"Mare Prost " mai esti romane!
Cum sa mai votezi asemenea specimene?
Cine imi arata si mie un om corect in clasa politica?
Mai fura omul un ou, o paine, dar astia au furat si pamantul de sub noi, si zaharul din ceai.
Anul 1989 a fost unul de rascruce pentru Republica Socialista Romana. Din iarna lui '89, s-a schimbat toata istoria est-europeana. De atunci, poporul roman a ramas prins intre securistii si oamenii destepti(ex: Familia Becali, Iliescu, Nastase, Vanghelie, Patriciu, Tariceanu,Basescu, etc). Am trecut de la comunism la democratie. Acestia ne-au subjugat si au vandut tara, practic am ajuns sclavii lor. Oare, cand o sa scapam si de sclavagism?
vineri, 29 mai 2009
Rovana Plumb doseşte un Q7 de fiţe de 50k euro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Mai 2009 | Biroul de Investigatii
S-ar putea crede că europarlamentarii ăştia ar trebui să fie un fel de cavaleri templieri ai parlamentarilor români. Pe naiba! Şi ei tot oameni sînt şi simt o nevoie acută de a comite greşeli în declararea cinstită a averii, cu cel puţin la fel de multă îndîrjire pe cît arată guşterii locali de la Casa Poporului. Ne demonstrează această teorie europarlamentarul PSD Rovana Plumb, căreia îi lipsesc din declaraţia de avere vreo două firme şi un Audi Q7, cumpărat acum, în vreme de criză.
Companionul de viaţă al Rovanei ascunde două companii
Să luăm lucrurile în ordine.
Conform rubricii „Active financiare“ a declaraţiei de avere postate pe site-ul Biroului Electoral Central, europarlamentarul Rovana Plumb, împreună cu soţul acesteia, deţine 0,002% din acţiunile Gerovital Cosmetic SA, în valoare de 38 RON. Bun. Haideţi acum să vă oferim varianta completă a posesiunilor celor doi soţi. În primul rînd, ceea ce nu apare în declaraţia de avere a Rovanei Plumb este faptul că soţul, Dan Plumb, are acţiuni la încă două societăţi comerciale. Una dintre ele este Real Business Consult, care a fost înfiinţată în august 2002 şi la care soţul Rovanei deţine 50% din acţiuni. Celălalt acţionar este Cristian Petre, avocat la Societatea Civilă de Avocatură Dănilă, Petre şi Asociaţii. Aşa cum arată site-ul casei de avocatură, printre clienţii acesteia se numără Gerovital Cosmetics (la care este director Andrei Plumb, fiul cel mare al europarlamentarului) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, acolo unde Rovana Plumb a fost preşedinte, cu rang de secretar de stat, în perioada 2001-2004.
Pesediştii familiei Plumb, asociaţi cu pedeliştii de marmură ai lui Videanu
Cea de-a doua societate nedeclarată de Rovana Plumb este Prime Time Construct SRL, înfiinţată în 2007. Firma aparţine în totalitate familiei: soţul deţine 50% din acţiuni, iar fiul cel mare, care este şi administrator, are restul de 50%. Prin Prime Time Construct, cei doi bărbaţi din viaţa Rovanei deţin 50% din acţiunile altei firme, Mega Construct Grup, înfiinţată în septembrie 2008. Foarte surprinzător, coacţionar la acest sereleu este o altă societate. Deţinută de Marius Florin Drăguţ, soţul Ninei Drăguţ. Dacă aceste nume nu vă spun nimic, să ştiţi totuşi că ele înseamnă destul de mult pentru ministrul Economiei, Adriean Videanu. Nina Drăguţ a fost purtătoarea sa de cuvînt la Primăria Capitalei, iar în prezent a fost luată sub aripa protectoare a pedelistului Gheorghe Udrişte, director al Metrorex şi fost şef al Direcţiei de Infrastructură a Primăriei Capitalei din mandatul lui Adriean Videanu. De altfel, Marius Florin Drăguţ întreţine relaţii de biznis cu fiul lui Udrişte, fiind acţionari la aceeaşi firmă, potrivit unui articol apărut în 2007 în cotidianul Atac.
Cum e turcul lui Boc, aşa şi pistolul cu Plumb
Dacă tot am vorbit atît de mult despre firmele familiei Plumb, nu putem să-i refuzăm lui Andrei Plumb porţia de glorie. Descoperim astfel cum fiul cel mare o arde pe partea economică cu nişte băieţi turci de toată isprava. Alături de Atalay Tamer, Bekar Mustafa şi Camur Nadir, Andrei Plumb este acţionar la DTM Association Construct, care a fost înfiinţată în februarie 2009. Tamer şi Mustafa sînt patronii de la King Industrial, societate care are contracte de vreo 30 de milioane RON de la Primăria Cluj-Napoca, în timp ce primar era prim-ministrul Boc. Fostă acţionară şi directoare de marketing la King Industrial Enterprises este Liliana Călin. În 2007, paparazzii de la Cancan au surprins-o pe madam Călin în timp ce părăsea imobilul în care fostul primar de Cluj avea închiriat un apartament. Practic, familia pesedistă Plumb pare mai apropiată de PD-L decît de PSD, avînd în vedere relaţiile de afaceri.
Ce-şi cumpără europarlamentarul la Bruxelles? Audi Q7 de fiţe
Mai tragem o privire în documentul oficial şi observăm că familia Plumb se mîndreşte doar cu un autoturism „Crysler“ şi un scuter „Malaguti“. De fapt, perla soţilor este autoturismul Audi Q7, care a fost achiziţionat în acest an, în mai. Şi NEDECLARAT. Normal, în vreme de criză economică, gospodarul român îşi trage căruţă de lux vara şi iarna vede el cum o scoate la capăt. Gipanul este nou şi a fost luat de la Audi Center Zaventem din Bruxelles. Preţul a fost de aproximativ 52.000 de euro. Maşinoiul e de culoare neagră, are tracţiune integrală şi vreo 211 CP. Pînă la urmă, n-ar fi nici o problemă că sufleţelul Rovanei Plumb a poftit la ditamai gipanu’, însă e mai greu de explicat cum a ajuns să obţină un autoturism pe care, teoretic, nu şi-l poate permite. Spunem asta pentru că avem în vedere declaraţia ei de avere, în care apar venituri de 63.600 RON în dreptul europarlamentarului şi de 37.053 RON din partea soţului. De asemenea, cei doi plătesc rate la un credit de 800.000 de euro, luat pe 23 de ani. În conturi au numai 19.280 de euro şi 7.378 RON.
Rovana trăieşte pe credit, dar are binefăcător pentru gipan
Haideţi să vedem ce-are de spus europarlamentarul Rovana Plumb despre aceste probleme. Am întrebat-o de ce nu a trecut în declaraţia de avere cele două firme la care este acţionar soţul dumneaei. Iată răspunsul: „De ce n-am trecut în declaraţia de avere? (către soţul Dan Plumb – n.r.) …sînt de la Academia Caţavencu“. Cînd a auzit, soţul ne-a adresat un călduros „Ia dă-i în morţii mă-sii“ (pe care îl avem înregistrat, trebuie doar să intraţi AICI să ascultaţi). „Nu mai vorbi aşa“, şi-a rugat pesedista soţul din dotare şi a cerut ca întrebările să îi fie trimise pe e-mail. Deşi acest lucru s-a întîmplat, răspunsul nu a venit de la Rovana Plumb, ci de la „domnul Rotaru“. Care, la scurtă vreme după discuţia între europarlamentar şi reporterul Academiei Caţavencu, l-a sunat pe acesta din urmă ca să-i dea explicaţii. Da, pur şi simplu: l-a sunat pe reporter, i-a spus că-l cheamă Rotaru şi că poate explica ce şi cum cu maşina Rovanei! Pe scurt, Rotaru s-a prezentat drept un binefăcător al familiei Plumb. Căreia i-a împrumutat 42.000 de euro, pentru a-şi putea achita maşina. Mai mult, Marian Rotaru mai este şi directorul campaniei electorale a Rovanei, finanţator al acesteia, prieten apropiat şi, în general, omul cu relaţiile şi cu banu’. Bun la casa omului, deci. Din prietenie, desigur. Prietenie, însă, care rezolvă problema surselor financiare ale Rovanei, dar naşte altă dandana: de ce nu şi-a declarat europarlamentarul împrumutul luat de la Rotaru? Dar, despre asta, într-un episod viitor.

joi, 28 mai 2009
Oare de ce nu ma mira?
Chair ca suntem o tara de "bananieri"!
Unde am ajuns dupa 20 de ani de la revolutie!
Chiar au murit acei oameni aproape degeaba!

Dumitru Bucsaru, discret la fotbal, exploziv in afacerile cu statul
Dumitru Bucsaru este acum un nume la moda in Liga I, iar aura de mister cu care se invaluie in lumea fotbalului romanesc nu face decat sa ii amplifice imaginea de personaj care ascunde multe.
Nu stiti? Eu nu dau interviuri", este replica favorita a patronului echipei Unirea Urziceni atunci cand vreun ziarist reuseste sa il prinda la telefon. Pe cat de misterioasa pare activitatea sa in interiorul fotbalului, pe atat de agitata este ea in lumea afacerilor, acolo unde Bucsaru are reputatia unui om care a facut avere pe seama legaturilor de afaceri pe care le-a avut cu mai toti "greii" vremii, fie ca a fost vorba de reprezentanti ai PSD, PNL sau ai PDL.
Gigi Becali, Mihai Necolaiciuc, Miron Mitrea, Dorin Cocos, Traian Basescu, Elena Udrea, Necolai Ontanu, Gabriel Oprea, iata cateva dintre numele grele in jurul carora apare si Dumitru Bucsaru. si, pentru a face legatura cu fotbalul si cu mult vehiculata fuziune dintre Steaua si Unirea Urziceni, sa spunem ca ea poate deveni realitate dintr-un motiv simplu: Bucsaru are o datorie de 12 milioane de euro catre Gigi Becali, aceasta putand fi "stinsa" cum nu se poate mai bine de banii pe care UEFA ii va livra campioanei. Cele 12 milioane pe care Bucsaru are sa i le dea lui Gigi Becali nu reprezinta vreo speculatie gazetareasca, ci o datorie trecuta de finantatorul din Ghencea in actele oficiale pe care le-a inaintat Biroului Electoral Central atunci cand latifundiarul din Pipera si-a depus candidatura pentru Parlamentul European.
Dumitru Bucsaru este vazut acum ca un personaj discret, numai ca trecutul sau este plin de episoade mai mult decat incendiare, cel putin trei dintre ele tinand capul de afis al presei saptamani de-a randul.
Afacerea Astoria Snagov
Mihai Necolaiciuc a fost, ani de zile, un personaj-cheie in structura Ministerului Transporturilor, insa "gaura" de circa 700 milioane de euro pe care a dat-o bugetului de stat l-a transformat, acum, inr-un urmarit international. Desi se stie ca se afla de mai multi ani in Austria, Necolaiciuc e bine mersi si se gandeste, probabil, din cand in cand, si la fostul sau partener de afaceri, Dumitru Bucsaru. Caruia i-a incredintat in 2003, pentru vreo 18 milioane de euro, refacerea complexului Astoria din Snagov, care apartine CFR. Devizele, publicate la vremea respectiva de toata presa, sunt halucinante: 3,6 milioane de lei pentru un sac de ciment, 52.000 de euro caratul cimentului cu roaba, 2,7 milioane de euro realizarea unei piscine, 5,5 milioane de euro pentru camera de conferinte a complexului (dotata cu fotolii din piele, instalatie de sonorizare, sistem de videoconferinte etc.), un milion de euro pentru pavarea unor alei din parcul complexului, 140.000 de euro pentru amenajarea unui teren de tenis s.a.m.d.
Nu a fost insa singura afacere profitabila pe care a facut-o Bucsaru cu Ministerul Transporturilor. "Cantina-Restaurant MTCT", "Gara Obor", "Gara Galati", "Gradinita Witting" si "Statie CF Focsani" sunt alte obiective in care patronul Unirii a facut afaceri bune cu statul. Pe de alta parte, aproape ca nu ai de ce sa il acuzi pe Bucsaru: prost e cel care da asemenea sume, adica statul roman, nu cel care le cere!
Biletel catre presedinte
Un alt episod in care numele lui Dumitru Bucsaru a fost implicat adanc este cel legat de presedintele Traian Baseascu. Anul trecut, presa a relatat faptul ca pe un memoriu al societatii Art Constructii ‘92 SA adresat presedintelui Basescu, acesta ar fi pus urmatoarea rezolutie, din data de 12.04.2005: "D-l Ministru Dobre (n.r. – Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor in acea perioada) Rog analizati si rezolvare legala". Mesajul este insotit de semnatura sefului statului, iar societatea in cauza este detinuta de... Dumitru Bucsaru. In memoriu, patronul Bucsaru cerea sprijinul sefului statului pentru a recupera creante in valoare de 110.553.029.464 de lei vechi de la C.N.C.F. C.F.R. SA. La vremea respectiva, scandalul a luat amploare si anumiti politicieni au cerut suspendarea presedintelui Basescu, acuzat de trafic de influenta, dar cel care a avut de castigat a fost Bucsaru, care si-a primit banii de la stat peste cateva luni. Presa a scris ca intermediara intregii afaceri a fost Elena Udrea, care pe atunci era consiliera lui Basescu la Cotroceni.
Afacerea Comaico
Fostele sere de pe vremea lui Ceausescu din comuna "30 decembrie" (devenita apoi "1 decembrie"), insotite de peste 100 de hectare de pamant, au intrat prin nu se stie ce mijloace in posesia lui Dumitru Bucsaru, care a platit statului circa 17 milioane de euro pentru societatea Comaico. La vremea respectiva, afacerea a mirosit urat pentru ca, spuneau analistii imobiliari, terenul ar fost cu mult subevaluat, ca sa nu mai vorbim de constructiile deja existente. Numai din valorificarea fierului vechi se estima ca ar fi urmat sa se incaseze bani buni...
Terenului, "lipit" de Bucuresti, i s-a gasit rapid o utilizare, iar in toamna lui 2008 s-a anuntat faptul ca Green City Construct, firma controlata indirect de fiica lui Bucsaru, va dezvolta un proiect imobiliar de 4.000 de locuinte. Pe langa locuinte, ansamblul va cuprinde, printre altele, un parc, lac, pista de bicicleta, scoala, teren de tenis si o sala de fitness. Numai ca apoi a intervenit criza, iar proiectul nu s-a mai dezvoltat "la galop", asa cum se anticipa...
Afaceri fara coloratura politica
Bucsaru a facut si altfel de afaceri cu statul. Asa se face ca numele sau s-a aflat pe lista oamenilor de afaceri care vor fi despagubiti de stat pentru exproprierea unor terenuri pe care va fi construit tronsonul de autostrada Bucuresti-Ploiesti. Procedurile de expropriere vor fi realizate in baza unui proiect de hotarare de Guvern, elaborat de (cine altul?) Ministerul Transporturilor. Printre persoanele care vor fi expropriate se afla Magdalena Ramona Bucsaru, fiica lui Dumitru Bucsaru, care urmeaza sa fie despagubita pentru un teren cu o suprafata de 396 de metri patrati dintr-un total de 8.800 metri patrati pe care ii detine la Dascalu.
Patronul din Urziceni face afaceri si cu cealalta "aripa politica", in speta cu Neculai Ontanu, primarul pesedist al sectorului 2. El a primit spatiul fostei Piete Aghires pentru a ridica acolo un complex comercial cu patru etaje. De asemenea, nici cu responsabilii sectorului 6 nu are o relatie prea proasta, presa scriind ca este unul dintre beneficiarii refacerii zonei Pietei Crangasi.
» Steaua si Unirea Urziceni au facut deja, in vara trecuta, o afacere care parea, la un moment dat, imposibila: transferul atacantului Bogdan Stancu de la formatia ialomiteana la cea din Ghencea. Desi se spunea ca jucatorul-vedeta al Unirii este netransferabil, el a ajuns peste noapte la Steaua, iar managerul Mihai Stoica, cel care negase cu vehementa posibilitatea realizarii mutarii, a avut chiar o explicatie hazlie. "Nu s-a concretizat transferul, dar discutiile s-au finalizat si patronii s-au inteles. Asa ca poate fi considerat incheiat chiar daca nu s-au semnat actele, pentru ca la unii patroni din Romania vorba e chitanta sau in cazul asta e acord de transfer", a spus Stoica.
» O Infrangere cu Dinamo II era sa duca la desfiintarea echipei
Unirea Urziceni, liderul de axum al Ligii 1, a fost la un pas de a fi desfiintata de patronul sau, Dumitru Bucsaru, in 2006, pe cand juca in esalonul secund. Antrenorul Valeriu Rachita, care pe atunci pregatea Petrolul Ploiesti, a dezvaluit intreaga poveste si cum a ajuns Unirea in locul Petrolului in prima divizie. "S-a tot vorbit ca promovarea in primul esalon se face si in afara terenului, dar exemplul cel mai elocvent este Urziceniul, care este prima in Liga I fara blaturi, dar cu management serios. In 2006, inaintea promovarii, finantatorul Mitica Bucsaru a vrut sa desfiinteze echipa din Urziceni dupa un egal cu Dinamo II. Pe atunci eram antrenor la Petrolul, care se batea la promovare cu U Craiova. L-am sunat pe Bucsaru si l-am rugat sa nu se retraga deoarece Unirea urma sa joace cu Craiova si ne puteau ajuta indirect. Unirea a batut tot, noi ne-am impiedicat la Giurgiu, in ultima etapa, ei au mers la baraj si au promovat."
150 milioane de euro este averea pe care o are Dumitru Bucsaru, conform ierarhiilor de specialitate.
12 milioane de euro este suma pe care are sa i-o dea Bucsaru lui Gigi Becali, conform unor documente oficiale.
12 milioane de euro este suma minima pe care o va lua Unirea Urziceni daca va intra in grupele Ligii Campionilor.
120 hectare de teren a cumparat Bucsaru de la stat in comuna "1 Decembrie".
2002 este anul in care Unirea Urziceni, aflata in divizia C, a fost preluata de societatea Valahorum, patronata de Dumitru Bucsaru.
52 de ani a activat Unirea in esaloanele doi si trei ale fotbalului romanesc pana la promovarea, in premiera, in 2006, pe prima scena.
Bogdan Costea
Sursa: Romania Libera, 28 Mai 2009

miercuri, 27 mai 2009
Oprescu si-a rupt coltii in terasa de fite a lui Andrei Nastase
Razboiul declarat de Sorin Oprescu teraselor ilegale din Herastrau s-a terminat inainte de a incepe. Una dintre terasele ramase in picioare apartinea lui Andrei Nastase, fiul lui Adrian Nastase. Acesta si-a cesionat actiunile, dar inca trece pe acolo ca sa supravegheze lucrarile de amenajare.
Una dintre terasele celebre ale fitosilor din Bucuresti, amplasata pe malul Lacului Herastrau, ascunde o poveste fascinanta in ceea ce ii priveste pe patronii ei, dar si o posibila explicatie pentru faptul ca a scapat de la demolare, atunci cand primarul Sorin Oprescu a ras mai multe localuri amplasate in zona.
Este vorba despre terasa Marie Celeste, unde Oprescu a si sarbatorit victoria sa in alegerile locale. Dupa cum arata o serie de acte de la Registrul Comertului, initial, actionarii firmei Rodrag, care detinea terasa, erau Andrei Nastase si Horia Miron Constantinescu.
Adica fiul fostului premier PSD Adrian Nastase, si nepotul fostului ministru comunist al Agriculturii, Angelo Miculescu, pe de o parte, si nepotul fostului lider comunist si ministru al Invatamantului pe vremea lui Ceausescu, Miron Constantinescu.
Potrivit unor documente prezentate de "Jurnalul National“, terasa celor doi nu ar fi trebuit nici ea sa scape de la demolare, neavand autorizatii valabile la vremea respectiva. In schimb, prin dezafectarea vecinilor, a scapat de o parte din concurenta. Un alt beneficiu obtinut de firma care detine terasa a fost ca, tot dupa sosirea lui Oprescu la primarie, i s-a facut o reducere de 50.000 de euro din datoria pe care o avea de platit administratiei locale, constand in chirii neachitate. Documentele justificative, semnate si parafate, au aparut la inceputul acestui an in ziarul "Curentul“.
Din acel moment, Andrei Nastase a decis sa treaca in umbra si a iesit din scriptele oficiale ale afacerii. Potrivit Registrului Comertului, in locul sau a aparut o batranica de 68 de ani, Cornelia Maria Petreanu. Insa atunci cand este in tara, Andrei este vazut foarte des pe la terasa respectiva, iar atitudinea aratata fata de muncitorii care lucreaza la amenajarile ce se desfasoara in prezent in jurul terasei Marie Celeste tradeaza tot un sentiment de proprietate.
Sursa: Cotidianul, 27 Mai 2009

Oprescu are BMW de 100.000 de euro, nedeclarat
Primarul Capitalei a fost prezent la emisiunea “Pro Motor”, unde s-a lăudat cu maşina sa proprietate personală, un BMW 745d. Jurnaliştii de la Caţavencu au verificat, iar bolidul de 330 de cai-putere nu apare în declaraţia de avere a lui Oprescu.
MEDIAFAX pe 20 mai: “Sorin Oprescu vine la «Pro Motor» pentru a povesti amintiri din copilărie şi «amintiri din viitor». Amintirile din copilărie ale lui Oprescu sunt legate de primele sale maşini şi de începuturile primarului ca şofer. Fan al mărcii BMW şi posesorul unui impozant 730i...”.
La partea cu 730i au zbârcit-o un pic, căci după cum puteţi vedea din imagini e vorba de un 745d. Asta înseamnă un motor de 4,5 litri diesel care produce nu mai puţin de 330 CP. Cel mai important este, însă, că Oprescu a binevoit să se dea singur de gol că este posesorul unei limuzine ce ajunge lejer la o sută de mii de euro.
Altfel, nu am fi aflat asta pe căi oficiale. După cum vă spuneam şi la început, din declaraţia sa de avere (postată pe site-ul Primăriei Capitalei) nu reiese că ar deţine această maşină. De altfel, potrivit aceluiaşi document, nici bani să şi-o cumpere nu prea a câştigat anul trecut.
Cotidianul
25 Mai 2009

Nastase?
Au reusit in sfarsit sa-i numere ouale?
Nu cred, asta scapa orice ar fi, pentru ca daca ajunge dupa gratii ii trage si pe altii.
Dar dece vorbesc astia doar despre niste chinezarii?
Unde sunt dosarele privatizarilor?
Acolo e buba, daca ar fi justitia asta cinstita, cred ca ar trebui sa mai construim cateva inchisori pentru astia.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)