luni, 11 februarie 2013

La „Filantropia”, spitalul unde a decedat tânăra mamă,

Romania trebuie salvata!

cotidianul.ro
Acasă»Actualitate

.
Fosta PRM-istă Covaci Anamaria-Mihaela, paraşutată de la Arad în administraţia „maternităţii morţii” de către primăriţa Craiovei

Adriana Buzatu, tânăra care a decedat sâmbătă noaptea după ce născuse o fetiţă, avea 26 de ani şi a mai lăsat în urmă un copil de numai 3 ani. Medicii de la Spitalul „Filantropia” din Craiova sunt acuzaţi de familia tinerei nu numai de malpraxis, ci şi de faptul că le-au cerut bani pentru a o îngriji.

Decesul de la Spitalul „Filantropia” nu este o noutate pentru craioveni, aici petrecându-se de-a lungul anilor alte morţi suspecte pe care organele de anchetă şi factorii responsabili din sistemul sanitar le-au trecut cu vederea.

Sexoasa directoare din Primărie asigură majoritatea în CA al spitalului

Ultima ispravă de la „Filantropia” a fost săvârşită recent chiar de către noua primăriţă a Craiovei, Olguţa Vasilescu, care a iniţiat în 29 moiembrie 2012 hotărârea CL privind schimbarea componenţei Consiliului de Administraţie de la acest spital, cerând „înlocuirea doamnei Creţu Cristina-Mădălina – membru titular în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Municipal «Filantropia» Craiova cu doamna Covaci Anamaria-Mihaela”.

De pe site-ul Primăriei Craiova aflăm cine sunt cei 5 membri titulari ai Consiliului de Administraţie de la „Filantropia”:

- ŞTEFAN ADRIAN, reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj;

- Prof. Univ. Dr. NOVAC LILIANA, reprezentant al Universităţii de Medicină şi Farmacie;

- COVACI ANAMARIA-MIHAELA, reprezentant al Primarului Municipiului Craiova;

- ILIE ANCA-GEORGIANA, reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Craiova;

- PITICU MIRELA-ROXANA, reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Craiova.

Se observă că majoritatea nu este asigurată de cei doi specialişti din sistemul sanitar, ci de reprezentanţii Consiliului local, votul de aur avându-l tocmai Covaci Anamaria Mihaela, care este „reprezentant al Primarului Municipiului Craiova”, adică al Olguţei Vasilescu!

Mulţi poate că nu ştiu, dar viceprimarul Craiovei este doamna Cristina Calangiu, un medic foarte cunoscut, care a deţinut ani de-a rândul funcţia de director al Spitalului judeţean. Atunci, cum este posibil ca numirile în consiliul de administraţie al unui spital să aibă girul plagiatoarei Olguţa Vasilescu, în loc să fie făcute de dr. Cristina Calangiu?

Cum a ajuns PRM-ista Covaci Anamaria-Mihaela în conducerea Primăriei?

În aceste condiţii, este normal să ne întrebăm cine este acest personaj paraşutat în Craiova şi care-i sunt calităţile pentru care a urcat aşa de repede în ierarhia unui oraş pe care nu-l cunoaşte decât de la televizor.

Şi pentru craioveni, numele doamnei Covaci Anamaria-Mihaela este necunoscut, întrucât frumoasa din imaginea alăturată a fost adusă de Olguţa Vasilescu de la Arad, făcută mai întâi şef serviciu achiziţii în Primăria Craiova, după care, în numai câteva luni, a fost avansată rapid în funcţia de director la investiţii, achiziţii şi licitaţii! Pentru care merite – numai plagiatorea lui Pareto ar putea să ne spună.

Căutând în biografia tinerei şi apetisantei directoare, am aflat şi motivul: Covaci Anamaria-Mihaela a fost membră marcantă a PRM Arad, fiind în anul 2000 vicepreşedinta organizaţiei arădene! De asemenea, Covaci Anamaria-Mihaela şi-a luat masteratul la Univeristatea de Vest din Timişoara, unde Olguţa Vasilescu este profesor asociat, după obţinerea „doctoratului” de-acum celebru.

Rolul directoarei de la investiţii din cadrul Primăriei Craiova ar putea fi în perioada următoare decisiv, întrucât Consiliul local a decis recent construirea unui alt sediu al spitalului „Filantropia”, o afacere de câteva zeci de milioane de euro, care nu poate fi lăsată pe mîna oricui.

De altfel, aşa cum se laudă, fostul parlamentar PRM Olguţa Vasilescu îşi propune să preia conducerea filialei Dolj a PSD cu ajutorul foştilor colegi din PRM, întrucât nu are încredere în liderii de pînă acum ai PSD. Primii paşi au fost deja făcuţi: Gigi Nedelescu, fostul viceprimar PRM, a fost făcut acum city-manager, iar Nicu Vasilescu, fost parlamentar PRM, a devenit acum deputat PSD! Despre numirile în funcţii pe plan local pe bază de rubedenie cu Olguţa, vom reveni cu amănunte.

În CA al „maternităţii morţii” se află o altă plagiatoare: Anca Pătraşcu

Revenind la Maternitatea „Filantropia” din Craiova, acolo unde morţile la naştere sunt pe bandă rulantă, remarcăm că în Consiliul de administraţie, alături de protejata primăriţei, mai figurează un alt nume controversat: cel al doctoriţei Anca Pătraşcu, despre al cărei plagiat am scris încă din anul 2007. Publicam atunci dovada că doctoriţa copiase din cartea „Biologia reproducerii umane”, scrisă de prof. dr. doc. Dan Alessandrescu.



Plagiatoarea Anca Pătraşcu, alt membru în CA al „maternităţii morţii”

În mod ciudat, în loc să fie anchetată pentru acest furt intelectual, dr. Anca Pătraşcu a devenit acum, aşa cum citim în propriul CV, „membru în comisiie de evaluare a doctoranzilor în specialiatea Obstetrică-Ginecologie”, „preşedinte în comisia pentru evaluarea lucrărilor de licenţă FMAM” şi chiar „membru în Comisia pentru evaluarea de către ARACIS a programului moaşe”!

Ca picanterie, amintim că, pe când era preşedinta Asociaţiei studenţilor comunişti, Anca Pătraşcu a fost aleasă să ia cuvîntul la Congresul al XI al PCR. Domnia sa şi-a petrecut aproape toată cariera de medic ca şef al secţiei obstetrică-ginecologie chiar la maternitatea.... Spitalului „Filantropia”!

În aceste condiţii, moartea tinerei Adriana Buzatu, care a decedat sâmbătă noaptea după o naştere ce părea normală, riscă să fie trecut pe lista dosarelor uitate şi să schimbe doar datele unei statistici care a dus la renumele lugubru al maternităţii „Filantropia”. Aşa cum s-a întâmplat şi cu cazul Paulei Truşcă, de 43 de ani, care a fost operată la „Filantropia” pentru un fibrom şi care s-a trezit cu o incontinenţă urinară, fiind obligată să suporte apoi mai multe intervenţii la Cluj. Despre ancheta Parchetului şi a Colegiului medicilor nu s-a mai auzit apoi nimic.





Ion Spânu
Publicat acum 2 ore si 10 minute






Omul lui Udrea şi Flutur, director de cabinet la Mariana Câmpeanu

Romania trebuie salvata!
.

DNA anunţă începerea urmăririi penale împotriva directorului de cabinet şi a unei consiliere a ministrului Muncii. Există elemente foarte ciudate în dosar. „Dezvălurile” din media „interesată”, infirmate de DNA.

DNA începe urmărirea penală după 100 de zile!

DNA a dat luni 11 februarie un comunicat de presă prin care informează că s-a început urmărirea penală împotriva Iulianei Coruţ - directoarea de cabinet a ministrului Mariana Câmpeanu, împotriva Paulei Mănuceanu, consilieră a ministrului, şi a altor persoane implicate. Despre acţiunea DNA se ştia deja, din zilele trecute când RoTV a încercat să o implice direct şi peministrul Mariana Câmpeanu şi PNL în această afacere.

Iată care sunt „faptele” aşa cum sunt descrise în minuta procurorilor: „În cursul lunii octombrie 2012, ca urmare a intervenţiei învinuitei Coruţ Iuliana, director de cabinet al ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, învinuita Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului, a făcut demersuri pentru ca Ferchedău-Paul Cristian să intre în posesia subiectelor la examenul pentru ocuparea funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU) – Serviciul Evaluare Programe, organizat de minister în cursul lunii decembrie 2012.

Pentru a-l favoriza pe Ferchedău-Paul Cristian în ocuparea acestui post, învinuita Coruţ Iuliana a pretins şi primit o sumă de bani de la Bigan Cristiana, mama candidatului, prin intermediul învinuitei Dumitriu Simona, sora învinuitei Coruţ Iuliana”.

Întrebări care se impun

Cazul, aşa cum este prezentat în minuta procurorilor DNA nu este unul complicat. Se impune deci întrebarea, dacă presupusa faptă incriminată (da, este vorba de o singură faptă şi mai mulţi făptuitori) s-a petrecut în octombrie 2012, de ce abia după 100 de zile a început urmărirea penală în cazul presupuşilor făptuitori? Nu intrăm pe fondul problemei (acuzaţiile la adresa persoanelor în cauză), dar începerea abia acum a urmăririi penale generează suspiciuni. Şi anume că DNA „loveşte” acum, pentru a zdruncina blocul USL, când acesta nu poate fi „lovit” de Opoziţie. Deci, se poate interpreta şi ca o acţiune politică.

A doua întrebare care se impune: de ce nu a fost anunţată din timp şefa persoanelor implicate, şi anume ministrul Mariana Câmpeanu? Activitatea procurorilor DNA nu trebuie să aibă şi o latură de prevenire?

A treia întrebare: ce relaţie există între DNA şi postul RoTV? Nimeni nu a sesizat următoarele: pe site-ul RTV.NET, apare joi 7 februarie, la ora 16.20 sub titlul „Acuzaţii de CORUPŢIE la Ministerul Muncii. Câmpeanu, în şedinţa PNL: Nu mai pot. Îmi dau demisia” şi următoarea informaţie: "Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a declarat, pentru Mediafax, că ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, nu este vizat în mod direct în dosarul de cercetare penală aflat în lucru la DNA şi că pe numele Marianei Câmpeanu nu este începută urmărirea penală în niciun dosar de la Direcţie". Există însă o mică problemă: Mediafax a publicat în premieră ştirea privind neimplicarea ministrului Mariana Câmpeanu, citând-o pe Livia Săplăcan la ora 16.43. Cum se face deci că RoTV a „ştiut” ce conţine o ştire de agenţie înainte ca aceasta să fie publicată. Explicaţia nu poate fi decât una singură: cineva de la DNA a informat din timp pe cei de la RoTV că va exista sau că a fost trimisă o dezminţire la agenţiile de presă. Iar cum cei de la RoTV nu puteau singuri să-şi dezmintă ştirea dată din „surse judiciare” din care reieşea că Mariana Câmpeanu este cercetată de DNA, a rectificat utilizând ştirea Mediafax, deşi aceasta încă nu exista fizic. Nu este pentru prima oară când există o „colaborare” între DNA şi RoTV.

Ce căuta la Mariana Câmpeanu consiliera Elenei Udrea?

Cotidianul.ro vă prezintă o informaţie care nu a transpirat deloc din scandalul de la Ministerul Muncii. Iuliana Coruţ, directorul de cabinet a ministrului Mariana Câmpeanu a fost, în 2009, consilier personal al ministrului turismului, Elena Udrea. Pe 26 februarie 2009, cotidianul Monitorul de Suceava publica următoarea ştire: „Ministrul turismului, Elena Udrea, va avea un consilier personal din judeţul Suceava, în persoana Iulianei Coruţ. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că Iuliana Coruţ a fost deja angajată la Ministerul Turismului, urmând să ocupe funcţia de consilier al ministrului pe problemele turismului din Bucovina”. Cum exista posibilitatea să fie o coincidenţă de nume, am comparat (prin site-ul ANI) declaraţia de avere a Iulianei Coruţ de la „turism” şi declaraţia de avere a Iulianei Coruţ de la „muncă”. A rezultat că este vorba de una şi aceiaşi persoană. În acest caz se impune o întrebare legitimă: de ce a apelat ministrul Mariana Câmpeanu la o persoană care a fost foarte apropiată de Elena Udrea şi Gheorghe Flutur? La această întrebare aşteptăm un răspuns de la doamna ministru Câmpeanu.

Ce acuzaţii aduce DNA

CORUŢ IULIANA, director la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- luare de mită,
- instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii,
- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,

MĂNUCEANU PAULA, consilier la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii,
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale,
- uz de fals şi sustragere de înscrisuri,

DUMITRIU SIMONA, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele:
- complicitate la infracţiunea de luare de mită şi
- complicitate la infracţiunea de dare de mită,

BIGAN CRISTIANA, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele:
- dare de mită,
- complicitate la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi

FERCHEDĂU-PAUL CRISTIAN, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele:
- folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii,
- fals material în înscrisuri oficiale şi
- complicitate la infracţiunea de uz de fals.

Trei semne de întrebare
1.Cristiana Bigan face parte, într-un fel, din „sistem”, adică este comisar la OPC Bucureşti. Pare inexplicabil la prima vedere că a fost nevoită să plătească pentru obţinerea subiectelor privind concursul organizat la Ministerul Muncii. Pe linie politică (tot ilegal, este adevărat) le-ar fi putut obţine şi gratis.
2.Paul Cristian Ferchedău, fiul Cristianei Bigan nu apare ca fiind participant la concursul organizat la Ministerul Muncii.
3.Nu cumva suntem în faţa unei noi cusături cu aţă albă sau a unui scenariu bine pus la punct în anumite laboratoare?

DNA infirmă presa „interesată”

Comunicatul DNA infirmă „grozăveniile” care au apărut în unele medii de informare joi 7 februarie. „Potrivit unor surse judiciare, procurorii au organizat astăzi un flagrant la sediul ministerului Muncii, iar denunţătorul avea pe el echipament audio-video.Cei doi angajaţi ai Ministerului ar fi fost înregistraţi în timp ce un om de afaceri le-ar fi oferit mită în schimbul rezolvării unor probleme contractuale cu ministerul” (Evenimentul Zilei); „Cele două angajate ale Ministerului Muncii, Iuliana Coruţ, şefa cabinetului ministrului, şi consilierul Paula Mănuceanu, ar fi fost înregistrate în timp ce un om de afaceri le-ar fi oferit mită în schimbul rezolvării unor probleme contractuale cu ministerul. Omul de afaceri ar fi avut aparatură de interceptare pe el, iar dialogurile au fost şi filmate. Ar fi fost vorba de efectuarea unor plăţi de către minister către firma acelui om de afaceri, care ar fi şi denunţător în dosar". (România Liberă). Orice comentariu este inutil.

În ceea ce priveşte prestaţia „specială” a RoTV în acest caz, am informat în articolul "Manipulare ca la carte: ţinta 1 - PNL, ţinta secundară - Mariana Câmpeanu. Cine urmează?".

P.S.

Iuliana Coruţ a demisionat luni din funcţia de director de cabinet al ministrului Mariana Câmpeanu. Ea a declarat că nu vrea să implice ministrul în acest scandal. Cu două zile în urmă, Iuliana Coruţ a dat un comunicat de presă în care preciza că este nevinovată şi că nu a declarat nimic despre Mariana Câmpeanu la DNA, aşa cum informase RoTV.






Andreea Cristescu
Publicat acum 45

Fabulous Romania, cu carne de cal. Si un articol BBC (UPDATED 3)

Romania trebuie salvata!

Razvan Orasanu februarie 11, 2013Analize, Dezbatere, Economie, Global / Europa, Opinie

Piata comuna europeana iese la interval si triumfa. Am avut scandalul securizarii frontierelor, scandalul suspendarii programelor europene, scandalul intern de la numirea unui comisar european, scandalul constitutional din vara. Apoi, am avut scandalul pe MCV. Si, vorba unui sketch al unui Revelion dinainte de 1989 – “si de la asfintit acuma iaca, tacticoasa vine vaca”, sau, ma rog,ar trebui sa vina vaca – dar vine de fapt calul si carnea de cal. Avem de aceasta data un scandal in siguranta alimentelor, pornit din Marea Britanie care taman se gandeste cum sa ridice restrictiile de munca pentru romani de la 1 ianuarie 2014. Scandalul e cap de afis pe BBC a ricosat la o firma frantuzeasca Findus, dar se va extinde la 11 tari europene. Francezii (inainte de a vinde sub un brand suedez) au cumparat de la un trader cipriot, care a cumparat la randu-i de la un trader de carne olandez. Care olandezi au cumparat de la niste romani buclucasi – care ramane sa fie descoperiti. ANSVSA-ul doarme in front, patriotic. Vorba unui hatru amic, pe Facebook – am reusit sa plagiem si carnea de vita.

M-ar bucura teribil daca cu aceasta ocazie s-ar asambla o echipa investigativa de jurnalisti care sa puna tunurile pe institutia colcaind de coruptie numita ANSVSA. In primul rand, ar afla ca institutia tocmai ce a fost predata – la timp, luna trecuta – din subordinea Guvernului in subordinea Ministerului Agriculturii, unde fusese inainte. Jocul de “na-ti-o tie da-mi-o mie“ ajuta vartos la construirea unei institutii serioase, in stil european.

Apoi, daca s-ar mai uita cu atentie olandezii pezevenghi care ne amana si cu Schengenul (si scot fum pe urechi apropo de rapoartele MCV) ar putea constata niste lucruri simpatice. In primul rand, dorinta unor parlamentari ai puterii de a desfiinta ANI. Care ANI? ANI care zice ca fostul presedinte ANSVSA Marian Zlotea nu poate justifica 85.000 de euro din averea personala. Se sustine ca “intre 17.02.2009 si 15.07.2010, veniturile dlui Zlotea au fost în cuantum total de 631.191,97 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 1.005.483,57 Lei”. Carevasazica, si daca dl Zlotea ar fi mancat doar zacusca si muraturi la borcan, puse de cu un an inainte plus niste pateuri din boxa de acum doi ani – tot ar fi niste sute de mii de lei in plus pe care nu ii poate justifica. In al doilea rand, pentru ca orice hapsan trebuie sa se imbogateasca din ce in ce mai mult, dl Zlotea apare inregistrat de ziarul Adevarul cum cere donarea unui al treisprezecelea salariu obtinut in timpul austeritatii lui Boc. Niste jurnalisti pezevenghi au calculat o medie a salariului de 500 de euro inmultita cu 5000 de salariati – ca sa vezi de unde pot rasari 2,5 milioane de euro (vezi aici). Trei – harnicul domn Zlotea a facut chiar inlocuiri de PDL-isti cu alti PDL-isti. O fi o coincidenta ca cei inlocuiti verificau firmele de partid. Pai se poate, unde se trezeau ei? Patru – a mai fost un episod simpatic cand numirile “oamenilor lui” au fost declarate neconstitutionale – ceea ce nu l-a oprit pe harnicul domn sa antedateze, se pare, niste ordine, inainte de data cu care s-a redactat hotararea Curtii. Curat neconstitutional! Detalii aici.


Si ce ar mai putea vedea olandezii si britanicii, daca s-ar uita atent– in afara, evident, de jumatate din romancutele noastre care cica seamana cu Kate Middleton? De exemplu ar afla despre fabulous spirit-ul ANSVSA in care dl Roatis (fostul sef ANSVSA) s-a reintors la patria muma, in interiorul unei institutii in care se poate suge direct de la ugerul guvernarii. Dl Roatis a fost acolo in 2007 (vezi aici) si a revenit in guvern, urmare a functionarii justitiei romane si a reinscaunarii respectivului domn prin hotarare judecatoareasca. Este un mic detaliu ca din vajnic PNL-ist el a devenit, cand patria si onoarea i-o cereau, un vajnic UNPR-ist, conform RTV.net (vezi aici ), iar apoi, exact la tanc, a redevenit PNL-ist. Olandezii si mai ales britanicii ar intelege si ei; de altfel si Churchill,dom’le, a fost traseist – cand era conservator, cand liberal. Zice dl Roatis: “Ideile mele şi dorinţa mea, dat fiind faptul că lucrez foarte mult pe relaţia europeană, sunt de a-mi consolida şi a-mi aşeza strategia în vederea participării la confruntările pentru viitorii parlamentari europeni.“Iata, dl Roatis este si un vizionar european – chiar daca nu a devenit si europarlamentar, alaturi de Gigi Becali si Vadim Tudor. “Regretabil” este ca a fost schimbat intre timp si de la conducerea ANSVSA.

Daca ar scotoci si mai mult in trecut, britanicii si olandezii ar descoperi celebra afacere a gripei aviare – sau in traducerea in engleza a lui Emil Boc, cu accent pe nas – aviara gripa. Dl Roatis a considerat necesar sa readuca pe o pozitie de conducere in institutie pe Stefan Nicolae, care e in continuare anchetat de DNA cu privire la o presupusa afacere de famile. Pentru cei care isi mai amintesc – era vorba de multa apa chioara cu piatra vanata pentru dezinfectare de gripa si multe milioane de euro de la buget, avand in vedere “urgenta” de la momentul respectiv. Detalii sunt aici, explicate de Evenimentul Zilei, insa nu stim daca domnul Nicolae mai este sau nu mai este pe pozitia din institutie. Ceea ce mai stim este o informatie Gandul in care se sutine ca ar fi incercat, in trecut, sa declare boala vacii nebune in Romania – poate mai are o sansa acum cu calul nebun.

Concluzia? Intre atatea investigatii ANI, dosare DNA si epurari politice, cand sa mai aiba timp institutia sa se ocupe si de inspectii pe teren? ANSVSA, in loc sa se ocupe de investigarea vacii ca sa nu devina cal in mancarea britanicilor, este ea insasi, iata, o vaca grasa de muls pentru baieti intreprinzatori. Si sa ne mai lase dom’le englezii astia cocoficosi.Oare se prinde si Europa – sau scapam si de data asta cu al nostru fabulous spirit?

Update 2 - Ca sa vezi…Carevasazica, BBC-ul minte si nu respecta standardele jurnalistice – vedeti declaratiile integrale de la Ministerul Agriculturii aici. Iar francezii sunt niste ticalosi.

Despre coruptia din ANSVSA nu s-a spus nimic – nici macar daca o fi cuprinsa in celebrul plan national anti-coruptie. Eu inteleg ca e bine cateodata sa bagam gunoiul sub pres - ce ne facem insa cand se aduna atat de mult, incat plutim pur si simplu deasupra? Repet, nu ii pun in carca lui Ponta, mai ales ca l-a destituit pe Roatis si inca flacaul pus de el nu a fost plimbat pe la DNA (speranta este sa fie ceva mai cinstit decat predecesorii, lucru nu foarte complicat) , insa exista acolo o istorie intreaga…

Update 1 – Adevarul de Brasov (vezi link) spune ca acel cal care a inlocuit vaca nu e din Romania, cum zice BBC-ul. Acu’ sa vezi batalie pe adevar – are dreptate BBC-ul sau Adevarul de Brasov? Din cate imi dau seama nu pot avea simultan dreptate decat daca exista o alta sursa romaneasca de cai care se prefac ca sunt vaci.

Update3 -

Pentru ca nu putem doar sa ne ocupam de ANSVSA, trebuie sa ne destindem putin (click aici) – daca tot vorbim de cai.

marți, 22 ianuarie 2013

Surprizele din lista suplimentară a asistaţilor de lux ai statului: de la neveste de politicieni, miliardari şi penali, la analişti şi umorişti

Romania trebuie salvata!
de Andrei Luca POPESCU, Biro Attila
Publicat la: 21.01.2013 08:40Ultima actualizare: 21.01.2013 13:16

Printre fundaţiile care au sediul în imobile care aparţin statului, prin RA-APPS, se numără cele ale unor politicieni sau apropiaţi ai acestora, dar şi ale unor ziarişti, a unui fost şef SIE sau a unui consilier prezidenţial. Cu chirie la stat stă şi multimiliardarul Gruia Stoica, dar şi grupul Divertis. Statul găzduieşte cu chirie chiar şi oameni cu dosare penale sau condamnaţi la închisoare.

Pentru zonele în care sunt situate imobilele, chiriile sunt foarte mici, cu preţuri variind între 3 şi 5 dolari pe metrul pătrat, în zone centrale ale oraşelor în care se află. Spre comparaţie, chiria pe metrul pătrat pentru un apartament în Drumul Taberei din Bucureşti costă în jur de 4 dolari pe metru pătrat.

Guvernul a dat vineri publicităţii lista completă a fundaţiilor, firmelor şi caselor de avocatură care stau cu chirie la stat, în imobile ale RA-APPS. Gândul a prezentat numele cele mai sonore care se ascund în spatele acestor fundaţii: fundaţia lui Victor Alistar, şeful Transparency International Romania, grădiniţa fiicei fostului şef al SRI, Virgil Măgureanu, fundaţia soţiei senatorului PSD Mircea Geoană, dar şi fundaţiile fostului ministru de Externe PDL Teodor Baconschi sau fostului premier PSD Adrian Năstase.

Pe lista celor 146 de fundaţii cu sediul în imobile RA-APPS se află însă şi alte personaje celebre.

Printre politicienii care deţin în chirie un spaţiu RA-APPS se numără şi Valeriu Stoica de la PDL. Institutul de Studii Populare a închiriat de la regie 270 metri pătraţi pentru care plăteşte 1.079 de euro pe lună. Din Consiliul de Administraţie al ISP mai fac parte şi alţi membri marcanţi ai PDL, precum Anca Boagiu, Cristian Preda şi Sever Voinescu. Chiria plătită de ISP este de 4 dolari pe metru pătrat, pentru imobilul situat pe strada Alecu Russo, între bulevardul Dacia şi strada Mihai Eminescu.

Institutul de Studii Liberale, înfiinţat de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, funcţionează într-un spaţiu RA-APPS de 722 metri pătraţi, pentru care plăteşte o chirie de 3.200 euro pe lună. Chiria poate părea mare, însă înseamnă doar 4,4 dolari pe metrul pătrat, pentru un imobil situat pe strada Armenească. Presa a relatat că în 2008 institutul a fost declarat de Tăriceanu ca fiind de utilitate publică. Institutul de Studii Liberale ar fi fost finanţat de către afaceristul Dinu Patriciu, iar printre membrii fondatori se numără miniştrii PNL Cristian David şi Mihai Voicu, dar şi actualul vice-guvernator BNR, liberalul Bogdan Olteanu.

Chiriaşi RA-APPS: reprezentanţi ai Preşedinţiei, ai SIE, ai PSD

Consilierul prezidenţial pe probleme de securitate internaţională Iulian Chifu a fost preşedinte şi membru fondator al Asociaţiei Centrul de Prevenire a Conflictelor & Early Warning, care funcţionează tot într-un imobil de stat. Asociaţia l-a avut ca preşedinte pe Iulian Chifu, dar în prezent acesta figurează doar ca membru fondator. Asociaţia fondată de Chifu funcţionează într-un spaţiu de 114 metri pătraţi şi plăteşte o chirie de 457 de euro pe lună. Asociaţia a închiriat spaţiul de la RA-APPS în anul 2003.

Contactat de gândul, consilierul prezidenţial Iulian Chifu a declarat că nu doreşte să facă niciun comentariu.

Fundaţia Pentru Progres îl are ca preşedinte pe Cătălin Harnagea, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Potrivit listei publicate de guvern, Fundaţia Pentru Progres are în chirie un spaţiu de 174 metri pătraţi, pentru care plăteşte o chirie 687 euro pe lună.

Deputatul PSD Cristian Rizea are fundaţia sa, Fundaţia pentru Promovarea Idealurilor Europene, cu chirie la RA-APPS, pe o stradă din apropierea Palatului Parlamentului, din Bucureşti. Pentru cei 310 metri pătraţi pe care îi ocupă, fundaţia lui Rizea plăteşte 1.513 euro pe lună. Rizea a fost cercetat de DNA într-un dosar privind deturnarea unor fonduri de peste 1 milion de euro, pe când era preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret.

Familia deputatului PSD Anghel Stanciu deţine Fundaţia Ecologica Green, care are sediul în Iaşi, într-un imobil al RA-APPS. Soţia deputatului, Virginia Stanciu, conduce fundaţia, iar fiul său şi Stanciu însuşi sunt vicepreşedinţi. Ecologica Green deţine o reţea de şcoli postliceale şi plăteşte lunar chirie de 3.706 euro pe un spaţiu de 876 metri. Anghel Stanciu are un dosar penal privind conflictul de interese, după ce ANI a descoperit că deputatul şi-a angajat la cabinetul de parlamentar pe fiul şi pe nora sa.

Fundaţia "Institutul Român pentru Studii Democrate", înfiinţată de fostul premier Petre Roman, actual deputat PNL de Braşov, ocupă 362 de metri pătraţi într-o clădire de la RA-APPS, pentru care plăteşte 1.506 euro şi 26 de lei pe lună. În declaraţia de interese a lui Petre Roman, acesta nu mai apare ca membru al fundaţiei.

Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor are Fundaţia România Mare şi plăteşte 472 de euro lunar chirie la RA-APPS, pe 108 metri pătraţi, pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărui preşedinte este primarul Sibiului, Klaus Johannis, are sediul pe bulevardul Magheru din Sibiu. Partidul plăteşte 854 euro pe lună pentru un imobil de 229 mp.

Asociaţia Cordelia este o asociaţie din Mehedinţi. Presa i-a atribuit asociaţia fostului ministru PDL al Apărării, Mihai Stănişoară. Contactat de gândul, Mihai Stănişoară a explicat că Asociaţia Cordelia nu este a sa şi nu este membru al asociaţiei. Fostul ministru a explicat că după ce a părăsit funcţia de ministru le-a transmis celor de la Cordelia că apartamentul lui este liber şi că îl pot solicita de la RA-APPS. "Îi cunosc pe cei de la asociaţie şi când am plecat din apartament le-am spus că e liber şi că pot să le închirieze", a explicat Stănişoară pentru gândul.

Fundaţia Cult aparţine Adrianei Voicu, fosta soţie a lui Mădălin Voicu, deputat PSD. Fundaţia plăteşte 1.582 euro şi 54 de lei lunar pentru 399 mp în zona Dorobanţi-Victoriei. Mădălin Voicu a declarat pentru gândul că nu are nicio legătură cu fundaţia Cult.

Un multimiliardar şi penali, în gazdă la stat

Multimiliardarul Gruia Stoica deţine Fundaţia Grampet. Patronul Grupului Feroviar Român, cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă, are o avere de peste 420 de milioane de euro, conform Forbes Romania. Chiria pe care o plăteşte la stat este însă modică: 1.296 euro şi 144 de lei pe lună, pentru 320 mp pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Fundaţia unui alt afacerist este Fundaţia pentru Turism România, cunoscută în anii 2000 pentru afacerea Dracula Park. Asociaţia a închiriat un imobil de 542 metri pătraţi de la RA-APPS, pentru care plăteşte 2.300 euro pe lună. Fundaţia a fost înfiinţată în anii 2000 de către omul de afaceri Bartolomeu Finiş.

Asociaţia de tenis a fratelui mai mare al celebrului Ilie Năstase are sediu tot de la stat. Asociaţia Şcoala de tenis Năstase Costică si Mihnea plăteşte chirie doar 1 dolar pe metru pătrat, în complexul Florească din Bucureşti. Costică Năstase a semnat contractul în 2002, pe când la secretarul general al Guvernului era Şerban Mihăilescu, fost lider PSD poreclit Micky Şpagă. Fundaţia plăteşte 731,55 dolari pe lună, pentru tot atâţia metri pătraţi.

Asociaţia Club 22 stă tot cu chirie la stat, chiar dacă fondatorul ei, fostul secretar de stat Emilian Cutean, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru promovarea unei hotărâri de guvern, prin care a dirijat trei miliarde de lei vechi către Asociaţia "Club 22", înfiinţată şi condusă de el. Fundaţia plăteşte 768 de euro lunar, pentru 310 mp.

Asociaţia Liga Naţională şi Internaţională pentru Apărarea Drepturilor Omului (ALNIADO) plăteşte la RA-APPS o chirie de 296 euro lunar, pentru 74 mp pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Bucureşti. Este în curs de evacuare. Fosta preşedintă a fundaţiei, Alexandrina Gavrilă, este acuzată de trafic de influenţă, după ce ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), din cadrul Ministerului de Interne, au prins-o în flagrant delict în timp ce primea 1.000 de lei mită pentru a interveni în favoarea unui deţinut încarcerat la Penitenciarul Giurgiu.

Prietenii de partid stau cu chirie la stat

Fundaţia "Ajutor pentru Vârsta a III-a" îl are ca vicepreşedinte pe Milică Rădulescu, rudă a fostului secretar de stat de la Agricultură, Adrian Rădulescu, şi preşedinte al Partidului Popular Agrar. Adrian Rădulescu a fost şef de cabinet al ministrului Dacian Cioloş şi secretar de stat pe vremea ministrului PDL Valeriu Tabără. Fundaţia lui Milică plăteşte 168 de euro pe lună, pentru 40 de mp în piaţa Walter Mărăcineanu din Bucureşti.

Institutul SETAR are un contract de închiriere cu RA-APPS pentru un spaţiu de 130 metri pătraţi, pentru care plăteşte 560 euro pe lună. Institutul a fost înfiinţat în anul 1999 iar pe pagina de internet spune că a fost sprijinit de Traian Băsescu, ministru al Transporturilor la acea dată. Institutul Setar este condus de Virgiliu Mihail Cucliciu, care în 2011 a fost numit de ministrul PDL al Transporturilor, Anca Boagiu, în funcţia de inspector de stat şef şi preşedinte al consiliului de conducere al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Asociaţia Profesională a Producătorilor de Agregate Minerale din România îl are ca secretar general pe Laurenţiu Bogatu, fost şef la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale în 2008, sub guvernarea PDL. Asociaţia plăteşte 247 euro lunar, pentru un imobil de 59 mp.

Agenţia pentru Dezvoltare Comunitară "Împreună" a închiriat un imobil al RA-APPS de 215 metri pătraţi pentru care plăteşte o chirie de 850 euro pe lună. Fundaţia este condusă de căte Gelu Duminică, care este membru în comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România.

Ziarişti, umorişti, analişti şi masoni cu chirie la stat

Asociaţia Culturală Divertis, înfiinţată de grupul umoristic Divertis, plăteşte 749 de euro pe lună pentru 177 mp pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Bucureşti.

Uniunea Ziariştilor Profesionişti îl are ca preşedinte executiv pe Bogdan Gamaleţ, fost jurnalist Realitatea Tv, dar şi fost consilier al Robertei Anastase, deputat PDL şi fostă şefă a Camerei Deputaţilor. Uniunea plăteşte 275 euro lunar pe 61 mp, la Casa Presei.

Asociaţia Eurofilm, care în registrul ONG-urilor apare ca fiind condusă de jurnalistul Doru Buşcu de la "Caţavencii" are un contract de închiriere cu RA-APPS. Potrivit listei de la Guvern, asociaţia lui Buşcu are un imobil de 82 de metri pătraţi, pentru care plăteşte 322 euro pe lună.

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, al cărei director este analistul TV Alexandru Cumpănaşu, a închiriat de la RA-APPS un imobil de 226 metri pătraţi pentru care plăteşte o chirie de 915 euro pe lună. Presa a relatat că acestă fundaţie a accesat fonduri europene prin intermediul Ministerului de Interne.

Asociaţia Cavalerii de Malta Bucureşti 2010 plăteşte 1.212 euro şi 206 lei pe lună, pentru un imobil de 296 mp, pe strada General David Praporgescu, din zona Rosetti a Capitalei. Ordinul masonic este condus de Iulian Moisescu.

"Perlele" imobiliare ale milionarului Puiu Popoviciu, puse sub sechestru

Romania trebuie salvata!
Ionel Stoica evz.ro

Milionarul discret al României, Puiu Popoviciu, cu o avere de 100 de milioane de euro, avea pe numele său doar câteva imobile. Imperiul şi-l controlează prin off-shore-uri

Sursa: NICU DÎRDÎIAC
Sursa: NICU DÎRDÎIAC

1 /2.
Procurorii DNA au avut o surpriză de proporţii atunci când au pus sechestru asigurator pe averea milionarului Puiu Popoviciu. Anchetatorii au vrut să se asigure că prejudiciul uriaş, în dosarul „Băneasa”, aproximativ un miliard de lei, va putea fi recuperat. Pe numele lui, DNA a descoperit doar şase imobile, deşi, în 2003, Popoviciu era bine înfipt în Top 300 Capital, cu o avere de 100 de milioane de euro.

Este vorba de două apartamente luxoase, aflate în zona ultracentrală a Capitalei, şi patru spaţii comerciale, aflate într-un imobil din centrul Bucureştiului.

Atent, numele lui Puiu Popoviciu, cel care a controlat „proiectul Băneasa”, apare rar în actele oficiale. În iulie 2002, el a fost numit administrator şi de vicepreşedinte al AGA al Băneasa Investments, înfiinţată în 2000.

„Este prima oară când Popoviciu Gabriel –Aurel deţine o funcţie oficială într-o societate parte a mecanismului care era gândit de el. Până în acest moment, Popoviciu coordona activitatea societăţii prin intermediul lui Bejenaru Andrei- Mihai, omul său de încredere care făcea legătura cu Alecu Ioan- Niculae”, subliniază, în rechizitoriu, procurorii DNA. Bejenaru a fost şi reprezentantul off-shore-urilor care controlau Băneasa Investments.

INTERCEPTĂRI. Puiu Popoviciu voia să-i ia Palatul lui Gigi Becali. Fostul şef al DGIPI: „Nu vreau şef, nu mai pot să f...t!”
Interpuşii milionarului

„Evenimentul zilei” dezvăluia, încă din 2008, că Puiu Popoviciu controlează, prin interpuşi şi firme off-shore, un adevărat imperiu imobiliar. El a preluat fostele societăţi de stat Alltrom, Herăstrău, ASD Mioriţa şi Comaliment, dar pe care le-a trecut pe numele mamei sale, Ligia Popoviciu (82 de ani), fosta croitoreasă a Elenei Ceauşescu. Din umbră, Popoviciu deţinea participaţii la hoteluri, restaurante, lanţuri de fast-foods.

Alecu Ioan-Niculae este fostul rector al Universităţi de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti. El a fost elevul tatălui lui Puiu Popoviciu, fost profesor la această Universitate. Prin intermediul lui, milionarul a pus mâna pe 224 de hectare de teren din Nordul Capitalei.

Popoviciu nu i-ar fi dat nimic lui Alecu Niculae, potrivit interceptărilor. „Îţi jur că eu nu i-am dat ca să, ăla, rectorul ăla. Nu i-am dat un…un dolar, nu i-am dat! Nu i-am dat nimic la toată chestia asta, aşa”, i-ar fi spus Popoviciu fostului şef al serviciului DGIPI, Cornel Şerban.

„Sunt destule piedici de la cei care au interese în zonă. Domnul Voiculescu şi domnul Becali, primul deţine zona aeroportului Băneasa, cel de-al doilea Pipera, nu au niciun interes să apară în zonă un investitor puternic”
ALECU NICULAE, declaraţie pro-Puiu Popoviciu, anul 2000, în faţa Senatului USAMV Bucureşti

224 de hectare au ajuns sub controlul lui Popoviciu. Păcăliţii: statul cu 335 de milione de lei şi Univeristatea de Agronomie cu 619 de milione de lei

Afacerile lui Puiu Popoviciu din România sunt făcute prin intermediul off-shore-urilor cipriote, iar averea imobiliară este pe numele mamei sale, Lidia Popoviciu (82 de ani)

Puiu Popoviciu se lăuda cu relația sa cu Traian Băsescu. Administrația Prezidențială: discuțiile din dosar, ”regretabile invenții”

Proprietar la „Romarta copiilor”

Cele patru spaţii comerciale, care au fost paţial în proprietatea lui Puiu Poviciu, sunt în faţa Cercului Militar din Bucureşti şi au fost închiriate, în 2003, unei bănci franceze. Contractul de închiriere este pe zece ani şi expiră anul acesta, potrivit datelor DNA. Este vorba de parterul imobilului, unde înainte de 1989 era magazinul „Romarta Copiilor”.

În 2010, la un an după ce procurorii DNA au început ancheta împotriva sa, el şi-a vândut cotele de proprietate unui asociat. El deţinea părţi din subsol I (1.174 metri pătraţi), subsol II (278 metri pătraţi), parter (684 de metri pătraţi) şi mezanin (985 de metri pătraţi).



Citiţi mai mult: "Perlele" imobiliare ale lui Popoviciu, puse sub sechestru - Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/perlele-imobiliare-ale-milionarului-puiu-popoviciu-puse-sub-sechestru-1020158.html#ixzz2IiB9mIA7
EVZ.ro

duminică, 20 ianuarie 2013

Memoriul colonelului Ion Nicolescu către Traian Băsescu

Romania trebuie salvata!


Duminicã, 20 ianuarie 2013, 12:45


1989 – care revoluţie?

.

M-am dus în data de 14 decembrie '89, căci ulterior mă sunase, spunîndu-mi că nu poate veni la vînătoare în data de 14 decembrie '89. Am ajuns la Buftea în cursul după-amiezii. Era ocupat. Am stat ca să-l astept la o cabană a cascadorilor pe malul lacului, împreună cu seful cascadorilor Paul Fister, soferul meu si sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat după umeri, ne-am deplasat către malul lacului si mi-a spus: ,,La vînătoare vin mîine (15 decembrie '89). Mai vin cu cineva. Vezi că în curînd va veni vremea să arăti pentru tară pregătirea unitătii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poti ajunge mare". Eram foarte derutat. Eu aveam sefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în ,,ce urma să se întîmple" cu implicatii în sistemul militar? Am plecat la Ploiesti. A doua zi, vînătoarea era organizată. Martori sînt doi pădurari actuali din comuna Vlădeni si din Coada Izvorului, Ionel si Florin.

Pe 15 decembrie '89 m-a sunat si mi-a comunicat că nu poate veni la vînătoare, că vine pe data de 16 decembrie '89. Pe 16 decembrie '89 mă sună iar si-mi spune că a intervenit din nou ceva si că va veni pe 17 decembrie '89 cu actorul Vladimir Găitan. Pe 17 decembrie '89 m-a sunat si mi-a spus: ,,Nu mai pot veni. Vezi ce se întîmplă în tară! Ce ti-am spus eu? Fii pregătit, atent, si asteaptă!" Atunci am înteles cam tot. Am început să mă gîndesc. Treaba cu venitul la vînătoare a fost o acoperire, în caz că telefoanele îi erau cumva ascultate.Mă întrebam: ce să astept? La ce să fiu atent? Eu aveam ordine clare. Cum să fac o miscare fără aprobarea sefilor mei? Asa gîndea comandantul, militarul din mine. Între 17 decembrie si 21 decembrie '89 au urmat evenimentele cunoscute de toată lumea. Nu m-a mai căutat la telefon pînă în data de 21 decembrie '89. După cum se stie, pe 17 decembrie '89 unitătile Armatei Române primiseră indicativul de luptă si se găseau cu efectivele complete în cazărmi, gata de luptă. Pe 21 decembrie '89, Sergiu Nicolaescu mă sună si-mi spune că vrea să vină la mine, să vorbim si să ,,tragă cîteva gloante" în poligon. Politicos, i-am răspuns că nu pot executa nici un fel de trageri, deoarece unitatea se găseste în ,alarmă de luptă. A replicat, nemultumit: ,,Stiu, stiu, voi veni pînă la tine". Am uitat să mentionez că, înainte, cu aproximatie în jurul datelor de 1-4 decembrie '89, mi-a trimis printr-un anume domn Marian Găman (care acum este seful lui de cabinet la Senat), să-i reglez o puscă cu amortizor cu lunetă, o armă ultramodernă, un ,,Browning". I-am reglat-o si dl. Marian Găman a venit si a luat-o în cursul datelor de 10-11 decembrie '89. Am fost uimit de performantele acelei arme. Avea un încărcător cu capacitatea de 16 cartuse, calibru 5,6 mm, semiautomată. Armă de profesionisti. În data de 21 decembrie '89 am fost anuntat de la punctul de control al unitătii, în jurul orelor 11,00, că la poartă mă caută dl. Nicolaescu, însotit de un domn. Am ordonat să fie condus la mine. A fost condus si a intrat în biroul meu însotit de dl. Vladimir Găitan.

În biroul meu, în acel moment, se găseau: actualii (ca grade) locotenent-colonelul Nicolae Drăghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Viorel Frătilă, colonelul doctor Ion Cordos, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Gheorghe Drăghici. I-am rugat să iasă, pentru a rămîne singur cu cei doi. Amîndoi erau îmbrăcati în niste combinezoane negre, deosebite, gen trupe speciale. Sergiu Nicolaescu m-a întrebat dacă putem trage cîteva focuri în poligonul redus al unitătii. I-am răspuns că nu se poate, pentru că, în situatii deosebite, avem consemne bine stabilite. S-a cam supărat. Apoi, pe un ton foarte grav, mi-a spus: ,,Te-am anuntat că va urma «ceva». Am mare încredere în dumneata. O să am grijă de cariera ta. Uite ce este, am nevoie de niste grenade. Nu-ti pot spune pentru ce, dar le voi folosi pentru binele tării". Pentru mine, solicitarea lui era o încălcare gravă a principiilor mele de militar. Am rămas surprins si m-am arătat contrariat. A simtit. ,,Le voi folosi pentru popor, ai încredere în mine", a mai adăugat. Am sovăit. Îl respectam mult ca om si parcă un ,,impuls", ceva din mine, m-a făcut să fiu binevoitor. Simtisem acel ,,ceva". Toti doream căderea dictatorului. L-am întrebat: ,,Ce fel de grenade, ofensive, defensive, de cîte aveti nevoie?" ,,O ladă, două", mi-a răspuns. ,,Ofensive, să nu facă schije multe", a completat. Îmi educasem în asa fel subordonatii, aveau atîta încredere în mine, încît nu comentau, nici în gînd, vreun ordin pe care îl primeau. Aveau mare încredere în comandantul lor. L-am chemat la mine pe plutonierul Alexandru Grama , seful depozitului armament si munitie, si i-am spus de fată cu cei doi: ,,Sandule, îmi trebuie 12 grenade ofensive. Vreau să sperii fazanii în poligon. Ne întîlnim la postul 3, să nu mai vadă nimeni, tinînd cont de situatia în care ne găsim". Locul era în afara incintei unitătii. A răspuns scurt: ,,Am înteles". După 30 de minute, ne-am întîlnit cu el la postul 3. Venise cu grenadele si cu masina lui personală. Am luat grenadele, le-am pus în masina lui Vladimir Găitan, au plecat, iar eu m-am întors în birou. Parcă simteam teamă pentru ce făcusem. La plecare, mi-a spus: ,,Multumesc, nu m-am înselat cu privire la dumneata. Stai în asteptare. Tara nu va uita". Am rămas contrariat. Erau cuvinte mari: datorie sacră, tară. Dar stiam că ,,ceva" se va întîmpla. Mă avertizase: ,,Vei avea un rol important", mi-a spus. Păcat că atunci nu stiam în ce scenariu. M-au apucat frămîntările. Eram un militar disciplinat, stiam că gresisem grav. Mă simteam vinovat. Întotdeauna, însă, m-a atras ,,aventura". Si o simteam. Nu stiam cum va fi. Pînă pe 22 decembrie, la ora 9,30, împreună cu un grup de cadre din conducerea unitătii, am mai pus lucrurile la punct, am urmărit stirile la televizor, eram tensionati cu totii de ce momente trăiam. Am mai controlat o dată coloana si efectivele scoase în curte din data de 17 decembrie '89. Asteptam. Pe 22 decembrie, la ora 10,00, am fost anuntat de la punctul de control: erau două Dacii de Militie, al căror sef era căpitanul Mihai Stancu, seful Circulatiei pe judetul Prahova. Acum este adjunctul sefului Politiei Rutiere române. Am permis accesul masinilor în cazarmă, căpitanul Stancu fiindu-mi bun prieten. Pe un ton glumet mi-a spus: ,,Hai, nu esti gata?" ,,Unde?", l-am întrebat. ,,Unde? Am ordin de la primul-secretar Frătilă să te conduc în oras si să spargi demonstrantii din Ploiesti", a continuat. I-am răspuns: ,,Misule, eu nu merg nicăieri. E vremea să gîndim încet. Eu am sefi în Bucuresti. Hai să bem ceva. Ai încredere în mine". A spus agitat: ,,Dar a ordonat primul-secretar. ăstia ne execută în situatia asta". I-am repetat: ,,Ai încredere în mine, o să fie bine". De atunci, de cîte ori ne-am întîlnit, mi-a multumit de fiecare dată că datorită mie nu a fost părtas la o reprimare de demonstranti. Nu după mult timp, pe la 10,20-10,30 a sunat telefonul. Era primul-secretar, care, conform legilor de atunci, era comandantul fortelor întrunite ale judetului în acea situatie. Pe un ton foarte dur m-a întrebat de ce n-am plecat la Ploiesti. ,,Unde?", am întrebat, ,,eu n-am primit nici un ordin". ,,Atunci îti ordon eu, sabotorule, vorbesc eu cu Milea, te mănîncă plutonul de executie", a urlat, practic, la mine. Am martori pe cei aflati în biroul meu (i-am enumerat mai sus) si aproximativ 500 de cadre adunate sub fereastra biroului meu, pentru comunicări de ordine, că i-am răspuns primului-secretar: ,,Vrei să ies? Bine, am să ies, mă desfăsor la nord si vă ar si vă însămîntez pînă la sud, tiganul dracului!", si i-am închis telefonul. Situatia se complica pentru mine. Am dat cadrelor de conducere dispozitiile necesare apărării orasului Ploiesti si pentru înlăturarea de la Putere a conducerii de atunci a judetului.

Am fost sunat apoi de fostul sef al Inspectoratului de Militie, colonelul Pescaru, care m-a amenintat iar. Ultimul care m-a sunat a fost fostul comandant al garnizoanei, generalul Dimitrie Popa, care mi-a spus: ,,Căpitane, vei da socoteală în fata partidului". I-am închis telefonul. Ulterior, acest general a ajuns, pentru merite deosebite, senator PDSR. Mă pot lăuda că, instinctiv, am evitat o a doua Timisoara . Stiam cît de răi sînt ploiestenii. Dar mai era si altceva: stiam ce va urma. Nu am iesit din cazarmă. Nu am mai răspuns la telefonul cu număr de oras. Nu după multă vreme s-a dat la televizor stirea că ministrul Apărării ,,trădătorul Milea" s-a sinucis. Atunci am pus lucrurile iar cap la cap. Domnul Nicolaescu îmi spusese: ,,Vezi că va urma ceva". Am afirmat în fata celor prezenti: ,,Ceausescu si-a jucat ultima carte, fiti atenti în continuare!" În birou la mine erau: locotenent-colonelul Nicolae Drăghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Gheorghe Arici, locotenent-colonelul Viorel Frătilă, colonelul dr. Ion Cordos, colonelul Mihai Stancu, sergentul-major Mihai Olteanu, sergentul Drăghici Gheorghe. Are loc apoi încercarea de discurs a dictatorului Ceausescu, se aud tipete, zgomote, explozii, dictatorul fuge. Am aflat ulterior de la dl. Nicolaescu că zgomotele de explozii erau de la grenadele pe care i le-am dat eu si pe care ,,oamenii lui" le-au folosit împreună cu toată gama cunoscută pentru a crea panică, actiune care să ducă la fuga dictatorului. La aproximativ 20 de minute de la fuga dictatorului, la televizor a apărut Mircea Dinescu cu un grup de revolutionari, care după ce a anuntat ,,că tara e liberă de comunism" a lansat apelul: ,,Căpitanul Nicolescu de la Ploiesti să vină urgent pentru apărarea Televiziunii!" - apel repetat după alte 10 minute. A fost văzut si auzit de o tară întreagă. M-am prăbusit pe un fotoliu. Am înteles ce sarcină apăsa pe umerii mei. Toti ochii subordonatilor mei erau pe comandant. ,,Ce va face?" - se întrebau. Nu puteam pune în miscare o fortă considerabilă, de capul meu, la apelul unor ,,revolutionari". Am telefonat la sefii mei. Nu aveau nici un ordin în acest sens. M-am gîndit, din nou, la cele discutate cu dl. Nicolaescu cu aproximativ 2 luni înainte. Îmi aminteam întrebarea: ,,În cît timp poti ajunge în Capitală si cu ce forte, dacă este nevoie?" Întelesesem clar: ,,nevoia" apăruse. Nu aveam atunci notiunea de Revolutie. Fusesem chemat în Capitală. Am dat dispozitiunile premergătoare necesare efectuării unui mars cu o coloană de luptă mixtă în Capitală. La aproximativ 20 de minute, la televizor apare Sergiu Nicolaescu, care repetă apelul: ,,Comandantul unitătii de blindate, de la Ploiesti, să vină urgent în Capitală. Militarii lui să poarte banderole Tricolore pe mîna dreaptă". Nu am dat nici un ordin în acest sens. După aproximativ 30 de minute de la al doilea apel am fost sunat de diversi civili pe telefonul cu număr de oras, care îmi spuneau foarte indignati: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia".

Deja din tovarăs ajunsesem domn. Erau pasi importanti pe drumul democratiei. De unde stiau niste civili numărul de telefon al unui comandant din Ploiesti? Am vorbit iar cu sefii mei din Ploiesti si Bucuresti. Nici un ordin. Ceva îmi spunea să plec, militarul din mine, nu. Au început să apară stiri care de care mai alarmante (mai tîrziu am văzut cum ,,se fabricau") stiri cu teroristi si cu ce măcel se întîmplă în Capitală etc. Putin mai tîrziu, mă sună dl. Sergiu Nicolaescu, foarte panicat, nervos: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia. N-ai înteles nimic din ce ti-am spus ieri?" (pe 21 decembrie). ,,Dacă plecai cînd te-am chemat, te numeam ministrul Apărării!". ,,Vei primi ordin, am luat aprobare", mi-a mai spus. Mai tîrziu, m-am întrebat: de unde avea un regizor, fie el chiar Sergiu Nicolaescu, puterea atît de mare de a pune un căpitan, comandant de regiment, ministrul Apărării?! Nu glumea. Mi-a repetat de multe ori acest lucru atunci, dar si după 2-3-4 ani.Tot mai tîrziu, am înteles cum ar fi avut această putere. Dacă dl. căpitan Lupoi, care a avut un rol minor fată de mine, a ajuns ce-a ajuns, eu ajungeam, pur si simplu, ministru. Cum veti vedea ulterior, as fi candidat pe post cu generalul Militaru. De unde avea aprobarea să pună în miscare o fortă militară de la Ploiesti? Nu forta conta, ci eu, pe care dl. Sergiu îl considera omul lui, un executant docil. S-a convins că s-a înselat, mai tîrziu. Eu poate atunci am pierdut. Apoi am înteles că, de fapt, eu am cîstigat. Nu mă simt direct părtas la nimic. Nu erau destule unităti în Bucuresti care să fie chemate pentru apărarea Televiziunii? Spre seara zilei de 22 decembrie '89 primesc ordin de la comandantul meu direct, pe atunci colonelul Tiberiu Costache, comandantul Diviziei 57 blindate: ,,Am primit ordine superioare să pleci în Bucuresti cu jumătate din forte la Televiziune, jumătate la MApN. Sînt teroristi. Mor oameni. Se trage, vezi ce faci. Tinem legătura". Ce legătură? Cu dumnealui am mai vorbit după aproximativ 10 zile, cînd a venit la Otopeni. De fapt, 10 zile nu am mai vorbit cu vreun comandant militar de-al meu. Am dat ordinele respective pentru mars, după toate canoanele regulamentelor militare: mars pe timp de noapte, coloană mixtă, inamic necunoscut. Situatie complexă.

În primul rînd, gravă era lipsa de date, de informatii. Aveam o coloană lungă de 10 km, transportoare, tancuri, masini speciale, tunuri, cercetasi, camioane, 1.400 de militari în termen, 214 cadre. O fortă impresionantă pentru orice formă de luptă, darmite pentru ce urma, lupta în localitate! Era vorba pentru prima dată de luptă adevărată si de vietile oamenilor mei. Mi-am luat toate măsurile. Pînă să plec, iar mă sună dl. Nicolaescu, extrem de agitat: ,,Ce mai astepti? Pierdem Revolutia. Te astept la Săftica". I-am răspuns, supărat pe tonul de comandă cu care îmi vorbea. ,,D-le Sergiu, eu comand o unitate de luptă, nu filmez". Iar mi-a spus: ,,Păcat, erai ministru". Am început deplasarea către Capitală. În dreptul postului de Militie Săftica, coloana s-a oprit. Eu eram în ARO, la aproximativ 500 de metri de capul coloanei. Verificam coloana. Cercetasii maiorului Buinceanu m-au anuntat: ,,Tovarăse comandant, niste militieni vor să vă vorbească". M-am deplasat către capul coloanei. Acolo, lîngă TAB-ul de cercetare, era un grup de 3-4 persoane îmbrăcate civil, înconjurat de militarii cercetasi. M-am recomandat. Unul dintre ei s-a prezentat: ,,Sînt colonelul Nitu (ulterior generalul Niculae Nitu), am primit ordin să vă transmit un biletel cu un ordin transmis telefonic". Pe biletel scria: ,,Vă prezentati la Băneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apărării A.A. a teritoriului (CAT)" Am început deplasarea. După 30 de minute, cercetasii m-au anuntat că s-au întîlnit cu dl. Sergiu Nicolaescu. Asa cum îmi spusese la telefon, mă astepta. M-am deplasat din nou către capul coloanei. M-am întîlnit cu dumnealui. Foarte agitat, m-a anuntat că pe drum s-a tras asupra lui, că i-a fost lovită masina si că are motorul avariat. Se trăsese asupra lui din dreptul casei Postelnicu. Era cu o masină personală, un Renault 19. Era foarte nervos. Mi-a spus, de fată cu ofiterii cercetasi, maiorul Buzea si locotenentul Buinceanu Marian, pentru a 3-a oară: ,,N-ai venit cînd te-am chemat. Ti-ai ratat cariera. Te făceam ministrul Apărării. De acum, executi ordinele mele. Am împuterniciri în acest sens". I-am răspuns: ,,D-le Sergiu, eu abia sînt căpitan, mai am mult pînă la ministru, iar de executat, execut după ce mă consult cu sefii mei". ,,Nu întelegi, domnule, că este Revolutie, că pierdem Revolutia dacă nu ne grăbim? Voi, militarii, sînteti toti rigizi - a replicat, extrem de nervos. Am împuternicire să mergi cu mine, cu toate fortele, la Televiziune". A avut dreptate. La sediul C.A.T. generalul Mocanu mi-a confirmat. Ordinul suna asa: ,,Cu toate fortele la Televiziune, cu dl. Nicolaescu!" Am înteles că aprobarea era dată de generalul Victor Stănculescu.

Am omis ceva foarte important. La plecare, am primit un ordin care mi s-a părut bizar, total nemilităresc pentru o actiune de luptă. A fost primul ordin pe care eu nu l-am executat, pentru siguranta oamenilor mei. Fără munitie suficientă nu ai cum să lupti. Ordinul specifica să plecăm la luptă cu ,,o unitate de foc, gură de foc". Asta, de exemplu, înseamnă ca un pistolar să aibă asupra lui 300 de cartuse. Foarte putin. Mai tîrziu, am înteles că prin acest ordin se ,,urmărea" ca militarii români să nu aibă fortă de ripostă în fata asa-zisilor ,,teroristi". Să rămînă, în 15 minute, fără munitie. Dacă se urmărea ca Armata să asigure victoria Revolutiei, s-ar fi ordonat cît mai multă munitie. ,,Altii" asigurau victoria Revolutiei. Armata era chemată să facă fată la diferite diversiuni, ca să se poată afirma că, printre altii, si Armata a tras în demonstranti. Încălcînd ordinul (ca si la prima ,,Mineriadă", voi exemplifica) am dat ordin să se ia o cantitate imensă de munitie si toată hrana în curs de preparare si hrana rece din tot depozitul unitătii. Munitie si hrană, care mi-au prins foarte bine în următoarele 10 zile, cînd, efectiv, am actionat singur. Cînd mai aveam vreo 2 km pînă la Piata Scînteii, m-am urcat cu dl. Sergiu Nicolaescu pe primul transportor de cercetare. A cerut o cască si un pistol mitralieră. I-am satisfăcut ,,pofta" de a arăta ca un războinic adevărat. Desi se trăgea în populatie, în Bucuresti, desi erau ,,teroristi", pentru protectia lui si pentru a fi cît mai putin vizibil si mascat în întunericul noptii - totusi s-a îmbrăcat într-un trenci (balonzaid) de culoare albă si un fular mare si alb, de mătase, la gît, desi afară nu era frig. Ca si cum le-ar fi spus la teroristi: ,,Eu sînt, cel în alb, trageti! (dar nu în mine!)". La intrarea în Piata Scînteii am întîlnit prima baricadă. Revolutionari, masini, rabe, eram surprins. Cu basculante în fata tancurilor mele. El fiind recunoscut de revolutionari, ni s-a facilitat deplasarea, fără probleme, mai departe. Le-a spus celor de la baricadă: ,,Sînt cu căpitanul Nicolescu, cel de la Ploiesti, cel chemat de noi". Cu ocazia acelei opriri a dat un interviu unui reporter francez cu cameră de filmat. Eu înteleg bine franceza. L-am auzit clar: ,,Stăpînim situatia. Totul este sub control. Sînt cu o unitate foarte puternică". Tot cu niste francezi a venit la Otopeni, pentru a le ,,prezenta" unitatea pe care dumnealui a adus-o în 22 decembrie '89 în Capitală. Că a contribuit personal, decisiv, la victoria Revolutiei în Capitală.

Ulterior, într-un interviu, ,,Dl. Sergiu Nicolaescu dialoghează", afirma că ,,venirea blindatelor de la Ploiesti «aduse» de el a salvat Televiziunea si a contribuit decisiv la victoria Revolutiei în Capitală". De asemenea, mai afirmă că a luat legătura cu unitătile militare de la Podul Otopeni, Castelul "Elena Lupescu" pentru a asigura trecerea podului de către unitatea de sub comanda mea si continuarea deplasării în Capitală, de urgentă. Am sărit peste episodul ,,Podul Otopeni" pînă la oprirea de la Piata Scînteii, pentru a explica modul în care a luat dumnealui legătura cu unitătile militare de la pod (unităti de apărare antiaeriană). Atît de bine a luat legătura, a asigurat intrarea în ordine în asa fel, încît la Otopeni au rămas 5-6 morti si 2 răniti. Morti despre care Comisia de cercetare a evenimentelor din decembrie nu a amintit nimic. Relatez: am ajuns la pod. Am oprit coloana pentru două scopuri pur militare. Dl. Nicolaescu nu a fost de acord să mă opresc si mă grăbea spre Capitală. L-am rugat să mă lase să-mi comand unitatea. Am ordonat să se execute cercetarea de geniu a podului (ca să nu fie minat) si să dau misiunile de luptă în Capitală, respectiv la Televiziune. Cînd comandantii de subunităti se adunau către capul coloanei din stînga, din incinta unitătii militare de la pod, cu care vorbise dl. Nicolaescu, si din spatiul liber între unitatea de la Castelul "Elena Lupescu" si blocurile de la pod (stînga podului) s-a deschis un foc deosebit de puternic asupra coloanei regimentului cu mitralierele antiaeriene în bătaie terestră. De asemenea, s-a tras si cu alte categorii de armament. Pe asfalt zburau sute de gloante. Atunci, practic, i-am salvat viata d-lui Nicolaescu, împingîndu-l după un TAB. Eu, din reculul împingerii, am căzut în genunchi pe asfalt. În timpul cînd se trăgea foarte puternic, 4 masini Dacia coborau de pe pod si se deplasau către Ploiesti. Au intrat în acel foc ucigător. Am văzut scene de cosmar, de la 3-4 metri. Masinile lovite de sute de gloante s-au oprit instantaneu. Trupurile din masini au fost, practic, ciuruite. Zeci de mitraliere grele si usoare de pe masinile de luptă ale coloanei de sub comanda mea au deschis focul în directia de unde se trăgea către noi. Forta si densitatea extraordinară a focului nostru au făcut liniste în două minute de la declansare. Sergiu Nicolaescu striga: ,,Dă comanda să plecăm, am întîrziat destul!" ,,Stati să vedem ce este cu cei din masini! Sînt multi morti, răniti", i-am replicat. ,,Lasă, domnule, mortii, pierdem Revolutia, sîntem asteptati!" Nu l-am ascultat. Am lăsat mortii si rănitii în seama a 3 militieni apăruti acolo.

Atunci au fost răniti căpitanul Adrian Stănescu si încă un militar. Martori la tot ce-am relatat cu privire la acest incident sînt foarte multi. Exemplific pe: colonelul Nicolae Alexe , colonelul Vasile Zlat, colonelul Gheorghe Oncescu, căpitanul magistrat Florin Olteanu, locotenent-colonelul Marin Istrate, maiorul Adrian Ioanid, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Nicolae Hariga, maistrul militar Vasile Ene, plutonierul adjutant Teodor Zaharia, sergentul Gheorghe Drăghici s.a. Mai mentionez că a fost o greseală intentionată, chemarea unei asemenea forte ca a mea în Capitală, mă refer la compunerea coloanei si la genul de luptă care urma să se ducă. Luptă de stradă. A fost chemată pentru ,,lauda" domnului Nicolaescu, pentru a crea haos, spaimă si diversiune. ,,Strategii Revolutiei" au stiut ce fac. Trebuia să mi se spună atît: ,,Trăgători izolati" - nu teroristi - trag în populatie si, cu 200 de militari, plus compania de cercetare, ,,curătam" fiecare stradă si bloc, de la Băneasa si pînă la Televiziune si din alte locuri ,,fierbinti". Ce să fac cu tancurile, cu tunurile, cu mitralierele grele? Să dărîm blocurile în care erau oameni? Întreaga dezordine a fost bine gîndită. O regie perfectă. Diversiune si haos. Doar aveau pe cineva expert în regie... Relatez în continuare, subliniind ideile care atestă regia acelei ,,Revolutii", mai clar spus ,,lovitură de stat", cine a condus-o, cum au manipulat oamenii, Armata si alte forte. Oameni care si-au pătat mîinile de sînge nevinovat, dintre care unul a fost în fruntea Statului Român, Ion Iliescu. Viata a făcut să lucrez în diferite domenii, chiar în cele numite ,,speciale". Întîmplător, mi-am aruncat o privire si pe celebrul dosar de urmărire informativă cu numele de cod ,,Corbii". Cine credeti că apărea în dosar alături de generalii Serb, Militaru, Vasile Ionel, Keller Paul? Domnii Iliescu, Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu si altii. De ce a fost chemat colonelul Gheorghe Trosca, sef de Stat Major la USLA în '89, în fata MApN si împuscat? Pentru că, printre altele, a instrumentat "Dosarul Corbii". ,,Corbul" (generalul Militaru) si altii nu l-au iertat. Păcat. Era un mare patriot. L-am cunoscut personal. Si-a slujit tara cu credintă. Oare asta să fie soarta militarilor patrioti? Unii împuscati, altii aruncati în închisori? Iar comandanti care au tras la Timisoara, unii, iar altii, care au călcat în zilele de 21-22 decembrie '89 demonstrantii cu TAB-urile, acum sînt generali cu 3 si 4 stele în fruntea Armatei Române. Era mare haos, dezordine, diversiune. Am ordonat să se încercuiască Televiziunea cu personal si blindate pe aliniamentul străzilor Dorobanti, Zambaccian, Pangrati. Afară, la interval de 2-3 minute, se auzeau împuscături izolate, seci, si lîngă noi mai cădeau cîte un civil, cîte un militar.

La Televiziune, în noaptea de 22/23 decembrie '89 am avut primul soldat împuscat mortal si alti 4 militari grav răniti. Soldatul-erou ucis se numea Costel Crap. Iar printre răniti era soldatul Stefan Gunie, lovit de 4 gloante. Speriat că nu sînt si eu ,,mascat" în alb, noaptea, ca dl. Sergiu Nicolaescu, m-am lipit de dumnealui si am putut fuma linistit. Eram, lîngă dumnealui, în deplină sigurantă. Atunci cînd a introdus mîna în buzunarul de la pantaloni i-am văzut la sold un pistol Magnum 44 (mă pricep foarte bine la arme), mare, argintiu, de toată frumusetea. La un moment dat mi-a spus: ,,Mergem la etajul XI, la guvern, la ordine". Am întrebat contrariat: ,,Care guvern?" ,,Vei vedea" - mi-a răspuns, si a mormăit ceva de conducători. Am plecat, pentru protectie, cu 2 militari: sergentul Gheorghe Drăghici si soldatul Stefan Istrate. Eram convins că ,,teroristii" trag intens asupra ,,revolutionarilor", care de ore întregi dirijau si transmiteau Revolutia în direct. Credeam că în sediul Televiziunii vom umbla tîrîs. Dar mă înselasem. Am urcat pe jos 11 etaje. În Televiziune era o liniste si o organizare desăvîrsite. Se vedea clar că fiecare stie ce face. Nici urmă de glont tras în Televiziune, asupra Televiziunii. Se trăgea, din ce în ce mai des, însă. Dar asupra oamenilor din stradă. Oameni dintre care au murit destui cu gîndul la libertate, la democratie, pentru Revolutie, pentru dreptate. Nu trăgeau "teroristii" lui Nicolae Ceusescu, cum se anunta intens. Ei l-au părăsit cu totii. Trăgeau ,,revolutionarii" lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu si altii. Trăgeau pentru victoria Revolutiei, ca Nicolae Ceausescu să moară cît mai repede, pentru crearea de panică si necunoscut. Trăgeau în adevăratii revolutionari. Am ajuns la etajul XI al Televiziunii si am intrat într-o încăpere. Acolo se găseau: domnii Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Cazimir Ionescu si alte 2-3 persoane. Era liniste si organizare perfectă. Multi intrau cu niste biletele în mînă, le arătau celor de la masă, apoi ieseau. La un moment dat, Ion Iliescu si Gelu Voican-Voiculescu i-au spus cuiva pe un ton foarte răstit: ,,Stai, domnule, nu dăm asta acum. Stirea asta. Nu le încăleca. O dai peste 20 de minute". După aceea, Sergiu Nicolaescu le-a spus: ,,Am venit cu comandantul de la Ploiesti. Stiti, cel de care v-am spus mai de mult. Ce facem?" Petre Roman a exclamat, ironic: ,,Hai, domnule comandant, te asteptăm de 6 ore. Cum slujesti Revolutia? Ai 5.000 de blindate si nu vrei să ne dai si nouă?" Mazilu mi-a făcut semn să înaintez în fata lui. Era în centrul mesei. Pe un ton amabil, îmi ordona, practic: ,,Domnule căpitan - plecasem tovarăse căpitan de la Ploiesti, acum eram domn la Bucuresti - dai o companie la Palat, o companie la Gară, o companie la MApN, o companie." L-am întrerupt: "Sînteti domnul Mazilu, nu? V-am văzut la televizor pînă să plec. Nu pot dispersa fortele cum vreti dvs. Regimentul este o celulă care luptă sub comanda mea, nu am legături radio viabile, care să-mi permită să comand unităti larg dispersate. Ordinul a fost să vin cu toate fortele, aici". M-a întrerupt, spunînd supărat: ,,Noi te-am chemat. Dumneata ce-ai înteles? Să comentezi? Sergiule, pe cine ai adus? Timpul trece". Atunci i-am răspuns: ,,Nu aveti nici dreptul si nici autoritatea să-mi comandati. Vă rog să-mi faceti legătura cu generalul Gusă". La telefon era ,,de serviciu" un căpitan, Paul Jerbas, fost coleg cu mine în Scoala Militară. El, am aflat ulterior, dezertase de la unitatea unde lucra (Spitalul Militar) si a venit pe post de ,,telefonist" al conducătorilor Revolutiei, la etajul XI al Televiziunii.

Pentru merite deosebite în munca de ,,telefonist", pentru că era părtas la ,,adevăr", mai tîrziu a fost numit în functia de secretar general al viitorului guvern din primul mandat FSN. Dl. Mazilu, încurcat în zelul lui de fermitate, mi-a spus: ,,Vorbeste cu ministrul Apărării, generalul Militaru". I-am răspuns că generalul Militaru este în rezervă si nu are nici un fel de competente în comanda Armatei. Atunci, foarte nervos, a strigat la mine: ,,Băi, căpitane, nu executi ordinul guvernului? Te arestez!" Eu am arătat de multe ori în cariera mea că sînt un militar nedus la biserică. Asa am procedat si atunci. Le-am ordonat celor 2 militari care erau cu mine să introducă gloante pe teavă, am scos pistolul si am spus: ,,Care guvern, bă? Eu nu stiu de nici un guvern. Pe cine arestezi, pe mine? Fă-mi urgent legătura cu generalul Gusă. Unde m-ati adus, d-le Sergiu? Să fiu arestat?" Sergiu Nicolaescu mi-a sugerat că este bine să execut ordinele d-lui Mazilu, ale guvernului. I-am răspuns că eu nu execut decît ordinul sefilor mei, dar întrucît nu am legătura cu ei, vreau să vorbesc cu generalul Gusă, cu el aveau legătura. Toti erau împietriti de atitudinea mea, dar mai mult de cele 2 pistoale mitralieră, atintite asupra lor. Paul Jerbas mi-a făcut legătura cu generalul Gusă, care m-a întrebat unde sînt si ce forte am cu mine, ordonîndu-mi să mă duc la Otopeni, pe aeroport, să pun ordine acolo, specificînd: ,,Vezi că aerogara este ocupată de teroristi, care au luat ostateci. Prea multe nu am timp să-ti spun. Am încredere în tine, Nicolescule. Bine că m-ai sunat, nu avem forte acolo. Blochezi pistele, nu se aterizează, nu se decolează. Pentru sigurantă, nimeni". L-am rugat să repete ordinul să-l audă si Paul Jerbas si să-l poată comunica ,,guvernului". M-a întrebat: ,,La care dracu' guvern esti? Eu sînt la dracu', la CC". Apoi am părăsit încăperea, amenintîndu-i cu armele pe cei amintiti mai sus. Toti mă priveau urît, dar la nici unul n-am simtit atîta ură în privire ca la Ion Iliescu. Sergiu Nicolaescu a venit după mine pînă jos, unde mi-a spus, nervos: ,,M-ai făcut de rîs! Ti-ai ratat cariera (chiar că după 8 ani am ratat-o, mi-au plătit cele de atunci). Nu pleca la Otopeni. Vei avea pierderi mari. Aici e «locul» important unde este guvernul. Rămîi aici. Voi aranja eu totul". ,,Vă rog să mă lăsati în pace. Plec la Otopeni, unde am primit ordin. M-ati încurcat destul pînă acum. Ce este cu acest guvern?" ,,Sînt noua Putere, mi-a răspuns. Dă-mi un TAB să mă ducă pînă acasă". ,,Nu vă mai dau nimic. Plec la Otopeni". Si am plecat. Am dat ordinele de deplasare necesare. Relatez, în continuare, punctînd faptele si situatiile din care a reiesit că cei care trăgeau erau chiar oamenii celor din acel ,,guvern" de la TVR. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni, chiar în sediul Flotilei 50 Specială, la comanda căruia erau coloneii Tenie si Tudose. Aici am fost, pînă pe 9 februarie '90 comandantul Fortelor de Sud ale Aeroportului Otopeni. Am avut în subordine: fortele mele, Flotila 50 Specială, Regimentul 10 Aviatie-Transport, un batalion de tancuri din R.2.Mc. si un batalion de parasutisti de la Buzău - Bobocu. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni pe 23 decembrie '89, la orele 11,00.

Am organizat o apărare circulară, pe 3 cercuri concentrice. Aici, ,,teroristii" n-au putut intra. Dar în perioada 23 decembrie 1989-1 ianuarie 1990 ne-au hărtuit cu focuri de arme automate zi de zi, dar mai ales noaptea. Simtind pe pielea lor riposta de foc a regimentului de sub comanda mea si a fortelor din subordine s-au linistit. Aflînd apoi ,,cine sînt", i-am lăsat să-si care mortii, au cărat vreo 15, si am tras fără somatie, fără milă. Veneau cu masini Dacii si trăgeau din mers, apoi fugeau cînd cercetasii mei i-au urmărit cu blindatele speciale. În final, văzînd ce pătesc, încercînd să creeze diversiuni pe Aeroportul Otopeni, s-au lăsat păgubasi. În urma, să zic asa, a încăierărilor de foc avute cu ,,teroristii", într-o zi cercetasii mei au prins unul. Era pînă în 27 decembrie '89. L-au adus la mine. Martori sînt locotenent-colonelul Stefan Garadia, locotenent-colonelul Gheorghe Ariciu, căpitanul Dan Jugănaru, maiorul Marian Buinceanu, sergentul-major Mihail Olteanu, plutonierul adjutant Mihai Malanca, sergentul Gheorghe Drăghici. L-am interogat. Ne-a însirat povesti cu ,,ce stia" de mult: ,,arme de vînătoare", ,,Revolutie", ,,grupuri" de oameni de bine în slujba poporului etc. Făcea, practic, pe nebunul. L-am lovit dur si am ordonat să fie dus în arestul Flotilei 50 Speciale. Noaptea, în jurul orelor 4,00 sergentul Drăghici m-a anuntat că a venit un caporal de schimb de la corpul de gardă, care i-a transmis că ,,teroristul" prins vrea să vorbească cu mine (a specificat, "cu cel care l-a lovit"). Plutonierul adjutant Mihai Malanca era lîngă mine. M-am deplasat la arestul Flotilei 50 Speciale. ,,Teroristul" era foarte agitat si nervos. A spus că vrea să vorbească numai cu mine, văzîndu-mă însotit de garda mea de corp, sergentul Gheorghe Drăghici. I-am replicat că poate vorbi linistit, nu are de ce să se ferească. M-a ,,luat tare", spunîndu-mi: ,, O să ai mari necazuri! Vei da socoteală, eu sînt în slujba tării, a «oamenilor» care conduc acum această tară". Că o să mă recomande cui trebuie, dacă dau dovadă de întelegere si-i voi da drumul. ,, Cui?" - l-am întrebat. Nu părea prost deloc, cum a vrut să pară prima dată. Aveam în fată un om siret si abil, inteligent. ,,Sefilor mei", mi-a răspuns. În caz contrar, va avea el grijă să ,,mă aranjeze". Atunci, foarte enervat de tupeul lui, si că mă sculase la ora 4.00 noaptea, pentru a mă ameninta, l-am lovit cu pistolul în cap, i-am băgat teava pistolului în gură si i-am spus că dacă nu-mi dezvăluie cine îi conduce, îl împusc pe loc. Drept completare am armat pistolul. I-am mai spus că, dacă îmi mărturiseste, îi dau drumul. Si. i-am dat drumul. Am rămas perplex de ceea ce am auzit, efectiv m-am simtit amenintat, speriat. Am pus pe loc toate lucrurile cap la cap, începînd cu două luni în urmă. A afirmat că seful lui, al lor, un grup, era un inginer, nu-i mai retin numele, dar că au sefi mari - actualii conducători. A pronuntat numele lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, Petre Roman, Nicolae Militaru, Dumitru Mazilu. Atît a spus, si a întrebat dacă mai vreau alte lămuriri. Devenise stăpîn pe el. Avea si de ce. M-am gîndit la ,,acel guvern", care mi-a spus că mă arestează. L-am întrebat de ce trage în oameni. A răspuns: ,,Tragem în cine trebuie, unde trebuie, ca să fugă sau ca să moară Ceausescu". Efectiv am înghetat.

Aveam de-a face cu oameni organizati, cu oameni din ,,guvern", care îmi puteau ,,schimba" soarta oricînd. Sergentul Drăghici a auzit tot. Le-am povestit tot si plutonierului adjutant Mihai Malanca si sergentului-major Mihail Olteanu. Malanca mi-a fost coleg de scoală. Le-am ordonat să nu spună nimănui, dacă tin la familiile lor. M-am gîndit, iar, la chemarea mea televizată: ,,În cît timp, în caz de nevoie, ajungi în Capitală?" Sergiu Nicolaescu. 12 grenade ofensive. Pusca cu lunetă si amortizor. Guvernul de la Televiziune. Teroristii si cine le erau sefi. Mă numeau ministrul Apărării. ,,El e comandantul de care v-am spus. L-am adus" - ,,Dacă îmi dai drumul, am eu grijă, vorbesc cu sefii mei". Am înteles în ce ,,joc" intrasem. Cărui ,,joc" îi fusesem instrument greu. Mă temeam pentru familia mea. Familie care acum suferă de foame. În perioada 28 decembrie - 30 decembrie '89 militarii cercetasi ai actualului maior Dan Jugănaru au executat foc, cu mitralierele de pe TAB-ul de cercetare, asupra unei cărute cu 3 indivizi în ea, care nu s-au supus somatiilor. Se îndrepta către pădurea situată la sud de localitatea Otopeni. Unul dintre ei a fost rănit, nu grav, în zona abdomenului, iar unul din cai a fost împuscat mortal. În cărută erau 2 lăzi cu munitie pentru pistol-mitralieră calibru 7,62 mm. I-am interogat la fel de ,,elegant", pe rînd, pe toti trei. Stiam acum cu cine am de-a face, ai cui oameni sînt. Eram curios ce-mi vor spune. Dacă voi afla aceleasi date, sau alte informatii. Doi n-au scos o vorbă, celui de-al treilea, celui rănit, i-am spus: ,,Dacă nu spui adevărul legat de ce te-am întrebat, te las într-un transportor si te tin acolo pînă se scurge tot sîngele din tine. Se merită?" Am si dat un ordin, în acest sens, plutonierului adjutant Niculae Hariga. În final, a spus: guvern, democratie, Mazilu, Gelu Voican, Iliescu si încă 3 persoane necunoscute. Cei de lîngă mine au înmărmurit. Maiorul Dan Jugănaru, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Niculae Hariga. Le-am spus că, dacă tin la familiile lor, să tacă. Si că eu stiam, de cînd am fost chemat prin apelul lansat de Televiziune, si să aibă încredere în mine, că totul va fi bine. De capturarea celor 3 au aflat si coloneii Tenie si Tudose, cei care comandau Flotila 50 Specială. Le-am comunicat că a fost vorba de o confuzie, că erau revolutionari. Le-am dat drumul. Mai exact, au fost însotiti de militari de la Flotila 50 Specială la Parchetul Militar Bucuresti. Am înteles, apoi, că nu au fost luati în evidentă si că li s-a dat drumul, din. lipsă de probe.

Întelesesem, încă o dată, foarte clar, cine erau teroristii. Nu am mai luat prizonieri. Am dat ordin tuturor unitătilor din esalonul 5 si patrulelor de cercetare mobilă în acest sens. Îmi era rusine. Mă simteam pătat de sînge, murdar, părtas la crimă. Pentru un militar, este un sentiment groaznic, înjositor. Ca o revoltă, am ordonat să se tragă fără somatie. Ce mi-a făcut Ion Iliescu? După ce l-am amenintat că, dacă nu mă reactivează, fac scandal, ,,va iesi scandal mare", m-a arestat. De teamă să nu spun cuiva ce am scris aici. Cum ar fi să apar lîngă dl. Cosmin Gusă si să sustin cu probe, date, martori, logică, afirmatiile dumnealui, că Iliescu este o persoană santajabilă, tinînd cont de cele întîmplate în decembrie '89? Ce-ar spune, cum ar reactiona, nu Poporul, ci numai urmasii mortilor ,,Revolutiei"? Ce-ar spune mutilatii si rănitii "Revolutiei"? Ca recompensă a serviciilor aduse, am fost arestat. Ceream prea mult. Pensia militară după 30 de ani de armată si 10 ani de comandant. Îmi dispăruse ,,cheful" de Revolutie. Trăiam drama celui ajuns complice la crimă fără voia lui, nevinovat. Multumesc lui Dumnezeu că nu am iesit din cazarmă pînă în 22 decembrie '89 si că militarii mei nu au tras decît în ,,teroristi", nu în oameni sau revolutionari nevinovati. De aceea am ordonat să se tragă puternic, fără milă. După cum am mai relatat ,,i-am lăsat" să-si care vreo 15 morti si răniti. Am auzit de la unul dintre ei: ,,ăsta care apără Aeroportul e nebun. Să fugim. Nu stie «chestia»". A fost ultima lui vorbă. Sînt un trăgător de elită, recunoscut, renumit. Tot din ,,indicatii" am rămas pe Aeroport, în misiune, în rezerva FSN-ului pînă pe 9 februarie 1990. Prima unitate chemată prin intermediul Televiziunii. Ultima retrasă în cazarmă. De ce? Mă considerau comandant în slujba lor. S-au convins că sînt profesionist. S-au ,,convins" si tărănistii, si liberalii pe timpul mineriadelor.

Am fost catalogat, dar, atentie! - ,,Comandant în anturajul lui Iliescu". Si, în 1997, m-au debarcat. A fost o lovitură usoară (?) Cei pe care i-am servit, în ianuarie 2003 m-au arestat. În slujba cui am fost eu? A Poporului, a Revolutiei? Nu, a criminalilor! Ce puteam să le spun eu mamelor soldatilor mei morti si răniti? Celor care au îndurat frig, foame, gloante. Că au fost unelte? Nu. Le-am spus că au fost eroi. Si, după cum s-au comportat, au fost adevărati eroi. Toti soldatii participanti la Revolutie au fost avansati la gradul de sergent. Atît am putut face pentru ei. Rănitii mei n-au primit nici o diplomă. Au primit altii. Au primit chiar si ,,teroristii". Multe onoruri si certificate. Eu am avut cel putin tăria să refuz, tot. Eram scîrbit. Militarii mei au fost eroi. Eu am fost unealta. Nu stiau, nu stiam că nu mai departe de 19 februarie 1990 uneltele bune, credincioase, vor fi din nou puse la lucru. De data aceasta de un guvern oficial, de o conducere care, atunci cînd era la strîmtoare, spunea: ,,Să vină comandantul de la Ploiesti cu trupele". Si asa multi în Ploiesti îmi spuneau în spate ,,Nea Nelu Cotrocelu". De ce mă chemau pe mine la orice eveniment? Nu erau destule unităti în Capitală? Ba da, dar eu eram al lor, al lui Sergiu Nicolaescu, unealta bună, puternică, credincioasă. Nu aveam ce face. Eu eram militar. Executam ordine. S-a tot vorbit de teroristi, gloante speciale. Da, au fost teroristii lor si au fost si gloante speciale. Eu am avut două. Cu o zi înainte ca dl. Sergiu Nicolaescu să vină pe Aeroport cu o delegatie franceză, după 1 ianuarie 1990, să se laude ce unitate puternică a adus dumnealui personal pentru victoria Revolutiei, colonelul Vasile Zlat mi-a adus două gloante speciale. Eu mă pricep foarte bine la armament si munitie. Nu mai văzusem în viata mea asa ceva. Într-o noapte, un terorist, cred că de această dată adevărat, s-a ,,distrat" trăgînd într-o bară de fier de grosimea bratului. 7 gloante pe linie verticală. Bara se găsea la 30 cm de capul maiorului Gheorghe Argeseanu.

L-a iertat? Le era frică de tancurile mele?... Am fotografiat această bară. Am făcut foarte multe alte fotografii. Gloantele erau:
- unul calibru 12 mm, mai lung;
- celălalt de 14 mm, mai gros si mai scurt;
- nu aveau cămasă de alamă;
- nu aveau urme de ghinturi;
(concluzia: trase de armă cu teavă de mare calibru).
- foarte grele;
- culoare brună;
- aveau santuri fine, perpendiculare, erau neobisnuite.

I le-am arătat lui Sergiu Nicolaescu. Cînd le-a văzut, a tresărit si a întrebat: ,,De unde le ai?" I-am răspuns. ,,Da? Dă-mi-le mie, stii că sînt colectionar!" ,,D-le Sergiu, nu vi le pot da. Le voi tine ca amintire, sînt trofee de război" - am spus, în glumă. Cu el era si un cameraman din Studioul Armatei. Am lăsat să filmeze gloantele, puse pe statia ,,Motorola" din palma mea. Nu am acceptat să-mi filmeze fata (ca protectie). Filmul se găseste în arhivă la Studioul MApN. Domnul Sergiu a insistat. L-am refuzat. Dar tot a cîstigat. E un victorios. A informat unde trebuia. ,,Nicolescu are două gloante. Nu avem nevoie de probe". După două zile am fost chemat la MApN, din ordinul ministrului Militaru. Mi s-a transmis ordinul să le iau, ca să vadă si dl. ministru gloantele. Mi-am luat măsuri de protectie. M-am deplasat cu 7 masini blindate speciale, conduse de maiorul Adrian Ioanid. I-am ordonat clar. Îmi era teamă. Mă gîndem la colonelul Trosca si la generalul Militaru. Era un ofiter cu totul special. ,,Adriane, dacă nu vin în două ore, mă cauti. Dacă nu mă găsesti, dărîmi cu rachetele MApN si incendiezi tot". A răspuns cum îl stiam: ,,Am înteles". Am fost condus la ministrul Militaru în birou. Cu el mai era si seful meu direct, generalul Paul Keller, chemat asa, peste noapte, din rezervă si numit comandantul ,,Diviziei 57 Blindate". El fusese trecut în rezervă, pe linie moartă, de Ceausescu în 1984. Dintr-o dată, devine foarte capabil si este numit comandantul uneia din cele două Divizii de blindate operative din România. Era frate de suferintă cu generalul Militaru, în "Dosarul Corbii". Am intrat în birou. M-au invitat să iau loc. Ministrul Militaru mi-a spus: ,,Pentru merite deosebite si un spirit de sacrificiu de adevărat militar, ne-am gîndit să te trimitem la un curs în Rusia. Ce zici?" Ei amîndoi erau legati sufleteste de Rusia. Făcuseră ambii Academia Militară "Frunze". Am motivat că nu pot, că am o situatie familială mai grea (nu minteam, mama a decedat în '93), am multumit si am întrebat dacă mai au ceva să-mi ordone. M-au luat pe departe. Militaru m-a întrebat care mai este situatia pe Aeroportul Otopeni, afirmînd: ,,Bine că te-am trimis pe tine acolo". N-am avut timp să răspund nimic. Keller m-a întrebat, direct: ,,Ai adus gloantele?" Am răspuns că da. Mi le-a cerut să le vadă. Am scos gloantele si le-a luat. Le-a arătat generalului Militaru. Acesta le-a privit scurt, apoi i-a făcut un semn. Keller mi-a spus: ,,Domnule maior, se confiscă. Trebuie să le dăm la expertiză". Am insistat să mi le dea, dar m-au refuzat ferm. Apoi mi-au comunicat că sînt liber. Scopul chemării mele era confiscarea gloantelor. Sergiu Nicolaescu îi informase că le am. Si au fost confiscate.

Am plecat usurat, ca dintr-o cuscă de lupi. Doresc să mai mentionez, încă o dată, numele celor care au auzit cele declarate de cei doi ,,teroristi", care au afirmat în slujba cui sînt: sergentul Gheorghe Drăghici; sergentul-major Mihail Olteanu; maiorul Adrian Ioanid; maiorul Dan Jugănaru; maiorul Marian Buinceanu; maiorul Ionel Stan; plutonierul adjutant Mihai Malanca; plutonierul adjutant Niculae Hariga. Toti sînt în viată si stiu unde pot fi contactati. Relatez, în continuare: pe 19 februarie 1990 am primit ordin să mă deplasez cu aproximativ 600 de militari, transportoare blindate, autocamioane, pentru a apăra de demonstrantii răi, ,,turbulenti", suna în ordin, Palatul Victoria. Erau miscările de stradă cunoscute, din februarie 1990. Ordinul primit, munitia, m-au lăsat perplex. Mai tîrziu, seara, cînd au venit minerii, am făcut legătura. Ordinul suna clar: toti militarii să aibă asupra lor munitie de manevră. Eu, credincios principiului ,,paza bună trece primejdia rea" si avînd experienta Revolutiei, am ordonat: ,,Toti ofiterii, în număr de 40 si un număr de 200 de militari de ciclul II, să ia munitie de război. Militarii de ciclul I, în număr de 300, munitie de manevră". A doua oară cînd încălcam ordine transmise de civili Armatei, ordine care se voiau pasnice. Aici vreau să sugerez, să scot în evidentă, dacă e nevoie, încă o dată, chemarea minerilor de către presedintele Ion Iliescu. După incidentele din timpul zilei de 19 februarie 1990, seara au venit minerii. Erau impresionanti ca număr, murdari, beti, cum se stie, dar eu am stat la un metru de ei si i-am oprit. Le-am stat în fată cu militarii dispusi pe 3 centuri. Cîte 200 de militari pe fiecare. TAB-urile erau dispuse unul în altul, pe lîngă treptele de la Palatul Victoria. S-a văzut si la televizor.

Cînd s-au apropiat minerii, i-am somat prin portavoce să se oprească, altfel ordon foc în plin. Au înaintat, iar cei din fata mea au replicat: ,,Cu ce? Aveti doar gloante de manevră". Atunci am înteles de ce ne-au trimis cu gloante de manevră. Am ordonat primului rînd de militari, cel din fata minerilor (ciclul II si ofiteri) să arunce din încărcătoare, prin manevrarea închizătoarelor de la arme, cîte 6-7 gloante pe caldarîm. La vederea gloantelor de război, au întepenit toti, inclusiv cei beti. I-am întrebat: ,,Ce vreti, cine v-a chemat?" Unul mai tînăr (era băut) nu s-a putut abtine si a rostit: ,,Cum cine? Iliescu". A fost lovit peste fată de un miner mai în vîrstă, care a spus: ,,Nu ne-a chemat nimeni. Am venit noi să facem ordine, să ne facem dreptate. Vrem să vorbim cu dl. Iliescu". I-am oprit. M-am deplasat în interiorul Palatului Victoria si am anuntat ofiterii care asigurau paza lui Ion Iliescu si Petre Roman că minerii vor să vorbească cu ei. Au urmat evenimentele cunoscute. Noaptea, la orele 2,00, am primit ordin să dau de mîncare la mineri, iaurt si pîine. Era grija presedintelui pentru minerii demonstranti, care au făcut ce au făcut în Capitală. Stim cu totii ce. La fel, pe 13 iunie 1990. Mi s-a comunicat că sînt chemat din ordinul expres al presedintelui Iliescu. ,,Esti omul lor, nea Ioane" mi-a spus, în glumă, generalul Mircea Muresan, comandantul meu de atunci. Acum este general de armată, în fruntea Armatei Române. În acele evenimente am pus ordine la Televiziune în 20 de minute. Am retinut 2 mineri, după 2 zile, care au spus că au venit în control la Televiziune. Interogîndu-i, în duba de Stat Major a comandantului, mai milităreste, au afirmat că au fost chemati de dl. Iliescu, să se termine odată cu miscările de stradă. Martori au fost maiorul Ionel Stan, maiorul Sandu Panait, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Vasile Dragomir, plutonier adjutant Mihail Malanca, locotenent-colonelul Stefan Gavadia. După toate cele făcute pentru Revolutie si mineriade, am început procesul de modernizare a Armatei Române ca pregătire, mod de pregătire. M-am angajat pe 6 martie 1990 în Sala Parlamentului că, după o conceptie proprie, prezint în 8 luni o unitate model, modernă. Am reusit. Acest concept a fost denumit ,,Experimentul colonelului Nicolescu".

În 1992 s-a afirmat pe postul national TVR 1, cu referire la Marea Unitate comandată de mine: ,,România dispune de unităti la standarde occidentale". Pentru merite deosebite la Revolutie am fost avansat la gradul de maior, grad ce trebuia să-l primesc în august 1989, cînd nu s-au avansat ofiterii superiori. Pentru merite deosebite si contributii personale remarcabile ,,la îmbunătătirea instructiei în trupele de uscat" am fost avansat, la exceptional, la gradele de locotenent-colonel si colonel. Am fost apreciat de mass-media ca ,,o figură de legendă a Armatei Române". Am avut o contributie importantă pentru ei în Revolutie. Am participat la instaurarea ordinii de drept în România după decembrie '89. Eu am stiut si stiu foarte multe despre Revolutie. (Multe date, amănunte exacte cu privire la cele relatate, le voi pune la dispozitie cînd va fi nevoie). Am raportat împrejurările în care "legenda Nicolescu, comandant, simbol al Revolutiei", cum am fost denumit - a ajuns în Penitenciarul Rahova. D-le presedinte, am fost considerat unul dintre cei mai buni trăgători din Europa. De exceptie, de elită. Am dovezi. Nu mă egalează nici unul din Trupele Speciale, Brigada Antitero, SPP. Am casete care arată acest fapt. M-am pregătit 28 de ani.Am tras 2 vagoane de munitie. Pot demonstra oricînd, poate vă pot fi de folos dvs. sau ministrului Apărării. Acum mă simt, într-un fel, usurat. Am raportat singurului om în care am încredere ce aveam pe suflet. Vă rog să faceti dreptate, sînt convins că veti face.

D-le presedinte, mi se refuză dreptul la pensie. Vă rog să vă gînditi la familia mea, serviciu nu am, pensie nu. Asta merit eu? Eu sînt coruptul tării, cu 220 de dolari? Vă rog să mă ajutati si poate mă puteti primi într-o audientă.
Cu deosebită onoare si multumiri,

Colonel (r) Ion Nicolescu,
fost comandant al Brigăzii 7 Mc. Gri



Accesări: 2052


Publicat acum 5 ore si 58 minute























Voteaza articolul





+10
18 Voturi













Comentarii






v.Potemkin

12:41:15, 20 Jan 2013 26




Gloantele atipice de calibru 5.56 mm care au ucis sau ranit cetateni romani in decembrie 1989, au fost trase din arme de vanatoare de performanta de tip Browning si Remington dotate cu luneta, aflate in posesia celor mai iubiti fii ai poporului roman la acea data. Gloantele de calibru 5.45 au fost trase din pusti cu luneta de tip AK74U aflate in dotarea unitatilor de cercetare ale armatei URSS. Numai daca revizuim incidentele provocate de folosirea acestui armament putem sa ne dam seama de cine au fost vizionarii care au dus la schimbarea regimului comunist din Romania, stabilita la Malta intre 2 si 3 decembrie 1989, la bordul pachebotului Maxim Gorki fara participarea nici unui complotist cu baza Romania.



0









canalia e la Predeal

11:52:27, 20 Jan 2013 25




de aseara ? Cloaca RTV intoxica cu minciuna ca este astepta , acum, la pranz sa sosesca. Doar nu vine pentru 2 ore ! Piranda borsita e de vineri acolo, sa-si spele "masinuta", nu? Numai ca masinuta ei de la 5 ani, a devenit gura de mina. haaa haaa haaaaaaaaaaaaaaaa



+1









un naiv

11:47:21, 20 Jan 2013 24




Va dati seama ca toti c.ac.an.arii care au participat la arderea lu' srghei nicolaevici, erau la curent de povestea lui? Si ce-l mai elogiau!!! Eu as face o lista, si i-as intreba de sanatate!!!



-1









securisti din Cotidianul

11:42:59, 20 Jan 2013 23




De ce puneti poza nemernicului, poza facuta/contrafacuta in Photoshop? Art se refera la Nicolescu. Toti ziaristii sunt niste jigodii securiste, mai toti kakanii



+2









unul

11:39:48, 20 Jan 2013 22




Sunt un fost pilot de vanatoare din Aviatia Militara Romana si am cateva intrebari pentru acest * ofiter- mercenar * cum se autointituleaza 1- de ce nu ai informat superiorii pe cale ierarhica despre discutiile avute cu omul CIA - Sergiu Nicolaescu , de ce i-ai reglat arma si DE CE AI FURAT GRENADE DIN UNITATEA MILITARA SI LE-AI DAT ACESTUI INDIVID ? 2- de ce AI PARASIT UNITATEA FARA APROBAREA GENERALULUI GUSA , SEFUL DE DREPT AL ARMATEI SI AL TARII , SEF RECUNOSCUT PE PLAN INTERNATIONAL ? 3- te-ai crezut Napoleon cand ai intrat in Bucuresti cu conservele tale avndu-l pe primul tanc pe acelasi agent CIA - Sergiu Nicolaescu ? DE CE NU TE-AI DUS SA-L PROTEJEZI PE GUSA , LASANDU-L SA FIE OTRAVIT DE GRUPAREA LUI ILIESCU ? 4- de ce nu spui ca fiind la sediul MApN ai retransmis ordinul ca cele 2 ABI-uri sa fie * distruse cu foc direct si calcate cu senila * , ABI-uri in care se gasea col Trosca , cel ce stia ca si Gusa de gruparea Corbii si de planurile lor ? 5- de ce ai amenintat aviatorii care au iesit in strada cerand inlaturarea agentului GRU Militaru ? Te-ai facut mic si ai plecat cu coada intre picioare cand col Suciu , comandantul regimentului de elicoptere Boteni , ti-a spus ca daca indraznesti sa aduci tancurile in piata ai sa vezi pe viu o lupta intre elicopterele inarmate pentru lupta antiblindate si conservele tale ... 6- de ce te * lauzi * ca ai nimicit prin impuscare oamenii lui Iliescu daca nu ai nici o dovada concreta ? 7- vorbesti aici de niste proiectile speciale pe care le-ai extras dint-un stalp metalic - ori esti naiv , ori ne crezi pe noi naivi -- la impactul cu obiecte metalice de duritatea unui stalp , orice proiectil se deformeaza iar calibrul pe care il spui face imposibila tragerea lor dim arma purtata in mana . Esti un mare gunoi al armatei romane ...












Autori Contact


© 2013 Cotidianul.ro
































Cu vilă de la RA-APPS, Zgonea a cerut bani de cazare PLUS: Deputaţi cu case în Capitală cer bani de chirie

Romania trebuie salvata!
Autor: Carmen Vintilă
Friday, 18 January 2013 evz.ro

101 deputaţi au cerut bani pentru a-şi căuta o locuinţă cu chirie, iar 200 au optat pentru cazarea în regim hotelier. Printre cei care au solicitat bani de cazare se numără şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, deşi acesta deţine o locuinţă de protocol de la RA-APPS. De asemenea, deputaţii Ion Diniţă (PC), Dănuţ Culeţu (FC), Daea Petre (PSD) şi Victor Paul Dobre (PNL) se numără printre aleşii care au solicitat asigurarea cazării deşi deţin locuinţe în Bucureşti.

301 deputaţi şi-au clarificat opţiunea pentru cazare, dintre care 101 au optat pentru cazarea în alte spaţii decât cele de la hotelurile care au contract cu instituţia, potrivit mediafax.ro.

Printre parlamentarii care au solicitat sume pentru cazarea individuală se numără şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care se află pe lista demnitarilor care beneficiază de locuinţă din partea RA-APPS.

De cazare asigurată de Camera Deputaţilor se bucură şi o serie de miniştri printre care: ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu (hotel), ministrul Apărării, Mircea Duşa(hotel), ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu (chirie), ministrul delegat pentru ape şi păduri, Lucia Varga (hotel), ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, Maria Grapini (hotel), ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă (hotel) şi ministrul delegat pentru dialog social, Doina Pană (hotel).

Parlamentarii vor să stea cât mai departe de justiție
Tariful unei zile la hotel pentru un deputat care optează pentru o astfel de formă de cazare variază de la 235 de lei până la 190 de lei, fiind încheiate contracte cu şase unităţi hoteliere între care şi Rin Hotel.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a optat şi el pentru cazarea în regim particular, în timp ce fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, a preferat cazarea la hotel.

Deşi au case în Bucureşti vor bani de cazare

Deputatul PC, Ion Diniţă, care a cerut cazare la hotel asigurată de Camera Deputaţilor are în Bucureşti două apartamente de 88,91 mp şi, respectiv, 65,92 mp cumpărate în 2009 şi în 2008, conform declaraţiei de avere.

Deputatul PSD, Daea Petre, care a solicitat sume pentru acoperirea chiriei în regim particular, deţine un apartament în Bucureşti, de 73,46 de mp, cumpărat în 2011 pe numele Daea Dana Florentina.

Deputatul PNL, Victor Paul Dobre, a preferat cazarea la hotel asigurată de Camera Deputaţilor în timp ce în declaraţia de avere menţionează că deţine un apartament în Capitală de 55 mp, cumpărat pe numele lui Dobre Matei. "Acum opt-nouă ani l-am ajutat pe fiul meu, aşa cum orice părinte îşi ajută copilul, să-şi ia un apartament de două camere în Bucureşti într-un bloc vechi. În acea perioadă el era student. În momentul achiziţiei apartamentului, eu nici măcar nu eram parlamentar. Această locuinţă a fost întotdeauna proprietatea fiului meu", a precizat pentru mediafax.ro deputatul.

El a menţionat că, deşi nu era obligat de lege, a trecut acest apartament în declaraţia de avere, de bună credinţă și a subliniat că apartamentul respectiv se află în continuare în proprietatea fiului său.

Şi deputatul din partea Forţei Civice, Dănuț Culețu, se află pe lista celor care au optat pentru cazarea la hotel, chiar dacă în declaraţia de avere menţionează că deţine în Bucureşti un apartament de 33 de mp împreună cu soţia sa. În replică, deputatul susține că apartamentul i l-a donat fiicei sale din 2010.

„Faptul că respectiva locuinţă apare în declaraţia de avere este justificat doar de motivul că nu s-a înaintat respectivul contract de donaţie către Administraţia Financiară a Sectorului 1. Între timp a fost îndeplinită procedura, motiv pentru care luni voi depune o nouă declarație de avere", ne-a declarat Dănuţ Culeţu. (A contribuit Feri Predescu)



Citiţi mai mult: Cu vilă de la RA-APPS, Zgonea a cerut bani de cazare PLUS: Deputaţi cu case în Capitală cer bani de chirie - Parlament > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/valeriu-zgonea-a-cerut-1019891.html#ixzz2IVdFNGqB
EVZ.ro