duminică, 4 noiembrie 2012

INEXPUGNABILI. REȚEAUA BANCHERILOR, sprijinită de Vechea Securitate: case conspirative, falsificatori de acte și oameni-cheie în toate instituțiile statului

Romania trebuie salvata!
Autor: Ionel Stoica, Virgil Burlă

Un general de 73 de ani a pus în practică ce a învăţat în timpul Războiului Rece. Metodele Securităţii comuniste, case conspirative şi instrumente de falsifi cat, au fost folosite pentru a ţepui mai multe bănci comerciale




1 /2.

Dosarul bancherilorFostul general al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE), Dragoş Diaconescu (73 de ani), nu a uitat ce a făcut o viaţă şi s-a lansat în afacerile mari cu împrumuturi bancare de milioane de euro cu acte false. Procurorii DIICOT l-au descris drept un personaj extrem de influent. Dragoş Diaconescu a pus la dispoziţia bancherilor penali mai multe locuinţe conspirative, sediul central fiind pe strada Carol I din Capitală. În aceste locuri, se ţineau aşa numitele întâlniri şi se puneau la cale următoarele lovituri.

Bătrânul securist ieşea rar din casă, cele mai importante astfel de „şedinţe” fiind ţinute chiar în propria locuinţă de frica unor eventuale interceptări. Schimbate frecvent, locurile de întâlnire erau dotate cu întreaga aparatură necesară falsificării actelor, inclusiv ştampilele ANAF. El avea rolul de a intermedia împrumuturi între diferite bănci şi firmele unor interlopi din Călăraşi. Preferatele lui Diaconescu erau băncile cu capital de stat, însă avea legături strânse şi cu vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, reţinut în acest caz.

EXCLUSIV Romii din Sinteşti şi-au înscenat un jaf pentru a-i păcăli pe bancherul Claudiu Cercel şi pe generalul DIE, Dragoş Diaconescu
Tovarăşiile generalului

„Dragoş Diaconescu beneficiază de un cerc relaţional extrem de influent, având cunoştinţe în toate instituţiile statului precum şi în unităţi bancare importante din România”, acuză procurorii DIICOT. Nu mai puţin de 32 de persoane au fost deja reţinute pentru că au ţepuit trei bănci comerciale cu 22 de milioane de euro.

Alt personaj influent, Aurel Şaramet, preşedinte al Fondului de Grantare a Creditelor pentru IMM, se întreţinea cu Diaconescu. El era cel care garanta obţinerea creditelor frauduloase. Şaramet este cercetat în stare de libertate. în acest dosar

DOSARUL BANCHERILOR Afaceristul Daniel Ruse, cu relaţii în lumea interlopilor din Călăraşi, este audiat la DIICOT
Dragoş Diaconescu: Să trăiţi!
Aurel Şaramet: Tovarăşe general Dragoş, să trăţi! Onoare muncii! Şaramet, permiteţi să raportez!

D. D: Şefu’, e o mare onoare că mă băgaţi în seamă. Să fiu al naibii!
A. Ş: Vă bag unde vreţi. Dar ce p... mea am auzit, că ai necazuri?

D. D: Am, şefu’, dar sper să o rezolv.
A. Ş: Acum, glumesc. Tu vorbeşti serios. Ce ai păţit?

D. D: Păi, dacă îmi dai voie, zilele astea ne vedem.
A.Ş: Cum să-ţi dau voie? Mi-e dor să te văd, nu aşa!

D. D: Hai! Spune când şi vin oriunde îmi spui.

Generalul DIE era în relaţii bune cu mai mulţi afacerişti controversaţi: Daniel Ruse cu relaţii în lumea interlopă din Olteniţa - şi Mihai Stan, cu relaţii în mafia fierului vechi din Sinteşti.

Un fost șef al Poliției Române e implicat în DOSARUL BANCHERILOR! Ruse: „Crearea unui grup infractional? Am vorbit cu generalul Abraham”
„Grupul a reuşit să-şi creeze un cerc relaţional extrem de important, cerc din care fac parte funcţionari cu rang înalt din cadrul Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii, Senatul României, AVAS, Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, ANAF şi alte structuri ale statului român”, se mai arată în actul de acuzare al procurorilor DIICOT.

Bancher de top

Numărul doi din BRD, vicepreşedintele Claudiu Cercel, a fost monitorizat timp de şase luni. Toate discuţiile sale telefonice şi întâlnirile de taină au fost înregistrate. Potrivit acestora, el a avut mai multe întâlniri cu Dragoş Diaconescu. El şi-a dat acceptul pentru acordarea unor credite frauduloase.

Un fost ofiţer al Securităţii era omul de legătură dintre bancherii de top şi afacerişti cu relaţii în lumea interlopă din Ilfov şi Călăraşi

DOSARUL BANCHERILOR Directorul din Ministerul Economiei se plângea în stenograme: "Avem probleme cu Oltchimu'"
„Prin activitatea infracţională, grupul a cuprins peste 80 la sută din sistemul bancar românesc şi o parte importantă a instituţiilor statului”
ACT ACUZARE, procuror DIICOT

„Am vorbit cu Abraham”

Unul dintre afaceriştii implicaţi, Ruse Daniel, a fost interceptat de procurori când discuta cu un alt acuzat din dosar să intervină la fostul general de poliţie, Pavel Abraham (foto), pentru a stopa ancheta deschisă împotriva lor.

Gabriel Iordache: Uite, am vorbit cu Abraham, dar el nu e în ţară...
Daniel Ruse: Aşa...

G. I: Şi...nu e chiar în regulă!
D. R: Adică?

G. I: Adică...ce a putut să afle este că … Da’, în mare despre ce e vorba...crearea unui grup infracţional...?
D. R: Da... Pavel Abraham a negat ieri orice legătură cu aceştia

CITIŢI ŞI:

DOSARUL BANCHERILOR. Ce leafă avea șeful fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM
DOSARUL BANCHERILOR Generalul DIE, Dragoş Diaconescu, a pus la dispoziţie locuințe conspirative pregătite pentru falsificarea actelor
DOSARUL BANCHERILOR Numărul doi din BRD, bancherul Claudiu Cercel, a fost monitorizat ambiental, telefonic şi informatic
DOSARUL BANCHERILOR Reţeaua a atras înalți funcționari din ministere și Senat: "A penetrat 80% din sistemul bancar românesc"
PRIMELE STENOGRAME din DOSARUL BANCHERILOR Aurel Şaramet către ofiţerul DIE: “Tovarăşe general Dragoş, să trăiţi! Onoare muncii! Şaramet, permiteţi să raportez!”



EVZ.ro

vineri, 2 noiembrie 2012

FRAUDA BANCARĂ de 22 de milioane de euro. Președintele BRD: "Documentele trec prin 10-12 mâini. E greu de crezut că sunt toți corupți"

Romania trebuie salvata!
Autor: Ana-Maria Adamoae, Ionel Stoica, Cristina Botezatu



Băncile din România au primit astăzi o lovitură dură de imagine după ce DIICOT a anunțat că a destructurat o grupare infracțională, formată din 48 de persoane, care a fraudat BRD, BCR și CEC cu suma de 22 de milioane de euro. Lovitura de teatru a venit odată cu anunțul numelor celor implicați în rețea: Aurel Șaramet, președintele Fondului de Garantare a Creditelor, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreședinte BRD și trei angajați din Ministerul Economiei. Șaramet va fi suspendat din funcție.



UPDATE 21.10. Președintele BRD Petre Bunescu a vorbit în această seară, la TVR 1, despre ancheta în care este implicată banca pe care o conduce. "Azi am aflat de anchetă. Noi am furnizat la cererea autorităților elementele necesare despre anumiți clienți. Mecanismele de creditare sunt stabilite respectând regulile bancare și normele instituției respective", a precizat Bunescu.

Potrivit acestuia, BRD va relua procesul de creditare.



Președintele BRD a mai explicat că, în cazul creditelor cu valoare mare, documentele trec prin "10-12 mâini". "Creditele mari se aprobă în comitete. Până să ajungă acolo, documentele trec pe la mai multe persoane. E greu de crezut că tot lanțul este corupt!", a spus Petre Bunescu la TVR 1.

UPDATE 15.53. Mihai Grigoroiu, unul dintre învinuiţii în acest caz, fusese numit recent în funcţia de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Potrivit declarației sale de avere, Mihai Grigoroiu deţine, împreună cu soţia sa, un apartament de 50 de metri pătraţi în sectorul 1, cumpărat anul acesta şi un autoturism Volkswagen, din 2003. El mai are două credite la BRD, de 28.000 de lei şi de 51.300 de euro, contractate în 2012 şi scadente în 2017, respectiv în 2042.

Grigoroiu lucra în minister din 2012, iniţial fiind asistent la cabinetul unui secretar de stat, iar apoi consilier PR la aceeaşi autoritate. În 2010, el a mai fost angajat la Ministerul Economiei, în funcţia de consilier juridic.

Un alt angajat al Ministerului Economiei implicat în acest scandal este Cătălin Ionuţ Roşu, auditor. Conform declaraţiei de avere, el are un Volkswagen din 2000. De asemenea, el menţionează şi un credit BCR de 37.000 de lei contractat în 2010 şi scadent în 2040.

UPDATE 13.55. Președintele Fondului de Garantare a Creditelor, Aurel Șaramet, implicat în mega-frauda bancară descoperită de DIICOT deține o avere impresionantă pentru un angajat la stat. Șaramet deține terenuri, case în Bucureşti şi Snagov, dar şi bijuterii, tablouri şi o colecţie numismatică în valoare de 97.000 de euro.

AVEREA FABULOASĂ A BUGETARULUI Aurel Şaramet
UPDATE 12.42. Aurel Șaramet, șeful Fondului de Garantare a Creditelor, va fi suspendat din funcție, a anunțat Ministerul Economiei.

Ministerului Economiei: Toți cei implicați în fraudă sunt suspendați. PLUS REACȚIILE BĂNCILOR
De asemenea, și în cazul celorlalți trei funcționari din cadrul Ministerului Economiei a fost dispusă măsura de încetare a activităţii, urmând să dispună suspendarea lor în cazul în care vor fi arestați.

MEGA-FRAUDA DE 22 milioane de euro. CUM AU OPERAT bancherii timp de doi ani
Cei trei funcționari:

Mihai Grigoroiu a fost şef serviciu din 2009 în cadrul OIIMM, exercitând temporar funcţia de Director General Adjunct la AM POSCEE.
Ionuţ Cătălin Roşu ocupă din 2010 funcţia de auditor asistent în cadrul Serviciului de Audit Public Intern din cadrul OIIMM.
Mihail Andrei Atanasiu ocupă din 2009 funcţia de consilier asistent la Directia Generală Mediu de Afaceri în cadrul OIIMM.
UPDATE ora 12.30. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT fac percheziţii la sediul Autorităţii de Management (AM) pentru Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE).Potrivit aceloraşi surse, procurorii DIICOT au ridicat mai multe documente de la această autoritate.

Unul dintre cei cercetaţi în acest dosar este Mihai Grigoroiu care ocupă funţia de director adjunct al Autoritatii de Management POSCCE, din cadrul Ministerului Economiei, structura responsabilă cu derularea fondurilor europene.

UPDATE ora 12.00. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT au monitorizat pe membrii acestei grupări în sediul societăţii 3D Real Estate SRL controlate de fostul general DIE, Dragoș Florian Diaconescu din centrul Capitalei. La aceste întâlniri participau oameni de afaceri şi bancheri. Sediul din Bd. Carol I era înţesat de aparatură specială, astfel procurorii au monitorizat toate convorbirile.

Potrivit acelaroşi surse, Dragoș Florian Diaconescu era amic cu Aurel Şaramet, șeful Fondului Național de Garantare, cel care elibera scrisori de garanţie pentru membrii grupării atunci când voiau să acceseze credite.

Un rol important, susţin aceleaşi surse, îl avea un expert contabil specializat în programe infomatice care se ocupa de fasificarea acestor acte.

UPDATE 11.45. Creierul grupării, un fost general DIE

Creierul întregii grupări este generalul (r) DIE/CIE Dragoş Diaconescu, şef al Oficiului ARGUS din cadrul Securității- care opera angajarile pentru cetățenii români care activau în comerțul exterior pe vremea lui Ceaușescu, potrivit unor surse apropiate anchetei.

După 1989, Diaconescu, împreună cu soţia şi cele două fiice, conduce un adevărat holding de firme ale familiei, cu cele mai diverse obiecte de activitate: schimb valutar, asigurări, mobilier din lemn, imobiliare, pază şi securitate etc.

UPDATE 7. Prima reacție oficială pe acest scandal vine din partea BRD, reprezentanții instituției rezumându-se să declare: "Nu suntem afectați de acest eveniment".

UPDATE 6. Potrivit unor surse din sistemul bancar, procurorii DIICOT au intrat pe firul fraudei după ce oficiali de la BCR au sesizat BNR-ul că în legătură cu un credit acordat unui IMM.

CITIȚI ȘI: CUM AU OPERAT bancherii implicați în MEGA-FRAUDA DE 22 milioane de euro
UPDATE 5. Oficialii Băncii Naționale a României au refuzat, momentan, să comenteze scandalul declanșat în sistemul bancar de ancheta DIICOT.

CEA MAI DURĂ pedeapsă dată pentru o FRAUDĂ BANCARĂ
UPDATE 4. Cel mai complex caz de fraudă bancară de până acum a avut loc în 2005 și a vizat un dosar de acordare ilegală de credite ce a vizat BCR, Romanian International Bank şi Banca Românească.

Din toate băncile româneşti s-a furat ca în codru în ultimii ani. Cele mai scandaloase cazuri
UPDATE 3. De-a lungul anilor, sistemul bancar din România a fost zguduit de mai multe falimente răsunătoare ale unor bănci, cazul Bancorex fiind cel mai răsunător „faliment” bancar.

EVZ.ro îți prezintă lista celor mai mari fraude bancare românești
UPDATE 2. Dragoș Florian Diaconescu a fost adus la audieri la sediul DIICOT. El ar fi general în rezervă al DIE, potrivit realitatea.net.

TOPUL celor mai mari fraude bancare DIN LUME. Care au fost prejudiciile
UPDATE 1. Aurel Şaramet, Alexandru Claudiu Cercel - Duca, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuț Roșu și Andrei Atanasiu nu au fost găsiți la adresa de domiciliu, fiind căutați de DIICOT la această oră.

CINE sunt cele DOUĂ personaje cheie din sistemul bancar implicate în frauda de 22 milioane de euro
Potrivit DIICOT, grupul infracțional format din 48 de persoane a acționat în perioada 2010 - 2012, fiind coordonat de Daniel Ruse, care a obținut 40 de credite de la 16 unităţi bancare, pe baza unor prin utilizarea unor documente falsificate.

Grupul infracțional a obținut, tot cu documente false, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării.

Procurorii susțin că gruparea a fost sprijinită de persoane importante din sistemul bancar, precum Aurel Şaramet, directorul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru I.M.M., Alexandru Claudiu Cercel - Duca, vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuț Roșu și Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri şi Dragoș Florian Diaconescu.

Valoarea totală a prejudiciului se ridică la suma de 22 de milioane de euro.

În cursul zilei de astăzi, aproximativ 100 de persoane vor fi aduse la audieri la sediul DIICOT.

Ancheta DIICOT a fost început acum șapte luni și a fost realizată cu sprijinul SRI.





Citiţi mai mult: Ministerul Economiei: Aurel Șaramet, șeful Fondului de Garantare, suspendat din funcție! Cum a intrat DIICOT pe firul fraudei de 22 milioane de euro - Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Cea-mai-mare-FRAUDA-din-sistemul-bancar-romanesc-1008743.html#ixzz2B3SZNrcQ
EVZ.ro



Spune-ţi părerea!

0 răspunsuri, 0 voturi
2 November, 08:18. IULIA
In alta tara,ar fi fost impuscati!!!
Eu le-as taia o mana,o ureche,un picior....
Ordinarii...

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 0 voturi
2 November, 08:06. SLABITUL.COM - Te incadrezi in limitele greutatii, nici prea slab nici prea gras???? vrei sa aflii? intra pe . slabitul.com .... ai 2 calclulatoare ...unul pentru calcularea greutatii ideale si altul pentru numarul de calorii consumate intr-un interval de
SLABITUL.COM - Te incadrezi in limitele greutatii, nici prea slab nici prea gras???? vrei sa aflii? intra pe . slabitul.com .... ai 2 calclulatoare ...unul pentru calcularea greutatii ideale si altul pentru numarul de calorii consumate intr-un interval de timp... intra si nu vrei regreata.... .SLABITUL.COM

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 22:45. secu
Sistemul bancar romanesc este corupt pana la maduva de foarte multa vreme. Aminti-va doar ce stie toata lumea: imprumuturile lui Udrea rezolvate peste noapte si ati vazut cu totii cu ce sistem de imbecili fuduli aveti de-a face cand va duceti sa lucrati cu banca, care va scot peri albi cu prostia, indolenta si incompetenta lor. La orice banca te-ai duce in Romania nu prea ai sanse sa gasesti altceva, si sa nu credeti ca sunt prea destepti, multi bancheri au fost primii care si-au luat tepe cu imprumuturi cu franci elvetieni sau au cumparat case cand piata imobiliara statea sa cada. Aceasta dezvaluire insa nu este altceva decat o polita, pentru ca cei care au fost dati in gat nu au platit dijma . Urmeaza alegerile, cica justitia se face ca lucreaza, cine a avut de priceput acum a priceput si pana in final totul va fi impachetat si dat uitarii datorita altui scandal care va da bine la alegeri. Circul se joaca pentru bani nu pentru distrarea poporului.

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 2 voturi
1 November, 22:26. Ulise
.Hotelul lui Dragoş Diaconescu din PredealPrintre cei audiaţi de procurorii DIICOT într-un dosar exploziv de fraude bancare estimate la 22 de milioane de euro se numără şi fostul general de securitate Dragoş Florian Diaconescu, acum un extrem de discret, dar periculos om de afaceri şi prieten al lui Traian Băsescu.

Celebrul om al securităţii Dragoş Diaconescu a fost până în 1989 şeful Oficiului Argus. Acesta funcţiona sub controlul direct al Securităţii. Prin Argus se făceau absolut toate angajările românilor de către angajatori străini care funcţionau pe teritoriul Romaniei – de la şoferi, menajere, bucătărese sau ospătari pentru reprezentanţele diplomatice străine din România, până la diverşi specialişti - economişti, ingineri arhitecţi etc. - ai firmelor străine din România, dar şi cei care lucrau în străinătate erau tot în evidenţa Argus. Cum era, spre exemplu, şi fostul comandant de navă Traian Băsescu, trimis ca reprezentant Navrom la Anvers. Aşadar, pe la şeful Argus treceau toate: valuta, informaţiile de primă mână, banii negri şi multe alte valori. După 1989, Diaconescu, împreună cu soţia, Florentina, şi cu cele două fiice, Dana-Alice Diaconescu Sadagorschi şi Raluca Draga Diaconescu Baldan (ultima fiind şi notar public), conduce un adevărat holding de firme ale familiei, cu cele mai diverse obiecte de activitate: schimb valutar, asigurări, mobilier din lemn, imobiliare, pază şi securitate, tratarea deşeurilor, comerţ cu ridicata al cosmeticelor şi parfumurilor, comerţ cu ridicata al cerealelor şi tutunului, consultanţă, comerţ en-gros cu material lemnos, materiale de construcţii şi echipamente sanitare.

Pe 1 decembrie 2009, Dragoş Diaconescu a fost invitatul preşedintelui Traian Băsescu la Cotroceni, unde au ciocnit împreună o cupă de şampanie cu ocazia Zilei Naţionale a României. De altfel, Băsescu este vecin cu Diaconescu la Predeal, acolo unde fostul director de la Argus şi-a ridicat un hotel situat chiar pe locul fostului heliport al lui Ceauşescu şi gard în gard cu vila de protocol unde mai trage Băsescu când are chef de relaxare.

Directorul de la Argus a luat cu japca terenuri în Predeal

Devenit, după 1989, un feroce capitalist, Diaconescu nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi spori averea. De la folosirea unor documente false la ameninţări cu bătaia sau chiar cu moartea. Astfel, spre exemplu, a procedat fostul securist cu Iulian Boneanu, patronul unei firme de turism din Predeal, căruia a vrut să-i fure, prin acte false, vila Cristina, pentru care Boneanu avea absolut toate documentele valabile. La fel a procedat fostul director al Argus şi cu parcela de teren, tot din Predeal, a proprietarului Şerban Nechifor, compozitor şi conf. univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Acestuia, fostul om al partidului şi securităţii i-a luat cu japca o bucată bună din proprietate, care este amplasată exact pe fostul heliport al lui Ceauşescu din Predeal. Pe terenul respectiv, foarte aproape de vila fostului dictator comunist, unde acum se relaxează Băsescu, Diaconescu a ridicat un ansamblu rezidenţial de pe urma căruia încasează venituri foarte mari. Cu toate matrapazlâcurile pe care le-a făcut şi care sunt dovedite cu acte şi cu martori, Justiţia şi autorităţile l-au lăsat în continuare să-şi facă mendrele pe fostul şef al oficiului de “turnători”, cum era denumit Argus.

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 3 voturi
1 November, 21:59. Zik
L am cunoscut pe acest om acum ceva ani buni si chiar am lucrat o perioada impreuna si ma foarte mir sa fie atat de slab ca sa faca asemenea combinatii neasigurate!! Omul este un rechin veritabil, chiar veritabil (ochi albastri)! Sunt foarte foarte sigur ca individul s a ingropat in acte....tipul chiar stie meserie...soto si a luat masuri de siguranta! Si nu uitati...Saramet a fost sub toate guvernarile...stie multe....nu are cum sa cada!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 1 vot
2 November, 06:59. pedro slobozia
deci cum s-ar spune stie sa fure dar acum a luato in mana,pai d-le treaba cu ulcioru nu se pune?

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 0 voturi
1 November, 20:41. ziare
ziare-news c o m
ziare romanesti si straine

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 20:37. Legea
Sa zicem ca USL-ul nu castiga cu cel putin 51% alegerile,in acest caz trebuie sa fie un alt partid sau alianta care castiga cu 51% ca sa formeze un nou guvern.Cine poate fi cealalta alianta? Ar fi:UDMR-ul,PDL-ul si PPDD_ul..In aceasta formula e foarte posibil sa-l avem premier pe Dan Diaconesu iar UDMR-ul foarte multi ministri.Asa ca cei care nu vor USL,asta este cealalta varianta.

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


2 răspunsuri, 1 vot
1 November, 20:04. suspendarea !
Cat mai repede trebuie suspendat dictatorul si revenirea la normal ! Sunt arestati tocmai oamenii capabili ai Romaniei ca sa nu mai aiba dictatorul oponenti !

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 2 voturi
1 November, 20:26. Hector ,sc.. lui Hector
CLEPTOCRATIA SALVEAZA ROMANIA!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 6 voturi
1 November, 20:32. @Aluia care ii flutura prin cap suspendarea!
Sunt arestati oamenii capabili de jaf la toate nivelele!
Din pacate, mai sunt destui hoti in libertate, principalul fiind voiculescu!
USL urla pentru o noua suspendare, ca sa isi scape hotii de pedeapsa!
JOS USL, unde s-au adunat cei mai mari si mai multi hoti din tara!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 7 voturi
1 November, 19:24. nana
DA acesti cetateni bravi ai poporuli, au lucrat pentru democratia usl, iar ei vor fi parlamentari usl. ca doar nu or fi luat banii pentru ei. daca vret sa aflati mai multe il intrebati pe chiriac, si pe voiculescu. daca vreti sa nu va pune ti streangul de git, nu vota ti usl.

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 0 voturi
1 November, 20:44. yaraio
nana esti dusa raaau cu pluta ....

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 3 voturi
1 November, 21:07. @yaraio
Iar tu, cu sorcova!
Papagal uslinos!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 5 voturi
1 November, 19:12. actorasul cabotin Dircea MIAKONU cel mai nessimmtit om de pe fata pamantului
.
Rar cred ca putem gasi in politica noastra
UN jjeegg intelectual mai mare ca actorasul asta fara talent !
Va mai amintiti ce indemnuri BALLOASE la morala facea cabbotinul asta rarait ,
solutiile “geniale “ pe care le spunea , cu aer de superioritete, ….
ca de la filozof la pprroossttii:
CA “ GATA SA TERMINAM cu basseescu …
SA TERMINAM ..ODATA ….SI,, …
SA INCEPEM TREABA ..!
SA INCEPEM TREABA ..!
….SA SALVAM ..CE ..MAI ..PUTEM ..SALVA …
BAASEESCU , ne face de ras ..nu e recunoscut in Europa…nu-l baga nimeni in seama,,,
NU NE REPREZINTA !…
SA VINA UNUL CARE SA REPREZINTE CU CINSTE ACEASTA TARA ….
vorbea de dublul repetent CRIN….HA ,HA.HA
Scremmeri de NAARROOD?
CE-ATI SALVAT …BA…BBOOUULLEE ?


Ba, bboouullee, odata ce ai fost incompatibil…
.de ce nu pleci …ba ..bboouullee…..
De ce nu-ti dai demisia ?
te dau afara pe usa si tu te-ntorci pe geam ?
ca ppoorrccuu …dai in el si el se-ngrase
pleaca ,ba,bboouuleel …pleaca
D E M I S I A !...
D E M I S I A !...
D E M I S I A B B O O U U L L E !...


AVEM TREABA
Trebuie sa TERMINAM ..ODATA … cu jiiggoddiiille ca tine
.
si SA INCEPEM TREABA..!!!!
ca sa ….SA LVAM ..CE ..SE.. MAI.. PPOATE.. SALVA ,


dar cuvitele mele sunt prea slabe sa arat SCCARBA PE CARE MI-O INSPIRA
ACEST INDDIVID TOTAL ABBJECT…UN JEEG …INTELECTUAL CU IFOSE .
si dupa cum scrie presa un mare CRIMMINNAL
Iata un text de pe net care descrie mai bine:
.
,MARELUI ANTICOMUNIST
actorasul Mirgea Biacomu
.
.
A fost recrutat dupa primul an de facultate cand
voiau sa-l dea afara DE PROST.
A SEMNAT …A TURNAT …A INCASAT …..si atunci TOASII ..AU ..REANALIZAT…
Si au intrebat
-Ce-aveti cu TOASU…toarasi… e un toarasi de nadejde….
Dar …e cel mai prost din grupa !!!…
Toasii au deliberat :
-Daca e prost …dati-i roluri de prost …moaca are …ce mai vreti !!!
-E sasait,… e urat ca porcu…
-Si ce prostii sunt frumosi ?
I-au fabricat imediat un rol de prost care tragea ca prostul semnalul de alarma…
l-au pus pe un geniu sa-i gaseasca o rima…
.Lumea radea entuziasmata de geniul maestrului
…. si din glorie e luat si prostalaul..
El l-a rasplatit supraveghindu-l informational ….
si impiadicandu-l sa aiba deviatii ….de la linia …..
Avea bibanu un rol de geniu ….din glorie lua si prostalaul….
El l-a rasplatit si pe el supraveghindu-l informational…..
Si de atunci regizorii au fost terorizati sa introduca
UN ROL DE PROST IN FIECARE FILM
–altfel nu se facea filmul….!
N-avea treaba ANTICOMUNISTUL… in fiecare film
avea rol garantat mergea in strainatate …
La revolutie a fost un tovaras de nadejde,
Va puteti imagina ?Aceasta jiiggooddiie …acest informator la secuurritate
SI GINERE DE GENERAL DE SECCUURRITATE ,….era REVOLUTIONAR !!!
El anunta venirea lui Iliescu :
-Dati-va la o parte sa treaca VIITORII CONDUCATORI AI TARII !!!
.
Si atunci se pare ca s-a scris una dintre cele mai
NEGRE PAGINI DIN ISTORIA ACESTUI POPOR :
ORDINUL SA SE TRAGA IN ..PARASUTISTII ..DE LA OOTTOPENI -!
Ia zii actorasule …spune tot !..ca erai pe-acolo…la fapta locului…

Chiar si acum este toaras de nadejde in politica
(sa fie oare de frica ? sa fie oare santajat de ex cu mortii de la Ottopeni ?)
A fost un sustinator de nadejde al Prostanacului,
al nemtului si acum al triplului repetent
De ce oare e atat de turbat la televiziuni?
De ce participi DEMOCRATULE la
linsajele media de la HASNAUA 3 ?
In campania trecuta cand te-am vazut cat de tuurbat erai
si cand am vazut
CEA MAI BALOASA LUPTA ELECTORAL DIN PARTEA TA ,
m-am intrebat oare ce bube are omul asta? Cu ce e santajat ?
Cat de PUTRED SA FII PE INTERIOR CA SA FACI ASTA ?
Ce pacate monstruoase are ? OTTOPENI.??
Ii sfatuiai pe romani sa aleaga pe cei trei
TREI CRAI DINSPRE RASARIT
- CA SUNT FRUMOSI !!!
Basescu nu era bun –CA ERA URAT !
Tu vorbesti Qaisimodo ?
De ce Mirgica ?
De ce participi Mirgica la emisiuni care
STI BINE CA SUNT LINSAJE MEDIA ?
De ce Mirgica arunci cu Kakat in oameni care nu pot sa-ti returneze ,
”asa cum e in tennis”Vorba batranului?
De ce sustii un repetent puturos si putred ?
De ce-l pupi in retur pe felix, Mirgica ?
De ce ai acceptat alianta Mirgica ?
De ce esti Mirgica maaggar si n-ai manere?

PS.
Oare pe maestru ciulei l-o fi turnat ?
cnsas ar trebui sa ne spuna ....ca am inteles ca pe ...Tom Macaragiu pe beliganu, pe cotescu, …si pe biban i-a spurcat …i-a naclait....

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 0 voturi
1 November, 20:46. yaraio
bun de sters la cour cearceaful asta ,basistule

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 21:08. @yaraio
Esti VULGAR!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 12 voturi
1 November, 18:35. Rinolf Aasmen
Cam 22 de milioane de euro a costat suspendarea lui Basescu. Toti interlopii au imprumutat bani de la banci pentru 'afacerile' politice (suspendari, anticipate, motiuni, referendum-uri etc,.), nu mai dau banii inapoi, iar pierderile se acopera prin marirea dobanzilor la credite cand nici nu te asteptil, scaderea dobanzilor la depozite, penalitati peste penalitati toate suportate de catre clientii amarati (nu ca o duce rau romanul, ca la cate masini sunt pe strada are romanul bani de benzina).

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


3 răspunsuri, 1 vot
1 November, 18:46. tot ce se intampla in tara asta este pentru ca...
..idioti ca tine sunt f multi si votati asemenea voua..exemple sunt destule...eba, becali si toata curvaraia politica....

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 11 voturi
1 November, 18:51. Rinolf Aasmen
Cam 22 de milioane de euro a costat suspendarea lui Basescu. Toti interlopii au imprumutat bani de la banci pentru 'afacerile' politice (suspendari, anticipate, motiuni, referendum-uri etc,.), nu mai dau banii inapoi, iar pierderile se acopera prin marirea dobanzilor la credite cand nici nu te asteptil, scaderea dobanzilor la depozite, penalitati peste penalitati toate suportate de catre clientii amarati (nu ca o duce rau romanul, ca la cate masini sunt pe strada are romanul bani de benzina).

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 10 voturi
1 November, 18:55. Rinolf Aasmen
bai nesimtitu-le acolo scrie 'spune-ti pararea' ci nu scrie 'jigneste-ti co-forumistii'.

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 4 voturi
1 November, 20:36. Nu te grabi cu insultele!
De ce il insulti??
Omul zice bine!
Suspendarea din aceasta vara este o cheltuiala care trebuie imputata USL-ului, incepand cu voiculescu!
JOS USL, unde s-au adunat cei mai mari si cei mai multi hoti din tara!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


2 răspunsuri, 0 voturi
1 November, 18:32. viv
@ Cincila: Scurt, concis si punct lovit; aferim.Dar, "cine sa... te-nteleaga", parafrazand cantecul.
Daca Bancile in cauza ar fi cersetori, s-ar simti jignite daca li s-ar arunca in palarie 22 milioane de euro. Am pierdut noi BANCOREX-ul si n-a platit nimeni. Listele cu datornicii au fost interzise de a se publica pentru a se putea recupera banii, inainte si dupa faliment. Stiu din surse sigure ca, dupa ce Banca Nationala s-a declarat ca nu mai este banca operativa, a functionat numai pentru "alesi" pentru a putea sa-si scoata banii din tara.
Nu va intrebati cum de a rezistat Isarescu atatia ani guvernator al bancii Nationale ?

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 4 voturi
1 November, 19:08. Hector ,sc.. lui Hector
22 mil euro sunt prima strigare ,in mod cert sunt 220 mil
1.BNR nu mai cumpara aur de la particulari,in schimb Bucuresti e plin de case de amanet care cumpara aur ,il topesc in lingouri si il vand BNR!De ce?
2.Baietii destepti din energie au facut contractele cu acordul SRI,SIE aflate in deplina cunostinta de cauza ca aceste contracte sunt un furt din banii statului ,recte amaratilor care isi platesc darile cu seninatate!Si Dan Ioan Popescu,si Seres si Videanu si David si Oprea Traian stiau ca fura dar erau linistiti ca furau cu asentimentul serviciilor!De ce?
In culisele fiecarui tun financiar,ca cel de azi ,apare figura senina a vreunui general de securitate ,pensiont din SRI sau SIE !De ce?
Gunoaie umane ca Dragne sau Mazare fac tot ce vor prin salasurile lor cu asentimentul serviciilor-suntem oameni ,ce draqu!-De ce ?
Paritidele, de la lideri la membrii de rand sunt pline de ofiteri acoperiti,de nepoti,nepoate,veri verisoare ,unchi si matusi ,toti fosti turnatori sau actuali turnatori!De ce ?
Sistemul de guvernamant instaurat dupa moartea lui Ceausescu se numeste cleptocratie,adica democratia hotilor ,daca nu ati inteles pana azi nu e tarziu!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 2 voturi
1 November, 20:39. @viv
Acuma ce insinuezi impotriva d-lui Isarescu, mai uslinosule?? Nu mai aveti pe cine ataca???
Va e ciuda ca nu a facut pact cu diavolul, adica cu usl!!

JOS USL, in care s-au strans cei mai mari si mai periculosi hoti din Romania!!!!!!!!1

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 1 vot
1 November, 18:07. gem
mai cautati si pe la Fiscurile Romanesti unde colcaie de escroci

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 20:40. @gem (de prune)
Asta e un raspuns la faptul ca Fiscul a indraznit sa se ia de cuplul Dragnea!
JOS USL, partidul hotilor !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 0 voturi
1 November, 18:04. Am reusit sa scap de kilogramele in plus cu super dietele de pe S L A B I T U L .C OM - acum ma pot mandri cu un corp de invidiat. Slabeste in functie de personalitate, slabeste in functie de zodiac, totul pentru un corp sanatos. Toate pe S L A B I T U L
Am reusit sa scap de kilogramele in plus cu super dietele de pe S L A B I T U L .C OM - acum ma pot mandri cu un corp de invidiat. Slabeste in functie de personalitate, slabeste in functie de zodiac, totul pentru un corp sanatos. Toate pe S L A B I T U L .C OM

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 3 voturi
1 November, 17:50. edgar
apocalipsa CIO RI BO RATE usl. Durerea Boala si Martea Romanilor.

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 0 voturi
1 November, 17:38. ziare
ziare-news c o m
ziare romanesti si straine

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


2 răspunsuri, 3 voturi
1 November, 17:14. Ylan
bASESCU la Puscarie pe viata impreuna cu toata haita pedeleaua ! Craciun si revelion fara Qiorpecul betivan,vanzator de neam si tara!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 9 voturi
1 November, 17:47. andu
Fratica, nu vedeai ancheta asta daca Basescu (si UE) nu punea presiune pe justitie sa isi faca treaba! Mucles!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 2 voturi
1 November, 20:43. @Ylan
A, sluga uslinoasa, sari sa abati atentia de la hotia usl-ului!

JOS USL, partidul unde s-au strans cei mai mari hoti din Romania!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 10 voturi
1 November, 17:05. JA RULE
Securisto-comunistii au format grupari organizate de devalizare a Romaniei si a romanilor !
Bravo iliescu ,tu i-ai adus la putere . Esti RESPONSABIL pentru tot RAUL din tara !!!
Stiai ,iliescule /bolsevicule !




1 răspuns, 0 voturi
1 November, 20:52. yaraio
aproape sigur l-ai votat si tu pe iliescu,nu ma astept sa recunosti...



0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 21:11. @yaraio
De unde stii, secaturica, ca nu a votat cu Ion Ratiu??
Nu-s toti tampiti ca tine!!!!!



0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 17:02. goe
15.52 adrian! ba baiatule in afara de faptul ca vrei sa dovedesti ca esti in tema, dar nu esti, nu te mai baga in seama si nu mai face altora observatii ptr ca esti la fel de praf! in alta ordine de idei te vad ca pe unul care incerci sa transformi statutul tau de neamt pirit, adica n-ai sa fi niciodata de-al lor, in virtute! stai ba baiatule si odihneste-te ptr ca miine te asteapta o zi grea alaturi de fritz si de franz. cit despre proastele obiceuri de a te umfla ca traiesti in germania , iti aduc aminte ca nu este un loc chiar de invidiat , unde desteptaciunea da pe dinafara. daca erau isteti nu pierdeau doua razboaie. sper sa te orientezi spre retelele lor de socializare si sa nu mai apari cu sfaturi jenante! ai grija simbata sa nu uiti sa-ti cumperi apa si bere ptr saptamina urmatoare robot gonflabil!




0 răspunsuri, 4 voturi
1 November, 17:00. Tin Tin
Este doar varful aisbergului......



1 răspuns, 12 voturi
1 November, 16:59. satir
Foarte bine! Insa prioritatea numarul 1 pentru Romania este destructurarea grupului infractional organizat USL. Asteptam cu incredere acest moment. Care nu e deloc departe.



0 răspunsuri, 3 voturi
1 November, 20:46. satira
Nu e bine sa asteptam pasivi!
Sa ne informam exact si sa dam in vileag cat mai multe hotii!!
JOS USL, partidul celor mai mari hoti din Romania!



1 răspuns, 6 voturi
1 November, 16:44. cristina
De baieti din asigurari nu se atinge DIICOT?



1 răspuns, 3 voturi
1 November, 18:18. liviu paulus
Cind s-au furat toate,TOATE bancile romanesti nu s-a sesizat nimeni,nu a platit decit poporul, dar acum trebuie sa avem grija de capitalul strain,e altceva...



0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 20:48. Pandele
Pai da, ca altfel noi, boborul, vom plati capitalul strainilor!

JOS USL, partidul hotilor!!!!!!!!!!!!!!




1 răspuns, 0 voturi
1 November, 16:43. capra
Nu stiu ce fel de articole aveti.Ca sa le poti citi dela A la Z trebuiesc citite ...invers.
Acum si scrierile romanesti le citim...evreieste



0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 20:50. sandu
Pai, cu cap de capra, nu e de mirare!
Totul este clar, daca vrei sa pricepi! De la standa la dreapta si de sus in jos! Normal!!
JOS USL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!



1 răspuns, 8 voturi
1 November, 16:15. cincila
FPS, FPP. MEBO, BANCOREX, SALARII COMPENSATORII DE MILIARDE PENTRU PENSIONARI ANTICIPATE DE SECURISTI, CARE TOT SALARIATI BUGETARI DEVIN DUPA CATIVA ANI! CE FACI UNIUNE EUROPEANA, CUM NE PROTEJEZI PE NOI CETATENII DE DEPRAVAREA COMUNISTO-SECURISTA CARE INFOMETEAZA SI JEFUIESTE POPORUL ROMAN? UE CUM NE FACI DREPTATE PENTRU DISCRIMINAREA LA CERE NE SUPUN PARLAMENTARII SI GUVERNANTII ROMANI?



0 răspunsuri, 2 voturi
1 November, 20:53. Trebuie sa facem curatenie noi insine!!
Cand UE incearca sa faca ordine, usl, pensionarii, batalionul lui Dogaru, haznaua 3, sindicatele, "revolutionarii", cacaraul, parlamentul, sar toti ca muscati de vipera, ca UE sa-si vada de treburile ei.

Trebuie votat: JOS USL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!



1 răspuns, 9 voturi
1 November, 15:56. Nero
Sa arda pe rug toti hoti si criminali

In fiecare judet in centrul oraselor mari sa se dea foc la toti care incalca lege cu buna stiinta


ca in Evul Mediu



0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 20:54. Spartacus
Primul chibrit este pentru grivco!



1 răspuns, 11 voturi
1 November, 15:23. OKIOS
se ràcaie in gunoi ca sa se faca praf ce voaleaza alte ghidusii mult mai grave.
22 milione de € sunt maruntis de tramway pentru un sytem bancarar.
Hotii astia sunt doar shoimii patriei ce se multumesc de niste haine la moda. niste masini nemtesti lucioase ce nu sunt in stare sa le intretina, niste cine copioase, mai nimic cu alte cuvinte. Ca sa se caute raul cel mare trebuie sa se umble la cangrena tarii.



2 răspunsuri, 5 voturi
1 November, 15:41. De acord
Cangrena tarii=guvernarea Woodrea/Base/Bok/Unguent. Atat timp cat base e la butoanele serviciilor si justitie cangrena nu va disparea.

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


1 răspuns, 5 voturi
1 November, 15:42. :)))
O sa ia foc b0ii de bashisiti !!!!



0 răspunsuri, 2 voturi
1 November, 21:03. @15:42
Primul chibrit, la haznale!!!!!!!
Jos cei care spala creierele romanilor!!!!!!!!!!!



0 răspunsuri, 3 voturi
1 November, 21:01. JOS USL, PARTIDUL H.O.T.I.L.O.R
Cangrena tarii = U S L !!!
1) Cei mai mari hoti din tara, miliardarii in euro, sunt uselisti (felix, nastase, patriciu)
2) Guvernele care au daramat economia tarii, prin privatizari frauduloase (2000-2004) sunt cele fereniste, pesediste, peneliste!
3) De cand este la putere usl, a crescut somajul, s-au praduit 25 milioane de euro pe tampenia referendumului, a scazut vertiginos leul, s-au scumpit toate, a scazut nivelul de trai.
4) Pana cand usl si voiculescu fac lege in tara asta, ne ducem tot mai jos, in prapastie!
5) voiculescu si usl sunt disperati sa apuce justitia, ca sa scape hotii nepedepsiti!
USL ESTE PARTIDUL UNDE S-AU STRANS CEI MAI MARI HOTI DIN ROMANIA!!!



1 răspuns, 4 voturi
1 November, 15:12. Suspectul
nu-i nimic, au platit si o sa plateasca b0ii. atata timp cat nimeni nu protesteaza public sa si-o fure din toate partile, caci merita! daca poporul asta las considera ca a fi fiecare pt. el si merg pe principiul "am scapat si de data asta", am un anunt nasol pt. ei: treziti-va, sau veti arunca asupra urmasilor vostri napasta lasitatii si imp0tentei voastre!



0 răspunsuri, 1 vot
1 November, 21:05. Suparatul
Primul chibrit la haznale !!!!!!!!!!!!!!!!!
Jos USL, partidul h.o.t.i.l.o.r!!!!!!!!!!!!!



2 răspunsuri, 6 voturi
1 November, 14:43. Pkly
Vestea a'sta e ca un fasait de petarda,sa avem putinica rabdare ca sa mai primim si alte comunicate de la bCR cu bilanturi de multe sute de milioane de euro,,gaura neagra''/an...din lipsa de clienti-fraieri ! Cine plateste,,gaura neagra''?
Acum,la ghiseele unor banci-mamut e asa o aglomeratie cum este si prin garile CFR...



0 răspunsuri, 6 voturi
1 November, 15:08. Pkly
Si totusi,ca sa mai reziste si ei,ce fac ? Iti dijmuiesc depozitul,astfel ca,dupa mai multi ani,primesti mai putin decat ai depus...si o explicatie cu cheltuielile pentru administrarea contului. PE VERIFICATE !

Votează
Răspunde
Raportează

Motivul pentru care raportezi acest comentariu[Închide]

Acest camp este obligatoriu!


0 răspunsuri, 6 voturi
1 November, 15:12. BCR
scoateti-va banii rapid pina nu va inteapa sssssmekeriiiii




1 răspuns, 1 vot
1 November, 14:28. Saramet
Mi se rupe POOOOLA de voi....sobolani nemincati......




EXCLUSIV. Austriacul de la TAROM a refuzat "cumetriile" româneşti:LEFURI MARI ŞI ANGAJĂRI PE PILE

Romania trebuie salvata!
Autor: Antoaneta Etves
evz.ro


Primul manager privat al companiei a renunţat la funcţie, după ce i s-a pus în faţă o listă cu angajări preferenţiale şi măriri salariale.

Sursa: AGERPRESPe 17 octombrie, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a anunţat cu surle şi tobe numirea primului manager privat în fruntea companiei TAROM: Heinrich Vystopuil. La numai o săptămână, însă, austriacul a anunţat că pleacă, deşi a venit cu entuziasm. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Transporturilor, vremelnicul manager nici nu a ajuns să negocieze salariul, ci doar criteriile de performanţă - adică contractul de mandat, pe care nu l-a mai semnat din cauza presiunilor.

Listă cu "priorităţi" româneşti

Surse din minister au dezvăluit, pentru EVZ, că austriacul a făcut cale întoarsă după ce i s-a prezentat o listă cu ce angajări în funcţii cheie ar urma să facă în instituţie şi pe ce salarii. Ba, mai mult, i s-a pus în vedere să nu facă concedieri înainte de alegeri: "Lista cu câţi piloţi şi şefi de direcţie să rămână şi ce angajări noi, fără concurs, să facă i-a fost prezentată înainte de a semna contractul. I s-a pus în faţă şi cu cât trebuie majorate unele lefuri. De exemplu, un salariu de bază de 3.200 de lei, ar fi urmat să crească la 4.700 de lei. Însă austriacul a spus că el a venit să pună în practică planul lui de management". Întrebat de presă dacă a simţit presiuni politice pentru a fi îndepăratat de la conducerea TAROM în favoarea unui client de partid, Vystopuil a declarat: "Nu pot să răspund la această întrebare".

Contactat de EVZ, Valentin Macec, membru CA TAROM şi consilier al lui Silaghi, a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat: "Dracu’ ştie... Nu ştiu. Nici n-am negociat salariul". Pe de altă parte, surse din Ministerul Transporturilor ne-au spus că Macec ar fi fost unul dintre cei care a insistat pe lângă noul manager privat cu lista de "priorităţi".

Surse din TAROM au declarat că, "după abandonul austriacului, Macec şi-a luat măsuri de precauţie: a propus modificarea condiţiilor de preluare a manageriatului, pentru a fi sigur că următorul şef de la TAROM nu va da bir cu fugiţii", fapt confirmat şi de Macec. Astfel, contractul de mandat va fi semnat în prima Adunare a Acţionarilor şi abia apoi va fi anunţat noul şef al companiei. Potrivit surselor, variantele ar fi: Mark Darby - CEO al FlyBaboo din Elveţia - şi Finn Thaulow, CEO al FlyMe Europe.



Citiţi mai mult: Austriacul de la TAROM a refuzat "cumetriile" româneşti - Actualitate
EVZ.ro

vineri, 21 septembrie 2012

Mark Mobius: Romania poate fi liderul cresterii economice in Europa

Romania trebuie salvata!
21 Septembrie 2012
9am.ro


Mark Mobius, presedintele Templeton Emerging Markets Group, pariaza pe Romania pentru a conduce cresterea economica in Europa.

Mobius a scris pe blogul sau, preluat ulterior de catre Business Insider, ca Romania si-a luat "medicamentele amare" prescrise de FMI, dar acum este pregatita sa fie liderul cresterii economice in Europa.

Mobius consemneaza ca Romania a aplicat deja multe dintre masurile de austeritate care sperie guvernele din alte tari membre ale UE. A reusit sa-si perieze bugetul si sa-si plateasca datoriile, motiv pentru care ratingul sau nu a avut de suferit. Un alt avantaj global il reprezinta resursele naturale ale Romaniei.

"Majoritatea stiu ca Rusia are rezerve mari de petrol, insa Romania a fost de fapt prima tara din Europa care a produs petrol la scara larga, cu statistici oficiale internationale ale productiei de petrol. Credem ca aici vor fi descoperite si mai multe rezerve de petrol si gaze naturale, ceea ce, pentru noi investitorii, este o noua zona atractiva", scrie Mark Mobius.

Investitorul care conduce destinele Fondului Proprietatea este de parere ca statul ar trebui sa aduca pe bursa mai multe companii detinute de stat.

"Acesta este un factor cheie deoarece marele obstacol in calea investitiilor in Romania este profitabilitatea acestor companii. Este important sa se implementeze schimbari, noi metode de administrare care sa faca aceste companii mai atragatoare pentru investitori locali si internationali".

Fraţii Boureanu şi afacerile cu Oltchim

Romania trebuie salvata!
Autor: Simona Ionescu
evz.ro

Cristian şi Sorin Boureanu au făcut afaceri spectaculoase cu OLtchim, în calitate de intermediari între producători şi constructori.

Sursa: CODRIN PRISECARUAni de zile, fraţii Cristian şi Sorin Boureanu au făcut afaceri cu Oltchim, combinatul aflat acum la un pas de colaps.

Tot de atâţia ani, deputatul PDL Cristian Boureanu a fost acuzat în media că şi-a folosit influenţa de om politic aflat în staful partidului de la putere pentru a desfăşura afaceri profitabile cu întreprinderi de stat.

Probabil că aşa şi este, având în vedere succesul "de conturi" al firmelor fraţilor Boureanu.

Dar, deocamdată, nimic ilegal care să implice intervenţia organelor de cercetare penală, nici când Cristian Boureanu a fost administrator la Rompetrol, nici când era membru în Consiliul de Administraţie al Loteriei Române, nici măcar când ANAF îl menţiona în scripte ca răuplatnic .

Din punct de vedere moral, însă, se poate vorbi de o inginerie comercială, bazată poate şi pe mită şi pe trafic de influenţă politic, care a dus la acumularea unei averi de milioane de euro.

Pe post de intermediari

Fraţii Cristian şi Sorin Boureanu s-au lansat în afaceri spectaculoase ca intermediari între producători şi constructori, obţinând contracte generoase cu Oltchim, începând cu anul 2005.

De-a lungul anilor, au avut mai multe firme de distribuţie a produselor combinatului de la Vâlcea, dar şi una de construcţii, în fapt de montare a tâmplăriei cu geam termopan livrată de Oltchim. Beneficiarii? De cele mai multe ori tot instituţii de stat.

Evoluţia relaţiei cu Oltchim

Unele dintre firmele fraţilor Boureanu au dispărut, altele au prosperat în coasta combinatului vâlcean prin bunăvoinţa fostului director Constantin Roibu. Societatea Ramplast Distribuţie Profile a avut, din contractul cu SC Oltchim SA, o cifră de afaceri în continuă creştere: de la 1,9 milioane lei în 2006, la 4,984 milioane leiîn 2007, şi la 7,799 milioane lei în 2008.

În 2009, vânzările firmei au crescut cu 65 miliarde lei vechi, dar nu a plătit nici o datorie către furnizor - aveau să constate ziariştii de la Vocea Vâlcii, cei care au tras primii semnalul de alarmă asupra contractelor păguboase încheiate de managerul de la Oltchim.

Cristian Boureanu s-a retras din firma Estepan SA Râmnicu Vâlcea în 2010, deşi în 2009 avea o cifră de afaceri de 9,585 milioane lei, iar în alte două societăţi a rămas cu o cotă mică din acţiuni, afacerile fiind continuate doar de fratele său.

Deputatul i-a vândut acţiunile lui Horaţiu Nicolau, fostul boss de la Telesport. Sorin Boureanu a rămas doar cu Ramplast şi cu Topanel, firme care, în momentul de faţă au restanţe " normale" către Oltchim.

Deşi prosperă cu afacerile, deputatul Boureanu s-a îndatorat la bănci. Astfel, împreună cu soţia lui, Valentina Pelinel, au contractat împrumuturi pe persoană fizică în valoare totală de 3,7 milioane de euro, credite a căror scadenţă e fie la sfârşitul anului, fie la mijlocul lui 2013.

Fraţii Boureanu s-au lansat în afaceri cu combinatul Oltchim începând din anul 2005

Ce spun dealerii de termopane

Cristian Boureanu spune că "guvernul Ponta are o problemă de 500 de milioane de euro pe care nu ştie cum să o rezolve. Are nişte mii de oameni pe care i-a lăsat pe drumuri şi nu ştie altceva să facă decât să atace politic, când de fapt are o problemă de incompetenţă economică. Nu mai sunt acţionar la niciuna din firme de foarte mulţi ani, dar după cum se vede şi din cifrele trimise de fratele meu de la cele două societăţi în care el e acţionar, una din ele are doar datorii curente, din septembrie, care nici măcar nu au ajuns la scadenţă şi care reprezintă vreo 5% din cifra de afaceri a societăţii. Cealaltă firmă, Ramplast, e un partener vechi al unei fabrici subsidiare a Oltchimului, iar plăţile s-au făcut mereu lunar, în august, septembrie şi urmează octombrie, dar din păcate oprirea combinatului a generat blocaje în lanţ la toţi partenerii combinatului."

La rândul său, Sorin Boureanu ne-a declarat: "Soldul din activitatea curentă a SC Ramplast Profile PVC SRL este 1 265 390.51 lei, din care urmează a se deconta în septembrie instrumente de plată în sumă de 101 083.20 lei. Întregul sold este acoperit cu bilete la ordin emise de către societatea Ramplast sau girate, emise de alte societăţi, cu scadenţă până la 10.12.2012."



Citiţi mai mult: Fraţii Boureanu şi afacerile cu Oltchim - Economie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Fraii-Boureanu-i-afacerile-cu-Oltchim-1001779.html#ixzz275fyyX7q
EVZ.ro

joi, 13 septembrie 2012

Raportul stiintific cerut de Universitatea Bucuresti asupra tezei de doctorat a premierului Victor Ponta: Teza constituie un plagiat vadit

Romania trebuie salvata!
de Raluca Pantazi HotNews.ro

Miercuri, 12 septembrie 2012, 14:40


Universitatea din Bucuresti a facut publica expertiza stiintifica a tezei de doctorat semnata de prim-ministrul Victor Ponta. Acest raport de expertiza stiintifica a fost realizat de trei specialisti in drept, "personalitati de talie nationala si internationala, la solicitarea rectorului Universitatii din Bucuresti", fiind vorba despre prof. dr. Simina Tanasescu - Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, prof. dr. Vlad Constantinesco - Facultatea de Drept, Universitatea din Strasbourg, conf. dr. Claudia Ghica-Lemarchand - prodecan al Facultatii de Drept, Universitatea Sorbona Paris XII.
•Descarca de aici Raportul stiintific realizat asupra continutului tezei de doctorat a prim-ministrului Victor Ponta
Amintim ca Universitatea din Bucuresti s-a autosesizat in cazul Victor Ponta pe 22 iunie, cand a anuntat printr-un comunicat de presa ca teza de doctorat a prim-ministrului va fi analizata de Comisia de Etica a universitatii si de catre o comisie formata din experti internationali. Aceasta din urma trebuia sa fie constituita de Facultatea de Drept, care a decis insa ca "nu are competenta legala sa verifice acuzatiile de plagiat la adresa prim-ministrului Victor Ponta".

Comisia de Etica a decis pe 20 iulie ca Victor Ponta a plagiat. "Comisia nu a facut decat sa certifice incalcarea normelor de integritate academica. UB a anuntat in primul ei comunicat faptul ca va apela la experti. Lucrul acesta se intampla. (…) Comisia de Etica s-a ocupat de forma, ori expertii se uita la continut", explica pe 20 iulie Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica.

Ce spune Expertiza stiintifica a tezei de doctorat

Expertiza tehnica a fost publicata astazi, 12 septembrie, de catre Universitatea din Bucuresti. Concluziile sale sunt urmatoarele:

"Lectura atenta a celor 432 de pagini permite observarea in numeroase ocazii a unor pasaje frecvente si abundente, imprumutate de la alti autori, fara nici o trimitere la original. Ghilimele, care sunt de rigoare in cadrul citatelor, si indicarea sursei citatului, sunt in general absente din teza supusa expertizei. Tinind cont de frecventa acestor <>, se poate ajunge la concluzia ca o parte substantiala din teza prezentata si sustinuta de domnul Victor Ponta nu ii apartine, caci autorul ei si-a insusit intr-o maniera necinstita afirmatii care nu ii apartin, ceea ce constituie, conform definitiei general admisa, plagiat, fapta care se pedepseste in cea mai mare parte a legislatiilor.

Doua observatii complementare pot fi aduse:
- teza domnului Victor Ponta comporta si numeroase citate corect realizate prin utilizarea ghilimelelor si a literelor italice, insa nici un citat nu ofera indicatii asupra textului din care este extras, or un autor trebuie sa furnizeze cititorului referinte precise asupra textelor citate, asa cum rezulta din toate principiile unaim admise in cadrul comunitatii academice la nivel international.
- Faptul ca unele articole sau carti plagiate de Domnul Victor Ponta figureaza in <> nu poate conduce la concluzia ca astfel ar fi fost respectate aceste principii, general admise in aceasta materie.

Prin urmare, lectura tezei domnului Victor Ponta supusa expertizei noastre a facut sa apara, de o maniera clara si indiscutabila, numeroase incalcari ale eticii universitare, constituind un plagiat vadit."

(...)

"Autorul a plagiat patru surse majore: V. Cretu, D. Diaconu, I. Diaconu (chiar daca originalul e scris in limba engleza), V. Duculescu (prefata cartii dlui D. Diaconu). Autorul tezei a <> de la acesti autori nu numai idei juridice, dar si formularea lor. Exista identitate intre ordinea paragrafelor, a frazelor, a cuvintelor, ceea ce conduce la identitatea ideilor astfel formulate. Figurile de stil, tranzitiile, dar si interogatiile proprii ale autorilor originali sunt reproduse in mod identic. Analiza detaliata demonstreaza ca autorul tezei a copiat nu numai texte in romana, dar si textul in engleza al dlui I. Diaconu, care este reprodus ca o simpla traducere, fara nici un aport personal, ceea ce demonstreaza plagiatul. (…) O treime din teza este plagiata, caci provine direct din surse originale ce au fost ocultate, prezentand o similitudine perfecta cu acestea".

Raportul precizeaza ca "este de responsabilitatea juriului in fata caruia teza de doctorat e sustinuta - si mai ales a membrilor raportori din juriu, insarcinati sa se pronunte asupra autorizarii de sustinere publica a tezei - sa verifice respectul acestor doua exigente (originalitatea tezei si caracterul personal al muncii doctorandului - n.red.). In caz de <>, revine Decanului Facultatii, Rectorului Universitatii sau juriului insusi, fie sa refuze trimiterea spre sustinere publica a tezei, fie sa refuze decernarea titlului de doctor".

•Victor Ponta a obtinut titlul de doctor cu distinctia "Summa Cum Laude". Cine sunt membrii comisiei care in 2003 i-au evaluat lucrarea
Potrivit procedurilor din 2003, doctoratul era evaluat de o comisie de specialisti aprobata de senatul institutiei de invatamant superior organizatoare. Legea 84/1995, in vigoare la data sustinerii doctoratului de catre Victor Ponta, prevedea ca aceasta "comisie este alcatuita dintr-un presedinte, conducatorul de doctorat si din trei referenti oficiali, specialisti cu activitate stiintifica deosebita, cu titlu de doctor in domeniu".

Potrivit Hotararii de Guvern nr. 37 din 1999 care stabilea la acea vreme organizarea si desfasurarea doctoratului, "pe baza celor constatate in timpul sustinerii publice a tezei de doctorat, comisia evalueaza si delibereaza asupra calificativului pe care urmeaza sa il acorde tezei de doctorat".

1. Ciobanu Viorel Mihai - Presedintele Comisiei si Decan al Facultatii de Drept in 2003






Viorel Ciobanu

Foto: Agerpres
Viorel Ciobanu este profesor doctor la Facultatea de Drept a UB, catedra de drept privat. In 2003 era Decanul Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti.

A obtinut licenta in drept la Universitatea din Bucuresti in 1973, iar in 1980 a obtinut titlul de doctor. In 1990-1992 a fost prodecan al Facultatii de Drept, in 1998-2008 a fost decanul facultatii. In 1992-1998 Viorel Ciobanu a fost judecator la Curtea Constitutionala. In prezent este avocat colaborator la Societatea "Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen", potrivit CV-ului sau.

Din 1997 este conducator de doctorat in domeniul Drept procesual civil. De asemenea din 1991 este arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial International, iar in 2010-2012 a fost presedinte. A fost presedintele Comisiei de redactare a proiectului Noului Cod de Procedura Civila.

In 2002 a primit Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler, iar in 2007 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara.

Vezi aici CV-ul lui Viorel Ciobanu

Precizam ca Viorel Ciobanu s-a recuzat din Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti - care a analizat doctoratul lui Ponta si a decis ca a plagiat - pentru ca a facut parte din comisia de doctorat care in 2003 i-a avizat lui Ponta teza, au declarat pentru HotNews.ro reprezentantii Universitatii din Bucuresti.

2. Nastase Adrian - Conducatorul de doctorat






Adrian Nastase

Foto: Hotnews
Adrian Nastase a fost conducatorul de doctorat al prim-ministrului Victor Ponta.

In 1973 a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, a absolvit si Facultatea de Istorie-Filozofie, sectia Sociologie, iar in 1987 a obtinut titlul de doctor in Drept International la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, potrivit CV-ului publicat pe site-ul sau.

Activitatea profesionala
1973-1990, Cercetator, Institutul de Cercetari Juridice/Academia Romana, Bucuresti.
Universitar - Drept International Public:
1977-1979; 1984-1985, Profesor Asociat, Academia de Studii Economice (ASE), Bucuresti;
1990 - 2012: Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti;
A fost Profesor asociat, Drept International Public, Paris I - Universitatea Pantheon Sorbonne, Paris, Conducator de doctorat la Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti, profesor la Facultatea de Drept, Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, Bucuresti, la Facultatea de Drept, Nicolae Titulescu Institutul de Drept si Relatii Internationale, Bucuresti;
1992-1997: Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu, Bucuresti;

Activitate politica:
2008 - 2012: Presedinte Consiliul National al PSD
1992 - 1996, decembrie 2004 - martie 2006: Presedinte al Camerei Deputatilor
2001 - 2005: Presedinte al Partidului Social Democrat
2001 - 2004: Prim-ministru al Romaniei
1996 - 2000, 2008-prezent: Vicepresedinte al Camerei Deputatilor

Pe 20 iunie 2012 Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu executare de magistratii Curtii Supreme, dupa trei ani si patru luni de la trimiterea in judecata a dosarului Trofeul Calitatii.

Vezi aici CV Adrian Nastase

Reprezentantii Universitatii din Bucuresti au declarat pentru HotNews.ro ca Adrian Nastase nu mai este profesor in cadrul Universitatii din Bucuresti. "Conform Codului Muncii, art. 56, al.1, lit.f, contractul colectiv de munca inceteaza de drept ca urmare a condamnarii la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti", au precizat pentru HotNews.ro reprezentantii UB.

3. Raluca Besteliu - referent






Besteliu Raluca

Foto: Universitatea Nicolae Titulescu
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti, Raluca Besteliu a absolvit in 1959 Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. In 1960 - 1968 a fost consilier juridic la Ministerul Petrolului si Chimiei, in 1968 - 1971 a fost consilier juridic la Ministerul Comertului Exterior, in 1971 - 1989 a fost cercetator stiintific principal la Institutul de Cercetari Juridice, sectorul Drept International.

In 1983 a obtinut titlul de doctor in drept, potrivit unui CV publicat pe site-ul Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti, in care se arata ca in anul 1985 a absolvit studii postuniversitare la Salzburg, Austria.

In perioada 1990-1998 a detinut functia de conferentiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti, iar din 1998 este profesor universitar si conducator de doctorat in cadrul Universitatii din Bucuresti si in cadrul Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti, potrivit site-ului Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti.

Din 2004 este sef al Catedrei de Drept public a Facultatii de Drept a Universitatii Nicolae Titulescu. Raluca Besteliu a fost expert O.N.U. din partea Romaniei, in grupul de experti numiti de Comisia pentru Drepturile Omului (februarie - martie 1993) si judecator ad-hoc la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strassbourg, (1999). Din 2003 este membra a Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga.

Vezi aici CV Raluca Besteliu

4. Mitrache Constantin - referent

Mitrache Constantin este din 1998 profesor universitar, conducator de doctorat la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. In 1992 - 2008 a fost prodecan al Facultatii de Drept responsabil cu coordonarea stiintifica a tezelor de doctorat, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir".

In 1966 a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti, iar in 1977 a obtinut titlul de doctor in drept, specialitatea drept penal.

Vezi aici CV-ul lui Mitrache Constantin

5. Oprea Gabriel - referent






Gabriel Oprea

Foto: Agerpres
Gabriel Oprea a fost ministru al Apararii din 2009 pana in mai 2012, iar in 2008 - 2009 a fost ministru al Internelor. In ianuarie 2009, PSD i-a retras sprijinul politic dupa ce Oprea a numit patru secretari de stat in MAI, precum si pe Virgil Ardelean la conducerea Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna a ministerului, fara acordul partidului.

In 2010 a fondat UNPR, care, aliat cu PD-L si UDMR, a participat la guvernare pana in 2012. Vineri, 12 iulie 2012, PSD si UNPR au depus actele la tribunal pentru formarea unei aliante politice de centru-stanga.

In perioada 2003 - 2004 a fost ministru delegat pentru Administratia Publica, in 2002 - 2003 a fost prefect al municipiului Bucuresti, in 2001 - 2002 a fost Secretar de Stat, Presedintele Administratiei Nationale a Rezervelor Statului. In 1990 - 1993 a fost ofiter de Justitie Militara activ, iar in 2001 - 2003 a fost General Mr. Justitie militara activ.

Este doctor in drept, titlu obtinut de la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept.

Activitate didactica:
2001 - Profesor Universitar - Colegiul National de Aparare
2001 - Profesor Asociat - Colegiul National de Aparare
2002 - Conducator Doctorat Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza
2003 - 2005 - Membru in Comisiile de Specialitate ale Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare - Comisia de Stiinte Militare, Ordine Publica si Siguranta Nationala
2008 - prezent - Profesor Universitar, Conducator de Doctorat - Academia Nationala de Informatii

Vezi aici CV Gabriel Oprea

In 2003, rector al Universitatii din Bucuresti era prof. dr. Ioan Mihailescu.

Legea Educatiei Nationale prevede, la articolul 170, ca "in cazul nerespectarii standardelor de calitate sau de etica profesionala, Ministerul Educatiei, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, intocmite, dupa caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etica si management universitar sau de Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii, poate lua urmatoarele masuri, alternativ sau simultan:
a) retragerea calitatii de conducator de doctorat;
b) retragerea titlului de doctor;
c) retragerea acreditarii scolii doctorale, ceea ce implica retragerea dreptului scolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenti-doctoranzi."

Raportul de expertiza tehnica a fost prezentat in sedinta Senatului Universitatii din Bucuresti

Raportul de expertiza tehnica ce stabileste ca Victor Ponta a plagiat a fost prezentat de catre rectorul Universitatii din Bucuresti, prof. dr. Mircea Dumitru, in sedinta Senatului Universitatii de astazi, 12 septembrie. Tot in sedinta senatului s-a stabilit ca Rectorul Universitatii din Bucuresti va transmite Ministerului Educatiei raportul Comisiei de Etica si raportul de expertiza tehnica, "impreuna cu solicitarea de a lua masurile legale care se impun in acest caz".

"In acelasi timp, pe baza celor doua expertize, cea morala emisa de Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti si cea stiintifica emisa de specialistii juridici, o comisie a Senatului Universitatii din Bucuresti va realiza un punct de vedere juridic asupra posibilitatii ca Universitatea din Bucuresti sa solicite Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului anularea titlului de doctor al domnului Victor Ponta", a anuntat Universitatea printr-un comunicat de presa.

Mircea Dumitru, rectorul Universitatii din Bucuresti, a declarat la finalul sedintei senatului ca "Ministerul Educatiei este singurul indreptatit sa ia o decizie care sa aiba efect juridic". "Nu vom putea cere noi insine retragerea titlului de doctor. Universitatea, potrivit legii, nu poate sa ia nicio masura pentru ca exista reglementari juridice in vigoare care impiedica luarea oricarei decizii atunci cand este vorba despre demnitari. Exista prevederi in ce priveste comunitatea academica si premierul Ponta fiind un absolvent al universitatii este alumni al Universitatii Bucuresti, deci din punctul asta de vedere ramane in comunitatea academica in sens larg, dar nu prevede sanctiuni avand in vedere statutul sau de demnitar", a declarat Mircea Dumitru.

Citeste si:
•Decizia Universitatii din Bucuresti: O comisie va analiza daca juridic Universitatea poate cere Ministerului anularea titlului de doctor al lui Victor Ponta
•Universitatea din Bucuresti a amanat pana in septembrie discutarea in Senat a verdictului: "Victor Ponta a plagiat"
•Universitatea din Bucuresti: Victor Ponta a plagiat
•Opinii ale expertilor internationali (pe Integru.org)
•Cine sunt membrii Comisiei de Etica a Universitatii Bucuresti care au decis ca Victor Ponta A PLAGIAT

•Presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc: Decizia Universitatii va avea in lumea academica un ecou mai important decat orice comisie
•Verdictul Oficial al Consiliului National de Etica din subordinea Ministerului Educatiei: Victor Ponta NU a plagiat
•Consiliul National de Etica, institutia care l-a exonerat pe Ponta de acuzatia de plagiat, a fost sesizata de Victor Ponta si de o persoana care nu si-a declinat profesia / Legea spune ca CNE trebuie sesizat de cineva din Universitatea Bucuresti
•Cine sunt "profesorii remarcabili" in fata carora si-a sustinut Ponta teza de doctorat in 2003: Avocatul Poporului, presedintele Curtii Constitutionale, 'Parintele Constitutiei' si presedintele Curtii de Conturi de la acea vreme

•Victor Ponta a obtinut titlul de doctor cu distinctia "Summa Cum Laude". Vezi cine sunt membrii comisiei care in 2003 i-au evaluat lucrarea
•Marius Andruh, presedintele Consiliului General al CNATDCU: Din lista de 39 de referinte cuprinse in aceasta teza de doctorat lipsea cartea profesorului Cretu din care au fost descoperite aproximativ 40 de pagini fara a fi mentionata in niciun fel sursa
•Ecaterina Andronescu: Daca se decide ca teza lui Ponta este plagiat, se poate merge pana la desfiintarea scolii de doctorat
•Consiliul general al CNATDCU a fost desfiintat
•Consiliul general al CNATDCU: Victor Ponta a plagiat. Marius Andruh, presedintele Consiliului: Este plagiatul de tip copy-paste
•BREAKING NEWS Revista Nature: Premierul roman Victor Ponta, acuzat de plagiat. Frankfurter Allgemeine Zeitung publica un articol asemanator

miercuri, 12 septembrie 2012

Loviturile imobiliare ale ministrului PSD Dan Șova. DEZVĂLUIRI ÎN EXCLUSIVITATE

Romania trebuie salvata!
Autor: George Lăcătuș
evz.ro


Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul jonglează cu vile de milioane de euro

Sursa: EVZMinistrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a făcut o serie de tranzacţii imobiliare de milioane de euro ce ridică semne de întrebare tuturor experţilor în domeniu. De exemplu, în 2005, Şova a cumpărat o vilă în centrul Bucureştiului cu 250.000 de euro. După un an, actualul ministru încheie un antecontract de vânzare cumpărare pentru respectiva vilă, pentru 200.000 de euro. În 2008, radiază acest contract, pentru a încheia un nou antecontract de vânzare cumpărare cu firma unui italian, pentru 2.850.000 euro, adică de 14 ori mai mult. După ce a încasat primele tranşe de bani, Şova dă banii înapoi firmei respective, renunţând astfel la un profit net de 2,6 milioane de euro.

Un alt imobil a fost cumpărat de Şova, cu 142.207 euro, în octombrie 2003. După trei ani, perioadă în care piaţa imobiliară din Capitală se dezvoltase, Şova a vândut casa cu 142.000 de euro. Respectivul imobil a fost imediat închiriat de noul proprietar unei ambasade, pentru 9.000 de euro lunar. Asta înseamnă că investiţia sa a fost amortizată în doar 16 luni. În ianuarie 2011, proprietarul vilei care îi aducea lunar 9.000 de euro îi vinde imobilul tot lui Dan Şova, pentru 300.000 de euro. Contractul de închiriere cu ambasada rămâne valabil, ceea ce înseamnă că tranzacţia se amortizează în doar 33 de luni. Sumele acestor contracte ridică semne de întrebare tuturor experţilor în tranzacţii imobiliare.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul a renunţat la un profit net de 2,6 milioane de euro

Şova şapte case. Atâtea imobile a avut în proprietate, în ultimii patru ani, actualul ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Pe strada Arh. Louis Blank, acesta deţine două vile FOTO: CODRIN PRISECARU

Ce nu înţeleg experţii imobiliari

Tranzacţiile imobiliare de amploare, cum a fost cazul acestor două vile, în care s-au rulat milioane de euro, se efectuează după nişte calcule standard. "Vilele din centrul Capitalei, care se cumpără pentru a fi închiriate, au la bază următorul calcul: rata lunară ori 10 ani. Acesta se foloseşte de către marile companii imobiliare la preţul minim de achiziţie. Preţul maxim de achiziţie e rata lunară ori 20 de ani. Preţurile din tranzacţiile prezentate mai sus nu respectă aceste calcule", afirmă un expert în imobiliare. Potrivit calculelor specialiştilor, vila care e închiriată cu 9.000 de euro lunar ar fi trebuit vândută cu cel puţin 1.080.000 de euro sau cu maximum 2.160.000 de euro. Preţul de 300.000 de euro, însă, nu încalcă legea.

Deputatul PSD Cristian Rizea a făcut tranzacţiile cu Şova în numele fratelui său

Toate aceste tranzacţii imobiliare pe care experţii nu le înţeleg au o explicaţie: au fost încheiate între Dan Şova şi deputatul PSD Cristian Rizea, în calitate de mandatar al fratelui său. Bogdan Rizea, care i-a dat 150.000 de euro lui Cristian Rizea şi l-a mandatat pe acesta să facă tranzacţii imobiliare în numele său, susţine într-o plângere depusă la Parchet că fratele său l-a păgubit cu peste un milion de euro. "Vânzările s-au realizat pe ascuns, folosind cu rea credinţă procura valabilă, redactată în 2005. El şi-a însuşit contravaloarea lor, ascunzând cu rea-credinţă vânzarea realizată şi dobândirea folosului material", spune Bogdan Rizea în plângerea sa.

Mai există un precedent

Fratele deputatului PSD a declarat procurorilor că a aflat despre vânzarea imobilelor sale abia în iunie 2011, când a solicitat Fiscului să-i spună ce case mai deţine.

Anul trecut, presa a relatat despre o serie de tranzacţii ale lui Dan Şova, ce ridică unele semne de întrebare. Este vorba despre un apartament situat pe Calea Plevnei nr. 141, într-un complex rezidenţial în care mai locuiesc şi alţi parlamentari. Acest apartament a fost vândut de Cristian Rizea lui Sterian Jana, în 2004, cu 186.447 de euro. În 2006, Sterian Jana i l-a vândut lui Dan Şova pentru 400.000 de euro. În decembrie 2009, Şova vinde aceeaşi locuinţă lui Bogdan Rizea, prin mandatar Ion Găzaru, şoferul deputatului PSD Cristian Rizea, pentru 255.000 de euro. Apartamentul ajunge, pe 7 octombrie 2011, din nou la Jana Sterian, care achită doar 75.923 de euro.

Apartamentul de pe Calea Plevnei a fost vândut printr-o suveică, astfel încât valoarea sa a ajuns de la 400.000 de euro, la doar 75.923 de euro

FOTO: CODRIN PRISECARU

Cristian Rizea nu poate justifica 300.000 de euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, anul trecut, că deputatul PSD Cristian Rizea a înregistrat o diferenţă de peste 300.000 de euro între veniturile realizate de el şi soţia sa şi averea dobândită.

Inspectorii de ingritate au găsit mai multe tranzacţii bancare suspecte, în valoare de trei milioane de lei şi aproape 200.000 de euro. ANI susţine că deputatul PSD ar fi făcut mai multe tranzacţii comerciale suspecte, prin persoane interpuse, lucru care ar fi condus la o posibilă încălcare a obligaţiilor fiscale.

Nu în ultimul rând, inspectorii ANI au sesizat Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, pentru a efectua cercetări cu privire la tranzacţii bancare suspecte.

Potrivit documentelor aflate în posesia EVZ, ministrul Dan Şova a efectuat majoritatea tranzacţiilor imobiliare prin intermediul lui Cristian Rizea, ca mandatar al fratelui său, Bogdan Rizea

Cristian Rizea

Şova: "Întâi scrieţi, apoi vă trimit drept la replică"

Săptămâna trecută, EVZ i-a trimis ministrului Dan Şova un set de întrebări cu privire la aceste tranzacţii imobiliare, pentru a obţine lămuriri şi punctul său de vedere. După o discuţie telefonică de aproape o oră, pe marginea întrebărilor trimise pe e-mail, ministrul Dan Şova ne-a declarat că el nu se oboseşte să ne răspundă la întrebări, deoarece nu vrea să-şi piardă timpul cu noi, pentru că ştie deja ce o să apară în "Evenimentul Zilei". La un moment dat, ministrul a spus că nu a primit întrebările, deşi discutase pe marginea lor mai mult de 50 de minute. Dan Şova ne-a declarat, telefonic, că i-a dat în judecată pe toţi jurnaliştii care au scris despre el. În finalul discuţiei telefonice avute cu ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, acesta ne-a declarat că nu ne răspunde la întrebări, în ciuda insistenţelor noastre, şi că aşteaptă ca mai întâi să scriem articolul, după care o să ne trimită un drept la replică.

Vila din strada Arh. Louis Blank nr. 19 B

EUGEN MIHĂILESCU îi vinde lui DAN ŞOVA pe 250.000 de euro, pe 9.05.2005.
DAN ŞOVA încheie un antecontract de vânzare cumpărare cu BOGDAN RIZEA, prin mandatar Cristian Rizea, pe 31.03.2006, pe 200.000 de euro.
Pe 26.09.2008, se radiază promisiunea de vânzare către BOGDAN RIZEA.
Pe 26 09.2008, DAN ŞOVA şi BOGDAN RIZEA, prin mandatar CRISTIAN RIZEA, încheie un antecontract de vânzare cumpărare pe 2.850.000 de euro cu SC Vigogeo Invest SA.
Pe 07.11.2008, cei doi returnează banii, după care radiază promisiunea de vânzare către VIGOGEO INVEST
Vila din Strada Arh. Louis Blank nr. 19

SC ROTARY CONSTRUCŢII SRL îi vinde lui DAN ŞOVA, pe 08.10.2003, pentru 142.207 euro.
DAN ŞOVA îi vinde pe 19 mai 2006 pe 142.000 de euro lui RIZEA BOGDAN, prin mandatar CRISTIAN RIZEA. (Vila este închiriată imediat Ambasadei Kuweitului, pentru 9.000 de euro lunar, ceea ce înseamnă o amortizare a investiţiei în doar 16 luni).
Pe 28.01.2011, RIZEA BOGDAN, prin mandatar CRISTIAN RIZEA, îi vinde lui DAN ŞOVA pentru 300.000 de euro (investiţie amortizată în 33 de luni)
BOGDAN RIZEA declară procurorilor că nu a ştiut de nici una dintre aceste tranzacţii, pe care le-a facut fratele său, deputatul PSD CRISTIAN RIZEA. Bogdan Rizea a depus la parchet o plângere penală în care îl acuză pe fratele său că l-a păgubit de 1.088.000 de euro.


Citiţi mai mult: Loviturile imobiliare ale ministrului PSD Dan Șova. DEZVĂLUIRI ÎN EXCLUSIVITATE - Exclusiv EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Ingineriile-imobiliare-ale-unui-ministru-din-cabinetul-Ponta-1000162.html#ixzz26FT12S00
EVZ.ro

Ce scrie presa germana de stanga despre Romania: Gangsterism politic. Daca aceste informatii de fraudare a referendumului se confirma, liderii social-democratilor sunt niste delincventi

Romania trebuie salvata!
de R.M. HotNews.ro

Marţi, 11 septembrie 2012, 21:11 Revista Presei


Situatia politica din Romania se mentine in atentia observatorilor germani si occidentali. Nimic nu ilustreaza mai clar proasta pregatire a liderilor USL si inadecvarea lor la provocarile nationale, europene si globale decat modul in care sunt perceputi de ziaristii independenti nu doar in Romania, ci si in occident, atat la dreapta cat si la stanga spectrului politic, scrie Deutsche Welle, care face o trecere in revista a subiectelor din presa germana dedicate Romaniei.

Frankfurter Allgemeine Zeitung relua marti, 11 septembrie, pe larg reprosurile de fraudare a referendumului de la 29 iulie. Sub titlul "Manipulari in Romania", corespondentul ziarului conservator german scoate in evidenta ca "la plebiscitul pentru demiterea lui Traian Basescu au luat parte, probabil, net mai putini cetateni cu drept de vot decat cei 46 la suta indicati oficial".

Cotidianul, primul care a dezvaluit si plagiatul comis de Victor Ponta in teza sa de doctorat, evidentiaza cifrele puse in circulatie de seful DNA, Daniel Morar, potrivit caruia "s-au manipulat la referendum intre 5 si 15 la suta din voturile inregistrate".

Ziarul reproduce si alte estimari ale oficiului de combatere a coruptiei, al carui sef a precizat "la Realitatea TV ca s-au constatat neregularitati grave in toate circumscriptiile electorale cercetate pana acum: au votat morti si alegatori inexistenti, cu buletine de identitate fictive ... precum si soldati stationati in mod demonstrabil in Afganistan care si-ar fi depus sufragiile in localitatea lor natala..."

Cotidianul din Frankfurt mai semnaleaza numeroasele plangeri penale depuse de cetateni, initiative civice si partide in baza carora investigheaza procurorii. Ziarul consemneaza existenta cazurilor de vot multiplu si de turism electoral si nu uita sa mentioneze acuzele la adresa anchetelor magistratilor lansate de liderii USL, Ponta si Antonescu, dupa deschiderea urmaririi penale impotriva secretarului general al PSD, Dragnea, pentru crearea unei retele de manipulare a rezultatului referendumului.

Inca si mai drastic e verdictul unui ziar german de stanga. In pagina de opinie a prestigiosului cotidian Suddeutsche Zeitung, Klaus Brill semneaza un editorial intitulat "Gangsteri politici", care saluta in termeni fara echivoc decizia socialistilor europeni de a-si muta congresul de la Bucuresti.

Prezenta lor pe malurile Dambovitei ar fi fost altminteri "penibila". Fiindca la Bucuresti ar fi fost nevoiti "sa asiste la demascarea progresiva a tovarasilor lor romani ca gangsteri politici", e de parere ziaristul din Munchen. Care aminteste nu doar de plagiatul comis de Ponta, ci si de "campania de prada a premierului PSD-ist impotriva institutiilor statului", campanie pe care o incrimineaza in termenii cei mai duri.

Mentionand "probabilele fraude sistematice efectuate de PSD la referendum", editorialul ziarului bavarez conchide ca, "daca aceste informatii se confirma, (liderii) social-democratilor sunt niste delincventi".

Intrucat Ponta si aliatul sau liberal, Crin Antonescu "au mers mult prea departe, silindu-i pe romani si pe europeni sa accepte insuportabila obraznicie cu care .. (ambii) exercita presiuni asupra justitiei", autorul le cere partidelor lor "sa-i demita cat mai rapid de la conducere".

Astfel, social-democratii si liberalii romani "ar evita izolarea lor pe termen lung in Uniunea Europeana". In context, autorul ziarului de stanga din sudul Germaniei sugereaza finalmente posibila "suspendare a apartenentei PNL si PSD la familiile lor europene".



Semnificatia blocarii anchetelor in cazurile Borbely si Dobre. Plus informatii cheie de context

Romania trebuie salvata!
de D. Tapalaga HotNews.ro

Miercuri, 12 septembrie 2012, 1:06


Majoritatea USL din plenul Camerei Deputatilor a respins marti, 11 septembrie, solicitarile procurorilor de incepere a urmaririi penale in cazurile fostilor ministri Laszlo Borbely (UDMR) si Victor Paul Dobre (PNL). Judecatorul Cristi Danilet, membru CSM, a explicat pe larg pe blogul sau de ce Parlamentul nu poate judeca dosare, de ce e rau ca Parlamentul se transforma in instanta extraordinara si cum blocarea ancehtelor prin vot devine o imixtiune legalizata a politicului in justitie. Votul impotriva anchetelor declansate de procurori in cazurile Borbely si Dobre, achetati in dosare diferite, are loc in contextul inmultirii atacurilor lansate de liderii USL, Crin Antonescu si Victor Ponta, impotriva sefilor de la Parchetul General si DNA.

Momentul pica prost in plan extern: Guvernul vrea sa convinga Bruxelles-ul ca va respecta independenta justitiei. Ministrul justitiei, Mona Pivniceru, a demarat, la solicitarea premierului Victor Ponta, procedurile pentru schimbarea procurorului general, Laura Codruta Kovesi si a sefului DNA, Daniel Morar, pe fondul neincrederii sistemului in transparenta procesului. Comisia Europeana urmareste cu maxim interes acest subiect delicat, unul din testele majore ale Guvernlui Ponta.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru HotNews.ro ca secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, i-a transmis o scrisoare ministrului Pivniceru solicitandu-i sa faca transparente procedurile de numire a noilor sefi de la PG si DNA, astfel incat sa fie cunoscute CV-urile candidatilor, planurile de management ale acestora etc. Ministerul manifesta retinere in a prezenta toate aceste date, invocand intre altele dorinta candidatilor de a nu fi expusi unor presiuni si atacuri pe durata procesului de selectie.

Pe de alta parte, Reprezentanti ai Comisiei de la Venetia se afla in aceste zile la Bucuresti iar oficialii romani vor sa-i convinga ca separatia puterilor in stat a functionat pe durata referendumului. In tot acest timp, sub ochii tuturor se consuma o incalcare flagranta a separatiei puterilor in stat: Parlamentul impiedica Justitia sa-si faca treaba respingand avizul de urmarire penale in cazul a doi fosti ministri. Acest aviz ar trebui sa previna exclusiv eventuale abuzuri procedurale din partea procurorilor, in nici un caz nu presupune judecarea pe fond a dosarelor deoarece ar transforma legislativul in instanta extraordinara, asa cum a explicat mai sus judecatorul Danilet.

Parlamentul a mai blocat anchete importante in cazurile Adrian Nastase si Miron Mitrea, in in august 2008, pe vremea guvernarii Tariceanu. Sub Guvernarea Boc, Parlamentul a respins cererea de arestare formulata de DNA impotriva deputatului PDL Dan Pasat.

Aceste frane politice puse procurorilor sunt criticate in rapoartele de monitarizare realizate de Comisia Europeana. Noile blocaje reprezinta motive solide ca Bruxelles-ul sa continue procesul de monitorizare prin Mecanismul de Cooperare si Verificare, fapt care se poate repercuta negativ in ce priveste aderarea Romaniei la spatiul Schengen.

Analizat in acest context, votul de marti din Camera Deputatilor impotriva solicitarii de incepere a urmaririi penale in cazurile fostilor ministri Laszlo Borbely si Victor Paul Dobre este un semnal politic menit sa slabeasca si mai mult increderea externa in vointa USL de a feri justitia de influenta politica si de a incuraja continuarea achetelor incepute de procurori impotriva unor politicieni de rang inalt suspectati ca au comis fapte de coruptie sau ca au abuzat de functie. ​



marți, 4 septembrie 2012

Datorii la stat si inca primeste avize de constructii?

Romania trebuie salvata!

Pana unde duce mafia asta? Dece nu este executat silit daca are datorii la stat si mai ales are si de unde sa plateasca?
Eu daca nu-mi platesc lumina, mi-o taie!

Asa arata discrepanta dintre paturile sociale!

Turn de 35 de etaje si mall cultural in incinta fostei fabrici de tigari Bucuresti. Dezvoltatorul proiectului este InterAgro, compania controlata de Ioan Niculae. Vezi ce scria o telegrama Wikileaks despre Niculae

Romania trebuie salvata!
de Catiusa Ivanov HotNews.ro

Luni, 3 septembrie 2012, 17:46

Pe ternul fostei Regii Autonome a Tutunului din Bucuresti (bd. Regiei nr.2) ar putea fi construite doua turnuri de 30 si 35 de etaje, un parc cultural si un cartier rezidential, proiectul primind deja avizul de oportunitate de la Primaria Capitalei. Turnul de evacuare a fumului si cladirea din caramida a fostei fabrici vor fi pastrate si integrate in noul ansamblu. Ca noutate in Romania, proiectul prevede ca spatiul din fata cladirii vechi, in care se afla si turnul de evacuare a fumului, sa fie acoperit cu o copertina transparenta si astfel sa se transforme intr-o piateta urbana acoperita. Beneficiarul proiectului este firma Interagro, al carei actionar majoritar este controversatul om de afaceri Ioan Niculae, cunoscut pentru datoriile uriase pe care le are catre Romgaz.

•Da click pe FOTOGALERIE pentru a vedea imagini cu proiectul

Potrivit arhitectului sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, proiectul se afla in dezbatere publica. Terenul pe care urmeaza sa se construiasca ansamblul are o suprafata de 62.544 mp si a apartinut fostei fabrici de tutun. Indicatorii urbanistici aprobati sunt:
- Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) - 3,90;
- Procent de Utilizare al Terenului (POT) - 70%;
- inaltimea maxima - 119 metri;

Inainte ca arhitectul sef al municipiului Gheorghe Patrascu si primarul Sorin Oprescu sa semneze avizul de oportunitate, proiectul a fost discutat, la sfarsitul lunii iulie, in Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei, primind aviz favorabil. Dupa avizul de oportunitate proiectul trebuie sa obtina avizul de urbanism si celelalte avize cerute prin lege dupa care va fi discutat in Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Biroul care realizeaza Planul Urbanistic Zonal pentru acest proiect este M Design, iar beneficiar este firma omului de afaceri Ioan Niculae, Interagro. Aceasta societate este unul dintre principalii datornici ai Romgaz, se arata intr-un raport al Fondului Proprietatea privind activitatea desfasurata de compania de gaze in 2011, citat de HotNews.ro. Anul trecut, firma InterAgro era inregistrata ca debitor cu suma totala de 334,4 milioane de lei. Reamintim ca Ioan Niculae si mai multi directori din Romgaz sunt anchetati pentru subminarea economiei nationale si pentru favorizarea firmei InterAgro prin preturi preferentiale la gaze.

Reamintim ca InterAgro a devenit proprietarul terenului in urma privatizarii controversate a Societatea Nationale Tutunul Romanesc, din anii 2000 - 2001. Tranzactia suspecta dintre statul roman (prin Ministerul Agriculturii) si firma fostului ofiter de securitate a fost notata si intr-un din telegramele Wikileaks publicate de HotNews.ro. In acea telegrama, Ioan Niculae era cotat drept unul dintre cei 5 oligarhi care, in 2007, "continua sa exercite o influenta semnificativa in politica din Romania. (...) Multi pastreaza legaturi obscure cu fosta Securitate din Romania sau cu persoane din serviciile de informatii si isi promoveaza interesele personale prin intermediul trusturilor media pe care le detin". Vezi aici mai multe detalii despre caracterizarea facuta lui Ioan Niculae de Ambasada SUA la Bucuresti in 2007.


Istoria fabricii de tutun

Istoria acestui loc incepe cu aproape 200 de ani in urma. "Englezul Effingham Grant a fost proprietarul locurilor unde se afla astazi caminele studentesti. Secretar al consulatului britanic, casatorit cu boieroaica Zoe Racovita, Grant a vandut statului o parte a proprietatii sale, care construieste aici Manufactura de tutun Belvedere, devenita Regia Monopolurilor Statului. (...) Intre 1885 si 1890, fabrica de tigarete a fost extinsa, fiind adaugate noi ateliere si magazii", scrie Alexandru Ofrim in cartea “Strazi vechi din Bucurestiul de azi”.

"La 7 aprilie 1879 Statul Roman a luat definitiv asupra sa administrarea monopolului tutunului. Directia Generala a Regiei Monopolurilor Statului a inceput o actiune de organizare si dezvoltare a culturii tutunului cat si de organizare a fluxului de productie in manufacturile de tutun prin dotarea cu instalatii, masini, constructii de spatii necesare desfasurarii imbunatatirii procesului de productie, astfel incat la inceputul secolului al XX-lea la Manufactura de Tutun Belvedere erau angajati 1.250 de lucratori si se produceau tigari de foi, tigarete si tabac. Incinta manufacturii de tutun Belvedere s-a marit succesiv in mai multe etape. In 1906 ocupa mai multe corpuri de cladiri cu o suprafata de de 8.200 mp pentru prelucrarea tutunului si 6.500 mp pentru depozite", este continuata istoria tutunului pe blogul carpati@go.ro. In anul 1932 capacitatea de lucru a manufacturii a fost de circa 16.000 kg tutun taiat si fabricat in 8 ore de lucru.


Nu imi place USL-ul! Iar PDL-ul s-a stins cu buzunarele pline!

Romania trebuie salvata!

Romanii, care nu-s patati sub nici-o forma de clasa politica, ar fi cazul sa-si aminteasca cine a vandut tara. Cine a privatizat aproape tot ce a avut mai bun tara. Cum era Romania acum cu zacamintele de petrol, gaze si electricitate proprii? Cu fabricile si institutiile de cercetare, cu terenurile agricole?
De fapt totul a plecat de la zilele "Revolutiei din ´89", totul s-a impartit si se imparte intre politicieni, indiferent de partid!
Atata timp cat nu te intereseaza tara, normal ca se ajunge la un dezastru.
Am facut datorii la bugetul de stat, pentru ca e mai usor sa iei banii de la banci din tara decat sa ii justifici la UE. Ai facut un imprumut pe persoana juridica(primarie), la un amic director de sucursala, si nici nu-l intereseaza ce vei face cu banii. Bani pe care populatia trebuie sa-i returneze in zeci de ani. Asta inseamna criza la romani, nu avem noi treaba cu ce se intampla in alte state. Noi am fi avut puterea de a trece usor de criza asta. Dar datorita faptului ca politicienii & CO trebuie sa prospere, nu o sa trecem de perioada de tranzitie niciodata, indiferent de situatia financiara internationala.

Pentru ei am un mesaj:
"Dupa 23 de ani poate mai ganditi si cu inima la poporul care v-a dat tot ce aveti!"

Fost „băiat deştept”, doresc ieşire onorabilă din scenă

Romania trebuie salvata!

Scris de: Cristian Matache | 4 Septembrie 2012, 06:26
incomemagazine.ro

Companiile care au pierdut contractele prin care achiziţionau cantităţi mari de curent electric ieftin de la Hidroelectrica au dat în judecată producătorul de electricitate. Demersul lor are şanse aproape nule de izbândă, dar prin această mişcare ele îşi construiesc o retragere activă din ceea ce a însemnat povestea „băieţilor deştepţi” din energie. Unii dintre ei se gândesc să tragă obloanele afacerilor din România, dar până să ia o astfel de decizie radicală sunt nevoiţi să se comporte ca oricare comerciant de curent de pe piaţă: cumpără electricitate de pe bursă, participă la licitaţii şi plătesc preţul stabilit prin cerere şi ofertă.


În maxim o lună de zile, afacerile a cinci companii care se ocupă cu vânzarea de electricitate au fost bul­versate de intrarea în insolvenţă a vacii de muls Hidroelectrica şi apoi de denunţarea contractelor bilaterale de către administra­torul judiciar, Euro Insol. Epoca „băieţilor deştepţi” din energie a apus şi, odată cu ea, au dispărut şi profiturile consistente care se adunau atât în contul traderilor norocoşi, cât şi în cel al clienţilor lor, nu puţini la număr. Rămaşi fără contractele care prevedeau achiziţia de cantităţi mari de cu­rent, la preţuri cu mult sub cele medii de pe piaţă şi pe termen lung , foştii „băieţi deştepţi”, Alpiq RomIndustrie, Alpiq RomEner­gie, Energy Holding, EFT Româ­nia şi Euro P.E.C., sunt nevoiţi acum să adopte comportamentul celorlalţi aproape 200 de actori de pe piaţa liberă de comerţ cu energie. Asta înseamnă că trebuie să participe la licitaţiile de pe bursa de electricitate OPCOM şi să plătească preţul stabilit prin cerere şi ofertă. Aceas­tă readaptare a comportamentului economic pre­supune însă pierderi serioase din punct de vedere financiar , dar şi în ceea ce priveşte imaginea. Ca să atenueze efectele devastatoare ale denunţării con­tractelor, traderii în cauză au acţionat în judecată Hidroelectrica, reprezentată prin administratorul judiciar, compania Euro Insol, condusă de Remus Borza. Ei contestă ruperea înţelegerii cu producăto­rul de energie, după ce în prealabil au atacat, tot în instanţă, măsura de declarare a insolvenţei

„Nu au nicio şansă. Este doar o retragere activă din joc. În situaţia de insolvenţă, eu, ca administrator judiciar, am dreptul să rup orice contract ce dăunează com­paniei”, susţine Remus Borza. Chiar şi în condiţiile în care nu există nicio şansă, foştii „băieţi deştepţi” au angajat avocaţi celebri. Sârbii la la EFT vor fi asistaţi de Muşat şi Asociaţii, Energy Holding de către Ţuca, Zbârcea & Asociaţii, iar cele două com­panii Alpiq vin în faţa instanţei cu Schoenherr şi Asociaţii. „Trebuie să câştige şi avocaţii, nu-i aşa?”, afirmă pe un ton ironic administratorul judiciar. Primul termen de judecată va fi pe 5 septembrie, la Tribunalul Bucureşti.

Chestiuni juridice

Reprezentanţii traderi­lor sunt rezervaţi în ceea ce priveşte mişcările lor din aceste zile. „Este o chestiune juridică şi nu suntem în măsură să facem vreun comentariu în acest mo­ment”, a declarat Nenad Savic, responsabil cu comunicarea în cadrul EFT Group.

Mai guralivi au fost cei de la Alpiq, care au dat de înţeles că iau în calcul inclusiv plecarea din România. „Având în vede­re circumstanţele schimbate, Alpiq intenţionează să revizu­iască activitatea în România. Acest lucru este în curs de desfăşurare şi nu putem da niciun detaliu”, a afirmat pentru In­come Magazine Martin Stutz, din cadrul departamentului de relaţii cu media al grupului Alpiq. Ei solicită daune de 500 milioane de lei.

Oficialii Energy Holding s-au rezumat să spună că societatea ana­lizează toate mijloacele legale prin care poate reacţiona ca urmare a de­ciziei de denunţare a contractului cu Hidroelectrica.

Cât priveşte Euro P.E.C., pri­mul băiat deştept căzut la datorie, Borza spune că oficialii companiei au venit „cu lacrimi în ochi” ca să plătească datoria de 37 milioane de lei pe care o aveau către producăto­rul de energie de la începutul acestui an şi care a fost motivul care a dus la ruperea contractului. „Am denunţat contractul şi aşa rămâne, nu îl mai putem relua”, afirmă administrato­rul judiciar.

Catastrofă financiară

În plan financiar , ruperea relaţiilor contractuale cu Hidroelectrica va fi catastrofală pentru foştii băieţi deştepţi. Până acum o lună, aceştia plăteau în medie 130 lei/MWh în timp ce preţul mediu pe OPCOM sărea permanent de 220 lei/MWh. Diferenţa, care se traduce prin profit pentru traderi concomitent cu veni­turi neîncasate pentru Hidroelectri­ca, s-a ridicat la 500 milioane de lei doar pentru 2011 . Astăzi, ex-băieţii deştepţi cumpără energie la preţul pieţei, în special de pe platforma Piaţa pentru Ziua Următoare de pe OPCOM, iar cotaţiile au atins pe anumite intervale orare niveluri ma­xime, de 400 lei/MWh. Practic, cos­tul de achiziţie de energie s-a dublat sau chiar s-a triplat. Elveţienii de la Alpiq au încercat să cumpere curent angro, însă preţul oferit, de 239-240 lei/MWh, nu a fost tentant pentru niciun producător şi astfel demersul lor a eşuat. A reuşit în schimb să câştige mai multe licitaţii organizate de noul Complex Energetic Oltenia (companie ce cuprinde cele mai mari termocen­trale din România – Turceni, Rovinari şi Craiova) la preţuri de 240-241 lei/MWh, aproape duble faţă de cât dădeau până acum o lună Hidroelectrica. Oficialii Alpiq recunosc că noile condiţii contrac­tuale le-a îngreunat relaţii cu clienţii. „Alpiq este gata oricând să îşi îndeplinească toate obligaţiile sale contractuale. Unele dintre contracte au fost adaptate, iar altele au fost reziliate, în cazul în care acest lucru a fost permis în mod legal”, susţine Martin Stutz.

Privilegii pierdute

Prototipul „băiatului deştept” în energie îl reprezintă Energy Holding, companie înfiinţată de către Bogdan Buzăianu şi primul beneficiar al energiei ieftine. Înţelegerea cu Hidroelectrica datează din 2004 pentru o cantitate de 2,6 TWh anual, adică 20% din toată producţia hidro. Până în 2010, traderul era cel mai profitabil jucător de pe piaţa de comerţ cu electricitate, însă în 2011, din cauza secetei prelungite şi a activării clauzei de forţă majoră pe contractele Hidroelectrica, profitul s-a transformat în pierdere. Conform raportării societăţii, Energy Holding a consem­nat în 2011 un minus de 34,5 milioane de lei, faţă de plusul de 15,2 milioane din anul precedent. Principalii clienţi ai traderului sunt combinatul siderurgic de la Oţelul Roşu şi combinatul Lami­norul Brăila, deţinute de ruşii de la Mechel, Cora, rafinăria Vega Ploieşti, Rompe­trol, Victoria Floreşti, Delphi. În prezent, compania este deţinută de un offshore din Olanda, Mar­ken Investment & Trading M.I.T. despre care se spune în piaţă că este al aceluiaşi Bogdan Buzăia­nu. De acesta din urmă se leagă şi afacerile elveţienilor de la Al­piq. Aceştia au venit în România în 2006, când au achiziţionat Buzzman Industrie, o societate scoasă din portofoliul lui Bu­zăianu. După doi ani, Alpiq a cumpărat o parte din activele Energy Holding, ajungând să controleze două societăţi în ţară, RomIndustrie şi RomEnergie. Împreună primeau aproape 2,6 TWh energie pe an, devansând în 2011 chiar pe Energy Holding. Administratorul judiciar, Remus Borza, susţine că derularea con­tractelor companiilor Alpiq cu Hidroelectrica au generat pier­deri din 2006 până în 2012 de aproape 900 milioane de lei pen­tru producătorul de energie. Pe lista clienţilor Alpiq se află Arc­tic Găeşti, Cuprom Zalău, Kro­nospan Sebeş, Carrefour, Simec Sibiu, SNR Rulmenţi, Stoehr Şimleu, Automobile Dacia, Ro­minserv Zalău, Silvana Zalău etc.

Un ultim mare fost „bă­iat deştept” a fost grupul EFT, înfiinţat în Serbia, dar cu carti­erul general la Londra. Compa­nia deţinea două contracte, unul de export şi unul de vânzare pe piaţa internă, ambele totalizând 1,7 TWh. Preţul mic de achiziţie a văduvit Hidroelectrica de ve­nituri de circa 130 milioane de lei în 2011, conform cererilor de denunţ ale administratorului ju­diciar. Clienţii principali din ţară ai EFT sunt Stirom, Holcim şi Lukoil.
RELAŢIA ACTUALĂ A FOŞTILOR „BĂIEŢI DEŞTEPŢI” DIN ENERGIE CU HIDROELECTRICA






Companie


Situaţia contractuală cu Hidroelectrica


Acţiuni


Proprietar




Elsid Titu


contract renegociat


plăteşte mai mult pe MWh


Mihai Tufan, Mihai Anăstăşescu (România)




Electrocarbon Slatina


contract renegociat


plăteşte mai mult pe MWh


Mihai Tufan, Mihai Anăstăşescu (România)




Alro Slatina


contract renegociat


plăteşte mai mult pe MWh


Vitali Matsitsky (Rusia)




Alpiq RomEnergie


contract denunţat


contestă denunţul în instanţă


Alpiq (Elveţia)




Energy Holding


contract denunţat


contestă denunţul în instanţă


Marken Investment & Trading M.I.T (Olanda)




Alpiq RomIndustrie


contract denunţat


contestă denunţul în instanţă


Alpiq (Elveţia)




EFT România


contract denunţat


contestă denunţul în instanţă


EFT (Serbia/Marea Britanie)




EFT AG


contract denunţat


contestă denunţul în instanţă


EFT (Serbia/Marea Britanie)




Electromagnetica


contract renegociat


plăteşte mai mult pe MWh


acţionariat fragmentat




Euro P.E.C.


contract denunţat


plăteşte datoriile către Hidroelectrica


Adrian Comşa (România)



Taguri: Alpiq Holding, Energy Holding, Hidroelectrica insolventa, baiat destept