Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
cest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Aug 2009
În 2008, pe final de mandat PNL, Ministerul Sănătăţii a aruncat 25 de milioane de euro pe vaccinuri împotriva cancerului de col uterin. Durata de viaţă a vaccinurilor este de 18 luni. Între timp, au trecut nouă luni (adică 50%) din durata de viaţă a vaccinurilor, dar au fost folosite numai 2% din vaccinuri. Practic, în acelaşi ritm de utilizare, peste încă nouă luni şi alte două procente folosite, vaccinurile vor deveni gunoi. Iar 96% din bani, adică 24 de milioane de euro, se vor fi pierdut iremediabil.
2% vaccinuri folosite în prima jumătate de viaţă a vaccinului
În noiembrie 2008, penelistul Eugen Nicolăescu, fost ministru la Sănătate, lua 24.855.579 de euro din bugetul ministerului.
Pentru ce? Pentru că, brusc, contabilul Nicolăescu începuse să aibă coşmaruri din pricina fetiţelor din România cu vîrsta între nouă şi unsprezece ani care nu erau vaccinate împotriva cancerului de col uterin. Astfel, au fost cumpărate 330.000 de doze de vaccin de la două companii, prin atribuire directă (fără licitaţie, pentru că respectivele companii erau unici distribuitori ai vaccinurilor la noi în ţară). Cîştigătoarele lozului cel mare (în doze aproape egale, letale pentru buget): SC GlaxoSmithKline (GSK) SRL, respectiv Merck Sharp & Dohme (MSD) B.V. din Olanda. Campania de vaccinare a început imediat, adică tot în noiembrie 2008. Pînă în acest moment, au fost vaccinate 2.615 fetiţe, adică 2 (două) procente din totalul de 110.000 de fetiţe vizate. În ianuarie, acest an, noul ministru al Sănătăţii, pesedistul Ion Bazac, stopa vaccinarea din cauza eşecului. Urma să propună o campanie prin care să facă cunoscute caracteristicile vaccinului, iar vîrsta copilelor care urmează să fie vaccinate să fie între 12 şi 14 ani.
Achiziţii perverse, efecte adverse
Cele două vaccinuri care se doreşte a fi administrate elevelor de gimnaziu din România sînt nişte mici cenuşărese în ţările în care populaţia este informată. Şi asta deoarece există sisteme sanitare care, culmea, chiar se ocupă de sănătatea oamenilor, nu cu aruncat banii în contul firmelor. Atît Gardasil, cît şi Cervarix (aşa se numesc vaccinurile cumpărate) sînt nişte prospături pe piaţa combaterii infecţiei cu virusul HPV. Adică virusul ăla care poate cauza îmbolnăvirea de cancer de col uterin. Eficienţa celor două vaccinuri este testată doar pentru şase ani de la administrare. Aşa că, din moment ce se administrează la copii, nu există probe ale efectelor la maturitate. Efectele adverse în ţările în care au fost administrate sînt variate: 21 de fete au murit în Statele Unite, alte două în Germania şi Austria. Tot în State au fost semnalate 10.000 de cazuri de comportament aberant la vaccin. Noi am plătit toate astea cu 25 de milioane de euro.
2% vaccinuri folosite, 100% vaccinuri plătite
Contractele prin care Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) cumpăra vaccinurile pentru prevenirea cancerului de col uterin au fost semnate în data de 11, respectiv 12 noiembrie 2008. Termenii din cele două contracte semnate cu SC GSK SRL şi Merck Sharp & Dohme B.V. sînt chirurgical de simpli şi precişi. Prima tranşă de vaccin a fost livrată în data de 14 noiembrie 2008. Astfel, 110.000 de doze în valoare de peste 8 (opt) milioane de euro au fost livrate către autorităţile de sănătate publică române. La 15 zile de la data livrării, MSP a făcut plata în conturile celor două companii. Restul de 220.000 de doze au fost livrate către CN (Compania Naţională) Unifarm în data de 1 martie 2009, iar plata celor peste 16 milioane de euro s-a făcut la 4 (patru) luni de la livrare, conform contractului. Nu contează că produsele au fost cumpărate fără un studiu de piaţă, fără o campanie de promovare ori de prezentare a vaccinului. Erau nişte bani care se sufocau în bugetul Sănătăţii şi care trebuia să intre în conturile celor două societăţi. Indiferent de termenul de garanţie de pe ambalaj.
Vaccinezi, nu vaccinezi, factura tot se plăteşte
Conform contractelor semnate de MSP cu cele două companii farmaceutice, durata de viaţă a unui vaccin este de 18 luni. Asta înseamnă că, atunci cînd a semnat cheltuirea a 25 de milioane de euro pentru cumpărarea a 330.000 de doze, ministrul Nicolăescu ştia sigur că acele doze o să şi fie utilizate. De fapt, nu ştia nimic. Dovadă e ce scriam şi mai sus: pînă acum, adică în nouă luni, doar două procente din vaccinuri au fost folosite. Staţi, o să spuneţi, poate e vreo clauză în contract care spune că se plăteşte numai ce se foloseşte. Nu? Doar Nicolăescu e om de afaceri, ştie cum e cu ăştia care-ţi vînd pielea ursului din pădure şi remediul colului din medicamente. Da’ de unde: în contract nu se stipulează NIMIC pentru cazul în care dozele nu vor fi folosite. Nici măcar nu se prevede opţiunea să i se trimită lui Nicolăescu prin colet poştal nişte doze de vaccin ca să citească prospectul.
Penalităţi la plată pentru vaccinuri nefolosite
Culmea cinismului de care au dat dovadă atît ministrul Nicolăescu, cît şi companiile farmaceutice este articolul 12, punctul 2 din contract. Unde se menţionează: „În cazul în care achizitorul (Ministerul Sănătăţii – n.r.) nu îşi onorează obligaţiile în termenele stabilite (cele cu privire la plată – n. r.), atunci acestuia îi revine obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată. Cota procentuală pentru fiecare zi de întîrziere, pînă la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor, este de 0,02%“. Deci aşa a făcut contabilul Nicolăescu: nu l-a interesat cîte vaccinuri se vor folosi, l-a durut în pixul lui de ministru de plata doar pentru medicamentele utilizate, dar nu a uitat să treacă în contract o clauză de neplată. Ceea ce nouă ne sună cam a clauză de şpagă, că tot erau alegeri cînd se semnau contractele alea două. Iar un comision de nişte milioane e bun şi la putere (unde PNL o să mai ajungă cînd s-or folosi toate cele 330.000 de doze de vaccin expirat), şi în opoziţie.
Medicii de familie, transformaţi în misionari ai cultului HPV
După eşecul campaniei de vaccinare din toamna trecută, Ministerul Sănătăţii şi-a dat seama că este băgat în ditamai coprocultura. Aşa că a fost înfiinţat Centrul Naţional de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin. A fost înfiinţat pe hîrtie, are un site şi chiar un telefon verde. Şi cam atît. Şi, bineînţeles, nişte oameni care sînt plătiţi din bugetul Sănătăţii. Campania Naţională de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin este una desfăşurată în forţă, în care sînt implicaţi oameni devotaţi, demni de a fi înregimentaţi în armata celor 300 de iepuraşi nebuni care nu mai ştiu cum să dea din gură ca să convingă fetiţele inocente să se lase vaccinate. Astfel, un număr de 11.000 de medici vor trebui să hipnotizeze părinţii a 110.000 de fete să le vaccineze rapid. Timpul trece, dozele expiră! Doctorilor li se plătesc deplasările care vor avea loc în scopul susţinerii unor conferinţe savante în urma cărora să rezulte convingerea părinţilor să îşi lase odraslele a fi vaccinate. Valoarea ordinelor de deplasare care vor fi decontate în acest sens este de maximum 50 RON. Partea comercială din afacerea cu ordinele de deplasare e că, pentru a fi plătite, trebuie să fie trimise către o căsuţă poştală care, culmea, aparţine unei societăţi comerciale. Societatea se numeşte, într-un mod romantic, Momentum EMC şi îl are ca acţionar (20 de procente) şi pe Bogdan Enoiu. Care Bogdan Enoiu este al doilea soţ al Danei Războiu. Care Dana a fost căsătorită cu fostul ministru al Sănătăţii, Ovidiu Brînzan. Ptiu, că pătrată mai e şi lumea asta meschină!
Fundaţia nevastei lui Geoană, consultantă la cheltuit banii pe vaccin
Pe site-ul Centrului Naţional de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin (dar şi pe pliantele distribuite medicilor de familie) apare, la vedere, logo-ul Fundaţiei Renaşterea. De care se ocupă nimeni alta decît soţia lui Mircea Geoană, Mihaela. Cum ar veni, nevasta lui Geoană învaţă poporul să se vaccineze cu medicamentele alea luate cu 25 de milioane de euro, din care 24 de milioane vor fi aruncate pe fereastră. Care fundaţie a nevestei lui Geoană este sponsorizată, de ani buni, de GSK, una din companiile care au furnizat vaccinul împotriva HPV. Evident, aici nu e nici un conflict de interese, puteţi să-l întrebaţi şi pe Prostănac, doar e la putere şi ştie.
Chiar mai simpatic decît faptul că în campanie e implicat ONG-ul Mihaelei Geoană e că partener în această campanie e Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Care încă nu ştie cît de profund implicat este în campania de convingere a populaţiei. Sau, după cum ne-a spus MECI, „în cadrul Campaniei Naţionale de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin prin Vaccinarea Anti-HPV derulate de Ministerul Sănătăţii, rolul Ministerului Educaţiei este strict consultativ, în sensul că la solicitarea MSP, MECI a desemnat un reprezentant in Comitetul de coordonare al acestei campanii“. Şi cam atît.
În schimb, medicii de familie au primit ca sarcină de serviciu să stabilească un calendar al şedinţelor cu părinţii la care vor participa. Împreună cu diriginţii, evident. Deocamdată, se trimit pliante în teritoriu, se fac tabele, iar ceasul ticăie. În mai 2010 expiră prima tranşă de 110.000 de doze în valoare de peste 8 (opt) milioane de euro. Tranşa a doua, în valoare de peste 16 milioane, expiră în august 2010. Tic-tac!
miercuri, 19 august 2009
Datoria publica a Romaniei a ajuns la un sfert din PIB
Romania trebuie salvata!
9am.ro
Datoria publica totala a Romaniei a crescut in iunie cu 12,6% fata de finalul anului trecut, la 123,61 miliarde lei (29,4 miliarde euro), reprezentand 24,86% din produsul intern brut (PIB) revizuit pentru acest an.
Guvernul estima initial un PIB de 531,251 miliarde lei pentru acest an, la o contractie economica de 4%, insa in august si-a revizuit in scadere estimarea la 497,3 miliarde lei, la o scadere a economiei cu 8-8,5%. Luand in calcul noul PIB estimat pentru 2009, datoria publica a Romaniei de la jumatatea anului ar reprezenta 24,86% din PIB, informeaza Wall-Street citand NewsIn.
La sfarsitul anului trecut, datoria publica totala era de 109,75 miliarde lei si reprezenta 21,78% din produsul intern brut din 2008, potrivit datelor Finantelor.
La 30 iunie 2009, aproape doua treimi (64,1%) din datoria publica era in lei, 25,3% era denominata in euro, iar 10,6% in alte valute.
Fata de sfarsitul lui 2008, ponderea datoriei publice guvernamentale in totalul datoriei a urcat cu 1,38 puncte procentuale, de la 91,58% la 92,96%, in timp ce datoria publica locala reprezenta 7,04% din datoria totala la sfarsitul primelor sase luni din acest an.
Ponderea datoriei negociabile a urcat la 40,3% la finalul lunii iunie 2009, de la 25,7% in decembrie 2008, restul fiind datorie ne-negociabila.
Potrivit Finantelor, din totalul titlurilor emise de stat aflate in derulare la 30 iunie, 68,98% aveau scadenta pe termen scurt - de mai putin de un an, 27,5% erau pe termen mediu - intre 1 si 5 ani, iar 3,52% urmau sa ajunga la scadenta peste mai mult de 5 ani.
9am.ro
Datoria publica totala a Romaniei a crescut in iunie cu 12,6% fata de finalul anului trecut, la 123,61 miliarde lei (29,4 miliarde euro), reprezentand 24,86% din produsul intern brut (PIB) revizuit pentru acest an.
Guvernul estima initial un PIB de 531,251 miliarde lei pentru acest an, la o contractie economica de 4%, insa in august si-a revizuit in scadere estimarea la 497,3 miliarde lei, la o scadere a economiei cu 8-8,5%. Luand in calcul noul PIB estimat pentru 2009, datoria publica a Romaniei de la jumatatea anului ar reprezenta 24,86% din PIB, informeaza Wall-Street citand NewsIn.
La sfarsitul anului trecut, datoria publica totala era de 109,75 miliarde lei si reprezenta 21,78% din produsul intern brut din 2008, potrivit datelor Finantelor.
La 30 iunie 2009, aproape doua treimi (64,1%) din datoria publica era in lei, 25,3% era denominata in euro, iar 10,6% in alte valute.
Fata de sfarsitul lui 2008, ponderea datoriei publice guvernamentale in totalul datoriei a urcat cu 1,38 puncte procentuale, de la 91,58% la 92,96%, in timp ce datoria publica locala reprezenta 7,04% din datoria totala la sfarsitul primelor sase luni din acest an.
Ponderea datoriei negociabile a urcat la 40,3% la finalul lunii iunie 2009, de la 25,7% in decembrie 2008, restul fiind datorie ne-negociabila.
Potrivit Finantelor, din totalul titlurilor emise de stat aflate in derulare la 30 iunie, 68,98% aveau scadenta pe termen scurt - de mai putin de un an, 27,5% erau pe termen mediu - intre 1 si 5 ani, iar 3,52% urmau sa ajunga la scadenta peste mai mult de 5 ani.
marți, 18 august 2009
Ba!!!
Romania trebuie salvata!
Pe cine sa omor acum?
Cum de toti politicienii sunt asa bogati? Ca, majoritatea pana sa intre in politica erau saraci lipiti. Si sa-i ia naiba, dupa ce intra in politica devin mari afaceristi, prosperi, cu case si conturi groase.
Si tara merge foarte prost, nimici un domeniu al statului nu e profitabil, nu aduce ceva bun, nu sunt solutii, etc.
De cacat!
Pe cine sa omor acum?
Cum de toti politicienii sunt asa bogati? Ca, majoritatea pana sa intre in politica erau saraci lipiti. Si sa-i ia naiba, dupa ce intra in politica devin mari afaceristi, prosperi, cu case si conturi groase.
Si tara merge foarte prost, nimici un domeniu al statului nu e profitabil, nu aduce ceva bun, nu sunt solutii, etc.
De cacat!
Ministrul Marian Sârbu îi face un cadou de divorţ soţiei sale: protecţie socială şi o funcţie de director
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
17 Aug 2009 George Lacatus
Elena Sârbu, fosta soţie a ministrului Muncii, Marian Sârbu, a fost numită pe 16 februarie 2009 directoare de cabinet a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii, instituţie aflată în subordinea Ministerului Muncii. Pe 26 mai 2009, Elena Sârbu a avansat pe postul de director al Departamentului Resurse Umane. Preşedintele Casei de Pensii e prieten cu cei doi, fiind promovat chiar de Marian Sârbu.
Într-o perioadă în care toate instituţiile de stat sunt presate de Guvern să reducă din personal, există şi situaţii excepţionale în care se fac angajări. Una dintre acestea este cea de la Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), care a angajat-o pe Elena Sârbu, fosta soţie a ministrului Muncii, Marian Sârbu, pe post de director de cabinet al preşedintelui CNPAS. Asta se întâmpla pe 16 februarie 2009. Decizia a fost luată direct de către preşedintele CNPAS, Doina Pârcălabu, prietenă de familie cu soţii Sârbu, ea fiind la rândul ei angajată în Ministerul Muncii în anul 2001, când ministru era tot Marian Sârbu.
Ulterior, Elena Sârbu a avut aspiraţii la un post mai bun, cel de director al Departamentului Resurse Umane din cadrul CNPAS. În mai puţin de două luni, postul respectiv a fost eliberat, prin pensionarea fostei directoare. Imediat a fost organizat un concurs, câştigat fără probleme de Elena Sârbu.
Potrivit informaţiilor obţinute de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, la concursul pentru postul de la CNPAS s-au înscris două persoane: Elena Sârbu şi Mariana Gherdaff. Concurenta soţiei ministrului Muncii a obţinut 47,6 puncte la scris şi nu a mai intrat la ultima probă, cea de interviu, pentru care trebuia să obţină minimum 70 de puncte din 100. Elena Sârbu a excelat la ambele probe: la scris a obţinut 92 de puncte din 100, iar la oral - 94,6 puncte.
Întrebată care a fost motivul pentru care a angajat-o pe Elena Sârbu ca directoare de cabinet, Doina Pârcălabu ne-a explicat: „Criteriile au fost strict profesionale. A contat şi capacitatea de a relaţiona a doamnei Sârbu. Să ştiţi că munceşte non-stop, de dimineaţă până seara“. Ieri am aşteptat vreo două ore în sediul CNPAS să apară la serviciu Elena Sârbu, angajata care munceşte non-stop, dar nu a fost de găsit. Întrebată care este relaţia ei cu soţii Sârbu, preşedintele CNPAS ne-a declarat: „Pe doamna Sârbu o cunosc din 1991, când ea era director al Departamentului Resurse Umane la CNSLR-Frăţia (unde Marian Sârbu era vicepreşedinte - n.r.), iar eu eram director economic la Sind România (structură a organizaţiei sindicale - n.r.). Atunci l-am cunoscut şi pe domnul Sârbu“. Pârcălabu recunoaşte că, în 2001, a fost angajată în Ministerul Muncii de către ministrul Marian Sârbu. Ulterior, în 2002, ea a fost detaşată la CNPAS, structură nou organizată aflată în subordinea Ministerului Muncii, pe post de secretar general. „Eu nu sunt membru al nici unui partid. Într-adevăr, postul de preşedinte al CNPAS este al PSD, iar eu sunt susţinută de Marian Sârbu“, a adăugat Doina Pârcălabu.
Cele două declaraţii de avere ale Elenei Sârbu conţin o serie de inadvertenţe, ce au atras atenţia inspectorilor de la Agenţia Naţională de Integritate. Prima declaraţie de avere, datată 16 februarie 2009 şi care ne-a fost pusă la dispoziţie chiar de preşedintele CNPAS, nu are dată de înregistrare la Departamentul Resurse Umane al CNPAS. Inspectorii ANI bănuiesc că declaraţia de avere din 16 februarie ar fi fost antedatată.
Elena Sârbu îşi depunea declaraţia de avere completată pe 20 mai 2009, în calitate de director al Departamentului Resurse Umane. Paradoxal e faptul că preşedintele ANFP l-a anunţat pe preşedintele CNPAS că Elena Sârbu a câştigat concursul de director pe 25 mai 2009, hârtie pusă în aplicare cu 26 mai 2009. Elena Sârbu anticipase aşadar cu 6 zile mai devreme că avea să câştige postul de director.
În ambele declaraţii de avere, Elena Sârbu a omis să precizeze că este acţionar la o firmă împreună cu Iosif Armaş şi cu fratele ei, Marian Dorner. Potrivit Registrului Comerţului, Elena Sârbu este acţionară la firma SC Arcomsir SRL, unde deţine 36,3% din acţiuni, iar ceilalţi doi asociaţi, câte 31,8% din acţiuni. Elena Sârbu nu a dorit ieri să stea de vorbă cu Cotidianul, în ciuda insistenţelor noastre.
Divorţ fictiv?
Ministrul Muncii a divorţat în 2006, context în care soţia sa a dorit să-i păstreze numele în continuare. În numărul din 6 iunie 2009, revista “Qmagazine” scria că soţii Sârbu locuiesc în continuare împreună şi că divorţul lor este de fapt un paravan, pentru a masca o parte din avere. După divorţ, ministrul Muncii a mai rămas doar cu o casă în Popeşti-Leordeni, motiv pentru care a primit de la RA-APPS, pe 24 februarie 2009, un apartament ultracentral în Capitală, pentru care plăteşte o chirie de numai 548 de lei. Elena Sârbu a rămas în urma divorţului cu o casă în Bucureşti, două case de vacanţă (una la Breaza şi una la Mangalia) şi un apartament în Piteşti.
Cotidianul.ro
17 Aug 2009 George Lacatus
Elena Sârbu, fosta soţie a ministrului Muncii, Marian Sârbu, a fost numită pe 16 februarie 2009 directoare de cabinet a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii, instituţie aflată în subordinea Ministerului Muncii. Pe 26 mai 2009, Elena Sârbu a avansat pe postul de director al Departamentului Resurse Umane. Preşedintele Casei de Pensii e prieten cu cei doi, fiind promovat chiar de Marian Sârbu.
Într-o perioadă în care toate instituţiile de stat sunt presate de Guvern să reducă din personal, există şi situaţii excepţionale în care se fac angajări. Una dintre acestea este cea de la Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), care a angajat-o pe Elena Sârbu, fosta soţie a ministrului Muncii, Marian Sârbu, pe post de director de cabinet al preşedintelui CNPAS. Asta se întâmpla pe 16 februarie 2009. Decizia a fost luată direct de către preşedintele CNPAS, Doina Pârcălabu, prietenă de familie cu soţii Sârbu, ea fiind la rândul ei angajată în Ministerul Muncii în anul 2001, când ministru era tot Marian Sârbu.
Ulterior, Elena Sârbu a avut aspiraţii la un post mai bun, cel de director al Departamentului Resurse Umane din cadrul CNPAS. În mai puţin de două luni, postul respectiv a fost eliberat, prin pensionarea fostei directoare. Imediat a fost organizat un concurs, câştigat fără probleme de Elena Sârbu.
Potrivit informaţiilor obţinute de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, la concursul pentru postul de la CNPAS s-au înscris două persoane: Elena Sârbu şi Mariana Gherdaff. Concurenta soţiei ministrului Muncii a obţinut 47,6 puncte la scris şi nu a mai intrat la ultima probă, cea de interviu, pentru care trebuia să obţină minimum 70 de puncte din 100. Elena Sârbu a excelat la ambele probe: la scris a obţinut 92 de puncte din 100, iar la oral - 94,6 puncte.
Întrebată care a fost motivul pentru care a angajat-o pe Elena Sârbu ca directoare de cabinet, Doina Pârcălabu ne-a explicat: „Criteriile au fost strict profesionale. A contat şi capacitatea de a relaţiona a doamnei Sârbu. Să ştiţi că munceşte non-stop, de dimineaţă până seara“. Ieri am aşteptat vreo două ore în sediul CNPAS să apară la serviciu Elena Sârbu, angajata care munceşte non-stop, dar nu a fost de găsit. Întrebată care este relaţia ei cu soţii Sârbu, preşedintele CNPAS ne-a declarat: „Pe doamna Sârbu o cunosc din 1991, când ea era director al Departamentului Resurse Umane la CNSLR-Frăţia (unde Marian Sârbu era vicepreşedinte - n.r.), iar eu eram director economic la Sind România (structură a organizaţiei sindicale - n.r.). Atunci l-am cunoscut şi pe domnul Sârbu“. Pârcălabu recunoaşte că, în 2001, a fost angajată în Ministerul Muncii de către ministrul Marian Sârbu. Ulterior, în 2002, ea a fost detaşată la CNPAS, structură nou organizată aflată în subordinea Ministerului Muncii, pe post de secretar general. „Eu nu sunt membru al nici unui partid. Într-adevăr, postul de preşedinte al CNPAS este al PSD, iar eu sunt susţinută de Marian Sârbu“, a adăugat Doina Pârcălabu.
Cele două declaraţii de avere ale Elenei Sârbu conţin o serie de inadvertenţe, ce au atras atenţia inspectorilor de la Agenţia Naţională de Integritate. Prima declaraţie de avere, datată 16 februarie 2009 şi care ne-a fost pusă la dispoziţie chiar de preşedintele CNPAS, nu are dată de înregistrare la Departamentul Resurse Umane al CNPAS. Inspectorii ANI bănuiesc că declaraţia de avere din 16 februarie ar fi fost antedatată.
Elena Sârbu îşi depunea declaraţia de avere completată pe 20 mai 2009, în calitate de director al Departamentului Resurse Umane. Paradoxal e faptul că preşedintele ANFP l-a anunţat pe preşedintele CNPAS că Elena Sârbu a câştigat concursul de director pe 25 mai 2009, hârtie pusă în aplicare cu 26 mai 2009. Elena Sârbu anticipase aşadar cu 6 zile mai devreme că avea să câştige postul de director.
În ambele declaraţii de avere, Elena Sârbu a omis să precizeze că este acţionar la o firmă împreună cu Iosif Armaş şi cu fratele ei, Marian Dorner. Potrivit Registrului Comerţului, Elena Sârbu este acţionară la firma SC Arcomsir SRL, unde deţine 36,3% din acţiuni, iar ceilalţi doi asociaţi, câte 31,8% din acţiuni. Elena Sârbu nu a dorit ieri să stea de vorbă cu Cotidianul, în ciuda insistenţelor noastre.
Divorţ fictiv?
Ministrul Muncii a divorţat în 2006, context în care soţia sa a dorit să-i păstreze numele în continuare. În numărul din 6 iunie 2009, revista “Qmagazine” scria că soţii Sârbu locuiesc în continuare împreună şi că divorţul lor este de fapt un paravan, pentru a masca o parte din avere. După divorţ, ministrul Muncii a mai rămas doar cu o casă în Popeşti-Leordeni, motiv pentru care a primit de la RA-APPS, pe 24 februarie 2009, un apartament ultracentral în Capitală, pentru care plăteşte o chirie de numai 548 de lei. Elena Sârbu a rămas în urma divorţului cu o casă în Bucureşti, două case de vacanţă (una la Breaza şi una la Mangalia) şi un apartament în Piteşti.
Pentru că nu mai e subprefect, un pedelist îşi cere înapoi donaţia făcută partidului
Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Aug 2009 | Alina Moscalu
Cum se cheamă o donaţie făcută unui partid urmată de acordarea unei funcţii politice donatorului? Şpagă, desigur. Cum se cheamă neacordarea unei funcţii politice unui donator? Politică, bineînţeles. Această ultimă parte nu a priceput-o, însă, singurul deţinător de hotel din Urziceni, oraşul acela pentru care, în loc de Liga Campionilor, era mult mai sănătoasă o mămăliga şomerilor (că de pîine nici nu mai vorbim, pe criza asta). Dar să detaliem: singurul proprietar de hotel din Urziceni este Gheorghe Babagianu.
Şi, cum sînt şanse mici să fi auzit pînă acum de Babagianu, vă spunem noi cîteva cuvinte despre el: este şeful organizaţiei PD-L (Partidul Democrat-Liberal) din Urziceni, judeţul Ialomiţa; a candidat pentru funcţia de primar al orăşelului unde e localizată Unirea Urziceni şi a cîştigat doar experienţă; la cîteva luni după alegerile din toamna lui 2008, a fost propus şi învestit în fotoliul de subprefect al judeţului Ialomiţa.
Asta cu subprefectura se întîmpla în martie 2009 (ocazie cu care politicianul a şi donat 10.000 RON la partid). Nici nu a apucat să se obişnuiască bine cu cutele fotoliului de la Prefectură şi, pac, a fost dat jos!
Astfel, în iulie, lui Babagianu i s-a găsit un înlocuitor, aşa că propitarul de ’otel a fost trimis în şomaj tehnic. Vorba vine şomaj, a fost trimis să se ocupe de cei doi clienţi ai stabilimentului lui de cazare. La sfîrşitul lunii iulie (deci după ce nu a mai fost subprefect), Babagianu a trimis un fax organizaţiei PD-L Ialomiţa, prin care îşi cerea banii cu care cotizase la momentul învestirii în funcţia de subprefect. Adică alea 10.000 RON. A avut bunul-simţ, totuşi, să nu ceară şi dobîndă. Faxul a fost trimis chiar de la recepţia hotelului pe care îl deţine. Cînd l-am întrebat pe Babagianu de ce a cerut banii înapoi, ne-a răspuns, elegant (şi neconsolat): „Sînt nişte probleme interne. Momentan, nu am nimic de comentat“.
Tot momentan, Babagianu a primit doar o foaie cu cîteva explicaţii în locul banilor donaţi. Pe scurt, i s-a spus donatorului că nu i-a pus nimeni pistolul la tîmplă ca să scoată banii din buzunar şi să îi doneze. Başca, că o donaţie nu înseamnă un împrumut. Ceea ce e la fel cu a spune că o donaţie nu înseamnă neapărat o funcţie publică garantată.
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Aug 2009 | Alina Moscalu
Cum se cheamă o donaţie făcută unui partid urmată de acordarea unei funcţii politice donatorului? Şpagă, desigur. Cum se cheamă neacordarea unei funcţii politice unui donator? Politică, bineînţeles. Această ultimă parte nu a priceput-o, însă, singurul deţinător de hotel din Urziceni, oraşul acela pentru care, în loc de Liga Campionilor, era mult mai sănătoasă o mămăliga şomerilor (că de pîine nici nu mai vorbim, pe criza asta). Dar să detaliem: singurul proprietar de hotel din Urziceni este Gheorghe Babagianu.
Şi, cum sînt şanse mici să fi auzit pînă acum de Babagianu, vă spunem noi cîteva cuvinte despre el: este şeful organizaţiei PD-L (Partidul Democrat-Liberal) din Urziceni, judeţul Ialomiţa; a candidat pentru funcţia de primar al orăşelului unde e localizată Unirea Urziceni şi a cîştigat doar experienţă; la cîteva luni după alegerile din toamna lui 2008, a fost propus şi învestit în fotoliul de subprefect al judeţului Ialomiţa.
Asta cu subprefectura se întîmpla în martie 2009 (ocazie cu care politicianul a şi donat 10.000 RON la partid). Nici nu a apucat să se obişnuiască bine cu cutele fotoliului de la Prefectură şi, pac, a fost dat jos!
Astfel, în iulie, lui Babagianu i s-a găsit un înlocuitor, aşa că propitarul de ’otel a fost trimis în şomaj tehnic. Vorba vine şomaj, a fost trimis să se ocupe de cei doi clienţi ai stabilimentului lui de cazare. La sfîrşitul lunii iulie (deci după ce nu a mai fost subprefect), Babagianu a trimis un fax organizaţiei PD-L Ialomiţa, prin care îşi cerea banii cu care cotizase la momentul învestirii în funcţia de subprefect. Adică alea 10.000 RON. A avut bunul-simţ, totuşi, să nu ceară şi dobîndă. Faxul a fost trimis chiar de la recepţia hotelului pe care îl deţine. Cînd l-am întrebat pe Babagianu de ce a cerut banii înapoi, ne-a răspuns, elegant (şi neconsolat): „Sînt nişte probleme interne. Momentan, nu am nimic de comentat“.
Tot momentan, Babagianu a primit doar o foaie cu cîteva explicaţii în locul banilor donaţi. Pe scurt, i s-a spus donatorului că nu i-a pus nimeni pistolul la tîmplă ca să scoată banii din buzunar şi să îi doneze. Başca, că o donaţie nu înseamnă un împrumut. Ceea ce e la fel cu a spune că o donaţie nu înseamnă neapărat o funcţie publică garantată.
vineri, 14 august 2009
Ce s-a ales din promisiunile preşedintelui Traian Băsescu
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
13 Aug 2009 Cristian Oprea
Ce se întâmplă cu promisiunile electorale şi unde se duc ele când se duc? La această întrebare vom încerca să răspundem în cele ce urmează luând drept studiu de caz campania pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Cele mai multe dintre promisiunile lansate de preşedintele României, Traian Băsescu, în campania electorală din primăvara anului 2007 nu s-au materializat. Aceea în care s-a zbătut să obţină o nouă reînvestire în funcţia supremă în stat, din partea românilor, după ce fusese suspendat prin voinţa majorităţii Parlamentului României. Reforma Constituţiei, cea a sistemului de vot, adoptarea Legii lustraţiei, alocarea a şase la sută din PIB pentru educaţie, combaterea marilor acte de corupţie şi o sumedenie de multe altele au rămas doar cuvinte pe o foaie de hârtie şi vorbe aruncate alegătorilor.
Uninominalul în două tururi
Când vorbea de „reforma sistemului politic“, Traian Băsescu propunea, în 2007, „modificarea legii electorale pentru introducerea votului uninominal, ca instrument de îmbunătăţire a calităţii vieţii democratice şi responsabilizare a politicienilor în faţa cetăţeanului”.
Un an mai târziu, sistemul de vot uninominal avea să fie adoptat. Dar cum? În orice caz, nu cum ar fi vrut Traian Băsescu. „Sistemul de vot pe care eu îl propun românilor este vot uninominal în două tururi. Altfel spus, senatorii şi deputaţii să fie aleşi aşa cum sunt aleşi primarii. Întâi, candidează o listă de 18, 16, câţi reprezentanţi au partidele. După care, după turul 1 rămân primii doi şi intră în turul 2, iar electoratul alege dintre cei doi pe cel mai bun, pe cel pe care-l consideră mai bun”, spunea Băsescu în campania din 2007, atunci când s-au votat la pachet europarlamentarele şi referendumul pentru uninominal.
Preşedintele României nu a reuşit să-i convingă pe români de utilitatea modelului său de vot uninominal. Abia peste un an, prin ordonanţă de urgenţă a guvernului liberal al lui Călin Popescu Tăriceanu, era introdusă o variantă de vot uninominal care nu era însă pe placul lui Traian Băsescu, pentru că nu era „conform variantei dorite de cetăţeni la referendumul din noiembrie 2007”.
Revizuirea Constituţiei
Tot atunci când le cerea românilor să-l readucă la Palatul Cotroceni, după suspendarea decisă de cei 322 de parlamentari, Traian Băsescu promitea şi „revizuirea Constituţiei”. Avea şi un argument: „Pentru a forma cadrul instituţional capabil să garanteze funcţionarea Statului român la standardele Uniunii Europene”. A dispus înfiinţarea unei comisii prezidenţiale în acest sens. Comisia a elaborat şi un raport. Din ianuarie 2009, de la prezentarea publică a raportului, şi până în prezent nu s-a mişcat încă nimic. Deşi are majoritatea parlamentară atât de mult visată - conform propriilor declaraţii -, şeful statului român nu a mai făcut vreun demers pe lângă Guvern pentru a prelua raportul şi a-l transforma în propunere legislativă.
Legea lustraţiei
O altă temă cu care s-a jucat de-a lungul timpului a fost cea a Legii lustraţiei. În cadrul aceloraşi promisiuni din mai 2007, Traian Băsescu susţinea „adoptarea legii lustraţiei, ca urmare firească a gestului de condamnare a crimelor comunismului şi desecretizare a arhivelor fostei Securităţi”. În 18 martie 2005, întrebat de ziarul „Ziua” dacă va susţine un proiect de lege a lustraţiei, Traian Băsescu a răspuns: „Să-l facă odată”. Se referea, probabil, la Parlament. La doar câteva zile distanţă, întrebat dacă sprijină o lege a lustraţiei, şeful statului a precizat, senin, pentru „Magyar Nemzet”: „Am anumite rezerve, în sensul că după cincisprezece ani o asemenea lege a lustraţiei nu ar fi de mare folos. Dacă o astfel de lege ar fi apărut pe vremea Proclamaţiei de la Timişoara, ar fi ajutat la o dezvoltare mai rapidă a societăţii româneşti”. O lună după aceea, în aprilie 2005, la Mix FM, preşedintele ţării îşi schimba atitudinea spunând că dezbaterea despre legea lustraţiei „poate deveni o dezbatere importantă dacă ea va ajunge şi în Parlament. Dacă nu, va rămâne doar un vehicul prin care câte un politician «decedat» mai scoate capul din pământ şi spune «mai exist şi eu!»“. Traian Băsescu dădea cu acelaşi prilej asigurări: „Voi susţine o astfel de lege. Cu toate implicaţiile ei”.
Un an mai târziu, în aprilie 2006, la „Marius Tucă Show“, rămânea în acelaşi registru: „În mod categoric o lege a lustraţiei trebuie făcută. (...) Da, sunt de acord că trebuie făcută o lege a lustraţiei, s-a întârziat prea mult”. Şeful statului venea însă şi cu o precizare importantă şi extrem de interesantă: „Pentru ca o astfel de lege să fie credibilă, ea trebuie să-şi poată atinge obiectivul”. Peste un alt an, în ianuarie 2007, Traian Băsescu - acelaşi care şi-a râs de nenumărate ori de Emil Constantinescu din cauză că s-a declarat „înfrânt de structuri” - introducea în ecuaţie, pentru săptămânalul austriac „Profil”, tocmai „structurile”, luându-le apărarea: „Lustraţia este posibilă dacă are loc un an după revoluţie. Dar au trecut deja 16 ani. Mulţi angajaţi ai Securităţii sunt de mult în pensie. În actualul serviciu de informaţii al României nu mai sunt activi, mai degrabă sunt în economie sau în politică“. Ulterior, la Realitatea TV, întrebat dacă Legea lustraţiei îl interesează, a răspuns „Da”. Şi a urmat o explicaţie stranie: „Nu este prea târziu. Nu cred că cei care au făcut poliţie politică, spre exemplu ofiţeri ai fostei Securităţi care au făcut poliţie politică, nu cred că oameni care au deţinut funcţii în Partidul Comunist Român, având posibilitatea să ia decizii, sau oamenii care să ia decizii care au influenţat în rău viaţa de zi cu zi”.
6% pentru educaţie
La referendumul destinat suspendării, Traian Băsescu era adeptul „extinderii reformei în sistemul de educaţie“. El făgăduia „alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, începând cu anul 2008, potrivit angajamentului electoral din 2004”. Încă o promisiune neonorată. Educaţia a beneficiat pentru anul în curs de un indice cu puţin peste 5% din PIB, după cum arată statisticile oficiale. Va rămâne însă în arhive discursul său din Parlament, pe 30 mai 2007, când spunea: „Poporul român va avea un viitor prosper numai dacă vom construi un sistem de educaţie competitiv, pe deplin adaptat cerinţelor unei economii în plină expansiune, iar asta înseamnă reforma curriculară, descentralizarea controlului administrativ al şcolilor şi alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie începând cu anul 2008”.
Reforma în justiţie
Traian Băsescu a făcut adevărate spectacole de sunet şi lumină, în cei aproape cinci ani ai mandatului său, din tema sa favorită: reforma în justiţie. Şeful statului a susţinut „ameliorarea sistemului judiciar prin introducerea noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, precum şi prin continua perfecţionare profesională a magistraţilor”. În cadrul unui discurs în Parlament se declara adeptul garantării „unui sistem juridic independent şi eficient, care să ducă la diminuarea corupţiei şi la dispariţia definitivă a stării de impunitate de care nomenclatura tranziţiei s-a bucurat în mod nedrept”. Codul penal a fost adoptat recent, prin asumarea răspunderii guvernului Boc, iar Codul de procedură penală încă aşteaptă să fie băgat în seamă.
Pensii mai mari
Pensionarii - şi nu doar ei - sunt cei care pot aprecia făgăduinţa privind „sistemul de pensii şi de protecţie socială”. Traian Băsescu le cerea în 2007 votul românilor pentru a reveni la Palatul Cotroceni, promiţând: „Ridicarea gradului de protecţie socială a pensionarilor, prin raportarea pensiei medii la salariul mediu pe economie şi creşterea pensiei medii de la 32%, cât este în prezent - după patru majorări - până la circa 40% din salariul mediu, în etape succesive, dintre care prima vizează atingerea pragului de 35% din salariul mediu pe economie, în 2008-2009”. Şi la ceremonia de învestitură, pe 21 decembrie 2004, vorbea despre pensii mai mari: „Nu avem voie să mascăm sărăcia sub statistici. Prea mulţi pensionari au pensii mai mici decât factura la încălzire pe timp de iarnă”.
În mesajul adresat Parlamentului pe 24 septembrie 2008, şeful statului se îndepărta de acele promisiuni, plângându-se de faptul că „vârsta de pensionare este prea redusă” şi că „persistă îndoieli majore cu privire la sustenabilitatea sistemelor de pensii”.
În octombrie 2008, Băsescu era speriat că „România are 4,5 milioane de pensionari şi 1,5 milioane de funcţionari” şi punea o întrebare retorică. „Păi, cele două milioane de oameni care produc cât pot duce în spate?!”
O nouă lege a securităţii naţionale
Promisiune neonorată a fost şi cea din capitolul „Securitatea naţională” cu privire la „elaborarea noii legislaţii a siguranţei naţionale, în măsură să antreneze demilitarizarea rapidă a serviciilor de informaţii, să garanteze diminuarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale şi a cetăţenilor, paralel cu instituirea unui control parlamentar sever, menit să garanteze drepturile şi libertăţile civile”. Şi în acest caz, Traian Băsescu aducea argumente mişcătoare în faţa Parlamentului: „Avem nevoie de legi pentru structurile de securitate naţională care să pună la dispoziţia acestora instrumente şi mijloace pentru a le face eficiente în lupta împotriva traficului de droguri, a traficului de carne vie, a corupţiei la nivel înalt, a prevenirii actelor de terorism îndreptate împotriva populaţiei, a luptei împotriva reţelelor crimei organizate transfrontaliere. Nu prin interdicţii care accentuează ineficienţa structurilor de securitate a statului în aceste domenii vom proteja libertăţile cetăţenilor, ci prin demilitarizarea acestor instituţii şi prin întărirea severă a controlului parlamentar asupra lor”.
Pachetul de legi privind securitatea naţională zace şi acum prin sertarele Parlamentului, după un ping-pong nesfârşit cu proiectul de lege între Cotroceni, Guvern şi Parlament.
Cotidianul.ro
13 Aug 2009 Cristian Oprea
Ce se întâmplă cu promisiunile electorale şi unde se duc ele când se duc? La această întrebare vom încerca să răspundem în cele ce urmează luând drept studiu de caz campania pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Cele mai multe dintre promisiunile lansate de preşedintele României, Traian Băsescu, în campania electorală din primăvara anului 2007 nu s-au materializat. Aceea în care s-a zbătut să obţină o nouă reînvestire în funcţia supremă în stat, din partea românilor, după ce fusese suspendat prin voinţa majorităţii Parlamentului României. Reforma Constituţiei, cea a sistemului de vot, adoptarea Legii lustraţiei, alocarea a şase la sută din PIB pentru educaţie, combaterea marilor acte de corupţie şi o sumedenie de multe altele au rămas doar cuvinte pe o foaie de hârtie şi vorbe aruncate alegătorilor.
Uninominalul în două tururi
Când vorbea de „reforma sistemului politic“, Traian Băsescu propunea, în 2007, „modificarea legii electorale pentru introducerea votului uninominal, ca instrument de îmbunătăţire a calităţii vieţii democratice şi responsabilizare a politicienilor în faţa cetăţeanului”.
Un an mai târziu, sistemul de vot uninominal avea să fie adoptat. Dar cum? În orice caz, nu cum ar fi vrut Traian Băsescu. „Sistemul de vot pe care eu îl propun românilor este vot uninominal în două tururi. Altfel spus, senatorii şi deputaţii să fie aleşi aşa cum sunt aleşi primarii. Întâi, candidează o listă de 18, 16, câţi reprezentanţi au partidele. După care, după turul 1 rămân primii doi şi intră în turul 2, iar electoratul alege dintre cei doi pe cel mai bun, pe cel pe care-l consideră mai bun”, spunea Băsescu în campania din 2007, atunci când s-au votat la pachet europarlamentarele şi referendumul pentru uninominal.
Preşedintele României nu a reuşit să-i convingă pe români de utilitatea modelului său de vot uninominal. Abia peste un an, prin ordonanţă de urgenţă a guvernului liberal al lui Călin Popescu Tăriceanu, era introdusă o variantă de vot uninominal care nu era însă pe placul lui Traian Băsescu, pentru că nu era „conform variantei dorite de cetăţeni la referendumul din noiembrie 2007”.
Revizuirea Constituţiei
Tot atunci când le cerea românilor să-l readucă la Palatul Cotroceni, după suspendarea decisă de cei 322 de parlamentari, Traian Băsescu promitea şi „revizuirea Constituţiei”. Avea şi un argument: „Pentru a forma cadrul instituţional capabil să garanteze funcţionarea Statului român la standardele Uniunii Europene”. A dispus înfiinţarea unei comisii prezidenţiale în acest sens. Comisia a elaborat şi un raport. Din ianuarie 2009, de la prezentarea publică a raportului, şi până în prezent nu s-a mişcat încă nimic. Deşi are majoritatea parlamentară atât de mult visată - conform propriilor declaraţii -, şeful statului român nu a mai făcut vreun demers pe lângă Guvern pentru a prelua raportul şi a-l transforma în propunere legislativă.
Legea lustraţiei
O altă temă cu care s-a jucat de-a lungul timpului a fost cea a Legii lustraţiei. În cadrul aceloraşi promisiuni din mai 2007, Traian Băsescu susţinea „adoptarea legii lustraţiei, ca urmare firească a gestului de condamnare a crimelor comunismului şi desecretizare a arhivelor fostei Securităţi”. În 18 martie 2005, întrebat de ziarul „Ziua” dacă va susţine un proiect de lege a lustraţiei, Traian Băsescu a răspuns: „Să-l facă odată”. Se referea, probabil, la Parlament. La doar câteva zile distanţă, întrebat dacă sprijină o lege a lustraţiei, şeful statului a precizat, senin, pentru „Magyar Nemzet”: „Am anumite rezerve, în sensul că după cincisprezece ani o asemenea lege a lustraţiei nu ar fi de mare folos. Dacă o astfel de lege ar fi apărut pe vremea Proclamaţiei de la Timişoara, ar fi ajutat la o dezvoltare mai rapidă a societăţii româneşti”. O lună după aceea, în aprilie 2005, la Mix FM, preşedintele ţării îşi schimba atitudinea spunând că dezbaterea despre legea lustraţiei „poate deveni o dezbatere importantă dacă ea va ajunge şi în Parlament. Dacă nu, va rămâne doar un vehicul prin care câte un politician «decedat» mai scoate capul din pământ şi spune «mai exist şi eu!»“. Traian Băsescu dădea cu acelaşi prilej asigurări: „Voi susţine o astfel de lege. Cu toate implicaţiile ei”.
Un an mai târziu, în aprilie 2006, la „Marius Tucă Show“, rămânea în acelaşi registru: „În mod categoric o lege a lustraţiei trebuie făcută. (...) Da, sunt de acord că trebuie făcută o lege a lustraţiei, s-a întârziat prea mult”. Şeful statului venea însă şi cu o precizare importantă şi extrem de interesantă: „Pentru ca o astfel de lege să fie credibilă, ea trebuie să-şi poată atinge obiectivul”. Peste un alt an, în ianuarie 2007, Traian Băsescu - acelaşi care şi-a râs de nenumărate ori de Emil Constantinescu din cauză că s-a declarat „înfrânt de structuri” - introducea în ecuaţie, pentru săptămânalul austriac „Profil”, tocmai „structurile”, luându-le apărarea: „Lustraţia este posibilă dacă are loc un an după revoluţie. Dar au trecut deja 16 ani. Mulţi angajaţi ai Securităţii sunt de mult în pensie. În actualul serviciu de informaţii al României nu mai sunt activi, mai degrabă sunt în economie sau în politică“. Ulterior, la Realitatea TV, întrebat dacă Legea lustraţiei îl interesează, a răspuns „Da”. Şi a urmat o explicaţie stranie: „Nu este prea târziu. Nu cred că cei care au făcut poliţie politică, spre exemplu ofiţeri ai fostei Securităţi care au făcut poliţie politică, nu cred că oameni care au deţinut funcţii în Partidul Comunist Român, având posibilitatea să ia decizii, sau oamenii care să ia decizii care au influenţat în rău viaţa de zi cu zi”.
6% pentru educaţie
La referendumul destinat suspendării, Traian Băsescu era adeptul „extinderii reformei în sistemul de educaţie“. El făgăduia „alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, începând cu anul 2008, potrivit angajamentului electoral din 2004”. Încă o promisiune neonorată. Educaţia a beneficiat pentru anul în curs de un indice cu puţin peste 5% din PIB, după cum arată statisticile oficiale. Va rămâne însă în arhive discursul său din Parlament, pe 30 mai 2007, când spunea: „Poporul român va avea un viitor prosper numai dacă vom construi un sistem de educaţie competitiv, pe deplin adaptat cerinţelor unei economii în plină expansiune, iar asta înseamnă reforma curriculară, descentralizarea controlului administrativ al şcolilor şi alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie începând cu anul 2008”.
Reforma în justiţie
Traian Băsescu a făcut adevărate spectacole de sunet şi lumină, în cei aproape cinci ani ai mandatului său, din tema sa favorită: reforma în justiţie. Şeful statului a susţinut „ameliorarea sistemului judiciar prin introducerea noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, precum şi prin continua perfecţionare profesională a magistraţilor”. În cadrul unui discurs în Parlament se declara adeptul garantării „unui sistem juridic independent şi eficient, care să ducă la diminuarea corupţiei şi la dispariţia definitivă a stării de impunitate de care nomenclatura tranziţiei s-a bucurat în mod nedrept”. Codul penal a fost adoptat recent, prin asumarea răspunderii guvernului Boc, iar Codul de procedură penală încă aşteaptă să fie băgat în seamă.
Pensii mai mari
Pensionarii - şi nu doar ei - sunt cei care pot aprecia făgăduinţa privind „sistemul de pensii şi de protecţie socială”. Traian Băsescu le cerea în 2007 votul românilor pentru a reveni la Palatul Cotroceni, promiţând: „Ridicarea gradului de protecţie socială a pensionarilor, prin raportarea pensiei medii la salariul mediu pe economie şi creşterea pensiei medii de la 32%, cât este în prezent - după patru majorări - până la circa 40% din salariul mediu, în etape succesive, dintre care prima vizează atingerea pragului de 35% din salariul mediu pe economie, în 2008-2009”. Şi la ceremonia de învestitură, pe 21 decembrie 2004, vorbea despre pensii mai mari: „Nu avem voie să mascăm sărăcia sub statistici. Prea mulţi pensionari au pensii mai mici decât factura la încălzire pe timp de iarnă”.
În mesajul adresat Parlamentului pe 24 septembrie 2008, şeful statului se îndepărta de acele promisiuni, plângându-se de faptul că „vârsta de pensionare este prea redusă” şi că „persistă îndoieli majore cu privire la sustenabilitatea sistemelor de pensii”.
În octombrie 2008, Băsescu era speriat că „România are 4,5 milioane de pensionari şi 1,5 milioane de funcţionari” şi punea o întrebare retorică. „Păi, cele două milioane de oameni care produc cât pot duce în spate?!”
O nouă lege a securităţii naţionale
Promisiune neonorată a fost şi cea din capitolul „Securitatea naţională” cu privire la „elaborarea noii legislaţii a siguranţei naţionale, în măsură să antreneze demilitarizarea rapidă a serviciilor de informaţii, să garanteze diminuarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale şi a cetăţenilor, paralel cu instituirea unui control parlamentar sever, menit să garanteze drepturile şi libertăţile civile”. Şi în acest caz, Traian Băsescu aducea argumente mişcătoare în faţa Parlamentului: „Avem nevoie de legi pentru structurile de securitate naţională care să pună la dispoziţia acestora instrumente şi mijloace pentru a le face eficiente în lupta împotriva traficului de droguri, a traficului de carne vie, a corupţiei la nivel înalt, a prevenirii actelor de terorism îndreptate împotriva populaţiei, a luptei împotriva reţelelor crimei organizate transfrontaliere. Nu prin interdicţii care accentuează ineficienţa structurilor de securitate a statului în aceste domenii vom proteja libertăţile cetăţenilor, ci prin demilitarizarea acestor instituţii şi prin întărirea severă a controlului parlamentar asupra lor”.
Pachetul de legi privind securitatea naţională zace şi acum prin sertarele Parlamentului, după un ping-pong nesfârşit cu proiectul de lege între Cotroceni, Guvern şi Parlament.
Orban i-a înecat în bani pe şefii Dunării de Jos: 100.000 de lei pe lună primă de director
Romania trebuie salvata!
Cotidianul.ro
13 Aug 2009 Doru Cireasa
Şapte directori ai Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, care stăteau cu mâna întinsă la buget, şi-au împărţit anul trecut prime de peste 100.000 de euro. Directorul general şi-a dat primă de un Mercedes.
Conducerea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ Galaţi), instituţie subordonată Ministerului Transporturilor, care are în sarcină întreţinerea sectoruuil navigabil al Dunării, şi-a acordat anul trecut prime în valoare de 481.181 lei, respectiv 114.000 euro, fără a avea vreo aprobare din partea Consiliului de Administraţie al companiei. Primele au fost primite de şapte directori, arată un document realizat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Banii nu au venit din vreun profit uriaş realizat de compania care este subvenţionată an de an de la buget. Potrivit MTI, jumătate din veniturile regiei le-a reprezentat în 2008 subvenţia de la buget.
De departe cel mai scandalos caz este cel al lui Teodor Iulian Gheorghe, fost director general al AFDJ Galaţi în perioada septembrie-decembrie 2008.
Teodor Gheorghe, totodată consilier local PNL, a primit în ultimele trei luni ale anului prime în valoare însumată de 132.000 lei, respectiv 31.000 de euro. Venitul directorului s-a rotunjit în octombrie cu 30.000 de lei, în noiembrie cu 2.000 lei, iar vârful a fost atins în decembrie când, ştiind că vin alegerile, Gheorghe a simţit că şi-ar putea pierde scaunul şi şi-a dat o primă de 100.000 de lei.
Fără a avea vreo aprobare din partea Consiliului de Administraţie al AFDJ Galaţi, Gheorghe a aprobat în decembrie prime pentru şapte directori, printre care şi el, în valoare de 250.000 de lei. Petre Cornelia, director economic al AFDJ Galaţi, a încasat prime în valoare de 107.394 euro. Acesteia i-au urmat directorul de căi navigabile, Florinel Mihalache, care a primit 73.422 de lei, directorul comercial Cristian Şendrea, cu 57.150 de lei, directorul tehnic Radu Rus, cu 52.650 de lei. Melania Vecinu, director de patrimoniu al regiei, a fost mai modestă cu prime de doar 49.372 de lei. Director general până la numirea lui Gheorghe, Ionel Malenda a încasat în 2008 numai 9.193 de lei, faţă de 57.860 de lei în 2007. În total, nivelul primelor primite de şapte-opt directori ai AFDJ a crescut de la 362.758 lei, nivel acordat în 2007, la 481.181 lei anul trecut.
Teodor Gheorghe este un tânăr promiţător. În vârstă de 32 de ani, Gheorghe se află în conducerea locală a PNL Galaţi şi se mândreşte pe site-ul neogen.ro cu o poză în care îşi strânge mâna călduros cu fostul premier Tăriceanu. Faptul că presa l-a atenţionat pe Teodor Gheorghe că funcţia sa de consilier local PNL este incompatibilă cu cele pe care acesta le ocupa anul trecut în diferite consilii de administraţie, pe unde îşi rotunjea veniturile, nu l-a deranjat. Potrivit declaraţiei sale de avere, Gheorghe a câştigat anul trecut 239.000 de lei, adică 56.000 de euro, din salariile de consilier local PNL, de şef de cabinet al fostului secretar de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Victor Paul Dobre, dar şi din indemnizaţiile de şedinţă primite pentru participarea sa la Consiliul de Administraţie al APM Constanţa şi la cel al Şantierului Naval 2 Mai Mangalia.
Dorin Otrocol, noul director general al AFDJ Galaţi, spune că primele au fost acordate pe baza unui raport de premiere făcut de fostul director, pe care figura şi el. “În mod normal, primele trebuiau acordate în anul următor celui care s-a închis financiar doar dacă bilanţul societăţii permitea şi pe baza unei aprobări a Consiliului de Administraţie”, spune Otrocol. Potrivit acestuia, AFDJ a sesizat Poliţia Transporturi şi Curtea de Conturi asupra ilegalităţii. Teodor Gheorghe nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia. Fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban spune că primele sunt normale. “S-au mărit salariile celor de acolo pentru că nu erau conforme cu contractul colectiv de muncă şi nu erau conforme cu legislaţia. Mărirea salariilor a condus şi la mărirea fondului de peremiere”, a declarat Orban.
Cotidianul.ro
13 Aug 2009 Doru Cireasa
Şapte directori ai Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, care stăteau cu mâna întinsă la buget, şi-au împărţit anul trecut prime de peste 100.000 de euro. Directorul general şi-a dat primă de un Mercedes.
Conducerea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ Galaţi), instituţie subordonată Ministerului Transporturilor, care are în sarcină întreţinerea sectoruuil navigabil al Dunării, şi-a acordat anul trecut prime în valoare de 481.181 lei, respectiv 114.000 euro, fără a avea vreo aprobare din partea Consiliului de Administraţie al companiei. Primele au fost primite de şapte directori, arată un document realizat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Banii nu au venit din vreun profit uriaş realizat de compania care este subvenţionată an de an de la buget. Potrivit MTI, jumătate din veniturile regiei le-a reprezentat în 2008 subvenţia de la buget.
De departe cel mai scandalos caz este cel al lui Teodor Iulian Gheorghe, fost director general al AFDJ Galaţi în perioada septembrie-decembrie 2008.
Teodor Gheorghe, totodată consilier local PNL, a primit în ultimele trei luni ale anului prime în valoare însumată de 132.000 lei, respectiv 31.000 de euro. Venitul directorului s-a rotunjit în octombrie cu 30.000 de lei, în noiembrie cu 2.000 lei, iar vârful a fost atins în decembrie când, ştiind că vin alegerile, Gheorghe a simţit că şi-ar putea pierde scaunul şi şi-a dat o primă de 100.000 de lei.
Fără a avea vreo aprobare din partea Consiliului de Administraţie al AFDJ Galaţi, Gheorghe a aprobat în decembrie prime pentru şapte directori, printre care şi el, în valoare de 250.000 de lei. Petre Cornelia, director economic al AFDJ Galaţi, a încasat prime în valoare de 107.394 euro. Acesteia i-au urmat directorul de căi navigabile, Florinel Mihalache, care a primit 73.422 de lei, directorul comercial Cristian Şendrea, cu 57.150 de lei, directorul tehnic Radu Rus, cu 52.650 de lei. Melania Vecinu, director de patrimoniu al regiei, a fost mai modestă cu prime de doar 49.372 de lei. Director general până la numirea lui Gheorghe, Ionel Malenda a încasat în 2008 numai 9.193 de lei, faţă de 57.860 de lei în 2007. În total, nivelul primelor primite de şapte-opt directori ai AFDJ a crescut de la 362.758 lei, nivel acordat în 2007, la 481.181 lei anul trecut.
Teodor Gheorghe este un tânăr promiţător. În vârstă de 32 de ani, Gheorghe se află în conducerea locală a PNL Galaţi şi se mândreşte pe site-ul neogen.ro cu o poză în care îşi strânge mâna călduros cu fostul premier Tăriceanu. Faptul că presa l-a atenţionat pe Teodor Gheorghe că funcţia sa de consilier local PNL este incompatibilă cu cele pe care acesta le ocupa anul trecut în diferite consilii de administraţie, pe unde îşi rotunjea veniturile, nu l-a deranjat. Potrivit declaraţiei sale de avere, Gheorghe a câştigat anul trecut 239.000 de lei, adică 56.000 de euro, din salariile de consilier local PNL, de şef de cabinet al fostului secretar de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Victor Paul Dobre, dar şi din indemnizaţiile de şedinţă primite pentru participarea sa la Consiliul de Administraţie al APM Constanţa şi la cel al Şantierului Naval 2 Mai Mangalia.
Dorin Otrocol, noul director general al AFDJ Galaţi, spune că primele au fost acordate pe baza unui raport de premiere făcut de fostul director, pe care figura şi el. “În mod normal, primele trebuiau acordate în anul următor celui care s-a închis financiar doar dacă bilanţul societăţii permitea şi pe baza unei aprobări a Consiliului de Administraţie”, spune Otrocol. Potrivit acestuia, AFDJ a sesizat Poliţia Transporturi şi Curtea de Conturi asupra ilegalităţii. Teodor Gheorghe nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia. Fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban spune că primele sunt normale. “S-au mărit salariile celor de acolo pentru că nu erau conforme cu contractul colectiv de muncă şi nu erau conforme cu legislaţia. Mărirea salariilor a condus şi la mărirea fondului de peremiere”, a declarat Orban.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)