vineri, 21 august 2009

Ţară fără stăpân: România, scăpată de sub control

Romania trebuie salvata!

Cotidianul.ro
20 Aug 2009 Oana Craciun, Liana Subtirelu, Iuliana Gatej


Criza s-a transformat în haos la nivelul principalelor instituţii ale statului. În timp ce guvernanţii se ceartă, elevii încă nu ştiu cum va arăta noul sistem educaţional în prag de nou an şcolar, iar lipsa banilor duce aproape de colaps sistemul sanitar şi cel de pensii, iar pe bugetari îi scoate în stradă.
Reprezentanţii instituţiilor care stau la baza societăţii româneşti - profesori, poliţişti, magistraţi sau medici - se confruntă cu haosul care domină întregul sistem bugetar, întreţinut de certurile celor două partide din coaliţie şi creat pe fondul unei crize economice. Pe de o parte, poliţiştii au avut o săptămână în care zi de zi, timp de două ore, au ieşit în stradă nu ca să apere cetăţenii, ci ca să protesteze pentru drepturile băneşti pe care nu le-au primit din cauza lipsei banilor la buget. Vor bani de chirie, bani de benzină pentru maşinile de serviciu cu care patrulează, şi chiar bani pentru consumabile, ca să nu mai vină cu foi albe şi pixuri de acasă.
Între timp, singurii care au avut deocamdată câştig de cauză sunt magistraţii, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice împotriva soluţiilor Curţii de Apel Bucureşti, care a dat câştig de cauză instanţei supreme, în trei procese privind sporurile de 50% pentru solicitare neuropsihică.

Banii pentru pensii, din ce în ce mai puţini
Tot lipsa banilor face ca pensionarii să se îngrijoreze dacă la anul vor mai fi bani pentru pensiile lor, în condiţiile în care creşterea numărului de şomeri a dus la o scădere drastică a fondului de asigurări sociale, ceea ce pune în pericol sustenabilitatea sistemului de pensii. Şi pe acest subiect au fost certuri în coaliţie, când liderii celor două partide, PSD şi PDL, au transmis informaţii contradictorii cu privire la mărirea cu 2% a punctului de pensie, de la 1 octombrie, după noile ţinte impuse de FMI. O necunoscută rămâne şi soarta legii de salarizare unitară a bugetarilor, care deja a născut noi nemulţumiri în rândul bugetarilor, după ce viitoarele salarii negociate de sindicalişti, ce ar urma să se aplice treptat, din 2010 până în 2015, au fost reduse de Ministerul Muncii de două ori până acum, cu aproape jumătate.

Sistemul sanitar, aproape de faliment
Medicii de familie anunţau acum o lună că sunt dispuşi să îşi închidă cabinetele, deoarece nu-şi primiseră banii de la Casa de Asigurări de Sănătate. Bolnavii de cancer, de diabet, hemofilie sau de HIV/SIDA au fost în pericol să nu mai aibă medicamente. Până la urmă, Ministerul Sănătăţii a găsit ceva bani şi medicamentele din programele naţionale vor fi disponibile pentru bolnavii cronici până în luna octombrie. În schimb, farmaciştii avertizează că, din septembrie, medicamentele compensate nu se vor mai găsi din lipsă de bani. Tot din septembrie rămân fără bani pentru pacienţi şi spitalele. Anul acesta, banii de la Casa de Asigurări au fost mai puţini cu 30% decât în 2008 la spitale, cu 40% în minus, la medicii de familie şi cu aproape 50% mai puţin decât în anul precedent la investigaţiile paraclinice.

„Nebunie“ în şcoli
În timp ce partidele din coaliţie se bat pe Legea educaţiei, iar ministrul Ecaterina Andronescu îşi negociază articolele din propriul Cod, elevii şi profesorii nu ştiu cum vor păşi în noul an şcolar. Mai sunt 11 zile până la 1 septembrie, iar ministrul încă nu a prezentat public ce schimbări se vor face, în cazul în care se vor face. Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Doina Pană, spune că ministerul va propune ca pe 27 august, în şedinţa de Guvern, să se aprobe o ordonanţă pentru a reglementa noul examen de bacalaureat. Ea a spus că se pregătesc patru metodologii, „două pentru un nou examen de bacalaureat şi pentru noua admitere la liceu şi alte două de rezervă în cazul în care ordonanţa nu va trece de Guvern“.

Ministerul Sănătăţii a contractat consultanţă pe linie de partid

Romania trebuie salvata!

Academia Catavencu
20 Aug 2009 | Biroul de Investigatii

Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) încearcă să îşi facă curăţenie în ograda prpoprie. Aşa că primul pas a fost achiziţionarea de consultanţă externă, imparţială, cu influenţe pesediste şi nu numai. Consultanţa este una profesionistă şi a fost aleasă de pesedistul Bazac pentru problemele stringente din MSP.

Pe cei de SCA ŞOVA&ASOCIAŢII i-a angajat pentru servicii de consultanţă juridică pentru mai multe domenii. E drept, oamenii au fost recomandaţi călduros de primarul Oprescu care i-a angajat pentru nenumăratele probleme de la Primăria Capitalei. Plus că mai e şi colegialitatea de partid, senatorul pesedist Dan Şova fiind cel care deţine SCA ŞOVA&ASOCIAŢII.
Suma este mică, aşa, cît salariul a zece doctori rezidenţi: 17.929 RON. Un alt contract de consultanţă a fost semnat cu firma SC FORESEE CONSULTING SRL. Valoarea contractului este de 51.170 RON şi este taman pentru auditul intern al achiziţionării şi implementării unui sistem electronic de înaltă performanţă. Care sistem electronic numai implmentat nu a fost, chiar dacă se tot încearcă de prin 1996 vara.

FORESEE se bucură de prezenţa consilierei personale a tehnocratului de la Justiţie, Cătălin Predoiu. Simona-Olguţa David este numele dumneaei şi este administrator şi asociat majoritar la societatea menţionată. Consiliera ne-a declarat că: “Datorită poziţiei mele în minister (Ministerul Justiţiei – n.r.), nu mi-am permis să interferez cu acest contract.” Aşa că sarcina a căzut pe umerii unui asociat, specialis pe IT care şi-a pus cartea de vizită la bătaie şi i-a fermecat pe cei de la MSP.

Cerbul de Aur, o mare familie cu nepotismele de rigoare

Romania trebuie salvata!

Catavencu.ro
20 Aug 2009 | Dragos Vasile

E inutil de precizat ce vedete internaţionale vin la Cerbul de Aur (dacă fanii dezlănţuiţi insistă: Hot Chocolate, Tiziano Ferro şi Steve Vai). E însă interesant de remarcat cum a motivat directorul evenimentului, Mioara Negescu, alegerea veteranului Steve Vai (49 de ani şi, în caz că nu v-aţi prins pînă acum, un rocker fără nici o legătură cu target-ul festivalului): “Am vrut să mai întinerim publicul”. Corect: pînă acum, media de vîrstă era 59. În rest, am reţinut cîteva aspecte fundamentale: verişoara Iulianei Marciuc şi fiica Iolandei Miricioiu.

Pentru a prezenta programul detaliat al festivalului şi a face anunţul pe care toată ţara îl aştepta cu sufletul la gură (în sfîrşit, Hot Chocolate, Tiziano Ferro şi Steve Vai cîntă la Cerbul de Aur!!!), Departamentul Muzică Divertisment din TVR a organizat marţi, 18 august, o conferinţă de presă, găzduită de unul dintre studiourile din Pangratti.
Pe noi nu ne-a chemat nimeni. Dar, prin metode specifice, am aflat exact ce ne interesa să aflăm: ziariştii au stat pe canapele de pluş roşu sau fotolii de blană albă şi au mîncat şorici, jumări şi cîntaţi – produse de sezon, din porc. Nu, nu din cerb. Am înţeles că şoricul a fost excepţional. Felicitări organizatorilor!

Ceea ce a omis Mioara Negescu să explice la conferinţa de presă e de ce mai face Iuliana Marciuc, organizatorul activităţilor colaterale de la Cerbul de Aur (şorici, jumări, cîrnaţi). E fericită? S-a mutat cu grecul? Toţi ai ei sînt bine sănătoşi? Pentru grec nu băgăm mîna-n foc, dar la ultima întrebare ne permitem să răspundem noi: da. Iată de ce: responsabilă cu plimbatul de colo-colo al concurenţilor de la Cerbul de Aur este Ana Marciuc. Cine e Ana Marciuc? Redactor în TVR. Adică verişoara primară a Iulianei şi nepoata lui Constantin Marciuc, editor de imagine în aceeaşi instituţie de stat.

De ce tocmai Ana Marciuc? Simplu: pentru că toate verişoarele Marinei Almăşan erau plecate în concediu. Nu ne îndoim, însă, că redactorul TVR se va achita impecabil de sarcină şi că nu va pierde nici un concurent prin Poiana Braşov sau pe sub mesele barurilor din Piaţa Sfatului. Dar – altă întrebare fundamentală – de ce Irninis Miricioiu? De ce trebuie să prezinte Irninis Miricioiu seara de folclor, alături de interpreţii Viorica Macovei şi Gelu Voicu? Ce o califică pe domnişoara Miricioiu să găzduiască sîrbele, învîrtitele şi doina strămoşească? Şi-a cumpărat cumva o fotă nouă, de la Mall Vitan? Şi, în fine, ce fel de nume e ăsta, Irninis?

Despre nume nu ne-am format încă o opinie clară (bănuim, totuşi, că e ceva exotic). În rest, răspunsul e, din nou, simplu: pentru că Irninis (prezintă, la TVR 3, emisiunea Din arhiva TVR (sîmbăta, de la ora 15.50). Şi, în combinaţie cu Andreas Petrescu, emisiunea Prietenii noştri (în fiecare duminică, de la ora 12.00). Dar, mai ales, fiindcă arată bine şi, vă reamintim, e fiica Iolandei Miricioiu, care semnează scenografia actualei ediţii a Cerbului de Aur (alături de Gheorghe Razovschi). În plus, pentru că Iuliana Tudor, prezentatoarea tradiţională a serilor de folclor face parte din gaşca Elisei Stan, pe care marele specialist în etnografie Alexandru Sassu a mătrăşit-o recent din colectivul de organizare al festivalului (amănunte AICI).

Dincolo de aceste aspecte, nu este omeneşte posibil de intuit ce legătură are Irninis Miricioiu cu folclorul. Sincer, nu arată deloc ca cineva care ar putea face diferenţa între cobza lui Cristian Răchiţan şi chitara electrică a lui Steve Vai. Evident, s-ar putea găsi o mătuşă din TVR care să-i explice. Dar pentru asta ar trebui să-i găsim şi mătuşii ceva de făcut la Cerb. Apropo: de cumpărăturile concurenţilor străini (suveniruri din lemn, caşcaval afumat, pălincă) se ocupă cineva?