sâmbătă, 13 martie 2010

Nimic nu o sa se schimbe dupa dezvaluirile astea!

Romania trebuie salvata!

Si nu stia nimeni de aceste magarii? Hai sa fim seriosi!!!
Ei si-au dat tot lor, scurt si la obiect cu acordul sefilor si mai marilor din toate institutiile statului, pentru ca cineva trebuiea sa vada pe ce da banii. Exista niste legi, si niste standarde, nu poti sa dai tu sa inventezi un spor ce in lege nu exista.

Suntem pierduti!

Zeci de institutii au acordat sporuri ilegale in 2008

Romania trebuie salvata!
9am.ro
13 Martie 2010 16:36:02

Agerpress

Zeci de institutii ale statului au acordat, in 2008, sporuri si prime ilegale angajatilor, printre acestea numarandu-se Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Apararii Nationale si grupul Acvila al Ministerului de Interne, arata un raport al Curtii de Conturi.




Astfel, la Inalta Curte de Casatie si Justitie s-au dat sporuri de pana la 50% din salariu, chiar si soferilor. De asemenea, raportul consemneaza ca la Inalta Curte s-au acordat si sporuri de toxicitate la peste 60 de persoane care nu ar fi avut dreptul. Presedintele interimar al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Lidia Barbulescu, a declarat la Realitatea TV ca raportul a fost contestat de ICCJ, iar in urma acestei contestatii, Curtea de Conturi a revenit si a transmis ca respectivele sporuri au fost legal acordate.



In raport se consemneaza si activitatea grupului Acvila al Ministerului de Interne, desfiintat in 2009, care a decontat mai multe servicii inexistente si ai carui angajati au beneficiat de prime si sporuri pentru misiuni care nu aveau acoperire in realitate.



Si Ministerul Justitiei a fost vizat in raportul Curtii, mai multe apartamente repartizate institutiei avand o situatie neclara. O alta problema identificata la MJ este legata de acordarea unor salarii de merit in mod subiectiv, arata NewsIn.



In acelasi raport se arata ca mai multe unitati militare ale Ministerului Apararii ar fi acordat in 2008 indemnizatii ilegale.



Curtea de Conturi atrage atentia si asupra Academiei Romane, care nu a actualizat valoarea patrimoniului. Potrivit raportului, Academia are in proprietate aproximativ 5.800 de hectare care valorau doar 0,22 de lei la momentul controlului. De asemenea, un imobil al Academiei situat pe Calea Victoriei din Capitala era evaluat la mai putin de 500 de lei, iar o alta cladire, la doar 13 lei.

Tara e plina de Generali si directori!

Romania trebuie salvata!

De la Iliescu si pana la Basescu au iesit numai Generali pe banda, cine nu e general e Director. Toti sunt niste fripturisti si hoti. Adio normalitate si egalitate de sanse in aceasta tara.
Nu ai rude sau relatii bine puse, nu ai viitor aici pe meleagurile de poveste ale Romaniei.
Ce a facut Oprea asta pentru tara de a fost gradat general?
Idei pentru a salva Romania sunt, dar nu ai cu cine!!!

Războiul de independenţi e dus cu gradaţi şi fripturişti

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Mar 2010

Alexandru Cristorian
 
Generalul Oprea şi armata independenţilor dependenţi de putere




Preşedintele Băsescu se simte bine şi, în ciuda speculaţiilor pe tema sănătăţii sale, e chiar liniştit. E vorba despre acea linişte de după agitaţia pe care ţi-o dă o hipertensiune de 17 cu 9. O hipertensiune pe care nimeni nu i-o poate oferi mai bine decît cei 17 deputaţi şi 9 senatori care formează grupul independenţilor din Parlament, un viitor partid pentru liniştea preşedintelui. Frustraţi, fripturişti sau eşecuri răsunătoare ale sistemului electoral de vot uninominal cu redistribuiri pe liste, s-au adunat în jurul deputatului cu cinci stele şi ministru al Apărării, Gabriel Oprea, pentru a lupta şi înfrînge forţa de rezistenţă a Opoziţiei.

Perdanţii dezertează mereu în virtutea principiilor
La ora aceasta, cînd congresul liberalilor abia şi-a reconfirmat conducerea, grupul parlamentarilor independenţi care nu consumă decît guvernare numără 26 de membri.
Fiecare dintre ei e fost liberal sau pesedist, plecat din partid din cauza unor convingeri şi principii, dar mai ales în virtutea votului cu care i-a încărcat electoratul. Numai că, la o privire puţin mai atentă, din cei 26 de membri doar patru au fost cu adevărat aleşi de cetăţenii din colegiul pe care îl reprezintă. Doar patru dintre ei, Ioan Munteanu – ales cu 52% în judeţul Neamţ, Culiţă Tărîţă – ales cu 53% tot în Neamţ, Valeriu Steriu – ales cu 56% în Olt şi Şerban Mihăilescu – ales cu 58% în Teleorman, pot invoca cu adevărat interesul unei majorităţi legitime. Restul de 22 sînt doar beneficiari ai sistemului de vot uninominal şi fericiţi norocoşi ai redistribuirii voturilor. Ba chiar jumătate din ei nici măcar nu s-au clasat pe primul loc în colegiile în care au candidat, devenind parlamentari cu un procentaj al voturilor obţinute mai mic decît valoarea actuală a TVA-ului. Başca, nici măcar ministrul şef de grup independent n-a reuşit să cîştige din prima, la el în colegiul din Ilfov.






Cei trei grei de la răsăritul viitorului partid



Înţepat în epolet în urmă cu cîteva luni cu cea de-a cincea stea de general de către însuşi preşedintele Băsescu, Gabriel Oprea nu putea refuza misiunea de a conduce un pluton atît de important precum cel al independenţilor. Mai ales că misiunea presupunea şi preluarea Ministerului Apărării, un fel de răsplată pentru jocul la două capete prestat în scurta perioadă cît s-a aflat la şefia Internelor, la începuturile alianţei PSD-PD-L din 2008. Vă amintiţi, desigur, că atunci, în ciuda opoziţiei conducerii partidului, Oprea l-a numit în fruntea şefiei serviciului secret al ministerului pe Virgil Ardelean, zis şi Vulpea, un personaj a cărui loialitate faţă de Preşedinţie era de notorietate. Şi care, de altfel, a mai condus serviciul respectiv în timpul fugii din ţară a lui Omar Hayssam. În plus, calitatea de a face din rahat bici care pocneşte asurzitor a venit doar ca un plus în crearea noului proiect. Pentru că, trebuie spus, Oprea este milionar în euroi, cu toate că mai toată viaţa a fost bugetar.



Ce-i drept, un bugetar care a ştiut să facă afaceri imobiliare, iar faptul că era parlamentar şi încasa bani pentru a-şi plăti chiria în Bucureşti, cu toate că avea mai multe imobile prin Capitală şi locuia pe gratis, la el acasă, în cartierul Cotroceni, nu face decît să demonstreze acest fapt. Un al doilea mare grangur devenit independent este Culiţă Tărîţă, al cărui nume nici că mai necesită vreo prezentare. Şi nici nu ne-ar permite spaţiul să vă spunem întregul şir de şmenuri dubioase ale agricultorului moldovean, de la afacerile cu statul şi privatizările făcute prin firma TCE 3 Brazi (Tărîţă Culiţă şi Elvira şi cei trei fii ca brazii) şi pînă la Insula Mare a Brăilei, aflată în concesiunea acestuia.



De fapt, despre aceasta trebuie zis că unul dintre proiectele avute în vedere de guvernarea din care făcea parte şi PSD era acela de desfiinţare a Agenţiei Domeniilor Statului, instituţie ce i-a concesionat Insula Mare a Brăilei lui Culiţă. Or, desfiinţarea agenţiei ar fi însemnat şi transferarea terenurilor neconcesionate către autorităţile locale, plus vînzarea celor concesionate către persoanele ce le au în folosinţă. Iar un astfel de plan, de transformare a lui Culiţă din arendaş în proprietar, nu putea fi abandonat din cauza unei simple ieşiri de la guvernare ori pierderi a alegerilor. Cel de-al treilea mare şmenofag al independenţilor este nimeni altul decît Micky Şpagă, sau Şerban Mihăilescu, după numele din buletin. Organizator iscusit, Micky a fost încă din vremea lui Ceaşcă obişnuit cu funcţiile, pe vremea cînd presta pe post de şef de cabinet al premierului Dăscălescu, prin 1986. Şi cam tot de atunci se pare că e şi gradul de maior al SIE şi miliţian politic, verdict dat şi retras de CNSAS.



Perioada în care Micky a devenit cu adevărat renumit, cînd şi-a căpătat şi supranumele de „Şpagă“, este perioada mandatului de premier al lui Năstase, cînd Micky a îndeplinit funcţia de secretar general al Guvernului. Tot de atunci sînt şi dosarele sale de la DNA, prentru puştile primite pe post de mită sau pentru acuzaţiile aduse de Fănel Păvălache, conform cărora ar fi primit şpagă un miliard de lei vechi pentru un post în guvern. Deci cu unul care ştie să păstreze disciplina, unul care ştie să „lucreze“ statul şi unul care ştie să organizeze lucrurile, dar mai ales să calculeze procentele, grupul independenţilor are toate şansele să obţină o bucată cît mai mare de ciolan. Cu siguranţă mult mai mare decît merită.





Grupul independenţilor ce căpuşează toate ministerele



Deşi sînt, cu mici excepţii, nişte personaje mai puţin cunoscute, grupul băieţilor independenţi care servesc doar guvernare este format din nişte obişnuiţi ai şmenului, ai afacerilor cu statul şi ai contractelor cu bani publici. Or, pur şi simplu nişte dalmaţieni politici. Adică, dacă tot n-au încă un partid care să poată da ţării o pleiadă de miniştri pentru toate domeniile, au o pleiadă de profitori ai fiecărui minister. Spre exemplu, Dan Bordeianu, ales pe listele liberalilor, este un prosper lucrător cu fonduri europene, transformate, în perioada 2004-2006, în cîteva găuri de drum sau şosele inexistente, pentru care unii primari de prin Vaslui se plimbă prin instanţe şi acum.



Pe de altă parte, Eugen Nicolicea este genul de politician care prosperă fără să fi făcut vreodată ceva remarcabil în materie de biznis. Ceea ce, să recunoaştem, e chiar remarcabil, mai ales cînd reuşeşti ca dintr-un salariu de parlamentar şi sub 100.000 de lei anual – cît încasează dividende de la SRL-ul pe care îl deţine – să aduni cîteva sute de mii de lei, zeci de mii de euroi şi dolari în conturi, că despre casă, apartamente, terenuri, maşinile sport sau chiar barca cu motor n-are rost să mai vorbim. Mai există în grupul independenţilor şi personaje ca Vasile Soporan, fost pesedist de frunte la Cluj şi chiar prefect al judeţului, personaj politic ce şi-a încheiat de mult afacerile. Prin 1979, cînd s-a oprit din colaborarea cu fosta Securitate, cu care încheiase un contract de drepturi de autor prin 1971, conform datelor oferite de CNSAS.





Puţini ar fi fost, mulţi au rămas



Chiar şi în condiţiile sistemului de vot uninominal cu redistribuiri, dacă ar fi fost să candideze independent la uninominale, grupul independenţilor din Parlament ar fi numărat astăzi exact patru membri. Un număr neglijabil pînă şi pentru minorităţi, darămite să conteze în calculul majorităţii guvernamentale. Media procentelor obţinute de cei 26 de aleşi care formează azi grupul independenţilor este de 34,58%, adică puţin peste o treime din voturile colegiilor pe care le reprezintă. Dar cum la noi nu contează cine votează şi nici măcar cine numără voturile, ci cum se redistribuie ele, astăzi avem un important grup independent. Grup care, în curînd, îşi va spori numărul aderenţilor, cu cel puţin trei penelişti. C-aşa-i în politică, după congrese unii îşi descoperă principii ce nu le mai permit să rămînă unde au fost aleşi.





Independenţa creează dependenţă de fonduri



Există însă şi cazuri în care alesul independent trage mai mult pentru familie decît pentru el, cum e cazul lui Valeriu Steriu, fost senator PSD şi eternă variantă de avarie pentru Ministerul Agriculturii. În cazul acestuia, motivaţia independenţei politice, pe lîngă visul ministerial neîmplinit, stă şi în siguranţa fratelui, Alexandru Steriu, numit, pe vremea PSD, în postul de director pentru infrastructură sanitară, logistică şi dispozitive medicale din Ministerul Sănătăţii, cel care decide soarta unei bune părţi din bugetul ministerului. Un alt independent a cărui loialitate a ţinut cam cît Postul Paştelui este Ioan Tabugan, ales pe listele PNL şi fost şef de direcţie silvică în Caraş-Severin, care nici măcar n-a mai aşteptat să piardă Deşteptănacu prezidenţialele pînă să treacă la independenţă. Că doar nu era să-şi rişte biznisurile din Caraş pentru o biată moţiune de cenzură împotriva lui Boc, fie ea şi venită la pachet cu excluderea din partid, pe motiv de nerespectare a deciziei de vot.



Şi pentru că trebuia să existe şi un priceput al afacerilor cu administraţiile publice locale, în grupul independenţilor a fost transferat Sorin Sirojea Chivu, baron local de Prahova, afacerist priceput în contractele de administrare a domeniului public contra unor chirii infime. Iar în final, pentru ca treaba să fie completă, în grup a fost adus şi un traseist sadea, Gheorghe Zoicaş, fost membru al Partidului Republican şi, cu excepţia UDMR, fost membru al tuturor partidelor din actualul Parlament.

Videanu sparge fonduri cu vărul Ciocan

Romania trebuie salvata!
Catavencu.ro
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Mar 2010

Alexandru Cristorian
 
 
Aşa cum la o înmormîntare se adună neamuri şi rubedenii despre care familia decedatului n-a auzit vreodată, gata să ia parte la împărţeala moştenirii, tot aşa, momentul ajungerii la putere face ca băieţii cu sforile în mînă să se trezească, peste noapte, că au nişte rubedenii despre care nu ştiau nimic. Şi pe care trebuie, cumva, să le ajute, chiar şi cu o vorbă bună, un sfat, un post călduţ sau măcar cu umbrela numelui. O astfel de întîmplare se petrece în judeţul Braşov, unde venirea PD-L la guvernare l-a adus la şefia Agenţiei de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură pe Ion Ciocan, un fost viceprimar la Rîşnov, fost şef de cabinet al prefectului Aurelian Danu, dar mai ales văr al ministrului democrat-liberal Adriean Videanu.

De la luare de mită, abuz în serviciu şi hărţuire sexuală la împărţit bani europeni

Prin 2005, Ion Ciocan era profesor de istorie la un liceu industrial din Rîşnov, la fel ca soţia lui, Leontina.
Şi, pentru că viaţa e grea, iar salariul de dascăl mic, Ciocan s-a gîndit să-şi mărească veniturile prin nişte „atenţii“ luate de la elevi – că doar trebuia să treacă şi ei Bac-ul cumva – plus puţin ajutor al acestora prin gospodărie. În iunie 2005, buboiul s-a spart însă şi toată activitatea profesorului a fost dată în vileag de mai mulţi elevi ai şcolii, care s-au plîns conducerii şi autorităţilor. A urmat o anchetă-fulger, care, în prima fază, l-a găsit vinovat pe Ion Ciocan de hărţuire sexuală, de luare de mită, abuz în serviciu şi încălcare a codului deontologic. Normal şi firesc, a urmat o suspendare din postul de la liceu, iar Ion Ciocan şi-a dat ulterior chiar demisia. Iar locul acestuia la liceu a fost luat de către soţie, tot profesoară de istorie. Care soţie, după venirea PD-L la guvernare, a devenit chiar directoare a Grupului Şcolar Industrial, post în care se află şi astăzi.




Mai important însă, fostul profesor Ion Ciocan s-a reprofilat şi a devenit inspector în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Braşov, instituţie ce împarte bani europeni. Acum, dacă vă întrebaţi cumva ce legătură are calitatea de profesor de istorie cu agricultura şi banii europeni, vă putem spune simplu: Adriean Videanu. Pentru că, odată cu revenirea PD-L şi a lui Adriean Videanu la putere, vărul Ciocan a fost subit promovat în postul de director al APIA. Probabil în virtutea faptului că cine a ştiut să adune bani de la nişte elevi, ştie să-i şi împartă unor ţărani şi fermieri.





"Nu ne ascundem neamurile", le promovăm



Ajuns anul trecut în postul de şef peste banii europeni destinaţi agriculturii, Ion Ciocan a luat cîteva decizii-fulger, pentru a eficientiza activitatea intituţiei. În primul rînd, a schimbat şeful serviciului economic, după care a încheiat un mic contract pentru servicii de telefonie mobilă. Normal, fără licitaţie, prin încredinţare directă şi fără să aibă măcar o prevedere bugetară pentru aşa ceva. Mai apoi, profesorul de istorie iscusit în fonduri agricole a dat dovadă şi de simţ al afacerilor imobiliare şi a lansat o cerere de ofertă pentru închiriere de spaţii. Mai exact, s-a gîndit Ciocan, dacă tot e piaţa imobiliară la pămînt, să ajute nişte bieţi afacerişti şi să mute sediile centrului judeţean şi local al APIA, precum şi sediul serviciului „Cotă Lapte“ în imobile noi. Cu toate că ele funcţionează bine-mersi în spaţii aflate în proprietatea ministerului Agriculturii, spaţii ce au fost amenajate şi recondiţionate în urmă cu doar un an.
Cu toate astea, activitatea lui Ciocan în funcţia de şef al APIA a fost chiar lăudată, ne-a declarat soţia acestuia, Leontina, pe care am sunat-o să o întrebăm despre gradul de rudenie cu ministrul Videanu. Întrebare pe care distinsa doamnă directoare a considerat-o tendenţioasă şi lipsită de importanţă, în condiţiile în care, aşa cum ne-a declarat, soţul ei a terminat facultatea pe primul loc şi are rezultate foarte bune în postul pe care îl ocupă. Legat de relaţiile de rudenie, doamna Ciocan ne-a declarat, totuşi, că „doar n-o să ne ascundem neamurile“.