Amin va zic eu voua!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Mai 2009 | Eugen Istodor
rhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este primul înalt ierarh ortodox cercetat penal, în istoria BOR, din 1990. „România liberă” şi-a trimis reporterul să şi-l facă preot. IPS Teodosie a luat şpagă şi se pregătea să mai ia pentru a-l băga pe acesta la facultate şi a-l urca în veşminte sfinte. Avem şi noi o scurtă spovedanie cu împieli... împricinatul.
Spovedanie
Reporter: Prea Înalte, vreau să mă spovedesc!
Înaltul: Mărturiseşte, fiule!
Rep.: Am păcătuit.
Înaltul: Aud, fiule!
Rep.: Am luat şpagă.
Înaltul: Cum fiule ai putut face un asemenea păcat?
Rep.: Înalte, am luat trei mii de euro.
Înaltul: Cum fiule?
Rep.: Vroiam să bag pe unul la facultate şi am cerut trei mii.
Înaltul: Ce facultate?
Rep.: Teologie, în Constanţa.
Înaltul: Dumneata îţi baţi joc de mine?
Rep.: Nu e prea puţin? Trei mii.
Înaltul: Nu am ce să discut cu dumneavoastră.
Minciuna
Rep.: Am minţit, Înaltule.
Înaltul: Ce-ai minţit, fiule?
Rep.: Am minţit crezînd că eşti un om înţelegător.
Înaltul: Nu, dumneata ai spus că stăm de vorbă duhovniceşte, că vrei să asist la taina spovedaniei.
Rep.: Şi eu ce fac?
Înaltul: Păi, vorbeşti despre jegul acesta de presă.
Rep.: Eu? Ce presă? Nu citesc ziarele.
Înaltul: Da?
Rep.: Da.
Vreau să vă întreb de ce mint oamenii?
Înaltul: Oamenii, fiule, aşa sînt lăsaţi de Domnul nostru cu minciună, multă minciună, ca să desprindă adevărul. Ai şi minţit?
Rep.: Da, am minţit.
Înaltul: Grav?
Rep.: Foarte grav. Am minţit în tot ce am spus mai devreme.
Înaltul: E, asta nu e grav, se mai întîmplă ca omul să greşească.
Greşeala
Rep.: Pînă unde poate omul să greşească?
Înaltul: Fiule, să nu-l minţi pe Dumnezeu.
Rep.: Cum este să-l minţi pe Dumnezeu, că nu pui mîna pe El, nu te vezi cu El?
Înaltul: El este peste tot.
Rep.: Şi-n cutia de chibrituri?
Înaltul: Nebănuite sînt căile Domnului! Dar să nu te minţi pe tine, asta contează cînd zicem că nu-l minţi pe Domnul, nu te minţi pe tine. Că dacă trăieşti tu în minciună nu mai poţi fi salvat.
Rep.: Dar dacă eu ştiu că trăiesc în minciună? Sînt conştient de asta, că am minciuna mea, pe care o ţin pentru mine?
Înaltul: Fiule, ăsta e mare necaz.
Rep.: De ce? Înaltule, dumneata nu ai secretul matale?
Înaltul: Viaţa dragule este plină de secrete. Dar un om ca mine trebuie să meargă spre lumină, nu spre întuneric. Nu trebuie să mă amestec în cele lumeşti şi să păcătuiesc, nu trebuie să spun rău de nimeni.
Lacrima
Rep.: Dar vi se mai întîmplă, nu-i aşa?
Înaltul: Fiule, se întîmplă, dar nu în lucruri importante. Acolo sînt pur ca lacrima.
Rep.: Păi, lacrima se face din om, nu poate fi pură, mai scapă în lacrimă diverse urîciuni, din stomac, de prin minte.
Înaltul: E, spusesem ca şi idee. Sînt pur ca un palat de cleştar.
Rep.: Vă plac poveştile.
Înaltul: Am locuit pe tărîmurile miraculoase ale poveştilor româneşti. Minuni ale minţii adresate sufletului.
Rep.: V-a plăcut fictivul.
Înaltul: Mi-a plăcut ca lucrurile să fie ca-n basme.
Rep.: E lumea urîcioasă, asta adevărată.
Înaltul: Nu poţi să trăieşti doar în lume, ai nevoie de poveşti ca sufletul tău să se hrănească la un izvor nesecat.
Basmul
Rep.: Sînteţi vinovat?
Înaltul: Cînd îţi plac basmele, eşti vindecat.
Rep.: De aici şi Învierile de pe plajă.
Înaltul: Da, nu e minunat? Nu-i aşa că pur şi simplu eşti lîngă Domnul? Nu-i aşa că simţi că marea, nisipul îţi răspund?
Rep.: Ce simbolizează nisipul pe care copilaşii fac pipilică vara şi dumneavoastră faceţi Învieri?
Înaltul: Nimic nu e mai sfînt decît acest nisip înălţător pînă la Domnul. Nimic. Aerul acela minunat de început de lume şi de primăvară şi se găsesc nişte inşi să mă critice. De ce?
Învierea
Rep.: Prea e şou.
Înaltul: Şoul este al lui Domnul, noi sîntem biete ajutoare.
Rep.: Binecuvîntează această spovedanie!
Înaltul: Care spovedanie, care-i păcatul, fiule?
Rep.: Voiam să iau şpagă trei mii de euro. Am luat vreo opt sute. Şi acum vreau restul, dar nu mai pot să iau.
Înaltul: Ăsta-i păcatul, mai vrei restul de bani. Mare păcat, da. Dar se iartă. Bate trei mătănii şi spune trei „Tatăl nostru“, iar duhurile negre ies din tine.
Funcţionar din Patriarhia Română: „Teodosie nu va păţi nimic“
Rep.: Vă mulţumesc că sînteţi de acord să vorbiţi.
Funcţionar: Dar numai şi numai sub imperiul anonimatului.
Rep.: Ce puteţi păţi?
Funcţionar: Sînt dat afară fără drept de apel. Există, apoi, un ordin strict privind turnătorii ca mine. Ei sînt pur şi simplu denigraţi într-un chip groaznic, încît nu ai unde să te angajezi, dar mai rău, eşti urmărit un timp, pentru ca toate necazurile să ţi se întîmple ţie. Să-ţi pierzi minţile. Noi lucrăm cu Domnul, nu? E simplu să-şi piardă minţile un ajutor pămîntesc de-al Lui.
Rep.: De ce acceptaţi să vorbiţi?
Funcţionar: O dată că lumea trebuie să cunoască, mai ales că Înalt Prea Sfinţitul nu va păţi nimic.
Rep.: Cum aşa?
Funcţionar: E simplu. Ierarhic, toată întîmplarea va fi dată uitării. Ceea ce a făcut Înalt Prea Sfinţitul este o practică la nivelul Bisericii Ortodoxe. Fiecare are protejatul lui şi fiecare e răsplătit în consecinţă.
Rep.: Doar 3.000 de euro?
Funcţionar: Aşa cum rezultă şi din spusele reporterului, trei mii de euro este un mizilic, o sumă de început. Vă daţi seama, de-a lungul anilor de facultate, ce sumă se strînge? Cînd dai puţin cîte puţin nu simţi. Şi nici conştiinţa celui ce cere nu e prea încărcată.
Rep.: De ce a picat Teodosie?
Funcţionar: Aici nu trebuie văzută o cabală. Se ştia de lăcomia Înalt Prea Sfinţitului, e notorie, nu doar în privinţa banilor, iar reporterul a mers pe fir. Ceea ce mi se pare mie prostesc e felul în care acestui reporter i s-a permis accesul, dar nici asta nu trebuie să mire. Înalt Prea Sfinţitului plăcîndu-i lăcomia sa, şi-o cultivă prin întîlniri directe cu şpăguitorii.
Rep.: E o practică în Biserică?
Funcţionar: E o practică şi-n viaţa dumneavoastră. Ce pare ciudat? Că a luat un înalt funcţionar al lui Dumnezeu o sumă de bani? Păi, ia primarul, ia guvernamentalul, ia cine vrei dumneata şi cine nu vrei. Asta nu înseamnă că e mai puţin grav. Grav este că nu va fi pedepsit. Va scăpa prin avocaţi… dar va scăpa de judecata BOR.
Rep.: Cum?
Funcţionar: Simplu. Acum, Patriarhul Daniel îl are la mînă. Bun, îl mai avea cu altele, dar atîta timp cît nu ieşiseră în presă, nu contau. Va fi în stare de smerenie şi umilinţă faţă de Înalt Prea Fericitul. Asta înseamnă bani, servicii, dar mai ales o supunere. Or, asta a vrut să evite mereu Înalt Prea Sfinţitul. Omeneşte, cînd eşti prins cu cioara vopsită, eşti supus de zeci de ori că nu ştii ce te aşteaptă, ce-o să-ţi ceară, cît de umilit vei fi. Aşa că asta e frica principală: umilinţa. Banii, ca banii, dar cînd tu eşti Teodosie, grav este că nu poţi să mai fii Teodosie. Nu mai exişti ca Teodosie, şi nu e grav că nu mai eşti Teodosie aici, la palatul patriarhal, înduri privirile funcţionarilor de aici, o zi-două, că doar nu vii zilnic aici, lucrul se transmite la Constanţa, acolo unul n-o să mai asculte de Teodosie. Şi, dacă nu mai ai prestigiu, cutia milei parcă-parcă se micşorează, parcă-parcă transpiri cînd vezi o privire de prăpădit de preot.
Rep.: A avut loc vreo întîlnire Teodosie-Daniel?
Funcţionar: Nu una de care să am ştiinţă eu. Şi cred că nu a avut. Poate pe celularul Înalt Prea Fericitului să se fi auzit, deşi, din cîte înţeleg, mai degrabă Înalt Prea Fericitul nu a vrut să stea de vorbă pe această temă. Este clar că e un joc al Puterii, ca peste tot. Îl fierbe, cum se spune. O primire rapidă la palatul patriarhal ar dovedi numai şi numai faptul că e iertat, or nu este şi va trebui să plătească mult şi bine ca să fie iertat. Ostilitatea vădită a lui Teodosie faţă de Daniel va fi curmată. Da, e vorba de influenţă, de afaceri, iar Prea Fericitul este bine pizmuit pentru felul gospodăresc al misiunii sale. Bun, sper ca Teodosie să fie dat afară din funcţie. Lucrul în sine este greu din cauza lipsei unui precedent, din cauza lipsei de lege, ca să spun aşa. Vedeţi, oricît ar vrea Daniel curăţenia, e greu de crezut că celelalte capete ale Bisericii vor accepta o asemenea judecată. Ar fi o lovitură de imagine, după cea a punerii lui Daniel în fruntea Patriarhiei, dar gîndiţi-vă la cît de conservatoare este Biserica Ortodoxă.
Rep.: E o caracatiţă?
Funcţionar: Ca orice sistem închis. „Taina“ supuşeniei funcţionează pînă la moarte. În sistemul acesta închis e greu să intri fără o recomandare. Atunci, ce faci? Tu vrei să trădezi recomandarea şi să-ţi trădezi omul de încredere? Ce fel de om eşti tu? Cît de deştept ai fi, fii smerit. Progresele în Biserica Ortodoxă Română sînt încete, atît de încete, că n-ai vreun motiv să faci o greşeală.
miercuri, 13 mai 2009
Nu ma pot aptine!
Cum sa nu imi fac riduri de nervi cand vad cum merg afaceriile in Romania.
Nu pot sa ma mai intreb "mie de ce nu-mi merge mai nimic", ca ma lovesc de barierele astora.
Guvernul Boc îi face cadou Oborul lui Popoviciu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Mai 2009 | Roxana Jipa
eprezentantul Guvernului în Capitală, prefectul pedelist Atănăsoaei, a renunţat la procesul prin care Prefectura contesta asocierea Primăriei sectortlui 2 cu un grup de firme ale lui Puiu Popoviciu. Prin această asociere Popoviciu a primit, pentru o sumă derizorie, dreptul de folosinţă a patru hectare de teren public în Piaţa Obor. Deşi asocierea este ilegală, prefectul pedelist Atănăsoaei nu a continuat procesul. Practic, asta înseamnă că Popoviciu poate să se apuce din nou de construit un mall pe terenul statului, după ce a fost obligat să sisteze lucrările acum un an.
Cum să faci, ilegal, o Băneasă mică la Obor
Tunul de la Obor, această Băneasă mai mică a lui Popoviciu, s-a născut în decembrie 2006, cînd Consiliul Local al sectorului 2 a aprobat o hotărîre prin care s-a pecetluit un contract de parteneriat public-privat PPP) cu SC Piaţa Obor Market & Complex Comercial (un consorţiu format din Băneasa Investments, Comnmrd, Practic şi Procema – societăţi controlate de Puiu Popoviciu şi Sorin Creţeanu).
PPP-ul avea ca scop ridicarea unui mall peste Piaţa Obor. Prin respectiva hotărîre, patru hectare din domeniul public al statului au ajuns în folosinţa gratuită a investitorului Popoviciu. Drept cadru legal, consilierii locali de la 2 au invocat o ordonanţă de guvern care face referire la proprietatea privată a statului nu la cea publică. Ceea ce e şi normal: domeniul public al statului NU poate face obiectul unui contract de PPP, mai ales cînd acesta (adică parteneriatul) instituie şi o ipotecă în favoarea investitorului la finalizarea construcţiilor, cum s-a întîmplat în cazul de faţă. Ca şi cum nu era suficient că însuşi parteneriatul dintre Consiliul Local şi firmele lui Popoviciu era ilegal, nici PUZ (Planul de Urbanism Zonal) nu se simţea foarte bine. Pentru că era de acord cu demolarea parcului „Păsărari“ şi cu exproprierea unor terenuri aferente monumentului istoric „Halele Obor“, pentru că nu avea acord de Mediu, aviz de la Ministerul Transporturilor (necesar, conform legislaţiei) sau aviz pozitiv de la Comisia Monumentelor Istorice. Din toate aceste motive, în final, PUZ a şi fost anulat în instanţă.
Prefectul liberal a atacat imperfectul parteneriat popovicios
În decembrie 2007, la un an de la hotărîrea Consiliului Local al sectorului 2, proaspăt instalatul prefect al Capitalei, Cătălin Deaconescu (simpatizant PNL, dar fără să fie membru – în acea perioadă, legea prevedea că prefecţii trebuie să fie apolitici), a atacat în instanţă documentul. Deaconescu a solicitat anularea hotărîrii şi a actelor subsecvente pe motiv de nelegalitate, amintind faptul că în joc e domeniul public.
Faţă cu reacţiunea prefectului, Consiliul Local de la 2 a avut o idee genial de tîmpită: să modifice hotărîrea disputată, ca să scape de proces. Aşa s-a născut o hotărîre identică cu cea contestată, dar în care s-au făcut două modificări minore.
În primul rînd, s-a înlocuit sintagma „transmiterea în folosinţă gratuită a terenului“ cu formularea „dreptul de exploatare a terenului cu plata corespunzătoare a redevenţei, astfel cum era reglementată în cuprinsul contractului de PPP“. În fapt, prin noua formulare nu s-au schimbat cu nimic datele problemei, pentru că, oricum, firmele lui Popoviciu erau obligate prin PPP să îi plătească ceva Consiliului Local.
A doua modificare a hotărîrii susţinea că nu se poate înscrie nici o ipotecă pe terenul care era obiect al parteneriatului. Ambele modificări, însă, erau frecţii la un picior de lemn: nici nu anulau contractul, care era şi este în continuare ilegal, nici nu prevedeau o sumă mult mai mare pentru Consiliul Local.
Noua putere, pedelistă, prietenoasă cu Popoviciu
În iulie 2008, la mai bine de jumătate de an după ce prefectul atacase parteneriatul dintre Consiliul Local al sectorului 2 (CL 2) şi firmele lui Popoviciu, Deaconescu e schimbat. Noul prefect numit de Tăriceanu este Ion Ţincu, un birocrat din Corpul de Control al Internelor. Pînă la schimbarea Puterii, la finalul lui 2008, Ţincu nu a avut nici o problemă că anteriorul prefect contestase PPP-ul dintre CL 2 şi Popoviciu. În ianuarie 2009 însă, cînd deja la putere erau instalaţi pedeliştii, Ţincu şi-a dat seama, brusc, că parteneriatul cu pricina nu are nici o problemă de legalitate. Aşa că face pace cu Consiliul Local şi încheie cu acesta un proces-verbal de conciliere, prin care se angajează să renunţe la pretenţiile invocate în proces, adică şi la aceea privind nelegalitatea hotărîrii CL, din decembrie 2006, de înfiinţare a PPP. Una peste alta, la finalul lunii ianuarie a acestui an (la nici două săptămîni după concilierea lui Ţincu cu CL 2), Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea Prefecturii împotriva Consiliului Local de la 2 ca fiind tardivă, cu toate că prefectul Deaconescu formulase acţiunea în termenul legal.
S-a schimbat judecătorul, s-a schimbat norocul lui Puiu
Pe scurt, după schimbarea de putere de la sfîrşitul anului trecut, Prefectura Bucureşti a devenit foarte binevoitoare cu Popoviciu. Ca o coincidenţă, după schimbarea Puterii, şi instanţa a devenit foarte prietenoasă cu afacerea lui Popoviciu. Adică, iniţial, cauza a fost repartizată judecătorului Daniel Radu; însă, după ce, la unul din termenele de judecată, acesta începuse să pună la îndoială intervenţiile primarului Onţanu ca reprezentant al CL, la următorul termen era deja promovat la Curtea de Apel Bucureşti. În locul său a venit Claudiu Andrei, un judecător care tocmai aterizase de la Judecătoria Pogoanele la Tribunalul Bucureşti. Acolo, la Pogoanele, Claudiu Andrei s-a remarcat cu achitarea unui controversat om de afaceri vasluian, Constantin Duluţe, implicat în afaceri dubioase cu terenuri.
Prefectul PD-L de Bucureşti stopează procesul împotriva lui Popoviciu
Imediat ce Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea Prefecturii (ca tardivă, cum spuneam mai sus), noua putere pedelistă a schimbat şi prefectul Bucureştiului. În locul lui Ţincu, pe post a venit, în luna martie a acestui an, Mihai Atănăsoaei. Acesta este membru PD-L, prieten la cataramă cu liderul pedelist Gheorghe Flutur, de la Suceava (de altfel, Atănăsoaei este din Gura Humorului), şi deţinea, la momentul numirii, un mandat de consilier general de Bucureşti. În acelaşi timp, Atănăsoaei este notar şi deţinea funcţia de purtător de cuvînt al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. În toamna trecută, Atănăsoaei a candidat (într-un colegiu din sectorul 2, unde este localizat şi PPP-ul Obor al lui Popoviciu) la Camera Deputaţilor, dar nu a fost ales. Ei bine, acest prefect, imediat ce a fost numit, i-a pus în braţe lui Popoviciu Oborul. Cum? A renunţat, pur şi simplu, să facă recurs la decizia Tribunalului Bucureşti, cea prin care Prefecturii îi era respinsă contestaţia la hotărîrea CL 2 de a face un parteneriat cu Popoviciu. Cu alte cuvinte, Atănăsoaei a renunţat la proces. Atănăsoaiei îşi susţine decizia prin faptul că el n-a făcut altceva decît să se urmeze calea deschisă de predecesorul său, fostul prefect Ţincu. Ceea ce înseamnă că, de acum înainte, Popoviciu se poate apuca fără nici o grijă de construit mall-ul pe care deja l-a început la Obor.
Puiu s-a resuscitat ca afaceristul la mall
Iar dacă aveţi vreun dubiu că Popoviciu va face, ca şi în cazul Băneasa, tot ce trebuie ca să-şi vadă afacerea pe picioare, nu ar trebui să mai aveţi aşa ceva. Pentru că, de exemplu, firmele lui Puiu au lucrat la mall-ul de la Obor şi în timpul procesului, vreo trei luni. Deşi, odată atacate în instanţă, actele ce stăteau la baza contractului de PPP erau suspendate, la fel ca şi orice lucrare în Piaţa Obor, pînă la clarificarea situaţiei în instanţă. Asociaţia Frontului Negustoresc Obor (AFNO) a sesizat Poliţia, anunţînd organelor că lucrările continuă. Plîngerea a luat calea Parchetului de pe lîngă Judecătoria sectorului 2, cu propunerea Poliţiei de neîncepere a urmăririi penale. Propunerea a fost împărtăşită în totalitate de Parchet, care a soluţionat dosarul cu NUP în martie 2009, pe motiv că Popoviciu construieşte acolo cu avize de la Primăria Municipiului Bucureşti fără ca cineva să fi dispus sistarea lucrărilor. Responsabil cu oprirea lucrărilor este Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). Acesta a fost la rîndul său sesizat de AFNO, însă, conform rezoluţiei Parchetului, nu a efectuat controale pe şantier şi nu a dispus sistarea lucrărilor. Păi, ce rost avea? Că doar domnu’ Puiu e generos, mai ales după ce scapă de cele 24 de ore de reţinere.
Popoviciu plăteşte doar 2 euro pe metru pătrat la Obor
Oferta SC Piaţa Obor Market, care i-a adus contractul lui Popoviciu, stabileşte indicatorii de performanţă, estimînd un profit de 90.000 de euro pe lună pentru Consiliul Local 2. Din care, atenţie, garantează numai 76.000 de euro, ceea ce înseamnă că firma lui Popoviciu plăteşte 1,9 euro pe fiecare metru pătrat din cele patru hectare făcute cadou de CL. În aceste condiţii, CL se mai obligă să şi despăgubească investitorul în caz de eveniment legislativ sau advers, cu valoarea investiţiei realizate pînă la momentul respectiv. Foarte convenabil, deci, în condiţiile în care au apărut o sumedenie de nemulţumiţi care au făcut apel la instanţă vizînd anularea aberantului contract de PPP.
Ce înseamnă „eveniment advers“? Înseamnă „eveniment, situaţie, circumstanţă sau stare de natură să împiedice realizarea proiectului, altele decît cele de forţă majoră“.
Nu pot sa ma mai intreb "mie de ce nu-mi merge mai nimic", ca ma lovesc de barierele astora.
Guvernul Boc îi face cadou Oborul lui Popoviciu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Mai 2009 | Roxana Jipa
eprezentantul Guvernului în Capitală, prefectul pedelist Atănăsoaei, a renunţat la procesul prin care Prefectura contesta asocierea Primăriei sectortlui 2 cu un grup de firme ale lui Puiu Popoviciu. Prin această asociere Popoviciu a primit, pentru o sumă derizorie, dreptul de folosinţă a patru hectare de teren public în Piaţa Obor. Deşi asocierea este ilegală, prefectul pedelist Atănăsoaei nu a continuat procesul. Practic, asta înseamnă că Popoviciu poate să se apuce din nou de construit un mall pe terenul statului, după ce a fost obligat să sisteze lucrările acum un an.
Cum să faci, ilegal, o Băneasă mică la Obor
Tunul de la Obor, această Băneasă mai mică a lui Popoviciu, s-a născut în decembrie 2006, cînd Consiliul Local al sectorului 2 a aprobat o hotărîre prin care s-a pecetluit un contract de parteneriat public-privat PPP) cu SC Piaţa Obor Market & Complex Comercial (un consorţiu format din Băneasa Investments, Comnmrd, Practic şi Procema – societăţi controlate de Puiu Popoviciu şi Sorin Creţeanu).
PPP-ul avea ca scop ridicarea unui mall peste Piaţa Obor. Prin respectiva hotărîre, patru hectare din domeniul public al statului au ajuns în folosinţa gratuită a investitorului Popoviciu. Drept cadru legal, consilierii locali de la 2 au invocat o ordonanţă de guvern care face referire la proprietatea privată a statului nu la cea publică. Ceea ce e şi normal: domeniul public al statului NU poate face obiectul unui contract de PPP, mai ales cînd acesta (adică parteneriatul) instituie şi o ipotecă în favoarea investitorului la finalizarea construcţiilor, cum s-a întîmplat în cazul de faţă. Ca şi cum nu era suficient că însuşi parteneriatul dintre Consiliul Local şi firmele lui Popoviciu era ilegal, nici PUZ (Planul de Urbanism Zonal) nu se simţea foarte bine. Pentru că era de acord cu demolarea parcului „Păsărari“ şi cu exproprierea unor terenuri aferente monumentului istoric „Halele Obor“, pentru că nu avea acord de Mediu, aviz de la Ministerul Transporturilor (necesar, conform legislaţiei) sau aviz pozitiv de la Comisia Monumentelor Istorice. Din toate aceste motive, în final, PUZ a şi fost anulat în instanţă.
Prefectul liberal a atacat imperfectul parteneriat popovicios
În decembrie 2007, la un an de la hotărîrea Consiliului Local al sectorului 2, proaspăt instalatul prefect al Capitalei, Cătălin Deaconescu (simpatizant PNL, dar fără să fie membru – în acea perioadă, legea prevedea că prefecţii trebuie să fie apolitici), a atacat în instanţă documentul. Deaconescu a solicitat anularea hotărîrii şi a actelor subsecvente pe motiv de nelegalitate, amintind faptul că în joc e domeniul public.
Faţă cu reacţiunea prefectului, Consiliul Local de la 2 a avut o idee genial de tîmpită: să modifice hotărîrea disputată, ca să scape de proces. Aşa s-a născut o hotărîre identică cu cea contestată, dar în care s-au făcut două modificări minore.
În primul rînd, s-a înlocuit sintagma „transmiterea în folosinţă gratuită a terenului“ cu formularea „dreptul de exploatare a terenului cu plata corespunzătoare a redevenţei, astfel cum era reglementată în cuprinsul contractului de PPP“. În fapt, prin noua formulare nu s-au schimbat cu nimic datele problemei, pentru că, oricum, firmele lui Popoviciu erau obligate prin PPP să îi plătească ceva Consiliului Local.
A doua modificare a hotărîrii susţinea că nu se poate înscrie nici o ipotecă pe terenul care era obiect al parteneriatului. Ambele modificări, însă, erau frecţii la un picior de lemn: nici nu anulau contractul, care era şi este în continuare ilegal, nici nu prevedeau o sumă mult mai mare pentru Consiliul Local.
Noua putere, pedelistă, prietenoasă cu Popoviciu
În iulie 2008, la mai bine de jumătate de an după ce prefectul atacase parteneriatul dintre Consiliul Local al sectorului 2 (CL 2) şi firmele lui Popoviciu, Deaconescu e schimbat. Noul prefect numit de Tăriceanu este Ion Ţincu, un birocrat din Corpul de Control al Internelor. Pînă la schimbarea Puterii, la finalul lui 2008, Ţincu nu a avut nici o problemă că anteriorul prefect contestase PPP-ul dintre CL 2 şi Popoviciu. În ianuarie 2009 însă, cînd deja la putere erau instalaţi pedeliştii, Ţincu şi-a dat seama, brusc, că parteneriatul cu pricina nu are nici o problemă de legalitate. Aşa că face pace cu Consiliul Local şi încheie cu acesta un proces-verbal de conciliere, prin care se angajează să renunţe la pretenţiile invocate în proces, adică şi la aceea privind nelegalitatea hotărîrii CL, din decembrie 2006, de înfiinţare a PPP. Una peste alta, la finalul lunii ianuarie a acestui an (la nici două săptămîni după concilierea lui Ţincu cu CL 2), Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea Prefecturii împotriva Consiliului Local de la 2 ca fiind tardivă, cu toate că prefectul Deaconescu formulase acţiunea în termenul legal.
S-a schimbat judecătorul, s-a schimbat norocul lui Puiu
Pe scurt, după schimbarea de putere de la sfîrşitul anului trecut, Prefectura Bucureşti a devenit foarte binevoitoare cu Popoviciu. Ca o coincidenţă, după schimbarea Puterii, şi instanţa a devenit foarte prietenoasă cu afacerea lui Popoviciu. Adică, iniţial, cauza a fost repartizată judecătorului Daniel Radu; însă, după ce, la unul din termenele de judecată, acesta începuse să pună la îndoială intervenţiile primarului Onţanu ca reprezentant al CL, la următorul termen era deja promovat la Curtea de Apel Bucureşti. În locul său a venit Claudiu Andrei, un judecător care tocmai aterizase de la Judecătoria Pogoanele la Tribunalul Bucureşti. Acolo, la Pogoanele, Claudiu Andrei s-a remarcat cu achitarea unui controversat om de afaceri vasluian, Constantin Duluţe, implicat în afaceri dubioase cu terenuri.
Prefectul PD-L de Bucureşti stopează procesul împotriva lui Popoviciu
Imediat ce Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea Prefecturii (ca tardivă, cum spuneam mai sus), noua putere pedelistă a schimbat şi prefectul Bucureştiului. În locul lui Ţincu, pe post a venit, în luna martie a acestui an, Mihai Atănăsoaei. Acesta este membru PD-L, prieten la cataramă cu liderul pedelist Gheorghe Flutur, de la Suceava (de altfel, Atănăsoaei este din Gura Humorului), şi deţinea, la momentul numirii, un mandat de consilier general de Bucureşti. În acelaşi timp, Atănăsoaei este notar şi deţinea funcţia de purtător de cuvînt al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. În toamna trecută, Atănăsoaei a candidat (într-un colegiu din sectorul 2, unde este localizat şi PPP-ul Obor al lui Popoviciu) la Camera Deputaţilor, dar nu a fost ales. Ei bine, acest prefect, imediat ce a fost numit, i-a pus în braţe lui Popoviciu Oborul. Cum? A renunţat, pur şi simplu, să facă recurs la decizia Tribunalului Bucureşti, cea prin care Prefecturii îi era respinsă contestaţia la hotărîrea CL 2 de a face un parteneriat cu Popoviciu. Cu alte cuvinte, Atănăsoaei a renunţat la proces. Atănăsoaiei îşi susţine decizia prin faptul că el n-a făcut altceva decît să se urmeze calea deschisă de predecesorul său, fostul prefect Ţincu. Ceea ce înseamnă că, de acum înainte, Popoviciu se poate apuca fără nici o grijă de construit mall-ul pe care deja l-a început la Obor.
Puiu s-a resuscitat ca afaceristul la mall
Iar dacă aveţi vreun dubiu că Popoviciu va face, ca şi în cazul Băneasa, tot ce trebuie ca să-şi vadă afacerea pe picioare, nu ar trebui să mai aveţi aşa ceva. Pentru că, de exemplu, firmele lui Puiu au lucrat la mall-ul de la Obor şi în timpul procesului, vreo trei luni. Deşi, odată atacate în instanţă, actele ce stăteau la baza contractului de PPP erau suspendate, la fel ca şi orice lucrare în Piaţa Obor, pînă la clarificarea situaţiei în instanţă. Asociaţia Frontului Negustoresc Obor (AFNO) a sesizat Poliţia, anunţînd organelor că lucrările continuă. Plîngerea a luat calea Parchetului de pe lîngă Judecătoria sectorului 2, cu propunerea Poliţiei de neîncepere a urmăririi penale. Propunerea a fost împărtăşită în totalitate de Parchet, care a soluţionat dosarul cu NUP în martie 2009, pe motiv că Popoviciu construieşte acolo cu avize de la Primăria Municipiului Bucureşti fără ca cineva să fi dispus sistarea lucrărilor. Responsabil cu oprirea lucrărilor este Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). Acesta a fost la rîndul său sesizat de AFNO, însă, conform rezoluţiei Parchetului, nu a efectuat controale pe şantier şi nu a dispus sistarea lucrărilor. Păi, ce rost avea? Că doar domnu’ Puiu e generos, mai ales după ce scapă de cele 24 de ore de reţinere.
Popoviciu plăteşte doar 2 euro pe metru pătrat la Obor
Oferta SC Piaţa Obor Market, care i-a adus contractul lui Popoviciu, stabileşte indicatorii de performanţă, estimînd un profit de 90.000 de euro pe lună pentru Consiliul Local 2. Din care, atenţie, garantează numai 76.000 de euro, ceea ce înseamnă că firma lui Popoviciu plăteşte 1,9 euro pe fiecare metru pătrat din cele patru hectare făcute cadou de CL. În aceste condiţii, CL se mai obligă să şi despăgubească investitorul în caz de eveniment legislativ sau advers, cu valoarea investiţiei realizate pînă la momentul respectiv. Foarte convenabil, deci, în condiţiile în care au apărut o sumedenie de nemulţumiţi care au făcut apel la instanţă vizînd anularea aberantului contract de PPP.
Ce înseamnă „eveniment advers“? Înseamnă „eveniment, situaţie, circumstanţă sau stare de natură să împiedice realizarea proiectului, altele decît cele de forţă majoră“.
Acasă la verişoara turnată de Felix
Autor: Iulius CEZAR
Data: 13 mai 2009 Adevarul
Paraschiva Silaghi povesteşte despre suferinţa trăită după ce a aflat că a fost vândută Securităţii de către vărul său Dan Voiculescu.„Adevărul” prezintă în exclusivitate victimele făcute de Voiculescu în propria familie. O notă informativă arată că Felix a documentat operativ fuga verişoarei sale în Germania.
Felix şi-a îngrozit verişoara cu turnătoriile
CNSAS: Felix îşi turna şeful cu făcături!
Felix: "Eram obligat să câştig şi eu o pâine"
Pe doamna Paraschiva Silaghi am găsit-o într-un cartier select din oraşul Offen-bach. S-a stabilit în Germania, împreună cu soţul său Victor Silaghi, în urmă cu 36 de ani. „Nu ne-a fost deloc uşor. Eu am muncit, pe brânci, peste zece ani la o bancă din Frank-furt. Între timp, Victor a pus pe picioare o firmă de consultanţă tehnică. Concurenţa e dură. Dacă nu eşti bun în ceea ce faci nu ai nicio şansă. Iar ca român, trebuie să fii de zece ori mai bun decât nemţii. Până acum nouă ani am locuit într-un apartament cu trei camere. Abia de curând am reuşit să ne cumpărăm o casă, aşa cum ne doream”, îşi începe povestea doamna Paraschiva.
Situată în cartierul muzicanţilor din Offenbach, casa familiei Silaghi este una „cu noroc. La război, a fost singura care a rămas în picioare după bombardamente. Toate celelalte case au fost lovite de bombe”.
Curtea este o oază de verdeaţă – gazon tuns la milimetru, rododendroni, trandafiri, panseluţe, arbori exotici. Familia Silaghi iubeşte pisicile. Mai puţin pe motanul Felix. „L-am băgat după gratii”, râde Victor Silaghi, în timp ce ne arată un cotoi negru, din ghips, postat după barele grilajului de la terasa din spatele casei.
Au copilărit ca fraţii
Paraschiva Silaghi a copilărit împreună cu Dan Voiculescu, iar Victor Silaghi a fost cel mai bun prieten din liceu al omului de afaceri. „Tatăl lui şi mama mea sunt fraţi. Ne cunoaştem de mici, ne consideram şi noi ca fraţii. Am copilărit foarte strâns, fără probleme cum mai există în alte familii.
Casele noastre erau foarte apropiate, undeva pe bulevardul Muncii. Pur şi simplu eram în fiecare zi împreună. Am fost preferata mamei lui. Iar pe soţul meu l-am cunoscut prin domnul Dan Voiculescu. Ne-am întâlnit la 16 ani, la un ceai, unde vărul meu m-a luat. În timpul liceului eram mai tot timpul împreună”, povesteşte Paraschiva Silaghi, pe care Dan Voiculescu o alinta „Viculaş”.
După terminarea liceului, destinele celor trei s-au despărţit. „Din 1964, relaţiile s-au mai răcit. Am terminat liceul şi fiecare a mers pe drumul lui. Soţia mea a făcut Filologia, eu am urmat Politehnica, iar domnul Voiculescu a intrat la ASE. În timpul facultăţii ne întâlneam mai rar, ne vedeam doar de Revelion. Apoi, în 1973 noi am plecat din România. Nu a ştiut nimeni că noi plecăm. Nici măcar Dan”, îşi aminteşte Victor Silaghi.
„Interesat de cum am plecat“
Plecarea din ţară a Paraschivei Silaghi a coincis, se pare, cu începutul colaborării tânărului Dan Voiculescu cu Securitatea. „Am aflat recent că îi vizita foarte des pe părinţii şi pe sora mea. Era imediat după plecarea noastră. Era foarte interesat de modul în care am părăsit România. Întreba tot timpul cum am plecat”, îşi aminteşte doamna Vica.
Curiozitatea lui Dan Voiculescu legată de modul în care verişoara sa a plecat din ţară a continuat. „În 1974, Dan Voiculescu, care abia împlinise 28 de ani, ne-a vizitat la Frankfurt. De altfel a fost şi singura pe care ne-a făcut-o. Mi-a dat un telefon. L-am invitat la noi acasă. A văzut unde stăm, tot. Nu am ştiut de unde avea numărul meu de telefon.
Am întrebat-o pe mama mea dacă i-a dat ea telefonul. Mama mi-a spus că da, dar eu am avut un semn de întrebare. De curând am aflat că nu mama l-a trimis la mine. A continuat să mă întrebe cine mi-a dat drumul să plec. Ulterior am aflat că, după vizită, a dat o informare la Securitate în care spunea că a aflat cine a fost persoana care mi-ar fi facilitat plecarea. Este o hârtie pe care eu am văzut-o, în care el spune că a făcut un drum în Germania cu cineva de la Securitate şi că a depistat persoana care ne-a dat nouă voie să plecăm. Cum putea să spună aşa ceva? Părerea noastră e că el a făcut mai multe incursiuni în Germania, de care noi nu am ştiut ”, spune doamna Vica.
„A făcut-o premeditat“
Vestea că Dan Voiculescu a trădat-o la Securitate a uimit întreaga familie Silaghi. „A fost un şoc imens. Educaţia asta antifamilie o are din altă parte, nu de acasă. A făcut-o premeditat. Şi eu am lucrat la firme care aveau legături cu străinătatea, dar nu am fost racolată. Cred că anumite persoane s-au dus de bunăvoie să dea ei aceste informaţii. Nu cred că aşa se manifestă loialitatea faţă de ţară, aşa cum susţinea el. Eu nu înţeleg că loialitatea faţă de ţară înseamnă să-ţi pârăşti rudele. Eu gândesc că dânsul a făcut ce a făcut pentru interesul propriu. Treaba cu interesul propriu se vădeşte a fi progresul său continuu din momentul în care a început să facă aceste, să spun, aventuri”, povesteşte Paraschiva Silaghi.
Doamna Vica recunoaşte că, deşi nu a avut suspiciuni în legătură cu Dan Voiculescu, nu s-a simţit în largul ei cu ocazia vizitei lui la Frankfurt. „Am avut în suflet o depărtare. Nu am văzut rostul unei asemenea insistenţe. De atunci s-au terminat relaţiile”, spune doamna Silaghi.
„Viculaş, vino! Ăştia vor să-mi strice viaţa“
„Am avut răspunsul în 2006. Atunci eram la aeroport pe lângă sala în care aştepţi să urci în avion. Mi-a sunat telefonul. Era domnul Andon, avocatul domnului Dan Voiculescu. Mi-a spus că Dan vroia să vorbească cu mine. El, care nu a dat niciodată un telefon. Dan, vărul meu, mi-a spus la telefon: «Viculaş, vino repede la Bucureşti ca să mă ajuţi. Ăştia vor să-mi strice viaţa, vor să mă termine. Vino şi ajută-mă». Eu plecam la Budapesta”, povesteşte doamna Vica. Verişoara lui Voiculescu spune că, după vizita de la Budapesta, s-a întors în România, la aeroport fiind aşteptată de şoferul lui Dan Voiculescu.
Între timp, Paraschiva Silaghi se interesase în ţară de problemele cu Securitatea ale lui Dan Voiculescu. Au aflat de la CNSAS despre acuzaţiile ce i se aduceau. „Le-am cerut dovezi, dar nu au putut să-mi dea atunci. Am spus că nu pot să-l condamn până nu am dovada”, îşi aminteşte verişoara lui Voiculescu.
„E cântecul lui de lebădă“
În 2007, Dan Voiculescu a chemat-o din nou pe Viculaş în România ca să-l ajute cu o declaraţie de bună purtare. „Am declarat că îl susţin. A venit şoferul lui şi m-a luat la Grivco şi domnul Gavrilă Vasilescu, care acum e notar. Am dat declaraţia respectivă”, spune doamna Vica.
La câteva luni după ce a dat declaraţia, în 2008, Paraschiva Silaghi a fost chemată la CNSAS să-şi vadă dosarul de la Securitate. „Când am văzut hârtiile am izbucnit în plâns”. În septembrie 2008, Paraschiva Silaghi a retractat „certificatul de bună purtare” dat lui Dan Voiculescu.
„La prima vizită pe care am făcut-o în România am fost la notar şi am retractat tot. Nu puteam să mint.” Referitor la suma de 40.000 de euro, bani pe care i-ar fi cerut lui Dan Voiculescu în schimbul tăcerii, familia Silaghi e categorică. „Nu am cerut niciodată bani. Domnul Voiculescu încearcă să ne mai facă un dosar. E unul dintre ultimele volume. E cântecul lui de lebădă. Chiar vineri ne-a sunat secretara lui să-mi spună că vrea să vorbească cu noi. Am refuzat să vorbim cu el. Considerăm că am vorbit prea mult”.
Dan Voiculescu despre plecarea Paraschivei
Fragment din documentul întocmit de Voiculescu în iunie 1980 (facsimil dreapta):
„În continuare menţionez că, în anul 1973, Silaghi Paraschiva a plecat în excursie în Austria şi nu s-a mai întors. În afara acestei verişoare în 1975 sora acesteia, Nanu Mihaela, s-a căsătorit cu un suedez, părăsind ţara cu aprobarea Consiliului de Stat. Menţionez că recent am aflat dintr-o discuţie cu tatăl meu că părinţii celor două verişoare au plecat din ţară tot cu aprobarea.
Consiliului de Stat. Nu cunosc locul unde s-au stabilit. Precizez că, în perioada 1973-1976, împreună cu tov. col. Gligor Octavian de la Dir. Paşapoarte am depistat cadrul care a contribuit la fuga fam. Silaghi. Menţionez că în această acţiune am activat atât în ţară, cât şi în repetate rânduri în RFG. Faţă de cele de mai sus îmi exprim convingerea că analiza făcută împreună cu organul Min. de Interne a fost deosebit de utilă, ea având rolul de a clarifica poziţia mea faţă de interesele statului român”.
„Părinţii mei au fost terorizaţi de Dan“
Raportul redactat de Felix, prin care îşi pârăşte verişoara
Chiar dacă relaţiile dintre cele două familii încetaseră, Paraschiva Silaghi spune că problemele au continuat să apară. „Au venit în familie lucruri furtunoase pentru care am siguranţa, sută la sută, că au fost făcute de dânsul. Părinţii mei au plecat subit, au fost terorizaţi de el. Am avut o excursie cu părinţii în România. În anul 1981, sfârşitul lui martie - începutul lui aprilie. Eram gravidă, dar nu cu sarcina înaintată, încât să nu pot călători cu avionul.
Mama şi tata veniseră să-şi vadă rudele din România. Ştiţi ce mi s-a întâmplat? Când m-am întors, avionul era pornit, au venit nişte militari direct la mine în avion. Mi-au spus să ies afară din avion. Şi acum mi se face pielea găină. Am fost scoasă din avion şi mi-au spus că îmi mai fac un control. Am fost dezbrăcată la piele. De ce pe mine din tot avionul? Erau atâţia români acolo. A fost tot o făcătură. (...) Am născut fetiţa prematur. Am rămas cu rana asta sufletească. De ce mi s-a întâmplat mie?”, se întreabă şi acum Paraschiva Silaghi.
Cine este Paraschiva Silaghi
S-a născut pe 5 iunie 1944.
A absolvit Liceul „Iulia Hasdeu“, Bucureşti, în 1962.
A terminat Facultatea de Filologie în 1969.
S-a căsătorit cu Victor în 1969.
A lucrat pe rând la Artimex, Fructexport şi la Liceul nr. 43 ca profe-soară de franceză şi română.
În 1973 a emigrat în Germania.
Proces cu întorsături dramatice
Paraschiva Silaghi şi soţul său, Victor Silaghi, susţin că se consideră grav prejudiciaţi, moral şi material, din cauza notelor informative date, între 1973 şi 1976, de către Dan Voiculescu.Paraschiva Silaghi, în prezent cetăţean german, cu domiciliul în oraşul Offenbach, a trimis, pentru termenul din 8 mai, o scrisoare adresată magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, unde se judecă procesul dintre Dan Voiculescu şi CNSAS.
Omul de afaceri încearcă să anuleze în instanţă verdictul dat de CNSAS, de colaborator al Securităţi sub numele conspirative „Felix“, „Dorin“ şi „Mircea“.Femeia trădată chiar de vărul său a transmis judecătorilor că retractează declaraţia dată în 29 ianuarie 2007, în faţa unui notar, în care arăta că informările scrise de vărul său, despre familia sa, nu au încălcat drepturile omului şi nu au împiedicat stabilirea ei în Germania.
Traseul „dosarului Felix“
August 2006. CNSAS a hotărât că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţii şi că a făcut poliţie politică. Printre cei turnaţi se regăseşte şi verişoara cu care a copilărit, Paraschiva Silaghi.
Iunie 2007. Dosarul a fost trimis la Curtea Constituţională, avocaţii lui Dan Voiculescu invocând excepţii de neconstituţionalitate a Legii de funcţionare a CNSAS. Excepţiile invocate au dus la schimbarea legii: acum, doar justiţia poate hotărî dacă cineva a făcut sau nu poliţie politică.
August 2008. La Tribunalul Bucureşti a reînceput procesul în care Dan Voiculescu contesta verdictul primit de la CNSAS.
Mai 2009. Paraschiva Silaghi a trimis Curţii de Apel Bucureşti retractarea declaraţiilor de susţinere a vărului său Dan Voiculescu şi cererea de a deveni intervenient în proces. Gestul Paraschivei Silaghi survine după studierea dosarului său de urmărit.
Data: 13 mai 2009 Adevarul
Paraschiva Silaghi povesteşte despre suferinţa trăită după ce a aflat că a fost vândută Securităţii de către vărul său Dan Voiculescu.„Adevărul” prezintă în exclusivitate victimele făcute de Voiculescu în propria familie. O notă informativă arată că Felix a documentat operativ fuga verişoarei sale în Germania.
Felix şi-a îngrozit verişoara cu turnătoriile
CNSAS: Felix îşi turna şeful cu făcături!
Felix: "Eram obligat să câştig şi eu o pâine"
Pe doamna Paraschiva Silaghi am găsit-o într-un cartier select din oraşul Offen-bach. S-a stabilit în Germania, împreună cu soţul său Victor Silaghi, în urmă cu 36 de ani. „Nu ne-a fost deloc uşor. Eu am muncit, pe brânci, peste zece ani la o bancă din Frank-furt. Între timp, Victor a pus pe picioare o firmă de consultanţă tehnică. Concurenţa e dură. Dacă nu eşti bun în ceea ce faci nu ai nicio şansă. Iar ca român, trebuie să fii de zece ori mai bun decât nemţii. Până acum nouă ani am locuit într-un apartament cu trei camere. Abia de curând am reuşit să ne cumpărăm o casă, aşa cum ne doream”, îşi începe povestea doamna Paraschiva.
Situată în cartierul muzicanţilor din Offenbach, casa familiei Silaghi este una „cu noroc. La război, a fost singura care a rămas în picioare după bombardamente. Toate celelalte case au fost lovite de bombe”.
Curtea este o oază de verdeaţă – gazon tuns la milimetru, rododendroni, trandafiri, panseluţe, arbori exotici. Familia Silaghi iubeşte pisicile. Mai puţin pe motanul Felix. „L-am băgat după gratii”, râde Victor Silaghi, în timp ce ne arată un cotoi negru, din ghips, postat după barele grilajului de la terasa din spatele casei.
Au copilărit ca fraţii
Paraschiva Silaghi a copilărit împreună cu Dan Voiculescu, iar Victor Silaghi a fost cel mai bun prieten din liceu al omului de afaceri. „Tatăl lui şi mama mea sunt fraţi. Ne cunoaştem de mici, ne consideram şi noi ca fraţii. Am copilărit foarte strâns, fără probleme cum mai există în alte familii.
Casele noastre erau foarte apropiate, undeva pe bulevardul Muncii. Pur şi simplu eram în fiecare zi împreună. Am fost preferata mamei lui. Iar pe soţul meu l-am cunoscut prin domnul Dan Voiculescu. Ne-am întâlnit la 16 ani, la un ceai, unde vărul meu m-a luat. În timpul liceului eram mai tot timpul împreună”, povesteşte Paraschiva Silaghi, pe care Dan Voiculescu o alinta „Viculaş”.
După terminarea liceului, destinele celor trei s-au despărţit. „Din 1964, relaţiile s-au mai răcit. Am terminat liceul şi fiecare a mers pe drumul lui. Soţia mea a făcut Filologia, eu am urmat Politehnica, iar domnul Voiculescu a intrat la ASE. În timpul facultăţii ne întâlneam mai rar, ne vedeam doar de Revelion. Apoi, în 1973 noi am plecat din România. Nu a ştiut nimeni că noi plecăm. Nici măcar Dan”, îşi aminteşte Victor Silaghi.
„Interesat de cum am plecat“
Plecarea din ţară a Paraschivei Silaghi a coincis, se pare, cu începutul colaborării tânărului Dan Voiculescu cu Securitatea. „Am aflat recent că îi vizita foarte des pe părinţii şi pe sora mea. Era imediat după plecarea noastră. Era foarte interesat de modul în care am părăsit România. Întreba tot timpul cum am plecat”, îşi aminteşte doamna Vica.
Curiozitatea lui Dan Voiculescu legată de modul în care verişoara sa a plecat din ţară a continuat. „În 1974, Dan Voiculescu, care abia împlinise 28 de ani, ne-a vizitat la Frankfurt. De altfel a fost şi singura pe care ne-a făcut-o. Mi-a dat un telefon. L-am invitat la noi acasă. A văzut unde stăm, tot. Nu am ştiut de unde avea numărul meu de telefon.
Am întrebat-o pe mama mea dacă i-a dat ea telefonul. Mama mi-a spus că da, dar eu am avut un semn de întrebare. De curând am aflat că nu mama l-a trimis la mine. A continuat să mă întrebe cine mi-a dat drumul să plec. Ulterior am aflat că, după vizită, a dat o informare la Securitate în care spunea că a aflat cine a fost persoana care mi-ar fi facilitat plecarea. Este o hârtie pe care eu am văzut-o, în care el spune că a făcut un drum în Germania cu cineva de la Securitate şi că a depistat persoana care ne-a dat nouă voie să plecăm. Cum putea să spună aşa ceva? Părerea noastră e că el a făcut mai multe incursiuni în Germania, de care noi nu am ştiut ”, spune doamna Vica.
„A făcut-o premeditat“
Vestea că Dan Voiculescu a trădat-o la Securitate a uimit întreaga familie Silaghi. „A fost un şoc imens. Educaţia asta antifamilie o are din altă parte, nu de acasă. A făcut-o premeditat. Şi eu am lucrat la firme care aveau legături cu străinătatea, dar nu am fost racolată. Cred că anumite persoane s-au dus de bunăvoie să dea ei aceste informaţii. Nu cred că aşa se manifestă loialitatea faţă de ţară, aşa cum susţinea el. Eu nu înţeleg că loialitatea faţă de ţară înseamnă să-ţi pârăşti rudele. Eu gândesc că dânsul a făcut ce a făcut pentru interesul propriu. Treaba cu interesul propriu se vădeşte a fi progresul său continuu din momentul în care a început să facă aceste, să spun, aventuri”, povesteşte Paraschiva Silaghi.
Doamna Vica recunoaşte că, deşi nu a avut suspiciuni în legătură cu Dan Voiculescu, nu s-a simţit în largul ei cu ocazia vizitei lui la Frankfurt. „Am avut în suflet o depărtare. Nu am văzut rostul unei asemenea insistenţe. De atunci s-au terminat relaţiile”, spune doamna Silaghi.
„Viculaş, vino! Ăştia vor să-mi strice viaţa“
„Am avut răspunsul în 2006. Atunci eram la aeroport pe lângă sala în care aştepţi să urci în avion. Mi-a sunat telefonul. Era domnul Andon, avocatul domnului Dan Voiculescu. Mi-a spus că Dan vroia să vorbească cu mine. El, care nu a dat niciodată un telefon. Dan, vărul meu, mi-a spus la telefon: «Viculaş, vino repede la Bucureşti ca să mă ajuţi. Ăştia vor să-mi strice viaţa, vor să mă termine. Vino şi ajută-mă». Eu plecam la Budapesta”, povesteşte doamna Vica. Verişoara lui Voiculescu spune că, după vizita de la Budapesta, s-a întors în România, la aeroport fiind aşteptată de şoferul lui Dan Voiculescu.
Între timp, Paraschiva Silaghi se interesase în ţară de problemele cu Securitatea ale lui Dan Voiculescu. Au aflat de la CNSAS despre acuzaţiile ce i se aduceau. „Le-am cerut dovezi, dar nu au putut să-mi dea atunci. Am spus că nu pot să-l condamn până nu am dovada”, îşi aminteşte verişoara lui Voiculescu.
„E cântecul lui de lebădă“
În 2007, Dan Voiculescu a chemat-o din nou pe Viculaş în România ca să-l ajute cu o declaraţie de bună purtare. „Am declarat că îl susţin. A venit şoferul lui şi m-a luat la Grivco şi domnul Gavrilă Vasilescu, care acum e notar. Am dat declaraţia respectivă”, spune doamna Vica.
La câteva luni după ce a dat declaraţia, în 2008, Paraschiva Silaghi a fost chemată la CNSAS să-şi vadă dosarul de la Securitate. „Când am văzut hârtiile am izbucnit în plâns”. În septembrie 2008, Paraschiva Silaghi a retractat „certificatul de bună purtare” dat lui Dan Voiculescu.
„La prima vizită pe care am făcut-o în România am fost la notar şi am retractat tot. Nu puteam să mint.” Referitor la suma de 40.000 de euro, bani pe care i-ar fi cerut lui Dan Voiculescu în schimbul tăcerii, familia Silaghi e categorică. „Nu am cerut niciodată bani. Domnul Voiculescu încearcă să ne mai facă un dosar. E unul dintre ultimele volume. E cântecul lui de lebădă. Chiar vineri ne-a sunat secretara lui să-mi spună că vrea să vorbească cu noi. Am refuzat să vorbim cu el. Considerăm că am vorbit prea mult”.
Dan Voiculescu despre plecarea Paraschivei
Fragment din documentul întocmit de Voiculescu în iunie 1980 (facsimil dreapta):
„În continuare menţionez că, în anul 1973, Silaghi Paraschiva a plecat în excursie în Austria şi nu s-a mai întors. În afara acestei verişoare în 1975 sora acesteia, Nanu Mihaela, s-a căsătorit cu un suedez, părăsind ţara cu aprobarea Consiliului de Stat. Menţionez că recent am aflat dintr-o discuţie cu tatăl meu că părinţii celor două verişoare au plecat din ţară tot cu aprobarea.
Consiliului de Stat. Nu cunosc locul unde s-au stabilit. Precizez că, în perioada 1973-1976, împreună cu tov. col. Gligor Octavian de la Dir. Paşapoarte am depistat cadrul care a contribuit la fuga fam. Silaghi. Menţionez că în această acţiune am activat atât în ţară, cât şi în repetate rânduri în RFG. Faţă de cele de mai sus îmi exprim convingerea că analiza făcută împreună cu organul Min. de Interne a fost deosebit de utilă, ea având rolul de a clarifica poziţia mea faţă de interesele statului român”.
„Părinţii mei au fost terorizaţi de Dan“
Raportul redactat de Felix, prin care îşi pârăşte verişoara
Chiar dacă relaţiile dintre cele două familii încetaseră, Paraschiva Silaghi spune că problemele au continuat să apară. „Au venit în familie lucruri furtunoase pentru care am siguranţa, sută la sută, că au fost făcute de dânsul. Părinţii mei au plecat subit, au fost terorizaţi de el. Am avut o excursie cu părinţii în România. În anul 1981, sfârşitul lui martie - începutul lui aprilie. Eram gravidă, dar nu cu sarcina înaintată, încât să nu pot călători cu avionul.
Mama şi tata veniseră să-şi vadă rudele din România. Ştiţi ce mi s-a întâmplat? Când m-am întors, avionul era pornit, au venit nişte militari direct la mine în avion. Mi-au spus să ies afară din avion. Şi acum mi se face pielea găină. Am fost scoasă din avion şi mi-au spus că îmi mai fac un control. Am fost dezbrăcată la piele. De ce pe mine din tot avionul? Erau atâţia români acolo. A fost tot o făcătură. (...) Am născut fetiţa prematur. Am rămas cu rana asta sufletească. De ce mi s-a întâmplat mie?”, se întreabă şi acum Paraschiva Silaghi.
Cine este Paraschiva Silaghi
S-a născut pe 5 iunie 1944.
A absolvit Liceul „Iulia Hasdeu“, Bucureşti, în 1962.
A terminat Facultatea de Filologie în 1969.
S-a căsătorit cu Victor în 1969.
A lucrat pe rând la Artimex, Fructexport şi la Liceul nr. 43 ca profe-soară de franceză şi română.
În 1973 a emigrat în Germania.
Proces cu întorsături dramatice
Paraschiva Silaghi şi soţul său, Victor Silaghi, susţin că se consideră grav prejudiciaţi, moral şi material, din cauza notelor informative date, între 1973 şi 1976, de către Dan Voiculescu.Paraschiva Silaghi, în prezent cetăţean german, cu domiciliul în oraşul Offenbach, a trimis, pentru termenul din 8 mai, o scrisoare adresată magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, unde se judecă procesul dintre Dan Voiculescu şi CNSAS.
Omul de afaceri încearcă să anuleze în instanţă verdictul dat de CNSAS, de colaborator al Securităţi sub numele conspirative „Felix“, „Dorin“ şi „Mircea“.Femeia trădată chiar de vărul său a transmis judecătorilor că retractează declaraţia dată în 29 ianuarie 2007, în faţa unui notar, în care arăta că informările scrise de vărul său, despre familia sa, nu au încălcat drepturile omului şi nu au împiedicat stabilirea ei în Germania.
Traseul „dosarului Felix“
August 2006. CNSAS a hotărât că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţii şi că a făcut poliţie politică. Printre cei turnaţi se regăseşte şi verişoara cu care a copilărit, Paraschiva Silaghi.
Iunie 2007. Dosarul a fost trimis la Curtea Constituţională, avocaţii lui Dan Voiculescu invocând excepţii de neconstituţionalitate a Legii de funcţionare a CNSAS. Excepţiile invocate au dus la schimbarea legii: acum, doar justiţia poate hotărî dacă cineva a făcut sau nu poliţie politică.
August 2008. La Tribunalul Bucureşti a reînceput procesul în care Dan Voiculescu contesta verdictul primit de la CNSAS.
Mai 2009. Paraschiva Silaghi a trimis Curţii de Apel Bucureşti retractarea declaraţiilor de susţinere a vărului său Dan Voiculescu şi cererea de a deveni intervenient în proces. Gestul Paraschivei Silaghi survine după studierea dosarului său de urmărit.
Ba, inteleg urmariti penal, dar pana cand?
Deci Tunul a fost dat in perioada Nastase, au trecut atatia ani si nu s-a ajuns la nicio concluzie?
Ce e asa de greu sa descopere daca a comis o singura ilegalitate? De ce nu e legat Remes? Si astia?
Astia ne mananca banii stand si actionand la comanda.
Ciao! Ura si la gara cu toata mafia politicului indiverent de "rasa" partidului.
Ce e asa de greu sa descopere daca a comis o singura ilegalitate? De ce nu e legat Remes? Si astia?
Astia ne mananca banii stand si actionand la comanda.
Ciao! Ura si la gara cu toata mafia politicului indiverent de "rasa" partidului.
Elena Udrea reinvie Rezervatia Naturala PSD din Bucegi
Consiliul judetean Dambovita vrea sa reactiveze proiectul unei statiuni turistice de pe Platoul Bucegi, pus pe hartie de Guvernul Nastase. Este de fapt vorba despre incercarea oficialitatilor dambovitene de a pune in aplicare un vis megalomanic al lui Ceausescu. Liderul comunist vroia sa construiasca o statiune, sub numele de "Olimpia" si care trebuia sa fie ridicata, in zona muntilor Bucegi, pe teritoriul a trei judete: Dambovita, Prahova si Brasov. Mirosind oportunitatile care puteau fi deschise de promovarea turismului in zona, lideri ai PSD au dat un adevarat tun imobiliar, punand mana pe toate terenurile valoroase din zona Pestera-Padina-Bolboci. Intreaga afacere este prezentata intr-un dosar penal al DNA Ploiesti, intocmit unor personaje social-democrate, care ar fi adus bugetului statului un prejudiciu de 300 milioane euro.
Liderul comunist vroia sa construiasca o statiune, sub numele de "Olimpia" si care trebuia sa fie ridicata, in zona muntilor Bucegi, pe teritoriul a trei judete: Dambovita, Prahova si Brasov. Mirosind oportunitatile care puteau fi deschise de promovarea turismului in zona, lideri ai PSD au dat un adevarat tun imobiliar, punand mana pe toate terenurile valoroase din zona Pestera-Padina-Bolboci. Intreaga afacere este prezentata intr-un dosar penal al DNA Ploiesti, intocmit unor personaje social-democrate, care ar fi adus bugetului statului un prejudiciu de 300 milioane euro.
Surse din cadrul DNA ne-au relatat ca deputatul PSD Ion Dumitru (fost director general Romsilva) este considerat creierul intregii afaceri. El ar fi "tesut" o retea infractionala foarte vasta formata din directori silvici, subprefect, primari, notari "care au actionat premeditat". Deputatul PSD a respins insa acuzatiile aduse, sustinand ca este vorba despre un dosar politic. In schimb, el ne-a povestit despre planurile sale privind construirea statiunii turistice, care prevedeau heliport, minihoteluri, cabane de vanatoare.
Ideea nu este noua, Ceausescu a dorit sa construiasca pe Platoul Bucegi statiunea "Olimpia". Planul a fost abandonat din lipsa de fonduri. Insa guvernul Nastase s-a aratat incantat sa puna in aplicare planul ceausist. Mai ales in contextul in care fostul premier Adrian Nastase, dar si ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, erau abonati la partide de vanatoare in padurile din zona Padina-Pestera. Fostul prim-ministru a recunoscut ca a fost la vanatoare in acea zona, dar fara sa ramana peste noapte in cabane. In viziunea fostei puteri, statiunea prevedea hoteluri si minihoteluri, restaurante, o scoala de ski, o sala de sport, cabane de vanatoare, dar si un heliport si o herghelie pentru vanatoarea pe cai. O mare parte din aceste idei au fost preluate de actuala coalitie PDL-PSD pentru realizarea statiunii, care vrea sa investeasca 200 milioane de euro, bani provenind dintr-un parteneriat public-privat.
Ministrul Turismului, Elena Udrea, care s-a aflat acum doua saptamani in vizita in zona Padina-Pestera, a declarat ca sustine proiectul, putand aloca bani de la bugetul ministerului. Deputatul PSD Ion Dumitru, fost director general al Romsilva in perioada guvernarii Nastase, a sustinut realizarea acestui proiect, institutia sa alocand in acea perioada 60 miliarde lei pentru refacerea drumului forestier din zona, fapt reliefat chiar de un raport al Directiei Generale de Silvicultura din 2005. Insa fostul premier Adrian Nastase a negat existenta proiectului, sustinand ca nici o hotarare de guvern din perioada 2001-2004 nu prevedea constructia unui drum forestier in zona Platoului Bucegi.
In spatele acestei initiative de promovare a turismului romanesc, care presupune mari investitii din banul public, stau interesele private ale unor politicieni si oameni de afaceri. Construirea unei statiuni turistice pe Platoul Bucegi ar duce la cresterea valorii terenurilor private ale politicienilor si oamenilor de afaceri care au devenit proprietari pe cai nu tocmai ortodoxe.
Proiectele turistice duc intotdeauna la cresterea valorii terenurilor, insa problema o constituie modul in care au fost achizitionate aceste bunuri imobile. Chiar la DNA Ploiesti se afla in lucru un dosar penal deschis pentru unele transferuri ilegale de terenuri din aceasta zona, ai caror autori sunt lideri de marca ai PSD, fiind vorba despre afaceri realizate in perioada guvernului Nastase. Procurorul-sef Mihai Gheorghe ne-a comunicat ca ancheta se afla in stadiul de urmarire penala. Ar fi fost pusi sub acuzare deputatul PSD Ion Dumitru, fostul deputat social-democrat Victor Sanda, subprefectul Antonel Jijie si directorul Directiei Silvice Dambovita, Costel Preda. Prejudiciul estimat de procurorii anticoruptie este de peste 300 milioane euro.
Sursa: Romania Libera, 13 Mai 2009
Autor: Costel Oprea
Liderul comunist vroia sa construiasca o statiune, sub numele de "Olimpia" si care trebuia sa fie ridicata, in zona muntilor Bucegi, pe teritoriul a trei judete: Dambovita, Prahova si Brasov. Mirosind oportunitatile care puteau fi deschise de promovarea turismului in zona, lideri ai PSD au dat un adevarat tun imobiliar, punand mana pe toate terenurile valoroase din zona Pestera-Padina-Bolboci. Intreaga afacere este prezentata intr-un dosar penal al DNA Ploiesti, intocmit unor personaje social-democrate, care ar fi adus bugetului statului un prejudiciu de 300 milioane euro.
Surse din cadrul DNA ne-au relatat ca deputatul PSD Ion Dumitru (fost director general Romsilva) este considerat creierul intregii afaceri. El ar fi "tesut" o retea infractionala foarte vasta formata din directori silvici, subprefect, primari, notari "care au actionat premeditat". Deputatul PSD a respins insa acuzatiile aduse, sustinand ca este vorba despre un dosar politic. In schimb, el ne-a povestit despre planurile sale privind construirea statiunii turistice, care prevedeau heliport, minihoteluri, cabane de vanatoare.
Ideea nu este noua, Ceausescu a dorit sa construiasca pe Platoul Bucegi statiunea "Olimpia". Planul a fost abandonat din lipsa de fonduri. Insa guvernul Nastase s-a aratat incantat sa puna in aplicare planul ceausist. Mai ales in contextul in care fostul premier Adrian Nastase, dar si ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, erau abonati la partide de vanatoare in padurile din zona Padina-Pestera. Fostul prim-ministru a recunoscut ca a fost la vanatoare in acea zona, dar fara sa ramana peste noapte in cabane. In viziunea fostei puteri, statiunea prevedea hoteluri si minihoteluri, restaurante, o scoala de ski, o sala de sport, cabane de vanatoare, dar si un heliport si o herghelie pentru vanatoarea pe cai. O mare parte din aceste idei au fost preluate de actuala coalitie PDL-PSD pentru realizarea statiunii, care vrea sa investeasca 200 milioane de euro, bani provenind dintr-un parteneriat public-privat.
Ministrul Turismului, Elena Udrea, care s-a aflat acum doua saptamani in vizita in zona Padina-Pestera, a declarat ca sustine proiectul, putand aloca bani de la bugetul ministerului. Deputatul PSD Ion Dumitru, fost director general al Romsilva in perioada guvernarii Nastase, a sustinut realizarea acestui proiect, institutia sa alocand in acea perioada 60 miliarde lei pentru refacerea drumului forestier din zona, fapt reliefat chiar de un raport al Directiei Generale de Silvicultura din 2005. Insa fostul premier Adrian Nastase a negat existenta proiectului, sustinand ca nici o hotarare de guvern din perioada 2001-2004 nu prevedea constructia unui drum forestier in zona Platoului Bucegi.
In spatele acestei initiative de promovare a turismului romanesc, care presupune mari investitii din banul public, stau interesele private ale unor politicieni si oameni de afaceri. Construirea unei statiuni turistice pe Platoul Bucegi ar duce la cresterea valorii terenurilor private ale politicienilor si oamenilor de afaceri care au devenit proprietari pe cai nu tocmai ortodoxe.
Proiectele turistice duc intotdeauna la cresterea valorii terenurilor, insa problema o constituie modul in care au fost achizitionate aceste bunuri imobile. Chiar la DNA Ploiesti se afla in lucru un dosar penal deschis pentru unele transferuri ilegale de terenuri din aceasta zona, ai caror autori sunt lideri de marca ai PSD, fiind vorba despre afaceri realizate in perioada guvernului Nastase. Procurorul-sef Mihai Gheorghe ne-a comunicat ca ancheta se afla in stadiul de urmarire penala. Ar fi fost pusi sub acuzare deputatul PSD Ion Dumitru, fostul deputat social-democrat Victor Sanda, subprefectul Antonel Jijie si directorul Directiei Silvice Dambovita, Costel Preda. Prejudiciul estimat de procurorii anticoruptie este de peste 300 milioane euro.
Sursa: Romania Libera, 13 Mai 2009
Autor: Costel Oprea
marți, 12 mai 2009
Aici sunt banii bucureştenilor
Planul anticriză al lui Piedone: tufişuri de 15.000 de euro bucata
11 Mai 2009 Razvan Mihai Vintilescu
Cotidianul
O combinaţie nefericită între o grădină botanică şi una zoologică a transformat sectorul 4 al Capitalei într-un loc în care criza financiară pare a fi luată peste picior de autorităţi
Mare grozăvie a pogorât peste locuitorii sectorului 4 din Bucureşti atunci când au văzut cum copaci dichisiţi sunt aşezaţi înţelept la umbra arborilor ce fac umbră până şi la etajul trei al blocurilor din intersecţia Budapesta. Sau cum băncile şi pergolele lucrate în lemn lucios le asigură o expunere perfectă la gazele de eşapament care îneacă de ani buni acea zonă, vestită pentru dificultatea traficului. Dar oamenii sunt mai rezistenţi decât plantele. Dovadă vie stau cei câţiva cai făcuţi din arbuşti şi iederă, cărora li s-au uscat picioarele de când trag o caleaşcă înfrunzită vizavi de Colegiul „Gheorghe Şincai“, în intersecţia Tineretului.
Păi nu era la mintea cocoşului că o să se întâmple aşa? Ce nevoie era de trăsură cu cai? Ajungeau nişte flori şi iarbă. Vrei mai mult, ai parcul de peste stradă“, spune îmbufnată Oana Lică, un client al supermarketului din zonă.
Simulând faptul că reprezentăm un om de afaceri care doreşte să achiziţioneze nişte aranjamente asemănătoare pentru a le dona unei primării din provincie, i-am convins pe angajaţii firmei Eco-Horticultura, cea care a furnizat „minunile“, să ne furnizeze preţul de catalog pentru trăsura de la Tineretului: 650 de milioane de lei vechi. Un pomişor ornamental, înalt de un metru, este mai ieftin: doar 34 de milioane bucata.
Culmea este că niţel mai încolo, unde Calea Văcăreşti o ia înspre cartierul Berceni, pârleazul normalităţii este sărit binişor de câţiva urşi polari care se uită perplecşi la plantele tunse în formă de corabie, amplasate în vâltoarea altui nod rutier gigantic al Capitalei. Un cerb strălucitor îi dă de furcă unui căţel încăpăţânat, care-l latră de mama focului. Dacă ar mai lua-o la picior, cu bastonul prin Bucureşti, cam aceasta ar fi scena care l-ar întâmpina pe Tudor Arghezi la ieşirea de pe strada Mărţişor. Nici noaptea nu ar scăpa de acest delir peisagistic, deoarece sute de globuri luminoase radiază pe dealurile unde altădată se înălţa Mănăstirea Văcăreşti. De-a lungul timpului, sectorul 4 a avut parte de o pleiadă de primari care s-au remarcat prin faptul că n-au făcut nimic remarcabil. Acum însă călătoria în timp şi spaţiu a fost brevetată de Cristian Popescu Piedone, care a găsit de cuviinţă să simuleze un Jurasic Parc pe bază de clorofilă. Adică niscaiva dinozauri (cel mai probabil un velociraptor şi un alamosaur) sunt gata să înghită Cimitirul Bellu dacă nu se usucă şi ei din cauza climei şi a poluării de pe Şoseaua Olteniţei. Conform ofertei furnizate de firmă, preţul unui dinozaur este de 4.500 de euro. O altă călătorie în timp, dar ceva mai uşoară este până la răsăritul anilor ’90. Astfel, mineri din plante, vagoane cu panseluţe şi o mină în miniatură îi întâmpină pe cei care vor să meargă la City Mall.
Şi aproape din orice colţ ai privi minunile înfrunzite, nu poţi să nu ştii cine e autorul. Cu grijă, cu litere de-o şchioapă vopsite pe plăcuţe bine înfipte, tronează inscripţia „Cristian Popescu Piedone - primar sectorul 4“.
Adevărul despre cel care a ticluit împânzirea cu absurdităţi a Bucureştiului, pe vreme de criză financiară, este puţin mai complicat decât o pancartă la picioarele unui dinozaur de iederă. Motivul: singurele achiziţii publice pe teme de amenajări arhitectural urbanistice de anul trecut au fost făcute de fostul primar Adrian Inimăroiu. Ele făceau parte dintr-un plan mai larg de lucrări efectuate în sectorul 4, a cărui valoare totală era de peste 16 milioane de euro. „Eu nu am comandat dinozauri, mineri şi caleşti... trebuiau să fie doar flori, iarbă şi copaci. Nici de palmieri nu era vorba. Banii erau dintr-un credit destinat pentru implementarea unui plan urbanistic, dar s-au cheltuit pe altceva“, spune Adrian Inimăroiu. El revine însă cu o precizare: „Nu vreau ca declaraţia mea să fie interpretată ca o răzbunare pentru faptul că am pierdut alegerile, dar cetăţenii au dreptul să afle cine le-a cheltuit banii aiurea“.
Într-o declaraţie telefonică, primarul Piedone şi-a asumat paternitatea investiţiilor din bani publici făcute pe vreme de criză financiară. Când l-am întrebat însă cât a costat fiecare dintre ciudăţeniile răsărite în sectorul 4 şi ce acte au stat la baza acestei achiziţii, a evitat răspunsul. Ne-a comunicat doar că ele au fost cumpărate în 2008, în baza unui contract din 2002, şi ne-a furnizat costul total al câtorva dintre amenajările pentru care solicitaserăm informaţii: 115.000 de euro pentru zona de lângă Parcul Tineretului în care tronează caleaşca trasă de caii ofiliţi şi aproape 350.000 de euro pentru amenajările din faţa Arhivelor Naţionale. Minerii, dinozaurii şi toate celelalte floricele de la City Mall au costat peste 180.000 de euro. Cristian Popescu Piedone a mai precizat că un palmier precum cei plantaţi în intersecţia de la Brâncoveanu a fost puţin peste 17 milioane de lei vechi. „Au garanţie 10 ani şi am primit trei palmieri bonus“, şi-a motivat Piedone achiziţia făcută.
AICI SUNT BANII BUCUREŞTENILOR
De 20 de ani, bucureştenii s-au obişnuit să-şi înjure primarii că nu fac nimic. Iar evaluarea nou alesului primar se făcea de obicei după principiul „la cât n-a făcut cel de dinainte, e clar că ăsta nou va face mai mult“. De un an, Capitala a început să fie brăzdată însă de semnele trecerii primului sfert de mandat al aleşilor din 2008. Primarii de sector şi cel general al Capitalei par să fi dat în hărnicie încercând să arate „că fac ceva“. Cele mai multe dintre proiecte sunt gândite să bucure ochiul trecătorului, dar să golească bugetele locale. Cotidianul vă propune o serie de reportaje şi anchete despre inutilitatea unor cheltuieli publice făcute în Bucureşti doar de dragul imaginii primarilor.
11 Mai 2009 Razvan Mihai Vintilescu
Cotidianul
O combinaţie nefericită între o grădină botanică şi una zoologică a transformat sectorul 4 al Capitalei într-un loc în care criza financiară pare a fi luată peste picior de autorităţi
Mare grozăvie a pogorât peste locuitorii sectorului 4 din Bucureşti atunci când au văzut cum copaci dichisiţi sunt aşezaţi înţelept la umbra arborilor ce fac umbră până şi la etajul trei al blocurilor din intersecţia Budapesta. Sau cum băncile şi pergolele lucrate în lemn lucios le asigură o expunere perfectă la gazele de eşapament care îneacă de ani buni acea zonă, vestită pentru dificultatea traficului. Dar oamenii sunt mai rezistenţi decât plantele. Dovadă vie stau cei câţiva cai făcuţi din arbuşti şi iederă, cărora li s-au uscat picioarele de când trag o caleaşcă înfrunzită vizavi de Colegiul „Gheorghe Şincai“, în intersecţia Tineretului.
Păi nu era la mintea cocoşului că o să se întâmple aşa? Ce nevoie era de trăsură cu cai? Ajungeau nişte flori şi iarbă. Vrei mai mult, ai parcul de peste stradă“, spune îmbufnată Oana Lică, un client al supermarketului din zonă.
Simulând faptul că reprezentăm un om de afaceri care doreşte să achiziţioneze nişte aranjamente asemănătoare pentru a le dona unei primării din provincie, i-am convins pe angajaţii firmei Eco-Horticultura, cea care a furnizat „minunile“, să ne furnizeze preţul de catalog pentru trăsura de la Tineretului: 650 de milioane de lei vechi. Un pomişor ornamental, înalt de un metru, este mai ieftin: doar 34 de milioane bucata.
Culmea este că niţel mai încolo, unde Calea Văcăreşti o ia înspre cartierul Berceni, pârleazul normalităţii este sărit binişor de câţiva urşi polari care se uită perplecşi la plantele tunse în formă de corabie, amplasate în vâltoarea altui nod rutier gigantic al Capitalei. Un cerb strălucitor îi dă de furcă unui căţel încăpăţânat, care-l latră de mama focului. Dacă ar mai lua-o la picior, cu bastonul prin Bucureşti, cam aceasta ar fi scena care l-ar întâmpina pe Tudor Arghezi la ieşirea de pe strada Mărţişor. Nici noaptea nu ar scăpa de acest delir peisagistic, deoarece sute de globuri luminoase radiază pe dealurile unde altădată se înălţa Mănăstirea Văcăreşti. De-a lungul timpului, sectorul 4 a avut parte de o pleiadă de primari care s-au remarcat prin faptul că n-au făcut nimic remarcabil. Acum însă călătoria în timp şi spaţiu a fost brevetată de Cristian Popescu Piedone, care a găsit de cuviinţă să simuleze un Jurasic Parc pe bază de clorofilă. Adică niscaiva dinozauri (cel mai probabil un velociraptor şi un alamosaur) sunt gata să înghită Cimitirul Bellu dacă nu se usucă şi ei din cauza climei şi a poluării de pe Şoseaua Olteniţei. Conform ofertei furnizate de firmă, preţul unui dinozaur este de 4.500 de euro. O altă călătorie în timp, dar ceva mai uşoară este până la răsăritul anilor ’90. Astfel, mineri din plante, vagoane cu panseluţe şi o mină în miniatură îi întâmpină pe cei care vor să meargă la City Mall.
Şi aproape din orice colţ ai privi minunile înfrunzite, nu poţi să nu ştii cine e autorul. Cu grijă, cu litere de-o şchioapă vopsite pe plăcuţe bine înfipte, tronează inscripţia „Cristian Popescu Piedone - primar sectorul 4“.
Adevărul despre cel care a ticluit împânzirea cu absurdităţi a Bucureştiului, pe vreme de criză financiară, este puţin mai complicat decât o pancartă la picioarele unui dinozaur de iederă. Motivul: singurele achiziţii publice pe teme de amenajări arhitectural urbanistice de anul trecut au fost făcute de fostul primar Adrian Inimăroiu. Ele făceau parte dintr-un plan mai larg de lucrări efectuate în sectorul 4, a cărui valoare totală era de peste 16 milioane de euro. „Eu nu am comandat dinozauri, mineri şi caleşti... trebuiau să fie doar flori, iarbă şi copaci. Nici de palmieri nu era vorba. Banii erau dintr-un credit destinat pentru implementarea unui plan urbanistic, dar s-au cheltuit pe altceva“, spune Adrian Inimăroiu. El revine însă cu o precizare: „Nu vreau ca declaraţia mea să fie interpretată ca o răzbunare pentru faptul că am pierdut alegerile, dar cetăţenii au dreptul să afle cine le-a cheltuit banii aiurea“.
Într-o declaraţie telefonică, primarul Piedone şi-a asumat paternitatea investiţiilor din bani publici făcute pe vreme de criză financiară. Când l-am întrebat însă cât a costat fiecare dintre ciudăţeniile răsărite în sectorul 4 şi ce acte au stat la baza acestei achiziţii, a evitat răspunsul. Ne-a comunicat doar că ele au fost cumpărate în 2008, în baza unui contract din 2002, şi ne-a furnizat costul total al câtorva dintre amenajările pentru care solicitaserăm informaţii: 115.000 de euro pentru zona de lângă Parcul Tineretului în care tronează caleaşca trasă de caii ofiliţi şi aproape 350.000 de euro pentru amenajările din faţa Arhivelor Naţionale. Minerii, dinozaurii şi toate celelalte floricele de la City Mall au costat peste 180.000 de euro. Cristian Popescu Piedone a mai precizat că un palmier precum cei plantaţi în intersecţia de la Brâncoveanu a fost puţin peste 17 milioane de lei vechi. „Au garanţie 10 ani şi am primit trei palmieri bonus“, şi-a motivat Piedone achiziţia făcută.
AICI SUNT BANII BUCUREŞTENILOR
De 20 de ani, bucureştenii s-au obişnuit să-şi înjure primarii că nu fac nimic. Iar evaluarea nou alesului primar se făcea de obicei după principiul „la cât n-a făcut cel de dinainte, e clar că ăsta nou va face mai mult“. De un an, Capitala a început să fie brăzdată însă de semnele trecerii primului sfert de mandat al aleşilor din 2008. Primarii de sector şi cel general al Capitalei par să fi dat în hărnicie încercând să arate „că fac ceva“. Cele mai multe dintre proiecte sunt gândite să bucure ochiul trecătorului, dar să golească bugetele locale. Cotidianul vă propune o serie de reportaje şi anchete despre inutilitatea unor cheltuieli publice făcute în Bucureşti doar de dragul imaginii primarilor.
Topul pensiilor de lux din România
11 Mai 2009 Oana Craciun, Cristian Oprea
Cotidianul
Magistraţii şi aviatorii primesc la bătrâneţe cei mai mulţi bani dintre toţi beneficiarii sistemului de pensii speciale, cu câte o pensie maximă ce trece de 31.000 de lei. Guvernul pregăteşte o echivalare şi a acestor venituri.
Cea mai mare pensie specială se ridică la o valoare de aproape 33.000 de lei lunar şi revine unui magistrat, care ocupă astfel locul întâi în topul bugetarilor de lux, realizat pe baza datelor transmise de ministerele cu legi speciale de pensionare. Pe locul doi, la mică distanţă, se află pensia maximă din domeniul aviatic, de aproape 32.000 de lei.
Dacă magistraţii şi aviatorii ocupă primele două locuri în topul celor mai mari pensii, locul trei revine totuşi sistemului public de pensii, cu o valoare maximă de aproape 23.000 de lei, potrivit datelor de la Casa Naţională de Pensii. Următoarele poziţii sunt ocupate de diplomaţi, cu un maxim de peste 12.300 de lei lunar, de poliţişti, aproape 11.500 de lei, de funcţionarii publici parlamentari, cu peste 7.800 de lei, apoi de personalul de specialitate din instanţe, cu peste 7.300 de lei, şi de parlamentari, cu aproape 5.800 de lei.
Iar pe ultimele locuri în topul celor mai mari pensii se află Ministerul Apărării (MAp), unde peste 200 de persoane primesc o pensie de peste 5.000 de lei, SPP, cu o „maximă“ de aproape 4.800 de lei, şi SRI, cu un venit aproape de 4.700 de lei.
Într-un alt clasament, al pensiilor medii din sistemele care au legi speciale de calcul, primul loc este ocupat de personalul aeronautic civil navigant, care se laudă cu o medie de peste 9.200 de lei, de aproape 14 ori mai mare decât cea mai mică dintre pensiile medii, cea din sistemul clasic de pensii, care nu trece de 700 de lei lunar. În schimb, pensia medie în cazul procurorilor şi al judecătorilor este de peste 7.400 de lei. Cele două categorii se află la o distanţă considerabilă de locul trei, ocupat de diplomaţi, care se bucură de o medie de peste 3.700 de lei lunar.
Parlamentarii ocupă locul patru, cu o pensie medie de peste 3.500 de lei, urmaţi de personalul de specialitate din instanţe, unde pensia medie trece de 2.500 de lei, foarte apropiată de cea obţinută de următorii în top, funcţionarii publici parlamentari. Pe locul şapte se află angajaţii SPP, unde pensia medie este de peste 2.300 de lei, urmaţi de cei din SRI, cu o medie de peste 2.200 de lei. Pe ultimele două locuri în topul sistemelor speciale se plasează poliţiştii şi militarii, cu pensii de serviciu medii de aproape 1.700, respectiv 1.500 de lei lunar.
Bugetarii de lux primesc astfel de pensii de sute de milioane în virtutea unor legi speciale care au fost aprobate de Parlament în ultimii ani, după apariţia Legii-cadru a pensiilor, din 2000. În principal, ei sunt împărţiţi în două categorii. Pe de o parte sunt cei care cotizează ca toţi salariaţii din România la fondul public de pensii, dar primesc la bătrâneţe o pensie de serviciu, de până la 80% din media veniturilor din ultimele 12 luni de activitate. Aici intră diplomaţii, aviatorii, parlamentarii şi funcţionarii publici parlamentari, magistraţii şi personalul de specialitate din instanţe. Pe de altă parte sunt cei din cadrul armatei, poliţiei şi al serviciilor speciale, care intră pe prevederile Legii pensiilor militare, ce prevede o vârstă de pensionare de 55 de ani, excepţie făcând poliţiştii cărora li se aplică şi legea proprie de pensionare, de altfel asemănătoare. Legea pensiilor militare prevede o pensie de serviciu cu o valoare de 60-64%, ce poate ajunge şi la 100%, din salariul/ solda brută din ultima lună de activitate, în funcţie de condiţiile de muncă şi de vechime.
Însă, potrivit lui Mihai Şeitan, consilier al premierului Emil Boc pe probleme de asigurări sociale, fost şef la Casa Naţională de Pensii, aceste categorii speciale au o contribuţie mai mică decât restul angajaţilor din ţară. Ei plătesc doar 5% la bugetul de stat, în timp ce un angajat clasic cotizează acum cu 10,5% din salariu, la care se adaugă şi contribuţia de 20,8% a angajatorului. În plus, pentru „speciali“, angajatorii nu contribuie deloc la buget. Mai mult, pensiile speciale au parte de indexări cu rata inflaţiei sau alte majorări aferente funcţiei ocupate înainte de pensionare, pentru a putea păstra puterea de cumpărare a beneficiarilor, spre deosebire de pensiile din sistemul public, care rămân la mâna politicienilor.
Sume uriaşe de la buget
În ceea ce priveşte bugetele alocate de la bugetul de stat pentru plata pensiilor speciale, adică acele sume care vin în plus de la bugetul mare pentru aceste categorii speciale, doar MAp şi Ministerul de Interne ne-au furnizat cifre, care se ridică la peste 1,2, respectiv peste 1,8 miliarde de lei numai în 2009. Serviciul de Informaţii Externe a refuzat să dea orice fel de informaţii, nici măcar cele legate de nivelurile pensiilor, pe motiv că reprezintă informaţii clasificate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)