Dragnea a făcut cale întoarsă la drumurile sale nebătute de DNA

Aşadar, Liviu Dragnea şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Interne, ca să se întoarcă la funcţia lui mai veche, pe care cică o execută impecabil, ca Antonio Stradivari viori. La fel ca celebrul lutier, Dragnea s-a remarcat prin creaţii de milioane de euro, drumurile judeţene din Teleorman. Încă nu sînt atît de celebre precum viorile, dar ar putea deveni dacă nişte maeştri de la DNA le-ar studia un pic şi ar interpreta legea în sensul ei cel mai clasic.
Drumurile făcute de Dragnea în dublul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman au o calitate constantă.
Sînt făcute de firma Tel-Drum, despre care unii parlamentari PD-L susţin că este chiar a lui Liviu Dragnea, după cum v-am povestit săptămîna trecută. Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean condus de Dragnea aprobă fondurile pentru firma de asfaltat drumurile judeţene a lui Dragnea. Să vedem cum arată un drum la care Dragnea, preşedinte de consiliu, a aprobat fonduri pe baza cărora să lucreze firma la care Dragnea este baci.


DC 9, drumul care leagă comunele Viişoara şi Vînători, cu o lungime de trei kilometri, a fost asfaltat printr-un program SAPARD, pe baza unei licitaţii publice organizate în 2003. În caietul de sarcini, în studiul de fezabilitate, dar mai ales în legislaţia în vigoare se specifică clar că în cazul unui astfel de drum „lăţimea platformei va avea 7 metri“. Firma Tel-Drum a cîştigat licitaţia şi a executat drumul. Recepţia proaspăt asfaltatei şosele a fost făcută în prezenţa şi cu girul a doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean. Aceştia aveau sarcina să verifice dacă lucrările au fost executate conform studiului de fezabilitate şi caietului de sarcini. Au pus aparatele, au măsurat, au luat probe de asfalt, care, ştiţi cum e, la ţară mai prezintă şi probe de balegă, şi le-a ieşit că totul este în ordine. Firma Tel-Drum s-a achitat de obligaţiile din contract, iar caii care circulă prin zonă au mîncat ovăz bun. Reprezentanţilor Consiliului lui Dragnea le-a scăpat un amănunt minor, poate din cauza miresmei de ovăz: drumul nu avea şi nu are lăţimea de 7 metri, ci doar de 5 metri şi ceva. Vă daţi seama, oricît de performante ar fi sistemele de măsurat actuale, un metru şi jumătate lipsă din lăţimea unui drum de trei kilometri poate să treacă neobservat. Se cheamă marjă de eroare de firmă de preşedinte de consiliu judeţean.

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Feb 2009 | Alexandru Cautis

„România-ţară bogată“, închiriată pe mărunţiş

După redevenţele plătite statului român pentru resursele scoase din pământ - doar 270 milioane euro pe an - rezultă că bogăţia României este un mit.
Scandalul concesiunilor din Marea Neagră a adus în atenţia opiniei publice modalitatea prin care statul foloseşte bogăţiile naturale ale României în interesul cetăţenilor ţării. Principala hibă a poveştii Sterling se referă exact la schimbarea tipului de acord: iniţial, statul avea un contract de împărţire a producţiei, ulterior transformat într-un contract de concesiune exclusivă pentru investitor, statul primind doar redevenţe din producţia realizată.

Cât primeşte însă statul pe bogăţiile subsolului, pe care le folosesc firmele, private sau de stat? Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în 2007, totalul taxelor şi redevenţelor s-a ridicat la 900 de milioane de lei - adică doar 270 de milioane de euro.
Din această sumă, grosul a revenit din redevenţele din ţiţei şi gaze (797 de milioane) şi doar 89 de milioane din redevenţele pe Legea minelor, adică din taxele pe cărbuni, minereuri feroase, neferoase, aluminiu, metale nobile, ape geotermale, ape minerale, sare etc.

E mult sau e puţin? „Dacă dvs. vi se pare puţin, celor care le plătesc li se pare mult. În următoarele două luni vom propune o nouă modalitate de calcul, ca să asigurăm încasări mai mari. Pe minerale solide putem să găsim o redevenţă mai mare”, ne-a declarat noul preşedinte al ANRM, Gelu Mărăcineanu. Însă, în privinţa celei mai importante surse de bani, adică redevenţa plătită de Petrom, singura companie care extrage momentan ţiţei din România, nu se poate face nimic. „Este stipulat în contract un nivel al redevenţei care se menţine până în 2014. Abia atunci vor intra pe noile prevederi”, ne-a spus Mărăcineanu.

Petrom plăteşte o redevenţă de 5,6 euro pe tona de ţiţei extras, deşi preţul petrolului a crescut în perioada 2007-2008 de trei ori până la valoarea istorică de 147 de dolari barilul (o tonă are circa 8 barili de ţiţei). Poate şi din această cauză, Petrom a avut, în 2007, un profit net de 1,77 miliarde de lei (530 de milioane de euro). În afara acestei situaţii speciale, pe ultima lege a petrolului, redevenţa ajunge până la 13% pentru producţia de ţiţei şi gaze, situată mai apropiată de cea normală - pentru exploatările din Golful Mexic se percepe o redevenţă de 16%. Romgaz, cel mai mare producător de gaze, plătind această redevenţă, a raportat un profit de 509 milioane de lei, adică 150 de milioane de euro. Unul dintre cei mai mari îmbuteliatori de apă minerală, Romaqua Group Borsec, a înregistrat anul trecut un profit de 24,4 milioane de lei (circa 7,5 milioane de euro). Potrivit legii, redevenţa plătită pentru apă minerală este de 4 euro la 1.000 de litri - la cursul de azi, asta înseamnă 160 de lei vechi pe litrul de apă.

Anul Redevenţă totală Redevenţă ţiţei şi gaze
2005 749 mil. lei 718 mil. lei
2006 846 mil. lei 782 mil. lei
2007 900 mil. lei 797 mil. lei
2008 (9 luni) 952 819 mil.lei

Sursa: Cotidianul
11 Feb 2009 Mihai Nicut