luni, 22 decembrie 2008

La caldurica si la mai bine!

Politicieni vizati de procurori s-au instalat fara probleme in functii cheie din Parlament, iar alti noi parlamentari sunt sustinuti de persoane cercetate penal din partidele de la putere, in tot acest timp ministrului Catalin Predoiu revenindu-i greaua misiune de a suspenda monitorizarea justitiei.
Astfel, alegerile uninominale pentru Parlamentul Romaniei din 2008 au propulsat in fotoliile de demnitari persoane urmarite penal sau chiar trimise in judecata, potrivit NewsIn. Daca in Guvern nu avem oficial persoane cercetate penal, cele vizate de anchetele DNA de afla fara probleme in Parlament.De la Partidul Conservator, Daniela Popa, liderul formatiunii, a fost aleasa deputat de Bucuresti. Dupa ce colegul sau de partid Dan Voiculescu a fost trimis in judecata in dosarul provatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, procurorii au aratat, in rechizitoriu, ca Popa ar fi dat declaratii mincinoase in ancheta si au decis sa o cerceteze penal pentru falsificarea unui inscris sub semnatura privata. In noua legislatura, Daniela Popa a fost aleasa vicepresedinte al Biroului Permanent al Camerei Deputatilor. Colegul sau de partid, Dan Voiculescu, a fost trimis in judecata la data de 4 decembrie 2008, fiind acuzat de prejudicierea Institutului de Cercetari Alimentare cu suma de 7,8 milioane de euro. Voiculescu mai are un dosar penal la DNA, "Loteria 2", fiind cercetat pentru spalare de bani. De asemenea, el se lupta in justitie cu CNSAS, care i-a dat verdict de politie politica. Dupa alegerile din 30 noiembrie 2008, Voiculescu a obtinut functia de vicepresedinte al Senatului. La capitorul PD-L, exisa cel putin doi reprezentanti in Parlament ai partidului care sunt anchetati de procurori. Cristian Boureanu, ales deputat PD-L de Arges este cercetat de procurorii anticoruptie, fiind acuzat de abuz in serviciu, dupa ce ar fi semnat un contract ce privea „Loteria Nationala”. Generalul (r) Eugen Badalan a candidat din partea PD-L la Camera Deputatilor intr-un colegiu din Braila. A fost ales deputat in ciuda faptului ca a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, inca de acum un an, pentru un prejudiciu de 1,2 milioane de euro adus unei unitati militare. Primarul Aradului, Gheorghe Falca, finul de cununie al presedintelui Basescu si trimis in judecata pentru fapte de coruptie, a reusit performanta de a trimite in Parlament nu mai putin de cinci deputati si doi senatori pentru PD-L din partea judetului. Procesul sau este suspendat in acest moment, fiind trimis la Curtea Constitutionala. Nici PSD nu sta prea prost la persoane din tara care au probleme cu justitia, dar care au reusit sa isi impuna oameni in Parlament. Astfel, daca la Constanta primarul Radu Mazare si presedintele Consiliului Judetean Nicusor Constantinescu nu au candidat pentru un post in Parlament, ei par sa-ti fi asigurat sustinerea politica prin cinci deputati si doi senatori. Un senator este chiar fratele primarului, Alexandru Mazare. Primarul Constantei a fost trimis in judecata alaturi de Nicusor Constantinescu pentru vanzarea ilegala a unor intinse suprafete de terenuri din judet, prejudiciul calculat de procurori fiind stabilit la 114 milioane de euro. Constantinescu mai are un proces pe rol, fiind trimis in judecata la data de 18 decembrie 2008 pentru abuz in serviciu. Deputat pe listele PSD a fost ales si Ion Dumitru, fost director al Romsilva. Dumitru a fost trimis de doua ori in judecata, acuzat fiind de procurorii anticoruptie de abuz in serviciu si licitatii trucate. Chiar daca are doua procese, Dumitru a fost ales din nou deputat de Dambovita. Deputat a fost ales si Mugurel Surupaceanu, fost prefect PSD de Gorj, dar si protagonistul in doua dosare penale, unde are calitatea de invinuit. Surupaceanu s-a „specializat” in cumpararea de tancuri uzate pe post de utilaje miniere sau forestiere pe care, ulterior, le vindea unor firme de stat cu adaosuri astronomice. Fostul premier Adrian Nastase a fost ales din nou in Parlamentul Romaniei, in ciuda celor patru dosare penale in care a fost cercetat pentru fapte de coruptie. In doua dintre ele, (Zambaccian I si Matusa Tamara) Nastase a fost si judecat, dar nu pana la capat, deoarece o decizie a Curtii Constitutionale arata ca pentru a incepe urmarirea penala impotriva unui fost sau actual ministru care este si parlamentar trebuie aviz din partea Camerei din care face parte. Ulterior, votul colegilor din Camera Deputatilor l-a scapat pe fostul premier de o solutie in instanta. DNA mai are in lucru un dosar privind colectarea de fonduri pentru campania electorala din 2004, faptele fiind savarsite in calitate de sef de partid. In noul legislativ, fostul prim-ministru a obtinut, in urma negocierilor, functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor.Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan si senatorul Gavril Marza fac echipa, fiind colegi de dosar penal. Cei doi au fost trimisi in judecata, inca din decembrie 2006, pentru ca au colectat bani prin intermediul unei fundatii, bani folositi pentru campania electorala a PSD. Serban Mihailescu a fost ales senator intr-un colegiu din Teleorman, in ciuda dosarului penal in care a fost acuzat de coruptie, dupa ce ar fi primit mita 11 arme de vinatoare de la un consilier personal. Fost ministru in guvernul Nastase, Mihailescu s-a folosit de acelasi tertip prin care a scapat de judecata si fostul sau sef pe linie de partid. Motivind ca procurorii nu au cerut avizul Senatului pentru inceperea urmaririi penale in cazul sau, dosarul lui Mihailescu s-a intors la DNA. Fostul membru al Cabinetului Nastase, Miron Mitrea a candidat pentru un post de senator in Vrancea, fieful baronului local Marian Oprisan. Mitrea are un dosar la DNA, acuzat fiind de luare de mita in legatura cu renovarea unei case apartand mamei sale. De altfel, anchetatorii i-au pus sechestru pe casa, in vederea recuperarii unui prejudiciu de 7 miliarde lei vechi. Potrivit unor surse judiciare, dosarul sau este aproape de a fi trimis in instanta.Catalin Predoiu a pierdut deja o lupta, la alegeri, cu o persoana cercetata penal. Este vorba despre Marian Ghiveciu, candidatul PSD de Buzau care l-a surclasat pe mi¬nistrul justitiei. Potrivit presei, Ghiveciu are dosare penale pentru mai multe afaceri imobiliare.Sursa: 9am, astazi

Iliescu si banii din '89! Stie lumea ce stie!

Duminica, 21 decembrie, s-au implinit 19 ani de la izbucnirea Revolutiei in Capitala, prilej cu care au avut loc mai multe evenimente de comemorare a eroilor Revolutiei.
Dar ceremonia de comemorare a eroilor Revolutiei nu a fost lipsita de incidente. Ion Iliescu a fost atacat cu monede de revolutionari, impins in imbulzeala creata si huiduit. A fost nevoie de interventia SPP-istilor pentru ca fostul presedinte al Romaniei sa scape de furia revolutionarilor, potrivit Realitatea TV.Incidentul a avut loc in duminica dimineata la Cimitirul Eroilor. Mai multi revolutionari nu au fost de acord ca Ion Iliescu sa tina un discurs cu ocazia manifestarilor din cimitir. Revolutionarii au aruncat cu monede in acesta si-iau reprosat trecutul comunist si "furtul" Revolutiei din 1989. Mai mult, au vrut sa arunce si cu oua stricate. Cei prezenti l-au numit pe Iliescu "masacrator" si au sustinut ca monedele au reprezentat cei 30 de arginti care se arunca tradatorului, relateaza de asemenea Realitatea.Actualul presedinte de onoare al PSD a scapat de atacatori numai dupa interventia angajatilor Serviciului de Protectie si Paza (SPP).
Lovitura de Stat sau Revolutie?Intr-o prefata a cartii lui Sorin Rosca Stanescu “Marea Provocare-Puterea liderului rosu”, Alina Olteanu ofera cateva repere legate de situtatia politica post-revolutionara si posibile explicatii ale antipatiei pe care o resimt revolutionarii romani fata de Ion Iliescu.In vidul de putere aparut in contextul evenimentelor din decembrie 1989, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Alexandru Barladeanu si altii constituie Consiliul Frontului Salvarii Nationale (CFSN).Presedinte al CFSN este ales Ion Iliescu, gest justificat de Silviu Brucan cu cuvintele pline de talc: "Ca sa ramanem in sistem!" La 23 ianuarie 1990, CFSN hotaraste transformarea FSN in formatiune politica si participarea la alegeri. Presedinte al FSN este numit Ion Iliescu. Astfel, FSN, structura de putere formata in timpul evenimentelor din decembrie 1989, si-a deturnat menirea initiala de "organ provizoriu al puterii de stat", provocand dezechilibrarea scenei politice si aparitia complexului "revolutiei furate". Protestand fata de aceasta masura, considerata "o confiscare a revolutiei", unii membri marcanti (printre care Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru) isi inainteaza demisia. PNTCD, PNL si PSDR se opun la randul lor acestei decizii printr-o declaratie comuna. Insa, la 20 mai 1990, au loc primele alegeri parlamentare si prezidentiale de dupa caderea comunismului, ale caror rezultate atesta victoria zdrobitoare a FSN si il consacra pe Ion Iliescu in functia de presedinte al Romaniei. Doi ani mai tarziu, la 27 septembrie 1992, au loc urmatoarele alegeri parlamentare si prezidentiale. Ion Iliescu participa la campania electorala in calitate de candidat al FDSN, partid aparut ca urmare a disensiunilor din interiorul FSN. Iliescu si partidul sau obtin din nou victoria, de aceasta data pentru un mandat de patru ani. Aceasta noua victorie a lui Ion Iliescu nu ii impiedica insa pe unii sceptici sa isi puna in continuare intrebari cu privire la modalitatea prin care el a obtinut (si pastrat) puterea politica. Intrebarile vizeaza inclusiv evenimentele din decembrie 1989, descrise ca fiind nu "o revolutie", ci o lovitura de stat orchestrata de Ion Iliescu si de acolitii sai, noteaza Alina Olteanu.
Sursa: 9am, astazi