joi, 31 martie 2011

Culmea nesimţirii! Europarlamentarul Adrian Severin stă în chirie la stat

Romania trebuie salvata!
Libertatea.ro
Radu Nistor 31 Martie 2011, Ora 07:58

Deşi are în conturi aproape un milion de euro şi deţine două case, fostul pesedist europarlamentarul Adrian Severin preferă să locuiască într-o casă a Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-¬APPS), unde plăteşte o chirie sub preţul pieţei, întrucât este subvenţionată de stat
Severin are locuinţa de la stat pe Şoseaua Kiseleff, din Bucureşti încă din anul 1991 când a deţinut funcţia de vicepremier în guvernul Forntului Salvării Naţionale (FSN) condus de Petre Roman. Conform legilor în vigoare, demnitarii în funcţie primesc de la RA-APPS o locuinţă de serviciu în care pot locui doar pe perioada mandatului, după care aceasta este predată din nou statului. Cum, fostul PSD-ist nu mai deţine o funcţie în statul român din 1997 când a fost ministru de externe, nu se poate explica de ce Severin nu a părăsit imobilul RA-APPS. Adrian Severin este cercetat într-un caz de corupţie în Parlamentul European, el fiind acuzat că luat bani din partea unor grupuri de interese pentru a modifica legile Uniunii Europene în favoarea acestora şi în detrimentul a milioane de cetăţeni ai Uniunii.Cu toate că a fost exclus din rândul socialiştilor europeni şi a demisionat din PSD,acesta nu vrea să plece şi din funcţia de eurodeputat.