vineri, 18 februarie 2011

Fiica lui Blaga, angajată la compania care a cîștigat 885 de milioane RON de la CFR

Romania trebuie salvata!
kamikaze.ro

ANCHETA din nr. curent al Kamikaze

Fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina Rudeanu, și soțul acesteia, Ionuț Rudeanu, fac bani cu statul chiar și cînd tatăl nu mai deține nici o funcție publică. Dar nu direct, ci prin intermediul unei companii private care trăiește exclusiv din banii CFR.

August 2010: Ionuț și Agathe își fac firmă

Agathe și Ionuț au înființat, la sfîrșitul lui august 2010, o nouă firmă. Numele ei este Axis Emergency, are sediul în Deva, iar acțiunile sînt împărțite în mod egal între cei doi soți. Potrivit Registrului Comerțului, administratorul Axis Emergency este Ionuț Rudeanu, iar obiectul principal de activitate este „activități de asistență medicală specializată“. Firma prestează servicii de intervenție în situații de urgență, atît medicale, cît și de stingere a incendiilor. Societatea are un capital social de 10.000 RON. În ceea ce privește dotările, o relatare de anul trecut a unui exercițiu de intervenție în caz de accident arată că Axis a intervenit cu „o maşină pentru lupta cu focul şi cu o autospecială FRAP (autospecială pentru intervenție, descarcerare și asistență medicală – n.r.)“. Pe site-ul grupului de firme Axis nu sînt disponibile informații despre noua societate.
Octombrie 2010: firma lui Ionuț și Agathe, contract cu Remarul

La scurtă vreme după înființare, Axis Emergency a semnat un contract cu Remarul 16 Februarie, companie privată din Cluj ce se ocupă cu repararea și modernizarea materialului rulant de cale ferată (locomotive și vagoane). Într-un articol publicat pe 22 octombrie 2010 în Ziua de Cluj, Ionuț Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, explică natura contractului dintre firma sa și Remarul: „La Remarul, noi sîntem cei care asigurăm intervenţiile în situaţii de urgenţă“. Articolul a apărut după ce la Remarul avusese loc simularea unei explozii la o conductă de gaze (exercițiul evocat și mai înaine). Cît despre valoarea unui astfel de contract, vă putem spune că CFR Călători, prin Regionala Galați, plătește aproximativ 171.000 RON unei alte companii, pentru aceleași servicii.
Remarul, 885 milioane RON de la CFR între 2006 și 2010

Remarul 16 Februarie este o companie privată care se ocupă cu repararea, modernizarea și întreținerea materialului rulant de cale ferată. Potrivit Bursei de Valori București, cei mai importanți acționari ai acesteia sînt Monica Băiculescu și Transferoviar Grup, care dețin împreună 65% din acțiuni. La sfîrșitul anului trecut, statul, prin CFR Călători, și-a reconfirmat statutul de cel mai important client al companiei. Pe 22 decembrie, Remarul a semnat un contract-cadru, în valoare de 85 de milioane de euro, cu CFR Călători, pentru „adaptarea unor automotoare Diesel pentru circulația pe căile ferate române“. Remarul a fost singurul participant la licitație. Valoarea contractului cîștigat de compania feroviară este de cîteva ori mai mare decît cifra de afaceri pe anul 2009. Astfel, în 2009, compania clujeană a avut o cifră de afaceri de 133 de milioane RON, iar contractul de la CFR Călători este de 366 de milioane RON. Și în anii trecuți companiile de stat au fost clienți importanți ai societății clujene. De exemplu, pe 12 decembrie 2008, Remarul 16 Februarie a încheiat un contract-cadru tot cu CFR Călători, pentru repararea unor locomotive. Valoarea acestuia era de 167 de milioane RON. În același an, în luna iulie, CFR Călători a încheiat un acord-cadru de 224 de milioane RON pentru achiziția de rame electrice (locomotive cu vagoane – n.r.). Pe 17 decembrie 2007, Remarul cîștigase o altă licitație la CFR Călători. În urma acesteia, a fost încheiat un alt acord-cadru pentru repararea și modernizarea unor locomotive, în valoare de 110 milioane RON. În 2008, cifra de afaceri a companiei de reparații a fost de 173 de milioane RON.
Agathe, angajată la Remarul, al cărei patron e anchetat de DNA

Pe lîngă faptul că este o companie performantă în cîștigarea contractelor de la stat, Remarul 16 Februarie mai are și o altă calitate: aceea de angajator al fiicei fostului ministru Vasile Blaga. Din 2005, Agathe Rudeanu este angajată pe o funcție de consilier la Remarul. Simultan, Agathe Rudeanu este și director executiv la Axis Emergency, firma la care este acționar și care are un contract de prestare de servicii cu Remarul. Compania clujeană este controlată de omul de afaceri Călin Mitică, prin Transferoviar Grup, la care este acționar majoritar, și prin Monica Băiculescu, soția acestuia. În august anul trecut, Călin Mitică a fost trimis în judecată de DNA pentru „complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice“. În același dosar au mai fost trimiși în judecată Alexandru Noapteș, fost director general al CFR Călători, și Emil Sabo, fost director general al CFR Infrastructură și fost angajat al lui Călin Mitică. Potrivit comunicatului de presă al DNA, în 2005, CFR Călători a cumpărat de la Remarul 16 Februarie mai multe automotoare care fuseseră plimbate anterior prin cîteva firme pentru a le crește artificial valoarea de vînzare. Prejudiciul produs CFR Călători a fost de 2,8 milioane RON.
Fost angajat la Remarul, numit de Blaga și Berceanu șef la stat

Relația Remarul cu statul s-a consolidat atît cu ajutorul lui Vasile Blaga, cît și cu cel al lui Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010. De exemplu, în 2009, Emil Sabo a fost numit director general al Companiei Naționale de Investiții de către Vasile Blaga, ministru al Dezvoltării Regionale (minister care are CNI în subordine) la acel moment. După ce Blaga a fost numit ministru de Interne, Sabo a fost numit de Berceanu director general al CFR Infrastructură, funcție pe care a ocupat-o pînă cînd a fost trimis în judecată de DNA. Anterior funcției de la CNI, Emil Sabo a fost membru în consiliul de administrație al Remarul.
Ginerele lui Blaga, zece milioane de euro de la stat

Anul trecut, serialul jurnalistic „Generația lu’ tata“, realizat de HotNews.ro și de Revista Kamikaze, a prezentat debutul lui Ionuț Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, în cariera de contractor al statului. Astfel, în aprilie 2009, el a înființat firma de servicii de pază Axis Security. Care, în numai un an de la înființare, cîștigase, pe cont propriu sau în asociere, contracte de zece milioane de euro de la companii de stat din subordinea lui Adriean Videanu și Radu Berceanu. În urma serialului HotNews.ro – Kamikaze, ginerele lui Ionuț Rudeanu a renunțat la aceste contracte.
Și rudele Elenei Udrea fac bani cu bugetul public

Și Elena Udrea, liderul celeilalte tabere din PDL, are contracte cu statul. Dar nu direct. Ci, după cum ați putut afla din ancheta de săptămîna trecută din Revista Kamikaze, cumnatul lui Dorin Cocoș, soțul Elenei Udrea, și asociații cumnatului au primit contracte de 21 de milioane RON de la spitalele din București. Și administratorii firmei cumnatului au cîștigat licitații pentru contracte de 18 milioane RON de la spitale. În plus, chiar și una dintre fostele firme ale lui Dorin Cocoș este abonată la banii spitalelor din București: 12,5 milioane RON a cîștigat Meditest, firma la care a fost acționar Cocoș, de la unități medicale din București în 2010. (silviu.apostol@kamikazeonline.ro)
Update 17 feb. 2011

Raportul MCV: Romania a facut progrese in lupta anti-coruptie, dar trebuie sa accelereze judecarea cazurilor de inalta coruptie. Cazurile Ridzi si Pasat, printre reprosurile CE

Romania trebuie salvata!

de Alina Neagu HotNews.ro
Vineri, 18 februarie 2011, 12:56

Romania a facut unele progrese in lupta impotriva coruptiei, dar trebuie sa se axeze pe accelerarea judecarii cazurilor de coruptie la nivel inalt si pe consolidarea politicii generale anticoruptie, pana in vara acestui an, cand este asteptata urmatoarea evaluare a Comisiei Europene, se arata in Raportul de Monitorizare pe Justitie, dat publicitatii vineri de CE.

Principalele concluzii ale Raportului intermediar de monitorizare:

* Pana la urmatoarea evaluare a Comisiei, din vara anului 2011, Romania ar trebui sa se axeze in special pe lansarea unei revizuiri independente a sistemului judiciar, pe reforma sistemului disciplinar pentru magistrati, pe masurile de imbunatatire a celeritatii proceselor care au ca obiect cazuri de coruptie la nivel inalt si pe consolidarea politicii anticoruptie generale.

* In ultimele sase luni, Directia Nationala Anticoruptie si-a mentinut rezultatele convingatoare in ceea ce priveste anchetarea cazurilor de coruptie la nivel inalt. In aceasta perioada, s-a putut observa o crestere a numarului condamnarilor nedefinitive si a pedepselor disuasive si a fost lansata o analiza de impact independenta a ultimelor doua strategii anticoruptie. Cu toate acestea, in privinta cazurilor importante de coruptie la nivel inalt nu s-au inregistrat evolutii importante in instanta de la ultima evaluare a Comisiei.

* Pentru a consolida acest moment, in care reformele au fost revigorate, Romania ar trebui sa se concentreze pe pregatirea pentru implementarea cu succes a celor 4 Coduri juridice, se mai arata in document.

* CE saluta adoptarea, de catre Romania, caa urmare a recomandarilor Comisiei, a unei legi imbunatatite de asigurare a functionarii Agentiei Nationale de Integritate: "Totusi, in aceeasi perioada, chiar daca autoritatile au continuat sa imbunatateasca cadrul juridic si functionarea sistemului judiciar, Parlamentul a decis reduceri bugetare importante in ceea ce priveste ANI in contextul constrangerilor bugetare generale. De asemenea, Parlamentul a impiedicat investigarea cazurilor de suspiciune de comitere a unor acte de coruptie de catre un fost ministru. Alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii au fost umbrite de contestarea in justitie a acestora si au dus la anularea de catre Curtea Constitutionala a alegerilor privind patru membri ai CSM."

* Preluarea mandatului de catre noul Consiliu Superior al Magistraturii reprezinta o ocazie importanta pentru o cooperare deschisa si constructiva intre actorii din domeniul politic si judiciar, mai precizeaza raportul MCV.

* CE saluta si adoptarea, de catre Romania, a Legii micii reforme in justitie, al carei scop este accelerarea procedurilor judiciare, scurtarea duratei proceselor si ajuta la implementarea unor reforme incluse in noile Coduri.

* In plus, Comisia Europeana arata ca trebuie depuse in continuare eforturi pentru a se da curs recomandarii Comisiei de a asigura faptul ca intreaga jurisprudenta a instantelor este publicata intr-o baza de date usor de utilizat si in care cautarile se efectueaza cu usurinta. "Au fost publicate noi hotarari pe portalul online de jurisprudenta, Jurindex, dar in prezent colectia este limitata la hotararile Curtilor de Apel (si hotararile unui tribunal) din 2008, 2009 si primele doua luni ale anului 2010", arata CE.

* CE saluta faptul ca "DNA a continuat sa obtina rezultate bune in ceea ce priveste investigarea cazurilor de coruptie la nivel inalt, trimitand in instanta un numar semnificativ de persoane, inclusiv un membru al Parlamentului European, trei fosti ministri, doi fosti secretari de stat si cativa magistrati", insa aminteste faptul ca "Parlamentul a dat un vot negativ in ceea ce privese solicitarea de a se permite perchezita unui calculator personal, intr-o ancheta in curs privind o suspiciune de comitere a unor acte de corupte de catre un fost ministru. Prin urmare, Parchetul va trebui sa utilizeze toate celelalte dovezi disponibile in acest caz. In alt caz de suspiciune de acte de coruptie care priveste aceeasi persoana, Parlamentul a dat un vot negativ in ceea ce priveste solicitarea de deschidere a unei anchete. Intr-o alta ancheta in curs privind un caz de suspiciune de acte de coruptie care priveste un membru al Parlamentului, Parlamentul nu a aprobat solicitarea Parchetului de arestare preventiva." - referire la cazurile Ridzi si Pasat.

* CE mai atrage atentia ca, in decembrie, in contextul constrangerilor bugetare generale, Parlamentul a redus semnificativ bugetul ANI pe 2011, iar aceasta reducere bugetara poate impiedica publicarea declaratiilor de avere si de interese. Acest lucru ar constitui un obstacol in ceea ce priveste transparenta averilor si eficacitatea verificarilor efectuate de ANI, care se bazeaza partial pe semnalele provenite de la public.

* Raportul MCV subliniaza si faptul ca procurorii DNA au efectuat anchete penale privind politisti de frontiera si vamesii, ce au dus la o operatiune anticoruptie de mari proportii la frontiere, in februarie, care s-a concretizat prin numeroase arestari: "Este foarte important sa se furnizeze resursele umane pentru a ocupa posturile vacante in perioada in care se desfasoara procedurile judiciare corespunzatoare care urmeaza acestor arestari."

Eu de cand tot zic!

Romania trebuie salvata!

Ca asta e "caracatita romaneasca"!

Nu avem sanse fara sa luptam!

De ce statul român este un prost administrator

Romania trebuie salvata!

EVZ.ro
Ana Bâtcă

ANALIZĂ EVZ. În spatele sintagmei "management neperformant" se ascund, de fapt, traseismul politic şi corupţia. Descăpuşarea poate avea loc doar dacă vor fi aduşi directori noi din domeniul privat.
Din cauza managementului ineficient, CFR Marfă nu are un control strict asupra activelor saleSursa: EVZ

Majoritatea companiilor cu capital de stat din domeniile-cheie ale economiei înregistrează pierderi de mulţi ani. Deşi fiecare guvern admite faptul că acestea au un management defectuos şi că sunt "căpuşate" de diverse firme pe filieră politică, lucrurile rămân în mare parte neschimbate.

Mai mult, după instalarea unui nou guvern de obicei urmează o schimbare la vârful multora dintre aceste companii şi, în acest fel, cercul vicios rămâne neatins.


Potrivit lui Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI în România, arieratele companiilor de stat au ajuns la 5% din PIB. Este o sumă echivalentă cu banii alocaţi domeniului sănătăţii din România pentru tot anul 2011, care blochează activitatea economică şi, implicit, ieşirea din criză.

Datoriile şi pierderile societăţilor de căi ferate româneşti au devenit deja proverbiale. În doar trei ani, în perioada 2006-2009, CFR Marfă a ajuns de la un profit de circa 29 milioane lei (8,2 milioane euro) la o pierdere de 342 milioane lei (80,7 milioane euro), iar CFR SA a ajuns să aibă pierderi de cinci ori mai mari în patru ani, până la un minus de 924 milioane lei (218 milioane euro) în 2009.

Studiu de caz: companiile CFR

"Motivul pentru care aceste companii sunt prost administrate este că sunt diverşi tătici pe diverse moşii ale statului care le tratează precum tarlaua mamei lor", ne-a declarat Răzvan Orăşanu, fost şef al AVAS. El spune că aceste companii nu sunt performante şi din cauza hoţiei strâns legate de politic.

CFR Marfă a trecut pe pierdere din cauza managementului defectuos, dar şi după ce o parte din conducerea companiei a plecat să lucreze la privaţi, cu tot cu contracte.

O parte dintre abuzuri ies totuşi la iveală. De exemplu, în vara anului trecut, fostul director general al CFR Călători, Alexandru Noapteş, a fost trimis în judecată de către DNA pentru o fraudă de 700.000 de euro. Sau cazul lui Mihai Necolaiciuc, fostul şef al CFR, care se află în Florida şi pe numele căruia au fost emise trei mandate de arestare, la cererea DNA. Procurorii au estimat prejudiciile acţiunilor sale la circa 700 milioane euro.

Guvernul a respins miercuri bugetul CFR Marfă, pe motiv că a fost redactat din start cu pierderi. Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului transporturilor, Anca Boagiu, să refacă documentul, pe care să-l prezinte însoţit de un program de restructurare. Ieri, Boagiu a declarat că planul de restructurare a CFR Marfă este eficient. "Managerul acestei companii a înţeles foarte bine modul de restructurare pentru a ajunge spre zero cu pierderile acestei companii. CFR Infrastructură se poate redresa prin închirierea liniilor neoperabile", a spus ministrul, citat de Agerpres.

PERFORMANŢĂ

Soluţia: un administrator privat

Dacă ar exista o relaţie corectă între companie şi manager, acesta ar primi nişte idicatori clari de performanţă şi ar fi verificat cu stricteţe. Dacă nu i-a îndeplinit, ar fi destituit, spune Răzvan Orăşanu. El susţine că, în ultimii 21 de ani, companiile de stat nu au avut un audit serios care să le verifice contabilitatea.

Una dintre condiţiile noului acord cu FMI va fi eficientizarea companiilor de stat. Potrivit experţilor FMI, companiile de stat frânează revenirea economiei româneşti. În urma unei analize, guvernul va trebui să prezinte un plan de acţiune pentru fiecare companie cu probleme.

"Unele vor fi privatizate, altele închise, altele restructurate. Este decizia guvernului ce vrea să facă cu ele", a declarat Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, la finalul misiunii de evaluare.

Fostul şef al AVAS, Răzvan Orăşanu, consideră că "FMI vine cu o viziune din avion". În opinia sa, e nevoie de stabilirea unor indicatori de performanţă, după care este necesară o inventariere a patrimoniului fiecărei companii.

În plus, trebuie să se renunţe la practica înlocuirii directorilor odată cu schimbarea guvernului.

Cristian Pârvan, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, spune că singura ieşire din această situaţie dramatică a societăţilor de stat este managementul privat, selectat prin licitaţie publică. "La un manager privat dispare tentaţia de a-i impune condiţii ca unui prieten", explică Pârvan.

Alături de externalizarea managementului, fostul şef al AVAS vorbeşte şi despre necesitatea unei analize realizate de consultanţi independenţi care să impună un set de măsuri obligatorii pentru companie. Iar soluţia privatizării nu poate fi aplicată decât după o restructurare şi după "o injecţie" de bani, a precizat Orăşanu.