joi, 24 februarie 2011

Liber la cuvânt | În ştreang cu ei!

Romania trebuie salvata!
Libertatea.ro
24 Februarie 2011 | Articol semnat de Florian Bichir

Răfuiala, actele vindicative, tragerea la răspundere a celor vinovaţi nu sunt noţiuni noi în politică. De fiecare dată, cei din opoziţie anunţă că “se vor plăti scump” greşelile făcute. Şi astăzi, în peisajul dâmboviţean aceste lozinci fac carieră. Traian Băsescu a câştigat invitând populaţia “la ţepe” în Piaţa Victoriei. Între timp, a uitat sau au fost furate până şi ţepele! Victor Ponta a adresat şi el ameninţări la adresa celor care au făcut şi fac abuzuri în justiţie.Cum spuneam, teoria nu e nouă. Şi are succes tocmai pentru că se fură ca-n codru în această ţară. Şi e normal ca oamenii să fie însetaţi de dreptate, de lege. Radicalizarea societăţii româneşti e demon- strată prin faptul că 91% dintre români sunt de acord cu pedeapsa cu moartea, conform unui studiu al Asociaţiei Pro Democraţia (APD). Oricât ar fi studiul de prost făcut, cu plus sau minus 3% marja de eroare, cifra e înspăimântătoare. Arată disperarea la care s-a ajuns.

“Ce curte marţială va putea judeca atâtea mii de trădători şi câte păduri vor trebui prefăcute în spânzurători pentru toţi nemernicii acestor 20 de ani de politică românească?” Fraza de o actualitate cruntă nu-i din vreun manifest politic actual, ci a fost scrisă de Mircea Eliade, pe 5 decembrie 1937, în “Vremea”. Poate că savantul avea dreptate. Ca această haită de guzgani flămânzi să se potolească o dată pentru totdeauna trebuie ridicate eşafoade în pieţele publice. Banul public, al statului, e sfânt, pentru că e al tuturor! Cumpăraţi funie suficientă, că noi venim cu săpunul.

Lista lui Kiss - Partea a II-a

Romania trebuie salvata!
"Masoneria" offshore: politicieni influenti si afaceristi controversati
de Mihai Munteanu ReportingProject.net
Miercuri, 23 februarie 2011, 23:30


Consultantul offshore Kiss Laszlo Gyorgy este acuzat de spalare de bani si complicitate la delapidare, intr-un dosar penal in care au mai fost arestati sase dintre managerii Petrom Service SA. Reporterii ReportingProject.net au identificat si intervievat o seama de personaje, politicieni si afaceristi controversati, care au apelat la serviciile offshore ale lui Kiss Laszlo Gyorgy pentru a evita plata unor taxe sau pentru a ascunde faptul ca detin astfel de entitati comerciale.

Kiss Laszlo Gyorgy are închise toate liniile de comunicare cu presa, iar avocatul său, contactat de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), e zgârcit în răspunsuri. Cu rezerva că “nu știe ce companii a înființat dl. Kiss”, Constantin Neacșu, omul care-l reprezintă pe consultant în procesele penale, admite că unii dintre clienții acestuia au avut “un comportament illicit”, dar evită să intre în detalii. “Este ușor de bănuit la cine ne referim, este vorba de clienții pentru care dl. Kiss a suportat rigorile legii. Cunoașteți, cu siguranță, toate mișcările procedurale care s-au făcut până în prezent. Nu vreau, însă, să-i nominalizez pe clienții în cauză. Doar dl. Kiss este în măsură să facă asta”, a declarat Constantin Neacșu.

Numai că dl. Kiss n-o face. Timp de trei săptămâni el a refuzat constant să răspundă întrebărilor ReportingProject.net.


Marian Iancu, afaceri petroliere

A apelat constant la seviciile consultantului offshore Kiss Laszlo Gyorgy. Lanton Enteprises Inc. si Faber Invest & Trade Inc., infiintate in Delaware cu sprijinul lui Kiss, au fost utilizate de Iancu atat in preluarea rafinariei Rafo Onesti, cat si intr-o ampla operatiune comerciala - ambele fiind achetate penal. Arestat in doua randuri pentru constituirea unui grup de criminalitate organizata, Iancu a fost acuzat de prejudicierea statului cu zeci de milioane de dolari. In prezent, patronul clubului de fotbal FC Poli Timisoara e judecat in stare de libertate.

William Branza, deputat PDL

Familia parlamentarului face afaceri cu statul roman printr-o companie offshore din Delaware: Nouvel Investment Corp - infiintata de Delaware Intercorp, agentul american de inregistrare al lui Kiss Lazlo Gyorgy. Din 2008, offshore-ul controleaza firma romanesca Alrod Consult SRL care a primit, fara licitatie, aproximativ 6.5 milioane de dolari de la Metrorex petnru deratizarea metrolului bucurestean. Pe aceeasi filiera offshore, Hormann Group Limited acopera alte afaceri derulate de familia Branza.


Fathi Taher, privatizari controversate

In 2008, afaceristul romano-iordanian a finantat clubul Rapid prin intermediul Quatron International Limited infiintata in Delaware de reteaua offshore Kiss-Taylor. Alte doua companii din Delaware, Dameer Enterprises Inc si Scot Overseas Ltd, livrate de cei doi "maestri offshore", sunt folosite de Taher in Romania. Prin Quatron, Taher este asociat cu boss-ul clubului FC Dinamo Bucuresti, Nicolae Badea si direct cu patronul clubului rival, FC Steaua: europarlamentarul George Becali, anchetat pentru fapte de coruptie.

Sorin Ovidiu Vantu, magnat media

Trustul lui de Presa, Realitatea Media, este anchetat de procurorii anti-coruptie dupa un control prelungit al Fiscului. Acuzatia: cheltuieli fictive. Autoritatile nominalizeaza doua companii offshore prin care au fost deturnati peste un milion de dolari: Verisimo Ltd - Cipru, reprezentata de Promire Consultants Ltd - Noua Zeelanda. OCCPR a descoperit ca ambele au fost create de gruparea Kiss-Taylor. De numele lui Vantu se leaga cel mai mare scandal financiar din Romania: "dosarul FNI". Magnatul este anchetat acum in mai multe dosare penale.

Bogdan Savin, intermediar pe bani publici

Grupul Ager, controlat de Savin, foloseste constant trei paravane offshore: Semper Continenta LLC, Fabius International LLC si Burren's Auction PLC - infiintate de Kiss Laszlo Gyorgy, care le si reprezinta in contul lui Savin. Primele doua sunt din Delaware, iar a treia din Republica Dominicana. Savin este artizanul scandalului "Logan de 70.000 de euro", dupa ce a vandut Politiei Romane, fara licitatie, autoturisme mult supra-evaluate - contract criticat de presedintele Romaniei. Ulterior, Savin a finantat campania electorala a acestuia.

Varujan Pambuccian, deputat minoritati

Coleg in loja masonica "Sphinx" cu Kiss Laszlo Gyorgy, Pambuccian a apelat, in 2002, la expertiza consultantului offshore pentru a-si ascunde participarea intr-o companie de transport, alaturi de Metin Cerchez - un alt deputat. Pambuccian a negat initial conexiunea cu Kiss, prin offshore-ul Horus 33 World Wide Financial din Delaware, pentru ca apoi sa sustina ca firma de transport nu a mai functionat. In 2005, demnitarul a fost asociat cu firma cipriota Bosea Limited intr-o companie romaneasca de consultanta.

Eugen Nicolicea, deputat UNPR

Demnitarul si fratele sau, Liviu, sunt implicati intr-un dosar de deturnare de fonduri europene prin firma lor Galaxy SRL din Mehedinti. Proiectul, in valoare de aproape 80.000 de euro, a fost folosit de fratii Nicolicea pentru achizitionarea unor echipamente TV de la Broadcasting Services International Ltd - inregistrata de Kiss Laszlo Gyorgy in insulele St. Kitts & Nevis din Caraibe. Cazul a intrat in atentia DLAF care a retinut, printre altele, ca achizitia de la offshore-ul caraibian nu e eligibila: furnizorul nu provine de pe teritoriul UE.

Gabriel Mutu, senator PSD

In aprilie 2009, si-a cesionat participatiile (99%) din firma Leader Rezidential Concept SRL catre un offshore din Seychelles: Vantec Business Ltd, infiintat de reteaua Kiss-Taylor prin agentul local Fidelity Corporate Services. In momentul cesiunii, offshore-ul african a fost reprezentat de Petre Mainescu, administrator Lipsca SA - companie fanion a controversatului Alexandru Bittner - in care a fost asociat si Mutu. Senatorul e vechi partener al gruparii Bitttner - Petrache (numita "Mafia de Baneasa" de catre presedintele Romaniei), impreuna cu Dorin Cocos, sotul ministrului Elena Udrea.


Ionut Adrian Eftimie. Media. Offshore-ul Artemro Trading Limited din Delaware, infiintat de Kiss Laszlo Gyorgy, a preluat complet firma IT & Media Solutions din Bucuresti controlat de Ionut Adrian Eftimie (90%) si de tatal sau. Rocada a devenit oficiala pe 22 septembrie 2010, la doua saptamani dupa ce Eftimie Jr si consultantul Kiss au fost arestati in acelasi dosar. Ei sunt cercetati de procurori pentru spalare de bani si delapidare impreuna cu sefii societatii PetromService (actuala PSV Company SA).

Antonio Vrusea. Industrie. Foloseste un offshore din Delaware (Eurox Limited) si doua din Seychelles (Sarasin Invest Limited si Welldone Corporation) infiintate de Kiss Laszlo Gyorgy. Vrusea este cercetat de procurorii de la Crima Organizata pentru spalare de bani si evaziune: el e implicat in crearea unui grup infractional organizat care a sustras din sistemul bancar peste 250 de miliarde de lei vechi, folosind societati fantoma si documente false. Vrusea a preluat banca Fepa Birlad, alaturi de magnatul roman Ovidiu Tender.

Cristian Fughina. Retail. Protagonistul celui mai rasunator faliment din Romania si-a optimizat afacerile in Delaware. Aici, agentul lui Kiss i-a infiintat trei firme de offshore: Keston Corporation, Bellagio Corporation si Milena Trading Company Ltd. Ultima controleaza cu datorii de aproape 30 de milioane de euro. Lichidatorul firmei romanesti nu-si poate extinde operatiunile si asupra offshore-ului american.

Elena Vasiliu. Finante. Fosta directoare a Bancii Populare "Furnica" este judecata pentru delapidarea a 111.300 de dolari, in baza unui contract de consultanta fictiva incheiata de banca cu offshore-ul american Clearfield International LLC. Vasiliu a dispus plati in contul din Budapesta al propriului offshore - infiintat de Kiss. Documentele Clearfield din Washington, obtinute de OCCRP, releva conexiuni offshore cu Al. Bittner si Fathi Kesser. Elena Vasiliu e judecata si in dosarele lui Sorin Beraru - urmarit de Interpol.

Brebeanu Nicolae Danut. Comert. Trei societati detinute de familia Berbeanu au ca actionat offshore-ul Zolnar Limited din Delaware, reprezentat de Ian Taylor, partenerul lui Kiss. Fost candidat la Camera Deputatilor in 2004, pe listele PSD, Brebeanu a fost trimis in judecata in dosarul lui Gheorghe Medintu, ex-vicepresedintele PSD Arad - ambii fiind acuzati de fraude si coruptie.

Liviu Luca. Media. Doua entitati din Noua Zeelanda (Regallis Investments Ltd si Simaco Consulting Ltd), infiintate de tandemul Kiss-Taylor prin reteaua offshore anchetata pentru trafic de arme pe ruta Corea de Nord - Iran, acopera doua companii romanesti. SRL-urile (Global Production si Global News) au fost infiintate de Global Video Media - firma cercetata pentru o evaziune fiscala de 240.000 de euro, controlata de mogulul sindical Liviu Luca si prezentata in actionariatul Realitatea TV.

Florin Hozoc. Distributie. Distributie de medicamente prin HK&ZY Best Pharma Distribution SRL, controlata de offshore-ul MNGV Investment Limited din insulele Seychelles - marca Kiss Laszlo Gyorgy. Hozoc a devenit cunoscut in campania electorala din 2005, fiind implicat in scandalul "Stenogramele PSD". Afaceristul a fost audiat de procurori, alaturi de deputatul PDL Cristian Boureanu - asociatul sau din agentia Romnet. Hozoc a fost membru PNL, trecand ulterior in barca partidului de guvernamant, PDL.

Irina Socol. IT. In 2002, holdingul Siveco Romania, fondat de Irina Socol, a dispus plati in contul firmei de consultanta offshore (Laveco Romania) conduse de Kiss Laszlo Gyorgy - potrivit extrasului bancar aflat in posesia OCCRP. Un an mai tarziu, in 2003, izbucnea scandalul public generat de contractele cu statul, in valoare de sute de milioane de dolari, primite de Siveco, fara licitatie, de la guvernul Adrian Nastase. Recent, softul vandut de Siveco Romania a blocat serverul central al Casei de Asigurari de Sanatate Bucuresti.

Stefan Osain. Constructii. Utilizeaza firme offshore, marca Kiss&Taylor: trei in Noua Zeelanda (Demir Investment Ltd, Denco Trading Ltd si Shimitzu Development Ltd) plus una in Delaware (Gobal Invest & Trade LLC). Presa a detonat scandalul realibilitarii a 11 scoli din Bucuresti, in care au fost implicate Shimitzu si Global. Contractul pe bani europeni (12.3 milioane de euro) a fost atribuit prin frauda, sutine OLAF. Mai mult: banii au fost incasati, dar scolile au ramas ruinate. Procurorii anticoruptie ancheteaza cazul.

Dumitru Crestin. Industrie. In august 2010, a primit de la Kiss Laszlo Gyorgy offshore-ul Metal Advanced Ltd din Seychelles - prin care vinde patentul unei noi metode de minerit. Crestin este anchetat in dosarele de coruptie ale celebrului Mihai Necolaiciuc, fost director al CFR, pentru fraude de zeci de milioane de euro. Fratele sau, Vasile, e implicat in procesul ofiterilor SRI judecati pentru complicitate cu mafia petrolului.

Reactiile politicienilor si oamenilor de afaceri care au beneficiat de serviciile lui Kiss

Viziunea lui Brânză

“Industria offshore este ca Masoneria. Mulți vorbesc despre ea, puțini o cunosc”, spune deputatul PDL William Brânză, adăugând că numele unui politician legat de cel al unei firme offshore trezește, deocamdată, suspiciuni și referindu-se doar în treacăt la faptul că două astfel de companii, înregistrate în Delaware, sunt reprezentate în România de fratele său, Daniel Brânză: “Fratele meu a avut o tragedie în familie, de atunci nu mai este om de afaceri, de fapt, nu mai este om. Niciuna dintre firme nu a fost înființată de mine. În rest, ce s-a mai întâmplat… nu mai știu. Eu sunt mai mult în Spania, chiar nu mai știu nimic. Pe fratele meu l-am sfătuit în mod direct încă de atunci <>.”

William Brânză, care susține că nu-l cunoaște pe Kiss Laszlo Gyorgy, analizează, “ca jurist”, sistemul offshore: “Ca avocat, pot să spun că orice offshore, chiar dacă nu este la vedere, este în regulă atâta vreme cât respectă legislația statului în care a fost înființat. N-ai de ce să-l acuzi. Transparența trebuie să existe, dar la nivelul la care o cere legislația respectivă. Pe de altă parte, atâta vreme cât ești implicat direct într-un offshore, ca politician de pildă, vei fi înțeles cu o oarecare doză de subiectivism. Totul este plasat așa, într-o zonă gri, o zonă obscură. Sigur, peste câțiva ani, când societatea românească se va maturiza din mai multe puncte de vedere, vom pune altfel problema.”, conchide deputatul PDL.

Despre contractul controversat cu societatea de stat Metrorex, William Brânză are propria variantă: “Eu i-am spus lui Berceanu (ex-ministrul Transporturilor – n.r.): . I-am spus și domnului Berceanu. El mi-a răspuns la vremea aceea: .

Nervii lui Nicolicea

Pe deputatul UNPR Eugen Nicolicea întrebarea îl irită din start: “Dacă sunt asociat în Galaxy SRL, asta nu înseamnă că e firma mea. Una-i una și alta-i alta, da? Comentariul meu e simplu: ciorbă reîncălzită după zece ani.” Deputatul UNPR a închis telefonul înainte de a auzi întrebarea de fond legată de offshore-ul din St. Kitts & Nevis, care a făcut afaceri cu SRL-ul din Mehedinți al demnitarului. Al doilea apel l-a găsit și mai nervos: “Măi, ți-am răspuns, nu mă mai deranja! Pentru asta există procese de calomnie.”

Secretul lui Mutu

Senatorul PSD Gabriel Mutu susține că firmele offshore se folosesc din “rațiuni economice”. Cât despre căsuța poștală din Seychelles căreia i-a cesionat participațiile din SRL-ul lui imobiliar, demnitarul devine succint în explicații: “Eu am cesionat și gata, nu m-a interesat a cui e firma offshore și nici cine a înființat-o. În afaceri, asta nu se întreabă niciodată! Într-adevăr, Măinescu o reprezenta, dar nu știu să vă spun mai multe.”

Chiar dacă soția lui Mutu, Claudia, a rămas în afacere, asociată direct cu offshore-ul din Seychelles, senatorul ridică din umeri, consecvent: “Nu știu a cui e Vantec Business Ltd, v-am mai spus.” Ce nu spune însă Mutu este că, recent, el s-a reîntâlnit cu offshore-ul misterios în momentul în care și-a recuperat firma Leader Rezidential Concept SRL. Printr-o nouă cesiune, IBC-ul african a fost, brusc, înlocuit de un SRL românesc în acționariatul firmei fondată de politician. Cea din urmă se numește Autohorc Hobby Store și e controlată (99%) de același Gabriel Mutu. Modificarea a fost înregistrată la Registrul Comerțului la sfărșitul lunii ianuarie a.c. În afacerile senatorului mai figurează o companie anonimă din Panama (Darval Investments SA), dar Mutu tranșează subiectul: “Vorbiți despre firmele mele mai vechi din care am ieșit. Nu mai știu care e situația.”

Specialistul lui Pambuccian

Deputatul Varujan Pambuccian a confirmat recent că îl cunoaște pe Kiss Laszlo Gyorgy încă de la începutul anilor 2000. “Am fost la domnul Kiss, la sediu, pentru că Metin Cerchez insista pe o afacere. Eu am vrut doar să-l duc cu vorba, nu vroiam neapărat să intru cu adevărat în firma de transport. Da, îl cunoșteam pe Kiss din perioada în care am încercat să inițiez o lege de facilități fiscale în România, așa cum sunt în paradisurile fiscale în care Kiss este specialist. L-am invitat atunci la Camera Deputațior, ca să ne cunoaștem, să ne consultăm.”, a rezumat Varujan Pambuccian.

Iancu: “I-am pus în legătură”

Marian Iancu e de acord să scoată la lumină culise offshore ale afacerilor sale: “Eu vorbesc doar despre Faber Invest & Trade Inc., un important trader de țiței, pentru care am lucrat, eu și companiile mele din Elveția, ca reprezentant pe Europa de Est, în ultimii opt ani. De partea juridică, înființare ș.a.m.d. s-au ocupat, însă, avocații și cei din Statele Unite. Eu am gestionat doar partea de trading și reprezentare. Știu că se plătește anual o taxă de agent registratar, dar, repet, de toate astea se ocupă avocații. Totul e înregistrat și plătit la zi. Din câte îmi amintesc, Faber nu a fost înregistrat în România, dar repet, avocații s-au ocupat de asta. În cazul Faber, din câte știu, Laveco România (firma de consultanță condusă de Kiss până în 2005 – n.r.) nu a fost de la început. Parcă, era o companie cipriotă... Avocații din America mi-au cerut instrucțiuni cu privire la agenții registratari din Europa de Est, iar eu le-am recomandat această companie, i-am pus în legătură. Pe cealaltă firmă offshore, Lanton Enterprises Inc., eu n-am reprezentant-o niciodată. Am citit în presă despre problemele penale pe care le are Kiss Laszlo, dar în privința asta n-am niciun comentariu”, dezvăluie Iancu.

“Servcii de consultanță” pentru Siveco

Corporația Siveco a confirmat informațiile Reportingproject, răspunzând astfel întrebărilor trimise managerului Irina Socol: “Într-adevăr, în contabilitatea companiei exista facturile emise în 2002 de Laveco România (firma de consultanță offshore pe care Kiss a condus-o până în anul 2005 – n.r.) și platite de noi, așa cum reiese din verificările interne. Serviciile de consultanță prestate de Laveco au reprezentat obiectul plăților, ceea ce e menționat și pe facturi.”

Oficialii Siveco susțin că nu au beneficiat de companii offshore în urma “serviciilor de consultanță”.

Pe de altă parte, Reportingproject a demonstrat că practica uzuală a lui Kiss Laszlo Gyorgy este să încaseze contravaloarea serviciilor sale offshore sub enunțul generic “servicii de consultanță”.

“Loți are o minte briliantă”

Inițial, Antonio Vrusea a fost rezervat să comenteze relația sa cu Kiss. Cel care a mijlocit discuția directă cu el a fost vedeta de televiziune Wilmark Rizzo Hernandez, finul de cununie al lui Vrusea. După ce, în prealabil, s-a interesat care e obiectul documentării, unde va fi publicat articolul și care sunt întrebările, Wilmark ne-a făcut legătura cu nașul său.

Avizat, Vrusea a relatat pe scurt ce crede despre consultantul offshore: “Domne’, eu îl respect pe (Kiss Laszlo – n.r.). Are o minte briliantă. El a fost primul în domeniul ăsta, aici. El l-a întemeiat. Am avut o relație de afaceri corectă cu Loți, n-am nimic să-i reproșez. Știu că are problemele astea acum, dar știți cum e: adevărul despre un om poate fi înțeles în mai multe feluri. Cred a venit un ordin de sus. Eu sunt foarte curios cum ați ajuns neapărat la mine, pentru că Loți are mii de clienți, domne’, mii! Cât despre problemele mele, nu mă refer la informările oficiale ale Justiției în cazul meu, dar nu-mi plac interpretările tendențioase și umflate ale presei. Oricum, eu vă propun să ne întâlnim, pentru că lucrurile astea trebuie discutate față-n față. Eu pun preț pe .”

Dar întâlnirea “eye-contact” n-a mai avut loc. Vrusea a anulat-o cu două ore înainte de momentul stabilit de el însuși, invocând o chestiune de ordin personal. De data aceasta, discursul său a căpătat nuanțe oficiale: “Nu cred că ați obține mare lucru din interviul cu mine. L-am cunoscut pe domnul Kiss la recomandarea unor fonduri de investiții din Zurich si Liechtenstein.”

Prin cele două offshore din Seychelles înființate de Kiss (Sarasin Invest Ltd. și Welldone Corporation Ltd.), Antonio Vrusea își controlează toate afacerile din construcții, turism, intermedieri financiare, inclusiv SRL-ul Fepa Trading - acuzat că a căpușat fosta fabrică de stat, Fepa Bârlad.

Minerit pe axa Seychelles-Geneva

Dumitru Creștin a lăsat reținerile deoparte când a aflat câ documentele firmei sale din Seychelles, Metal Advanced Ltd., sunt în posesia Reportingproject. El și-a asumat compania offshore și scopul acesteia: “Nu sunt singur în firmă, suntem cinci parteneri, printre care și un fizician. Prin intermediul lor l-am cunoscut pe Kiss. Am considerat cu toții că o firmă din Seychelles este adecvată proiectului nostru și pe aceasta brevetăm un patent la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva: o metodă de minerit fără cianuri pentru metale rare. Aparatul e în faza de construcție. Eu sunt minoritar, cu vreo 30%, dar am finanțat această afacere în curs de finalizare. Vizăm mine cum ar fi cele din România, dar ăsta-i doar un exemplu.”, a declarat Creștin. Afaceristul este asociatul tradițional al magnatului Cristian Burci în tranzacții controversate cu statul român, deși, acum, susține că simte “efectele crizei”.

Luca & Vîntu: “Nu știu, n-am auzit, SRI-știlor!”

Mogulul sindical Liviu Luca este excesiv de prudent: “Dacă ar exista un offshore pe numele meu, aș fi știut. Habar n-am”.

La rândul său, Sorin Ovidiu Vîntu, vechi partener și “consilier financiar” al lui Liviu Luca, vorbește doar despre singura afacere asumată oficial: “Nu mă interesează documentarea dumneavostră de SRI-iști! Singura mea firmă offshore este Bluelink Comunicazione Ltd. (acționarul majoritar al Realitatea TV – n.r.), înființată de dl. Vitalie Dobândă. Nu am auzit despre cele două companii pe care le menționați”, a spus Vîntu. Însă, “cele două companii” figurează în documentul oficial trimis de Fisc (ANAF) către Departamentul Național Anticorupție (DNA) care conține concluziile controlului efectuat la Realitatea TV – televiziunea lui Vîntu.

Fughină reprezintă, dar “nu cunoaște”

Alina Fughină, soția și asociata lui Cristian Fughină, răspunde în același registru: “Nu pot să vă vorbesc despre asta pentru că nu cunosc subiectul. Niciuna dintre companii nu e a mea”. Firmele offshore în cauză sunt reprezentate în România de soții Fughină, potrivit documentelor obținute de Reportingproject.net.

Taher “n-are nevoie”, iar Savin tace

Din Afganistan, Fathi Taher ține subiectul la distanță: “N-am auzit de Kiss Laszlo și cineva ca mine nu are nevoie să facă înțelegeri cu astfel de persoane”, ne-a transmis magnatul printr-un intermediar.

Bogdan Savin, patronul grupului Ager, a preferat să tacă. A spus “alo”, a confirmat că el se află la celălalt capăt, a ascultat întrebarea și a închis brusc telefonul. N-a mai răspuns la apelurile ulterioare și nici la mesajele electronice.

Eftime, apărat de avocatul lui Vîntu

Apărarea lui Ionuț Adrian Eftime, inculpat în același dosar cu Kiss Laszlo Gyorgy, se bazează, în linii mari, pe o strategie procedurală, așa cum reiese din pledoaria avocatului său, Marian Nazat: “Parchetul efectuează cercetări privind o sumă de bani apreciabilă, plătită de Petrom Service altor persoane de drept privat și, în loc să se concentreze pe ancheta de infracțiuni la legea societilor comerciale, Parchetul a înțeles să rețină unele infracțiuni din spațiul domeniului public. Parchetul nu a avut în vedere faptul că legea specială prevalează asupra codului penal.” În plus, Nazat, unul dintre avocații mogulului Sorin Ovidiu Vîntu, mizează și pe faptul că Petrom Service (actuala PSV Company SA) nu a reclamat delapidarea celor 8 milioane de euro care, potrivit procurorilor, ar fi fost spălați de Eftime și Kiss. În prezent, corporația anexată de Vîntu și Liviu Luca la afacerile tandemului se află în lichidare judiciară.

Vasiliu și “fabrica offshore” din Washington

Judecată pentru delapidare și fals în înscrisuri, Elena Vasiliu a susținut în fața instanței că offshore-ul Clearfield International LLC, înființat pe filiera Kiss, i-ar aparține unui consultant american, pe nume Wilson Gatt – personaj pe care autoritățile judiciare nu l-au identificat niciodată. “Consultațiile din partea domnului Wilson Gatt au fost prestate telefonic și s-au concretizat în creșterea numărului de clienți ai cooperativei, realizându-se un rulaj foarte mare, ceea ce a condus la îmbunătățirea indicatorilor de bonitate ai cooperativei (Banca Populară Furnica – n.r.), aspect care, de altfel, a fost consemnat și de către inspectorii BNR. Pe domnul Wilson Gatt îl sunam atât de pe telefonul meu mobil cât și de pe postul telefonic al cooperativei, apelând un număr de telefon pe care însă nu mi-l mai amintesc.”

Procurorii au acuzat-o pe Elena Vasiliu că ar fi manipulat personal compania offshore prin care și-ar fi delapidat propria bancă: soțul inculpatei era împuternicit pe contul din Ungaria al “consultantului” în care aceeași Vasiliu dispunea plăți din calitate de director Furnica. În procesul Elenei Vasiliu a fost audiat ca martor și Kiss Laszlo Gyorgy. El a relatat, la modul vag: “În urmă cu 3-4 ani, doamna Vasiliu a fost la mine în birou pentru consultații, prestând față de această servicii de consultanță managerială o dată sau de două ori. (…)”.

Compania Clearfield International LLC este înregistrată în Wasghinton la aceeași adresă și de către același agent de înregistrare ca toate IBC-urile folosite de Fathi Kesser în scandalosul process de privatizare al întreprinderii Nitramonia Făgăraș sau în alte afaceri investigate de procurori și poliție.

Documentele obținute de Reportingproject.net arată că la “fabrica de căsuțe poștale” din Washington sunt conectați maeștrii offshore internaționali cu care Kiss Laszlo Gyorgy a lucrat de-a lungul timpului: neo-zeelandezul Ian Taylor împreună cu britanicii Raymond Terry Gibson, Michael Patrick Owen și Alastair Matthew Cunningham. Cel din urmă este directorul firmei din Regatul Unit prin care Alexandru Bittner și-a controlat concesiunea din Delta Dunării, atât de contestată public și juridic.

Hozoc, Osain și Brebeanu, de negăsit

Ștefan Osain și Nicolae Dănuț Brebeanu n-au răspuns la niciunul dintre numerele de telefon ale firmelor lor. În cazul lui Florin Hozoc, la celălalt capăt al firului s-au aflat doar avocații care i-au înregistrat formal afacerile din România. Și care au păstrat discreția absolută în privința clientului.

Citeste si Lista lui Kiss: arhiva secreta din Piata Victoriei

ReportingProject.net este portalul organizatiei The Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), un program in care participa jurnalisti de investigatie din Europa de Su-Est si Caucaz. Proiectul este sustinut de granturi oferite de United Nations Democracy Fund (UNDEF), the United States Agency for International Development (USAID) si the Open Society Foundation.

La ancheta a contribuit Daniel Bojin

* ReportingProject.net pune la dispozitia jurnalistilor de investigatii platforma DataTracker, un instrument prin care se pot afla date despre companii din toata lumea.


REFERINTE
Lista lui Kiss: arhiva secreta din Piata Victoriei - Partea I