) contra incredibilei sume de 2,18 milioane de euro, reprezentând la vremea respectivă 7,67 milioane de lei. Clauzele contractului arată că din suma de 2,18 milioane de euro, Daniel Buda a încasat un milion de euro, reprezentând un avans la cumpărarare, iar restul de 1,18 milioane de euro în termen de un an de la semnarea contractului. Dată fiind enorma supraevaluare a clădirii, exista suspiciunea că "tranzacţia" a avut ca scop "cumpărarea" de către Chezan a "serviciilor" de protecţie politică a deputatului Buda Daniel şi suportul pentru obţinerea fără licitaţie a concesiunii unui teren public de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-USAMV, teren care a fost folosit pentru pornirea afacerilor Tower şi a suveicii de sifonare a banilor obţinuţi în avans de la cumpărătorii de apartamente şi de la băncile creditoare. La mijlocul lunii februarie 2007, USAMV a scos la "bătaie" terenul respectiv pentru a se asocia cu firma lui Chezan. Astfel, sub cupola "asocierii în participaţiune", Universitatea nu a mai făcut o licitaţie pentru alegerea unui investitor care, conform unui caiet de sarcini, să fie interesat de construirea unui hotel cu cel puţin 70 de camere duble. Viitorul hotel va fi cedat USAMV, iar restul terenului, de circa 1,3 hectare, va sta la dispoziţia investitorului. Neregulile imputate Universităţii sunt că, prin emiterea unui caiet de sarcini, instituţia ar fi trebuit să organizeze o licitaţie, nu o cerere de ofertă, aşa cum a avut loc între USAMV şi SC Tower SRL. Conform Ordonanţei nr. 34 (a achiziţiilor publice), caietul de sarcini trebuie să fie completat cu fişa de date a proiectului, punctajul de departajare a participanţilor şi alte date de departajare. Mai mult, ţinând cont de faptul că USAMV beneficiază de fonduri publice, licitaţia ar fi trebuit să fie publică, iar scopul instituţiei este determinat ca făcând parte din sistemul educaţional, şi nu din cel eoconomic sau financiar. Conform unor informaţii confidenţiale, Chezan ar fi girat cu terenul primit în concesiune de la USAMV contractarea unui împrumut bancar. În situaţia în care el nu va onora plata împrumutului, banca va putea să beneficieze de concesiunea terenului respectiv din zona Billa din Mănăştur, dar nu va fi nevoită să mai edifice hotelul promis de Chezan celor de USAMV. În urma falimentului Tower, Universitatea Agricolă a trecut în regim de urgenţă la "acoperirea" pierderilor folosindu-l ca şi în cazul terenului concesionat ilegal dezvoltatorului Arpad Paszcany pe avocatul Eugen Iorachescu, fost procurer şi nimeni altul decât amicul de partid al lui Nicolae Bocşa, partenerul de "suveică" al lui MIhai Chezan prin firma Belgravia Properties Aktiengesellschaft înregistrată în Seychelles!

Potrivit unor surse parlamentare, Daniel Buda ar fi declarat că a preluat acţiunile de la firma Silver Development a lui Mihai Chezan deoarece acesta nu mai avea bani să continue construcţia şi, mai mult, îi datora o sumă importantă de bani, mai exact 1,18 milioane de euro, pe care Chezan nu a mai plătit-o către familia Buda. "Am pus-o pe soţia mea în acţionariatul firmei ca să îmi protejez creanţa. Trebuia să mai iau bani de la vechii proprietari ai firmei ş,i în plus, mai exista şi un credit de 2,9 milioane de euro de la bancă pe care dacă nu l-am fi plătit ar fi existat şansele ca banca să preia clădirea de birouri", s-ar fi explicat Buda unor apropiaţi pentru a justifica preluarea celor 34 la sută din acţiunile firmei Silver Development, firmă pe care în regim "suveică" a predat-o mai departe; vom reveni pe acest subiect cu detalii într-un amplu articol.

Coste Sorin

Un alt personaj implicat în afacerile lui Mihai Chezan apare a fi Coste Sorin, arestat preventiv în 2004 în dosarul de mai jos:

Iata ce spune Monitorul Oficial despre partea suveicii lui Chezan în care apare Coste Sorin:

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 3499/12.VIII.2010

Tower Capital Acquisitions LLC, o societate comercială legal înfiinţată şi funcţionând în conformitate cu legislaţia din S.U.A., având sediul social în 1148 W Grand Ave Chicago, IL 60642, înregistrată în Delaware sub nr. 4496599, deţinând 99 părţi sociale, reprezentând 99% din capitalul social al Societăţii, prin Bărbos Dan, în calitate de reprezentant, în calitate de asociat Constatând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de legislaţia din România pentru validitatea acestei Adunări Generale a Asociaţilor şi pentru luarea de hotărâri, Hotărăsc următoarele: 1. Se dispune revocarea mandatului de administrator al Dlui Mihai Dumitru Chezan şi se acordă descărcare completă de gestiune acestuia, decurgând din şi în legătură cu responsabilităţile sale pe întreaga durată a mandatului său de administrator în cadrul Societăţii. 2. Se aprobă numirea în funcţia de administrator unic al Societăţii a Dlui Coste Sorin, cetăţean român, născut în data de 23.03.1967 în oraşul Abrud, jud. Alba, domiciliat în mun. Dej, Str. Înfrăţirii nr. 9, sc. 6, apt. 11, identificat cu C.I. seria KX nr. 406830, eliberată de mun. Dej la data de 25.01.2005, C.N.P. 1670323123141 3. Se aprobă schimbarea numelui societăţii - Sterling Business Center S.R.L. va fi noul nume al Societăţii.

Nicolae Bocşa, economist, partener şi asociat cu Michael Chezan

Nicolae Bocşa este director economic la firma Telezimex şi fost candidat al URR în 2004 la Primăria Cluj, avându-l în echipă pe nimeni altul decât actualul avocat al Universităţii Agricole Cluj în simulacrul de proces cu Mihai Chezan pe Eugen Iordăchescu!! Nicolae Bocşa declara nonşalant că stă în chirie, într-un apartament de două camere din cartierul Gheorgheni. "Plătim o sumă modică, iar acum încercăm să negociem cu proprietarul să ni-l vândă", spune Bocşa. Pentru această tranzacţie, el va trebui să-şi vândă apartamentul deţinut în Alba Iulia, pe care l-a evaluat la 25.000 de euro. În rest, la capitolul "avere" mai pot fi trecute un Matiz - cumpărat anul trecut în leasing -, un calculator şi un DVD.

Chiar dacă nu au încă un "cuibuşor" propriu, Nicolae Bocşa şi soţia lui, Margareta Agota, se bucură de fiecare clipă. Duminica, de exemplu, cel care face micul dejun şi cafeaua este capul familiei. Apoi, soţii Bocşa joacă cărţi. "Avem jocul nostru, Cruce se cheamă. Jucăm de câţiva ani, ţinem scorul în caiete, iar la sfârşitul anului ne plătim unul altuia datoriile. Jucăm pe sume modice şi cel mai mult a trebuit să plătesc 170.000 de lei", spune, amuzat, candidatul URR. După partida de cărţi, cei doi se duc la biserică. O dată la două săptămâni trag o fugă până în Alba Iulia să-şi viziteze părinţii, de care sunt foarte legaţi.

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:kuN5wWg8KvgJ:old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/candidacii-la-ei-acas/2002/+Bocsa+Nicolae&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&source=www.google.ro

Vârsta: 30 de ani (la data interviului: 28 Aprilie 2004)

Apartenenţa politică: URR, Studii: Facultatea de Ştiinţe Economice

SC ECART STATEMENT SRL

Cluj-Napoca, P-ta Cipariu nr. 15, ap. 44, jud. Cluj

Tel: 0740/139137

BOCSA NICOLAE; EC;, BOCSA MARGARETA AGOTA

BOCSA MARGARETA AGOTA

Prin contractul nr.58/15.07.2007 al firmei de contabilitatea a sotilor Bocsa, SC Ecart Statement SRL pentru activitatea de organizare, ... 391493/14.10.2008 încheiat prin Chezan Mihai Dumitru pentru colaborarea cu Casa de Insolvenţă Transilvania în cadrul raportului de expertiză de insolvenţă pentru proiectele Tower!!! Adică expertiza pentru insolvenţa afacerii Tower a lui Mihai Chezan se face tot cu oamenii lui!!!

Există şi date despre activităţile lui Nicolae Bocşa în cadrul operaţiunii "suveica" a lui Mihai Chezan, astfel:

"Belgravia Properties Aktiengesellschaft, o societate comercială legal înfiinţată şi funcţionând în conformitate cu legislaţia din Republica Seychelles, având sediul social în Seychelles, Victoria, Mahe apartament 204 & 205, Victoria House, înregistrată în Republica Seychelles sub nr. 076959, prin Bocsa Nicolae, în calitate de reprezentant, în calitate de asociat cesionar".

Virgil Fiastru - Mox Construction SRL

Societetatea Mox Construction SRL este constituită ca societate comercială cu răspundere limitată avându-l asociat unic pe Virgil Fiastru. Acesta deţine această calitate din 20.10.2008, dată la care a fost semnat contractul de cesiune de părţi sociale de la dna Bărbos Mihaela Maria (sora lui Chezan Mihai).

Firmele afaceriştilor implicaţi în proiectele imobiliare „Tower" au acumulat datorii şi sunt în cadrul unor proceduri premergătoare falimentului. Chiar dacă au deschis procese, creditorii au slabe speranţe că îşi vor putea recupera banii. În tabelul celor care au de primit bani de la firmele implicate în afacerea „Tower" s-au înscris chiar persoanele care au avut legătură cu aducerea acestor firme în insolvenţă. Mihai (Michael) Chezan, unul dintre cei implicaţi businessul „Tower", spune că a intrat în aceste afaceri pentru a ajuta o firmă care s-a prăbuşit după un an. Dumitru Mihai Chezan, Mihaela Barboş şi Ion Bondane sunt oamenii de afaceri clujeni implicaţi în trei proiecte imobiliare (River Tower, Tower Park şi Silver Tower), prin intermediul mai multor firme care au în comun denumirea de „Tower" şi SC Mox Construction (antreprenorul acestor proiecte imobiliare). Aceste societăţi au obţinut avize de construcţie pentru mai multe blocuri de locuinţe şi birouri, au cumpărat materiale de construcţii de la diverse firme şi au vândut mai multe locuinţe din faza de proiect. În momentul de faţă, o parte din aceste firme au ajuns în incapacitate de plată, iar creditorii şi instituţiile statului au cerut începerea procedurilor de insolvenţă pentru a-şi recupera datoriile. Pentru că datoriile pot fi transferate de la o firmă la alta, o parte din datoriile făcute de Mox Construction au fost preluate de SC Tower Management. Până în anul 2008, Mihai Chezan şi Mihaela Barboş figurau ca acţionari în cadrul SC Mox Construction, însă aceştia au plecat din firmă, iar la aproape un an după plecarea lor, SC Mox Construction a intrat în incapacitate de plată. Societăţile aflate în această situaţie sunt administrate de o firmă de insolvenţă care stabileşte un tabel al creditorilor care au de primit bani în urma acestei proceduri.

Afaceri cu Mox

SC Mox Construction are de returnat o sumă totală de 24.839.842 de lei (aproximativ 6 milioane de euro), iar din aceşti bani, conform tabelului preliminar al creanţelor, aproape jumătate din sumă ar ajunge la Virgil Fiastru (158.043 lei), Mihaela Barboş (500.509 lei), Mihai Chezan (5.500.001 lei), Cristina şi Ion Bondane (5.500.000 lei), adică la cei care sînt implicaţi în proiectele Tower. Chezan spune că s-a implicat în această ecuaţie pentru a ajuta o firmă aflată în impas. „Mox Construction a luat o linie de credit de 1,5 milioane de euro de la CEC. Noi am pus terenuri personale ca garanţie, ca să ajutăm firma. Acum, banca are opţiunea să execute terenul meu, caz în care eu trec în locul băncii. La momentul respectiv, terenul era supraevaluat, iar eu am trecut valoarea creditului, dar nu-i asta suma reală. În cazul ăsta sînt eu şi Bondane, iar Bărbos are dividente neridicate înainte de a intra în insolvenţă", explică Chezan, care, când a girat pentru Mox Construction, ieşise din acţionariatul acestei firme. Conform unui raport al specialiştilor care se ocupă de procedura de insolvenţă în care a ajuns SC Mox Construction, majoritatea creanţelor (89,96%) sunt deţinute de SC Tower SRL. În condiţiile în care firmele lui Mihai Chezan plătesc chirie zeci de mii de euro pe lună pentru un spatiu modest mult supraevaluat tot lui Mihai Chezan, începem să avem o imagine a procedurilor de sifonare a banilor...



Publicat acum 15.03.2011 Vlad Dumitraş

Mircea Băsescu şi Bogdan Buzăianu sunt prieteni de pahar

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro

Fratele preşedintelui Traian Băsescu, minte cînd afirmă că nu este un apropiat al lui Bogdan Buzăianu, patronul Energy Holding. În realitate, Mircea Băsescu şi Bogdan Buzăianu sînt prieteni de pahar.



- GIP a publicat două fotografii care arată că Mircea Băsescu şi Bogdan Buzăianu se cunosc foarte bine, aflîndu-se într-o relaţie a

propiată.

- Într-un interviu publicat în 9 martie 2007, Mircea Băsescu încerca să răspundă dezvăluirilor din presă referitoare la relaţia sa cu „băieţii deştepţi din energie", declarînd: „l-am văzut o singură dată pe Bogdan Buzăianu, după semnarea contractului cu Energy Holding. Am avut o discuţie tehnică, fiindcă a fost nevoie de o adaptare a instalaţiei electrice. Nu sîntem nici măcar cunoştinţe, de prietenie nu poate fi vorba".

- Fotografiile de mai jos demonstrează că Mircea Băsescu minte. Este imposibil ca două persoane care nu „sînt nici măcar cunoştinţe" să se afle în ipostaze precum cele din fotografiile pe care le publicăm. Este evident că fotografiile nu au fost făcute la „discuţia tehnică" la care se referă Mircea Băsescu. Dacă fratele preşedintelui ar spune adevărul, ar însemna că Bogdan Buzăianu îi şoptea la ureche, printre pahare şi sticle de băutură detalii tehnice referitoare la „adaptarea instalaţiei electrice".











- Prevederile Contractului de furnizare a energiei electrice nr. 16 din 23.08.2005 încheiat între SC Energy Holding SRL şi SC Plusfood Constanţa SRL demonstrează și ele relaţia extrem de strînsă dintre fratele preşedintelui Băsescu şi „băieţii deştepţi din energie". Articolul 10 al Contractului se referă la „Drepturile cumpărătorului". Potrivit literei e) a acestui articol, cumpărătorul, adică firma condusă de Mircea Băsescu, primeşte din partea Energy Holding dreptul „să racordeze la instalaţii proprii, în condiţiile legale, cu avizul furnizorului, cumpărători de energie electrică (subconsumatori)". La rîndul lui, cumpărătorul este obligat, potrivit articolului 9, litera k, „să suporte orice consecinţe asupra subconsumatorilor, ce decurg din restricţionarea sau întreruperea furnizării energiei electrice către subconsumatori ca urmare a nerespectării prevederilor prezentului contract".

- Preţul de 84 – 87 de dolari/MW pe care Plusfood îl plătea la acea dată pentru energie este foarte mic, mult mai mic chiar decît cel cu care firma lui Mircea Băsescu cumpăra energie direct de la Electrica. În zona Constanţa, doar consumatori foarte mari, cum este, de pildă, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., obţin energie la preţuri ceva mai mici. Aceşti consumatori cumpără însă cantităţi de sute de ori mai mari decît cele achiziţionate de Plusfood Constanţa SRL.

- Întrebat despre afacerile lui Mircea Băsescu cu Energy Holding, Traian Băsescu a cerut public să i se precizeze dacă energia cumpărată de fratele său „are preţ de Hidro sau preţ normal". Răspunsul la dilema preşedintelui este simplu: fratele său este un prieten al băieţilor deştepţi, care a primit de la băieţii deştepţi şi energie la un preţ mic, şi dreptul de a revinde această energie.

- La data semnării acestui contract, Mircea Băsescu era managerul SC Plusfood Constanța SRL, societatea fiind deținută de o firmă olandeză. În 31 martie 2010 Mircea Băsescu a cumpărat SC Plusfood Constanța SRL. În prezent, Mircea Băsescu, împreună cu copiii săi, Raluca și Dragoș, sînt deținătorii acestei firme, redenumită Fattoria Terrantica. Conform Monitorului Oficial 2143 din 17 mai 2010, SC MB Consult Company SRL, în calitate de asociat unic al SC Plusfood Constanţa SRL, a decis schimbarea denumirii societăţii în Fattoria Terrantica. Raluca și Dragoș Băsescu sînt amîndoi acționari ai SC MB Consult Company SRL.

Adaugat 13.03.2011

Care e verdictul?

Romania trebuie salvata!

Nu vrei si tu o roaba?

Cășuneanu jr. și-a cumpărat notele cu o roabă de asfalt

Romania trebuie salvata!
Libertatea.ro
14 Martie 2011, Ora 23:30


Un scandal de proporţii planează asupra unui renumit colegiu economic din Bacău, ale cărui cursuri au fost absolvite de Ionuţ Căşuneanu (25 de ani), fiul cel mic al lui Costel Căşuneanu, “Regele asfaltului”.


(P) Invata sa vorbesti, sa scrii si sa citesti in limba spaniola in doar 20 de zile. Garantat 100%! Incearca Acum! O sesizare anonimă făcută în anul 2007 a stârnit o anchetă printre dascălii Colegiul Economic “Ion Ghica” din Bacău, acolo unde, în 2006, Ionuţ Căşuneanu (25 de ani), fiul lui Costel Căşuneanu, “Regele asfaltului”, absolvise clasa a XII-a. Potrivit www.ziaruldegarda.ro, Ovidiu Relu Cojocaru, directorul de atunci al instituţiei, şi 16 profesori au fost audiaţi pentru că au falsificat foaia matricolă a lui Ionuţ Căşuneanu şi l-au promovat, deşi acesta n-a venit deloc la şcoală. Profii au omis să-i treacă absenţe şi i-au pus note atunci când juniorul lipsea din ţară. Cei 17 au fost trimişi în judecată, zilele trecute, pentru fals intelectual.

Elevii nu ştiau că au un coleg nou

În 2006, Ionuţ se pregătea să termine cursurile unui liceu din Germania, dar a cerut Ministerului Educaţiei echivalarea studiilor şi înscrierea în semestrul al ll-lea la colegiul din Bacău.Singurul examen de diferenţă care l-a dat a fost la limba şi literatura română, ministerul stabilind atunci data examenului pe 7 aprilie 2006. Ionuţ Căşuneanu lipsea însă din ţară. A dat testul fără probleme peste patru zile şi l-a trecut cu notă mare. Tot atunci, colegii lui de clasă aflau cu stupoare că aveau un coleg nou, trecut în catalog pe o filă separată, care însă nu se prezentase vreodată la ore. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Ovidiu Relu Cojocaru, acuzat de instigare la fals, ar fi vinovat de toate acestea. În declaraţiile date la audieri, toţi profesorii învinuiţi au spus că, sub presiunea lui Cojocaru, au omis să-i treacă absenţe lui Căşuneanu în perioada februarie - aprilie 2006 şi i-au pus note în catalog, pentru că tatăl elevului finanţa colegiul, ba chiar asfaltase curtea liceului.

Mircea Merticariu

luni, 7 martie 2011

Circula pe net

Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro


Circula pe net
Ei centrează, ei dau cu capul
Băieţii din gaşca Băsescu se "premiază" între ei


Sunt convins că pentru majoritatea românilor numele de Mihail Neamţu nu spune mai nimic. El este directorul ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Preşedintele acestei instituţii este Ioan Stanomir, iar preşedinte al Consiliului ştiinţific este Vladimir Tismăneanu. Cei trei au fost numiţi în funcţie de către premierul Emil Boc în luna martie 2010, tot atunci fiind eliberat din funcţie istoricul Marius Oprea, cel care conducea institutul.

Deşi pe cei trei conducători ai IICCMER îi leagă o pasiune politică comună - admiraţie maximă pentru Traian Băsescu -, teoretic, ei provin din zone diferite: Tismăneau din SUA, Stanomir din mediul universitar, Neamţu din mediul teologic şi publicistic. Toţi trei proclamă, la nivel declarativ, ca drept principii, valorile morale, deontologia şi sunt adepţii curentului "politically correct". În realitate, lucrurile stau cu totul altfel şi nici vorbă de respectarea principiilor de care fac atâta caz.

Patapievici centrează, Stanomir pasează, Neamţu marchează

Despre ce este vorba concret? Institutul Cultural Român condus de Horia-Roman Patapievici, secundat de Mircea Mihăieş, şi ei admiratori fanatici ai lui Traian Băsescu, acordă începând cu anul 2009 trei burse la Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington DC, în valoare de 16.836 dolari de persoană. Ei bine, cine credeţi că s-a aflat printre primii trei câştigători ai acestei burse, în 2008, cu plecare în 2009: nimeni altul decât Mihail Neamţu.

Să vedem cine au fost "juraţii" care au decis cine pleacă la Washington? Dincolo de Ocean îl întâlnim în echipa de evaluare a "concursului pentru burse" pe Vladimir Tismăneanu. Dincoace, la Bucureşti, printre cei care au decis cine sunt cei capabili să primească o bursă s-a aflat Ioan Stanomir. Şi uite aşa se închide cercul. Trei mari fani ai lui Traian Băsescu, H.-R. Patapievici (organizator), Vladimir Tismăneanu şi Ion Stanomir (evaluatori) îl premiază cu o bursă mai mult decât frumoasă pe un alt mare fan al lui Traian Băsescu, adică pe Mihail Neamţu. O adevărată colaborare pentru ca banul public să ajungă pe mâini bune. Şi pentru ca dincolo de Ocean să se ştie care sunt adevăratele valori ale României şi pe cine sprijină aceste valori. O colaborare care a fost oficializată în martie 2010, când ultimii trei au obţinut demnităţi ale statului român.

Mihail Neamţu pozează în "victimă a sistemului "

Recent, mai precis pe 7 februarie a.c., Mihail Neamţu a dat dovadă că este un foarte bun actor. El s-a dat în spectacol în faţa figuranţilor care sunt angajaţi pe post de spectatori la emisiunea unui alt mare fan al lui Traian Băsescu, Radu Moraru. Concret, el a pozat în "victimă al sistemului", lăsând să se înţeleagă că la pregătirea pe care o are nu poate ocupa un post în învăţământul superior. Cum a interpretat Neamţu rolul de victimă, şi alte dezvăluiri, aflaţi la următoarea adresă, a unei bloggeriţe foarte atente cu tot ce se petrece pe scena politică.

Pentru conformitate, vă prezentăm un extras de pe site-ul ICR:

REZULTATE 2008

Rezultatele concursului pentru bursele oferite de ICR tinerilor cercetători români în 2009

Membrii comisiei de evaluare, Bucureşti:
Prof. Univ. Dr. Ioan Stanomir
Conf. Univ. Dr. Cătălin Augustin Stoica
Prof. Univ. Dr. Florin Ţurcanu
Conf. Univ. Dr. Marian Zulean

Membrii comisiei de evaluare, Woodrow Wilson International Center for Scholars, SUA:
Christian F. Ostermann, Director, HAPP
Vladimir Tismăneanu, University of Maryland
Mircea Munteanu, Coordinator, Romania Iitiative

Candidaţii declaraţi câştigători:
1. Cristian Mihai Vasile: ianuarie - mai 2009
2. Mihail Neamţu: mai - august 2009
3. Bogdan Lucian Jora: septembrie - decembrie 2009

Accesari: 348

Publicat acum o ora si 57 minute Lucian Gheorghiu