vineri, 6 februarie 2009

Tot in "familie"!

Liderii PSD şi PDL vor încerca să găsească o poziţie comună în privinţa trimiterii în instanţă a dosarelor fostului premier.

Biroul Permanent al Camerei va decide luni ce va face cu raportul Comisiei juridice referitor la dosarelor lui Adrian Năstase.Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat ieri pentru Cotidianul că luni, 9 februarie, raportul Comisiei juridice privind dosarele lui Adrian Năstase se vor afla pe ordinea de zi a Biroului Permanent. “Este prematur să spun acum ce se va întâmpla mai departe, mai ales că am înţeles că va exista şi o contestaţie a PSD privind raportul.Luni în Biroul Permanent eu voi propune trimiterea raportului în plen, dar nu sunt eu singura care decid, ci votul tuturor membrilor comisiei.
Publicitate
Din punctul meu de vedere, la comisie s-a procedat corect, s-a supus la vot cererea de începere a urmăririi penale şi a primit vot negativ. În plen va merge deci un raport negativ şi deputaţii sunt cei care vor decide ce votează, adică pentru începerea urmăririi penale în cazul dlui Adrian Năstase sau pentru confirmarea raportului negativ”, a precizat Roberta Anastase.Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că subiectul divergenţelor de opinie dintre PDL şi PSD, din Comisia juridică a Camerei, pe tema dosarelor lui Adrian Năstase, va fi dezbătut într-o şedinţă a coaliţiei de guvernare. “Până la urmă, cred că factorii politici implicaţi, şi de o parte şi de alta, vor găsi o cale de a face lucrurile să meargă mai departe", a declarat Buda.În ceea ce priveşte contestaţia social democraţilor, am primit informaţii de la vicepreşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Florin Iordache. “Vineri dimineaţă depunem contestaţia, în care o să arătăm că preşedintele Comisiei, Daniel Buda, a încălcat grav procedurile. Noi solicităm în contestaţie ca Biroul Permanent să retrimită cazul la Comisia juridică, pentru a se dezbate şi vota conform prevederilor regulamentare”, a declarat Iordache pentru Cotidianul.Ce se va întâmpla luni în Biroul Permanent este dificil de anticipat acum. Reprezentanţii PDL vor vota pentru trimiterea raportului în plen. Poziţia PSD este alta. “Am înţeles că în comisie s-a încălcat grav regulamentul şi vom proceda în consecinţă. Vom avea poziţia colegilor noştri din Comisia juridică”, ne-a declarat deputatul PSD Nicolae Bănicioiu, care este chestor al Camerei. Cum cei din PDL au cinci deputaţi în Biroul Permanent, iar cei din PSD, patru, este clar că nici una dintre tabere nu se poate impune fără voturile celor trei liberali. “Noi nu vrem să fim arbitrii neînţelegerilor din coaliţie.Când a fost vorba în Biroul Permanent de scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului legii lustraţiei, PDL şi PSD s-au înţeles foarte bine. Să se înţeleagă şi acum. În toată această chestiune, PNL are o singură poziţie certă: în plen vom vota pentru începerea urmăririi penale pentru oricine. Aşa am făcut-o şi pentru omul nostru, Paul Păcuraru, noi nu obstrucţionăm justiţia”, ne-a declarat vicepreşedintele Camerei, Bogdan Olteanu. El are însă dubii în ceea ce priveşte respectarea regulamentului în comisie. “Majoritatea mediilor de informare au semnalat încălcarea regulamentului în comisie.Nu mă pot pronunţa până nu văd documentele comisiei, luni, în Biroul Permanent. Eu ştiu doar că săptămâna trecută s-a votat în Biroul Permanent pentru discuţii pe procedură în comisie, iar la comisie s-a transmis altceva, şi anume dezbaterea pe fond şi întocmirea unui raport. Mă rog s-a dezbătut pe fond, asta este, dar să vedem explicaţiile şi documentele ce le primim de la comisie”, a mai spus Olteanu.Reamintim, miercuri, în Comisia juridică, cererea de urmărire penală pentru Adrian Năstase a fost respinsă la vot, înregistrând 9 voturi pentru (PDL) şi 10 voturi contra (PSD, PC şi minorităţi). În finalul şedinţei s-a declanşat un scandal monstru, cu invective de o parte şi de alta, după ce preşedintele Daniel Buda (PDL) a refuzat să supună la vot două propuneri ale PSD: cea de retrimitere la Parchetul General a solicitării procurorului general şi cea de neîncepere a urmăririi penale în cazul Năstase, după ce alternativa a căzut la vot.
Sursa : Cotidianul
05 Feb 2009 Lucian Gheorghiu

Emil Boc: Masinile de la cancelaria lui Tariceanu au facut fiecare in 2008 cate 200 de km pe zi

Premierul a acuzat joi seara la B1 TV risipa de bani publici pe care ar fi practicat-o fostul guvern Tariceanu.
Premierul Emil Boc a acuzat joi seara in emisiunea 'Nasul” de la B1 TV, risipa de bani publici practicata de cancelaria predecesorului sau, Calin Popescu Tariceanu. "La cancelaria premierului au fost anul trecut 66 de masini care impreuna au facut aproape 3 milioane de kilometri. Asta inseamna, conform calculelor facute de colegii mei, aproape 200 de kilometri pe zi”, a declarat Boc. In plus, acesta a amintit si faptul ca din cele peste 300 de persoane angajate la Cancelarie, aproape toti aveau telefon mobil platit de la buget. "Unde se intampla la privat asta?”, s-a intrebat retoric, Boc. Seful Guvernului a precizat ca din bugetul Cancelariei sale a reusit sa aloce 10 milioane de euro pentru Cercetare si chiar si in aceste conditii, a facut economii de 20%.
Sursa: Cotidianul, astazi

Tariceanu asta a stat numai in masina timp de 4 ani!